C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA

Cuprins
Metode de conservare, expunere și restaurare a sculpturilor ---------------------- 2

1.1 Scurt istoric ---------------------------------------------------------------------------------2

1.2 Clasificarea sculpturilor -----------------------------------------------------------------3

1.3 Sculptura ca formă de artă --------------------------------------------------------------5

1.4 Studiile microclimatului în care sunt expuse sculpturile --------------------------7

1.5 Conservarea – restaurarea sculpturilor -------------------------------------------- 10

1.5.1 Criterii generale de realizare a restaurării sculpturilor -----------------------------------10

1.5.2 Măsuri de protecţie recomandate în vederea conservării sculpturilor -----------------12

1
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA

Metode de conservare, expunere și restaurare a sculpturilor

1.1 Scurt istoric

În epoca de piatră omul a început cioplirea pietrei sau oaselor pentru a făuri unelte sau arme
pentru vânat. Ulterior această ocupație s-a perfecționat, căutându-se a se obține din piatră diferite
forme estetice. Faraonii din Egiptul antic puneau să fie cioplite figurine din diferite pietre prețioase,
ca lapislazuli și jasp, pentru mormintele lor.

În lumea antică, drept daltă era folosită o piatră mai dură, ca de exemplu dioritul.
Translatarea blocurilor mari de piatra era efectuată prin rularea pe lemn rotund. Despicarea unor
blocuri masive de piatră pentru a obține fisuri, se făcea prin încălzirea cu foc a locului respectiv și
turnare de apă rece pe piatra fierbinte. Ulterior această metodă a fost înlocuită cu utilizarea
explozivilor.

În Grecia antică s-au realizat sculpturi din marmură care erau aproape identice corpului
uman iar în Orientul îndepărtat s-au realizat, în general, sculpturi din jad, fildeș și bronz. Sculpturile
prezentau și animale dintre care cel mai frecvent era reprezentat calul, bivolul, ursul, rinocerul,
elefantul și tigrul.

În Evul mediu sculptura a fost întregită prin turnarea în diferite forme a metalului.

În Austria, de pilda, au fost realizate, încă de la începutul existenței omului în această parte a
Europei, sculpturi în piatră calcaroasă, sedimentară. Actualmente, la 80 km de Viena, există Muzeul
Pietrarilor (Steinmetz Museum) din localitatea Zogelsdorf Niederösterreich. Unul dintre cele mai
importante evenimente culturale organizate în ultimii ani, în Muzeul Pietrei din Zogelsdorf, a fost
expoziția "Brâncuși & Botarro, ARTA ȘI PIATRA 2005", în cadrul căreia au fost prezentate lucrări
de o excepțională valoare artistică și documentară, realizate de renumiții sculptori. Austria este bine
cunoscută pentru numeroasele sale sculpturi cu caracter religios, realizate în piatră de tip gresie,
lucrări tributare curentului baroc. Trebuie menționat faptul că una dintre cele mai remarcabile
sculpturi ale Vienei, respectiv faimosul Hercules, a fost cioplită în gresie de Zogelsdorf ca, de altfel,
o mare parte a operelor de artă din acelaș tip de piatră denumită în limba germană Kalk-Sandstein,
splendori artistice care decorează Catedrala Votiva din Viena, renumitul Castel Schönbrunn,
figurile sculptate din palatul de iarnă Winterpalast Prinz Eugen, la fel ca și cele din palatul
Belvedere și lucrările artistice din Geras, Altenburg și Melk.

2
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
Sculptura în arta medievală românească pune accent pe decorațiuni. După mijlocul secolului
al XIX-lea, se dezvoltă în România sculptura ronde-bosse1. Sculptorul Karl Storck, german la
origine, se stabilește în București și având un stil neoclasic, realizează o operă variată remarcându-
se în portretistică („portretul lui Theodor Aman”) dar realizând și numeroase monumente, cum ar fi:
„Domnița Bălașa”, „Spătarul Mihail Cantacuzino” (București). Acest sculptor are o contribuție
deosebită în ceea ce privește începuturile învățământului academic, predând la catedra de sculptură
din București. Fiul său, Carol Storck fiind elevul acestuia, își va continua studiile în Italia și Statele
Unite ajungând astfel la un nivel profesional de invidiat. Carol Storck creează portrete („B. P.
Hasdeu”), alegorii („Progresul”, „Electricitatea”), și sculptură monumentală („Carol Davilla”).

Ion Georgescu, fiind și el elev al Școlii de Arte Frumoase din București, realizează portrete
într-un mod realist datorită unor vaste cunoștințe anatomice („Actorul Miahil Pascaly”), dar are și
înclinații spre romantism („Copiliță rugându-se”). Acesta are realizări și în domeniul sculpturii
monumentale, realizând statuia lui „Gheorghe Lazăr” din Piața Universității din București și statuia
lui „Gheorghe Asachi” de la Iași, dar și figuri alegorice „Justiția” și „Agricultura” de la Banca
Națională din București. Un oponent al neoclasicismului lui Georgescu este Ștefan Ionescu-
Valbudea, ce pune accent pe anatomia umană, caracterizată prin forță și dramatism. Dintre lucrările
sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind tratate cu un modelaj nervos, anticipând opera
îndrăzneață a lui Paciurea.

Un alt sculptor, Wladimir Hegel de origine poloneză, stabilit în București realizează câteva
lucrări importante printre care se numără și „Monumentul pompierilor din Dealul Spirii” din
București. Acesta, în calitate de profesor, îi va avea ca elevi pe Dimitrie Paciurea și Constantin
Brâncuși.

1.2 Clasificarea sculpturilor

După autorul sculturilor acestea pot fi cu autor:

➢ cunoscut sau,

➢ necunoscut.

După categoria în care poate fi încadrată sculptura poate fi:

➢ arhitecturală, care la rândul ei se clasifică în:

❖ aranjamente generale

1
Este un tip de sculptură statuară care poate fi privită de jur-împrejur, fără ca vreuna din părțile sale să fie alipită unui fond
și fără să adere la altă suprafață decât a piedestalului. Prin aceasta se deosebește fundamental de altorelief și basorelief.

3
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
❖ portal: ex. timpan

❖ fronton2, acroteriu3,

❖ metope4 și antablamente5,

❖ cariatide6 și alte structuri de coloane, piloni, pilaștri,

❖ capitel-uri,7

❖ frize8 și cornișe9,

❖ garguie10, etc.,

❖ diverse.

➢ în relief,

➢ de sine stătătoare,

➢ sarcofagă.

După materialul în care pot fi făcute, sculpturile pot fi din :

➢ piatră,

➢ lemn,

➢ metal,

2
element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornișă curbă sau frântă, care se găsește deasupra intrării unui edificiu,
deasupra unei uși etc.
3
mic piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține vase, statuete sau alte
ornamente; pentru exterior, statuie, vas sau ornament așezat pe acest piedestal.
4
element decorativ constând dintr-o placă, de obicei cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice.
5
element de arhitectură așezat deasupra zidurilor de fațadă sau a coloanelor unei construcții, care susține
acoperișul.
6
statuie reprezentând o femeie care susține, ca o coloană, cornișa unui acoperiș, o intrare etc.
7
partea de sus, ornamentală, a unei coloane pe care se sprijină arhitrava.
8
parte a antablamentului, situată între arhitravă (element de construcție, caracteristic arhitecturii clasice, care
constituie partea inferioară a antablamentului și care se sprijină pe capitelul coloanei sau pe zid; epistil.
9
partea superioară, ieșită în afară și ornamentată, a zidului unei construcții, având rolul de a sprijini acoperișul
și de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe fața clădirilor.
10
ornament în formă de cap de animal la capătul superior al unui burlan pentru scurgerea apei.

4
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
➢ gheață,

➢ nisip.

După tehnica de realizare, sculpturile în piatră se împart în două mari categorii:

➢ libere sau rotunde, denumite și a tutto rond sau ronde-boss - permit privirea lor din orice
direcție,

➢ adosate11 sau în relief - nu pot fi privite decât dintr-o direcție impusă, de obicei frontal.
Convențional ele sunt subclasificate în trei categorii, în funție de înălțimea reliefurilor față
de fondul general al suportului în care sunt săpate.

❖ relief înalt sau altorelief - volumele acestora sunt foarte proeminente.

❖ relief moderat sau basorelief

❖ relief plat sau sculpturi în champleve12 sau în meplat13 - volumele nu depășesc

nivelul suportului, fiind profilate în masa acestuia prin excizarea superficială a
suprafețelor înconjurătoare.

După tehnicile de execuţie artistică:

➢ cioplire,

➢ modelare,

➢ turnare.

1.3 Sculptura ca formă de artă

Sculptura este o artă a volumelor în spațiu care încearcă să atingă coarda sensibilă a
persoanelor umane prin expunerea spațială a diferite obiecte reale, tridimensionale. Perceperea
obiectelor tridimensionale poate avea loc atât vizual cât și pe cale tactilă. Aparent, sculptura se
adresează văzului, dar în realitate această formă de artă se adresează, mai ales, tactilului. Din
păcate, nu poate fi atinsă întotdeauna o sculptură, așa cum ar fi firesc, dar se pot compensa cu
ușurință convențiile sociale de privire de la distanță a pieselor de sculptură prin vedere, vedere care
are remarcabila proprietate de a transmite la creier și tridimensionalitatea obiectelor, întrucât
vederea umană este stereoscopică.

11
Rezemată, alipită unui perete fără a face corp comun cu acesta.

12
Tehnică în arta emailării, umplerea cu smalț a spațiilor adâncite special într-o placă metalică, în scop decorativ

13
Relief foarte plat în care motivul plin este pus în evidență prin ușoara adâncire a spațiului perimetral

5
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
Despre sculptori și modul în care ei s-au exprimat sculptând, în sensul ideii „clasice” de
sculptură, folosind materiale naturale precum lutul, piatra și lemnul, precum și despre sculptorii
moderni și contemporani, care adaugă noi fațete noțiunii de sculptură, prin folosirea unor materiale
inedite, criticii de artă plastică au scris numeroase studii de specialitate.

Formele sunt de dimensiuni mici şi stilizate sau de dimensiuni mari care reprezintă
ansambluri de sculpturi figurative şi foarte detaliate. Sculptura14 este complexă ca modalitate de
lucru, necesitând multe etape de muncă până la forma dorită de autor. În evaluarea modernă a
sculpturilor se iau în calcul atât circumstanţele politice şi istorice în care a fost concepută, funcţia
pentru care a fost creată cât şi problemele puse de execuţia ei şi valoarea estetică în sine a
sculpturii.

Fiecare sculptură este unică şi are valoare simbolică, istorică şi estetică artistul aducând
lucruri noi. Toate acestea reprezentă tot atâtea motive de prezervare a obiectului impunând
colaborarea pentru orice operaţiune de acest fel între istoricul de artă sau artistul însuşi, custodele,
conservatorul specializat etc. Aceste motive contribuie la obţinerea unei evaluări complete a
problemei şi a unei intervenţii corecte asupra mediului, ţinând cont de toate aceste aspecte.

Dacă în depozit avem o sculptură în stare de repaos, ferită de praf şi de lumină, şi un

microclimat stabil, în expoziţie bunul devine mai vulnerabil. Sculpturile, bunuri culturale aflate în
muzeu, şi-au pierdut funcţia originară. Ele se pot păstra în interior15, unde nu vom avea variaţii
drastice de temperatură şi umiditate. Pentru obiectele din mediul exterior, în afară de vremea
capricioasă şi variaţii mari ai acestor parametrii, avem de a face cu radiaţiile solare, ceaţa, poluarea
urbană sau neglijenţa. A le trata şi a le menţine stabile este o sarcină grea. Este greu de menţinut
echilibrul între sculptură şi mediul exterior. Tot aici se încadrează sculpturile moderne care nu şi-au
pierdut funcţia pentru care au fost create şi care trebuie conservate în mediul exterior. Piatra se
erodează odată cu trecerea timpului pierzându-se informaţia istorică şi calitatea estetică, metalul se
deteriorează, produşii de coroziune înlocuind patina originală iar lemnul, ca material organic, are de
suferit cel mai mult din partea radiaţiilor solare şi a dăunătorilor biologici ce vor schimba culoarea,
fragiliza şi în final vor distruge obiectul. Obiectele trebuie urmărite zilnic pentru că în funcţie de
caracteristicile fizico-chimice fiecare tip de rocă, fiecare metal și fiecare tip de lemn, răspunde
individual la variaţiile microclimatice. Contează foarte mult şi natura materialului, modul în care a

14
Edited by Georges Duby and Jean-Luc Daval, Sculpture (from the Antiquity to the Middle Ages), vol. I, Ed. Taschen,
2006, p. 9-11

15
Mihalcu Mihail, Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.111

6
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
fost prelucrat sau microclimatul local putându-ne confrunta cu deteriorări deşi e acelaşi material şi
obiectele sunt expuse alături. Problemele şi cauzele trebuie identificate şi găsită rezolvarea lor.

Însăşi valoarea piesei este calculată în funcţie de cât a rămas din obiectul autentic şi de
starea de conservare în care se află. Este de preferat să previi degradările16, de multe ori ireversibile,
decât să intervii ulterior pe piesă, aceasta însemnând că deteriorarea deja a avut loc. Originalul
poate fi stabilizat dar nu poate fi înlocuit. Prin prevenirea degradării bunurilor muzeale înţelegem
găsirea metodelor celor mai adecvate prin care ele să nu fie supuse acţiunii distructive a diverşilor
factori fizico-chimici şi biologici, cel puţin a celor mai uşor de identificat. Pe lângă toate acestea
conservatorul are în vedere natura materialului din care a fost confecţionat, procesul natural de
îmbătrânire, uzura funcţională şi stadiul de fragilizare al piesei. Asigurarea unor condiţii
corespunzătoare de microclimat, precum şi cerinţele de mânuire, transport, ambalare, expunere şi
depozitare sunt în mare cumulate în normele de conservare deşi e greu de găsit un compromis optim
pentru probleme aşa de diferite.

1.4 Studiile microclimatului în care sunt expuse sculpturile

Studiul microclimatului înseamnă analiza mediului ambiant ce înconjoară o sculptură, în
cazul nostru, în toate momentele sale, indiferent de oră sau de anotimp, alături de alte probleme ce
pot intervenii ca iluminarea, aerisirea, curăţirea, numărul de vizitatori dintr-o sală. Toate acestea pot
duce la modificarea stării de conservare a obiectului expus, asupra cărora se poate interveni şi se pot
optimiza pentru a se ajunge la ostabilitate a obiectului.

În primul rând17 spaţiul trebuie să fie curat şi sănătos aceasta însemnând lipsa oricăror
dăunători biologici, lipsa umidităţii ascensionale sau a infiltraţiilor de apă dar şi o perfectă curăţenie
în expoziţie.

În al doilea rând spaţiul e foarte important să fie stabil din punct de vedere microclimatic
adică să nu fie prezente oscilaţii mari de temperatură şi umiditate. Aici se va ţine cont şi de
rezistenţa materialului şi de locul pentru care au fost iniţial proiectate obiectele18. Microclimatul
sălilor trebuie verificat o perioadă de minim 6 luni înaintea expunerii pieselor, valorile exterioare

16
Bernardi Adriana, Conservare oprere d’ arte Il microclima negli ambienti museali, Ed. Il prato, 2004, p. 9-11;

17
Moldoveanu Aurel, Conservarea preventivă a bunurilor culturale, Bucureşti, Ed. Centrului pentru formare, educaţie
permanentă şi management în domeniul culturii, 2003, p.152-153;

18
Dacă obiectul a fost proiectat şi a stat foarte mult timp într-un mediu destul de uscat nu îl vom duce într-un mediu cu o
umiditate mult mai mare deoarece el are deja un echilibru pe care nu e bine să îl schimbăm.

7
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
variind mult în acest interval de timp. Este recomandată o clădire izolată care să reducă şocurile
primite de sculpturi.

Cele mai sensibile19 sunt în aceste cazuri materialele organice care permanent încercă să
ajungă în echilibru cu mediu, variaţii ale umidității relative (UR) mai mare de 5% antrenând
contractări şi dilatări care în timp duc la degradarea obiectului. O valoare mare a UR20 favorizează
apariţia procesului de oxidare la metale. În acelaş timp la materialele de natură organică scăderea
drastică a umidităţii duce la reducerea elasticităţii, pierderea apei intramoleculare şi la ruperea
coeziunii interne.

La fel de importantă este şi temperatura. Efectul direct al temperaturii asupra pietrei este
foarte mic dar, dacă acesta are apa intramoleculară, molecula de apă se dilată la temperaturi joase şi
piatra crapă. Temperatura influenţează coeficientul de UR din material şi oferă în acelaş timp
condiţii prielnice pentru vieţuitoarele parazite.

Este demonstrat faptul că durata de viaţă a bunurilor culturale scade odată cu creşterea
temperaturii şi umidităţii. Valoarea lor medie şi mai ales variaţia acestor valori, indiferent ca e
vorba de acelaş spaţiu sau de mutarea obiectului în spaţii diferite, poate afecta bunurile culturale.
Distribuţia spaţială unitară a acestor valori ţinând cont de dispunerea sistemului de climatizare, de
variaţia zi, noapte, de diferenţele din cadrul aceleiaş săli, de public, de aerisire şi de curenţii de aer
este foarte dificilă. Cunoaşterea distribuţiei acestor diferenţe ajută la stabilirea zonelor suspecte de
un risc mai mare, permiţând repartizarea atentă a operelor mai delicate. În anumite perioade se
ajunge la ascensiunea sistemului de iluminat sau a sistemului de climatizare din muzeu pentru a
permite un control mai bun asupra ambientului. Obiectivul este realizarea de condiţii
microclimatice cât mai stabile posibil în timp şi spaţiu. Publicul influenţează şi el microclimatul
prin emisia de vapori de apă, de căldură şi de carbon. Acesta este o schimbare periculoasă deoarece
se manifestă doar în orele de vizitare şi cel mai uşor de remediat este prin reducerea orelor de
vizitare (ceea ce contravine scopului muzeului de a expune) şi prin simpla deschidere a ferestrelor
(fapt care va reduce acest şoc pentru obiecte). Deschiderea ferestrelor21 aduce în schimb diferenţe
rapide de microclimat, curenţi de aer, lumină nefiltrată, insecte, particule de praf şi poluare aflate pe
o treaptă destul de ridicată la nivel urban şi de aceea trebuie bine controlată. Praful conţine diverse
substanţe nocive care afectează opera de artă expusă şi poate fi eliminat prin aspirare. De asemenea

19
Bernardi Adriana, op. cit., p.19-33

20
Florescu Radu, Bazele Muzeologiei, Ed. Centrului de perfecţionare a personalului din cultură şi artă, Bucureşti, 1994, p.
126-127

21
Moldoveanu Aurel, op. cit., p.156

8
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
este necesar un interval de cel puţin de 6 luni după renovarea unei săli pentru a elimina poluarea
alcalină. De toate aceste aspecte se ţine cont pentru a asigura operelor de artă o bună prezervare.

Valorile acceptabile pentru iluminat sunt de asemenea clar stabilite cel mai mult având de
suferit sculptura din lemn care îşi pierde rezistenţa mecanică şi îşi schimbă culoarea la o intensitate
luminoasă mai mare de 150 lucşi. Mai ales în aceste cazuri frecvenţa radiaţiilor infraroşii şi
ultraviolete trebuie redusă la maxim cu ajutorul filtrelor, obiectul putând suferii foarte mult atât din
cauza radiaţiilor ultraviolete cât şi din cauza căldurii degajate. Se ţine cont de material, de mersul
soarelui în timpul zilei şi de forma sculpturii, căutându-se o vizibilitate cât mai bună cu un minim
de influenţă asupra sculpturii. De obicei se recomandă iluminatul incandescent, natura şi poziţia
sistemului de iluminat trebuind adecvate bunului expus. Sursele de iluminat sunt ecranate pentru a
elimina fenomenele fotochimice.

În orice expoziţie instalaţia de energie electrică poate crea un incendiu iar instalaţiile de
încălzire22, de apă curentă sau de evacuare a apelor uzate pot provoca inundaţii dacă nu sunt
verificate înainte de către profesionişti. Imaginaţi-vă cât valorează câteva sute de sculpturi distruse
de un incendiu provocat de un scurt circuit. Muzeele sunt dotate cu sisteme antiincendiu.

Trebuie foarte bine calculată şi rezistenţa plafoanelor. Greutatea suportată de o sală de

muzeu este foarte mare iar în cazul expunerii de sculpturi, care sunt grele prin natura lor, trebuie să
mai adăugăm şi greutatea suporturilor. Din acest motiv sculpturile se expun, în general, la parter
tocmai din această cauză dar și din cauza manipularii lor dificile. Deşi sunt grele23 şi complicat de
sustras nu trebuie neglijată supravegherea umană, cu ajutorul camerelor de supraveghere sau a unui
sistem antifurt care previne şi combate orice încercare de distrugere sau însuşire ilegală a operelor
de artă expuse într-un muzeu.

Modalitatea de etalare, poziţia şi contextul de expunere, are o influenţă hotărâtoare asupra

stării de conservare a obiectului, mai ales dacă e vorba de obiecte mai sensibile sau aflate într-o
stare avansată de fragilizare.

De asemenea, în momentul etalării trebuie ţinut seama de caracteristicile şi de tipul de

piatră, metal sau lemn expus. Sculpturile se expun pe suporturi adecvate ca mărime şi material.
Materialul trebuie să fie rezistent, pentru a suporta greutatea piesei, şi compatibil, care să aibă
reacţii asemănătoare la variaţiile microclimatice. Mai sensibile sunt obiectele care au în componenţa
lor materiale diferite cu punte de dilatare diferite. Deşi par rezistente sculpturile pot suferii datorită

22
Sculpturile nu trebuie amplasate în apropierea elementelor de încălzire atât datorită pericolului de incidente cât şi
datorită căldurii degajate de aceste corpuri care pot afecta obiectul.

23
Florescu Radu, op.cit, 116-124;

9
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
calamităţilor naturale, cutremurelor, de pe urma actelor de vandalism sau a atingerii lor de către
vizitatori curioşi. Vizitatorii trebuie menţinuţi la o distanţă rezonabilă faţă de exponat, dar în acelaşi
timp să poată privi sculptura din toate unghiurile sale. Poziţia de expunere trebuie să fie foarte
stabilă. Cele mai rezistente sunt sculpturile din piatră dar şi acestea pot suferii datorită manipulărilor
incorecte sau altor situaţii neprevăzute.

La etalarea pieselor din metal nu se foloseşte nimic metalic iar mânuirea trebuie să fie foarte
atentă pentru a nu ciocni sau zgâria piesa (fapt care va favoriza apariţia zonelor de coroziune).
Sculpturile din lemn trebuie ferite de lumina necorespunzătoare iar valorile microclimatice deşi
proprii pentru confortul uman trebuie păstrate sub indicele prielnic pentru activitatea biologică. O
umiditate de peste 70% este favorabilă acesteia iar pe măsură ce creşte temperatura procesele
metabolice se accelerează. Pentru o bună conservare condiţiile microclimatice necesare lemnului
sunt mult mai restrictive decât cele pentru piatră sau metal.

Desprăfuirea pieselor se face ţinând cont de anumite reguli şi în funcţie de materialul din
care au fost confecţionate având grijă să nu bruscăm în nici un fel piesa. Nu de puţine ori sculpturile
au deteriorări tocmai în urma diverselor operaţiuni executate de personal nepregătit.

În afară de condiţiile minime ce trebuie respectate pentru a expune sculptura fizică

atmosferică, şi în particular microclimatologia, sunt noile instrumente care se folosesc în studiul
conservării preventive. Aceasta înseamnă că trebuie înţelese şi problemele fizico-meteorologice, nu
doar cele chimice, biologice, istorice etc. implicate în procesele de degradare. Înainte, foarte multă
atenţie se acorda problemelor de restaurare. Astăzi s-a înţeles că acesta este ultimul remediu şi chiar
dacă este foarte bine executat este doar alternativa operei originale. Cunoaşterea şi rezolvarea
anumitor probleme fizico-microclimatologice poate prelungii viaţa obiectelor contrar acesteia multe
fiind iremediabil pierdute tocmai din cauza nerespectării acestor reguli.

1.5 Conservarea – restaurarea sculpturilor

În cazul restaurării lucrărilor de sculptură tehnicile aplicate trebuie realizate astfel încât, în
final, să se obţină o forma cât mai apropiată de cea iniţială.

1.5.1 Criterii generale de realizare a restaurării sculpturilor

În ceea ce privește restaurarea sculpturilor trebuie parcurse următoarele etape:

1. Identificarea formelor de degradare

1.1. se face prin investigarea atentă a bunurilor degradate.

1.2. formele de degradare sunt identificate pentru a facilita stabilirea diagnosticului.

10
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
1.3. formele de degradare sunt identificate în scopul consemnării lor în documentaţia de
restaurare.

2. Identificarea materialelor din care sunt realizate sculpturile

2.1. permite cunoaşterea structurii şi a compoziţiei operelor respective.

2.2. se raportează la materialele care constituie substratul sculpturilor.
2.3. se face în vederea aplicării unor tratamente conforme cu particularităţile acestora.

3. Curăţarea sculpturilor expuse în spaţii închise

3.1. curăţarea sculpturilor pavilionare se realizează prin eliminarea murdăriei şi a petelor

din structura acestora.
3.2. curăţarea sculpturilor se face mecanic umed şi cu ajutorul solvenţilor organici.
3.3. curăţarea sculpturilor se face menţinând patina nobilă pe care acestea au căpătat-o.
3.4. curăţarea sculpturilor se efectuează cu substanţe care nu modifică starea sau aspectul
general al acestora.

4. Curăţarea sculpturilor expuse în aer liber

4.1. sculpturile expuse în aer liber sunt curăţate în scopul refacerii aspectului iniţial al
acestora.
4.2. curăţarea sculpturilor se realizează prin eliminarea depunerilor agresive de pe
suprafaţa acestora.
4.3. sculpturile din piatră sunt curăţate pentru a elimina coloniile dăunătoare de muşchi şi
licheni.
4.4. curăţarea sculpturilor din piatră este urmată de uscarea şi ocrotirea lor cu substanţe
protectoare.

5. Consolidarea sculpturilor

5.1. se aplică sculpturilor fragilizate sau friabile, folosind tehnici specifice.

5.2. se face folosind substanţe compatibile.
5.3. se efectuează cu respectarea formei şi dimensiunilor sculpturilor.

6. Aplicarea de substanţe protectoare

6.1. se face pentru sculpturile expuse agenţilor atmosferici.

6.2. ţine seama de particularităţile materialelor din care sunt create sculpturile.
6.3. substanţele sunt aplicate respectând aspectul iniţial al operelor respective.

7. Caz particular: restaurarea sculpturii policrome

7.1. începe cu înlăturarea verniurilor alterate.

7.2. se face prin operaţiuni de consolidare, chituire şi integrare cromatică.
7.3. include şi intervenţiile de consolidare, a suportului din lemn afectat de insectele
xilofage.
11
 C6_ Metode de conservare, expunere si restaurare a sculpturilor_NCOA
1.5.2 Măsuri de protecţie recomandate în vederea conservării sculpturilor
Recomandarea măsurilor de protecţie se face cu scopul de a asigura starea de conservare a
acestora. Măsurile de protecţie se aplică în funcţie de particularităţile materialelor din care sunt
făcute și privesc modul de etalare, depozitare, manipulare şi de folosire a sculpturilor. Pentru
sculpturile expuse în aer liber sunt aplicate metode specifice pentru a le menţine într-o stare
permanentă de curăţenie.

Recomandarea măsurilor de protecţie pentru sculpturile din lemn şi piatră privesc protejarea
lor împotriva efectelor cauzate de perioadele de îngheţ-dezgheţ. De asemenea, măsurile de protecţie
se aplică pentru a feri sculpturile din metale, marmură şi piatră de efectele poluării.

O serie de variabile pot apare atunci când se pune problema restaurării sculpturilor și acestea
pot fi:

✓ Materialele din care au fost create sculpturile: lemn, metale, marmură, piatră.
✓ Tehnici specifice de consolidare a sculpturilor.
✓ Tehnicile de execuţie artistică: cioplire, modelare, turnare.
✓ Formele de degradare: coroziune, deformare, crăpare, modificări de culoare, murdărie, pete,
colonii de muşchi şi licheni.
✓ Metode specifice pentru curăţirea diferenţiată a sculpturilor expuse în aer liber: sculpturi în
lemn, sculpturi din bronz, sculpturi în marmură şi piatră, piatră artificială.
✓ Tehnologiile pentru acoperirile de protecţie, alternative şi specifice, pentru toate clasele de
materiale.
✓ Clasele de substanţe protectoare: lacuri, ceruri, vopsele, uleiuri.
✓ Metode pentru protecţia sculpturilor pavilionare: valori microclimatice specifice fiecărei
clase de materiale, microclimat stabil, expuneri şi depozitări corecte, evitarea prafului,
manipulare cu mănuşi.

12