ȘCOALĂ POSTLICEALĂ 

“VASILE ALECSANDRI” BUZĂU

SĂNĂTATE ȘI ASISTENTĂ PEDAGOGICĂ  

ASISTENT MEDICAL GENERALIST / DE FARMACIE

ÎNVAȚAMÂNT  DE ZI

TEMA PROIECTULUI

ÎNGRIJIREA PCINETULUI CU HIDROCEL 

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :

DR. PANĂ MIRELA

M.I BOBE ELENA

ABSOLVENT :

DRÂMBOCEANU ADRIANA RALUCA

CLASA: III A - Amg

BUZĂU

2020

1
 CUPRINS

MOTTO…………………………………………………………………………………………

MOTIVAȚIA  ALEGERII TEMEI …………………………………………………………….

CAPITOLU I. NOȚIUNII DE ANATOMIE  ȘI  DE FIZIOLOGIE A  APARATULUI  

URO- GENITAL BĂRBĂTESC …………………………………………………………..

CAPITOLUL II.  PREZENTAREA TEORETICĂ  ………………………………………….....

2.1 DEFINIȚIE…………………………………………………………………………………..

2.2 CLASIFICARE……………………………………………………………………………..

2.3 SIMPTOMATOLOGIE ……………………………………………………………………..

2.4 DIAGNOSTIC ……………………………………………………………………………..

2.5 COMPLICATII……………………………………………………………………………..

2.6 EVOLUTIE SI PROGNOSTIC …………………………………………………………….

2.7 TRATAMENT ………………………………………………………………………………

2.8 PROFILAXIE ……………………………………………………………………………….

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI

TRATAREA BO LNAVULUI

3.1 INERNAREA BOLNAVULUI ȘI ASIGURAREA CONDITIȚIILOR DE

SPITALIZARE.............................................................................................................................

3.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV ...........

3.3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ȘI GENERALE A PACIENTULUI ..............

3.4 PREGĂTIREA, ASISTAREA ȘI EFECTUAREA RECOLTĂRILOR DE PRODUSE

BIOLOGICE .....................................................................................................................

3.5 PREGĂTIREA ASISTENULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE PARACLINICE..........

3.6 POZIȚIA BOLNAVULUI ÎN PAT , URMĂRIREA PACIENTULUI.............................

3.7 URMĂRIREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETATIVE .............................................

2
3.8 ALIMENTAȚIA PACIENTULUI .........................................................................................

3.9 PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

TRATAMENTULUI .......

3.10 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI PROFILAXIA BOLII .......................................

3.11 EXTERNARE BOLNAVULUI ...........................................................................................

3
 MOTTO

“SĂNĂTATEA ESTE TOTUL, FĂRĂ SĂNĂTATE TOTUL ESTE NIMIC, DAR

NIMICUL CU CREDINTA ESTE TOTUL”

IOAN TEODOSIU-IONIȚĂ

4
 MOTIVAȚIA TEMEI

Lucrarea mea se intitulează “Îngrijirea pacientului cu hidrocel”. Am ales această temă din
dorința de a acumula cât mai multe informații despre cazul de hidrocel.. Această boală apare
din ce în ce mai frecvent la bărbați și necesită un studiu atent al modului în care
evoluează.Consider ca nu s-au găsit suficiente modalități de tratament și pot contribui la
dezvoltarea mai multor soluții de tratare.

În plus, sunt de părere că un asistent medical profesionist trebuie să cunoască în detaliu

bolile sistemului reproducător atât al bărbaților, cât si cel al femeilor, deoarece aceste boli pot
avea influențe asupra întregului corp uman. Printre beneficiile cunoașterii simptomelor acestei
boli se numără și optimizarea procesului de diagnostic. Acest motiv şi multe altele mă determină
să lucrez cu cei care au astfel de problemă, să îi educ să abordeze cu mai multă încredere această
patologie şi să conştientizeze importanţa recuperării pentru starea lor de bine şi integrarea socio-
profesională.

În profesia de asistent medical doresc să dăruiesc îngrijire continuă tuturor oamenilor fără
a avea în vedere boala sau statutul lor social, să lucrez cu mintea, sufletul şi mâinile şi să adaug
an vieţii şi viaţă anilor.

5
CAPITOLU I. NOȚIUNII DE ANATOMIE ȘI DE FIZIOLOGIE A APĂRATULUI RENAL
NOȚIUNI DE ANATOMIE

APARATUL GENITAL MASCULIN

Aparatul genital masculin este alcătuit din testicul sau gonada masculină, din calea
spermatică, glandele anexe și organele genitale externe. Așadar, din punct vedere extern,
organele care alcătuiesc apăratul genital masculin sunt:

 penisul,
 testiculele
 scrotul.

Oraganele genitale interne sunt următoarele :

 epididim;
 căi spermatice;
 funicul spermatic;
 uretră;
 glandele anexe care și ele sunt împărțite astfel :
 vezicule seminale,
 prostată,
 glande bulbo-uretrale.

6
 TESTICULUL

Testiculul este un organ-pereche, de aproximativ 25 g, situat în scrot. El se dezvoltă în

regiunea lombară a cavităţii abdominale, pe fata medială și mezonefrosului. De la acest nivel,
printr-un proces de coborâre ajunge să străbată peretele anterior al abdomenului în regiunea
inghinală, formându-se astfel canalul inghinal, după care pătrunde în scrot. În acest traiect,
peritoneul parietal formează un diverticul, care, prelungindu-se cu canalul peritoneovaginal
ajunge până în scrot. Dupa naştere, acest canal se obliterează.

Testiculul are formă ovală, este turtit în sens transversal și prezintă:

 O faţă medială şi alta laterala,

 O margine anterioară şi una posterioară,
 Precum şi două extremității superioară şi inferioară

La suprafață, testiculul este învelit de o membrană fibroasă de culoare albă-sidefie,

denumită tunica albuginee , care pe marginea posterioară, se continuă cu o masă densă de țesut
conjuctiv, denumită mediastinum testis, situată de extremitatea superioară a testicului . De la
mediastinum testis pleacă radiar spre albunginee numeroase septuri conjuctive, denumite
septula testis, care împart parechnul în 150-200 de lobuli testiculari

Lobulul testiculului are formă conică, fiind îndreptat cu vârful spre mediastinum testis şi
baza spre albuginee. Este alcătuit din tubii seminiferi contorţi 2-3 la număr, în interiorul cărora
se formează spermiile (spematozoizii), celulele sexuale masculine în procesul denumit
spermiogeneză. Microscopic. tubul seminifer contort prezintă o membrană bazală, la suprafaţă,
iar spre lumen, celule producătoare de spermii, dispuse pe mai multe straturi, şi printre ele,
aşezate radiar pe membrana bazală, celule alungite, denumlte celule Sertoli, de susţinere. Tot în
interiorul lobulului. În tesutul conjunctiv dintre tubii seminifcri contorti, se găsesc celulele
interstitiale, care formează componenta endocrină a testiculului sau glanda interstitială, care
secretă hormonul sexual masculine, testosteron. Tubii seminiferi comorţi. componenta exocrină
a gonadei masculine, se unesc şi formează spre vârful lobulului tubii seminiferi drepţi, care,
părăsind lobului, intră și se anastomozează între ei în mediastinum testis, formând o rețea

7
canaliculară, denumită rete testis. Din această rețea calea spermatică se continuă cu canalele
eferente, în număr de 12-18, care se îndreaptă spre epididimului.

PENISUL

Penisul, organ cu funcţie genitală şi urinară. este alcătuit din:

 rădăcina penisulul, care formează partea fixă a organului,

 din corp
 gland- reprezentînd partea liberă.

Rădăcina se fixează pe ramurile ischiopubiene ale coxalului. Corpul. de formă cilindrică,

uşor turtit, prezintă o faţă superioară sau dorsum penis și alta inferioară sau faţa uretrală. El se
termină cu o extremitate umflată care formează glandul. Acesta are o formă relativ conică şi
baza sa, care proemină şi depăşeşte circumferința corpului, formează coroana glandului,
separată de corp printr-un şanţ circular, denumit colul glandului. Glandul este format de corpul
cavemos a1 uretrei şi la vârful său, mai apropiat de fața uretrală, se află orificiul extern al
uretrei. Pielea care înveleşte corpul penisului se continuă spre gland, dar nu aderă de acesta, şi
formează prepuţul. Acesta este format la suprafată de tegument, care se continuă pe fata internă
cu un strat mucos. care, la nivelul colului, se reflectă pe gland învelindu-l. La locul de reflectare
se află glandele prepuţiale, care secretă un lichid cu miros caracteristic, ce formează smegma
prepuţulul. Pe fața uretrală a glandului, mucoasa preputului alcătuieşte o cută mediană numită
frâul preputului care, pe faa uretrală a corpului, se continuă cu rafeul penzan o proeminență
longitudinal pigmentată, care ajunge la scrot continuându-se cu rafeul scrotal.

STRUCTURA PENISULUI.

Penisul este alcătuit din trei corpi cavernoşi, de formă cilindrică, formați din ţesut erectil,
dintre care doi pereche, situaţi dorsal, denumiti corpii cavemoşi ai penisului, şi unul nepereche,
străbătut de uretră pe faţa inferioară, denumit corpul cavemos al uretrei. Corpii cavernoşi ai
penisului sunt fixați la extremităţile posterioare, prin ligamente şi muşchii ischiocavernoşi, de
ramurile ischiopubiene, formând rădăcina penisului. In dreptul simfizei pubiene ei se unesc,
participând la formarea corpului penisului, și sunt fixaţi de simiiză prin ligamentul suspensor al
penisului. La exterior ei sunt înveliţi de tunica albuginee o membrană conjunctivă, care pe linia

8
mediană, la locul unde cei doi corpi cavemoşi se alătură, formează septul penisului. Pe fața
uretrală aceştia formează un strat în care se află corpul cavemos al uretrei şi care începe,
posterior cu o parte umflată denumită bulbul penisului, în care pătrunde uretra. Anterior, el
prezintă o altă parte umflată, care formează glandul, şi în tot lungul său tunica albuginee este
legată, prin tracturi fibroase, cu cea a corpilor cavemoşi ai penisului. Tunica albuginee trimite în
interior septuri fîbroase, denumite trabecule, care compartimentează corpii cavemoşi în spaţii
pline cu sânge, denumite cavemele corpilor cavernoşi. În corpii cavernoşi pătrund ramurile
arterelor bulbului penian (ramuri-din artera ruşinoasă internă), numite artere helicine, care au
traiect helicoidal când corpii cavernoşi nu sunt în erecțiie. Acestea se capilarizează, formând, în
cavernele corpilor cavemoşi, capilare sinusoide largi, care se continuă cu venele cavemoase.
Sinusoidele sunt alcătuite din endoteliu şi un strat muscular ce aderă de trabecule. Între venele
corpilor cavernoşi ai penisului se găsesc anastomoze care străbat septul penian, dar ele nu
comunică cu venele corpului cavernos al uretrei, care se aseamănă ca structură cu corpii
cavemoşi ai penisului. Învelişurile externe ale penisului sunt formate din tegument, un strat
muscular numit tunica dartâs a penisului, sub care se află vasele superficiale ale penisului, iar
mai profund urmează fascia penisului, sub care se află vasele profunde ale pemsulu.

Tegumentul penisului prezinta o parte retractila (preputiul) si una aderenta:

- preputiul acopera tot glandul la copii insa la adult formeaza doar un invelis partial al
glandului. Preputiul e o plica care se intinde de la nivelul colului glandului, se reflecta
la marginea libera si revine la coroana glandului.
Intre preputiu si gland se formeaza cavitatea preputiala (balano-preputiala), care este
un spatiu virtual.
- pielea aderenta are o mare mobilitate fata de planul profund. Fata uretrala prezinta
rafeul penisului, care se continua posterior cu rafeul scrotal.

Vascularizatia şi inervaţia penisului.

Artera dorsală a penisului aorta profundă, cât şi aorta bulbului penisului sunt ramuri din
artera ruşinoasă internă, iar venele se varsă în vena ruşinoasă internă. Prin creşterea cantităţii de
sânge în sinusoidele corpilor cavenoşi, se produce erecţia penisului. Limfaticele sunt tributare
ganglionilor inghinali.

9
 Inervaţia organelor erectile este dată de ramuri simpatice şi parasimpatice provenind din
plexul hipogastric şi nervul pelvic, cu rol dilatator, iar a învelişurilor penisului, de nervul
ruşinos. În tegument. mucoasa glandului şi a prepuţului se găsesc numeroși receptori capsulati şi
fără capsulă.

SCROTUL

Scrotul este partea organelor genitale externe care participă la formarea învelişurilor
testiculului. E1 are forma a două pungi cutanate, separate de rafeul scrotal, care se continuă
cu rafeul penisului, iar în interior corespunde septului scrotal. Așadar, scrotul este situat sub
penis și este de asemenea puternic vascularizat. Funcția scrotului este aceea de a proteja
testiculele, astfel încât pielea scrotului este groasă și însoțită de un strat muscular . Pielea
scrotului este încrețită în peri şîi glande sebacee. În totaliatea lor, învelişurile testiculului sunt
formate din şase straturi sau tunici, care corespund straturilor peretelui abdominal si care sunt:
scrotul sau tegumentul scrotului, dublat de un strat de fibre musculare netede, denumit tunica
dartos, fascia spermatică externă ce corespunde aponevrozei mușchiul. oblic extern, muşchiul
cremaster şi fascia cremasterică, situată în acelaşi plan, ce corespund muschiul. oblic intern şi
transversului, fascia spermatică internă, care continuă fascia transversalis a peretelui
abdominal şi tunica vaginală a testiculului, ce corespunde peritoneului şi care prezintă o foiță
parietală și viscerală. Aceasta din urmă învelește tunica albuginee a testicului și delimitează
împreună cu foița parietală cavitatea vaginală a testicului .

Aceste învelișuri sunt vascularizate, după provenința lor, de la suprafața în profunzime de :

 Vasele rușinoase externe

 Vasele spermatice externe
 Ramuri din epigastrica inferioară
 Vasele testiculare .

Scrotul este separat de un sept un doua jumatăți, fiecare continând un testicul și structurile

asociate. Peretele scrotal este format din urmatoarele straturi de la suprafațaă spre profunzime:

 tegument,

10
  fascia superficiala,

 muschiul dartos,

 fascia spermatica externa,

 fascia cremasterica

 fascia spermatica interna. 

Tunica albugineea, acoperita de tunica vaginalis, inveleste testiculul si este formata din
doua straturi, parietal si visceral, separate in mod fiziologic prin cativa mililitri de fluid. Cele
doua straturi se unesc in regiunea postero-laterala a testiculului, unde tunica albugineea se
ataseaza peretelui scrotal.

Orgnele genitale interne:

EPIDIDIMUL

Epididimul reprezintă calea spermatică intertesticulară se continuă, printere canalele

eferente ,cu epididimul. Acesta este așezat pe extremitatea superioară și marginea posterioară a
testiculului are forma unei virgule și este alcătuit dintr- o parte de origine, mai umflată, numită
capul epididimului, care se continuă cu partea mijlocie , mai subțire fiind corpul , după care
urmează coada epididimului . Aceasta îsi schimbă direcția cu 180°și se continuă cu canalul
deferent. Ca structură, epididimul este alcatuit dintr un canal epididimar, lung de 4-6 m ,
întortocheat și ghemuit. Țesutul conjuctiv înconjoară ghemurile formate de acest canal, alcătuind
lobulii epididimului .Canalele eferente ale testicului, după ce străbat tunica albuginee, pătrund în
partea posterioară a acestuia, în canalul epididimar. Pe fața laterală, între testicul și epididim
vaginală formează un fund de sac denumit sinusul epididimului .

Vascularizația și intervenția testicului și epididermului

11
 Testiculul este vascularizat de aorta testiculară care ia naștere din aorta abdominală.
Traiectul ei până în scrot indică drumul parcurs de testicul în procesul de coborâre .În dreptul
cozii epididimului ,ea se anastomozează cu aorta diferențială , ramură din a inferioară printr-o
ramură destinată corplui epididimului și la acest nivel se anatomozează cu aorta cremasterică.
Aorta testiculară dă ramuri pentru epididim și testiculul , acesta din urmă trecând la testiculul
pe fața medială a epididimului. Venele formează plexul pampiniform, după care în care vena
testiculară se varsă în dreapta în vena cavă inferioară și în stânga , în vena renală stângă .

Limfaticele merg la ganglionii lombari . Inervația este dată de plexul testicular, provenit din
plexul aortic și plexul diferențial, cu origine în plexul hipogastric.

CALEA SPERMATICĂ ȘI GLANDELE ANEXE

Calea spermatică începe în testicul, de unde prin canalele eferente se continuă cu

epididimul , care la rândul său este continuat de canulul deferent. Acesta din urmă conduce
sperma, prin canul ejacuator , în uretră prostatică, deschizându-se pe părțile laterale ale
colicului seminal. De la acest nivel , uretra consituie canalul comun pentru calea urinară și
spermatică .

Canalul deferent continua coada epididimului și după un traiect lung de 50-60 cm , se

termină printr-o parte mai dila+tată denumită ampula canului deferent .

După regiuniile pe care străbate, se descriu patru porțiuni :

1) PORȚIUNEA LIBERĂ = care ține de la coada epididimului la orificiului subcutanat al

canalui inghinal. În această parte canalul deferent este însoțit de vasele și nervii testiculului
și se află în scrot, practicând la formarea funicului spermatic, care este pedicul testiculului .

2) PORȚIUNEA INGHINALĂ = ține de la orificiul subcutanat la orificiu profund sau

abdominal al canalului inghinal. Împreună cu aorta testiculară , aorta diferențială, aorta
cremastică , plexul pampiniform, limfaticele și nervii testicului formează funiculul spermatic,

12
 învelit de fascia spermatică internă .O tunică fibroasă ce continuă fascia transversalis a
peretelui abdominal .

3) PORȚIUNEA PELVINA= ce ține de la orificiul abdominal al canalui inghinal la fața

posterioară a vezicii urinare . În această parte încrucișează cu aorta epigastrică , aorta
ombilicală și aorta vezicală superioră , fiind așezată subperitoneal .În ultima parte
încrucișează anterior ureterul pelvian și ajunge în spațiul rectovezical, unde se continuă cu
porțiunea ampulră.

4) PORȚIUNEA AMPULARĂ= se află înapoia fundului vezicii urinare și medial de

veziculele seminale. Inferior de ampula diferențială , canalul diferent primește canalul de
excreție al veziculei seminal, și devine canal ejaculator .

În structura canalului deferent se desting trei straturi :

 Adventicea ,
 tunica musculară = cu un strat periferic longitudinal , altul circular și cel mai intern
format din fibre longitudinale .
 mucoasa = care formează cute longitudinale și este alcătuită dintr-un epiteliu cilindric
bistratificat.

Este vascularizat de aorta diferențială, ramură din aorta vezicală inferioară sau iliacă internă.

VEZICULA SEMINALĂ =denumită și glanda veziculoasă, este ca și canalul deferent,

un organ pereche , situată lateral de ampula canalui deferent și medial de ureter , în spațiul
rectovezical .Are o formă ovoidală, este lungă de 4-5 cm , cu lumenul compartimentat în mai
multe diverticule , formate de plici ale mucoasei. La exterior are aspect lobat, lobat datorită
traiectului flexuos al glandei. La exteriorul mucoasei se află tunica musculară, format din fibre
circulare în interior și logintudinale la exterior . Este vascularizată de ramurii din artera rectală
mijlocie. Inervația este dată de ramuri din plexul hipogastric. Prin secreția sa, vezicula seminală
participă la formarea spermei .

13
 CANALUL EJACULATOR = continuă canalul deferent după unirea cu canalul de
excreție al veziculei seminale . El străbate prostata și se deschide în uretra prostatică , pe părțile
laterale ale conicului seminal .

PROSTATA= este un organ glandular situat în pelvis, în jurul primei părți a uretrei .
Produsul ei de secreție participă la formarea spermei. Uretra străbate prostata vertical și mai
aproape de fața ei anterioară , iar canalele ejaculatoare o străbat oblic, dinapoi-înainte .Tot în
prostată este cuprinsă și utriculul prostatic, un rest al canalui Müller la bărbat ce corespunde
uterului .

Formă și raporturi

Prostata are forma unei castanet și i se descriu :

 o bază,
 un vârf
 o față anterioră și una posterioră

Baza prostatei vine în raport cu fundul vezicii urinare , respectiv cu trigonul vezical, în

partea anterioară și ampulele canalelor deferente și veziculele seminale, în partea posterioră .

Vârful corespunde diaframei urogenitale .

Fața anterioară vine în raport cu simfiza pubiană, pe care o depășesște puțin inferior,iar
superior glanda ajunge până la jumătatea simfizei . Între prostată și simfza pubiană se află plexul
venos rușinos . Lateral, vine în raport cu muschii ridicători anali, iar posterior cu rectul .

Fața posterioară se află un șant median puțin adânc, iar lateral de el, lobii drept si stâng ai
prostatei care se plasează prin tactul rectal .

STRUCTURA PROSTATEI

Țesutul conjuctiv provenit din fascia superioară a diafragmei pelvine formează fascia
prostatică. Aceasta învelește prostate și prin ligamentele puboprostatice, o leagă de pretele
pelvisului. Sub această fascie urmează stratul extern din structura prostate format dintr-o capsulă
conjunctivomusculară, care trimite tracturi în interiorul glandei . Fibrele musculare netede, mai

14
bogate în partea posterioră ,formează ceea ce s- deschis sub numele de muschi prostatic , care,
superior se continuă cu sfincterul neted al vezicii urinare. Împreună cu fibrele cuprinse în
tracturile ce pătrund în interesiorul glandei , el favorează expulzarea secreției denumite suc
prostatic în timpul ejaculării. Parenchinul glandular este alcătuit din 30-50 de glande
tubuloalveolare , care printr-un număr mai mic de canale excretoare , dar cu un calbru mai
mare,se deschid în uretră, lateral de colicul seminal , într-o depresiune denumită sistus
prosmatic.

Microscopic, prostata prezintă o porțiune mai subțire , paralelă cu uretra ,denumită istmul
prostatei și lobii laterali stâng și drept care îmbrățișează anterior uretra .În partea superioară a
celor doi lobi sunt înfundate părțile inițiale ale veziculelor seminale și canalele ejaculatoare .

NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE

Testiculul este glanda genitală masculină. Acesta este un organ pereche și are doua funcții:

 spermatogenetică
 endocrină

Spermatozoizii se formează în tubii seminiferi contorti apoi sunt eliberați in epididim,care

se continuă cu vasul deferent, merg spre ampula vasului deferent, înainte ca vasulsa patrundă în
corpul glandei prostate. Veziculele seminale își elimină secrețiile în terminația prostatica a
ampulei, apoi continutul va trece în ductul ejaculator și se elimină în uretra interna. În același
timp ductele prostatice evacuează secrețiile prostatei în ductul ejaculator și de aici în uretra
prostatica. Uretra reprezintă ultimul segment de legatură între testicul și exterior. Aici se gasește
mucusul secretat de glandele uretrale, în special de glandele bulbo-uretrale Cowper.

Patologia asociată testiculelor

 criptorhidia (incapacitatea testiculelor de a cobori in scrot)

 sterilitate
 hipogonadism
 tumori testiculare

Fiziologie - rol, functii, mecanisme

Celulele Sertoli au urmatoarele roluri:

15
  Rol endocrin prin secretia și sinteza inhibinei care are rol în reglarea secreției de
androgeni și inhibiția secreției de FSH.
 Rol paracrin prin sinteza unei ABP (androgen binding protein) care leaga testosteronul,
dihidrotestosteronul și estradiolul.
 Asigură bariera hemato- testiculară
 Reprezintă un suport pentru celulele germinale
 Secretă un lichid cu rol în vehicularea spermatozoizilor.
Hormonii secretați de testicule
1. Hormoni androgeni
a) Testosteronul
Este secretat de celulele Leydig în principal și este considerat cel mai important hormon
testicular în ciuda faptului că o mare parte din el este transformat în dihidrotestosteron.
La barbatul adult, testosteronul se sintetizează zilnic, aproximativ 4-9 mg. Nivelul maxim
este dimineata, iar cel minim noaptea, în jurul miezului nopții. Cea mai mare parte a
testosteronului (98%) este sub forma legată (de SSBG:sex-steroid-binding globuline si de
albumine).
Concentrația plasmatică a testosteronului este, la barbatul adult, de 650 nanograme/dl.Acesta
actionează majoritar dupa ce e transformat în dihidrotestosteron de catre 5-alfa-reductaza.

b) Dihidrotestosteron
- Puterea sa virilizanta este mai mare decât cea a testosteronului.
- 80% provine din conversia periferica a testosteronului
- 20% e sintetizat de către celulele Leydig.
c) Dehidroepiandrosteron si androstendionul
DHEA e produs doar de corticosuprarenală pe când androstendionul are origine mixtă.
Acești doi hormoni reprezintă sub 10% din androgenii circulanți.
2. Hormoni estrogeni
Sunt proveniți predominant din aromatizarea testosteronului și androstendionului dar sunt
și secretați de testicul și o mică cantitate este produsă de corticosuprarenală.
Peptide secretate de testicule:
1. Vasopresina, angiotensina II, oxitocina, corticoliberina, beta-endorfine, factori de creștere, cu
rol în reglarea locală a funcțiilor testiculare.

16
2. Inhbibina, activina, transferina, factor de inhibitie mullerian. Activina stimulează secreția de
FSH dar și eritropoeză.
Efectele fiziologice ale hormonilor testiculari:
- initiaza și mențin caracterele sexuale primare și secundare masculine
Rolul masculinizant al testosteronului se manifestă diferit ăn funcție de perioada:
1. Perioada dezvoltării fetale:
Testosteronul se secretă în viața intrauterină începanad cu a 7-a saptamană, imediat după
firmarea celulelor Leydig, sub acțiunea HCG. Testosteronul fetal e cel care induce formarea
penisului și a scrotului, testiculului și anexelor sistemului reproducator masculin. În ultimele 2-3
luni de sarcina, secreția de testosteron se intensifică ceea ce duce la coborarea testiculelor în
scrot.
2. Perioada extrauterina
Pe perioada copilariei nivelul testosteronului e foarte scăzut. La 11 ani, GnRH nu mai
este inhibat așa cum a fost pană acum, iar nivelul plasmatic al testosteronului începe să crească.
La pubertate și în adolescență încep să se manifeste efectele fiziologice ale hormonilor
testiculari:
 stimulează creșterea taliei
 dezvoltș fenotipul masculin
 determină apariția caracterelor secundare
1.Deficitul secreției hormonilor androgeni
- apărut ca urmare a lezării unei verigi a lanțului hipotalamo-hipofizo-testicular.
Cauze:
 incapacitatea genetică a hipotalamusului de a secreta GnRH
 modificari ale receptorilor androgenici celulari
 deficite enzimatice
În funcție de perioada în care apare aspectul clinic diferă:
- dacă apare în viața intrauterină, tabloul clinic este de pseudohermafroditism masculine (aparitia
unui tract genital feminin la fatul cu sex cromozomial XY).
- dacă deficitul apare ăn copilarie: sindrom eunucoidal (sterilitate, caractere sexuala feminine,
umeri ingusti)

17
- dacă apapre la adult: semne somatocomportamentale specifice cu regresia lentă a caracterelor
sexuale masculine.
2. Hipersecretia hormonilor androgeni
Se diferentiază în funcție de perioada în care apar:
 în copilarie: duce la apariția pubertății și pseudopubertății precoce
 după pubertate: e greu de diagnosticat, efectele suprapunandu-se cu cele fiziologice ale
testosteronului
Penisul are rol în activitatea sexuală a bărbatului. Anumiți stimuli au capacitatea de a cresște
capacitatea bărbatului de a efectua actul sexual. Erecția e primul efect al stimulării sexuale
masculine, gradul acesteia fiind direct proporțional cu gradul stimularii (fizice sau psihice). Actul
sexual masculin e rezultatul unor mecanisme reflexe intrinseci cu centri în maduva sacrală și
lombară. Nervii pelvieni trimit impulsurile parasimpatice de la coloană la penis. Acestea
eliberează oxid nitric, peptid intestinal vasoactiv și acetilcolina. Oxidul nitric are ca efect
relaxarea arterelor peniene și retelei trabeculare de fibre musculare netede din țesutul erectil al
corpilor cavernoși și corpului spongios. Balonizarea țesutului erectil produsă de presiunea
crescută de la nivelul sinusoidelor duce la rigidizarea și cresterea în dimensiuni a penisului.
Impulsurile parasimpatice nu produc numai erecția ci și secreția de mucus de catre glandele
uretrale și bulbouretrale, facilitând astfel lubrifierea.
Ejacularea este rezultatul emisiei unor impulsuri simpatice pornite de la maduvă T12-L2 și
transmise prin intermediul unor plexuri nervoase simpatice precum hipogastric și pelvian, care
determină emisia, proces care precede ejacularea.
Prostata secretă un lichid subțire, bogat în calciu, citrat și fosafat, enzime de coagulareși
protofibrinoliza. Lichidul prostatic contribuie la creșterea volumului spermatic deoarece capsula
prostatei se contractă simultan cu contracția vasului deferent în timpul emisiei.
Compoziția lichidului prostatic este ușor alcalină, calitate importantă pentru fecundarea oului
pentru că lichidul din vasul deferent este relativ acid din cauza prezenței acidului citric și
produșilor finali de catabolism. Aciditatea inhibă fertilitatea spermatozoizilor. Spermatozoizii au
motilitatea otpimă la un pH de 6-6,5, deci lichidulprostatic facilitează neutralizarea acidității
celorlalte lichide în timpul ejacularii.

18
 Lichidul prostatic este cel care conferă aspectul lăptos spermei. Tot acesta e responsabil de
menținerea spermatozoizilor în regiunile profunde ale vaginului, la nivelul colului uterin prin
enzima de coagulare care acționează asupra fibrinogenului din lichidul veziculelor seminale.

Sperma ejaculata în timpul actului sexual e produsă de:

 10 % de vasele deferente
 60% din veziculele seminale
 30% prostată
 Cantități reduse din lichidul secretat de glandele mucoase (glande bulbouretrale
predominant).

CAPITOLUL II. PREZENTAREA TEORETICĂ

II.1 DEFINIȚIE

Hidrocelul reprezintă o colecție de lichid clar dezvoltată clar între foițele tunicii vaginale
testiculare . Apare la orice vârstă și are evoluție cronică.

I.2 CLASIFICARE

Există următoarea clasificare

 Hidrocel congenital, care si el la randului se împarte în :

- Comunicat
-Necominicat
 Hidrocel câştigat, care se împarte în :
 Primar;
 Secundar se separă în : -Acut;
-Cronic;

Hidrocelul infantil are formă în sac sau clepsidră cu tendinţa de insinuare de-a lungul
funiculului spermatic până înspre canalul inghinal unde proemină subtegumentar fiind denumit şi
hidrocelul funiculo-vaginal.

Hidrocelul secundar

19
Etiologic se descriu următoarele forme de hidrocel simptomatic:

 Postraumatic – traumatisme de mică intensitate, repetate care produc secundar revărsate

sangvine
 Inflamator – după procesele bacteriene acute orhiepididimare se produce exudaţie lichidiană
intravaginală. Această colecţie poate persista şi după stingerea procesului inflamator acut
 Staza venoasă – produsă în cazul hidrocelului sau după intervenţie chirurgicală în care s-a
produs compresia pe funiculul spermatic.
 Obstrucţie limfatică parazitară (filarioza).

Hidrocel congenital– reprezinta o acumulare de lichid in jurul testiculului (hidrocel

testicular) sau la nivelul funiculului spermatic (hidrocel funicular/chist de cordon spermatic).
Poate apare la 1-2 % dintre nou nascuti;

Hidrocel dobandit- colectia lichidiana este cauzata de dezechilibrul dintre secretia si

absorbtia lichidului de la nivelul seroasei vaginale

Hidrocelul comun apare ca o formaţiune ovoidă, localizată într-un hemiscrot, piriformă,

cu conţinut lichidian care variază de la câţiva militri la 2-3 litri. Lichidul este gălbui, puţin
vâscos, asemănător urinei. Compoziţia lichidului este asemănătoare plasmei fiind alcătuită din
apă, săruri şi proteine în cantitate variabilă de la 4 la 60 gr/litru.

Hidrocelul congenital poate fi:

Comunicant- persista intreg canalul peritoneo-vaginal si lichidul circula intre scrot si

cavitatea peritoneala. In acest caz exista variatii de volum ale scrotului, existand momente in care
pare ca hidrocelul a disparut. Este mai voluminos seara si mai redus dimineata (dupa o perioada
de scadere a presiunii abdominale din timpul somnului);

Necomunicant- canalul peritoneo-vaginal s-a inchis, dar in vaginala testiculara a ramas

inca ichid;

Chist de cordon spermatic- lichidul peritoneal persista pe traiectul canalului peritoneo-vaginal,

acest canal inchizadu-se inferior si superior de acest chist

II.3 SIMPTOMATOLOGIE

20
Hidrocelul se manifestă prin :

 umflarea nedureroasă a unuia sau a ambelor testicule

 o tumefacție progresivă

 discomfort din cauza greutății unui scort umflat

 uneori zona umflată poate fi mai  mică dimineață și mare înn timpul zilei
 semn prezent, este  mărirea de volum a scrotului, fie unilateral, fie bilateral

Principalele simptome ale hidrocelei acute sunt:

- o creștere accentuată a volumului scrot în comparație cu dimensiunea normală;

- durere severă în scrot;

- creșterea semnificativă a temperaturii, atât la nivel local, cât și general.

- etanșeitatea pielii și netezirea pliurilor pe scrot,

- incapacitatea de a testa testiculul.

În cazul hidrocelului comunicant, dimensiunile scrotului sunt mai mici dimineața și cresc
pe parcursul zilei, precum și în diverse situații care determină creșterea presiunii
intraabdominale,  precum tusea sau crizele de plâns. De asemenea, se observă reductibilitatea la
palpare ca urmare a ascensiunii fluidului prin canal.

În cazul hidrocelului noncomunicant, volumul scrotului este constant, iar formațiunea nu se

reduce la palpare.

Dacă la baza acumulării fluidului stă un proces inflamator, formațiunea poate deveni
dureroasă și pot apărea chiar și modificări la nivelul tegumentului supraiacent: roșeață, căldură.

II.4 DIAGNOSTIC

Diagnosticul pozitiv

EXAMENUL CLINIC LOCAL

21
 Pentru examenul clinic se folosesc in special doua metode de examinare: inspectia si
palparea.

La examenul clinic se constată hemiscrot sau scrot mărit de volum, dar nedureros, de
consistentă moale sau crescută (în funcție de cantitatea de lichid), uneori translucid ,
transiluminabil și fără modificări de volum în cursul examinării.

La inspectie testiculul este mărit de volum: are forma ovala, cu suprafață netedă sau
boselata, nedureros, în majoritatea cazurilor, provoacă o jenă locală și senzatia de greutate
testiculră.

EXAMENUL CLINIC GENERAL

STAREA GENERALĂ: influențată

MUCOASE: umede , calde

TEGUMENTE : edem local cu aspect globulos

SISTEM GANGLIONAR LIMFATIC : nepalpabil

ȚESUT CONJUCTIV : normal reprezentat

SISTEM OSTE-ARTICULAR: integru

SISTEM MUSCULAR : normal

APARAT  RESPIRATOR: sonoritate pulmonară normală; torace normal conformat; ritm respiraor
R=16r/min

APARAT CARDIO-VASCULAR: tahicardie moderată, zgomote cardiace ritmice ușor tahicardice.

T.A =160/80mm Hg ; P=95p/mm;

APARAT DIGESTIV: abdomen suplu, nedureros; tranzit intestinal modificat; apetit diminuat ;

22
 APARAT URO-GENITAL: durere lombară în loja renală dreaptă ; polakiurie, nicturie

S.N.C. orientat temporo-spatial

DIAGNOSTICUL PARACLINIC

 Ecografia scrotală și testiculară

 Sumar de urină și urocultură
 CT ,RMN când ecografia este neclară.

DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL 

1. Tumoră testiculară; Hernie inghino-scrotală;

2. Torsiunea de testicul;
3. Varicocel
4. Chistul de cordon cu hernia strangulată

Chistul este nedureros, are mobilitate mai mare, polul superior se termină la orificiul extern
al canalului inghinal iar la hernia strangulată se continuă în canal; - tumorile testiculare se
diferenţiază prin volumul crescut al glandei.

II.5 COMPLICAȚII

Atrofia testiculului (apare datorită comprimării vaselor de sânge care alimentează testiculul cu
sânge, ca urmare a faptului că țesutul său primește mai puțini nutrienți);

Supurația sa piocele = manifestată printr-o deteriorare accentuată a stării pacientului, o creștere

a temperaturii corpului, răspândirea procesului inflamator la țesuturile înconjurătoare; traumatice, cu
diateză hemoragică sau datorită unei hidrocele de puncție nereușită

Ruperea membranelor testiculului datorită extenzării excesive a acestora sub presiune lichidă;

Hernia scrotală;

23
 Infertilitatea masculină rezultată din afectarea spermatogenezei cauzată de compres ia
testiculelor;

Disfuncția erectilă.

Hematomul sau hemoragia scrotal
Hemostaza defectuasă sau disecția excesivă a cordonului poate determina hemoragie
postoperatorie. Hematoamele se rezolva în timp. Dacă pacientul prezintă singerare continuă sau
este extrem de simptomatic, explorarea și evacuarea hematomului este indicată.

Leziunile nervilor ilioinghinal /genitofemural

Acești nervi pot fi încarcerați sau tăiați în timpul abordului inghinal. Leziunea poate
fi temporară sau permanentă.

Infectarea plăgii
Infecțiile postoperatorii ale plăgii sunt frecvente, mai ales la copii. Infecțiile plăgii trebuie
controlate cu antibiotice și, dacă este necesar, deschiderea plăgii.

II.6 EVOLUȚIE SI PROGNOSTIC

Testiculul are aspect normal, cu excepţia cazurilor cu evoluţie îndelungată când apar
leziuni ischemice şi chiar atrofia testicolului.

În patogenia apariţiei lichidului în vaginală testiculară s-au incriminat producerea

excesivă a acestuia de către foiţele vaginalei, resorbţia defectuoasă, blocajul limfaticelor
funiculare şi comunicarea cu cavitatea peritoneală.

Hidrocelele care apar după cura chirurgicală herniară sugerează staza venoasă – obstrucţia
vaselor limfatice funiculare este una din cauzele comune ce produc hidrostază.

II.7 TRATAMENT

Principalele metode de tratament sunt următoarele:

Puncţia evacuatorie – urmată de injectarea unor soluţii în ideea prevenirii recidivei şi a

„uscării” cavităţii vaginalei testiculare. Se utilizează chinină 13% şi metan 6,6%, soluţie de
fenol 2,5% cu glicerină 25% şi glucoză 23% – 3-15 ml. Evacuarea trebuie repetată de 3-4 ori.
Ambele metode se pot însoţi de recidive şi risc mare de infecţie. S-au mai utilizat ampicilina,

24
 moruatul de sodiu, salicilatul de sodiu 5-10% (soluţii sclerozante) sau chiar tamponarea
cavităţii golite cu o meşă îmbibată în moruat de sodiu.
Puncţia aspirativă- calmează durerea şi suprimă senzaţia de tracţiune, dar
rezultatul nu este durabil, recidiva apare după câteva săptămâni sau luni. Riscul de infecţie
creşte cu fiecare repetare. Se realizează sub anestezie locală cu păstrarea regulilor de asepsie
şi antisepsie. Lichidul extras se analizează biochimic, citologic şi bacteriologic, inclusiv în
vederea descoperirii bacilului Koch sau chiar a celulelor neoplazice maligne. După evacuare
se poate palpa testiculul şi epididimul pentru a depista eventuala sursă a reacţiei lichidiene.
Puncţia aspirativă nu are efect curativ, fiind o metodă de confirmare diagnostică şi tratament
paleativ, în unele cazuri bine codificate.
Tratamentul chirurgical rămâne singura metodă curativă acceptată. Căile de abord
sunt inghinală sau scrotală anterioară, inciziile fiind în funcţie de mărimea formaţiunii
lichidiene, folosind inciziile scrotale orizontale paralele cu vasele sangvine scrotale.
Principiul intervenţiei chirurgicale constă în deschiderea vaginalei, evacuarea lichidului şi
desfiinţarea cavităţii vaginale, pentru a preveni recidivele prin:
- Răsturnarea vaginalei şi fixarea ei cu puncte separate în jurul funiculului spermatic;
- Rezecţia vaginalei (simplă sau asociată cu răsturnarea) ;
II.8 PROFILAXIE
Pacinților cu hidrocel li se recoamndă un regim igieno-dietetic, evitatrea activităților
fizice.
Se recomandă repausul la pat, efectuarea igienei corporale a pacientului se face zilnic şi se
realizează pe regiuni anatomice, iar toaleta generală se face odată pe săptămână.
Se recoamnă respectarea tratamentului prescris de medic și venirea periodic la control.

CAPITOLUL III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ȘI

TRATAREA BOLNAVULUI

3.1 INERNAREA BOLNAVULUI ȘI ASIGURAREA CONDITIȚIILOR DE SPITALIZARE

Internarea în spital constituie un eveniment important în viața bolnavului; el se desparte

de mediul să obișnuit și, în stare de infirmitate sau semiifirmitate, este nevoit să recurgă la
ajutorul oamniilor străini. Ajutorul acordat la dezbrăcarea și îmbrăcarea hainelor, îmbăierea și la

25
nevoie de deparazitare, ca și modul de tratare a hainelor trebuie să se desfășoare astfel încât
bolnavul să simtă atenția cu care este înconjurat și să fi convins că, colectivul în miljocul căruia
a ajuns vrea să-l ajute și că va depune tot efortul pentru a-l vindeca.

Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică, dinspensarele

medicale sau cabinetele medicale particulare. Bolnavii internați sunt înscriși în biroul serviciului
de primire în registru de internări ; tot aici se completează foia de observație clinică și datele de
indentitate . Indentificarea și cunoașterea adresei exacte a bolnavului sau a celui mai apropiat
aparținător au o deosebită importanță pentru a se putea înștiința membrii familiei în caz de
agravare a bolii sau deces.

Bolnavul adus la spital va fi dezbrăcat și examinat în cabinetul de consultație al serviciului

de primire. Camera de consultație va cuprinde mobilierul obișnuit, masa de examinare, dulap cu
instrumente și aparatură de urgență, precum și medicamentele care ar putea fi folosite în caz de
urgență ca: antalgice, cardiotonice, analeptice, tranchilizante.

La internare bolnavii vor fi examinați de către medical de gardă. În acest scop, acesta va
culege datele anamnestice de la bolnav sau de la însoțitor, date pe care le va trece imediat în foia
de observație a bolnavului .

În vederea examinării clinice, bolnavii vor fi dezbrăcați. Din acest motiv, se va avea grijă ca
sala de consultații să fie totdeauna bine încălzită. Asistenta va ajuta întodeauna bolnavul să se
dezbrace, indiferet de boala lui.

Stabilirea diagnosticului prezumtiv, încă în serviciul de primire,este necesară și din punctul de

vedere al dirijării bolnavului în secții. Dacă este vorba despre o boală infecțioasă , este de dorit
ca diagnosticul să fie fixat exact pentru a preveni o infecție nosocomială.

Bolnavul va fi dirijat la secția indicată de serviciul de primire, după caracterul bolii care suferă.

Scopul spitalizării bolnavilor, în majoritatea cazurilor, este vindecarea .Pentru a realiza

acest lucru trebuie create condiții prielnice, necesare ridicarii fortei de apărare și regenerarea a
organismului și scoaterii lui de sub eventualele influențe nocive ale mediului înconjurător.

26
 Funcțiile întregului organism sunt controlate și dirijate de scoarța cerebrală. Activitatea
sistemului nervos central realizează unitatea indisolubilă a organismului, precum și legăturile lui
cu mediul înconjurator, prin excitațiile pornite de la terminații nevoase interoreceptive și
exteroreceoptive, precum si răspunsurile lui . Excitațiile pornite din mediul înconjurător pot
acționa defavorabil asupra sistemului nervos central, atât prin numărul, cât și prin cantiatea lor,
ceea ce duce suprasolicitarea și epuizarea celulelor corticale . Acestea, la rândul lor, eliberează
centrele subcorticale de controlul scoarței cerebrale, dând naștere la cele mai variate tulburări în
funcțiile organismului, care cu timpil pot duce la determinari anatopatologice .

Internarea în spital – din cauza efectelor stresante ale îngrădirilor, scoaterii bolnavului din
mediul familial și profesional, incertitudinilor privind investigațile și rezultatele acestora –în
majoritatea cazurilor reprezintă pentru bolnav o grea încercare.

Anturajul terapeutic de protecție are scopul de a izola bolnavul de condițiile negative ale
mediului înconjurător, care ar putea traumatiza, suprasolicitarea sau eupizarea scoarței cerebrală
și de a forma un anturaj plăcut , cu actiune favorabilă asupra sistemului nervos central și asupra
organismului uman. Saloanele, coridoarele și încaperiile anxe trebuie astfel mobilate amenajate,
ca să se apropie cât mai mult modului de viață a pacintului.

După repartizarea in salon îi fac cunoscut regulamentul de ordine interioară al spitalului, apoi îi
prezint sala de mese, toaleta sistemul de semnalizare din dreptul patului. Anturajul pacientului
trebuie să fie cât mai protector și liniștitor, trebuie să semene cât mai mult cu anturajul lor, paturile
să fie distanțate pentru că bolnavii să nu se deranjeze reciproc. Ferestrele salonului sa fie prevazute
cu perdele colorate, zugraveala sa fie curată, mobilierul să fie estetic, redus si usor lavabil,
temperatura camerei optimă între 18-220C.

Liniștea este primordială si asigură confortul pacientului,în acest scop, se vor înlatura toți
excitanții auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos. Se
evită căderea obiectelor metalice, scârțaitul ușilor, personalul medical va purta papuci cu talpa
moale, silențioși.

Vor fi înlaturate dezinfectantele cu miros patrunzator, sticlele cu medicamente volatile se țin

închise, ploștile vor fi ăndepărtate din salon. Salonul trebuie aerisit ori de câte ori este nevoie. Se

27
va respecta somnul bolnavului, care, prin inhibiţia scoarţei cerebrale, constituie un factor terapeutic
important. Condiţiile create în spital trebuie să asigure bolnavului un somn mai bun decât cel
obişnuit. Obiceiul de a trezi bolnavii dis-de-dimineaţă, pentru ca o singură soră să termometrizeze
zeci de bolnavi cu un singur termometru a dispărut spitalele noastre. Programul de muncă cu
bolnavii ca şi orice activitate din saloane trebuie să înceapă numai după trezirea bolnavilor şi
aceasta în funcţie de regulamentul de ordine interioară al spitalului şi de caracterul secţiei. Astfel.
Îngrijitoarele de curăţenie îşi vor începe munca în camerele anexe şi pe coridoarele secţiei şi numai
după trezirea bolnavilor vor intra în saloane, iar asistentele vor termina întâi o parte a activităţii lor
administrative şi gospodăreşti şi numai după aceea vor începe activitatea cu bolnavul, bineînţeles
dacă starea acestora nu necesită o altă orănduire a sarcinilor. Pentru a asigura terminarea lucrărilor
premergătoare vizitei medicale, asistentele trebuie să lucreze cât mai operativ în saloane, fără ca
aceasta să fie în detrimentul calităţii asistenţei acordate. Astfel, de exemplu, în loc să se ocupe ore
întregi cu termometrizarea. ea poate asigura termometre individuale pentru fiecare bolnav, ceea ce
scurtează mult timpul necesar pentru această muncă.

Pentru prelungirea somnului fiziologic se introduce în programul de zi somnul de după masă.

Independent de programul obişnuit, somnul bolnavului trebuie respectat. prin amânarea curăţeniei
sau a unor activităţi administrative, pentru o oră mai târzie; În orice caz, nu se va trezi bolnavul,
dacă tratamentul prescris nu necesită acest lucru.Trebuie asigurată şi odihna activă a bolnavilor.
Fiecare secţie (sau spital) este înzestrată cu o bibliotecă. Asistenta trebuie să ajute bolnavul la
alegerea cărţilor, ceea ce presupune din partea ei o preocupare permanentă pentru problemele de
literatură și de popularizare a științei . Bolnavii spitalizaţi timp indelungat trebuie preocupaţi, mai
ales în perioada convalescenţei. Preocuparea Ie redă încrederea In vindecare şi ajută Ia recâştigarea
capacităţii lor de muncă. În spitalele de ortopedie şi traumatologie, precum şi în instituţii de
neuropsihiatrie, această problemă se rezolvă în mod organizat. În alte instituţii, preocuparea
bolnavilor se realizează cu mici îndeletniciri administrative, cu lucru de mână sau altele care
depind în mare măsură de ingeniozitatea asistentelor. Aceste preocupări trebuie însă astfel
organizate, încât bolnavul să nu-şi facă impresia că este exploatat.

28
III.2 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV

Una dintre sarcinile importante ale asistentului medical este colaborarea si examinarea clinică a
bolnavului.Participarea acestuia este o datorie şi o obligaţie profesională.

Pentru aceasta asistentul trebuie să ţină cont de următoarele sarcini:

- se pregăteşte fizic şi psihic pacientul

- se pregătesc materialele şi instrumentele necesare examinării

- se asigură condiţiile de desfăşurare a examinării

- se pregătesc documentele medicale (fişa de consultaţii, foaia de observaţie clinică, rezultatele

examinării)

- asigură iluminaţia necesară examinării

- fereşte pacientul de alte traumatisme, curenţi de aer.

- asigură liniştea necesară desfăşurării examenului

- pregăteşte produsele biologice ale pacientului pentru a le arăta medicului la vizită

III. 3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ȘI GENERALE A PACIENTULUI

Igiena corporală a pacientului se face zilnic şi se realizează pe regiuni anatomice, iar toaleta
generală se face odată pe săptămână. La fel se procedează cu igiena patului şi a lenjeriei de corp
(se schimbă doar o dată pe săptămână) dar în cazul în care este necesar, acestea se schimbă ori de
câte ori este nevoie.

Toaleta intimă

Are ca scop: - igienic;

-menținerea unei stări de confort fizic.

29
 Pregătirea materialelor: - paravan, două bazinete, tampoane sterile din fată, pensă
porttampon,cană cu apă caldă, săpun lichid, prosop, mănușă de cauciuc, mușama și aleză.

Se controlează temperatura apei .

Pregătirea pacientului: - se informează și se asigură intimitatea pacientului.

-Se pregateste patul cu mușama, poziția pacientului este ginecologică.

TEHNICA

-Se îmbracă mănușile de cauciuc.

- Se spală regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus, turnând apă și săpun lichid.

- Se limpezește abundent.

-Se usucă regiunea genitală, anlă și pliurile.

-Se pudrează cu talc pliurile

III.4 PREGĂTIREA, ASISTAREA ȘI EFECTUAREA RECOLTĂRILOR DE PRODUSE

BIOLOGICE

Analizele medicale sînt ansamblul de procedee, mai mult sau mai puţin complexe, care
furnizează informaţii asupra aspectului şi funcţionării diferitor organe şi compartimente ale
organismului, cît şi asupra gradului de sănătate şi boală ce afectează organismul.

Recoltarea produselor biologice se face în acelaşi mod ca şi in intervenţiile abdominale:

recoltare de sânge pentru hemoleucogramă, hematocrit, grup sanguin, RH, uree sanguină,
glicemie, VSH, timp de sângerare, timp de coagulare. În funcţie de vârsta şi de starea biologică
existentă, medicul poate să solicite şi alte explorări.

Recoltarea sângelui pentru examene de laborator :

Are ca scop următoarele : - stabilirea diagnosticului și monotorizarea răspunsului terapeutic;

- Stabilirea diagnosticului și diferențierea tipului de anemie;

30
 - Indentificarea tulburarilor de coagulare, monotorizarea hemostazei, a statusului
trombolitic;
- Evaluarea preoperatorie;
- Indentificarea tulburarilor metabolice și endocrine ;

Modalități de recolatre :

 Puncția capilară
 Puncția venoasă
 Puncția arterială
 Alte metode pentru făt și nou născut din cordonul ombilical sau din scalp

Tipurile de examinare sunt urmatoarele :

 Examene hematologice, examene de coagulare ;

 Examene biochimice ;
 Examene imunologice ;
 Examene virusologice;
 Examne parazitologice ;

Asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:

 -orarul recoltărilor 
 pregătirea psihică- informarea pacientului
 pregătirea fizică- regim alimentar, repaus la pat, aşezarea în poziţie corespunzătoare în
funcţie de recoltare 
  pregătirea materialelor şi a instrumentelor necesare recoltării
 efectuarea tehnicii propriu-zise cu professionalism
 completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză care va cuprinde: numele şi
prenumele, numărulsalonului şi al patului, natura produsului, analiza cerută, data
recoltării si etichetarea produsului prin scrieredirectă pe recipient sau pe etichete bine
fixate de acesta
 expedierea şi transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să ajungă la
laborator în starea încare au fost prelevate din organism-să le trimită imediat, pentru a se

31
 evita alterarea produselor recoltate, iar când se transportă în altă unitate să leambaleze
corespunzător

 Pregătirea pacientului:

Îi explic necesiatea tehnici pe care urmează să o execut . În funcţie de analizele ce trebuie

efectuate pacientului îi comunic, urmatoarele :

 să servească ultima masă cu 16 – 17 h înainte de recoltă (à jeun);

 să renunţe la fumat în dimineaţa recoltării;

 să evite să bea cafea, ceai, alcool;

 să nu fie după o masă copioasă;

 să nu fie imediat după un efort fizic intens;

 să stopeze orice medicaţie cu 24 h înainte de recoltare.

Pentru determinări hematologice şi biochimice se foloseşte sânge venos, iar recoltarea

sângelui se face, în consecinţă, prin puncţie venoasă. La adult şi copii mari, obişnuit, se face
recoltarea din venele plicii cotului, iar la sugari şi copii mici din venele jugulare sau fontanelă.
Sângele este aspirat în vacutainer ca urmare a presiunii mult scăzute faţă de cea din vasul de
sânge.

Medicul i-a recoamnada pacientului urmataorele examene de laborator , cum ar fi :

 Examen hematologice :
- Hemoglobină (hb)
-Hematocrit (ht)
- Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH)
 Examen biochimice :
- Glicemie ;
- Uree ;
- Fibrinogen ;

32
 - Colesterol ;
- Creatinina ;
- Transaminaze ;
- Bilirubina ;
 Examen bacteriologic :
- Hemocultura
- Urocultură;
 Examenul complet de urină:
- Biochimie urinară + Sediment urinar
PUNCȚIA VENOASĂ

DEFINIȚIE: Puncția venoasă unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de puncție.

SCOP: - Terapeutic: -administrea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie

intravenoasă, transfuzii sau edem pulmonar acut.

Explorator : - recoltarea sângelui pentru examene de laborator

LOCURI DE ELECȚIE. :

 Venele de la plica cotului

 Venele antebrațului
 Venele de pe fața dorsală a mâinii
 Venele subclaviculare
 Venele femurale
 Venele jugulare și epicraniene la copil și sugar .

Materiale necesare:

 Pernă pentru sprijinirea brațului pacientului ;

 mănuşi sterile ;
 garou;
 seringi în funcție de scop ;
 ac de puncţie venoasă;
 Holder;
 vacutainer cu anticoagulant pentru examenul hematologic;

33
  vacutainer fără anticoagulant pentru examenul biochimic;
 tampoane sterile ;
 alcool medicinal;
 tăviță renală;
 romplast ;

PREGATIREA PSIHICĂ A PACIENTULUI :

=Îl informez cu privire la necesitatea scopului

PREGATIREA FIZCĂ A PACIENTULUI :

=Pentru puncția la venele brațului antebrațului :

1. Îl asez într- o poziție favorabilă pacientului cât și pentru mine în efectuarea tehnici
2. Voi examina calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu îmi împedice
circulația .

Tehnica de lucru

  Ca și asistentă ma spală şi mă dezinfecteaz pe mâini.Îmbrac mănuşile de protecţie.

  Îndeparteaz capacul acului dublu .(Obligatoriu desigilarea acului se face in prezenta
pacientului)
    Iau tubul holder la care ataşeaz acul de puncţie prin înfiletare.
Îi fixeaz garoul deasupra plicii cotului şi îi recomand pacientului să strângă uşor pumnul.
Palpez locul punției.Cu ajutorul garoului se produce o stază venoasă, lăsând liber fluxul arterial.

Îi voi dezinfecta tegumentul la locul de puncţie cu alcool. Voi e puncţiona vena.  Recoltarea
sângelui o voi face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată a
dopului să fie străpunsă. După ce începe să curgă sângele în vacutainer se cere pacientului să
desfacă pumnul .Acul dublu străpunge diafragma de cauciuc a capacului tubului. Se are în vedere
ca tubul să fie centrat în holder pentru ca acul să înţepe zona centrală a capacului .După ce am
reclta voi agita uşor vacutainerul de 8 – 10 ori, fără să se facă spumă. Îndepărteaz garoul şi
voi retrage acul brusc .Aplic un tampon de vată cu alcool la locul puncției circa 5 minute fără a
îndoi brațul pacinetul.

34
 Fig.1 Recoltarea sângelui venos.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice =procedeul de recoltare este în funcţie

de analizele ce urmeaza sa se efectueze. Pentru majoritatea recoltărilor este necesar ca bolnavul
să nu mănânce în dimineaţa recoltării, “a jeun” ; sa nu consume nimic de la cină pâna în
dimineaţa în care se efectueaza recoltarea.

Recoltarea sângelui pentru examene hematologice se face prin 2 metode:

 Prin punctie capilară;
 Prin puncţie venoasă.
Recoltarea sângelui venos pentru examinari hematologice se face pe substanţa anticoagulantă
de preferinţă uscată.
ANTICOAGULANTE :
 Heparină = 0,10,2 mg/ml sânge .
 Citrat de sodiu, în soluţie izotonică 3,8% .
 Sare disodica (Na2 EDTA) = sare disodica a acidului etilen diamino tetraacetic
în cantitate dc l 2 mg/ml de sânge.
Recolatrea sângelui prin puncţie capilara (prin înţepare) pentru examenele:
HLG -hemoleucograma, dozarea hemoglobinei, determinarea timpului de sângerare şi
coagulare, examen parazitologic.
La recoltarea sângelui capilar este foarte importantă asigurarea condiţiilor de mediu pentru a
evita vasoconstricţia perifericaLa adulţi, recoltarea se face din pulpa degetului mijlociu sau inelar
de la mâna stângă mai puţin expuse la lovituri i murdărie.

35
 Recoltatrea se mai poate face de pe faţa plantară a degetului mare de la picior, sau din lobul
urechii.
MATERIALE NECESARE:
-Mănuşi sterile;
-Tavita renala;
-Casoleta cu tampoane îmbibate în alcool medicinal;
-Ace sterile;
-Lame degresate;
TEHNlCA:
Îmi pregatesc materialele pe o masuţă protejată de un câmp steril şi se transportă în apropierea
bolnavului.
Pregătirea psihica: Ii explic bolnavului necesitatea tehnicii.
Pregătirea fizică: bolnavul va ocupa poziţia şezând cu mâna sprijinită.
Mă voi spăla pe mâini cu apă şi sapun, îmbrac mănuşile sterile, apoi se dezinfectez
tegumentul degetului inelar și mediusul cu un tampon de vată îmbibat în alcool (evitând
congestionarea prin frecarea puternică). Voi așteapta evaporarea alcoolului, apoi cu un ac steril
voi întepa cu o mişcare bruscă tegumentul pulpei degetului în panea laterală a extremităţii,
perpendicular pe straturile cutanate.
Cu un tampon uscat se şterge prima picătura, se aşteapta să se formeze o altă picatură de sânge
din care se recoltează cu lama, dupa care se şterge cu un tampon locul. La extremitatea lamei
curate şi degresate se recolteaza o picatura de sânge, diametrul aproximativ 3-4 mm într un unghi
de 45° cu lama. Se aşează o lamelă cu marginea şlefuită dupa ce picatura de sânge s a întins,
lamela se impinge către partea liberă a lamei pastrând mereiu acceasi înclinaţie şi antrenând toata
picătură fără a o fracţiona. Lama se agită pentru a se usca, apoi proba se transportă la laborator
imediat dupa etichetare.
Recolatrea sângelui prin puncţie venoasa (examen hematologic, VSH, hematocrit)
Recoltarea se face cu sistemul VACUTAINER. Folosirea acestei metode, pentru examene
hematologice, biochimice, serologice, bacteriologice. Această metodă asigura confortul
bolnavului, calitatea probei de sânge şi securitatea personalului medical.
SCOP: explorator.
MATERIALE NECESARE:

36
 Holder (tub din material plastic, care prezinta la partea superioară, amboul, la care se
ataseaza acul de puncţie, prin inflletare, iar la partea inferioară, 2 aripioare);
 Acul de puncţie (esle protejat de carcasa bicoloră);
 Tuburi vacutainer (eprubete) cu dopuri de diferite culori;
 Stativul cu eprubete;
 Manuşile sterile;
 Garou;
 2 taviţe renale;
 Casoleta cu tampoane de vata îmbibate în alcool medicinal;
 Rulou;
 Musama și aleză

TEHNICA
Toate materiale sunt pregătite pe măsuţa de tratament protejata de un câmp steril.
Bolnavul este pregatit psihic: este anunţat Şi îi voi se explică importanţa tehnicii, dar și
necesitatea efectuarii acesteia.
Bolnavul este pregătit fizic: este aşezat (în sala de tratament, după caz). pe scaun, în
poziţie şezând sau în salon, în decubit dorsal cu membrul superior în abducţie, extensie şi
supinaţie. Îmi voi spăla mâinile cu apa și săpun şi voi îmbrăca mănuşile sterile . Verific banda
de siguranţă a acului de punctie (integritatea şi tenncnul de valabilitate). Îndepărtez carcasa
(teaca) de culoarce alba sau deschisă, a acului prin mişcări de răsucire, înfiletez capătul liber al
acului în holder. Aplic garoul la distanţa de 7 -8 cm deasupra locului de elecție . Îndepartez
carcasa colorată a acului, execut puncția venoasă, introducând tubul în holder, apucând
aripioarele cu indexul și mediul şi cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsa
diafragma gumată a dopului. După prelevarea sângelui scot tubul din holder prin mişcări de
împingere asupra aripioarelor laterale cu police. Voi retrage acul din venă, comprimând locul
punctiei 3 -5 minute, cu tamponul îmbibat în alcool, fară a flecta antebraţul pe braţ, pentru
realizarea hemostazei. Etichetez tubul şi îl voi trimite la laborator. Reorganizez locul de muncă.
Acele, le depun în recipiente pemtru înţepatoare (dacă este cazul se efectuează toaleta locală a
tegumentului, dacă lenjeria s a murdirit, se schimbă; se asigură o poziţie comodă a bolnavului în
pat, pentru a fi supravegheat în continuare).

37
 VSH se colecteaza în eprubcta vacutainer cu dop negru, recoltarea sângelui se face prin
puncţic venoasă. Rccoltăm 2ml sânge pc citrate dc EDTA (ctilcn diamino tctraacctic 1%).
VSH ul este o analiză simplă care se bazeaza pe proprietatea glubulelor roşii (hematii,
eritrocite) de a se cimenta, depune într-un tub de sticlă, după ce sângele recoltat din venă a fost
amestecat cu o substanţă anticoagulantă (citrat de sodiu 3,8%).
VSH ul se deosebeşte de hematocril prin faptul că sângele se separă spontan, dupa un
oarecare timp în plasmă şi globule roşii fără să fie centrifugat în prealabil.
MATERIALE NECESARE:
-Sistemul VACUTTER,
-tubul VACUTTER care conţine o substanţă anticoagulant 3,8% citrat de sodiu;
-Materiale necesare pentru a efectua puncţia venoasă.

TEHNICA: Materialele sunt pregătite pe o măsuţă protejată de un câmp steril şi

transportate cât mai aproape de bolnav.
Pregatirea psihica: bolnavul este pregătit şi anunţat cu 24h înainte să nu manace cu 12h înainte
de recoltare şi să pastreze repaus fîzic.
Pregătirea fizică: bolnavul este aşezat în
poziţia corespunzătoare dupa caz (salon sau sala de tratament). Se dezbracă braţul bonavului, se
aşează sub acesta un rulou.
Mă voi spăla pe mâini, aleg locul puncţiei şi dezinfectez şi execut puncția venoasă.
!!!VSH- uL se recolteaza făra garou în tub NEGRU.
Se recolteaza 1,6 ml sânge, se retrage acul din venă şi se aplica un tampon îmbibat în alcool
medicinal (fără a flccta antebraţul pe braţ). Se aşeaza tubul în stativ, se trece la reorganizarea
locului de muncă. Se trece la îngrijirea bolnavului, i se asigură poziţie comodă, se completează
buletinul, se etichetează produsul.
Recolatrea sângelui pentru determinarea hematocritului recoharea sângelui se face prin puncţic
venoasa, se recolteaza 2 ml sânge pe citrat de EDTA (acid
etilendiaminotelraacetic) 1%. În tubul de culoare MOV.
Tub MOV pentru HLG hemoleucograma.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice :
 GLICEMIA : - se recoltează prin puncție venoasă 2 ml sânge cu 4 mg florură de sodiu.

38
  Valorile normale sunt : -70 -110mg% sau 0,65- 1,1g %
 Valorile patologiece : > hiperglicemie și < hipoglicemie
 FIBRINOGENUL : - Recoltarea se face rin puncție venoasă pe citrat de sodiu
 Valorea normală este 200- 400mg %
 CREATININA : - Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncție venoasă
 Valorile normale ±1 mg %
 COLESTEROL : - Se recolteazăprin puncție venoasă 4-5 ml sânge
 Valorea normală: colesterol total 180-200% și colesterol esterificat este 2/3 din
total
 TRANSAMINAZELE TGP și TGO : - Se recotează prin puncție venoasă 10 ml de
sâmge fără substanță anticoagulantă
 Vlorile normale la TGO =1-18UI/I și la TGP= 1- 19 UI/I .
 BILIRUBINA : - Se recoltează prin puncție venoasă 5 ml sânge fără substanță
anticoagulantă
- Valorile normale la bilirubina totală= 0,5- 1 mg% , bilirubina indirectă 0,2-1
mg % și bilirubina indirectă =0,2 mg%
- Valorile patologice : ea crește în hemolize și în anemia hemolictică
Recoltarea sângelui pentru examn bacteriologic :
HEMOCULTURA :
Recoltarea se face în condiții de asepsie perfectă. Sângele este recoltat și însămânțat în mod
steril pe medii de cultură .Hemocultura se recoltează la debutul bolii și înaintea administrării
antibioticelor . Ea se poate completa cu coprocultură și urocultură.
UROCULTURĂ :
DEFINIȚIE: Urocultura reprezintă medtoda prin care se permite, prin cultivarea si analiza
probelor de urină , indentificarea agenților patogeni care duc la infecții ale tractului urinar.
SCOP: indentificarea germinilor și efectuarea antibiogramei.
MTERIALE NECESARE : - Recipient steril ;
- Apă și săpun, soluții antiseptice pentru toaletarea zonei genito-urinare
- Compresii sterile

39
PREGĂTIREA PACIENTULUI ATÂT PSIHIC ȘI FIZIC : - Se explică tehnica și necesitatea
efetuării acesteia
- Instruiesc pacinetul cum să-și recolteze singur urina
- Instruiesc pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recotare pentru un
rezultat corect
- Îi explic pacientului să folosească prima urină de dimineață
- Îi explic să urineze în recipient după ce a lăsat ca primul jet urinar să curgă ,
recoltarea pentru urocultură se face la miljocul micțiunii.
III.5 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE PARACLINICE
Explorările paraclinice care se realizează în cazul Hidrocelui, acestea sunt:
 Ultrasonografia scrotală
 Diafanoscopie (transiluminare)
Ecografia arată în cazul hidrocelului o leziune lichidiană transsonoră, fără ecouri în interior,
diferenţiind formaţiunile intrascrotale solide de cele lichidiene. Pahivaginalitele, hematocelul
organizat și calcificările vaginalei pot da rezultate fals pozitive. Cancerul testicular arată leziuni
dense ecogene.

Ecografia este o metodă paraclinică de mare utilitate mai ales în colecţiile lichidiene mari
care fac imposibilă palparea testicolului şi epididimului, ajutând la diferenţierea hidrocelului
primitiv de cel secundar.

FIG1.Ecografia scrotului sau Ultrasonografia

40
 Ecografia sau ultrasonografia este o procedură medicală de diagnostic, care funcționează
pe baza ultrasunetelor, undelor sonore de înaltă frecvență, pentru a crea imagini ale unor regiuni
din organism. Se utilizează pentru diagnosticarea unor afecțiuni, pentru monitorizarea fătului în
sarcină, monitorizarea unor probleme de sănătate sau ca tehnică de ghidaj în timpul unor
intervenții chirurgicale.

III.6 POZIȚIA BOLNAVULUI ÎN PAT, URMĂRIREA PACIENTULUI

Asistenta să se obișuiască ca, în cursul oricărei munci, să țină sub supraveghere bolnavii .
Ea trebuie să-i urmărească, să observe atitudinea lor în pat, poziția pe care o iau, expresia feței,
mișcările active pe care le execută . Relațiile pe care le realizează cu bolnavul în timpul îngrijirii
lui , ca și convorbiriile provocate intenționat, eventual cu scopul educației sanitare, trebuie să
fie tot atâtea prelejuri de a studia starea bolnavului din toate punctele de vedere.
POZIȚIA BOLNAVUIUI ÎN PAT
Este determinată de graviatatea bolii de care acsta suferă. Dacă starea bolnavului este m- ai
puțin gravă, el își pastrează o atitudine asemănătoare cu ceea a unei persoane sănătoase.
Musculatura își păstrează tonicitatea sa normală, poziția fiind dirijată de mișcările sale active.
Se spune că bolnavul stă în pat în poziție activă. În afecțiunile însoțite de dureri, bolnavul caută
să menajeze partea dureroasă luând diferite poziți forțate. Poziția bolnavului în pat poate fi
determinată și de nevoia de a ușura unele funcții ale organismului.
Pacientul stă în poziție de decubit dorsal, pacientul stă întins pe spate. Această poziție este
considerată o poziție de odihnă.
Voi supraveghea bolnavul în permanență asigurând confortul lui în spital. Voi urmări
următoarele : - comportamentul bolnavului;
- apariția de stări patologice.
Comportamentul bolnavului este diferit în funcție de starea psihică, de boală și de mediul
spitalicesc. Unii bolnavi pot fi deprimați, neliniștiți față de boală și de statutul de spital. Pacienții
vor fi încurajați și li se va răspunde cu amabilitateCa asistentă voi urmări:
- expresia feței bolnavului,
- atitudinea lui în pat,
- aspectul tegumentelor,
- mișcările pe care le execută.

41
 EXPRESAIA FEȚEI BOLNAVULUI =poate trăda gradul de inteligență a bolnavvului ,
precum și anumite stări psihice ca :
- durerea ;
- spaimă;
- agitație ;
- bucurie;
- indiferență;
- oboseală;
- depresie .
ASPECTUL TEGUMENTELOR = edem local cu aspect globulos;
- Mucoasele sunt umede și calde .
ATITUDINEA ÎN PAT = Poziția pacientului este în decubit dorsal și uneori adoptă poziții
deferite și forțate.
STAREA PSIHICĂ A BOLNAVULUI = prezintă un interses deosebit pentru asistentă .
Mă voi orienta în primul rând dacă bolnavul își păstrează cunoștința, dacă este obnubilat s-au
complet inconștient .
Starea psihică a bolnavului internat pe secția de Urologie a spitalui de urgență a județului
Buzău, este una normală .
III.7 URMĂRIREA FUNCȚIILOR VITALE ȘI VEGETETIVE
Funcţiile vitale şi cele vegetative informează asistentul despre schimbările care survin în
corpul pacientului, schimbări care uneori sunt bune în cazul în care valorile sunt normale, dar ele
pot fi şi grave când valorile lor sunt modificate.
TEMPERATURA – este ușor crescută când se prezintă la camera de urgență a spitalui
județean Buzău, valorile înregistrate sunt 39 cu 8. În ziua a doua internări dimineața volorile
înregistrate sunt 38 cu 8 ,iar seara przintă 37 cu 7. Următoarele zile pacientul nu m- ai prezintă
febra . Temperatura corporală este în limitele fiziologice.

MĂSURAREA TEMPERATURII
Definiție! Temperatura- reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare de
căldură prin dezintegrarea alimentelor energetic.
Scop : - evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză

42
 Locuri de măsurare : - Termometru
- Casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile
- Alcool medicinal
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare albastru
Pregătirea pacientului:
Pregătesc psihic cât și fizic pacientul. Informez pacientul despre necesitatea tehnici.
Efectuarea tehnici pentru măsurarea temperaturiiin zona axială:
- Mă voi spăla pe mâini
- Imbrac mănușile sterile și voi dezinfecta termometru
- Voi așeza pacientul în poziție de decubit dorsal sau în poziție șezând
- Ridic brațul pacientului
- Voi șterge axila prin tamponare cu comprese sterile sau prosopul pacientului
- Așez termometru în centrul axilei, paralel cu toracele
- Apropi brațul de trunchi , cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui
- Dacă pacientul este slăbit , agitat ,brațul va fi menținut în acastă poziție de catre mine
- Termometru se menține timp de 10 minute
RESPIRAŢIA este amplă şi rară când se prezintă la spital , ea devine uneori uşor accelerată
din cauza durerii şi a anxietăţii. Valorile prezentate în prima zi sunt 25 r pe minut. În ziua a
doua zi dimineața prezinta 18 r pe minut , iar seara creste ușor până la 22 r pe minut.
Următoarele respirația devin în limitele fiziologice 16-18 r pe minut .

MĂSURAREA RESPIRAȚIEI
Definiție ! Respirația reprezintă funcția și capacitatea viătală a organismului de a asigura
oxigenul
Necesar metabolismului cellular și eliminarea dioxidului de carbon rezultat în acest metabolism .
Scop : - evaluarea funcției respiratorii
- Monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului
respirator .

43
Pregătirea pacientului , nu o efectuez deoarece numărarea mișcărilor respiratorii este efectuată
fără ca pacientul să cunoască acest lucru.
Materiale necesare :
- Ceas cu secundar
- Comprese
- Soluție dezinfectantă
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare verde
Tehnica evaluării respirației :
- Plasez mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui
- Măsor inspirațiile timp de 30 minute și înmulțesc cu 2 .
PULSUL este în limitele fiziologice , 60 – 80 de bătăi pe minut .

MĂSURAREA PULSULUI
Definiție ! Pulsul reprezintă expansiunea ritmică a arterelor pe un plan dur și este sincronă cu
sistola ventriculară
Loc de măsurare : - Orice arteră accesibilă palpării și care poate fi comprimată pe un plan dur
- Artera caroidă
- Artera humurală
- Artera radială
- Artera femurală
- Regiunea apicală
- Artera posterior tibială
Pregătirea pacientului : pregătesc fizic si psihic pacientul. Voi asigura repausul fizic și psihic
timp de 15 minute . Îi explic tehnica de măsurare a pulsului .
Materiale necesare : - Ceas cu secundar
- Foie de temperatură
- Pix de culoare roșie .
TEHNICA: - Fixez degetul index mediu și inelar pe traietul arterei ;
- Exercit o ușoară presiune până când se simt pulsațiile

44
 - Măsor pulsațiile timp de un minut .

TENSIUNEA ARTERIALĂ este în directă corelaţie cu pulsul.

MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiție! Tensiunea arterială – reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.

Scop : evaluarea funcției arteriale

Loc de măsuarare: - artera humerală

- Artera radială

Materiale necesare : - Tensiometru

- Manometru
- Stetoscop
- Foaia de temperatură
- Pix de culoare albastru

Pregătirea pacientului : pregătesc fizic și psihic pacientul .

- Informez pacientul cu privire la efectuarea tehnicii

- Las pacientul în repaus de 10 minute
- Antenționez pacientul să nu vorbească în timpul efectuării

Tehnica de măsuare a temperaturii:

- Aplic manșeta pneumatică pe brațul pacientului , în zona arterei humurale .

- Brațul pacentului trebuie să fie în extensie
- Fixez membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei
- Introduc olivele stetoscopului în urechi
- Pompez aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la
dispariția zgomotelor pulsative .
- Decomprim progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei

45
 - Și apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice , iar ultimul
zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice .

FUNCȚIILE VEGETATIVE ALE PACIENTULUI .

DEFINIȚIE! Diureza reprezintă cantitatea de urină emisă în 24 de ore .

SCOP: - Obținerea datelor prifind starea morfofuncțională a aparatului renal și asupra altor
afecțuni;

- Urmărirea bilanțului circulației lichidelor în organism INGESTA / EXCRETA .

- Efectuarea unor calitative și anume analize biochimice din cantitatea de urină emisă.

VALORI FIZIOLOGICE :1200-1800ml de urină/ 24h

VALORI PATOLOGICE : peste 3000 ml urină / 24 h- Poliurie ;

Sub 1000ml /24 h – Oligurie;

Pacinetul M.C. internat pe secția de urologie a spitalui județean de urgență Buzău, cantiatea
de direză este de 1500 ml de urină / 24 de ore .

DEFINIȚIE! Scaunul – reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie,

eliminate din organism prin actul defecației.

Scaunul este alcătuit din : - reziduurile rămase în urma digestiei alimentelor

- Celule descuamate de pe suprafața tubului digestiv și a glandelor digestiv

- Număr mare de microbi
- Produse de excreție a tubului digestiv și a glandelor anexe .

FRECVENȚA: 1-2 scaune pe zi sau unul la două zile .

CANTITATEA: zilnic 150- 200mg materii fecale .

DEFINIȚIE! Transpirația – fenomen fiziologic prin care organismul își intensifică pierderea
de căldură și funcția de excreție, prin intermediul glandelor sudoripare .
46
TERMINOLOGIE- sudoare – soluție apoasă constituită din apă 990g excreție, prin intermediul
glandelor sudoripare .

TERMINOLOGIE- sudoare – soluție apoasă constituită din apă 990g°/ₒₒ și 10°/ₒₒ rezidiuu uscat (
uree, urați, acizi grași , acizi organici volatili, săruri minerale ).

III. 8 ALIMENTAȚIA PACIENTULUI

Una din cele mai importante probleme ale îngrijirii bolnavlui este alimentaţia. Asigurarea
aponului caloric necesar pentru susţinerea forţelor frzice ale bolnavului. Stabilirea regimului
alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare și administrarea alimentelor pe cale
naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat sau
tratat la domiciliu.

Alimentaţie bolnavului urmăreşte:

 Să acopere cheltuielile energetice de bază ale organismului, cele necesare creşterii,cât și

cele necesare refacerii pierderilor prin cheltuieli exagerate.
 Să asigure aportul de vitamine şi săruri minerale necesare desfăşurării normale
nîelabolismului, creşterii şi celorlalte funcţii ale organismului.
 Să favorizeze condiţiile prielnice procesului de vindecare, curăţând organele îmbolnăvite
si asigurând un aport de substanţe necesare organismul bolnav. Alimentația rațională este
un factor terapeutrc important. Ea poate influența tabloul clinic al majorități bolilor,
caracterul procesului patologic și ritmul evoluției acestuia.
 Să prevină o evoluție nefavorabilă în cazul unei îmbolnăviri latente, să împedice
transformarea bolilor acute în cronice , precum și apariția recidivelor.

ALIMENTAȚIA DIETETICĂ

Bolnavii internați în spitale primesc de multe ori un regim dietetic, acesta reprezentând unul
din factorii cei mai importanți ai tratamentului.Regimurile dietetice sunt foarte variate.
Alcătuierea și prescrierea lor vor fii făcute de medic. Ele sunt variate în funcție de calitate

47
cantitate și modul de preparare al alimentelor pe care le conțin. Pe baza criteriilor cantitative,
regimuriile pot fi hipercalorice sau hipocalorice .

Regimurile hipocalorice sunt recomandate în caz de obezitate sau pentru curățarea

unor organe , cât și în caz de hipertensiune arteială.

Regimurile hipercaloric se aplică în cazul bolnavilor stabiliți și în toate cazurile în

cazurile în care necesitățile calorice organismului.

Pregătirea bolnavului

Bolnavul poate să stea , în funcție de starea generală:

-Șezând la masă în salon sau în pat;

- Iar semișezând pentru bolnavul ce se poate ridica puțin;

Modurile de alimentare a bolnavului

Modul în care se face alimentarea bolnavului depinde de natura bolii de care acesta
suferă, precum şi de starea lui generală.

Alimentarea poate fi efectuată în trei feluri:

a) Alimentarea activă, când bolnavii mănâncă singuri, fără ajutor, alimentele servite;

b) Alimentarea pasivă, când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri şi

deci trebuie să fie ajutaţi;

c) Alimentarea artificială, când alimentele trebuie introduse în organismul bolnavului prin

mijloace artificiale.

Alimentarea activă. Bolnavii cu stare generală relativ bună şi cu digestie păstrată se

alimentează singuri. Dacă starea lor o permite, ei se vor ridica din pat şi se vor aşeza la masă ca
oamenii sănătoşi.

1. Servirea mesei la pat în poziție șezând sau semișezând:

48
 -bolnavul se așează într-o poziție confortabilă;
- se protejează lenjeria bolnavului cu ajutorul unui prosop, dacă este cazul ;
-se așează tava în fața bolnavului sau se adaptează o măsuță specială;
- se ajută dacă e necesar ca bolnavul să taie alimentele.

2. Alimentatrea activă la pat în poziție în decubit lateral :

- Se așează pacientul în decubit lateral lăsând liber brațul dominat, de obicei cel drept ;
- Se ridică ușor capul pacientului și se protejează patul bolnavului cu un prosop curat ;
- Se așează un prosop sub bărbia bolnavului ;
- Se pune tava cu alimente pe marginea patului sau pe noptieră astfel bolnavul să vadă
ce mănâncă ;
- Se taie alimentele în bucăți mici ;
- Se ajută bolnavul să bea lichide cu ajutorul unei căni speciale .

Alimentarea pasivă. Bolnavii în stare gravă, imobilizaţi, paralizaţi, adinamici, epuizaţi sau
cei cu tulburări uşoare de deglutiţie vor fi alimentaţi de asistentă. Ei vor fi serviţi numai după
distribuirea alimentelor la restul bolnavilor, pentru caasistenta să aibă timpul necesar pentru
aceasta. Bolnavii care vor fl alimentaţi pasiv sunt de obicei şi mai sensibili.

III.9 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA

TRATAMENTULUI

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică de

sinteză , transformate într-o formă de administrare preparate solide sau soluții, prescrise de
medic.

Un rol important în efectuarea tratamentului îl are mobilizarea, care trebuie făcută cât mai
precoce întrucât diminuează frecvenţa complicaţiilor venoase, evită apariţia escarelor de decubit
şi favorizează creşterea amplitudinii respiratorii.

Asistenta monitorizează şi înregistrează funcţiile vitale, observă şi notează culoarea

unghiilor şi buzelor, a tegumentelor, monitorizează, înregistrează fluidele parenterale şi-n

49
înregistrează intrările şi ieşirile, administrează antibiotice, vitamine, minerale, sedative şi
analgezice, conform prescripţiei şi observă reacţiile pacientului. Asigură alimentaţia şi
administrează lichide.

Asistentul medical explică şi ajută pacientul să facă exerciţii pasive şi active cu membrele
sănătoase, toate acestea la indicaţia medicului pentru prevenirea complicaţiilor
tromboembolice.Supraveghează eliminările pentru ca pacientul să-şi menţină un aport de lichide
adecvate şi o eliminare normală.

ADMINISTRAEA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiție! Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor , acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale și a intestinului subțire sau gros .

Scop: Obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor :

a) EFECTE LOCALE: - favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive

- Protejează mucoasa gastrointestinală
- Înlocuiește fermenții digestivi , sereția gastrică , în cazul lipsei acestora .
- Dezinfectează tubul digestiv
b) EFECTE GENERALE : - medicamantele administrate pe cale oralăse resorb la nivelul
mucoasei digestive , pătrund în sânge și apoi acționează asupra unor organe, sisteme
aparate( antibiotice , vasodilatatoare , cardiotonice , sedative ).

Forme de prezentare a medicamentelor : - Lichide: soluții,mixturi, infuzii , tincturi, extrate,

uleiuri , emulsii.

- Solide : pulberi, tablete , drajeuri, granule mucilagii.

Pregatirea administrării medicamentelor:

 Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea

medicamntului respectiv și a eventualelor efecte secundare. I se dă în poziție
șezând , dacă starea îi permite.

50
  Materiale: lingură, linguriță, pipetă, pahar gradat, sticlă picurătoare , ceașcă. Apă ,
ceai , lapte.

Administrarea medicamentelor :

 Lichidele – siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii se măsoară doza unică cu paharul
,ceașca de cafea .
- Mixturile, soluțiile, emulsiile se măsoară cu lingura sau lingurița.
- Tincturile , extractele se dozează cu pipeta sau cu sticla picurătoare.
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai sau apă . Se pot administra ca atare , apoi
pacientul poate sa bea apă sau ceai .
 Solide – tabletele, drajeurile se așează pe limba pacientului și se înghit ca atare .

Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei sublinguale →NITROGLIGERINA se

așează sub limbă .

- Pulberile divizate în cașete amilacee sau capsule cerate se înmoaie înainte în ceșeta în apă
și se așează pe limbă pentru a fi înghițită.
- Pulberile nedevizate se dozează cu lingurița sau cu vârful de cuțit
- Granulele se măsoară cu lingurița
- Unele pulberi se dizolvă în apă , ceai, și apoi se administrează sub formă de soluții.

Înaintea administrării se verifică medicamentul. Ceaiurile medicinale (infuzii, decocturi) se

prepară înainte de administrare, pentru a nu se degrada substanţele active. Mixturile se agită
înainte de administrare ,conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele
lichide:

 un pahar de lichior 15 g ulei

 o ceaşcă de cafea 50 ml soluţie apoasă
 un pahar de apă 200 ml soluţie apoasă
 o linguriţă 5 ml soluţie apoasă ; 4,5 ml ulei ;6,5 ml sirop
 1 lingură 3 lingurite de apă
 20 picături 1 g soluţie apoasă
 60 picături 1 g soluţie alcoolică

51
  40-45 picături 1 g soluţie uleioasă

Conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele sub formă de pulberi:

 1 linguriţă rasă : 1,5-2,5 g

 1 linguriţă cu vârf : 2, 55 g
 1vârfdecuţit =0,-51g

III.10 EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ȘI PROFILAXIA BOLII

Asistentul medical educă: pacientul, familia şi alte persoane semnificative să ştie în ce constă
intervenţia chirurgicală şi la ce să se aştepte, să accepte că slăbiciunea, oboseala, iritabilitatea şi
plânsul sunt obişnuite în timpul convalescenţei.

- pacientul să ştie că trebuie să evite ridicarea greutăţilor, conducerea autoturismului sau şederea
prelungită în maşină, alte eforturi până la aprobarea medicului.

- pacientul să înţeleagă şi să accepte că starea de covalescenţă include băi parţiale, laxative şi

medicamente în caz de disconfort, odihnă, dietă echilibrată.

- pacientul să respecte programul stabilit pentru desfăsurarea controlului

- pacientul trebuie sa respecte schema tratamentului dată de către medic .

-pacientul trebuie să adopte un stil de viață cât mai sănătos și echilibrat, trebuie să includă
fructele și legumele în alimentația zilnică, in caz că pacientul practică diferite sporturi de contact
trebuie protejată zona inghinală.

De asemenea, un factor esențial care ajută în procesul de vindecare este dezvoltarea

încrederii în sine a pacientului, adoptarea unei stări de bine si optimism, de echilibru cu propria
persoană.Asistentul medical contribuie la dobândirea speranței pacientului că totul va fi bine, că
va trece peste această problemă. Asistentul medical îi poate da mai multe exemple de cazuri în
care pacientul s-a vindecat în totaltate.

III.11. EXTERNAREA BOLNAVULUI

52
 Externarea pacientului se face în următoarele condiții:

*La terminarea tratamentului  sau la depășirea fazei acute a bolii – estimarea momentului

externării se face la internarea pacientului și se actualizează în funcție de evoluția clinică;

*La cererea pacientului – pacientul poate părăsi spitalul la cerere, după ce în prealabil a fost
informat de consecințele posibile asupra stării lui de sănătate, având obligația să completeaze și
să semneaze formularul de externare la cerere;

*La transferul pacientului în alte spitale – decizia transferului pacientului în alt spital aparține
medicului curant sau medicului de gardă;

Documente pe care pacientul le primeste la externare

Toate etapele externării pacientului, de la întocmirea documentelor până la semnarea cu

cardul de sănătate și validarea, se realizează în cadrul secției în care acesta a fost internat.
Pacientul sau persoana desemnată în mod expres de acesta, are dreptul să primească, la externare
următoarele documente:

 Scrisoarea medicală pentru medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu;
 Rețeta compensată sau gratuită, dacă este cazul;
 Certificat de concediu medical, dacă este cazul;
 Recomandări pentru dispozitive medicale, dacă este cazul ; 
 Plan de îngrijiri la domiciliu;
 Copie a înregistrărilor investigaţiilor de înaltă performanţă, o singură dată, la cerere;
 Decont de cheltuieli pentru serviciile medicale primite.
Fiecare pacient primește la externare o scrisoare medicală, care este un document
medical standardizat și include date privind motivele internării, investigațiile efectuate,
evaluarea medicală și diagnosticul stabilit, tratamentul și evoluția pacientului pe poerioada
internarii, durata de spitalizare, schema de tratament, recomandările medicale, planul de
îngrijiri la domiciliu .

53
 Medicul curant îi oferă pacientului recomandările privind tratamentul la domiciliu,
regimul alimentar, regimul de viață și de muncă.Pentru o mai bună supraveghere a evoluției
pacientului în urma tratamentului, medical va comunica bolnavului intervalul până la
următorul control.
După primirea documentelor/actelor pacientul va fi condus de către o infirmieră la
garderoba spitalului pentru a-și ridica bunurile.

CAP IV. PLANURI DE ÎNGRIJIRE A PACIENTULUI CU HIDROCEL

CAZ 1.

PLAN DE INGRIJIRE

I. CULEGREA DATELOR

SURSA DE INFORMATII: - pacient

- foaia de observatie

- echipa de ingrijire

1.Date relative stabile :

 Nume:M
 Prenume : C
 Sex: masculin
 Varsta :47 ani
 Limba vorbita :romana
 Nationalitate : romana
 Religie :ortodoxa
 Ocupatie: inginer agricol
 Alergie : Pacientul nu este alergic la medicamnete sau alimente

54
  Aspectul cavitati bucale : -dantura :completa
-buze : mucoasa bucala umeda si roza
-limba saburala .
 Aspectul faciesului : facies sufernd
 Acuitate vizuala : în limite fiziologice
 Acuitate olfactiva : percepe gustul si mirosul
 Acuitate tactila: sensibilitate integra pastrata
 Acuitate auditiva : normala
 Acuitate dureroasa : durere lombară în loja renală dreaptă
 Semene particulare : nu
 Mobilitate articulara : normala
 Sistem osos : integru functional
 Mobilizare : nu necesita ajutor
 Grup sanguine: AB0 , Rh pozitiv
 ROT : prezente

2. Date variabele:

 Domiciliu : comuna Canesti , judetul Buzau

 Conditii de locuit : Pacientul locuieste la casa in conditii salubre, iluminat
electric , incalzire centrala
 Echipa de sustinere : este sustinut de catre familie si cei 2 copii
 Data internarii : 14.12.2019, ora 11:20
 Data externarii : 20.12. 2019, ora 13:00
 Diagnostic medical la internare: HIDROCEL

ANAMNEZA MEDICALA :

AHC: Diabet zaharat

APP: Litiaza renala

APCH: Nu prezinta .

55
 MOTIVELE INTERNARII:

Din data de 13.12.2019 ,pacientul prezinta :

 umflarea nedureroasă a unuia sau a ambelor testicule

 durere severă în scrot
 - creșterea semnificativă a temperaturii, atât la nivel local, cât și general: 38-39 ℃
 discomfort din cauza greutății unui scort umflat .
 Stare generala alterata ,motiv pentru care se prezinta la medical de familie , unde este
consulatat si dirijat pentru internare la Spitalul Judetean de Urgente Buzau .

ISTORICUL BOLII :

Pacientul MC, in varsta de 47 ani cunoscut cu Litiaza renala se prezinta la serviciu de Urgente
a Spitalui Judetean , cu stare generala alterata , febra moderata , durere severa in scrot si
discomfort din cauza greutatii . In urma examenelor clinice si paraclinice , se stabileste
diagnosticul si se recomanda internarea pe sectia de UROLOGIE pentru tratatment de
specialitate .

EXAMEN CLINIC GENERAL :

STAREA GENERALĂ: influențată

MUCOASE: umede , calde

TEGUMENTE : edem local cu aspect globulos

SISTEM GANGLIONAR LIMFATIC : nepalpabil

ȚESUT CONJUCTIV : normal reprezentat

SISTEM OSTE-ARTICULAR: integru

SISTEM NEURO-VEGETATIV : echilibrat

SISTEM MUSCULAR : normal

56
APARAT  RESPIRATOR: sonoritate pulmonară normală; torace normal conformat ; ritm
respiraor R=16r/min

APARAT CARDIO-VASCULAR : tahicardie moderată, zgomote cardiace ritmice ușor

tahicardice. T.A =160/80mm Hg ; P=95p/mm;

APARAT DIGESTIV: abdomen suplu, nedureros; tranzit intestinal modificat; apetit diminuat ;

APARAT URO-GENITAL: durere lombară în loja renală dreaptă ; polakiurie, nicturie

S.N.C. orientat temporo-spatial

ELEMENTE DE IGIENA:

Pacientul nu are nevoie de ajutor in satisfacerea ingrijirilor igienice zilnice, pentru mentinerea
tegumentelor si mucoaselor curate si integre.

OBISNUINTE DE VIATA :

-Pacinetul serveste trei mese /zi , cea mai consistent este cea de la parnz; nu face excese de
alimente , preferea legumele, fructele si divere lactate .

-Consuma bauturi alcoolice, ocazitional .

ALIMENTE PREFERATE :

-Lactatele si supele de legume ;

- Salate de fructe cat si cele de legume ;

ALIMENTE EVITATE :

-Carnea de porc ;

- Semipreparate de tip mezeluri

57
LICHIDE REFERATE :

-Sucuri naturale , compoturi preparate in casa;

-Bauturii alcoolice : vin si bere

ELIMINARI:

URINA :

Cantitate :1300- 1400ml/24 h

Frecventa :6-7/zi

Ritm :4-5 pe timpul zilei , 1-5 pe timpul noptii

Culoare : limpede de culoare galben deschis

Mirosul :amoniacal

Densitate :1025, pH 6,5

Aspectul : normal , clar , transparent

SCAUN :

Frecventa :1 scaun/zi

Orarul : dimineata la trezire

Cantitate:100-150gr materii fecale

Consistenta : proaspata , omogena

Forma: cilindrica , lungime variabila

Culoare : bruna

58
Miros : fecaloid

DIAFOREZA : prezinta in pusee febrile

EXPECTORATII : nu prezinta

VARSATURI: nu prezinta

OBISNUINTE IGIENICE :

- Pacient curat si ingrijit, vestimentatie curata

- Isi efectueaza singur toaleta
- Toaleta partiala : o data pe zi
- Toaleta generala : de doua ori pe saptamana

ACTIVITATE DE RECREERE :

- Vizioneaza emisiuni TV, citeste cartii

- Mersul la biserica

COMPORTAMENT FATA DE MEDIU :

- Pcient orientat temporo- spatial

- Echilibrat psihic , se acomodeaza repede
- Coopereaza cu medicii si cadrele medicale
- Nu creaza probleme echipei de ingrijire
- Urmeaza prescriptiile medicamentoase

DATE ANTROPOMETRICE : G= 78 kg , H = 1,84 m

DIAGNOSTIC MEDICAL :

HIDROCEL

GRAD DE DEPENDENTA

59
 1. Nevoia de a mentine temperatura corpului in limitele normale
2. Nevoia de a evita pericolele
3. Nevoia de a bea si a manca
4. Nevoia de a elimina
5. Nevoia de ase recreea
6. Nevoia de a se odihni si dormi
7. Nevoia de a invata cum sa-si pastreze santatea
8. Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura

II. ANALIZA SI INTERPRETATREA DATELOR :

PROBLEME ACTUALE :

 febra moderata;
 durere severa in scrot si discomfort din cauza greutatii;
 Stare generala alterata
 Insomnie

PROBLEMELE POTENTIALE :

- hernia inghinala
- nfectie, inclusiv infectie cu transmitere sexuala (ITS)

DIAGNOSTIC DE NURSING :

Din datele culese din anamneza si analize , se caonstata ca pacientul are probleme in
satisfacerea urmatoarele nevoi fundaentale :

1.Nevoia de a evita pericolele :

a) Anxietate :

*Cauza: - necunoasterea prognosticului bolii

60
*Manifestari: - teama, neliniste, iritabilitate .

b) Vulnerabilitatea fata de pericole :

*Cauza:- rezistenta scazuta a organismului ;

*Manifestari: - predispozitia la infectii ;

2. Nevoia de-si mentine temperatura corpului in limitele normale:

a) Hipertermie

*Cauza:- HIDROCEL

*Manifestari: -creșterea semnificativă a temperaturii, atât la nivel local, cât și general 38-39 ℃

3. Nevoia de a elimina :

a) Diaforeza

*Cauze: - Hipertermie

-Anxietatea

*Manifestari : - transpiratii abundente

4.Nevoia de a dormi si a se odihni:

a)Imposibilitatea de a dormi si a se odihni

*Cauze : -durere severa in scrot si discomfort din cauza greutatii;

-hipertermie

-anxietate

* Manifestarii : - insomnie

61
5.Nevoia de a se recreea :

a) Incapacitatea de a efectua activitati recreative

*Cauze : spitalizare, afectiunea pacientului

*Manifestarii :- neparticiparea la activitatile recreative perfecte

6.Nevoia de a bea si a manca :

a) Alimentatie inadecvata calitativ si cantitativ :

* Cauze : - hipertermia

-anxietatea

*Manifestari : - inapetenta .

7.Nevoia de a se misca si de a avea o buna postura

a) Mobilitatea redusa

*Cauze : - starea generala alterata

*Manifestari : -astenie , adinamie

8. Nevoia de a invata cum sa-si pastreze sanatatea

a)Deficient de cunostinte

* Cauze :neacceparea bolii si a rolui de bolnav

*Manifestarii : - lipsa de informatii privind boala, tratamentul, masurile prevenite si curative .

62
 PLAN DE INGRIJIRE
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE
NURSING CU ROL PROPRIU SI DELEGAT
1) a. Anxietate Pacientul să *Împreună cu pacientul identific cauzele anxietății.
fie echilibrat
*Cauze psihic, să-și *Transmit pacientului cunoștințele necesare despre
exprime boala sa, tratament, despre modul de viață pe care
-necunoașterea sentimentele trebuie să îl ducă.
prognosticului bolii; negative și
emoționale; *Familiarizez pacientul cu mediul spitalicesc.
*Manifestări- teama,
neliniste, iritabilitate
b. Vulnerabilitatea *Pacientul să *previn escarele prin schimbarea poziției în pat la 2
fata de pericole nu prezinte ore, frecționez membrele pentru a favoriza circulația
complicații periferică (evitarea trombozelor), schimb lenjeria de

63
*Cauze: datorită corp și de pat – bine întinsă să nu prezinte pe suprafața
imobilizării. ei reziduuri alimentare, tablet sau alte corpuri străine.
-rezistența scăzută a
organismului. *administrez un regim bogat în reziduuri/fibre pentru a
favoriza eliminarea materiilor fecale(prevenirea
*Manifestări: constipațiilor).
-predispoziția la Rol delegat. *recoltez sânge și urină pentru examenul
infecții. de laborator;
*administrez tratamentul prescris, la indicația
medicului: AMPICILINĂ 2 g/zi, IM 500 mg la 6 ore.
GENTAMICINĂ 2f/zi, IM, 1f la 6 ore.
PARACETAMOL 3tb/zi, per-os.
 DIAGNOSTIC
EVALUARE DE NURSING OBIECTIVE
14-16.12. 2019 2.Hipertermie -pacientul să aibă
temperature în
*Pacientul este anxios *Cauze:
limitele fiziologice
17-20.12.2019 (36-37 C) în 2-3
Hidrocel.
*Pacientul este echilibrat ore.
psihic. *Manifestări:
-pacientul să nu mai
creșterea prezinte frison în 30
14-20.12.2019
semnificativă a de minute.
*complicații de temperaturii, atât

64
imobilizare(escare, constipații
sunt absente); la nivel local, cât
și general 38-39

℃
 DIAGNOSTIC OBIECTIV
INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT EVALUARE DE NURSING E
3.Imposibilitatea -pacientul să
*asigur pacientului condiții optime de mediu: salon 14.12.2019- Ora 11:20 de a dormi și de a aibă un somn
*pacient febril
liniștit, aerisit, cu temperature și umiditate optimă; se odihni; fizioogic
*prezintă frison
*poziționez pacientul în decubit dorsal; *T=39
℃

*Cauze: odihnitor de
Ora 20:00: febra a
*efectuez psihoterapia pacientului explicându-I că -durere severa in 7-8
diminuat;
temperatura corpului va reveni la limite fiziologice *nu mai prezintă frison scrot si discomfort ore/noapte,
*T=38,6 ;
℃
în urma administrării tratamentului prescris; din cauza în 2-3 zile
*monitorizez funcțiile vitale și vegetative și le notez 15.12.2019 greutatii;
*subfebrilitate;
în foaia de temperatură; -hipertermie
*T:D=37,5 ;

℃
* combat febra prin metode fizice - împachetări reci; *S=37,9 ;

℃
-anxietate
*în timpul frisonului învelesc pacientul cu 1-2 pături

65
16.12.2019 *Manifestări
termofor, butoaie cu apă caldă învelite în flanela *subfebrilitate; -insomnie;
*T:D=37 ,1 ; S=37,6

℃
pudrate în talc la nivelul membrelor inferioare;
;

℃
*recoltez sânge pentru: H.L.G, V.S.H, Fibrinogen,
17.12.2019 4.Incapacitatea -paientul să
Glicemie,Uree sanguină,Creatinină,Ionograma de a efectua beneficieze
*subfebrilitate
sanguină; T:D=37,1 ; activități de ativități

℃℃
T:S=37,4 ; recreative; recreative pe
*recoltez urină pentru examenul sumar de urină;
Cauze:spitalizare, perioada
*asigur pacientului lenjerie curată și lejeră; 18.12.2019 Afectiunea spitalizării;
*subfebrilitate
Rol delegat: La indicația medicului am administrat pacientului
T=36, 6 ;

℃
AMPICILINĂ 2 g/zi, IM 500 mg la 6 ore. *Manifestarii :-
19.12.2019 neparticiparea la
GENTAMICINĂ 2f/zi, IM, 1f la 6 ore.
*pacient afebril; activitatile
PARACETAMOL 3tb/zi, per-os. T=36,6 ;

℃
recreative
preferate;
 INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE
CO ROL PROPRIU ȘI DELEGAT EVALUARE
*urmăresc cantitatea și calitatea somnului; 14-16.12.2019
*planific cu pacientul perioade de repaus și de somn, tehnici *somn medicamentos;
de relaxare, mijloace pentru favorizarea somnului și a 17-20.12.2019;
repausului; *somn fiziologic;
*stau de vorbă cu pacientul și îl îndemn săîși exprime
sentimentele și emoțiile;
* înainte de culcare îi spun să aerisească salonul, să doarmă
într-un pat confortabil într-o poziție adecvată somnului;
*înainte de culcare să aibă activități care să îi favorizeze
somnul: citirea unei lecture plăcute, să bea o cană de ceai de

66
tei sau o cană de lapte cald;
Rol delegat:
*am administrat la indicația medicului DIAZEPAM 1f, IM;
*evaluez gusturile și interesul pacientului în ceea ce 14-20.12.2019
privește activitatea recreativă și petrecerea timpului liber;
*în urma intervențiilor
*facilitez accesul pacientului la biblioteca spitalului;
propuse, pacientul a
*asigur condițiile necesare organizării de activități
beneficiat de activități
recreative individuale sau în grup în funcție de preferințele
recreative și pe timpul
pacientului;
spitalizării, ele au avut
*analizez și stabilesc dacă activitățile recreative sunt în
un rol pozitiv în
concordanță cu starea fizică și psihică a pacientului;
evoluția bolii;
*mențin aceste intervenții pe toată perioada spitalizării;
67