Plumb – George Bacovia

Simbolismul a fost o miscare artistica si literara de la sfarsitul secolului al XIX-lea, care se opunea
romantismului, naturalismului si parnasianismului si potrivit careia valoarea fiecarui obiect si fenomen
din lumea inconjuratoare poate fi exprimata si descifrata cu ajutorul simbolurilor.

Opera “Plumb” face parte din creatia bacoviana, deschizand volumul omonim din anul 1916. Universul
poetului este caracterizat de o natura dezolanta, predominand anotimpurile descompunerii  : iarna,
toamna. Motivul singuratatii apare ca un sentiment general care se asociaza cu instrainarea, depresia,
izolarea. Moartea stapaneste universul sumbru al eului liric prin descompunerea materiei si a fiintei.
Tema descompunerii lumii este ilustrata prin simboluri precum : ploaia, putrefactia, peisajul devastat,
toamna.

Cromatica apasatoare si prezenta instrumentelor muzicare cu corespondente simbolice. Violetul

bacovian simbolizeaza monotonie, doliu cosmic. Verdele crud, rozul, albastrul inseamna nevroza, iar
galbenul depresie, manie interioara. Albul simbolizeaza starea crepusculara, iar negrul limita depresiei,
doliul, sfarsitul, moartea.

Opera exprima viziunea despre lume si viata a autorului. Simbolul central al poeziei este evidentiat chiar
din titlu ,“plumb” fiind cuvantul-cheie ce sugereaza monotonia, cenusiul existential, inchiderea fara
solutii salvatoare a mediului. Plumbul este un metal greu si moale, subliniindu-se astfel corespondenta
materie – spirit. Este un cuvant reprezentat obsesiv, de sase ori in cele opt versuri deoarece caracterul
sau toxic se asterne peste lumea materiala (sicrie, coroane, flori) si peste lumea spirituala (amorul
patologic).

Tema poeziei evidentiaza conditia creatorului intr-o societate meschina, care nu-l intelege, o societate
superficiala incapabila sa aprecieze valoarea adevaratei arte.

Se remarca simetria compozitionala, imaginarul poetic fiind raportat la doua planuri : principiul
corespondentelor, realitatea exterioara si realitatea interioara, cele doua coordonate unindu-se prin
simbolul plumbului.

Din punct de vedere compozitional, opera este simpla. Are doua catrene ce corespund celor doua
planuri ale existentei : unul exterior, al naturii, un univers rece si ostil (cimitir, cavou, vesminte funerare)
ce determina izolarea si unul interior (al eului liric), deprimant, deoarece nici macar iubirea nu il poate
scoate din acest mediu.

Strofa intai exprima simbolic spatiul claustrarii, mediul inchis si apasator (“sicriele de plumb’’, ‘’cavou’’,
‘’funerar vestmant’’, ‘’coroanele de plumb’’, in care traieste eul liric, singur. Se remarca prezenta
termenilor din campul semantic al funerarului, ‘’cavoul’’ devenind un refugiu sinistru intr-un decor
artificial. Peisajul descris este static, singurul element de miscare fiind „vantul” care provoaca scartaitul
insuportabil al „coroanelor de plumb”(sinestezie) „si scartaiau coroanele de plumb”. Repetarea
simetrica a cuvantului „Plumb” sugereaza apasarea sufleteasca, neputinta de a evada din aceasta lume
sufocanta, ceea ce determina starea de angoasa (neliniste, tulburare). Simbolul „plumb” apare ca atribut
pentru substantivele „sicrie”, „flori”, „coroane” si sugereaza o stare opresiva si un univers inexpresiv,
monoton, iar prin sonoritatea deosebita evoca un univers ferecat.
Strofa a doua invoca realitatea interioara, sentimentul de iubire. Amorul „dormea intors” spre moarte,
sugerand disperarea poetului intr-o solitudine morbida („stam singur langa mort”). Aripile de plumb
sugereaza neputinta inaltarii, caderea in moartea inevitabila, intoarcerea spre apus a iubirii.

La Bacovia dragostea nu este inaltatoare, ci rece fara perspective de implinire, de fericire sau de salvare
(„atarnau aripile de plumb”). Astfel, poetul nu se poate inalta deoarece zborul bacovian este jos, intors,
ca o cadere sonora in gol.

De data aceasta simbolul „plumb” este atributul substantivelor „amor”, „flori”, „aripi”. Verbele la
imperfect indica o actiune ce se desfasoara in continuu ceea ce amplifica dramatismul eului liric, prin
incapacitatea lui de a depasi singuratatea si frigul existential, cauzat de moartea iubirii.

In concluzie, „Plumb” ilustreaza poezia pura, nonreferentiala a simbolismului autentic, in care isi gasesc
locul, in ciuda discursului minimal, atat corespondentele, simbolurile, starile, sugestiile si muzicalitatea
tipice curentului, cat si disonantele stilistice, ermetismul si ambiguitatea, ca semn al progresului.