Sunteți pe pagina 1din 4

202 CĂSĂTORIA ŞI CUNUNIA ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ŞI PICTURA NAIVĂ ROMÂNEASCĂ Monica D.

CARP 203

CĂSĂTORIA ŞI CUNUNIA isteaţă, frumoasă şi, mai presus de toate, să fie sănătoasă. Toate aceste însuşiri reies
ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ŞI PICTURA NAIVĂ ROMÂNEASCĂ din experienţa multimilenară a poporului român şi din multitudinea de cântece,
proverbe şi zicători: ,,Sârguinţa / Ţese pânza, / Iar lenea / Pierde vremea”2. ,,De-aş
Monica D. CARP trăi cât viţa de vie / Nu-mi iau fată cu moşie / Să-mi pomenească ea mie”. ,,Cinstea e
Rezumat mai bună decât toate”3.
În acest articol am dorit să aduc în prezentul nostru frumoasele obiceiuri Pentru a se căsători, feciorii caută fete să fie şi dintr-un ,,neam bun”, viţă bună,
strămoşeşti legate de evenimentul cel mai important din viaţa omului – nunta şi din oameni de omenie, cinstiţi şi cu vază în sat – ,,Viţa de vie / Tot învie / Iar cea de
cununia. Lumea satului românesc mai păstrează încă în memoria socială numeroase rogoz / Cade jos”4. Însă fiecare fecior de român îşi caută mireasă, mai ales, după spusa
tradiţii legate de nuntă, practicându-le în bună parte şi astăzi. În cadrul acestui obicei proverbului: ,,petic după sacul său”5. Însuşirile mirelui trebuie să fie aceleaşi ca şi
realitatea se îmbină cu imaginaţia naivă, izvorâtă din sufletul omului simplu de la sat, însuşirile miresei, însă la mire nu se pune preţ pe frumuseţe: ,,Bărbatul trebuie să fie
care dintotdeauna s-a raportat la un spaţiu cosmic spiritual. Pentru a se simţi protejat, puţintel mai frumos decât dracu”6.
ţăranul român a căutat să respecte tradiţiile şi obiceiurile în care s-a născut şi în care Tradiţia populară a prevăzut ca ,,fata mare” să se mărite cu fecior din satul
a trăit şi le-a transmis urmaşilor din tată în fiu. Scriitorii le-au consemnat în cărţi, său, din oameni cu neamuri şi prieteni; ,,cu cât mai de departe vine mirele, cu atâta
iar pictorii le-au imortalizat pe pânze. Genul de pictură, care a conservat cel mai fidel mai mare e onoarea care se face familiei; dar cu cât se mărită fata mai departe, cu
imaginea ţăranului român, preocupările şi visele lui, frumuseţile din jurul lui şi o bună atâta mai mult pierde tatăl său din stimă”7. În ultimul timp, tradiţia românească
parte din tradiţiile şi obiceiurile lui este pictura naivă. referitoare la statornicia şi legătura faţă de satul în care ,,te-ai născut” s-a diminuat,
astăzi graniţele fiind întrecute din toate punctele de vedere. Alte principii primează
Din cele mai vechi timpuri românului nu i-a plăcut să trăiască singur şi degeaba în relaţia de căsătorie: prioritar este serviciul care trebuie să-l aibă mirele şi mireasa,
pe pământ. El a cinstit căsătoria, prin căsătorie a dorit să se integreze în comunitate şi să se înţeleagă între ei. Decizia mirilor este acceptată şi de părinţi, în mare parte.
şi să intre ,,în rând cu lumea”. Feciorii sau flăcăii care doresc să se căsătorească au posibilitatea să se întâlnească
Scopul căsătoriei este acela de a avea o consoartă în viaţă, pentru împărtăşirea şi să cunoască fetele de măritat la diferite prilejuri-întruniri la nivel de sat românesc:
binelui şi a răului, a bucuriilor şi întristărilor şi de alinare, în caz de suferinţă şi de hram, rugă, nedeie, şezătoare, clăci, culesul viilor, târguri, bâlciuri, iarmaroace sau la
nefericire. Scopul căsătoriei este şi de a avea urmaşi, care să ducă numele mai departe, să petrecerile care se fac înainte de câşlegile de iarnă, numite Bere, în Bucovina, şi Ospăţul
moştenească averea, să îngrijească şi să sprijine bătrâneţea părinţilor, să-i pomenească feciorilor, în Transilvania. Plin de frumuseţe este Târgul de fete din Munţii Apuseni.
după moarte, să le dea de pomană şi să se roage pentru iertarea păcatelor. ,,Românului, În viaţa românului sunt zile bune şi zile rele, după care fiecare s-a orientat în
în genere, şi mai ales ce se atinge de feciori, nu-i place nicidecum ca aceştia să burlăcească tot ceea ce a făcut. Această orientare s-a făcut prezentă şi în credinţa căsătoriei, cele
toată viaţa lor, ci voinţa şi dorinţa lui este, ca să se însoare să fie gospodari în locul mai potrivite zile pentru logodit şi cununat fiind zilele de joi şi duminică. Lunea, fiind
părinţilor, să stăpânească averea rămasă de la aceştia şi să-i pomenească din neam început de săptămână, de cumva feciorul este refuzat de către fată, tot aşa va fi refuzat
în neam, ca să nu se zică mai pe urmă, după cum e datina de a se crede şi a vorbi, că şi de următoarea fată. Marţi este ziua în care ,,s-a pornit lumea”, iar românul nu începe
numai degeaba au trăit în lumea asta, dacă nu le-au rămas şi lor urmaşi, care să le niciun lucru (urzit, ţesut, cusut, croit, arat, cosit, ridicat o casă etc.), pentru că îi ,,iese pe
perpetueze numele de familie, să-i pomenească şi să le dea de pomană”1. dos”. Miercurea este stingheră pe lume, iar feciorul ar rămâne văduvoi, iar vinerea este
Încă din Dacia Traiană vârsta ideală pentru căsătoria femeilor era între 15-20 o zi plină de simboluri creştine, pe care românii le respectă. Zilele ideale pentru logodit
de ani şi de 18-30 de ani pentru partea bărbătească. După această vârstă se spune că şi cununat sunt joi şi duminică, iar timpul cel mai potrivit pentru începerea nunţilor
feciorii sau flăcăii sunt bătrâni – feciori ,,bătuţi de brumă”, feciori ,,tomnatici”, burlaci este toamna, după culesul recoltei de pe câmp şi după facerea vinului. Românul, bun
sau ,,oameni răsuflaţi”, iar fetele sunt considerate bătrâne sau ,,stătute”. Se spune că credincios, respectă şi calendarul creştin ortodox, care interzice nunţile în perioada
feciorii care nu se căsătoresc până la vârsta de 30 de ani au ursita mică, născută mult posturilor şi în săptămâna luminată.
mai târziu şi trebuie să aştepte până le va creşte ursita, în timp îmbătrânind. Iar fetelor Primul pas într-o căsătorie este peţirea, care se face cu ajutorul a doi peţitori
care nu se mărită până la 20 de ani, se spune că le-ar fi murit ursita sau încă nu ,,le-a aleşi de către feciorul de însurat. Peţitorii sunt aleşi dintre oamenii cei mai înstăriţi din
sosit partea”, sau sunt prea leneşe, sau sunt prea urâte, sau nu şi-au ,,păzit cinstea”. sat şi care sunt ,,buni de vorbă”. În haine de sărbătoare, cu o ploscă sau sticlă plină cu
Feciorii sunt buni de însurat, când ştiu a face toate muncile din gospodărie, vin sau cu rachiu, ei trebuie să meargă la fata de măritat, pentru a-i propune căsătoria.
iar fetele sunt bune de măritat, când ştiu a face orice lucru din casă (ştiu a coase şi a Peţirea se face la rugămintea feciorului, după ce acesta a ,,pus ochii” pe fata respectivă.
ţese, şi a face de mâncare). Pentru a se mărita cât mai lesne, ,,fata mare” trebuie să După ce trimişii feciorului, starostii sau peţitorii, primesc un răspuns, prin care fata şi
posede unele însuşiri: să fie onestă, statornică, sârguincioasă, strângătoare, grijulie, părinţii ei sunt de acord cu propunerea făcută, feciorul de însurat, împreună cu părinţii

Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 13 (26) Volumul 13 (26) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
204 CĂSĂTORIA ŞI CUNUNIA ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ŞI PICTURA NAIVĂ ROMÂNEASCĂ Monica D. CARP 205

săi şi rudele apropiate, într-o zi bine stabilită şi acceptată şi de părinţii fetei, pornesc căsătorie, atunci băiatul recurge la ,,furatul” fetei. Acest lucru se întâmplă cu voia fetei,
în ,,peţitul adevărat”. Ei sunt însoţiţi şi de lăutari, iar la casa fetei sunt aşteptaţi cu vin, însă fata poate fi furată şi fără voia ei. Când căsătoria se face prin ,,furatul” fetei, fata
bucate şi voie bună. Un rol foarte important îl au starostii sau peţitorii care conduc pierde din zestrea ce i se cuvine şi intră sub blestemul părinţilor, tocmai de aceea mirii
întreg ceremonialul, care include cuvinte de laudă, aprecieri şi glume. În unele zone, trebuie să facă orice pentru a îmbuna părinţii şi a primi consimţământul acestora.
pentru ca tinerii să se cunoască mai bine şi fata să accepte băiatul, peţitul se repetă de Înţelegerea dintre miri şi părinţii acestora se concretizează prin logodna mirilor,
mai multe ori, prilej prin care tinerii au posibilitatea să se cunoască mai bine. Pentru la care participă preotul, rude şi prieteni apropiaţi. Logodna prevede schimbul de inel şi
a se convinge că cele spuse de peţitori despre feciorul de însurat, sunt adevărate, năframă, prin acest ritual fata fiind încredinţată mirelui. În perioada dintre logodnă şi
părinţii împreună cu fata peţită, programează o vizită, numită ,,pe vedere”, la casa cununie, feciorul trebuie să poarte năframa primită de la fată, iar fata inelul, ca simbol
feciorului. Această vizită este fără lăutari şi fără neamuri. La peţit starostii întocmesc al unirii şi credinţei nestrămutate. Frumuseţea şi rafinamentul motivului popular cusut
,,foaia de zestre”, care va fi citită chiar în ziua cununiei, ca un inventar al zestrei oferite sau ţesut pe năframa dăruită mirelui simboliza maturitatea fetei, în timp ce inelul, simbol
de părinţi tinerilor căsătoriţi. ,,Foaia de zestre” a miresei trebuie să cuprindă haine de solar, reprezenta veşnicia şi perpetuarea vieţii. Pentru a nu se răzgândi, perioada dintre
sărbătoare, şi de purtat: suman, cojoc, ilic, cămeşoi, catrinţă, papuci şi ciubote, dar şi încredinţare şi cununie este scurtă, doar de câteva săptămâni. În această perioadă au
lucruri pentru interiorul casei (scoarţe, lăicere, prostiri, feţe de masă, perine, pânzeturi, loc pregătirile pentru nuntă, alegerea naşilor, a vătăjeilor sau vorniceilor, a druştelor,
ştergare etc). De toate acestea se îngrijeşte mama fetei. La toate acestea se mai adaugă bucătăreselor etc. Timp de trei săptămâni, după oficierea slujbei, preotul ,,face strigare”,
o vacă cu viţel, sau câteva vaci, oi, capre, chiar şi un cal, ,,cal de ginere”, oferit mirelui adică mărturiseşte, anunţă enoriaşilor cununia, care urmează să se oficieze. Acest obicei
pentru a veni călare la cununie. ,,Foaia de zestre” a mirelui trebuia să cuprindă, în are drept scop informarea consătenilor şi face cunoscut evenimentul. Dacă consătenii
special, un loc de casă, sau o casă construită pentru tânăra pereche, un car cu boi, o au obiecţii de făcut (mirele a mai fost logodit etc.), se face tot în biserică şi are drept
sanie, vaci, oi, o bucată de ţarină, sau de livadă. Pe parcursul timpului, în locul ,,foii scop posibilitatea ca mirii să se cunoască mai bine.
de zestre” au apărut ,,contractele prenupţiale” sau buna înţelegere. În ultimul timp, Alegerea naşilor se face din rândul rudelor sau prietenilor celor mai apropiaţi.
zestrea mirilor s-a concretizat în diploma de studii şi siguranţa unui loc de muncă. Naşii pot fi şi naşii de botez ai mirelui. Naşii joacă un rol foarte important în cadrul
De multe ori tânăra pereche porneşte ,,de la lingură”, cu semnificaţia că singuri şi-au cununiei. Prin cele două lumânări, naşii sunt martori în faţa lui Dumnezeu la acea
făcut tot ceea ce le-a fost necesar în casă. cununie. Naşul sau nunul conduce întreg ceremonialul şi este personajul principal al
Până la apariţia, dar şi în timpul creştinismului, au existat multe semne după care evenimentului, urmează mireasa, mirele şi naşa, sau nuna, care are rolul de a învola
omul se ghida în viaţă. Cununia, fiind un moment foarte important, era foarte atent (înhobota) şi dezvola mireasa. Druştele şi vorniceii se aleg atât din partea mirelui,
urmărită şi observată de către toţi cei implicaţi în acest eveniment, pentru norocul şi cât şi din partea miresei. Ei pot fi fraţi, surori sau veri, şi prieteni apropiaţi. Vorniceii
reuşita drumului, pe care tinerii trebuiau să-l înceapă a-l parcurge împreună. Astfel, invită oamenii şi conduc ceremonialul, druştele îmbracă mireasa, anunţă cununia
dacă la cununie îţi ieşea cineva cu cofa sau găleata goală, era un semn rău şi, pentru a-l prin chiuit, joacă zestrea şi hora miresei.
compensa, sătenii ieşeau cu cofe şi găleţi pline cu apă, pe care le aruncau în faţa mirilor. Cel mai important moment din timpul căsătoriei este cununia, care este plină de
În satele din Moldova acest obicei încă mai există şi astăzi. În semn de recunoştinţă şi farmec, frumuseţe şi simboluri. De o deosebită frumuseţe este suita de obiceiuri care
pentru belşug, mirele sau naşul trebuie să arunce un ban în găleata care a fost răsturnată începe cu chemarea (invitaţia) la nuntă făcută de către vorniceii (vătăjeii) mirelui şi ai
în calea lor. Dacă în timpul cununiei şi în toată perioada de pregătire a nunţii urlă câinele miresei. Aceştia, cu o ploscă împodobită cu cetină, flori, busuioc şi cordele (panglici)
sau moare o vită din curte, e un semn rău şi nunta se opreşte sau se amână. Dacă splina colorate, plină cu vin sau cu rachiu, merg din casă în casă, pentru a invita tot gospodarul.
animalelor tăiate pentru nuntă este plină, înseamnă că tinerii vor avea o viaţă bogată. Înainte de cununie se face ,,scalda” mirelui şi a miresei, cu apă de izvor, în care
Datina de a prezice soarta sau norocul celor ce urmau să se căsătorească (mai se pune lapte, miere, flori şi busuioc, dar şi un ban pentru noroc şi bogăţie. La casa
ales, soarta miresei) a existat din cele mai îndepărtate timpuri şi se făcea de către mirelui, după ce acesta s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, vătăjeii fac ,,bărbieritul”
bătrânele cele mai iscusite în descântece şi vrăji. Pentru a nu i se întâmpla nimic rău, mirelui, ca simbol al maturităţii acestuia, ce urmează să o dobândească prin căsătorie.
înainte de a pleca la cununie, mireasa era descântată şi stropită cu apa în care se stingeau La casa miresei, după ,,scaldă”, aceasta este îmbrăcată, de către druşte, cu veşminte
cărbunii, în moalele capului şi pe frunte. Soarta celor ce trebuiau să se căsătorească special pregătite pentru cununie. În ultimele decenii cămeşoiul costumului popular a
urma să fie bună sau rea, după cum era prezisă de vreme: vremea ploioasă indica mană fost înlocuit treptat cu superbele rochii albe din cele mai deosebite mătăsuri, voaluri
şi bogăţie, cerul senin şi vremea frumoasă indica o viaţă asemănătoare, iar viforul şi şi atlasuri strălucitoare. ,,Şi pe când se găteşte mireasa, pe atunci se găteşte şi mirele,
furtuna prezicea vifor şi furtună şi în viaţa celor care urmau să-şi unească destinele. înschimbându-se în cămaşa de mire, ce i-a cusut-o mireasa, anume pentru cununie şi
,,Aşezatul” reprezintă înţelegerea părinţilor celor doi miri şi consimţământul îmbrăcându-se în cele mai frumoase şi scumpe veşminte ce le are, căci, precum mireasa
căsătoriei. Dacă unii dintre părinţi, mai cu seamă ai fetei, nu sunt de acord cu respectiva aşa şi mirele trebuie să aibă veşminte noi de cununie, care sunt anume spre acest scop

Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 13 (26) Volumul 13 (26) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
206 CĂSĂTORIA ŞI CUNUNIA ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ŞI PICTURA NAIVĂ ROMÂNEASCĂ Monica D. CARP 207

lucrate. În fine, precum mireasa aşa şi mirele, după ce s-a gătit cum se cuvine, se aşează Sfânt: Se cunună robul lui Dumnezeu (N), cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele
după masă, de unde se scoate apoi cu danţul afară. Nemijlocit, după aceasta urmează, Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin9. Cununia este semnul măririi și al
atât la mire cât şi la mireasă , iertăciunile”8. cinstei: Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii10.
Iertăciunile se fac în faţa casei, cu mireasa sau mirele îngenunchiaţi pe o pernă. Unirea tinerilor prin căsătorie este asemănată cu o coroană, iar coroana este simbolul
În faţa lor, pe un lăicer, aşezaţi pe câte un scaun, stau părinţii. În spatele mirilor stă demnităţii, cinstei și mândriei. Prin intermediul cununiei, drumul vieţii conjugale
colăcerul sau un orator, care rosteşte iertăciunea în numele acestora. Remarcabile este plasat pe axa eternităţii; prinși de mână, împreună cu preotul și cu nașii, mirii
pentru întreg ceremonialul de nuntă sunt cuvintele ritmate, rostite de către persoane înconjoară tetrapodul de trei ori, dănţuind în numele lui Isaia. Din acest moment,
cu ,,darul de a vorbi”, special tocmite pentru acest eveniment. Toate cuvintele rostite mersul lor comun este asemănător unei roţi, care se învârte în jurul axei nemișcate.
pe ritm melodios, erau special gândite, cu intenţie de admiraţie, apreciere, mulţumire, Prin taina Sfintei Cununii, iubirea și fidelitatea lor se întărește și nimeni și nimic nu
iertare. De multe ori, printre acestea se strecurau şi cuvinte pline de haz, glume şi chiar o va scoate din statornicia ei. Degustarea vinului din cupă sau paharul comun, oferit
unele farse. La sosirea mirelui, în locul miresei, care trebuia să-l întâmpine, apărea câte de către preot în timpul cununiei, simbolizează dulceaţa dragostei și a bucuriei ce o
o bătrână sau femeie îmbrăcată urât. Numai după ce mirele ,,dădea bacşişul”, apărea vor împărtăși împreună. După ce cununia a fost oficiată de către preot, întreg alaiul
mireasa sau se deschideau porţile ferecate de către vornicei. de nuntă se prinde în hora din faţa bisericii, alături de cei doi miri, de nași, druște și
Cu ani în urmă a existat la români obiceiul ca mireasa să fie dată de acasă cu vornicei. La întoarcerea de la cununie nuntașii se pun pe joc, se ospătează din bucate
nuntă şi cu zestre. Acest lucru se putea face cu câteva zile înainte, cu o seară înainte special pregătite de bucătărese. Întreaga seară se cinstește, se chiuie și se rostesc
de cununie sau în ziua cununiei. Pentru a lua zestrea miresei, mirele trebuia să vină strigături pline de simboluri.
cu câteva care trase de boi sau de cai, frumos împodobite cu panglici, covoare şi Numeroase sunt obiceiurile moştenite de la străbuni, pe care mirii trebuie
verdeaţă. Emoţionant era momentul scoaterii zestrei din casa miresei, în chiote şi să le respecte cu stricteţe, dacă doresc să aibă o căsnicie fără de probleme. Tradiţia
strigături moştenite din bătrâni, care sensibilizau ochii miresei şi ai părinţilor până la românească prevede ca, în drum spre biserică, mireasa să nu întoarcă capul înapoi,
lacrimi. Prin scoaterea zestrei din casa în care a copilărit mireasa, prin iertăciunile care ca să nu-i pară rău că se căsătoreşte, la întoarcerea de la cununie mirele trebuie să
se obişnuiau în faţa casei, înainte de a pleca la cununie, se marca, de fapt, adevărata meargă împreună cu mireasa şi să nu se dezlipească de ea, pentru a nu se despărţi
desprindere a miresei de părinţii săi, de fraţi şi de surori. niciodată, dacă în drum sau în timpul cununiei se rupe o lumânare, e semn că acela
Plin de farmec şi de maxim interes era şi încă mai este ,,gătitul miresei”, adică va muri mai repede. Cununile, de cad de pe capul mirilor, e semn că acea căsnicie
punerea hobotului (voalului) de către naşă şi druşte. Vornicul principal, cu două se va destrăma. Pentru a se simţi protejat, ţăranul român a respectat aceste tradiţii şi
crenguţe, joacă voalul (hobotul) peste capetele tuturor fetelor nemăritate, participante obiceiuri şi le-a transmis urmaşilor din tată în fiu, scriitorii le-au consemnat în cărţi,
la eveniment. După rostirea unor cuvinte pline de simboluri, voalul se aşează deasupra iar pictorii le-au imortalizat pe pânze.
capului miresei, care este aşezată pe o pernă, deasupra unui scaun, în faţa unei oglinzi. În Genul de pictură care a conservat cel mai fidel imaginea ţăranului român,
timp ce naşa învolează (înhobotează) mireasa lăutarii cântă cântece pline de mesaj: ,,Ia-ţi preocupările şi visele lui, frumuseţile din jurul lui şi o bună parte din tradiţiile şi
mireasă ziua bună, / De la tată de la mumă, / De la fraţi, de la surori, / De la grădina cu obiceiurile lui este pictura naivă. Fără reguli şi fără canoane, pictura naivă poate fi
flori”. În tot acest timp, miresele plâng, regretând anii frumoşi şi fără griji ai copilăriei. considerată un curent plastic asemănător cubismului, futurismului, abstracţionismului.
Așteptată de către toţi tinerii, hora miresei, purtată cu trei pași înainte și trei Imaginaţia autorului nu are limite, de la utopie până la realitatea care-l înconjoară
înapoi, adună fete și feciori, care se prind de mâini și se rotesc într-un cerc mare, prilej sau o trăieşte, el poate alege şi interpreta orice temă, după cum îi dictează sufletul.
în care druștele (domnișoarele de onoare) pun florile și năframele (batistele cusute) în Nici în alegerea culorilor nu există reguli. Criticul de artă Victor Ernest Maşek afirmă:
pieptul nuntașilor. După respectarea tuturor obiceiurilor, întreg alaiul pornește spre „Peisajul, portul, datinile şi obiceiurile despre care povestesc în pânzele lor pictorii naivi,
biserică, unde are loc cununia. În alaiul de nuntă nelipsiţi sunt mirii, nașii, vorniceii, sunt cele în mijlocul cărora au trăit, care le sunt sau le-au fost familiare şi pe care le
druștele și nuntașii. În faţa alaiului merg făcliile, lumânările frumos împodobite. Spre evocă cu nostalgie. Chiar şi atunci când subiectul este imaginar, simbolic ori metaforic,
cununie lumânările sunt purtate de către un fecior și o fată, la întoarcerea de la cununie el preia ceva din miraculosul şi feeria basmelor, fabulelor sau snoavelor populare ale
lumânările fiind duse chiar de miri. În timpul cununiei lumânările sunt ţinute de folclorului şi literaturii ţării”11.
către nași și sunt considerate mărturii ale unirii celor doi tineri în faţa lui Dumnezeu. Nunta, momentul cel mai important din viaţa ţăranului român, a fost
În biserică mirele stă de fiecare dată în dreapta miresei, nașul lângă mire, nașa lângă imortalizată în pânzele multor pictori naivi, creaţiile lor rămânând mărturie în timp,
mireasă, iar în spatele mirilor stau părinţii și întreg alaiul de nuntași. asemănătoare unei cărţi în imagini a tradiţiei noastre strămoşeşti. Catinca Popescu,
Din punct de vedere religios, cununia este o taină. În biserică, prin intermediul Ion Vintilă, Ion Niţă Nicodin sunt doar câţiva pictori naivi, care au adus în picturile
preotului, tinerii care se unesc liber și de bună voie în căsătorie primesc Harul Duhului lor întreg alaiul de nuntă românească, în care oamenii se bucură şi trăiesc împreună

Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 13 (26) Volumul 13 (26) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei
208 CĂSĂTORIA ŞI CUNUNIA ÎN TRADIŢIA POPULARĂ ŞI PICTURA NAIVĂ ROMÂNEASCĂ Monica D. CARP 209

evenimentul, în prietenie, în cântec şi joc. În picturile sale, ,,Catinca Popescu are o Note şi referinţe bibliografice
lume a ei, care vine de departe, din tradiţiile noastre populare, din basme şi povestiri, 1
MARIAN S. Fl. – Nunta la români. Editura Grai şi suflet – Cultura Naţională, Bucureşti,
din adâncul unui suflet frumos şi pur, al cărui prea-plin se revarsă în lucrările sale. 1995. – P. 21.
Artista pare a trăi o nevoie profundă de a regăsi un paradis pierdut, o dimensiune a 2
Ibidem, p. 34.
3
spiritului care dă valoare şi autenticitate existenţei. Ea pictează cu o imensă bucurie, Ibidem.
pe care ţi-o transmite şi ţie, privitorului, cucerit de spectacolul doldora de viaţă, ,,jucat”
4
Ibidem, p. 38.
5
Ibidem.
în pânzele sale. Catinca Popescu a pătruns taina culorilor şi ne spune, şoptit, povestea 6
Ibidem, p. 42.
lor şi a personajelor care-i animă lucrările. Un aer feeric, de sărbătoare, de voie bună 7
Ibidem, p. 47.
inundă, cu dărnicie, pânzele pictoriţei”12. 8
Ibidem, p. 278.
Biserica, locul principal din viaţa omului şi a comunităţii săteşti, este nelipsită
9
Slujba Sfintei Cununii.
10
Idem.
din pânzele fiecărui pictor. Pictată pe o culme de deal, în mijlocul sau într-un fundal 11
MAŞEK Victor Ernest. – Revista Luceafărul. 11 oct. 2001.
de tablou, biserica vine să întărească şi mai mult ideea de unire a cerului cu pământul 12
MIHALACHE Carmen, critic, Bacău.
şi de centrul de univers al spiritualităţii româneşti.
WEDDING IN POPULAR TRADITION AND IN NAIVE
ROMANIAN PAINTINGS
Abstract
By means of this paper I intended to bring in our present life the beautiful ancient
customs related to the most important event in man’s life, the wedding. The world of the
ancient village hides numerous traditions regarding wedding. These traditions were kept
in our people’s millennial conscience and are still practiced, giving the connotation of a
moment in which reality is combined with the naive imagination which springs from the
heart of the simple village man, who always pertained to a cosmic and spiritual space.
In order to feel protected, the Romanian peasant sought to respect the traditions and the
Catinca Popescu, Nuntă* Catinca Popescu, Obiceiuri (botez-nuntă) customs he was born and lived in and transmitted them to descendents, from father to
son. Writers registered them in books and painters on their works. The painting which
better preserved the image of the Romanian peasant, his concerns and dreams, beauties
surrounding him, a great part of his traditions and customs is the naive painting.
Doctorand,
Universitatea de Artă ,,G. Enescu’’,
Iaşi

Ion Niţă Nicodin, Gătitul miresei** Ion Vintilă, Nunta***

* Galeria personală.
** SAVONEA Vasile. – Arta naivă în România, Editura Meridiane, București, 1980.
*** Ibidem.

Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei Volumul 13 (26) Volumul 13 (26) Buletinul ştiinţific al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei