PROFILUL COPILULUI LA INTRAREA IN GRADINITA

         

Copilul prescolar ia contact mai strans cu mediul de gradinita, diferit de cel familial, si traverseaza
observativ mediul social (strada, magazinele, mijloacele comune de transport).

          Tipul fundamental de activitate este jocul, care reprezinta o decentrare a psihicului de pe activitatea
de percepere pe activitatea de implantatie in viata cultural-sociala, prin simbolizari ample si complexe.   
Tipul de relatii se nuanteaza si se diversifica, amplificandu-se conduitele din contextul colectivelor de copii.
Are loc concomitent si diferentierea conduitelor fata de persoane de diferite varste si ocupatii, aflate in
ambianta cultural-sociala a copilului.

Progresele copilului se manifesta si in domeniul culturalizarii legate de imbracare, igiena si toaleta.

Imbracarea implica numeroase deprinderi, dar si competente implicate in decizia de a alege
imbracamintea in functie de o serie de factori sezonieri sau ai zilei (imbracamintea de zi si imbracamintea
de noapte). La 3 ani, copilul este dependent de adult pe acest plan. La 6 ani, el dispune de numeroase
deprinderi legate de imbracare.

Igiena alimentara, de spalare a mainilor inainte de orice masa si dupa orice vizita la toaleta,
spalarea obrazului, a urechilor, a gatului, baia, taierea unghiilor, pieptanarea parului, spalarea dintilor,
conduita la toaleta, folosirea hartiei igienice, a jetului de apa etc. precum si folosirea de lotiuni, folosirea
batistei etc. oglindesc gradul de dezvoltare a deprinderilor igienice, dar si interesele copilului care
contribuie la formarea imaginii de sine. Si pe acest plan exista diferente mari intre copii: unii se ingrijesc
excesiv sau prelungit, deoarece transforma momentele de ingrijire in joc; in schimb, altora le este teama
de apa sau raman indiferenti fata de murdarie. In genere, pana la 6 ani copiii reusesc sa stie sa se spele pe
dinti si sa o faca zilnic. In majoritatea cazurilor, ei devin sensibili la curatenie, iar fetitele manifesta adeseori
forme evidente de cochetarie.

Prin toate cele descrise mai sus, copilul isi insuseste elementele de baza ale fondului de adaptare
culturala, amplu concentrate in asa-numitii „cei 7 ani de acasa”. Expresia isi mentine sensul, dar anii nu
mai sunt 7, ci 6, si substanta conduitelor la care se refera nu se mai dobandeste numai in familie, ci si in
gradinita.

In perioada prescolara, copilul accepta mai greu sa mearga la culcare, spectacolul relationarii cu
ceilalti, interesul pentru ce fac adultii (adultrism) ca si placerea jocului fiind de mare atractie. Protestul fata
de mersul la culcare poate fi verbal, evaziv sau categoric, de tergiversare, incarcat de tot felul de tranzactii,
ca si de necesitatea de a avea un fetis, prezenta unei persoane, a unei surse de lumina, cu liniste totala sau
cu muzica etc.
Exista diferente mari intre copii in ceea ce priveste adormirea, modul de a dormi (acoperit, descoperit,
linistit, zbuciumat), trezirea (prelungita, imediata), dispozitia (linistit, tacut, vesel, rasfatat, plangacios).

Aceasta este una din perioadele de intensa dezvoltare psihica deoarece presiunea structurilor
sociale, culturale, absorbtia copilului in institutiile prescolare solicita toate posibilitatile lui de adaptare,
diferentele de cerinte din gradinita si din familie solicitand o mai mare varietate de conduite, iar
contradictiile dintre solicitarile externe si posibilitatile interne devin astfel mai active, acestea constituind
puncte de plecare pentru dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a
castigarii de modalitati diverse de activitati, a dobandirii de abilitati inscrise in programele gradinitelor. In
aceste conditii, comunicativitatea si sociabilitatea copilului cresc.

Devine activa contradictia dintre cerintele interne, dorintele, aspiratiile, interesele copilului si
posibilitatile de a fi satisfacute. Copilul parcurge contradictii legate de modalitatile mai simple si primitive
de satisfacere a trebuintelor si cerintelor implicate in trebuintele noi si in modalitatile mai complexe si
civilizate de a fi satisfacute.

Copilul descopera faptul ca imaginar poate sa se transpuna in orice situatie, fie ea si fantastica, pe
cand in realitate situatiile de viata sunt foarte restranse si banale ca semnificatie. Legata de aceasta
contradictie se dezvolta dorinta de a crea, de a schimba, de a se imbogati si de a trai din plin.

Perioada prescolara poate fi impartita in trei sub-perioade: aceea a prescolarului mic (3-4 ani), a
prescolarului mijlociu (4-5 ani) si a prescolarului mare (5-6 ani).

Perioada prescolara mica se caracterizeaza printr-o crestere a intereselor, a aspiratiilor si a

aptitudinilor marunte implicate in satisfacerea placerii de explorare a mediului. De la un relativ echilibru la
3 ani, are loc o trecere spre o oarecare instabilitate, o oarecare expansiune ce exprima o mare decentrare
de pe obiectele concrete si manipularea lor pe integrarea obiectelor in strategii mai largi de utilizare in
care li se confera functii simbolice. Integrarea in gradinita se face cu oarecare dificultate la aceasta varsta,
data fiind dependenta mare a copilului prescolar mic fata de mama sa si de ambianta familiala.

Instabilitatea psihomotorie, anxietatea crescuta in situatii de desprindere de mediul familial

contribuie la adaptarea dificila a copilului la conditiile de gradinita. Adaptarea este cu atat mai dificila, cu
cat copilul nu stie inca sa se exprime destul de clar si nu intelege prea bine ce i se spune. La acestea se
adauga inconsistenta unor limite clare intre realitatea personala subiectiva si realitatea obiectiva,
favorizand dilatarea si inundarea realitatii obiective de realitatea subiectiva, fenomen pe care Jean Piaget l-
a denumit "egocentrism".

Perioada prescolara mica este vadit de trecere de la centrarea activitatii organismului pe

satisfacerea necesitatilor imediate, adeseori dominant biologice spre activitati in care devin mai
complicate modalitatile de satisfacere a unor trebuinte psihologice. Prescolarul mic este instabil, foarte
impresionabil, plange razand si trece usor de la o dispozitie la alta. Durerea sa ca si bucuria sunt explozive,
totale.
 Se considera ca exista cel putin trei planuri ale conduitelor in care este solicitata adaptarea
prescolarului in mod diferit: planul deservirii, cel al prezentei regimului de activitati obligatorii din gradinita
si implicit solicitarea intensiva a atentiei, a memoriei, a activitatilor intelectuale, prin aceasta si planul
integrarii in colectivitate, in activitatile ce o caracterizeaza la un moment dat. Astfel, s-au pus in evidenta 6
tipuri de adaptare :

1) Adaptarea foarte buna se caracterizeaza prin despartiri fara ezitari de persoana care a adus
copilul in gradinita, prin conduite saturate de curiozitate si de investigatie activa in mediul de gradinita. La
acestea se adauga stabilirea rapida de relatii cu educatoarea si cu copiii din grupa.

         

2) Adaptarea buna se caracterizeaza prin despartirea fara ezitari de persoana care a adus copilul la
gradinita, prin stabilirea facila de relatii verbale cu educatoarea si cu cativa copii din grupa, cu atitudine de
expectativa si nu atitudine activa de investigatie.

          3) Adaptarea dificila, intermitent tensionala se manifesta prin nervozitate, retinere tacita (de mana) a
persoanei insotitoare, dispozitie alternanta, nesiguranta dar si curiozitate fata de ambianta.

          4) Adaptarea tensionala continua se manifesta printr-o nervozitate de fond, prin retinere insistenta a
persoanei insotitoare (insistente verbale - uneori scancit), prin stabilirea de relatii foarte reduse cu
educatoarea si ceilalti copii. Conduite de abandon evidente.

5) Adaptarea dificila se manifesta prin refuzul copilului de a se desparti de persoana insotitoare,

prin refuzul cvasi-general de a stabili relatii verbale (mutism), prin blocajul curiozitatii si al investigatiei,
prin dispozitia tensionala evidenta si continua.

6) Ne-adaptarea, refuz activ al copilului de a se desparti de persoana insotitoare, negativism, uneori

violent, conduite refractare, ori agresive.

          La prescolarii mici exista cazuri cand adaptarea ramane foarte grea multe zile in sir, in unele
cazuri, parintii abandonand si nu mai aduc copiii la gradinita. Adaptarea dificila poate dura la prescolarii
mici de la 4 la 8-10 saptamani. Nervozitatea acestora devine si acasa mai mare si este insotita de anorexie
(lipsa de pofta de mancare) si enuresis nocturn. Si copiii cu adaptare buna manifesta o crestere a
nervozitatii intre saptamanile 4 si 6 insotite de fenomene semnalate pentru ceilalti, lucru ce se datoreaza
"oboselii" de adaptare, amplificate de diferentele de regim din cele doua medii.

In primele zile de adaptare la regimul vietii de gradinita apar, ca relativ in stare critica, zonele
afectivitatii. In etapa a doua, jocul este relativ blocat, copilul manifestand mai mult o particularitate doar
observativa dupa intrarea in gradinita.

In relatia deprinderi-obisnuinte, deprinderile raman nealterate, insa obisnuintele trec printr-o faza
critica evidenta acasa, deoarece orele de masa, culcare, joc etc. nu coincid totdeauna cu cele din orarul
gradinitei pentru astfel de activitati. Activitatea intelectuala, memoria, atentia, gandirea si chiar inteligenta
sunt partial blocate. Stilul de lucru prea rapid sau prea sever in timpul activitatilor obligatorii prelungeste
tensiunea de adaptare.

Copilul prescolar incepe sa cunoasca interiorul si exteriorul locuintei si al gradinitei, strada pe care
merge spre gradinita, sau eventual magazinul alimentar. Incepe sa cunoasca denumirea mobilierului,
camerele, particularitatile acestora, poate identifica locul a diferite obiecte. Curiozitatea copilului
exploreaza caracteristicile fiecarui membru al familiei, identitatea acestora, comportarea, iar cunoasterea
persoanelor din gradinita se realizeaza ca o identificare a lor. Copilul incepe sa fie interesat de conditiile de
viata, de activitatile si profesiunile umane de baza, ca si de bunurile implicate in aceste activitati. Lumea
uneltelor incepe sa fie cunoscuta: bicicleta, motocicleta, automobilul, troleibuzul, tramvaiul, camionul,
trenul, vaporul, barca, avionul etc. Incep sa fie cunoscute semnele de circulatie, pentru pietoni,
semafoarele colorate. Se construiesc cunostinte cu privire la oras si sat si se fac avansuri importante in
ceea ce priveste cunoasterea naturii: plantele si viata lor, partile lor, animalele. Incep sa se consolideze
generalizari cantitative, logica practica a relatiilor: marimea (lung, lat, inalt), cantitatea (mult, putin, foarte
putin, deloc), spatiale (langa, pe, sub, aproape, departe), ecuatia temporala si spatiala, parte-intreg (putin,
tot, nimic, mai mult, mai putin, amandoi, sfert, jumatate, inca unul), succesiunea si simultaneitatea (acum,
dupa aceea, intai, dupa, deodata), comparatia (la fel, tot atat). Perceptia de spatiu si timp incepe sa devina
operativa.

Perioada prescolara este o perioada de mari achizitii culturale, de intensa asimilare intelectuala, de
largire a intelegerii si a posibilitatilor gandirii de a aborda situatii, repere, evenimente. Ea se caracterizeaza
prin faptul ca inteligenta depaseste animismul primar, sincretismul simplist, investigatia interogativa cu
privire la existenta, deplasandu-se spre si aspecte tot mai largi si mai distantate de "acum" si "aici".
Functiile mintale isi amplifica fortele, directia, eficienta, dar si structura datorita dezvoltarii capacitatilor
simbolistice.

Dezvoltarea exprimarii verbale face importante progrese. In aceasta etapa se exprima aproximativ
valorile existente ale vocabularului

- la 3 ani, vocabularul maxim - aproximativ de 1000 de cuvinte, minim de 400, mediu de 700-800
cuvinte

- la 6 ani vocabularul maxim sa fie de 2500 cuvinte, cel minim de 1500, iar cel mediu de 2000
cuvinte.

Raportul dintre limbajul activ si cel pasiv se modifica similar, limbajul pasiv apropiindu-se de cel
activ ca valoare de comunicare. Se dezvolta cerinta interna de folosire de cuvinte noi, creatii verbale si
fantezii verbale. Constructia propozitiilor se complica. Expresivitatea vorbirii se amplifica, la fel nuantarea
ei, intonatiile. Limbajul copiilor conserva aspecte dialectale din familie, fapt ce evidentiaza rolul foarte
mare al acesteia in dezvoltarea vorbirii.

          Dezvoltarea vorbirii se realizeaza si in directia alcatuirii contextului. Propozitiile devin mai lungi si,
mai complexe.
          Dezvoltarea vorbirii confirma punctul de vedere generativ. Se observa faptul ca un cuvant nou insusit
de copil se implica in foarte scurt timp intr-un anumit numar de combinatii, fara o invatare organizata a
acestora, evidentiindu-se astfel structura generativa a limbajului.

In comunicarea cu educatoarea din gradinita, eforturile principale ale copilului se orienteaza spre
alcatuirea de propozitii complete si usor stereotipe. In comunicarea cu mama se manifesta cea mai libera
forma de exprimare ca topica si cea mai mare deschidere spre largirea "performantei".

Defectele de vorbire in perioada prescolara cer o activitate pedagogica adecvata. Ele sunt dislalii,
defecte de articulare, tulburari de debit si de ritm al vorbirii si distonii ca defecte de emisie, rezonanta si
motricitate verbala. Se mai manifesta si forme de mutism electiv, logofobii, afonii (vorbiri cu voce foarte
slaba sau in soapta, fara voce), disfrazii (tulburari de frazare ce pot pune in evidenta si intarzieri de
dezvoltare intelectuala) si logonevroze sau balbaieli. Dintre dislalii (defecte de pronuntare de sunete) au o
oarecare incidenta polilaliile (sunetele s, s, r, b si t) ori dislaliile partiale.

Comunicarea nonverbala devine mai discreta la prescolari si insoteste comunicarea verbala,

integrand-o sau anihilandu-i, in parte, mesajul. In recitarea de poezii, prescolarul foloseste insa o gestica
pregnanta. Atunci cand prescolarul comunica, avand partener un copil mai mic decat el, gestica este mai
pregnanta decat in comunicarea cu adultii. Cu cat este mai mic partenerul, cu atat este mai incarcata
comunicarea ce i se adreseaza cu elemente de gestica si mimica accentuate. Gesturile si mimica sunt
folosite in diferite prilejuri pe langa limbajul vorbit uneori substituindu-l. Exista o gestica sociala care
devine parte constitutiva a comunicarii in diferite arii culturale. Se considera ca mimica se consolideaza
prima si poate fi dezordonata, fapt evident in perioada prescolara. Miscarile mainii sunt mai spontane si
incarcate de energie, iar ale corpului mai proiective si mai dense in structura totala a comunicarii la acest
nivel.

Activitatea de joc ramane de departe cea mai contribuanta in formarea personalitatii. Jocul se
considera ca o activitate fizica sau mintala ce se realizeaza doar datorita placerii ce o provoaca.

Jocul "de-a familia" este intens proiectiv si prezinta foarte mare importanta si din cauza ca familia
este scena principala de viata a copilului si totodata nucleul social in care se condenseaza si reflecta in mod
sensibil intreaga viata sociala. Variabilitatea mare a acestui tip de joc se datoreaza faptului ca familia ofera
experienta cea mai nuantata si traita intens de catre copii. Jocul "de-a familia" oglindeste habitudinile,
atmosfera, stilul de comunicare si afectiune din tensiunile ce se consuma in familie, evenimentele ce o
traverseaza.

          La 3 ani jocul este inca legat de obiecte si cuprinde elemente numeroase de manualitate activa. Incep
insa sa apara terenuri noi, mai complexe de antrenare ale acestuia. Interesul mare al copilului fata de
adulti, conduitele si fortele acestuia creeaza jocului o noua consistenta. Copilul incepe sa decupeze din
conduitele umane din jur momente, situatii si sa le reproduca. In aceste conditii capata teren jocul cu
subiect si rol. Prescolarul detaseaza papusa ca personaj in jocul "de-a familia" sau "de-a scoala", "de-a
teatrul" etc. De multe ori rolul acesteia se estompeaza relativ sau ramane pregnant pasiv. In schimb, rolul
copilului capata contur, profil, se diferentiaza ca atare ca rol de medic sau parinte, si se integreaza intr-un
subiect (vizita medicala la policlinica, in gradinita sau in familie) sau ca episod de familie (copilul in rol de
adult pune masa impreuna cu papusa sau duce copiii - papusile - la plimbare etc.).

Jucaria este un stimulent al jocului, dar jocul propriu-zis este o stare psihologica, o antrenare
energetica intr-o relationare imaginativa coerenta cu jucaria. Cate odata copilul are o lunga faza de
organizare a jocului care ulterior poate sa nu se mai realizeze ca atare. Imitatia in joc este creatoare. Jocul
raspunde trebuintei de creatie a personalitatii, dar si a sinelui in raport cu viata si ipostazele ei felurite.
Analiza jocului pune in evidenta statutul mintal, cel afectiv, cel de sanatate al copilului. Dar si structura
experientei si a mediului de cultura.

Prescolarul mic desprinde din regulile jocului "de-a ascunselea" doar regula ascunderii si aceea a
alergarii la locul de numarat a celui ce are rolul de a cauta pe ceilalti. Exercitarea celor doua roluri este insa
ne-coordonata si nelegata de conduitele celorlalti copii care se joaca. In acest sens, prescolarul mic se
"ascunde" asezandu-se cu spatele intr-un colt al camerei. Faptul ca el nu mai vede pe ceilalti echivaleaza
pentru el cu a "fi ascuns", ceea ce exprima o conduita inca egocentrica.

Perioada prescolara este dominata de trebuinta de joc in care actioneaza combinatii mintale,
reprezentari de imaginatie si sunt actionate forme de experienta complexa. Intreaga perioada prescolara
este dominata de socializarea subiectelor jocului, dar si de socializarea rolurilor. Regulile se refera la
conduitele de rol in jocul cu rol si subiect, la obligatia de a ramane in rol pentru a permite replica
partenerului.

Exista si reguli de obligativitate care se refera la obligatia copilului de a participa la joc dupa ce s-a
angajat, astfel incat sa nu se strice jocul. Aceasta, regula devine activa mai ales dupa varsta de 5 ani, cand
un copil ce o incalca este taxat ca neserios sau nepriceput, neindemanatic. In genere, un astfel de copil
este greu acceptat in jocurile urmatoare.

Jocul capata roluri psihologice tot mai complexe, functii formative, functii de relaxare, functii de
facilitare a adaptarii copiilor la aspectele mai complexe ale mediului inconjurator, functie de umanizare,
constituind o preparare a copilului pentru viata.

Jocul vehiculeaza experienta umana pozitiva, cat si experienta negativa.

Adultul are rol de securizare in joc, rol care se poate exercita prin participare intr-un rol definit, intr-
unul nedefinit clar sau in rolul sau de adult. In genere copiii se obisnuiesc cu aceasta situatie. Daca apare
alt adult, jocurile tind sa inceteze sau sa piarda caracterul lor spontan.

In jurul jocului si al jucariei se organizeaza o serie intreaga de conduite evaluabile.

O imaginatia se antreneaza nu numai in joc, ci si in activitati creatoare. Perioada prescolara este

prima in care copilul devine abilitat, manifestand aptitudini. Domeniul muzicii, al desenului, al picturii, al
colajului, modelajul sunt abordate de copii cu succes.
 La 3 ani, mana copilului nu este inca apta de a reda intentiile. Copilul trage linii la intamplare,
conferindu-le apoi valori si semnificatie. Mai evidenta apare dificultatea de a reda obiecte complexe
asamblate. La 3 ani copilul foloseste de obicei o singura culoare.

Activitatile de tip colaje si artizanale sunt, de asemenea atractive, chiar fascinante pentru copil. Ele
il pun in situatia de a domina insusiri particulare ale materialelor, de a-si exercita functiile creatoare, dar si
demiurgice. Relativ repede, copilul isi insuseste tehnici rudimentare artistice, dupa care fapt creatia se
poate desfasura liber.

          Aprecierea artei constituie o latura a activitatii creatoare. In apreciere se consuma emotii artistice si
estetice, se manifesta forme speciale de expresie a sinelui si a sensibilitatii intereselor si creativitatii.
Aceste capacitati se dezvolta ramanand inca stratificate ca experienta reactionala sensibila, ca forma de
perceptie evaluativa extrem de avertizata in ceea ce priveste simbolistica artistica.

Dezvoltarea emotionala in ansamblul sau trebuie raportata in perioada prescolara la procesul

identificarii. Acest proces trece prin cateva faze. In jurul varstei de 3 ani, identificarea se manifesta prin
cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, in exploziile lui de
afectiune, de abandon sau de manie dupa care se simte vinovat.

Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. Conditia de
identificare parcurge patru cai.

Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modelele parentale

(parul, ochii),

A doua - pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca
tata sau tot atat de talentat ca mama),

A treia cale se realizeaza prin adoptarea de conduite atribui si gesturi ale modelelor,

A patra - prin insusirea de conduite gesturi si atribute pe care le identifica urmarind modelul.

In contextul identificarii, prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv mama-tata-copil. Copilul

(baiat) descopera treptat, dupa 3 ani, ca mama de care este atat de legat este altfel decat el, iar tatal, la fel
cu el, este puternic, viril, iubit si admirat de mama, fapt ce este considerat ca o frustratie a propriului drept
de a fi iubit de mama. Cu fetitele se petrec relatii complementare. Prezinta importanta relatiile fraternale.
Se stie ca fiecare copil dispune de un anumit loc in ierarhia familiala. Atentia ce se acorda fiecaruia este
diferentiata. Mamele acorda o atentie mai mare copiilor mai mici.

Identificarea are efecte importante in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii. Copilul incepe sa
manifeste o mai mare nuantare a emotiilor. Printre altele, incepe sa manifeste reticente in manifestarea
suferintelor, nu mai plange cand cade chiar daca se loveste relativ tare. Inca de la 5 ani se manifesta si un
declin evident al negativismului brutal ca insemn de protest.
 Rolul educatoarei in dezvoltarea constiintei morale este foarte mare, deoarece contribuie la
constientizarea regulilor si incalcarea lor in colectiv. Dealtfel, colectivul genereaza securitate, situatii de
emotii comune de veselie, incantare, entuziasm, emulatie; in colectiv constituindu-se emotii de mandri,
stari de vinovatie, crize de prestigiu, de pudoare.

Datorita situatiilor de colectiv, se dezvolta sentimente si emotii legate de relatia ce trebuie sa existe
intre faptele reale si promovarea lor. Acest tip de stare afectiva se manifesta si cand copilul nu este
apreciat pozitiv dupa ce i s-a promis ca se va evalua efortul sau, el simtind ca a corespuns intru totul
cerintelor morale. Starile afective ca agresivitatea, brutalitatea (mai frecventa la baieti) creeaza bariere
interne care pot determina o dezvoltare ulterioara reactiva, susceptibila, recalcitranta la influentele
educative si excesiv ne-adaptata.

          In genere, perioada prescolara favorizeaza reprezentarea colectiva a scopului si a demersurilor prin
care pot fi atinse si chiar a organizarii acestor demersuri. Dealtfel, in viata de colectiv se exercita mai mult
acele tipuri de conduite ce sunt acceptate social. In colectiv se organizeaza performante de conduite, roluri
si atitudini acordate de expectatia grupului, structurarea de atitudini, care sa permita angajarea de relatii
sociale constructive. Efectele grupului social sunt puternice si importante, dar conditionate de numerosi
factori. De exemplu, copiii cu abilitati si aptitudini recunoscute de ceilalti copii si de educatoare se
adapteaza vietii de gradinita fara efort. Copiii cu incredere in ei si cu sentimente de securitate cauta mai
mult sa impace si sa aplaneze situatiile complexe conflictuale. Ii intereseaza mai putin standardele de grup.
Copiii cu sentimente de nesiguranta si dificultati de adaptare devin izolati sau ostili grupului, uneori atat de
dornici de a castiga favoarea acestuia incat recurg chiar la conduite duplicitare.

Problemele cele mai complexe se manifesta in perioada prescolara in ceea ce priveste negativismul
si constituirea minciunii intentionate.

Negativismul ca forma de dezadaptare se manifesta mai ales ca reactie la neconcordanta dintre

inflatia de dorinte ce apare la copii si cresterea situatiilor de frustratie si interdictie de manifestare si
satisfacere a majoritatii lor. Inflatia de dorinte este o expresie a expansiunii personalitatii in formare si este
animata de curiozitate, de dezvoltarea de interese, de descoperirea de tot felul de situatii, activitati si mai
ales situatii de joc ce absorb copilul si-l antreneaza pana la uitarea de sine. Pe acest rond adultii intervin cu
temperari, cu intreruperi bruste si neindemanatice dorind sa impuna un regim de viata mai ordonat.
Ostilitatile se insumeaza si copilul manifesta crize de refuz, negativism, incapatanare, adesea agresive, dar
uneori cu tente depresive.

Negativismul de inadaptare este mai putin zgomotos, se manifesta ca dificultate de a participa la

activitati distincte din alt mediu decat in cel de acasa. Nu numai ca nu se incadreaza in activitatile cu alti
copii, dar uneori, realizeaza mici escapade, fug de la gradinita sau refuza total orice, plasandu-se intr-o
atitudine indiferenta usor ostentativa.

Tot in perioada prescolara se dezvolta minciuna intentionata. Pana la 4 ani, relatarile copilului
amesteca realitatea cu intentiile si cu dorintele. La 4 ani, copilul incepe sa utilizeze uneori circumstantele
atenuante si incearca sa iasa din situatii de culpabilitate prin minciuna, de cele mai multe ori spontana.
Exista si situatii de minciuna pentru a obtine ceva, pentru a scapa de situatii neplacute. Din pacate, copilul
intalneste in viata de fiecare zi minciuna conventionala, fapt ce are efectele sale de generare de confuzii.

          Tot in perioada prescolara are loc dezvoltarea de emotii si sentimente estetice si intelectuale.
Emotiile si sentimentele estetice sunt relativ apropiate de cele morale.

In joc si in viata de fiecare zi, prescolarul invata sa-si exprime mai discret sentimentele si chiar si le
disimuleaza, sa aiba stil in exprimarea lor si sa-si exprime mai putin exploziv impulsurile. Se dezvolta
discretia, mila, mirarea, anxietatea si teama devin mai deseori antrenate in diverse situatii, dar si de situatii
si persoane imaginate.

Expresivitatea personalitatii se evidenta in perioada prescolara, nu numai prin dezvoltarea de

aptitudini, capacitati, chiar talente, spirit de creatie, conduite, inclusiv rezonantele lor, ci si prin interese.

Interesul pentru joc este generator de numeroase activitati ce se incorporeaza in jocuri.

Interesul pentru joc satisface si impregneaza distanta dintre realitate si posibilitate cu activitati si
conduite, trairi intense si un fel de fericire a acestora. Jocul efectuat cu pasiune este izvor de bucurie.
Specific acestei perioade - jocul debordeaza personalitatea copilului, instaland-o in realitate cu
generozitate si stralucire. Insa nu toti copiii stiu sa se joace, desi jocul nu cere neaparat jucarii costisitoare.
Jocul e terenul pe care personalitatea si interesul sunt fortele de dinamizare ale acestuia; el se invata si se
transmite cultural.

Unele din insusirile dobandite in perioada prescolara devin stabile (spiritul de competitie,
cooperarea, altruismul etc.), altele influenteaza ca structuri conduitele in etapele urmatoare (un copil
anxios la 5 ani va putea fi timid si retras in adolescenta, o fetita dependenta, are sanse mari de a deveni
mai tarziu o adolescenta dependenta).