Sunteți pe pagina 1din 3

Nr.........../........................

Director,
Prof. Duță Gheorghe

Caracterizare

Preşcolarul Mihart Cristina este înscrisă la Grădiniţa cu PN Castranova,


în anul şcolar 2018-2019, aflându-se sub îndrumarea educatoarei Rosia
Laura Maria

Activitatea copilului în grădiniţă

În cadrul jocurilor desfăşurate în sala de grupă, Cristina preferă jocurile


de creaţie cu subiecte şi roluri, dar şi pe cele de mişcare sau cu caracter
sportiv . Rolul pe care şi-l asumă în cadrul jocului este acela de conducător.
În ceea ce priveşte conduita copilului în grădiniţă se poate spune că şi-a
însuşit deprinderile de comportare civilizată şi le aplică în relaţiile cu adulţii
şi copiii, existând de altfel o bună concordanţă între comportarea copilului
în familie şi în grădiniţă.
S-a adaptat cerinţelor grupului din care face parte, îndeplinind cateva
din sarcinile care i se dau.

Coordonate ale dezvoltării psihice


➢ Motricitatea:
-are o motricitate destul de bine dezvoltată pentru vârsta sa, de asemenea
şi coordonarea ochi- mână s-a dezvoltat
-nu rezistă foarte mult la efort fizic, dar execută cu plăcere exerciţiile de
educaţie fizică şi participă cu entuziasm la întrecerile organizate în
grădiniţă.

-se autoreglează bine în activităţile de învăţare şi creaţie desfăşurate


individual sau în grup.

➢ Percepţia:
-distinge calităţile de mărime (mare/mic) şi de culoare ale diverselor
obiecte prezentate (în general culorile principale: roşu, galben, albastru,
verde, ceea ce este perfect normal pentru particularităţile sale de vârstă);
-percepţia lucrurilor este încă globală, văzul observând întregul încă
nedescompus (dacă îi indici haina copilului, ea va spune că acela este un
copil).
➢ Reprezentările:
-nu poate reprezenta prin desen niciun obiect, oricât de simplu ar fi el
( o minge, spre exemplu).
➢ Atenţia:
-urmăreşte atentă explicaţiile date în executarea unei sarcini;
-perioada de concentrare şi stabilitatea atenţiei nu este foarte mare (5-10
minute, în funcţie şi de caracteristicile activităţii, noutatea şi caracterul ei
stimulativ, materialul didactic folosit).
➢ Limbajul şi comunicarea:
In curs de dezvoltare
➢ Gândirea:
-a început să aibe un caracter operatoriu; răspunsurile la solicitările simple
sunt coerente, stabile, corespunzătoare cerinţelor;
-intelectul are o singură pistă; nu întrevede alternative posibile în realizarea
unor probleme.
➢ Memoria:
-întipărirea involuntară şi voluntară este rapidă;
-are o capacitate bună de stocare a informaţiilor;
-memoria este legată de concret, copilul memorează tot ce vede, ce aude
ce i se povesteşte şi discută cu adulţii, dar se manifestă memoria de scurtă
durata;
-reproduce destul de uşor momente care au impresionat-o chiar dacă
manifestă lacune în povestire.
➢ Imaginaţia:
-are o imaginaţie bogată, legată şi stimulată de trăirile sale afective:
bucurie, plăcere, dar şi frică sau spaimă;
-imaginaţia este strict legată de percepţie şi experienţe concrete: desene
animate, activităţi cotidiene.
➢ Afectivitatea:
-îşi iubeşte foarte mult părinţii, familia, dar şi persoanele cunoscute
(anumiţi colegi, educatoare);
-trăirile afective îi sunt influenţate de memoria afectivă;
-manifestă preferinţe faţă de anumiţi copii în a se juca sau împrieteni cu
aceştia;
-îi plac formulele de alint cu care i se adresează părinţii:
-bucuriile, reuşitele, realizările sunt trăite intens.

Trăsături de personalitate
➢ Temperamentul: este vioaie, echilibrată
Trăsături de caracter
➢ spirit de prietenie,spirit de ordine, hărnicie.

Educatoare: Rosia Laura Maria

S-ar putea să vă placă și