Socializarea copiilor prin joc la prescolari

Motto : “Cea mai mare greseala a copilariei este sa nu te joci, a

tineretii sa nu te indragostesti, a maturitatii sa nu faci copii, iar a
batranetii sa nu lasi copiii sa se joace.”

Gavriil Stiharu

1. Introducere

2. Definitia jocului

3. Jocul – Activitate fundamentala la varsta prescolara

3.1 Conceptul de joc

3.2 Jocul – principala metoda si procedeu instructiv-educativ

3.3 Jocul ca element central al formarii si dezvoltarii intelectuale a prescolarului

4. Principala modalitate de invatare

4.1 Jocul intre realitate si fictiune

4.2 Importanta amenajarii spatiului educative in gradinita si dezvoltarea imaginatiei

4.3 Activitatea integrata - strategie moderna in invatarea prescolara

5. Modalitati de stimulare a potentialului creative

5.1 Jocuri si activitati la alegerea copiilor in ariile de stimulare

5.2 Stimularea creativitatii prin activitatile de pictura . Metode si tehnici

5.3 Teste si probe de evaluare ale creativitatii prescolarilor

6. Concluzii

7. Bibliografie
 1. Introducere

În ziua de azi, mediul social ne demonstrează faptul că este de o mare importanță ca acesta
să fie alcătuit din indivizi competenți. Dacă ne gândim la acest factor esenţial, automat acesta
implică termeni de adaptare, variabilitate, interacțiune, iar la baza acestor procese şi caracteristici
sta, bineînţeles, competenta. Acest aspect reprezintă o formă de adaptare, deoarece este rezultat
din interacțiunile complexe dintre individ si mediu. In tema de fața, subiectul se centrează pe
dobandirea competențelor in etapa timpurie a vieții si asupra factorilor care influentează,
potențează sau ingreunează procesul dezvoltarii. Factorii cei mai important sunt constituiti de
capacitățile individuale si de contextul in care copilul se dezvoltă.

Alegerea acestei teme s-a făcut pe baza dezvoltări modelului pedagogic conform căruia
se dezvolta orice copil cu ajutorul educaţiei. Pentru asigurarea unei dezvoltări normale şi depline
a copiilor preşcolari, pentru a valorifica potenţialul lui fizic şi psihic, se va ţine cont de nevoile
sale afective şi de activitatea sa fundamentală , se stimulează copilul preşcolar pentru dobândirea
cunoştinţelor, capacităţilor şi aptitudinilor necesare activităţilor viitoare în şcoală şi, apoi, în
societate se realizează prin terapia jocului (sau terapia ludică).

Jocul este domeniul principal în care se manifestă şi se exersează imaginaţia, climatul

psihologic cel mai favorabil al copilului preşcolar pentru a se forma armonios. Prin joc copilul ne
dăruieste tot ce are el mai bun, atat ca forţe fizice, cât şi ca valori morale. El contribuie la
formarea personalităţii copilului şi creează o ambianţă de cooperare.

Este important de subliniat faptul că, în practica învăţământului preşcolar s-a abordat din ce în
ce mai mult problematica potenţialului creativ al copilului. Prin joc sau activităţile pe bază de joc
se obţin produse noi, originale deoarece copilul dispune de capacitatea de a se juca, de a învăţa şi
de a crea.
 2. Definitia jocului
Jocul, il putem caracteriza ca fiind o activitate spontană, liberă si atractivă, care participa la
evolutia pe plan psihic a copiilor, la formarea acestora pentru integrarea socială, dar şi o metoda
plăcută de relaxare şi divertisment pentru tineri şi adulţi. Cateva beneficii ale activitatii jocului în
dezvoltarea copilului prescolar sunt: cunoaşterea mediului inconjurator, un control si o
cunoastere al propriei persoane şi al raportului cu societatea.
Jocul indeplineste un rol foarte important pentru nevoia de activitate a copilului la varsta
prescolara, nevoie generată de trebuinţe, aspiraţie, inclinatii specifice acestui nivel de dezvoltare
psihologică. Sub o formă sau alta, jocul se regăseşte la copiii tuturor popoarelor, din cele mai
vechi timpuri.
Conform acestor argumente, jocul este activitatea fundamentală în grădiniţe. Prin joc se
manifestă, se manifesta întreaga viaţă psihică a copilului, se expun cunoştinţele, emoţiile,
dorinţele, chiar şi acelea care nu pot fi satisfăcute rapid. Jocul poate constitui una din
modalităţile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare.
O alta notiune a jocului se poate exprima ca o activitate esentială la vârsta preşcolară şi se
savarseste fără nici un scop, ca plăcere gratuită. De la jocul legat de obiecte la vârsta preşcolară
mică, pe parcurs se ajunge la jocul cu subiect şi cu rol, care presupune adaptare la rol, la
parteneri si la regulile jocului. Jocul rămâne un interes principal şi la şcolarul mic, dar este mai
complex, are funcţii importante ca:
-funcţie formativă;
-funcţie de relaxare,
-funcţie de adaptare la activitatea de învăţare;
-funcţie de dezvoltare psiho-motrică;
-funcţie de satisfacere a trebuinţelor de activitate.
Forma structurala a jocurilor a ingrijorat pe mulţi specialişti din domeniul pedagogiei
preşcolare. Cu toate acestea, nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată,
datorită abordărilor deosebite şi, mai ales, datorită criteriilor utilizate pentru diferenţierea lor. În
scop didactic s-a optat pentru o clasificare ce are drept criteriu influenţa formativă a jocurilor
asupra dezvoltării psihice a copilului, ea vizând dezvoltarea intelectuală, cât şi pe cea morală,
estetică şi fizică a copiilor. Conform acestui criteriu s-a putut face totusi o impartire: jocuri de
creaţie sau jocuri simbolice, jocuri de mişcare si jocuri didactice.

3. Jocul – Activitate fundamental a la varsta prescolara

Jocul este un cadru foarte important pentru progresarea psihică multilaterală a copilului,
transformandu-se pe parcurs o activitate polivalentă. Din cauza schimbărilor care se produc în
psihicul copilului, jocul prezintă o serie de particularităţi specifice.

In stadiul de prescolari, tipul de joc cu subiect ajunge la un nivel de dezvoltare absolută.

Acest fapt exprima trecerea de la reflectarea laturii externe a acţiunii umane reprezinta conţinutul
lor intern, acela al ipostazei sociale.In intervalul de varsta trei – cinci ani, pozitia principala a
jocurilor copiilor îl ocupă aspectul exterior al acţiunilor cu obiectele. Conform statisticilor,
rezultatele demonstreaza că argumentul general, atracţia pe care o simte copilul pentru joc,
constă în repetarea neobosită a aceloraşi acţiuni, fără ca subiectul respectiv al jocului să
evolueze.

In aceasta perioada, elementele jocului sunt in numar insignificant, subiectul lor fiind
instabil. Rolurile pe care le iau asupra sa preşcolarii nu se intind pe o durată destul de lunga ;
între copii nu se stabilesc relaţii impuse de subiectul jocului.

Jocul nu evidentiaza in mod concret legaturile sociale dintre oameni, semnificaţia socială a
activităţii omului, ci numai infatisarea externa a acestei activităţi.

„În jurul vârstei de 5 ani copilul manifestă o mare receptivitate faţă de povestiri, îi plac
episoadele încărcate de întâmplări, este sensibil faţă de deznodământul echitabil moral al
întâmplărilor”. (Ursula Şchiopu – „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucureşti 1967)

Intervalul mijlociu al unui prescolar, constituie un anumit moment de organizare a unei noi
particularităţi în dezvoltarea sa psihică. Prescolarul dobandeste o atitudine mai receptivă la
cererile faţă de el, e vioi, atent, interesat de lucrurile se petrec în jurul său, are o atenţie activă
faţă de ceea ce inseamna evenimentele la care participă. Este mai reţinut, gândeşte înainte de a
vorbi, capacitatea de cunoaştere se află într-o fază de intensă dezvoltare, manifestă curiozitate.
 3.1 Conceptul de joc

În literatura de specialitate , jocul este definit si explicat in moduri foarte diferite (la fel de
diferite sunt si funcţiile si sensurile caruia i se atribuie) . Citandu-l pe autorul J. Huizinga in
"Homo Pudes" , « jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni întotdeauna
desfăşurată după reguli acceptate de bună voie şi în afara ariei utilităţii sau necesităţii materiale,
însoţită de simţăminte de învăţare ţi de încordare , de voioşie şi destindere ». (48, p 214-215) .
Definitia din dicţionarul Explicativ al Limbii Române, noţiunile de „joc” şi „a se juca”,
au multiple sensuri. Astfel, cuvântul „joc” poate avea sensuri de amuzament, un sens figurat ca
de exemplu „jocul cu focul”, poate semnifica un lucru ieşit din comun, „jocul naturii”, ori ceva
întâmplător, aleatoriu cum este „jocul destinului”.

Actiunea „a se juca” este utilizata în sensul de amuzament, deconectare sau de

interpretare a rolului într-o piesă; în sens figurat poate desemna simularea (a juca o comedie), o
acţiune iritantă (a se cu juca cu nervii unei persoane), ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a
juca un rol conducător), riscul (a se juca cu viaţa), o atitudine uşuratică, nechibzuită faţă de ceva
(a se juca cu focul), manifestări de o deosebită voiciune şi strălucire (soarele joacă pe apă).

Se stabileste intr-un mod destul de usor care sunt tipurile de activităţi şi ce însuşiri ale
acestora au intrat în semnificaţia esenţială a cuvintelor respective şi cum, pe ce căi, ea s-a
îmbogăţit cu noi şi noi sensuri.

Noţiunea de „joc” a reprezentat iniţial anumite particularităţi la diferite popoare, astfel, la

vechii greci, cuvântul „joc”, desemna acţiuni proprii copiilor, exprimând în principal, ceea ce noi
numim acum „a face năzbâtii, copilării”.

La evrei, cuvântul „joc” corespunde sensului de glumă şi haz, în timp ce la romani,

„ludo” desemna bucuria, veselia.

În limba sanscrită „kleada” înseamnă joc, bucurie, pe când la nemţi, vechiul „spilän”,
desemna mişcarea uşoară, lină, asemănătoare pendulului sau valurilor, care provocau o mare
satisfacţie.