Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

Poemul ,,Aci sosi pe vremuri” face parte din volumul ,,Pe Arges in sus”, aparut in 1923 si cuprinde ciclurile
,,Florica”, ,,Trecutul viu” si ,,Batranii”. Aparitia acestui volum il consacra pe Ion Pillat drept poet traditionalist. George
Calinescu a afirmat ca aceasta poezie constituie capodopera lirica a lui Pillat, creatie ,,gratioasa, miscatoare si
indivizibila paralela intre doua veacuri, inscenare care incanta ochii si in acelasi timp simbolizare a uniformitatii in
devenire”.

In sens larg, traditionalismul se manifesta pe de o parta ca atasament fata de valorile traditiei, pe de alta
parte, ca respingere a inovatiilor si a schimbarilor. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, aceasta tendinta imbraca forma
samanatorismului, propunand un ideal etic si estetic regresit, bazat pe o imagine romantic a satului si a taranului ca
pastrator al traditiei. In 1906, apare poporanismul, care s-a introdus ca un curent literar de sinteza si ca o doctrina
politica bine individualizata. Programul literar a fost teoretizat de Garabet Ibraileanu intr-o serie de articole reunite
sub titlul ,,Spiritul critic in cultura romaneasca”. Printre trasaturile curentului se regasesc, reflectarea veridica si nu
idilica a realitatii, simpatia pentru rural sau refuzul eticului in favoarea esteticului. Traditionalismul sub forma sa mai
radicala a fost revendicat in perioada interbelica de miscarea gandirismului, marcat de valorificarea miturilor
autohtone, ritualurilor, credintelor stravechi. De asemenea, religia ortodoxa devine un element esential si sunt
valorificate pe langa elementele primare si teluricul, sevele pamantului, vigoarea existentei si asprimea vietii. Etapa
finala a traditionalismului este trairismul, acesta promovand trairea mistica si autentica.

Titlul este o ,,cheie interpretativa” (Umberto Eco) a poeziei. Acesta are o rezonanta arhaica prin
circumstantialul de loc ,,aci”, unul dintre elementele semantice importante ale poeziei in raport cu eul poetic,
lamurind reperele spatiului. Structura ,,pe vremuri” definitiveaza celalalt reper, temporal, ilustrand tema. Astfel,
titlul este alcatuit dintr-o propozitie ce reprezinta modalitatea poetului de a comunica ideea centrala a poemului.

Incipitul se deschide cu o metafora a evocarii, baza unui sediu emotional: ,,la casa amintirii cu-obloane si
pridvor,/ Paienjeni zabrelira si poarta si zavor”. Simbolul obloanelor si al pridvorului se refera la inchidere, la un
spatiu de trecere intre interior si exterior. Al doilea distih ilustreaza ideea ca viata patriarhala a stramosilor a ramas
incremenita in timp ,,iar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De cand luptara-n codru si poteri si haiduc”.

Simetria este sustinuta de cele doua povesti de dragoste, cea a bunicilor si cea a nepotului. Cele doua
transpuneri asemanatoare dar din vremuri diferite argumenteaza continuitatea in timp.

Relatia de opozitie se instituie intre doua planuri, intre ,,atunci” si ,,acum” respectand antinomia intr-o
stranie complementaritate, legatura dintre ele fiind asigurata de aceeasi identitate a spatiului - ,,aci”. Aceasta
opozitie se reflecta prin amestecul arhaismelor ,,crinolina”, ,,ciubuc”, ,,berlina” si cuvintelor cu o conotatie populara
,,pridvor”, ,,zabrea” cu neologisme precum ,,ametist” , ,,simbolist”, ,,romantic”.

Poemul se deschide cu metafora evocarii timpului. Descrierea beneficiaza de o topica afectiva ce scoate in
evident insusiri si atitudini: ,,Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina/ Sari, subtire, o fata cu larga crinolina”.
Aici, ,,subtire” este un element al ambiguizarii. Peisajul este umanizat prin personificare: ,,Iar hornul nu mai trage
alene din ciubuc”. ,,Paianjenii”sunt un simbol al trecerii timpului, ei tes panza amintirii cu rabdare, prinzand in ea, in
loc de boabe de roua, moment pretioase din trecut. Un astfel de moment este sosirea bunicii. Scenariul, sublimat si
melancolic va contine trimiteri culturale: ,,Privind cu ea sub luna campia ca un lac,/ Bunicul meu desigur i-a recitat Le
Lac/ Iar cand deasupra casei cu umbre berze cad,/ Ii spune Sburatorul de-un tanar Eliad”.

Diferentele culturale sunt cele care dau relief scenariului de dragoste repetat in timp. Asa se face ca timpul
evocarii are doua coordonate: a trecutului, apartinand bunicilor si a prezentului- care se va dovedi pana la urma tot o
evocare- apartinand nepotilor. Opozitia se mentine si literar: in timp ce bunica se lasa cuprinsa de vraja poeziilor
apartinand curentului romantic, nepoata ,,cu ochi de ametist” asculta ,,Balada lunei”, apartinand simbolismului.
Epitetul metaforizant - ,,cu ochi de perusea” sau ,,cu ochi de ametist” devine la Pillat pretios, nobil.

Sunetul clopotului este imaginea sonora de repetitie care leaga cele doua parti ale poemului. Cultural si
literar ea se preteaza atat unei interpretari romantice, de armonie cu natura cat si unei interpretari simboliste,
muzica realizand sugestii si corespondente profunde. Intre cele doua povesti se regaseste un scurt pasaj de trecere,
elegiac si meditativ pe tema curgerii irevocabile a timpului. Exclamatia retorica pune in evidenta melancolia acestei
cugetari asupra sortii schimbatoare a omului: ,,Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita”. Ochiul poetului are
strania capacitate de a surprinde paradoxal timpul in trecerea si-n incremenirea lui, a doua strofa fiind folosita ca
simbol al importantei erosului: ,,De mult e mort bunicul, bunica e batrana…”.

Finalul reia prin laitmotiv, elementul de unitate al celor doua parti ale poemului ,,atunci” si ,,acum” : ,,Acelasi
clopot poate- in turnul vechi din sat…/ De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat”. Demonstrativul de identitate
,,acelasi” sugereaza un element de repetabilitate in scurgerea timpului, prin experiente si trairi marcate ritualic in
existenta umana: moartea si nunta.

Poemul este o reconstituire sugerata la nivelul morfosintactic de prezenta perfectului simplu ,,sosi”,
imperfectului ,,nu erau” sau a perfectului compus ,,ai gasit”. Exista insa grade si nuante ale intensitatii evocarii.
Perfectul simplu da impresia faptului ca trecutul nu s-a indepartat, imprimand un anume ritm evocarii. Imperfectul
aduce un aer de continuitate in timp ce perfectul compus este folosit la evocarea prezentului.

La nivel prozodic, poemul are o rima imperecheata, uneori imperfecta (eram- James), masura e variabila de
13-15 silabe iar ritmul este o combinatie de iamb si troheu.

La nivel lexical se regasesc lexeme cu tenta arhaica dar si regionala care au ca tel evocarea trecutului: ,,
haiduc”, ,,potera” ,,berlina” ,,crinolina” ,,aievea” ,,pridvor”.

La nivel stilistic se foloseste cu precadere metafora ,,casa amintirii”, ,,ochii de peruzea” ,,ochi de ametist” si
comparatia care reliefeaza ideea repetabilitatii existentei umane: ,,Ca ieri sosi bunica…si vii acuma tu”.

,,Aci sosi pe vremuri” este un pastel si o elegie in acelasi timp, tema predominanta fiind amintirea,
evocarea trecutului. Descrierea casei copilariei si a peisajelor au un rol psihologic iar emotia lirica vine din
reconstituirea lor prin arta, prin poezie. Tema, evocarea trecutului, surprinde recrearea sa in spatiul artistic al
poemului. Adevarata si melancolica tema a poemului se dovedeste a fi timpul. Acesta e prezentat intr-o stranie
circularitate, prin opozitii si simetrii, reunite de axa spatiala. Relatia trecut-prezent capata si o semnificatie
culturala.

In conluzie, Ion Pillat reconstruieste cu mijloacele timpului in care traieste experientele anterioare ale
pastelului, pastrand melancolia disparitiei unei lumi. Livrescul e un semn de modernitate, de distantare, al unei
opere inchinate deplin traditionalismului.