Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul Științele Educației
 

Viața sexuală în adolescență

Profesor: Student:
Stan Sabina Măcelaru Mihaela
Anul I, PPS

București,
2018
Cuprins

1. Genul și sexualitatea în adolescență.........................................................................................3

a) Genul în adolescență............................................................................................................3
b) Sexualitatea la adolescenți...................................................................................................4
2. Boli cu transmitere sexuală......................................................................................................5
1. Sifilisul..................................................................................................................................6
2. Gonoreea (Blenoragia, Sculament)......................................................................................6
3. Herpesul genital....................................................................................................................7
4. SIDA......................................................................................................................................7
5. Hepatitele B și C...................................................................................................................8
6. Chlamydia.............................................................................................................................8
Bibliografie......................................................................................................................................9

2
 1. Genul și sexualitatea în adolescență
a) Genul în adolescență

Una din achizițiile importante din cadrul socializării este reprezentată de formarea genului.
Genul se construiește prin socializarea copilului atât cu persoanele de același sex, cât și cu cele
de sex opus. Santrock spunea că „formarea genului are loc în socializarea primară și secundară în
funcție de modul în care copilul învață rolurile de gen” (Santrock, 1996).

Money și Erhard (1972) „arată că în cazul hermafrodițiilor (cu organe genitale externe) ˗ ei
devin fete sau băieți, în funcție de sexul care le-a fost desemnat înainte de a împlini 18 luni.
Odată ce i-a fost stribuit un anumit gen (masculin sau feminin) și a fost crescut în acord cu
cerințele legate de el, individul a devenit la cote acceptabile, ceea ce a fost programat să fie.”
(Iluț, 2001, p. 184).

Conceptul de gen și identificarea copiilor cu acesta începe de la vârste fragede, în jurul vârstei de
trei ani se conturează identitatea sexuală, când copilul își explorează corpul și conștientizează
prin comparație că este băiat sau fată. La început, atât băieții, cât și fetele, se identifică cu mama,
dar băieții se desprind de ea pentru a-și afirma masculinitatea, în timp ce fetele rămân în
continuare atașate de ea. Băiatul este obligat să se detașeze de mama lui, luându-și ca model pe
tată. Dezvoltarea identității masculine este esențială prin despărțirea de mamă. Băiatul care nu
are alături de el un bărbat adult, are dificultăți în a se identifica, are capacitatea de expresie mai
redusă, este mai efemizat.

Distribuția rolurilor de gen în familie reprezintă o resursă pentru socializarea genului la copii,
instituindu-se astfel modele de configurare a identității de gen. Mamele instrumentează fiicele în
rolurile maritale și maternale. Fetele sunt învățate să facă treabă prin casă, să spele, să calce, să
facă mâncare.

Rolul mamelor nu se rezumă însă doar la sarcini domestice, ci și la discuții despre prima
menstruație, legate de partenerul de cuplu ˗ prima întâlnire, primul sărut.

Rolurile instrumentale ale tatălui sunt redate de sarcini precum: reparatul în casă, dusul
gunoiului, munca în grădină. Tații sunt centrați pe pe dezoltarea normativă: ce ai învățat? ce ai
făcut? de ce ai nevoie? O dată ce urcăm pe scara pozițiilor sociale, tatăl poate avea și rol în
cultivarea preocuparilor intelectuale, politice, mass mediale etc. Poate exista însă și un tată
absent, preocupat doar de realizările profesionale, care lipsește din cotidian deoarece munca îi
afectează întreaga zi.

3
 b) Sexualitatea la adolescenți

„Sexualitatea este o tematică importantă în definirea identității adolescentine. Procesul de

dezvoltare identitară încorporează elemente de schimbare atitudinală legate de propria persoană,
de alți membri de același sex, de membrii sexului opus. Sexualitatea umană este un construct
social la fel ca orice alt aspect al funcționării naturii umane.” (apud Worthington, 2002)

Interesul sexual în pubertate și adolescență crește. Fetele și băieții au imagini fanteziste legate de
sexualitate, relații romantice, visează la partenerul ideal. Majoritatea adolescenților dezvoltă o
atracție sexuală față de persoane de sex opus. Primele interese romantice apar între vârstele de 7
și 10 ani. De obicei sunt pasiuni sentimentale legate de persoane inaccesibile, mai mari ca vârstă
(profesori, celebrități etc.). Între 10 și 14 ani, copiii petrec din ce în ce mai mult timp în grupuri
mixte doar discutând, mergând în diferite locuri, interacționând. După 14 ani petrecerile devin
mai frecvente ˗ sunt ocazii de manifestare a opțiunilor romantice. Între 15 și 16 ani, jumătate din
adolescenți sunt implicați în relații romantice.

Spre sfârșitul adolescenței, relațiile romantice implică niveluri mai ridicate de intimitate
emoțională și sexuală. Relațiile sunt de lungă durată și implică activități solitare, doar între cei
doi.

Interesul crescut pentru sexualitate la puberi și adolescenți este datorat și contactului din ce în ce
mai des cu materiale pornografice, ce pot fi accesate de pe calculator, tablete, telefoane,
televizor. Fiind ușor de accesat, pornografia riscă să se transforme într-o referință simbolică
pentru cei neexperimentați ˗ unii adolescenți nefăcând distincția între imagini și realitate.

Fetele își încep viața sexuală încă din liceu sau școala generală, acest aspect fiind deseori legat
de popularitate sau non-discriminare în cadrul grupului de prieteni. Presiunile legate de a face
sex pot cauza conflicte interioare la anumiți tineri care nu sunt pregătiți să facă acest pas.

Băieții experimentează masturbarea în timpul primelor ejaculări (prima ejaculare apare în emisia
nocturnă și se numește „vis us”), având orgasme multiple.

Băieții au întrebări legate de anatomia aparatului sexual și de bolile cu transmitere sexuală, pe

când fetele au întrebări despre sarcină și de control al acesteia. De multe ori adolescenții au
abordare nerealistă a activității lor sexuale, neținând cont de riscurile implicate și neavând
suficiente informații legate de mijloacele de contracepție.

În literatura de specialitate se spune că sexualitatea femeilor este determinată social și cultural,

pe câmd cea a bărbaților este determinată biologic. Pentru adolescente, aspectul fizic este un
imperativ.

În urma unui studiu efectuat de Ada Ioana Dobrescu, s-a dovedit că există prescripții în ceea ce
privește percepția corporală la fete și băieți. Fetele trebuie să fie subțirele (nu „schiloade” însă),
cele supraponderale fiind batjocorite. De asemenea, acestea trebuie să fie înalte, dar să nu intre în

4
categoria „pălugi” sau „scunde”. Băieții trebuie să aibă construcție atletică, să nu fie slabi că
altfel vor fi stigmatizați.

Majoritatea adolescenților susțin că ar discuta despre sexualitate cu persoane de încredere, cu

responsabilitate și care să aibă date despre acest subiect. Fetele preferă mamele sau alte persoane
de sex feminin din familie. Există însă și adolescenți care au spus că nu ar discuta niciodată
aceste probleme cu părinții lor, mai degrabă cu dirigintele/ diriginta sau tutorele de clasă. Acest
lucru se datorează faptului că mulți dintre părinți provin din familii în care nu s-a discutat despre
sexualitate și schimbările fizice din adolescență niciodată, despre principiile privind întâlnirile de
prietenie cu persoanele de sex opus sau despre cum să facă față presiunii anturajului.

Părinții ar trebui să aibă discuții despre viața sexuală, contracepție, menstruație, folosirea
absorbantelor, despre când ar trebui să-și înceapă adolescenții viața sexuală. Familia trebuie să
fie o primă sursă de informare despre acest subiect, pe lângă școală.

2. Boli cu transmitere sexuală

Bolile cu transmitere sexuală sau bolile venerice sunt cauzate de diferite microorganisme care se
transmit de la o persoană la alta prin contact sexual neprotejat, îndeosebi cu parteneri
necunoscuți sau ocazionali.

Cum se transmit?
 prin orice tip de contact sexual (oral, vaginal, anal) cu un partener homo- sau
heterosexual deja infectat;
 prin utilizarea în comun a obiectelor contaminate de uz sexual;
 prin contactul organelor genitale cu mucoase sau leziuni cutanate infectate;
 prin folosirea în comun a lenjeriei intime și a batistelor igienice contaminate.

Cele mai cunoscute boli cu transmitere sexuală sunt:

 sifilisul
 gonoreea
 herpesul genital
 SIDA
 Hepatitele virale B și C
 Infecțiile cu virusul papiloma uma (HPV)
 chlamydia

5
 1. Sifilisul

Sifilisul este o infecție produsă de o bacterie care se transmite prin sex neprotejat (oral, vaginal,
anal), transfuzii cu sânge contaminat sau contactul cu o rană deschisă contagioasă. Chiar dacă
simptomele dispar fără tratament, infecția continuă să evolueze, putând afecta pielea, inima,
vasele de sânge și sistemul nervos. Cu cât sifilisul este depistat și tratat mai devreme, cu atât
infecția se vindecă mai rapid.

Semne/ Simptome

Netratat, sifilisul evoluează în trei faze:

1. În timpul primei faze, după o perioadă de incubație de 21 de zile (3-90 de zile), la locul
de infectare (penis, rect, vagin sau gură) apare șancrul primar, o rană nedureroasă curată.
La un interval de 1-4 săptămâni de la apariția șancrului, prin testare, se poate determina
dacă organismul este infectat. Această roșeață dispare după 3-6 săptămâni fără tratament,
dar infecția rămâne în organism și se poate transmite și altor persoane.
2. A doua fază începe după 6-12 săptămâni de la infectare. Uneori apar erupții pe piele (de
obicei pete roșiatice), pe organele genitale sau gură. Unii bolnavi pot avea dureri de cap,
febră, dureri de stomac și senzație de oboseală. Deseori simptomele trec neobservate sau
dispar fără tratament. Chiar dacă nu au fost evidente simptomele din primele două faze,
în primii 4 ani de la infectare, sifilisul poate fi transmis altor persoane.
3. A treia fază, apare după o perioadă cuprinsă între 2 și 40 de ani. Atunci, pe lângă piele,
poate fi afectat orice organ: oase, ficat, creier (paralizii, tulburări de personalitate și
comportament), inima, ochii. În această fază, infecția nu se mai transmite altor persoane.

2. Gonoreea (Blenoragia, Sculament)

Gonoreea este una dintre cele mai întâlnite boli cu transmitere sexuală. Este produsă de o
bacterie (gonococ) care se găsește în mucoasele genitale, gâtul și anusul persoanelor infectate.
Se transmite prin contact sexual neprotejat sau de la mamă la nou-născut. În peste 50% din
cazuri poate evolua fără simptome.

Simptome

La bărbați determină scurgeri purulente („picătura matinală”, adică picătura de puroi din penis),
senzația frecventă de urinare, senzația de arsură în timpul urinării și erecții dureroase.

La femei produce inflamația colului uterin (cervicită). O complicație severă o constituie anexita,
una din cauzele frecvente ale sterilității și sarcinilor extrauterine.

6
 3. Herpesul genital

Herpesul genital este o boală foarte răspândită, cauzată de un virus ( Herpes virus, HSV-2)
asemănător cu cel care provoacă vezicule pe buze. Virusul se elimină prin veziculele care se
formează pe piele și pe mucoase (la nivelul gurii, vaginului, anusului) și care sunt foarte
contagioase. După infectare, virusul rămâne în organism pentru toată viața și recidivează
periodic, ca urmare a unui stres (febră, alte infecții, traume, expunere excesivă la lumina soarelui
sau la aparatele de bronzat). Virusul poate trece de la mama însărcinată la copil în timpul
nașterii.

Simptome

Majoritatea oamenilor nu au simptome evidente. Acestea pot include senzații de arsură,

furnicătură sau de „cald” în zona genitală, dureri în zona spatelui și la urinare sau simptome
asemănătoare celor de răceală. Câteva zile mai târziu, în zona genitală pot apărea mici umflături
cu lichid clar. Mai târziu, acestea se transformă în răni dureroase, care apoi fac o crustă și se
cicatrizează.

4. SIDA

SIDA este prescurtarea pentru Sindromul Imunodeficienței Dobândite și marchează un deficit a

sitemului imunitar dobândit ca urmare a infecției cu virusul HIV. Virusul pătrunde în organism
prin contact sexual, prin contaminarea cu sânge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul
sarcinii, al nașterii și al alăptării. HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca sânge, spermă,
secreții vaginale și lapte matern.

Semne/ Simptome

După infectare, apar în sânge anticorpi specifici anti-HIV, acest procedeu numindu-se
seroconversie. În cazul HIV, pentru un sistem imunitar sănătos, apariția anticorpilor necesită
între 4 și 12 săptămâni din momentul infectării. Dacă sistemul imunitar este slăbit de alte boli
sau afecțiuni (diabet, cancer etc.), perioada în care el va produce anticorpii va fi mai îndelungată,
de aproximativ 3-6 luni. În săptămânile care urmează infecției, un anume număr de pacienți
suferă tulburări trecătoare grupate sub denumirea de primo-infecție. La alții, infecția trece total
neobservată. După o perioadă de latență, de o durată variabilă (în medie între 7 și 11 ani după
seroconversie), în timpul căreia virusul continuă să se multiplice, manifestările clinice de SIDA
apar la majoritatea pacienților, sub o formă fie minoră, fie majoră. La anumite persoane, perioada
de latență este foarte scurtă (de la 1 la 3 ani). Există și subiecți seropozitivi, ziși supraviețuitori
de lungă durată la care SIDA nu se declară decât după vreo 15 ani. La copil, evoluția este, în
general, mai rapidă și mai gravă decât la adult.

7
 5. Hepatitele B și C

Sunt infecții virale ale ficatului. Se transmit prin contact cu sângele infectat, prin utilizarea în
comun a acelor și seringilor sau prin contact sexual neprotejat.

Simptome

De cele mai multe ori nu prezintă simptome. Dacă apar, ele pot fi: stare de gripă ușoară, dureri
abdominale, vomă, urină închisă la culoare, îngălbenirea pielii și a albului ochilor.

6. Chlamydia

Este cea mai răspândită boală cu transmitere sexuală determinată de bacterii. Se transmite prin
contact sexual neprotejat (vaginal, oral, anal). Femeile care nu știu că sunt infectate, pot
transmite copiilor în timpul nașterii.

Simptome

La bărbați provoacă o scurgere genitală limpede sau gălbuie, puțin abundentă, mai accentuată
dimineața.

La femei determină inflamația colului uterin, scurgeri vaginale reduse și sângerări după actul
sexual. Simptomele pot dispărea fără tratament, dar infecția rămâne. Sunt des întâlnite anexitele,
sterilitatea și sarcinile extrauterine.

8
Bibliografie

1. Bonchiș Elena (2006). Introducere în Psihologia Personalității. Oradea: Editura

Universității din Oradea
2. Bucur, Gh. (2000). Boli transmise pe cale sexuală. București: Celsius
3. Dobrescu Ada Ioana (2016). Adolescența azi. Aspecte psihosociale. Cluj: Presa
Universitară Clujeană
4. Popescu, A. (1982). Boli cu transmitere sexuală. București: Editura Medicală