Sunteți pe pagina 1din 4

METABOLISMUL INTERMEDIAR

Metabolismul intermediar reprezintă ansamblul reacţiilor biochimice catalizate de enzime specifice


care au loc într-un anumit tip de celulă.
Pentru toate tipurile de celule există:
a) căi metabolice centrale sau comune
b) căi metabolice particulare
Ele sunt căile prin care se asigură îndeplinirea anumitor funcţii biologice în funcţie de tipul de
celulă.

Catabolismul şi anabolismul

Metabolismul intermediar are două laturi inseparabile, interdependente între ele şi simultane
reprezentate de anabolism şi catabolism.
Catabolismul constă în degradarea substanţelor cu valoare nutritivă provenite pe cale exogenă sau
endogenă – glucide, lipide şi proteine – până la molecule cu mase moleculare mai mici de tipul acidului
lactic, acidului piruvic, acidului acetic, acetil-CoA, CO2, amoniacului sau ureei. Aceste reacţii enzimatice
sunt – în principal – procese oxidative şi ele au loc cu eliberare energiei din structura lor înglobată sub formă
de ATP; ele sunt reacţii exoterme sau exergonice.

Anabolismul este reprezentat de procesele prin care are loc biosinteza biomoleculelor cu dimensiuni
diferite reprezentate de glucide, lipide, proteine, acizi nucleici. Aceste procese enzimatice de biosinteză
conduc la formarea unor structuri complexe, deci ele au loc cu scăderea entropiei şi cu consum de energie
liberă furnizată de ATP; sunt procese endoterme sau endergonice.

În cadrul anabolismului, metaboliţii utilizaţi sunt intermediari ai ciclului Krebs – cel mai important
fiind acetilCoA. De exemplu, alfa-cetoacizii pot fi transformaţi în alfa-aminoacizi prin transaminare şî
dezaminare reductivă, iar apoi aminoacizii astfel obţinuţi participă la biosinteza proteinelor/enzimelor.
Rezultă că ciclul Krebs este o cale amfibolică, deoarece el furnizează precursori cu mase moleculare mici
pentru biosinteza unor compuşi cu structuri mai mari şi conţine intermediari care rezultă prin degradarea
incompletă a unor biomolecule.
Căile catabolice şi anabolice care există între aceleaşi biomolecule nu sunt perfect identice – ele pot
avea atât etape comune, cât şi etape distincte: de exemplu, între glicoliză şi gluconeogeneză există 9 etape
comune catalizate de enzimele din glicoliză şi 3 etape distincte în care reacţiile sunt catalizate de enzime
specifice. Existenţa unor căi distincte pentru catabolismul şi anabolismul aceloraşi clase de biomolecule este
o necesitate absolută atât pentru controlul vitezei turnoverului acelui metabolit, cât şi din punct de vedere
energetic.
De asemenea, în celulele eucariote, procesele anabolice şi catabolice au o localizare intracelulară
diferită. De exemplu, beta-oxidarea acizilor graşi până la acetilCoA are loc în mitocondrie, iar biosinteza
acizilor graşi pe calea beta-elongaţiei are loc în citoplasmă. Această compartimentare diferită, permite ca
cele două căi metabolice să aibă loc interdependent şi simultan.
În funcţie de necesităţile imediate ale celulei pentru un anumit metabolit, vitezele căilor metabolice
de biosinteză şi degradare ale acestuia sunt reglate genetic şi/sau allosteric prin mecanisme diferite.

Caracteristicile metabolismului intermediar

CATABOLISM ANABOLISM
1. procese de degradare 1. procese de biosinteza
2. simplificarea moleculei 2. cresterea gradului de complexitate a

1
moleculei
3.generare de energie = procese 3.consum de energie = procese endergonice
exergonice (eliberare de ATP)
4. procese de oxidare 4. procese de reducere
5. utilizează coenzime oxidate 5. utilizează coenzime reduse

6. Unii metaboliţi rezultaţi prin catabolism pot fi utilizaţi în procese de anabolism


7. Procesele metabolice sunt reglate de sisteme enzimatice specifice şi autoreglate prin mecanisme de tip
„feed-back”.

ROLUL ALIMENTELOR

Alimentele îndeplinesc în organism următoarele roluri:


a) reprezintă sursa importantă de energie necesară desfăşurării proceselor vitale;
b) asigură substratul chimic necesar înlocuirii anumitor unităţi structurale consumate;
c) furnizează organismului elementele chimice şi compuşii absolut necesari şi pe care organismul viu
nu le poate sintetiza: aminoacizi esenţiali, acizi graşi esenţiali, unele vitamine sau elemente minerale
(Na, K, Ca, Mg etc).
În organism, hrana suferă tranformări profunde in urma carora este digerata, sub acţiunea unor
enzime specifice. Transformările digestive implică:
a) prelucrări mecanice (masticare);
b) transformări fizice ( dizolvare, emulsionare, îmbibare);
c) transformări chimice ( hidroliză, esterificare, dezaminare, etc).
Aceste transformări ale hranei au loc în tractul digestiv, iar principalii factori ai unei digestii eficiente
sunt enzimele din salivă, din sucul gastric şi duodenal, din intestinul subţire şi flora bacteriană
intestinală.

Etapele generale ale degradării alimentelor sunt:


1. Transformarea macromoleculelor sau a moleculelor cu structuri complexe în micromolecule
solubile, uşor absorbabile
proteine ………………aminoacizi
poliglucide……………oze
lipide…………………alcooli acizi graşi
2. Degradarea micromoleculelor după absorbţie până la compuşi mai simpli, numiţi metaboliţi
intermediari.
3. Degradarea completă a metaboliţilor intermediari până la produşi finali ale catabolismului – CO 2,
H2O, NH3.
Energia chimică stocată în ATP poate fi apoi eliberată in funcţie de necesităţile organismului şi
transformată in alte forme de energie chimică, calorică, mecanică. Atunci când organismul este în repaus
complet, bilanţul energetic este denumit metabolism bazal. Pentru intrarea organismului in activitate, el
are nevoie de un plus de energie, numită energie funcţională.

Comportamentul alimentar poate fi definit ca ansamblul reacţiilor individului îndreptat in


direcţia procurării şi consumării hranei şi este strict legat de nevoile energetice şi de cele in
principii nutritive ale organismului.
El a fost descris ca având patru mari componente
1. priza alimentelor (cantitatea de alimente la o masă, numărul meselor, distanţa dintre mese, timpul
acordat unei mese, timpul acordat masticaţiei;

2
2. constantele fiziologice şi psihologice – preferinţele pentru anumite alimente, atitudinea faţă de
diferite alimente, foamea, dispoziţia fizică şi psihică;
3. activităţile comportamentale prezente înaintea sau în cursul mesei;
4. stimulii externi care preced sau care survin în cursul mesei – orarul şi locaţia meselor, prezenţa altor
persoane, caracteristicile organoleptice ale alimentelor, disponibilitatea de alimente, capacitatea şi
posibilitatea alegerii alimentelor.

Deşi nevoile în principii nutritive ale organismului sunt continue dar diferă în funcţie de activitatea
fizică depusă, comportamentul alimentar este discontinuu. Caracterul individual al comportamentului
alimentar nu este legat numai de particularităţile morfofuncţionale ale fiecărei persoane (înălţime, greutate),
ci şi de activitatea fizică desfăşurată, uneori, apărând diferenţe chiar si între indivizii care exercită aceeaşi
profesie. Reglarea comportamentului alimentar se poate face pe termen scurt sau pe termen lung şi în ambele
cazuri procesele fiziologice implicate sunt identice, dar acţionează diferit ca intensitate şi moment al acţiunii.
Principalele stări pe care le controlează şi reglează centrii nervoşi sunt :
a) apetitul = anticiparea plăcută a aportului alimentar care apare înaintea foamei şi care nu poate fi
satisfăcut decât prin consumul alimentelor preferate;
b) foamea = senzaţia dezagreabilă apărută ca urmare a lipsei posibilităţii de a ne alimenta; de
obicei, este localizată în epigastru şi poate fi calmată cu orice tip de aliment.;
c) saţietatea = este o senzaţie vagă, de regulă, plăcută, dependentă de distensia gastrică, dar şi de o
stare de bine, de plăcere greu de definit; ea reprezintă un mecanism de adaptare împotriva
depăşirii necesităţilor energetice sau a capacităţii digestive şi metabolice a individului.
În funcţie de situaţiile de viaţă cu care se confruntă individul şi de durata stresului la care este supus
organismul, pot apare tulburări ale comportamentului alimentar, dintre care menţionăm:
a) bulimia = tulburare caracterizată prin pierderea controlului de limitare a consumului de alimente,
conducând la ingerarea unor cantităţi de alimente ce depăşesc cu mult consumul obişnuit.
b) repulsia = senzaţia de disconfort provocată de unele alimente, de regulă, numai la vedere, legată
de unele experienţe anterioare ingerării lor.

3
4