I.

Acuzele bolnavului
 Dureri lombare
 Crampe musculare
 Artralgii
 Marirea sensibilitatii la frig
 Parestezii ale membrelor
 Ameteli

II. Istoricul actualei boli

Pacienta la evidenta cu sclerodermie Se consulta la reumatolog. Pe 10.06.2019
dichectomie L4-L5.

III. Starea prezenta

Inspectia generala

 Starea generala a bolnavului: de gravitate medie.

 Constiinta pacientului este clara.
 Pozitia bolnavului: activa
 Tipul constitutional: normostenic.
 Tegumentele si mucoasele vizibile: culoarea pala, cu nuante cianotice ale
buzelor, nasului,pometilor, umiditatea normala, elasticitatea redusa . Nu se
observa eruptii, depigmentatii, leziuni de grataj, ulceratii, fistule, cicatricii,’’stelute
vasculare’’, xantoame.
 Fanere : pilozitatea normala femenina.
 Tesutul adipos: dezvoltat moderat. Grosimea pliului in spatiul Traube de
aproximativ 1,5cm. Nu se observa regiuni de depuneri de tesut celular subcutanat
mai exagerate.
 Tesutul celular subcutanat: in limitele normei.
 Sistemul ganglionar limfatic: ganglionii submandibulari, auriculari,
laterocervicali, supraclaviculari,subclaviculari, axilari, cubitali, inghinali, poplitei
nu se palpeaza.
 Capul: neaga durere la palpare in reg.maxilara, frontala, sinusurilor si
apofizelor mastoide.
 Gitul: Nu se observa pulsatia patologica a arterelor carotide, nici
turgescenta venelor jugulare.
 Muschii: tonusul e normal, lipsesc atrofiile locale si induratiile. In timul
palparii bolnavul neaga dureri.

Sistemul osteo-articular:

Articulatia temporomandibulara:
La inspectie nu se observa deformari si tumefieri si nici modificarea culorii
tegumentelor.
Palpator puncte dureroase nu se determina,nici modificarea temperaturii
tegumentelor.Miscarile de deschidere/inchidere a cavitatii bucale,miscarile
dreapta- stinga nu produc durere.

Articulatiile miini:
La inspectie nu se observa deformari si tumefieri si nici modificarea culorii
tegumentelor.
Palpator nu determinam dureri in regiunea articulatiilor mici la maini, la fel si
articulatiile radiocarpiene indolore.
Miscarile de flexie /extensie, pronatie/supinatie indolore.
La percutie crepitatii nu se determina.Forta musculara 4 puncte/5.
Culoarea tegumentelor si temperatura locala sunt nemodificate.

Articulatia cotului:
La inspectie nu se determina tumefiere si deformari osoase sau modificarea culorii
tegumentelor.
La palpatie se atesta usor dureri pe dreapta, iar temperatura tegumentelor e
nemodificata. Miscarile de flexie /extensie ,pronatie/supinatie sunt efectuate in
volum deplin si nu sunt dureroase pe stanga. Pe dreapta miscarile sunt limitate si
este prezent cracment. Circumferintele articulatiilor sunt egale - 20cm.Forta
musculara - 5 puncte.

Articulatia umarului:
La inspectie nu se determina tumefiere si deformari osoase sau modificarea culorii
tegumentelor.Umerii sunt situati la acelasi nivel.
La palpatie nu se atesta dureri, iar temperatura tegumentelor e nemodificata.
Miscarile active si pasive de flexie, extensie, abductio/adductio bilateral sunt
efectuate in volum deplin, nu se atesta crepitatii. Miscarile de rotatie nu produc
dureri.

Articulatia piciorului:
La inspectie nu se observa tumefiere ale articulatiei gleznei si ale articulatiilor mici
ale piciorului.
La palpare se atesta dureri in regiunea articulatiei MTF II pe dreapta. Articulatiile
talo-crurale bilateral indolore.
Percutor nu se determina crepitatii, miscarile active si pasive sunt efectuate in
volum normal si sunt insotite de durere moderata doar in regiunea articulatiei MTF
II.

Articulatia genunchiului:
La inspectie se observa usor tumefierea articulatiilor bilateral cu predilectie pe
stanga,culoarea tegumentelor nemodificata,deformare usoara a articulatiilor cu
preponderenta pe stanga.
Palpator-dureri pe stanga,temperatura locala putin elevata pe stanga. Miscarile
pasive putin dureroase.

Articulatia coxo-femurala:
La inspectie nu se determina tumefiere si deformari osoase sau modificarea culorii
tegumentelor.
La palpare nu se atesta dureri sau modificare a temperaturii tegumentelor.
Percutor crepitatii nu se determina, miscarile active si pasive nu sunt efectuate in
volum complet si nu sunt insotite de durere.

Coloana vertebrala:
La inspectie cicatrice postoperatorie.
Palpator se disting puncte dureroase la nivelul L3-L5.
Percutor crepitatii nu se determina. Miscarile active si pasive nu sunt efectuate in
volum deplin. Manifestari de tip anchiloza si fracturi lipsesc.

Sistemul respirator:
Inspecţia: Forma cutiei toracice este conică. Deformări globale sau locale ,
„scapulae alatae” nu se determină. Fosele supra- şi infraclaviculare sînt păstrate,
uniforme de ambele părţi, bombări sau retracţii ale spaţiilor intercostale nu se
determină. Respiraţia este ritmică, liberă, frecvenţa mişcărilor respiratorii este de
15/min., ambele hemitorace participă în actul de respiraţie.

Palpaţia: Elasticitatea toracelui este păstrată. Vibraţiile vocale sînt uniforme pe

ariile simetrice ale toracelui. Puncte dureroase palpator nu se determină.
Percuţia comparativă: Deasupra întregii arii pulmonare la percuţie – sunet clar
Auscultaţia: Frecvenţa respiraţiei este 15/min., corelaţia inspir : expir este 3: 1.
Pe regiunile superioare ale ambilor plămîni auscultativ – respiraţie veziculară. Pe
ariile inferioare se auscultă respiraţie aspră.
Sistemul cardiovascular:
Pulsul: Pulsul este de 82/min., ritmic, plin, tensiunea şi amplituda pulsului pe
artera radială sînt normale. Pulsul se determină bine pe arterele femurale,
poplitei, tibialis posterior şi dorsalis pedis ale ambelor picioare.
Inspecţia regiunii precordiale: Vizual şocul apexian nu se determină, gheb
cardiac, pulsaţie epigastrală nu este prezentă.
Palpaţia regiunii precordiale : La palpaţie şocul apexian situat în spaţiul
intercostal stîng 5, cu 1 cm medial de linia medioclaviculară. Suprafaţa şocului
apexian aproximativ 2 cm², înălţimea, puterea şi rezistenţa în normă. Şocul
cardiac nu se determină. Freamăt sistolic şi diastolic la palpaţie nu se determină.
Percuţia cordului: Determinarea matităţii relative a cordului: limita dreaptă se
află în spaţiul intercostal 4 din dreapta cu 1 cm lateral de marginea sternului;
limita stîngă se află în spaţiul intercostal 5 stîng cu 1 cm medial de linia
medioclaviculară; limita superioară se află pe linia parasternală stîngă, la nivelul
coastei 3. Dimensiunile pediculului vascular în spaţiul intercostal 2 constituie 5
cm. Dimensiunea transversală a cordului constituie 12 cm. Configuraţia cordului
este normală.
Auscultaţia cordului: Frecvenţa contracţiilor cardiace este de 82/min. Zgomotele
sunt ritmice, atenuate

Inspecţia venelor: Venele jugulare – nu se determină pulsaţie patologică sau

turgescenţă. Pe membrele inferioare vizual şi palpator nu se determină segmente
de vene dureroase sau mărite în volum. Nu se atestă semne de tromboflebită sau
flebotromboză.

Tensiunea arterială: TA este 130/80 mm. Hg.

Sistemul digestiv:
Inspecţia cavităţii bucale: Mucoasa gingiilor este roz-pală, curată. Limba umedă,
usor saburala.
Inspecţia abdomenului: Forma abdomenului – obişnuită, abdomenul este simetric,
participă în actul de respiraţie. Colaterale venoase ( capul meduzei ) nu se
determină.
Palpaţia superficială: La palpaţia superficială în decubit abdomenul moale, sensibil
in epigastru. Semne peritoneale ( defans şi semnul Şciotkin – Blumberg ) nu se
determină.
Palpaţia profundă glisantă după Obrazţov – Strajesco: Colonul sigmoid la
palpare cilindric, moale, mobil, cu suprafaţa netedă, indolor. Cecul cilindric,
indolor, moale, cu suprafaţă netedă. Sectorul teminal al ileonului cilindric,
indolor, moale, cu suprafaţă netedă. Colonul ascendent cilindric, indolor, moale,
cu suprafaţă netedă, puţin mobil. Colonul descendent cilindric, indolor, moale,
cu suprafaţă netedă, puţin mobil. Stomacul şi regiunea bulbului duodenal la
palpare moale, indolor.
Percuţia: La percuţie se determină sunet timpanic în toate regiunile abdomenului.
În cavitatea abdominală nu se determină lichid liber sau încapsulat.
Auscultaţia: La auscultaţie se determină garguiment intestinal. Frotaţie peritoneală
nu se auscultă.
Splina
Inspecţia
La inspecţie nu se determină proeminenţă în hipocondrul stîng.
Percuţia
Dimensiunile splinei – longitudinală aproximativ 5 cm, transversală aproximativ 4
cm.
Palpaţia
Palpator splina nu se determina.
Ficatul şi vezica biliară
Inspecţia
Proeminenţă sau pulsaţie sub rebordul costal drept şi hipocondrul drept nu se
detmină.
Percuţia
Dimensiunile ficatului după Curlov: între punctul 1 şi 2 – 10 cm; între punctul 3 şi
4 – 8 cm; între punctul 3 şi 5 – 6 cm.
Palpaţia
Ficatul la marginea rebordului costal, cu suprafaţa netedă, consistenţa moale,
indolor. Vezicula biliară nu se palpează.

Sistemul urogenital:

Inspecţia regiunii lombare: Nu se determină modificări – hiperemie, tumefiere sau

retracţii în regiunea lombelor.
Percuţia regiunii lombare: Simptomul Giordani negativ bilateral

Sistemul nervos:
Reacţia fotomotorie directă şi reciprocă este normală. Zone de hipo-, an- şi
hiperstezii cutanate nu se determină. Dureri pe parcursul nervilor periferici nu
se determină. Mersul este coordonat, vorbirea clară, coordonată, bolnavul
răspunde clar şi adecvat la întrebările puse.

IV. Diagnostic prezumtiv:

Sclerodermie sistemica evolutie cronica act I cu afecatarea tegumentelor,
pulmonic, cord, vaselor periferice,sistemului digestive, apparat locomotor,
dereglari immune. Sindrom Raynaoud. Osteoartroza deformanta. Gonartroza
bilaterala. Spondilopatie degenerative lombara. Stare dupa dischectomie
lombara.

V. Planul investigaţiilor de laborator şi instrumentale:

Pentru determinarea stării generale a bolnavului se recomandă efectuarea
următoarelor analize:

1. analiza generală a sîngelui

2. analiza biochimica a singelui
 3. examenul sumar al urinei
4. Analize serologice
5. Analize imunologice
6. Eco Cord
7. Osteodensometria L1-L4
8. Radiografia art. Iliosacrale
9. Spirometrie

Analiza generală a sîngelui

ANALIZE REZULTATE INTERVAL DE
REFERINTA
WBC 5.5 4-9×10^3/uL
RBC 4.47 3.70-5.00x10^5/uL
HGB 13.56 12-16x g/dl
HCT 43.97 36.48 %
MCV 98.32 80-100 fL
MCH 30.33 27-31.2 pg
MCHC 30.85↓ 31.8-35.4 g/dl
PLT 211.6 150-400 x 10^3/uL
RDW-CV 13 11.5-14.5 %

NEUT# 2.43 2-5 x 10^3/uL

LYMPH# 2.39 1-2-3 x 10^3/uL
MONO# 0.42 0.09-0.6x10^3/uL
EO# 0.2↓ 0.3-0.48x10^3uL
BAZO# 0.06 0.0-0.65x10^3 uL
NEUT% 44.18↓ 47-72%
LYMPH% 43.5↑ 19-37%
MONO% 7.7 3-11%
EO% 3.57 0.5-5%
BAZO% 1.02↑ 0-1%

Concluzie: Neutropenie. Limfocitoza. Eozinopeni.

BIOCHIMIE
Rezultate Norma
Creatinina 82.3 53 – 115 umol/l
Ureea 7 2.5- 8.4 mmol/l
Colesterol 7↑ 0-5.2 mmol/l
Trigliceride 1.7 0-1.7 micromol/l
ALAT 11.9 0 – 49U/l
ASAT 17.1 0 – 46 U/l
Bilirubina totală 16.86 0 – 17 mmol/l
Bilirubina conjugată 5 0 – 5.1 mmol/l
Bilirubina liberă 10.4 0 – 12 mmol/l
Concluzie: Dislipidemie.
IMUNOLOGIA-MARCHERI HEPATICI
Analize Rezultat Referinte
Anti HBcor sum 0.4 1-999 COI
Anti HBcor sum Negativ Ser
Anti-HCV 0.04 0-0.9 COI
Anti-HCV Non-reactiv Ser
HBsAg negativ negativ

IMUNOLOGIE-PROBELE REUMATICE
Analize Rezultat Referinte
Prot C reactiva 0.42 0-5 mg/L
Anti-dsDNA IgG 10 <10
LE celule 0 0
Concluzie: Prezenta unei boli autoimmune.
ANALIZA GENERALA A URINEI

Analize Rezultat Referinte

Cantitatea 100 ml(Urina)
Culoare Galbena (Urina)
Densitate 1018 (Urina)
Reactie Acida (Urina)
Transparenta Transparent (Urina)
Proteine 0 Negativ g/l (Urina)
Epiteliu plat Putin (Urina)
Epiteliu urotelial 1-2 (Urina)
Leucocite 0 (Urina)

Spirometrie:
Concluzie: Spirometrie nromala.

Radiografia art. Ilio-sacrale

Concluzie: Sacroileita bilaterala gr. I-II. Artrita reactiva.

Osteodensometria L1-L4:
Densitatea oaselor L1-L4 mai mica ca norma. Riscurile de fractura mare.

Ecocardiografia cordului:
 Cavitatile cordului au dimensiuni normale. Valvele mitrale, aortale ingrosate.
Insuficienta v. mitragel g I-II. Insuficienta v. tricuspide gr.I. Insuficienta v. arterei
pulmonare gr. I.

Diagnostic clinic:
Sclerodermie sistemica evolutie cronica act I cu afecatarea tegumentelor,
pulmonic, cord, vaselor periferice,sistemului digestive, apparat locomotor,
dereglari immune. Sindrom Raynaoud. Osteoartroza deformanta. Gonartroza
bilaterala. Spondilopatie degenerative lombara. Stare dupa dischectomie
lombara. Osteoporoza.
VII. Principii de tratament :

Tratament medicamentos :

Denumire 06.12 07.12 08.12 09.12 10.12 11.12

Sol. Meloxicam 15 + + + + + +
mg-1,5 ml
Tab. Lansoprazol + + + + + +
30 mg
Sol. Vincamina 7.5 + + + + + +
mg-2ml sol.NaCl
Sol. Milgama 2 ml + + + + + +

Sol. Magneziu + + + + + +
sulfat 25%-5 ml
Sol. Tyozid 4mg- + + + + + +
2ml
Tab. Hepaurs 300 + + + + + +
mg
Tab. Frontin 0.25 + + + + + +
mg
Sol. Papaverin 2%- + + + + + +
2ml
Tab. Metipret 4 + + +
mg
Sol. Mildronat + + +
10%-5 ml + Sol.
NaCl

Sol. Meloxicam 15 mg-1.5 ml i/m

Proprietăţi farmacodinamice Grupă farmacoterapeutică: antiinflamatorii şi antireumatice,
nesteroidiene, oxicami. Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupul oxicamilor,
cu proprietăţi antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice. Proprietăţile antiinflamatorii ale
meloxicamuluiau fost demonstrate pe modelele clasice ale inflamaţiei. Similar altor AINS, nu este
cunoscut mecanismul exact de acţiune.. Cu toate acestea, există cel puţin un mecanism de acţiune
comun cu alte AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea sintezei de prostaglandine,care sunt mediatori
cunoscuţi ai inflamaţiei. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie Meloxicamul este bine absorbit din
tractul gastro-intestinal, fapt care este reflectat printr-o biodisponibilitate absolută mare, de 89% - în
urma administrării orale (capsule). Comprimatele, suspensia orală şi capsulele sau dovedit
bioechivalente. 10 În urma administrării unei doze unice, concentraţia plasmatică maximă este obţinută
în decurs de 2 ore în cazul suspensiei şi în decurs de 5-6 ore în cazul formelororale solide (capsule şi
comprimate). După administrări repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3-5 zile. Administrarea de
doze zilnice unice duce la concentraţii plasmatice cu fluctuaţii relativ mici între valorile maxime şi
minime (Cmin şi Cmax la starea de echilibru) în intervalul 0,4-1,0 μg/ml pentru doza de 7,5 mg şi 0,8 –
2,0 μg/ml pentru doza de 15 mg. Concentraţiile plasmatice maxime ale meloxicamului la starea de
echilibru se obţin în decurs de 5-6 ore pentru comprimate, capsule, respectiv suspensie orală. Absorbţia
meloxicamului în urma administrării orale nu este afectată de ingestia concomitentă a alimentelor.
Distribuţie Meloxicamul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, în special de albumine
(99%). Meloxicamul pătrunde în lichidul sinovial unde se ating concetraţii de aproximativ jumătate din
cele plasmatice. Volumul de distribuţie este mic, în medie de 11 litri. Variaţiile interindividuale sunt de
ordinul a 30-40%. Metabolizare Meloxicamul este metabolizat în ficat. S-au identificat în urină patru
metaboliţi inactivi farmacodinamic. Metabolitul major, 5'-carboximeloxicam (60% din doză), se formează
prin oxidarea metabolitului intermediar 5'- hidroximetilmeloxicam, care este excretat, dar într-o
proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro sugerează că CYP 2C9, şi într-o anumită măsură
izoenzima CYP 3A4 joacă un rol important în aceste căi metabolice. Acţiunea peroxidazei este probabil
responsabilă pentru formarea celorlalţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4% din doza
administrată. Eliminare Meloxicamul este eliminat predominant sub formă de metaboliţi şi în proporţie
egală prin urină şi materii fecale. Mai puţin de 5% din doză este excretat nemodificat prin materiile
fecale, iar în urină sunt prezente doar urme ale substanţei iniţiale. Timpul de înjumatăţire plasmatică
este de aproximativ 20 ore. Clearance-ul plasmatic total este în medie de 8 ml/min.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Studiile de interacţiune medicamentoasă

au fost efectuate numai la adulţi Interacţiuni farmacodinamice: Alte AINS, inclusiv salicilaţi (acid
acetilsalicilic ≥ 3 g/zi): Nu se recomandă administrarea concomitentă cu alte AINS, incluzând acidul
acetilsalicilic administrat în doze inflamatorii (>1 g ca doză unică sau > 3 g ca doză zilnică totală) (vezi
pct.4.4). Corticosteroizi: Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie datorită
riscului crescut de hemoragie sau ulcer gastro-intestinal. Anticoagulante orale sau heparină administrată
în geriatrie sau la doze terapeutice : Cresc riscul de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi
lezarea mucoasei gastro-duodenale. AINS pot accentua efectul anti-coagulantelor, cum ar fi warfarina
(vezi pct. 4.4). Utilizarea concomitentă a AINS şi anticoagulantelor orale sau heparinei nu este
recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere nu poate fi evitată, este necesară monitorizarea
atentă a INR. Trombolitice şi antiagregante plachetare: Cresc riscul hemoragiei, prin inhibarea funcţiei
plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale. Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): Risc
crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4). Diuretice, inhibitori ai ECA, şi antagonişti de
angiotensină-II : AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii
pacienţi cu funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie
renală compromisă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA sau antagonist de angiotensină-
II şi a inhibitorilor ciclooxigenazei poate duce la deteriorare suplimentară a funcţiei renale, inclusiv
posibilitatea instalării insuficienţei renale acute, care de regulă este reversibilă. De aceea, asocierea
trebuie administrată cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi
funcţia renală monitorizată după iniţierea tratamentului concomitent, şi ulterior în mod periodic (vezi
pct. 4.4). 6 Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante): Similar altor substanţe
menţionate anterior, efectul antihipertensiv al beta-blocantelor poate fi diminuat (datorită inhibării
prostaglandinelor cu efect vasodilatator). Inhibitori ai calcineurinei (ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi crescută de AINS prin acţiune renală mediată de prostaglandinele
renale. Funcţia renală trebuie evaluată în timpul tratamentului concomitent. Se recomandă
monitorizarea atentă a funcţiei renale, în special la vârstnici. Dispozitive intrauterine: A fost raportată
scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine la administrarea AINS, dar acest lucru trebuie confirmat.
Interacţiuni farmacocinetice (Efectul meloxicamului asupra farmacocineticii altor medicamente): Litiu:
Au fost raportate creşteri ale concentraţiilor sanguine ale litiului la administrarea de AINS (prin
reducerea excreţiei renale a litiului), acesta putând atinge concentraţii plasmatice toxice. Nu se
recomandă tratamentul concomitent cu litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere este necesară,
concentraţia plasmatică a litiului trebuie monitorizată atent la începutul şi în timpul scăderii progresive
până la întreruperea tratamentului cu meloxicam. Metotrexat: AINS pot reduce secreţia tubulară a
metotrexatului, crescând concentraţia plasmatică a acestuia. Din această cauză, la pacienţii trataţi cu
doze mari de metotrexat (mai mult de 15 mg/săptămână), nu este recomandat tratamentul
concomitent cu AINS (vezi pct. 4.4). Riscul interacţiunii dintre AINS şi metotrexat trebuie luat în
considerare şi la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu funcţie renală alterată.
Dacă este necesar tratamentul concomitent, trebuie monitorizate hemoleucograma şi funcţia renală.
Trebuie luate măsuri de precauţie suplimentară în cazul în care atât AINS cât şi metotrexatul sunt
administrate în interval de 3 zile, deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a metotrexatului, care
poate determina toxicitate crescută. Deşi farmacocinetica metotrexatului (15 mg/săptămână) nu a fost
afectată în mod relevant de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere faptul că
toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi crescută de tratamentul cu AINS (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice (efectele altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului):
Colestiramină: Colestiramina accelerează eliminarea meloxicamului prin întreruperea circuitului
enterohepatic, astfel încât clearance-ul meloxicamului creşte cu 50% şi timpul de înjumătăţire scade la
13 ± 3 ore. Această interacţiune este semnificativă clinic. Nu au fost detectate interacţiuni
farmacocinetice medicamentoase semnificative clinic, atunci când se administrează concomitent
antiacide, cimetidină sau digoxină.

Tab Lansoprazol 30 mg

Grupa farmacoterapeutică: Inhibitori ai pompei de protoni. Lansoprazolul este un inhibitor al pompei de

protoni la nivel gastric. Acesta inhibă stadiul final al formării secreţiei acide gastrice prin inhibarea
activităţii ATP-azei H+ /K+ -dependentă, de la nivelul celulelor parietale gastrice. Inhibarea este
dependentă de doză şi reversibilă, iar efectul se produce atât asupra secreţiei acide gastrice bazale, cât
şi asupra celei stimulate. Lansoprazolul se concentrează în celulele parietale şi devine activ în mediul
acid al acestora, după care reacţionează cu gruparea sulfhidril a ATP-azei H+ /K+ -dependentă,
provocând inhibarea activităţii acestei enzime. Efectul asupra secreției acide gastrice: Lansoprazolul este
un inhibitor specific al pompei de protoni de la nivelul celulelor parietale. O singură doză orală de
lansoprazol inhibă secreţia de acid gastric stimulată de pentagastrină cu aproximativ 80%. După
administrarea zilnică repetată timp de şapte zile se obţine inhibarea secreţiei acide gastrice în proporţie
de aproximativ 90%. Efectul este corespunzător secreţiei acide gastrice bazale. O singură doză orală de
lansoprazol 30 mg scade secreţia bazală cu aproximativ 70% şi, în consecință, simptomele pacienţilor
sunt ameliorate încă de la prima doză. După opt zile de administrare repetată, secreţia bazală este
redusă cu aproximativ 85%. O ameliorare rapidă a simptomelor se obţine prin administrarea zilnică a
unei capsule (30 mg), majoritatea pacienţilor cu ulcer duodenal vindecându-se în decurs de 2 săptămâni,
iar pacienţii cu ulcer gastric şi esofagită de reflux în decurs de 4 săptămâni de tratament. Prin scăderea
acidităţii gastrice, lansoprazolul creează un mediu în care antibioticele adecvate pot fi eficace împotriva
H. pylori. Pe durata tratamentului cu medicamente antisecretorii, concentraţia plasmatică a gastrinei
crește, ca reacție la secreția scăzută de acid. Valorile concentraţiilor plasmatice ale CgA cresc și ca
urmare a acidității gastrice scăzute. Valoarea crescută a concentraţiilor plasmatice ale CgA poate
interfera cu investigațiile pentru tumorile neuroendocrine. Dovezile publicate disponibile sugerează că
tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni trebuie întrerupt cu 5 zile până la 2 săptămâni înainte de
evaluările CgA. Astfel, valorile CgA fals crescute ca urmare a tratamentului cu IPP au posibilitatea să
revină la valorile din intervalul de referință. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice Lansoprazolul este un
amestec racemic format din doi enantiomeri activi care sunt biotransformaţi în forma activă în mediul
acid de la nivelul celulelor parietale. Deoarece lansoprazolul este rapid inactivat de către acidul gastric,
se administrează pe cale orală sub formă(e) filmată(e) enterosolubilă(e) pentru absorbţie sistemică.
Absorbţie și distribuție Lansoprazolul prezintă biodisponibilitate crescută (80-90%) după administrarea
unei singure doze. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse în decurs de 1,5 - 2,0 ore. Ingestia
alimentelor întârzie absorbţia lansoprazolului şi scade biodisponibilitatea cu aproximativ 50%. Legarea
de proteinele plasmatice este de 97%. Studiile au demonstrat faptul că administrarea granulelor din
capsulele deschise determină o ASC echivalentă cu cea a capsulei intacte în cazul în care granulele sunt
suspendate într-o cantitate mică de suc de portocale, de mere sau de roșii amestecat cu o lingură de
piure de mere sau de pere sau presărate pe o lingură de iaurt, budincă sau brânză de vaci. S-a
demonstrat de asemenea o ASC echivalentă pentru granulele suspendate în suc de roșii administrat
printr-un tub naso-gastric. Metabolism și eliminare Lansoprazolul este metabolizat în cantitate mare la
nivel hepatic, iar metaboliţii sunt excretaţi atât pe cale renală, cât şi pe cale biliară. Metabolizarea
lansoprazolului este, în principal, catalizată de izoenzima CYP 2C19. Izoenzima CYP 3A4 contribuie, de
asemenea, la metabolizare. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este cuprins între 1 - 2 ore
în urma administrării unei doze unice sau a unor doze repetate la subiecţi sănătoşi. Nu există dovezi
privind acumularea în urma administrării unor doze repetate la subiecţi sănătoşi. Derivaţii sulfonă,
sulfură şi 5-hidroxi- ai lansoprazolului au fost identificați în plasmă. Aceşti metaboliţi prezintă activitate
antisecretoare scăzută sau absentă. Un studiu efectuat cu lansoprazol marcat radioactiv cu izotopul 14C
a indicat faptul că aproximativ o treime din substanţa administrată, marcată radioactiv, a fost excretată
în urină şi două treimi în materiile fecale.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Efecte ale lansoprazolului asupra altor
medicamente Medicamente cu absorbţie pH-dependentă Lansoprazolul poate influenţa absorbţia
medicamentelor la care pH-ul gastric este decisiv pentru biodisponibilitate. Atazanavir: Un studiu a
arătat că administrarea concomitentă a lansoprazolului (60 mg o dată pe zi) în asociere cu atazanavir
400 mg la voluntari sănătoşi a determinat scăderea substanţială a expunerii la atazanavir (o scădere de
aproximativ 90% a ASC şi a Cmax). Lansoprazolul nu trebuie administrat în asociere cu atazanavir (vezi
pct. 4.3). Ketoconazol şi itraconazol: Absorbţia ketoconazolului şi a itraconazolului de la nivelul
tractulului gastro-intestinal este crescută în prezenţa acidității gastrice. Administrarea lansoprazolului
poate determina concentraţii subterapeutice ale ketoconazolului şi itraconazolului şi, ca urmare, această
asociere trebuie evitată. Digoxină: Administrarea concomitentă de lansoprazol şi digoxină poate
determina creşterea concentrațiilor plasmatice ale digoxinei. Ca urmare, concentraţiile plasmatice ale
digoxinei trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, doza de digoxină trebuie ajustată atunci când se
începe şi când se termină tratamentul cu lansoprazol. Medicamente metabolizate de izoenzime ale
citocromului P 450 Lansoprazolul poate creşte concentraţia plasmatică a medicamentelor care sunt
metabolizate de către CYP 3A4. Se recomandă precauţie în cazul asocierii lansoprazolului cu
medicamente care sunt metabolizate de către această izoenzimă şi care au un indice terapeutic restrâns.
Teofilină: Lansoprazolul scade concentraţia plasmatică a teofilinei, ceea ce poate diminua efectul
terapeutic anticipat la administrarea dozei. Se recomandă prudenţă în cazul administrării concomitente.
Tacrolimus: Administrarea concomitentă cu lansoprazolul creşte concentraţiile plasmatice de tacrolimus
(un substrat al CYP3A şi al gp P). Expunerea la lansoprazol a crescut expunerea medie la tacrolimus cu
până la 81%. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de tacrolimus atunci când se
începe sau se încheie un tratament concomitent cu lanzoprazol. Medicamente transportate de către
glicoproteina P S-a observat că lansoprazolul inhibă proteina de transport, glicoproteina P (gp P) in vitro.
Relevanţa clinică a acestei observaţii nu este cunoscută.

Sol. Vincamina

Grupa farmacoterapeutică: vasodilatatoare periferice. Vincamina, alcaloid din Vinca minor, este un
vasodilatator musculotrop. Creşte circulaţia cerebrală, fapt dovedit de studiile efectuate la om şi
stimulează metabolismul neuronal, cu creşterea consumului de oxigen şi diminuarea raportului
lactat/piruvat. Efectul se menţine aproximativ o oră după administrare pe cale orală. 5.2 Proprietăţi
farmacocinetice După administrare pe cale orală, vincamina se absoarbe rapid. Se excretă îndeosebi pe
cale urinară, netransformată sau sub forma a 5 metaboliţi.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Asocieri contraindicate: - medicamente

care induc torsada vârfurilor (antiaritmice - amiodaronă, bretiliu, disopiramidă, chinidină, sotalol - şi alte
medicamente - bepridil, eritromicină i.v., sultopridă) – risc marcat de tulburări ventriculare, îndeosebi
torsada vârfurilor. Asocieri nerecomandate: - hipokaliemiante – amfotericină B i.v., gluco- şi
mineralocorticoizi pe cale sistemică, laxative stimulante, tetracosactid, diuretice hipokaliemiante (în
monoterapie sau în asociere) - torsada vârfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant, ca şi
bradicardia şi intervalul QT prelungit preexistent); se recomandă prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este
necesar, corectarea acesteia, precum şi monitorizarea intervalului QT; - laxative stimulante – se
recomandă utilizarea altor laxative; - medicamente care produc torsada vârfurilor (astemizol,
halofantrină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină) – risc marcat de tulburări ventriculare, îndeosebi
torsada vârfurilor; în cazul în care asocierea nu poate fi evitată se recomandă supraveghere clinică şi
electrocardiografică atentă.

Sol. Milgamma
Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: vitamina B1 în combinaţii cu vitamina B6 şi/sau
B12. Vitaminele complexului B au un efect benefic asupra afecţiunilor inflamatorii şi degenerative ale
nervilor şi ale sistemului locomotor. Acestea sunt administrate nu numai în cazul existenţei unor deficite
vitaminice, dar în doze înalte prezintă şi efecte farmacologice care se concretizează în efectele
analgezice, antialergice şi stimulatoare ale circulaţiei sangvine pe care le prezintă Milgamma N. În cadrul
unui studiu dublu orb, placebo controlat s-a constatat faptul că Milgamma N a determinat o ameliorare
clinic relevantă la pacienţii cu polineuropatie diabetică manifestă. Această îmbunătăţire a evoluţiei bolii
a constat în ameliorarea sindromului dureros şi a tulburărilor de sensibilitate (Ledermann,
Therapiewoche 20, 1989). Un studiu dublu orb, controlat placebo a relevat o ameliorare semnificativă a
vitezei de conducere nervoasă în urma administrării unei combinaţii terapeutice din benfotiamină,
vitamină B6 şi vitamină B12, la pacienţii cu polineuropatie diabetică. Acest efect pozitiv a fost validat şi
de observaţiile care au fost efectuate pe o perioadă de 9 luni de la finalul studiului (Stracke şi
colaboratorii 1996). Benfotiamina reprezintă o formă mai activă şi mai dezvoltată a vitaminei B1.
Această substanţă se caracterizează printr-un număr de avantaje faţă de vitamina B1. Benfotiamina se
absoarbe de 3-5 ori mai rapid decât dozele echivalente de tiamină hidroclorid. Procentul de
benfotiamină absorbit creşte proporţional cu doza administrată. Studiile recente au arătat că tiamina
hidroclorid se poate absorbi într-o cantitate de maxim 10 mg. După administrarea de benfotiamină, rata
de metabolizare la co-carboxilaza activă este de 2-5 ori mai mare decât cea obţinută după administrarea
unei doze egale de vitamină B1. Benfotiamina este mult mai rezistentă la acţiunea tiaminazei. Nici chiar
după administrarea unor doze foarte mari de benfotiamină, nu au fost observate reacţii anafilactice. În
timp ce tiamina hidroclorid inhibă peristaltica intestinală, benfotiamina are un uşor efect stimulator
asupra musculaturii netede. Benfotiamina este inodoră şi fără gust. După administrarea de
benfotiamină, nu apare modificarea mirosului pielii care apare după administrarea de vitamină B1.
Vitamina B6 reglează procesele de metabolizare ale proteinelor, lipidelor şi glucidelor. Efectul său
neurotrop este utilizat, de exemplu, pentru tratamentul neuropatiilor. Datorită efectelor sale asupra
celulelor nervoase de la nivel cerebral simptomele extrapiramidale vor fi atenuate. Vitamina B12 este
indispensabilă pentru metabolismul celular, procesele hematoformatoare normale şi funcţionarea
sistemului nervos. Ea catalizează sinteza biologică a acizilor nucleici şi, prin aceasta, formarea nucleilor
celulari. În doze mari, vitamina B12 are efecte analgezice, antialergice şi stimulatoare ale circulaţiei
sangvine. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice După administrarea orală de benfotiamină, în intestin are loc o
defosforilare indusă de fosfataze, rezultând S – benzoiltiamina (SBT). Această substanţă este
liposolubilă, având o permeabilitate crescută. S – benzoiltiamina este absorbită sub formă de tiamină.
Această formă este mai bine absorbită decât derivaţii hidrosolubili de tiamină şi trece din circulaţie în
celule unde se formează tiamina, printr-un proces de 4 debenzoilare, aceasta metabolizându-se la co-
carboxilază sub acţiunea tiaminkinazei. Aproximativ 1 mg tiamină este degradat zilnic în organism, iar
excesul de tiamină este eliminat pe cale urinară. Co-carboxilaza este, printre altele o co-enzimă a
piruvatdehidrogenazei care joacă un rol important în procesele de glicoliză oxidativă. Deoarece
furnizarea de energie către neuroni este produsă, în principal, prin glicoliza oxidativă furnizarea unor
cantităţi suficiente de tiamină este esenţială pentru buna funcţionare a sistemului nervos. În cazul in
care glicemia este crescută, creşte şi necesarul de tiamină. În cazul administrării benfotiaminei, se ating
concentraţii intracelulare ale tiaminei şi coenzimelor sale active mai mari decât cele obţinute după
administrarea orală a derivaţilor hidrosolubili de tiamină. Concentraţiile plasmatice mici de co-
carboxilază determină acumularea în sânge şi ţesuturi a produşilor intermediari cum sunt piruvatul,
lactatul şi cetoglutaratul. Ţesutul muscular, sistemul nervos central şi miocardul sunt deosebit de
sensibile la acţiunea acestor substanţe. Benfotiamina inhibă acumularea acestor substanţe toxice. Chiar
după administrarea orală a unei singure doze de benfotiamină, se obţine efect analgezic. În scopul
stabilirii nivelului vitaminei B6 se utilizează testul încărcării cu triptofan După administrarea orală a 0,1 g
L-Triptofan/kg eliminarea acidului xanturenic este de regulă mai mică de 30 mg/24 ore. O creştere a
ratei de eliminare a acidului xanturenic denotă existenţa unui deficit de vitamină B6. Piridoxina,
piridoxalul şi piridoxamina sunt absorbite rapid şi sunt fosforilate şi oxidate cu formarea de piridoxal – 5
– fosfat (PALP) şi de piridoxal. Principalul produs al degradării este reprezentat de acidul 4 -piridoxic.
Vitamina B12 conţinută în alimentele ingerate se leagă de factorul intrinsec (FI), această glicoproteină
fiind sintetizată de celulele parietale gastrice. Complexul vitamina B12 – factor intrinsec este rezistent la
enzimele proteolitice şi ajunge la nivelul ileonului distal, unde se leagă de receptori specifici care
favorizează absorbţia vitaminei. Vitamina B12 difuzează prin mucoasă la nivelul capilarelor sangvine şi se
leagă de proteina transportoare, transcobalamină. Acest complex difuzează apoi rapid ajungând în ficat,
măduvă osoasă şi în alte celule proliferative. Absorbţia vitaminei B12 este afectată în cazul absenţei
factorului intrinsec, la pacienţii cu malabsorbţie sau cu afecţiuni intestinale, după gastrectomie sau în
cazul existenţei unor procese autoimune. În general, din alimentele ingerate, se absoarb doar
aproximativ 1,5 – 3,5 µg vitamină B12. Vitamina B12 se elimină prin bilă şi intră în circuitul
enterohepatic. Vitamina B12 traversează bariera feto-placentară. Biodisponibilitatea evident superioară
a benfotiaminei a fost demonstrată în cadrul unui studiu comparativ de către BITSCH efectuat la 12
bărbaţi tineri (1990). Benfotiamina este resorbită proporţional cu doza administrată. Spre deosebire de
tiamină această substanţă nu este supusă unei cinetici de saturare. Spre deosebire de vitamina B1
hidrosolubilă din care pot fi resorbite maxim 10 mg biodisponibilitatea benfotiaminei este de 100%. În
afară de acest fapt benfotiamina este reţinută la nivel tisular o perioadă mai lungă de timp.
Benfotiamina este mult superioară şi altor derivaţi liposolubili ai tiaminei. În 1992 BITSCH a arătat în
cadrul unui studiu comparativ încrucişat faptul că, după administrarea orală de benfotiamină valoarea
ASC (aria de sub curba concentraţiei plasmatice in funcţie de timp) era 4 ori mai mare comparativ cu cea
corespunzătoare unei administrări echivalente de fursultiamină. Concentraţia plasmatică maximă de
tiamină (cmax) era după administrarea de benfotiamină mai mult decât dublă faţă de valoarea
înregistată în cazul fursultiaminei. Pentru determinarea valorii vitaminei B1 se realizează măsurarea
activităţii enzimatice dependente de tiamin difosfatază la nivel eritrocitar. Un exemplu este acela al
determinării reactivităţii transcetolazei. Concentraţiile plasmatice se situează la valori cuprinse între 2 şi
4 µg . Pentru adulţi valorile plasmatice ale PALP sunt în medie de 1,2 µg/100 ml. În sânge concentraţia
de vitamină B6 este în medie de 6 µmol/100 ml. Hipervitaminozele sau efectele secundare nu au fost
semnalate nici măcar în cazul administrării unor doze zilnice mai mari de 1 g timp de săptămâni şi luni de
zile. În general, concentraţia plasmatică a vitaminei B12 este de 200 – 900 pg vitamina B12/ml, iar în
cazul unei carenţe vitaminice, aceasta este mai mică de 200 pg vitaminei B12/ml. Procentul de vitamina
B12 liberă reprezintă doar 0,1% din cantitatea totală de vitamină. Necesarul zilnic de vitamină B12 este
de aproximativ 1 µg. Vitamina B12 necirculantă se depozitează în principal la nivelul ficatului. În cazul
unui conţinut total de 3-5 mg vitamina B12, procentul depozitat hepatic este de 50 – 90%. Absorbţia
vitaminei B 12 este inhibată de diferite substanţe cum sunt colchicina, etanolul şi neomicina (în cazul
administrării parenterale). De asemenea, antidiabeticele orale de tipul biguanidelor, acidul para–
aminosalicilic, precum şi cloramfenicolul şi vitamina C interferă cu absorbţia vitaminei B12. Timpul de
înjumătăţire plasmatică al cianocobalaminei este de 123 ore.

Interacţiuni cu alte medicamente și alte tipuri de interacțiuni Piridoxina creşte metabolizarea periferică a
levodopa, scăzând eficacitatea acesteia. Prin urmare, pacienţilor cu boală Parkinson aflați în tratament
cu levodopa nu trebuie să li se administreze vitamină B6 2 în doze mai mari decât necesarul zilnic.
Această recomandare nu este valabilă în cazul asocierii unui inhibitor periferic de decarboxilază. Alte
interacţiuni au fost observate cu izoniazidă, D-penicilamină şi cicloserină. Administrarea în asociere a
antagoniştilor piridoxinei (de exemplu hidralazină, izoniazidă, D-penicilamină, cicloserină), alcool etilic
precum şi utilizarea îndelungată a contraceptivelor orale care conţin estrogen, pot determina deficienţă
de vitamina B6. Tiamina este dezactivată de 5-fluoruracil, care inhibă fosforilarea tiaminei și trecerea în
forma activă, tiamină pirofosfat.

Sol Magneziu
Proprietăţi farmacodinamice Grupă farmacoterapeutică: Preparat mineral; Magneziu. Proprietăţi
farmacocinetice Eliminarea renală a magneziului se adaptează rapid la cantitatea de magneziu
disponibilă. În cazul deficitului de magneziu, eliminarea este redusă; excesul este eliminat. Conţinutul
total de magneziu în organismul uman este de cca. 25 mg magneziu. Din aceasta, cca. 60 % se află în
oase, cca. 39 % în organe (în special în ficat, muşchi, creier), aproximativ 1 % în spaţiul extracelular şi 0,5
% în plasmă. Concentraţia medie de magneziu în plasmă este de aproximativ 0,84 mmol/l. Din aceasta,
aproximativ 25 - 35 % este legat de proteine, 65 - 75 % difuzabil, adică filtrabil în rinichi. În tuburile
proximale şi distale se resoarbe din nou 93 - 99 % din magneziu.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Nu trebuie amestecat în aceeași seringă
cu soluții care conțin calciu sau fosfat deoarece se pot produce precipitări sau interacţiuni nedorite.
Sulfatul de magneziu administrat parenteral potențează efectele competitiv și depolarizant al
blocantelor neuromusculare. Are efecte aditive cu antibacteriene aminoglicozidice și nifedipina.
Administrarea concomitentă cu nifedipina poate determina, foarte rar, tulburări ale balanței ionilor de
calciu cu apariția de tulburări la nivel muscular. Se va administra cu precauție la pacienții care primesc
medicamente digitalice.

Sol. Tiozid

Proprietăţi farmacodinamice
Thiocolchicozida este un miorelaxant semisintetic, derivat al glicozidei naturale
colchicozida. În studiile preclinice medicamentul a demonstrat afinitate selectivă
către acidul gamma-aminobutiric (GABA) şi receptorii glicinergici. Acţiunea
miorelaxantă se datorează activării directe a receptorilor spinali GABA-ergici, ce
duce la relaxarea muşchilor scheletici.
Efectul glicinomimetic, tiocolchicozida îl exercită la diferite nivele ale sistemului
nervos. Această proprietate explică efectul terapeutic în spasmele traumatice şi
reumatologice, precum şi în spasticitatea musculară de origine centrală.
Nu posedă acţiune curarizantă.
Nu provoacă paralizia plăcii motorii, nu provoacă tulburări de respiraţie.
Nu acţionează asupra sistemului cardiovascular.
Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
După administrarea i.m., nivelul Cmax al tiocolchicozidei survine in 30 de minute şi
atinge valori de 113 ng/ml după o doză de 4 mg şi de 175 ng/ml după o doză de 8
mg. Valorile corespunzătoare ale ASC sunt de 283 şi, respectiv, 417 ng.h/ml.
Metabolitul activ din punct de vedere farmacologic SL18.0740 se observă, de
asemenea, la concentraţii scăzute, cu un nivel Cmax de 11,7 ng/ml, care survine la
5 ore după doză şi o valoare ASC de 83 ng.h/ml.
Nu sunt disponibile date pentru metabolitul inactiv 5L59.0955.
După adrninistrarea orală, nu se detectează nicio cantitate de tiocolchicoziciă in
plasmă. Se observă numai doi metaboliţi:
Metabolitui activ din punct de vedere farmacologic SL18.0740 şi un metabolit inactiv
SL59.0955. Pentru ambii metaboliţi, concentraţiile plasmatice maxime survin la 1
oră după administrarea tiocolchicozidei. După administarea unei doze orale unice de
8 mg de tiocolchicozidă, valorile Cmax şi ASC ale SL18.0740 sunt de aproxinnativ 60
ng/ml şi, respectiv, 130 ng.h/ml. Pentru SL59.0955, aceste valori sunt mult mai
scăzute: Cmax este de aproximativ 13 ng/ml, iar ASC variază intre 15,5 ng.h/ml
(pănă la 3 ore) şi 39,7 ng.h/ml (pănă la 24 de ore).
Distribuție:
Volunnul aparent de distribuţie al tiocolchicozidei este estimat la aproximativ 42,7 I
după administarea IM a unei dozei de 8 mg. Nu sunt disponibile date pentru ambii
metaboliti. Metabolizare:
După administrarea orală, tiocolchicozida este metabolizată mai intâi în aglicon 3-
demetiltiocolchicină sau SL59.0955. Această etapă survine în principal prin
metabolizarea intestinală, explicănd lipsa de tiocolchicozidă nemodificată circulantă
ca urmare a utilizării acestei căi de administrare. SL59.0955 este apoi
glucuroconjugat in SL18.0740, care are o activitate farrnacologică echipotenţială
celei a tiocolchicozidei, sprijinind astfel activitatea farmacologică după administrarea
orală a tiocolchicozidei. SL59.0955 este, de asemenea, demetilat in didemetiltiocolchicină.
Eliminare:
După administrarea i.m. timpul de injumătățire plasmatică prin eliminare aparent al
tiocolchicozidei este de 1,5 ore, iar clearance-ul plasmatic este de 19,2 l/h.
După administrarea orală, radioactivitatea totală este in principal excretată în
materiile fecale (79%), în timp ce excreţia pe cale urinară reprezintă numai 20%.
Nu se excretă tiocolchicozidă nemoclificată nici în urină, nici în materiile fecale.
SL18.0740 şi SL59.0955 se găsesc în urină şi materiile fecare, in timp ce didemetiltiocolchicina
este recuperată numai în materiile fecale.
După administrarea orală a tiocolchicozidei, metabolitul SL18.0740 este eliminat cu
un timp de injurnătăţire plasmatică prin eliminare aparent care variază intre 3,2 şi 7
ore, iar metabolitul SL59.0955 are un timp de injumătăţire prasmatică prin eliminare
mediu de 0,8 ore.

Tab. Hepaurs

Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: terapia vezicii biliare, preparate conţinând acizi
biliari. Acidul ursodeoxicolic este epimerul 7-beta al acidului chenodezoxicholic. El este un acid biliar cu
caracter hidrofil care apare natural în bila păsărilor şi a mamiferelor sau în bila umană. Este indicat
pentru dizolvarea calculilor biliari de colesterol şi în diferite afectiuni hepatice asociate cu colestază (vezi
pct. 4.1). Mecanismul prin care acidul ursodeoxicolic dizolvă calculii biliari de colesterol nu este încă
explicat complet. Este evident că acidul ursodeoxicolic scade volumul bilei şi saturarea acesteia cu
colesterol. Conform datelor din literatură, simptomele gastritei postoperatorii cu reflux biliar sunt
adesea asociate cu refluarea acizilor biliari în partea restantă a stomacului. Terapia cu acid
ursodeoxicolic scade parţial acizii biliari endogeni din refluat şi creşte parţial acidul ursodeoxicolic.
Aşadar, durerea epigastrică, greaţa şi vărsăturile bilioase sunt reduse fără modificarea stării mucoasei
gastrice. În unele cazuri, nivelul sanguin de triacilgliceroli scade semnificativ. Acidul ursodeoxicolic
ameliorează simptomele clinice şi de laborator ale colestazei, indiferent de etiologia acesteia. Date 5
recente susţin că acidul ursodeoxicolic poate preveni complicaţiile şi insuficienţa hepatică din ciroza
biliară primitivă. El face posibilă realizarea transplantului hepatic, ca ultimă soluţie terapeutică.
Mecanismul biochimic şi fiziologic prin care acidul ursodeoxicolic acţionează eficient nu a fost încă
elucidat.

Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie După administrarea orală, acidul ursodeoxicolic este rapid
absorbit, în principal în jejun şi în porţiunea proximală a ileonului. Distribuție Concentraţia maximă
plasmatică este obţinută în decurs de 30-60 de minute de la administrare. Acidul chenodeoxicolic
reprezintă 70-90% din totalul acizilor biliari după administrarea sa. Metabolizare În tratamentul cu acid
ursodeoxicolic, acest acid biliar reprezintă numai 50% din totalul acizilor biliari. În intestin, acidul
ursodeoxicolic este deconjugat şi dehidroxilat în acid litocolic. Acest acid este transportat în ficat prin
circulaţia enterohepatică şi transformat din nou în acid chenodeoxicolic şi acid ursodeoxicolic. În cadrul
acestei transformari, cantitatea de acid litocolic în timpul tratamentului cu acid ursodeoxicolic pare să
fie considerabilă. Acidul litocolic este parţial legat de anionul sulfat şi apoi conjugat cu glicină şi taurină şi
eliminatprin bilă. Eliminare Acidul ursodeoxicolic se elimină în cantităţi importante prin ficat. Acesta se
leagă de glicină şi taurină şi se elimină din ficat prin bilă. Derivații lui sunt slab absorbiţi în intestin şi se
elimină prin fecale. Astfel, eliminarea acestui acid biliar toxic se face în mod eficient.

Tab. Frontin 0.5 mg (alprozolam). Cite ½ tab la 20:00

Proprietăţi farmacodinamice Grupă farmacoterapeutică: anxiolitice, derivaţi de benzodiazepine.Xanax

conţine o triazolobenzodiazepină. Toate benzodiazepinele au proprietăţi similare: anxiolitice, hipnotice-
sedative, miorelaxante, anticonvulsivante; diferenţele cantitative şi cele farmacocinetice determină
indicaţii terapeutice diverse. Acţiunea benzodiazepinelor se exercită prin potenţarea inhibiţiei neuronale
mediate de acidul gamaaminobutiric (GABA). 5.2. Proprietăţi farmacocinetice Absorbţie Concentraţiile
plasmatice maxime de alprazolam sunt atinse la 1-2 ore de la administrare. Distribuţie Timpul de
înjumătăţire plasmatică este de 12-15 ore iar la pacienţii vârstnici de aproximativ 16 ore. Metabolizare
Alprazolamul este metabolizat în special prin oxidare. Principalii săi metaboliţi sunt alfa-
hidroxialprazolamul şi benzofenonă derivată din alprazolam. Concentraţiile plasmatice ale acestor
metaboliţi sunt extrem de mici. Activitatea biologică a alfa-hidroxi-alprazolamului este aproximativ
jumătate din cea a alprazolamului. Metaboliţii au timpi de înjumătăţire plasmatică asemănători
alprazolamului. Metabolitul benzofenonic este practic inactiv. 10 Eliminare Alprazolamul şi metaboliţii
săi sunt excretaţi mai ales pe cale urinară. In vitro, alprazolamul se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 80%.

Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune Asocierea cu alcool etilic nu este
recomandată deoarece accentuează efectul sedativ al alprazolamului. Benzodiazepinele, printre care şi
alprazolamul, produc efecte deprimante aditive la nivelul sistemului nervos central (SNC) în condiţiile
administrării concomitente cu medicamente antipsihotice, hipnotice, alte anxiolitice/sedative,
antidepresive, anticonvulsivante, anestezice, antihistaminice H1. Aceste asocieri necesită prudenţă.
Interacţiuni farmacocinetice se produc în condiţiile administrării alprazolamului simultan cu
medicamente care interferă cu metabolizarea sa. Compuşii care inhibă anumite enzime hepatice (mai
ales citocromul P450 CYP3A4) pot creşte concentraţia plasmatică şi efectul alprazolamului. Datele din
studiile clinice cu alprazolam, studiile in vitro cu alprazolam şi studiile clinice cu medicamente
metabolizate similar cu alprazolamul evidenţiază interacţiuni variate de diferite grade şi interacţiuni
posibile între alprazolam şi un număr de medicamente. Pe baza gradului de interacţiune şi a tipului de
date disponibile se fac următoarele recomandări: - Administrarea concomitentă cu inhibitori potenţi ai
citocromului CYP3A4, cum sunt antimicoticele de tip azolic (ketoconazol, itraconazol posaconazol,
voriconazol) trebuie făcută cu prudenţă şi trebuie luată în considerare reducerea substanţială a dozei. -
Administrarea simultană de nefazodonă, fluvoxamină şi cimetidină impune prudenţă şi eventual
reducerea dozelor. - Administrarea concomitentă cu fluoxetină, propoxifen, contraceptive orale,
sertralină, diltiazem sau antibiotice macrolide (eritromicină, troleandomicină) se va face cu prudenţă. -
Interacţiunile dintre alprazolam şi inhibitorii proteazei HIV (de exemplu ritonavir) sunt complexe şi
dependente de timp. Dozele mici de ritonavir au determinat o reducere semnificativă a clearance-ului
alprazolamului, o creştere a timpului de înjumătăţire plasmatică şi o amplificare a efectelor clinice. Cu
toate acestea, după administrarea îndelungată de ritonavir, reducerea clearance-ului alprazolamului
este contracarată de inducţia CYP3A4. Această interacţiune impune ajustarea dozei de alprazolam sau
întreruperea administrării acestuia. - Au fost raportate concentraţii crescute de digoxină după
administrarea de alprazolam, în special la pacienţii în vârstă (> 65 de ani). De aceea, pacienţii cărora li se
administrează concomitent alprazolam şi digoxină trebuie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi
simptomelor legate de toxicitatea la digoxină.

Sol. Papaverin

Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: medicamente pentru tratamentul tulburărilor

funcţionale intestinale; papaverină şi derivaţi. Clorhidratul de papaverină este antispastic şi
vasodilatator cu efect slab - moderat. Acţionează direct asupra musculaturii netede. Relaxează
musculatura netedă spastică în teritoriul digestiv, biliar, genito-urinar. Papaverina înlătură spasmele
vasculare, creşte circulaţia cerebrală şi renală. Efectul se menţine circa 2 ore după administrarea orală.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice După administrarea pe cale orală papaverina se absoarbe rapid. Este
epurată predominant prin metabolizare, cu un timp de înjumătăţire scurt (1-2 ore). Se excretă pe cale
urinară sub formă de metaboliţi. De asemenea, se excretă în laptele matern.
Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni Asocieri contraindicate cu sulfamide,
levodopa. Nu se asociază cu medicamente stimulante β-adrenergice (risc crescut de aritmii). Papaverina
poate creşte efectul hipotensiv al medicamentelor antihipertensive. Efectele papaverinei sunt
accentuate de anestezice generale, analgezice, sedative, tranchilizante şi diminuante de fumat.

Tab. Metipret 4 mg (metilprednisolon)

Proprietăţi farmacodinamice Grupa farmacoterapeutică: Glucocorticoizi .Metilprednisolonul este un

corticosteroid cu o activitate antiinflamatorie de cel puțin cinci ori mai mare decât cea a
hidrocortizonului. O separare îmbunătățită a efectului glucocorticoid și mineralocorticoid duce la o
tendinţă mai scăzută de a induce retenţie salină şi hidrică. 5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica metilprednisolonului este liniară, independent de calea de administrare. Distribuție:
Metilprednisolonul are o distribuţie largă în ţesuturi, traversează bariera hemato-encefalică şi se excretă
în laptele matern. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 1,4 l/kg. La om legarea
metilprednisolonului de proteinele plasmatice este de aproximativ 77%. Metabolizare: Metilprednisolon
este extensiv legat de proteinele plasmatice, în special de globulină și mai puțin de albumină. Numai
corticosteroizii nelegați au efecte farmacologice sau sunt metabolizați. Metabolizarea are loc în principal
în ficat şi într-o anumită măsură în rinichi. La om, metilprednisolonul este metabolizat la nivelul ficatului
până la metaboliţi inactivi; cei mai importanţi sunt 20α-hidroximetilprednisolon şi 20β-
hidroximetilprednisolon. Metabolismul la nivelul hepatic are loc majoritar prin intermediul enzimei
CYP3A4. (Pentru o listă a interacţiunilor medicamentoase bazate pe metabolismul mediat de CYP3A4,
vezi pct. 4.5). Metilprednisolonul, asemănător multor altor substraturi CYP3A4, poate fi, de asemenea,
substrat pentru glicoproteina P [un subtip al proteinei de transport ABC (ATP-binding cassette)], ,
influenţând distribuţia tisulară şi interacţionând cu alte medicamente. Eliminare: Metaboliții sunt
excretați prin urină. Valoarea medie a timpului de înjumătăţire prin eliminare pentru metilprednisolon
variază în intervalul 1,8 - 5,2 ore. Clearance-ul total este de aproximativ 5 - 6 ml/min/kg. Timpul mediu
de înjumătățire prin eliminare variază între 2,4 și 3,5 ore la adulții sănătoși și pare să fie independent de
calea de administrare. Clearance-ul total după injectarea intravenoasă sau intramusculară de
metilprednisolon la voluntarii sănătoși este de aproximativ 15 - 16 l/oră. Concentrațiile plasmatice
maxime de 33,67 mcg metilprednisolon/100 ml au fost obținute la 2 ore după administrarea unei
singure doze de 40 mg, administrată intramuscular la 22 de voluntari adulți. Nu sunt necesare ajustări
ale dozei în caz de insuficiență renală. Metilprednisolon este hemodializabil.

Sol. Meldronat

Farmacodinamie

Meldonium este un analog al g-butirobetainei, precursor al carnitinei. Inhibă sinteza carnitinei, îi reduce
concentrația şi, ca urmare, reduce transportul transmembranar şi acumularea intracelulară a acizilor
grași neoxidaţi cu catenă lungă. În ischemie previne deficienţele transportului de ATP şi stimulează
glicoliza. Creşterea nivelului g-butirobetainei conduce la dilatarea vasculară.

În infarctul de miocard limitează necroza ţesutului și reduce perioada de restabilire.

În insuficienţa cardiacă ameliorează contractilitatea miocardului şi toleranţa la efortul fizic.

Stimulează capacitatea de muncă fizică şi intelectuală.

Măreşte imunitatea celulară şi umorală.

Înlătură sindromul de abstinență alcoolică.

Farmacocinetica

După administrarea p.o., are loc absorbţia rapidă. Biodisponibilitatea este de 78%.

Cmax plasmatică este atinsă în 1-2 ore după administrare.

Metabolizare hepatică, cu formarea metaboliţilor excretaţi pe cale renală. Este metabolizat in vivo în
metaboliţi netoxici: glucoză, succinat şi acid 3-hidroxipropionic.

Timpul de înjumătăţire al eliminării depinde de doză şi este de 3-7 ore. La doze multiple, acesta creşte
peste 15 ore – cinetică neliniară.

Conform datelor din literatură, studiile efectuate pe animale de experienţă şi subiecţi umani au arătat că
timpul de înjumătăţire estimat (t1/2) al meldoniumului în timpul fazei iniţiale de eliminare rapidă este 5-
15 ore. Rezultatele unui studiu-pilot sugerează existenţa unei a doua faze de eliminare, mai lentă,
atribuită unei încorporări a meldoniumului în eritrocite. Administrarea unei doze orale unice de
meldonium a fost detectată în urină umană timp de până la 49 de zile şi în DBS (Dried Blood Spots) timp
de cel puţin 16 zile (L. Tretzel et al., Int J Sports Med, 2016, 37, 6, 500-502).

Mai mult decât atât, un studiu pe şobolani a demonstrat că farmacocinetica meldoniumului a fost
neliniară. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că meldoniumul poate avea o farmacocinetică neliniară şi la
om (Li-Jing Cai et al., Chromatographia, 2011, 73, 659–665).

Studiile efectuate pe şobolani indică modificări dependente de doză în excreţia renală. La grupul cu doze
mici, clearance-ul meldoniumului este mai mic decât la grupul cu doze medii şi mari în urină. Diferenţele
în fenotipul sau activitatea enzimelor de metabolizare la şobolan şi om pot duce la această constatare
(Jun Zhang et al., Fundamental & Clinical Pharmacology, 2013, 27, 120–128).

Acumularea în eritrocite la doze multiple şi saturarea enzimatică la doze mari determină existenţa unei
farmacocinetici neliniare cu două faze de eliminare: una rapidă, urmată de una lentă. De aceea,
meldoniumul poate fi detectat în urină chiar şi după 2-3 luni de la încetarea administrării, în funcţie de
durata tratamentului şi mărimea dozelor administrate.

Alegerea medicamentului P (imunodepresoare)

Grupa Eficacitate Inofensivitate Acceptabilitate Accesibilitate 40

Metiprednisolon 8 8 7 9 32

Metotrexat 9 7 7 7 30
 Compusii din 7 3 5 3 18
aur

Ciclosporina 9 7 7 7 30

Concluzie: In urma curarii pacientului cu :

Sclerodermie sistemica evolutie cronica act I cu afecatarea tegumentelor, pulmonic, cord, vaselor
periferice, digestive, apparat locomotor, dereglari immune. Sindrom Raynaoud. Osteoartroza
deformanta. Gonartroza bilaterala. Spondilopatie degenerative lombara. Stare dupa dischectomie
lombara. Osteoporoza.
Am mentionat tratamentul administrat in stationar.
Preparatele au fost selectate conform indicatiilor necesare. S-au selectat dupa eficacitate, inofensivitate,
acceptabilitate si a costului. Astfel din imunodepresoarele mentionate, tratamentul de elective este
Metilprednisolon administrat in tablete.