Curenții de joasă frecvență-completare

Forma curenților de joasă

frecvență

•Electrostimularea asigură păstrarea capacității mușchiului de a

răspunde la stimuli electrici, impiedică atrofia musculară și
menține placa neuromusculară în stare de funcționare.

•Nu se face electrostimulare dacă nu există șanse de reinervare.

•Musculatura denervată se stimulează numai cu ajutorul

curenților cu pantă, deoarece capacitatea de acomodare a
mușchiului s-a pierdut prin denervare iar mușchiul poate
răspunde și la intensități mai mici de curent.
•Pentru stabilirea parametrilor curentului cu panta se folosește
curba intensitate-durată.

Utilizarea curenților cu pantă va evita excitarea fibrelor

musculare normal inervate și a fibrelor nervoase sensitive, astfel
încât fibrele musculare denervate sunt primele care răspund prin
contracție la stimulare.
Musculatura total denervată răspunde selectiv la stimularea prin
impulsuri exponenţiale de lungă durată, cu pantă de creştere
lentă/ foarte lentă, forme de curenţi utilizate:
-curenţi progresivi Lapique cu durate de impuls între 100 -1000
ms şi frecvenţe cuprinse între 1 -10 impulsuri pe sec.,
-curenţi cu impulsuri trapezoidale-cu intensitate staţionară,
-curenţi triunghiulari cu fronturi de creştere liniare.
Tratamentul trebuie instituit precoce, înainte de instalarea
modificărilor atrofice musculare după producerea leziunii
neuronului motor periferic şi apariţia semnelor sale (max. 7-10
zile).
Semnele de leziune a nervului periferic sunt:
-inversarea răspunsului muscular la excitaţia electrică (contracţie
la polul pozitiv),
-reobaza şi cronaxia crescute,
-coeficientul de acomodare α al muşchiului lezat aproape de 1
sau sub 1,
-curba intensitate-durată (I / T) se deplasează spre dreapta şi în
sus şi este fragmentată în trepte (unităţi de fibre neuromotorii
lezate neuniform).
Electrostimularea selectivă începe numai după efectuarea
electrodiagnosticului prin:
-testul galvanic al excitabilităţii,
-testul faradic al excitabilităţii,
-metoda curbei I / T – cea mai eficientă.

Tehnica de aplicare a metodei curbei I / T:

Acest grafic se folosește în scop diagnostic pentru:
•stabilirea gravității denervării;

•stabilirea parametrilor de stimulare.

 Graficul stabilește legătura între amplitudine și durata impulsului
care produce o contracție minimă a mușchiului; se face cu
impulsuri triunghiulare apoi rectangulare.
Curba cu impulsuri triunghiulare este pentru fibrele denervate
iar cea cu impulsuri rectangulare pentru cele rămase indemne.
Electrozii de mărime egală se dispun la capetele muşchiului
(mărimea lor se adaptează la dimensiunile muşchiului),
•catodul se dispune distal când nu există răspuns paradoxal (dacă
da, se inversează catodul cu anodul),
•datele obţinute se trec într-un grafic cu scări logaritmice: pe
ordonată se reprezintă intensitatea (I) curentului în miliamperi
iar pe abscisă timpul (T) exprimat în milisecunde,
•se selectează forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de
impulsuri; durata impulsurilor de 1000 ms.iar pauza între2000
şi3000 ms,

Electrozii de mărime egală se dispun la capetele muşchiului

(mărimea lor se adaptează la dimensiunile muşchiului),
•catodul se dispune distal când nu există răspuns paradoxal (dacă
da, se inversează catodul cu anodul),
•datele obţinute se trec într-un grafic cu scări logaritmice: pe
ordonată se reprezintă intensitatea (I) curentului în miliamperi
iar pe abscisă timpul (T) exprimat în milisecunde,
•se selectează forma de impuls dreptunghiular ca succesiune de
impulsuri; durata impulsurilo rde 1000 ms. iar pauza între 2000 şi
3000 ms,

•se creşte intensitatea curentului până se obţine contracţia

minimă (REOBAZA), care se noteazăîngrafic,
•se scurtează durata impulsului, măsurându-se de fiecare dată
intensitatea curentului care produce contracţie minimă, valorile
se trec în grafic,
•la o anumită durată a impulsului, pentru obţinerea contracţiei
minime este necesară o intensitate mai mare decât reobaza;
acest timp = TIMP UTIL,
•se determină CRONAXIA (durata impulsului de curent
dreptunghiular cu amplitudine egală cu dublul reobazei care
produce contracţie minimă), în două moduri:
1. prin trasarea pe grafic a unei drepte paralele cu abscisa la
valoarea de curent ce reprezintă dublul reobazei iarde la punctul
de intersecţie al acestei drepte cu curbaI / T se duce o
perpendiculară pe axa timpului,
2. prin determinarea directă pe pacient.

•se ridică curba CIT (curent de impuls triunghiular), durata

frontului de creştere alegându-se practic zero,

•se determină coeficientul de acomodare notat cu α= raportul

dintre intensitatea curentului triunghiular cu durată de 1000 ms.
şi cea a curentuluidreptunghiularcu aceeaşidurată, pentru
valorile care produc contracţii minime,

•la pacienţii care au strat de ţesut celulo-adipos se recomandă

palparea pentru decelarea contracţiei musculare,

•pentru optimizarea parametrilor aleşi se recomandă

determinarea curbei CID (curent de impulsuri dreptunghiulare)
pentru muşchiul corespunzător sănătos al membrului simetric.

Se stabilește pe baza curbei cu impulsuri rectangulare:

•R–reobaza= amplitudinea unui puls rectangular cu durată
infinită care produce o contracție musculară perceptibilă(mA).

•C–cronaxia= durata impulsului rectangular cu amplitudine egală

cu dublul reobazei, ce produce o contracție minimă; C = 0,1 ÷1
ms.
•tu–timpulutil= timpul minim necesar unui impuls rectangular să
producă o contracție perceptibilă, având o amplitudine egalăcu
dublul reobazei; pentru mușchii sănătoși tu≈10 μs.
Pe baza curbei cu impulsuri triunghiulare se stabilește pragul de
acomodare ce reprezintă intensitatea unui impuls triunghiular cu
durata infinită ce produce o minimă contracție; valoarea lui este
de 500 ÷1000 ms.
Pe baza acestor determinări se poate afla coeficientul de
acomodare α.
α = pragul de acomodare/ reobaza, adică
•α =intensitatea curentului cu durată de 1000 ms/ intensitatea
curentului rectangular cu durată de 1000 ms.

Unde:
•α normal este cuprins între 2 și6.
•α = 1 ÷2 denervare parțială;
•α = < 1 denervare totală.

•Pentru musculatura total denervată, curba este deplasată mult

la dreapta.
•Pe măsură ce reinervarea progresează, curba se deplasează
sprestânga. Ridicarea acestui grafic intensitate-durata se poate
repeta la 2-3 săptămâni pentru a urmări procesul de reinervare.
•Electrostimularea nu previne degenerarea nervului și nici nu
accelerează reinervarea.
•Durata impulsului triunghiular ce se va folosi la electrostimulare
este în punctul ce lmai de jos al curbei intensitate-durată cu
impulsuri triunghiulare.
•Aceasta se situează de obicei între 100 ÷1000 ms.
•Durata electrostimulului este până se ajunge la oboseală
musculară.
•Pauza dintre contracții este de cel puțin 3÷4 ori mai mare decât
durata impulsului.

Modalități de realizare a electrostimulării musculaturii

denervate
După stabilirea duratei impulsului și a intensității sale la
electrodiagnostic, (curba intensitate–durată) se trece la
stimularea propriu-zisă.
Tehnica bipolară:
•electrozii se plasează la capetele mușchiului afectat, de obicei
cu polul (+) proximal și polul (-) distal, cu care se începe
stimularea, pe spre joncțiunea tenomusculară.

•mușchiul denervat nu mai are din punct de vedere funcțional

punct motor.

Tehnica monopolară:
•electrodul negativ(-) se pune pe punctul motor al mușchiului
afectat iar cel pozitiv (+), indiferent, pe capătul proximal al
mușchiului.
Pe perioada electrostimulării:
•Pacientul se concentrează asupra tratamentului, imaginându-și
mișcarea pentrua-și păstra imaginea corticală a mișcării;
•Postura pacientului trebuie să fie adecvată pentru a degreva
membrul respectiv de forța gravitației;
•Mușchiul denervat poate fi pregătit pentru ședinta de
electrostimulare prin aplicație locală de căldură, masaj sau curent
galvanic.
•Durata ședinței este scurtă și direct determinată de numărul de
excitații aplicate.
•Se fac aproximativ 15÷20 stimulări pe ședință, în ședințe zilnice.
Stimularea se continuă până la reinervare, cu reevaluare
periodică.
•Mușchiul trebuie adus la forță 2.
•Ritmul: 4 şedinţe pe zi la interval de 15 -30 min., pentru a evita
oboseala musculară.
•Frecvenţă: zilnic, se recomandă 7 -10 -14 zile de tratament.
Electrostimulatoarele pot fi
•portabile: mai ușor de manevrat, mai ieftine, mai sigure
(deoarece intensitatea maximă a curentului produs este limitată
din rațiuni de securitate)

•fixe: oferă o paletă mai largă de posibilități de electrostimulare

(tipuri de curent); produc curenți cu parametri ce corespund
oricărui tip de electrostimulare.

•Aparatele ce lucrează cu voltaj constant sunt considerate mai

sigure decât cele cu curent constant.

•Terapeutul va testa curentul mai întâi pe el însuși înainte de a-l

folosi pepacient.

Tipuri de electrozi:
• autoadezivi
• plăcuțe de metal (plumb)
• cauciuc electroconductor.
Electrozii sunt aplicați pe piele prin intermediul unui mediu de
cuplare electroconductor care poate fi:
• gel (electrozi autoadezivi-de unică folosință);
• material textil umezit;
• burete umezit.
Electrozii trebuie curățați și dezinfectați după fiecare utilizare;
altfel ei pot transmite infecții de la un pacient la altul. Gelul
electroconductor conține: apă, săruri (NaCl, KCl), un material
surfactant și substanțe bactericide și fungicide.
Mărimea electrozilor
•Se aleg în funcție de scopul tratamentului electric și de mărimea
zonei de tratat. Electrozii mari permit lucrul cu densități de
curent mai reduse:

•Densitatea de curent= I (Intensitate)/ S (Suprafață) = mA/cm2

•Dacă electrozii au mărimi diferite, electrodul mai mic are o

densitate de curent mai mare și este “electrodulactiv”. Electrodul
mai mare este „electrodul indiferent”. Electrodul mai mic
permite „concentrarea” curentului.

•Amplasarea electrozilor
•Pentru a stimula musculatura normal inervată, electrodul
“activ” este plasat pe punctul motor al mușchiului (punctul în
care se poate obține o contracție musculară cu forța cât mai
mare sau petraiectul nervului motor).
•Tehnica unipolară de plasare a electrozilor pentru stimularea
musculară

STIMULAREA UNIPOLARĂ
•Se folosește un electrod foarte mic (activ) și un electrodi
ndiferent (mare) ce se plasează în afara ariei de stimulat.
•Se folosește când se stimulează mușchi mai mici (de ex. Mușchii
faciali).

STIMULAREA BIPOLARĂ

•Se folosesc doi electrozi de mărimi egale, plasați la capetele

mușchiului sau grupului de mușchi de stimulat.
•Această tehnică bipolarăse folosește pentru stimularea
musculaturii denervate, pentru că se vor stimula direct fibrele
musculare.
•Pentru tratamentele electrice de combatere a durerii se
folosește tehnica bipolară, cu electrozi mai mari, ce asigură un
impuls senzorial crescut și o stimulare motorie mai redusă.
•Un electrod poate fi înlocuit de 2 electrozi bifurcați, cu o
suprafață egală cu cea a electrodului înlocuit.

Tehnica bipolară de plasarea electrozilor pentru stimulare

musculară
Transmiterea curentului se poate face și prin intermediul apei. În
acest caz, densitatea poate produce arsuri electrice foarte
reduse.

Principii şi condiţii de respectat:

•pacientul trebuie să se concentreze asupra tratamentului, să
privească mişcarea, să dea singur comanda mişcării voluntare,

•pacientul aşezat în postură adecvată într-un plan lipsit de

influenţa forţei de gravitaţie,

•segmentul tratat trebuie să aibă articulaţia vecină normală,

•înainte de şedinţă se aplică o procedură de încălzire locală,

masaj,

•după introducerea şedinţelo rde kinetoterapie se poate

continua cu stimularea selectivă a muşchilor afectaţi.
 Terapia musculaturii spastice
•constă în aplicarea a două circuite de excitaţie separate dar
sincronizate, fiecare cu câte doielectrozi,

•se stimulează grupe musculare antagoniste, cu intensitate

crescândă până la apariţia unor contracţii musculare puternice
(secuse),

•principiul de acţiune:

-prin efectul de inhibiţie a motoneuronilor muşchilor spastici, se

induce un efect de relaxare vizând musculatura spastică tratată,
-efectul de relaxare al muşchilor spastici se menţine la început24
-48 de ore, ajungându-se mai apoi la efecte de durată (3 -4
săptămâni).
Tehnica de lucru
•durata impulsurilor: între 0,1 -0,5 ms.,

•frecvenţa impulsurilor:

-aproximativ1 Hz (perioada corespunzătoare 1000 ms) pentru

tratamente aplicate pe membrul superior,
-0,6 -0,8 Hz (perioada corespunzătoare 1660 -1250 ms.) pentru
tratamente aplicate pe membrul inferior.
•timpul de întârziere dintre impulsurile celor două circuite între
80 -300 ms.,

•intensitatea curentului-aleasă astfel încât să producă o

contracţie musculară puternică fără senzaţie cutanată neplăcută.
•durata tratamentului:
-la o poziţionare segmentară 10 min.,
-la poziţionări succesive maxim 40 -50 min.
•frecvenţa şedinţelor: zilnic în etapa iniţială a tratamentului,

•ritmul şedinţelor: 12 -18 şedinţe,

•se folosesc electrozi placă, mici, aplicaţi bipolar deasupra

punctelor de excitaţie ale muşchiului, pe un strat intermediar
hidrofil, bine umezit sau pastă de electrozi; se fixează cu benzi
elastice.

Indicaţii:
•spasticitate înpareze, paralizii de origine cerebrală,
•spasticităţi consecutive traumatismelor la naştere,
•leziuni traumatice cerebrale şi medulare(cu excepţia paraliziilor
spastice),
•pareze spastice în scleroza în plăci,
•hemipareze spastice după AVC,
•boală Parkinson.

Contraindicaţii:
•scleroză laterală amiotrofică,
•scleroza difuză avansată.

Stimularea contracţiei musculaturii netede

Musculatura netedă are particularități fiziologice speciale și
anume:
• nu are capacitate de acomodare (acomodare neglijabilă)
• cronaxia este foarte lungă, de sute de ms.
• mușchii netezi au o mare capacitate de sumație a stimulilor
electrici aplicați.
Tehnica de lucru
•Musculatura netedă se stimulează cu curenți exponențiali sau
triunghiulari (impulsuri unice sau serii de impulsuri), cu pantă de
creșterea intensității impulsului foarte lungă (500÷800 ms), cu
pauză mare între impulsuri (un impuls la 1-4 sec.).

•Intensitatea curentului de stimulare este de obicei de 20÷30

mA.

•se folosesc electrozi plaţi de dimensiuni egale (200 -400 cm²),

care se aplică pe zona de tratat, de regulă pe abdomen

•în constipația cronică atonă-electrozii sunt plasați pe flancurile

abdomenului

•în vezica urinară atonă-polul (-) se plasează deasupra simfizei

pubiene și cel (+) în zona sacrală.

durata impulsului:
-400 -500 ms. în constipaţii atone
-200 ms. în atonii vezicale şi uterine.
durata pauzei 1000 -3000 ms,
•intensitatea curentului: 20 -30 mA
durata şedinţei:
-10 -15 min. în atonii vezicale,
-30 -50 min. în constipaţii,
-30 -60 min. în contracţii slabe la naştere
•ritmul şedinţelor: zilnic, apoi se răresc la 2 -3 zile
•Este necesar un număr mare de ședințe (20÷25).