Consideratii privind servitutiile legale

Tentaţia prospecţiunilor, explorărilor şi exploatărilor unor noi resurse, în particular a celebrelor gaze
de şist, pune în discuţie servituţiile legale pe care proprietarii terenurilor ar trebui să le respecte şi a
modului lor de exercitare in concreto. În acest sens, câteva repere pot fi avute în vedere în cele ce
urmează.

Expresie a puterii și accesului la posesia, folosința și dispoziția bunurilor, element de identitate și de

apartenență socială și economică, dreptul de proprietate privată, ca drept fundamental este
reglementat și garantat de art. 44 Constituția României și art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al
Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Dreptul de servitute ca dezmembrământ al dreptului de proprietate privată privește o sarcină impusă

pentru uzul şi utilitatea altui imobil având un alt proprietar. Prin urmare, servitutea este un drept
asupra lucrului altuia. Prezentul studiu are în vedere o anumită categorie a acestui drept real
principal și anume dreptul de servitute legală care de-a lungul timpului a stârnit o serie de
controverse doctrinare cu privire la regimul juridic al acestuia.

I. Elemente teoretice

În cuprinsul clasificării servituților regăsim un criteriu care privește originea sau modul de constituire
al servituților. Astfel Codul civil împarte servituțile în trei mari categorii 1: servituți naturale, servituţi
legale şi servituţi stabilite prin fapta omului. De-a lungul vremii însă, literatura de specialitate a
criticat această clasificare a servituților 2. În primul rând, atât servituțile naturale, cât și servituțile
legale sunt simple îngrădiri sau limitări normale, de regulă ale atributului de folosință din conținutul
dreptului de proprietate. De altfel, când legea stabilește o servitute legală, o stabilește în genere tot
din cauza situației de vecinătate a fondurilor, adică din cauza situației naturale. În plus, servituțile
naturale sunt și ele legale, întrucât sunt recunoscute, reglementate și sancționate de lege, în afară de
faptul părților, sintagmă mult mai precisă decât fapta omului care putea privi fapte juridice stricto
sensu, precum și acte juridice 3. În al doilea rând, ele nu sunt adevărate servituți, dezmembrăminte
ale proprietății, ci simple obligații izvorâte din raporturile de vecinătate. Putem vorbi despre o
uniformizare conceptuală intrată în common sense-ul/ uzitajul juridic care în cuprinsul Noului Cod
Civil a rpimit denumirea de limite ale proprietății. Mai mult, așa-zisele ,,servituți,, fie naturale, fie
legale sunt opozabile terților, fără îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. 4

Servituțile pe care urmează să le analizăm au în viziunea legiuitorului o legătură intrinsecă cu

elementul pe care îl pun în valoare și anume serviciul sau interesul public. Acest aspect atrage
determină o incoerență în procesul de tehnică legislativă care nu este orientat către obligațiile
impuse în sarcina particularului, cei care vor surporta o limitare a dreptului lor de proprietate. De
altfel, în doctrină au fost stabilite o serie de tehnici legislative pe care legiuitorul le utilizează atunci
când constituie noi servituți și care facilitează detectarea și înțelegerea scopului acestora:

1
L. Pop, Dreptul de proprietate și dezmembrămintele sale, Ed. Lumina Lex, București, 2001, p. 175
2
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. II, Ed. All Beck, București, p.
267, par. 599.
3
V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale, Ed. C. H. Beck, București, 2009, p. 225, par. 188.
4
L. Pop, op. cit., p. 176.
a) În numeroase texte regăsim servitutea ca fiind denumită ca atare de lege. Putem avea în vedere,
de pildă, servituţile aeronautice civile, instituite în scopul asigurării siguranţei zborului, servituţile
stabilite de Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale (art. 12, art. 14, art. 15, art.
109-113, art. 117). Opţiunea legiuitorului pentru calificarea unei sarcini reale ca servitute nu este nici
cea mai fericită din punct de vedere terminologic, dar pare încetățenită și nu (mai) determină
suspiciuni la adresa bunei credințe a acestuia. Creatorul normelor nu exclude automat ca alte
obligaţii impuse proprietarilor particulari de aceeaşi lege şi în vederea aceluiaşi interes public să intre
în aceeaşi categorie, deşi sunt calificate altfel în cuprinsul reglementării.

b) A doua variantă de instituire a servituţilor administrative este aceea prin care textul legal prevede
obligaţii în sarcina proprietarilor sau deţinătorilor cu orice titlu a bunurilor, fără a se pronunţa asupra
naturii lor juridice. Aceste obligaţii au, de cele mai multe ori, un caracter negativ, luând forma unor
interdicţii care limitează liberul exerciţiu al dreptului de proprietate: interdicţia realizării, în zonele de
protecţie a drumurilor, de culturi agricole sau forestiere în zonele de siguranţă a drumurilor publice.
Binomul lor, obligațiile pozitive, se regăsesc nu se regăsesc frecvent în textele legale și de obicei pot
crea sarcini chiar mai oneroase5.

c) O a treia tehnică legislativă prin care se instituie servituţi administrative este aceea prin care legea
stabileşte dreptul autorităţilor sau al concesionarilor de servicii publice de a exercita acte de folosinţă
asupra imobilelor proprietatea particularilor, fără a se referi la o obligaţie a acestora, şi, cu atât mai
puţin, a o califica juridic6.

De pildă, dreptul furnizorilor de reţele de telecomunicaţii electronice autorizaţi de a avea acces pe

proprietăți, de a instala, de a întreţine, de a înlocui sau de a muta orice elemente ale reţelelor de
comunicaţii electronice, precum şi punctele terminale utilizate pentru furnizarea de servicii de
comunicaţii electronice, pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietatea privată (art. 3, 4 și 5
din Legea nr. 154/2012 7). Totuși, în această lege exercitarea dreptul de acces de către furnizori nu se
face necondiționat, ci este necesară formularea unei cereri și depunerea unei documentații, în
concordanță cu exigențele privind respectarea dreptului la proprietate și dreptului la viață privată,
precum și a bunei desfășurări a serviciilor publice.

II. Fundamente legale

1. Constituția României. Constituţia României, în art. 44 alin. (1) şi alin. (2) stabileşte că „Dreptul
de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor
drepturi sunt stabilite de lege. Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular (…)”. Legea fundamentală prevede o serie de limitări in rem, precum: bunurile
care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, expropierea şi naţionalizarea, lucrările de
interes general, averea dobândită licit care nu poate fi confiscată. Limitările in personam, stabilite
prin Constituţie sunt: obligaţia proprietarului de a respecta normele prevăzute de lege sau obiceiul
locului referitoare la protecţia mediului înconjurător, asigurării bunei vecinătăţi şi a respectării
celorlalte sarcini prevăzute de aceste norme pentru proprietar, respectiv dobândirea dreptului de

5
Legea nr. 2003 a muzeelor şi a colecţiilor publice, publicată în M. Of. Prevede la art. 11 alin. 1 lit i) obligația
proprietarului şi titularilor de alte drepturi reale asupra muzeelor şi colecţiilor publice de a asigura paza
muzeului sau a colecţiilor publice şi de a le dota cu sisteme de protecţie eficiente;
6
A. Buciuman, Servituțile administrative, Studia Iurisprudentia Universitatis, Cluj-Napoca, nr.4/2012, par. 1. 3.,
http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=518.
7
Legea nr. 154 din 28 septembrie 2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice,
publicată în Monitorul Oficial, nr. 680 din 1 octombrie 2012
proprietate asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi numai în condiţiile rezultate din
aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte
pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute de legea organică, precum şi prin moştenirea legală.

Prezintă importanţă în raport analiza dedicată servituților legale și limitarea prevăzută de dispoziţiile
art. 44 alin. (5) Constituţie potrivit cărora „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate
folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele
aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii”.

O serie de aspecte de contencios constituțional în raport de problema limitării unor atribute ale
dreptului de proprietate au fost evocate și de către Curtea Constituțională într-o serie de decizii
urmare a ridicării unor excepții de neconstituționalitate. Astfel, în raport de vechea reglementare în
materia energiei electrice, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 324/2010, publicată în Monitorul
Oficial nr. 329/19 mai 2010 a statuat cu caracter obligatoriu: ”Dispoziţiile art. 16 alin. (5) şi (6) din
Legea energiei electrice nr. 13/2007 prevăd posibilitatea ca, urmare încheierii unor convenţii,
proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de
licenţe şi autorizaţii, datorită capacităţilor energetice realizate după intrarea în vigoare a legii
criticate, să primească indemnizaţii şi despăgubiri…. Totodată, Curtea reţine, că cele două categorii
de titulari ai dreptului de proprietate privată, şi anume cei pe ale căror termeni existau deja
capacităţi energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacităţi
energetice, după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, se diferenţiază prin momentul obiectiv al
realizării acelor capacităţi energetice, în raport de data intrării în vigoare a legii ce reglementează
dreptul la indemnizaţii şi la despăgubiri”. Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a statuat că ”De
altfel, pentru lipsa de folosinţă a terenurilor proprietate privată afectate de capacităţi energetice,
proprietarii terenurilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de despăgubiri, potrivit dreptului comun”.

Prin urmare, o primă problemă care se ridică în raport de dreptul de servitute legală privește
momentul dobândirii proprietății asupra terenurilor și cel al succesiunii de legi în timp în materia
domeniilor analizate: exploatare și utilități. Totuși având în vedere principiul de drept comun în
materia aplicării legii în timp, legea civilă nu se aplică decât pentru viitor, aceasta nu are putere
retroactivă. Așadar, în cuprinsul legii analizate se prevede un criteriu obiectiv de tipul aplicării legii în
timp menită să respecte cerințele previzibilității și principiul securității raporturilor juridice. Urmare a
acestei succesiuni temporale a legilor, particularii nu pot obține despăgubiri în sensul de creanță-bun
asupra cărora nu s-a născut o speranță legitimă potrivit criteriilor stabilite în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului.

2. Codul civil. Conform dispoziţiilor art. 755 alin. (1) din Noul Cod Civil, dreptul de servitute este
definit ca fiind „sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt
proprietar”. Noul Cod Civil face o expunere exemplificativă de alte limite legale care se referă printre
altele și la dreptul de trecere pentru utilităţi prevăzut la art. 621 cum ar fi, de pildă, reţelele edilitare
de natura conductelor de apă sau gaz, cablurile electrice subterane sau aeriene şi alte asemenea, a
canalelor şi a cablurilor electrice, subterane ori aeriene, după caz, precum şi a oricăror alte instalaţii
sau materiale cu acelaşi scop. Iată cum dreptul de proprietate, un drept individual și opozabil erga
omnes ajunge să fie subordonat parțial utilității publice și restricționat în scopul atingerii obiectivului
acestuia- să servească interesului colectiv. Și dacă vorbim de subordonare în raporturile juridice civile
nu ajungem la un nonsens? De fapt, acest drept ajunge să fie la confluența dintre două mari domenii
și prin excelență plasate pe fundamentele unor principii distincte: dreptul civil-egalitatea între părți și
dreptul administrativ un drept al lipsei de echilibru între puterea exorbitantă a statului și particular.

Spre deosebire de dreptul legal de trecere, stabilit în interes privat, în cadrul raporturilor de
vecinătate, dreptul de trecere pentru utilităţi este stabilit de lege în interes public, în beneficiul
autorităţilor publice competente sau a celor cărora li s-a acordat dreptul de a realiza asemenea reţele
edilitare8.

De asemenea, trebuie menţionat că, pentru realizarea lucrărilor în domeniul minier, în cel petrolier
sau în cel al energiei electrice, există prevederi speciale, ce instituie de pildă servitutea de trecere de
suprafaţă sau servitutea legală de trecere pe care le vom analiza în cele ce urmează.

3. Legi speciale. Limite legale ale dreptului de proprietate privată instituite în interesul desfăşurării
unor activităţi economice regăsite în cuprinsul legilor sunt:

a) Legea minelor nr. 85/20039 instituie următoarele limitări ale dreptului de proprietate privată:

- instituirea în favoarea titularului activităţii miniere a unui drept de servitute legală de trecere
asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare şi oricăror alte
activităţi pe care acestea le implică;

- exercitarea dreptului de servitute legală de trecere se face contra plăţii unei rente anuale către
proprietarii terenurilor afectate de aceasta;

În privința regimului juridic observăm o serie de particularități:

- Servitutea legală are ca obiect interesul public, și anume înlesnirea exploatării și explorării.

- Este o servitute legală de trecere.

- Conținuțul acesteia este prevăzută în art. 7 și cuprinde dreptul de acces în perimetrele de

exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică se instituie în favoarea
titularului un drept de servitute legală de trecere

- Se exercită fără înscriere în cartea funciară, pe toată durata existentei activității.

- Exercitarea se realizează cu titlu oneros, contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor
afectate de aceasta.

- Stabilirea cuantumului rentei se stabilește pe cale convențională, iar în caz de divergență de către
instanță.

- Legea stabilește și un termen limită până la care particularii pot încheia cu beneficiarii servituții un
acord și anume în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei
notificări scrise din partea titularilor de licenţe şi/sau permise.

8
A. M. Diaconu, Consideratii privind limitele legale ale dreptului de proprietate privată reglementate de noul
Cod Civil, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 3/2011, p. 73.
9
Legea nr. 85 din 18 martie 2003 a minelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 27
martie 2003.
- În plus, în privința duratei servituții legea o prevede ca un element de proporționalitate și
previzibilitate pentru particulari care au astfel posibilitatea de a cunoaște pe ce perioadă vor fi lipsiți
de folosința terenurilor. Astfel, durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere.

- Principiul în baza căruia urmează a fi determinate terenurile care urmează a fi afectate, în ceea ce
priveşte suprafeţele şi proprietarii, este principiul minimei ingerințe, a celei mai mici atingeri posibile
aduse dreptului de proprietate.

- Legea instituie și o interdicție pentru constituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere:
pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de
interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de protecţie
hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.

b) Legea petrolului nr. 238/200410 prevede următoarele limitări ale dreptului de proprietate privată:

- asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra

terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică se instituie, în favoarea titularului
de licenţă, un drept de servitute legală;

- asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se

stabileşte un drept de servitute legală;

- exercitarea dreptului de servitute legală se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii
terenurilor afectate de acesta.

- dreptul de acces în perimetrul de operare a conductelor este diferenţiat în funcţie de natura

operaţiunilor ce urmează a se efectua, respectiv permanent sau ocazional;

În privința regimului juridic observăm o serie de particularități:

- Servitutea legală are ca obiect interesul public, și anume înlesnirea exploatării și explorării.

- Este o servitute legală de trecere, deci are caracter legal.

- Conținuțul acesteia este prevăzută în art. 7 și cuprinde dreptul de acces în perimetrele de

exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică se instituie în favoarea
titularului un drept de servitute legală de trecere.

- Se exercită fără înscriere în cartea funciară pe toată durata existentei activității.

- Exercitarea se realizează cu titlu oneros, contra plăţii unei rente anuale către proprietarii
terenurilor afectate de aceasta.

- Stabilirea cuantumului rentei se stabilește pe cale convențională, iar în caz de divergență de către
instanță.

- Legea stabilește și un termen limită până la care particularii pot încheia cu beneficiarii servituții un
acord și anume în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei
notificări scrise din partea titularilor de licenţe şi/sau permise.

10
Legea nr. 238 din 7 iunie 2004 a petrolului, publicată în Monitorul Oficial nr. 535 din 15 iunie 2004.
- În plus, în privința duratei servituții legea o prevede ca un element de proporționalitate și
previzibilitate pentru particulari care au astfel posibilitatea de a cunoaște pe ce perioadă vor fi lipsiți
de folosința terenurilor. Astfel, durata servituţii legale este cea a operațiunilor petroliere.

- Sunt stabilitate și o serie de principii directoare în raport de scopul servituților și activitatea:

- Principiul în baza căruia urmează a fi determinate terenurile care urmează a fi afectate, în ceea ce
priveşte suprafeţele şi proprietarii, este principiul minimei ingerințe, a celei mai mici atingeri posibile
aduse dreptului de proprietate.

- Principiului egalităţii de tratament şi al echităţii dirijează accesul la terenurile afectate care se

stabileşte prin negocieri între titularul acordului petrolier şi proprietarii de terenuri.

- Legea instituie și o interdicție pentru constituirea dreptului de servitute pentru operațiuni

petroliere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri
arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale, zonele de protecţie sanitară şi perimetrele de
protecţie hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.

c) Legea nr. 132/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale reglementează următoarele limitări ale
dreptului de proprietate privată în cuprinsul art. 12, 14, 109, 112, 113, după cum urmează:

- Instituirea unui drept servitute de trecere subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru instalarea de
reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de
amplasare a acestora;

- Indemnizaţiile şi despăgubirile acordate sunt prevăzute într-o convenţie-cadru aprobată prin

Hotărârea de Guvern nr. 135/2011 pentru aprobarea regulilor procedurale privind condiţiile şi
termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a drepturilor de uz şi servitute asupra
proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, a convenţiei-cadru, precum şi a regulilor
procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de
plată a acestora;

- Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi

autorizaţii a drepturilor de uz şi servitute, vor fi despăgubiţi pentru prejudiciile cauzate acestora
potrivit art. 12 alin. 10

- Asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se

stabileşte drept de servitute legală.

În privința regimului juridic observăm o serie de particularități:

- Servitutea legală are ca obiect utilitatea publică.

- Este de trei feluri: subterană, de suprafață, aeriană.

- Conținuțul acesteia este prevăzută în art. 14 raportat la energia electrică, respectiv art. 112 privind
gazele naturale și cuprinde: dreptul de acces şi de executare a lucrărilor la locul de amplasare a
capacităţilor energetice cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii şi avarii;
dreptul la instalare de reţele, de conducte, linii, stâlpi şi de alte echipamente aferente capacităţii,
precum şi accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenţii, întreţinere, reparaţii, revizii,
modificări şi exploatare, conform prevederilor legale în vigoare.
- Se exercită fără înscriere în cartea funciară pe toată durata existentei capacităţii energetice sau,
temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de
intervenţie în caz de avarie.

- Activitățile energetice se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de

proprietate şi a minimei ingerințe.

- Titularii de autorizaţii şi licenţe beneficiari ai drepturilor de servitute asupra proprietăţii publice sau
private a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale sunt scutiţi de plata de taxe, impozite şi alte
obligaţii de plată instituite de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

- Exercitarea se realizează cu titlu gratuit, pe toată durata existenţei capacităţii energetice.

- Constituie contravenție interzicerea/împiedicarea de către persoane fizice sau juridice a exercitării

drepturilor prevăzute de prezenta lege, de acces, uz şi servitute ori de restrângere a unor activităţi,
cu ocazia efectuării lucrărilor de retehnologizare, reparaţii, revizii, intervenţii la avarii, investiţii,
mentenanţă şi/sau racordare de noi utilizatori şi pentru defrişare sau a tăierilor de modelare, pentru
crearea şi menţinerea distanţei regulamentare faţă de reţelele electrice;

Prin urmare, în raport de aceste trei legi, dar și de prevederi similare în alte acte normative care au ca
obiect servituți administrative trebuie să ținem seama de distincția dintre caracterul ope legis și
exercitului dreptului de acces sau de trecere instituit în favoarea unei entități autorizate de către stat
să efectueze lucrări sau să desfășoare servicii de interes public. Exerciţiul drepturilor menţionate cu
caracter legal este reglementat distinct, după cum proprietatea afectată este a statului şi ale
unităţilor administrativ teritoriale sau privată a particularilor. Totuși, principiul constituțional al
egalității protecției acordate proprietății private indiferent de titular ține să sublinieze necesitatea de
a ne menține în limitele dispozițiilor legale.

Mai mult, prin Hotărârea Guvernului nr. 135/2011 11 au fost aprobate:

- regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de

exercitare a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile
energetice;

- convenția-cadru;

- regulile procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a

modului de plata a acestora.

Totuși în cuprinsul art. 3 se prevede cu titlu limitativ că pot fi încheiate convenții cadru doar după
intrarea în vigoare a hotărârii. Ele se pot solicita titularilor de licenţe şi autorizaţii de către proprietarii
terenurilor asupra cărora se va constitui servitutea necesară realizării capacității energetice
încheierea convenţiei-cadru.

În final, trebuie să avem în vedere că nu doar particularii sunt obligați să suporte o serie de limitări
ale drepturilor lor în scopul interesului colectivității care primează, ci și companiile de utilități care la
rândul lor au o serie de obligații pe care trebuie să le îndeplinească pentru a favoriza o altă ramură de

11
Hot. Guv. nr. 135/2011 privind aprobarea regulilor procedurale privind conditiile si termenii referitori la
durata, continutul si limitele de exercitare a drepturilor de uz si servitute asupra proprietatilor private afectate
de capacitatile energetice, a conventiei-cadru, precum si a regulilor procedurale pentru determinarea
cuantumului indemnizatiilor si a despagubirilor si a modului de plata a acestora, publicată în M. Of. Nr. 235 din
5 aprilie 2011
activitate de interes social sau de a pune în favoarea consumatorilor întreaga cantitate de
producție12.

III. Aspecte practice. Jurisprudența relevantă

Jurisprudența internă

Prin Decizia civilă nr.29 din 21 ianuarie 2009 13 Curtea de Apel Iaşi a subliniat în cuprinsul motivării
hotărârii în temeiul dispozițiilor Codului Civil de la 1865 deosebirile consacrate doctrinar între
servitutea ca drept real principal și servitutea legală ca o limitare a folosinței proprietății. Astfel,
Curtea a reţinut că, prin art. 576, Codul civil defineşte servitutea ca o sarcină impusă unui fond
pentru uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân şi constituie una din limitările caracteristice ale
dreptului de proprietate. Ea presupune existenţa „a două imobile” ce aparţin unor proprietari diferiţi.
Fondul „dominant” este cel în favoarea căruia se constituie servitutea, iar cel în sarcina căruia s-a
constituit este fondul aservit. Succesiunea reglementărilor în materia telecomunicaţiilor a impus o
sarcină proprietarilor de terenuri în ceea ce priveşte instalarea, întreţinerea liniilor de transmisie şi a
suporturilor acestora, ce are ca izvor convenţia, acordul proprietarului terenului şi al operatorului, al
furnizorului serviciilor de telecomunicaţii.

Așadar, dreptul de acces pe terenul unui proprietar particular este stabilit prin lege și poate fi
exercitat numai în condiţiile stabilite de aceasta, fiind impuse şi obligaţii pentru proprietarul
terenului. Totuși, dreptul are ca izvor convenţia, acordul proprietarului terenului şi al furnizorului de
servicii de telecomunicaţii. În temeiul convenției și având în vedere dispozițiile legale imperative se
vor stabili condițiile de exercitare. În lipsa convenţiei, acordul proprietarului poate fi suplinit prin
hotărâre judecătorească, care ţine loc de contract între părţi.

În consecinţă, proprietatea asupra suporturilor de transmisie, a stâlpilor în speţă, nu conferea

recurentei societatea de telecomunicații calitatea de „fond dominant”, de proprietar asupra
terenului, în sensul dispoziţiilor Codului civil, fără de care nu se poate constitui servitutea. De altfel, și
în doctrina de specialitate prezenţa fondului dominant ca element esenţial servituţii a fost obiect de
controversă în ceea ce priveşte calificarea sarcinilor impuse de lege proprietăţii private având ca
finalitate promovarea unui interes public 14.

Într-o altă cauză15 Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat un diferend similar între un particular și
o societate de furnizare energie electrică menținând hotărârile instanței de fond care au constatat
existenţa unei servituţi legale de trecere, cu piciorul şi mijloace de transport, cu titlu gratuit, în
favoarea pârâtei, precum şi a unui drept de uz, cu titlu gratuit, asupra construcţiilor aferente
posturilor de transformare în favoarea pârâtei, obligând reclamanta să permită exercitarea acestora

12
http://www.argumentesifapte.ro/2014/06/10/cit-de-departe-poate-merge-liberalizarea-pietelor-de-utilitati/
13
http://www.juspedia.ro/4866/actiune-in-constatarea-dreptului-de-servitute-legala-drept-de-acces-pentru-
operatorul-public-de-retea-destinata-serviciilor-de-telecomunicatii/
14
A. Buciuman, op.cit., par. 1.1.
15
http://www.scj.ro/SE%20rezumate%202012/SC%20II%20dec%20r%203136%202012.htm
în limitele necesare desfăşurării normale a activităţii, pe durata de existenţă a capacităţilor
energetice. Un element important al speței a fost și evidențierea distincţiei între capacităţile
energetice în funcţie de momentul edificării acestora.

În speța soluționată de instanța supremă s-a reținut și respingerea de către Curtea de Apel Ploiești a
cererii de acordare de despăgubiri în care nu a putut fi dovedită existența unui prejudiciu. Potrivit
instanței de apel în temeiul art. 16 alin. (8), (9) şi (10) din Legea nr. 13/2007 se pot acorda
despăgubiri proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacităţii energetice, doar şi numai
atunci când titularul autorizaţiei de înfiinţare şi de licenţă execută lucrări de retehnologizare,
reparaţii, revizii, remedieri de avarii ce au drept consecinţă prejudicierea acestora.

Spre deosebire de Legea nr.13/2007, putem observa că Legea nr. 123/2012 prevede acordarea de
despăgubiri mai largi proprietarilor afectați de exercitarea de către titularii autorizațiilor de înființare
și licențe în materie. În conformitate cu art. 12 alin. 10 proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor
afectaţi de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor de vor fi despăgubiţi
pentru prejudiciile cauzate acestora urmare a lucrărilor de realizare şi retehnologizare ale
capacităţilor energetice pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru
care se acordă licenţe.

În fața instanțelor naționale a fost admisă o acțiune a reclamanților care viza acordarea de
despăgubiri ca urmare a exercitării serituții pe terenul acestora în contra refuzului pârâtei de a le
acorda16. În recurs, Curtea de Apel Craiova a dat câștig de cauză recurenților care au depus toate
diligențele în a ajunge la un consens pe cale nejudicioasă cu intimata care a fost notificată în sensul
încheierii unei convenții. Scopul acestui din urmă acord era de a stabili procedurile, termenele,
condițiile și despăgubirile la care era îndreptățită în temeiul legii ca urmare a exercitare a dreptului
de uz si de servitute pentru capacitatile energetice realizate pe proprietatile private.

2. Jurisprudenţă europeană

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului problema servituților legale a făcut
obiectul unor hotărârii ale magistraților europeni în raport de dreptul la proprietate garantat de art.
1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenției.

Astfel în hotărârea Fredin c. Suedia dreptul de a exploata o carieră de piatră este considerat ,,bun” în
sensul Convenției. În hotărârea Loizidou c. Turcia Curtea a stabilit că imposibilitatea proprietarului
de a folosi un imobil, din cauza unor interdicții statale constituie o privare de proprietate.

Privarea de proprietate care este determinată lato sensu de stabilirea unor astfel de servituți legale
poate fi justificată dacă îndeplinește toate cele trei condiții cheie în viziunea Curții de la Strasbourg:
legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu
scopul vizat17.

În raport de exigența legalității măsurii, ingerința adusă dreptului de proprietate este prevăzută de
legile pe care le-am analizat anterior atât în sens formal, cât și în sens material. Legile sunt accesibile
16
Curtea de Apel Craiova –Secția civila – Decizia 693 din 17.05.2010 (a se vedea
http://www.euroavocatura.ro/jurisprudenta/1386/servitute_instituita_prin_lege_asupra_unui_teren_propriet
ate
17
R. Chiriță, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și explicații. Ediția 2, Ed. CH. Beck,
București, 2008, pag . 780.
și previzibile, iar în privința servituților instituite marea lor majoritate termenii sunt suficient de clar
enunțați pentru ca particularii să poată anticipa consecințele pe care le-ar putea aduce constituirea
unui astfel de limitări a proprietății.

Cu privire la justificarea privării de proprietate în limita folosinței terenurilor de pildă, de o cauză de

utilitate publică, aceasta este înțeleasă larg de către Curte, considerându-se că utilitatea publică
poate să provină din orice politică legitimă de ordin social, economic sau de altă natură. Spre
exemplu, pentru amplasarea de rețele electrice sau conducte de gaze naturale sunt necesare diferite
lucrări, iar de principiu cauza de a asigura utilizatorilor serviciul poate justifica o astfel de limitare a
folosinței unui teren. Însă existența unui interes sau a unei utilități publice care grevează un bun
privat dă naștere și unei obligații pozitive din partea statelor.

În cauza Bugajny c. Polonia, Curtea a considerat că atunci când un bun este afectat unei utilități
publice, prin natura sa, statul are obligația de a expropria bunul, prin oferirea unei compensații
financiare proprietarului bunului. Chiar dacă interesul colectivității este stringent mai puternic decât
cel al unui individ, în final colectivitatea este formată din oameni care nu au obligația de a suporta o
pierdere care să le prejudicieze patrimoniul și care cu efect de bumerang să se răsfrângă la nivel
central. Mutatis mutandis, dispozițiile își găsesc aplicare și în raport de servituțile administrative
instituite într-o serie de legi interne, chiar dacă se aduce atingere unui singur atribut al proprietății și
anume folosința. Însă, am observat că în cuprinsul Legii minelor și a Legii petrolului exercitarea
servituții se realizează cu titlu oneros, contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor
afectate de aceasta, în timp ce prevederile Legii energiei electrice și gazelor prevăd într-o chestiune
similară că exercitarea este de principiu cu titlu gratuit pe toată durata existenţei capacităţii
energetice. Considerăm că deși natura dreptului este același și în linii mari și regimul juridic,
legiuitorul operează o deosebire în privința modalității exercitarea dreptului. Acest fapt poate atrage
o serie de litigii în raport de despăgubiri. De altfel, așa cum am observat o serie de critici de
constituționalitate au fost aduse până la momentul modificării legii energiei în 2007 când s-a
prevăzut că pe cale convențională se poate stabili plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri.

În raport de criteriul proporționalității, așa cum am observat legile analizate stabilesc o serie de
principii în temeiul cărora se stabilesc terenurile care urmează să fie afectate, măsurile compensatorii
care urmează să fie acordate sub forma unei rente, stabilirea unei perioade maximale până la care
urmează a se exercita servitutea de către cei în favoarea cărora este constituită. În plus, aplicarea
unei contravenții pentru împiedicarea exercitării dreptului de servitute sau a constituirii acesteia în
zone interzise ia în calcul gravitatea faptei comise, natura elementului căruia i s-a adus o lezare și
anume bun istoric, marja de apreciere a statului român încadrându-se în cerințele Curții. În final,
statul trebuie să pună în balanță interesele aflate în joc.

Prin decizia dată de Curtea de Apel Craiova analizată anterior instanța și-a motivat necesitatea de a
respecta posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri în situația în care este lipsit de folosința
bunului și a făcut trimitere la două hotărârii ale Curții supranaționale. În cauza Sporrong c. Suedia – s-
a reținut că interdicția de a construi duce la pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții
normale de piață și că deși din punct de vedere juridic dreptul a ramas intact – astfel de restrângeri
reduc semnificativ posibilitatea practică de a-l exercita. În consecință, dreptul de proprietate al
reclamantului devine precar – afectat în însăși substanța sa – așa încât, interdicția de a construi
devine o povară specială și excesivă pe care ar fi putut-o face legitimă numai posibilitatea de a
reclama reparații.
În cauza Mellacher contra Austria Curtea a recunoscut posibilitatea statului de a reglementa
folosinţa unor bunuri atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar a stabilit că în aceeaşi
măsură nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar
păstrarea raporturilor de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de
indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.