I.

Recoltarea sangelui venos

II. Sondajul gastric

Facultatea de Medicina si Farmacie

Condruz Andreea-Eliza
Anul III, grupa 1
 Recoltarea sangelui venos

Ca parte a sistemului circulator, sistemul venos este responsabil pentru transportul sângelui dezoxigenat din
mușchi și țesuturi către inimă. El este alcătuit din trei unități (sistemul superficial, adânc și de conectare). Corpul
are: vene superficiale, care sunt situate în stratul gras sub piele; vene profunde, care se află în mușchi și de-a
lungul oaselor; vene scurte (numite și vene de legătură), care leagă venele superficiale și adânci.
Produsele de sange si derivate ca si alte fluide recoltate de la om reprezinta probe biologice cu potential infectios.

Recoltarea sangelui venos se utilizeaza pentru efectuarea unor examene de laborator in vederea completarii
datelor furnizate de examenul clinic si a elaborarii diagnosticului si a urmarii evolutiei pacientului sub tratament
recomandat.
Examene biochimice : - Glicemie,uree,creatinina,acid uric,rezerva alcalina,= RA, ionograma(electroliti plasmatici:
Na,K,HCO3,Cl) ,colesterol,trigliceride,lipide, TGP,TGO,GGT,bilirubina,amilaza,electroforeza,
P.T.,calciu,magneziu,HDL cholesterol, LHL cholesterol,sideremiei (Fe)

Recoltarea se poate face in sectia in care este internat bolnavul sau in laborator.Odata admis in camera de
recoltare pacientul este invitat sa se aseze pe scaunul de recoltare. Se cere pacientului sa se aseze comod si sa se
relaxeze. Se cere pacientului sa nu aiba nimic in gura (guma de mestecat, termometru, etc). In laborator se poate
preleva sange intr-o camera speciala in care se dispune de o masa de lucru, de un scaun cu spatar si de o canapea
sau de un pat de spital.
Asezarea pacientului in pozitie sezanda: Pacientul este rugat sa intinda bratul pe suportul special al scaunului de
recolta astfel incat sa formeze o linie dreapta de la umar la incheietura mainii; se evita hiperextensia.
Asezarea in clinostatism: In situatiile in care recoltarea nu poate fi efectuata in pozitie sezanda (pacient
imobilizabil, anxios, cu stare generala alterata, etc), pacientul este culcat. Pacientul este rugat sa intinda bratul
astfel incat sa formeze o linie dreapta de la umar la incheietura mainii . Se realizeaza sprijinirea bratului care
urmeaza sa fie punctionat fie prin sprijin pe un suport fix, fie de catre o alta persoana la nivelul suprafetei pe care
este culcat, sau chiar usor mai jos decat suprafata de clinostatism (pentru a evita regurgitarea aditivilor din
vacutainere in momentul recoltarii)
Inainte de inceperea recoltarii se inregistreaza datele depre pacient, date care sunt apoi notate in foaia de insotire
a probelor de sange. Se intreba pacientul adult daca a mai recoltat sange, si daca a avut probleme la recoltare.

Pacientului i se explică procedura la care va fi supus şi se obţine întreaga lui complianţă. Recoltarea probelor se
face cu pacientul în condiţii bazale, înaintea oricărei proceduri diagnostice sau terapeutice (ideal între orele 7 şi 9
dimineaţa, în condiţii „a jeun” – pe nemâncate); pentru evaluarea metabolismului lipidic se recomandă ca
recoltarea să se efectueze după 12 ore de la ultima masă.Când probele de sânge nu sunt recoltate în condiţii
bazale, trebuie ţinut seama de efectele adiţionale pe care le pot produce efortul fizic (chiar şi efortul fizic
moderat poate determina o creştere a glucozei, acidului lactic, proteinelor serice, CK), precum şi a stării
emoţionale sau ritmului circadian care poate afecta anumiţi parametri.
PREGATIREA MATERIALELOR PENTRU PUNCTIE
Se imbibata vata in alcool,se pun la indemana garoul instrumentele pentru punctia propriu-zisa,se pun
anticoagulantii in recipiente (daca este cazul),se pun recipientele in ordinea recoltarii.
ALEGEREA LOCULUI EFECTUARII PUNCTIEI
Locul efectuarii punctiei se alege examinand atent ambele brate ale pacientului in urmatoarea ordine:
A. Pliul cotului
- vena mediana
- vena bazilica
- vena cefalica
B. Antebratul
- vena cefalica
C. Dosul palmei
- arcada dorsala a palmei
Pentru a facilita gasirea venelor este necesar:
 Sa se puna garoul
 Sa se incline bratul in jos
 Pacientul sa stranga pumnul
 Pentru recoltarea din dosul palmei se alege locul punctiei la intersectia a doua vene
Rolul garoului este acela de a facilita gasirea venelor. In timpul recoltarii este recomandat a-l slabi.
•Se pune garoul la aproximativ 10 cm deasupra punctiei
•Nu se intrerupe circulatia arteriala a bratului ci numai returul venos
•Pulsul trebui sa ramana perceptibil
•In cazul unei staze normale, presiunea atinge aproximativ 80-100mm Hg
Odata ales locul punctiei, se dezinfecteaza cu grija. Nu se palpeaza niciodata locul dupa dezinfectare
Pentru examenele bacteriologice conditiile de sterilitate trebuie sa fie mai exigente. De aceea se
dezinfecteaza suplimentar cu alcool iodat, si nu se vorbeste deasupra locului punctiei in momentul
realizarii ei.
Se recomanda aplicarea garoului in jurul bratului la cca 7-10 cm deasupra locului unde urmeaza sa se
efectueze punctia. Aplicarea garoului pentru alegerea preliminara a venei nu trebuie sa depaseasca 1
minut. In mod frecvent punctia venoasa se realizeaza din venele cubitale mediane . In cazul in care
acestea nu sunt abordabile (hematoame de la punctii anterioare sau injectii i.v., cicatrici, necesitatea
pastrarii acestor vene pentru tratamente i.v. ulterioare, etc) se acepta punctionarea venelor de pe
partea dorsala a mainii. Nu se folosesc venele de pe partea ventrala a incheieturii mainii sau de la
nivelul gleznei (acestea din urma, doar cu acordul medicului curant) Pentru punctia propriu-zisa,
dupa identificarea venei, garoul se aplica doar dupa 2-3 minute de la prima aplicare (pentru
identificarea venei) Aseptizarea zonei de punctie se efectueaza cu tampon imbibat in alcool
izopropilic prin miscari blande fara sa se produca hiperemie. Se lasa sa se usuce la aer (nu se sufla !)
pentru a preveni hemoliza si senzatia de arsura perceputa de pacient la introducerea acului. Daca
punctia nu reuseste si vena trebuie abordata din nou, locul se dezinfecteaza din nou.
Obligatoriu, desigilarea acului se face in fata pacientului.
 Se verifica inca o data corecta pozitionare a bratului si se atrage atentia pacientului sa nu efectueze
miscari bruste
 Se solicita pacientului sa stranga pumnul (pentru a mari staza venoasa)
 Se înşurubează foarte bine acul în holder
 Se ancoreaza vena cu degetul mare sau cu indexul pozitionat la 2.5-5.0 cm de locul punctiei
 Se punctioneaza vena cu acul la un unghi de insertie de aproximativ 30 grade
 Se asambleaza vacutainerul tinandu-se cu cealalta mana cat mai fix holderul cu acul
 Dupa ce incepe sa curga sangele in vacutainer se cere pacientului sa desfaca pumnul
 Se lasa tubul sa se umple pana cand vacuumul este epuizat si curgerea sangelui inceteaza
 Se scoate vacutainerul asigurandu-se fixitatea sistemului ac-holder
 Se introduce un nou vacutainer prin miscare de impingere-rotatie
 Cand se introduce ultimul vacutainer si incepe sa fie umplut cu sange, se desface garoul
 Se retrage din vena sistemul ac-holder
 Se aplica imediat un tampon-compresa si se solicita pacientului sa apese pe locul punctiei
 După recoltare se aruncă acul utilizat în cutia special destinată acestui scop (cutie galbena din
plastic pentru desuri medicale intepatoare si taietoare, marcata cu simbolul pentru risc biologic).
Pacientul mentine bratul in extensie cca 5 minute cu compresie pe locul punctiei .Vacutainerele cu
aditivi (cele cu capac albastru, mov, negru, verde, gri) se agita pentru amestecarea sangelui cu
anticoagulantii / aditivii respectivi; agitarea se face prin rasturnare blanda si completa (la 180 grade)
a tubului de 8-10 ori, fara a se produce spuma. O agitare energica produce hemoliza plasmei si
activarea coagularii facand proba improprie efectuarii analizei Inainte ca pacientul sa paraseasca
camera de recoltare, asistenta verifica hemostaza la locul punctiei si aplica un plasture de protectie.
In cazul in care sangerarea continua se mentine presiunea la locul punctiei si se aplica un bandaj
compresiv. Daca dupa inca 5 minute nu se opreste sangerarea, pacientul se aseaza in clinostatism cu
pozitionarea membrului superior punctionat in pozitie ridicata si se anunta medicul.
Ordinea recomandată pentru utilizarea vacutainerelor la recoltarea de sange venos la acelaşi
pacient este:
1. flaconul pentru hemocultura
2. vacutainere pentru coagulare (dop albastru)
3. vacutainer pentru ser (dop rosu)
4. vacutainer cu heparina(dop verde)
5. vacutainer cu EDTA pentru hemograma (dop mov)
6. vacutainer pentru VSH (dop negru)

Mentiuni:
Mentinerea timp indelungat a garoului ( recoltarea cu staza) poate modifica rezultatul unor analize
albumin ,calciu ,potasiu Ht,Sangele are culoarea roz datorita hemolizei
- Recoltarea fara heparina determina o falsa crestere a potasemiei,datorita eliberarii potasiului
intracellular dupa coagulare.
- Nu se face septizarea tegumentelor cu alcool sau solutii alcoolice in cazul recoltarii sangelui pentru
stabilirea alcoolemiei.
- In cazul recoltarii sangelui pt mai multe examene de laborator ordinea este urmatoarea: teste de
coagulare , electroliti ,VSH,alte recoltari
- In cazul contactului tegumentelor cu sangele acestea se spala si se dezinfecteaza
- In cazul in care exista suspiciunea unei boli ci transmitere parenterala se marcheaza eprubeta in
vederea protectiei personalului sau se folosesc recipiente speciale .
- Recoltarea sangelui pt examene biochimice se face dimineata pe nemancate .Se recolteaza 2-5 ml
fara substanta anticoagulanta pt determinarea examenelor amintite mai sus
- Analizele in urgentă se recolteaza de obicei pe heparina.Alte substante anticoagulante utilizate sunt
reprezentate de : citrate de sodium ,florura de sodium,oxalat de
potasiu,EDTA( etilendiaminotetraacetat) hirudina ( substanta anticoagulanta prezenta in glandele
salivare la liptoare si unii serpi veninosi ,care previne coagularea sangelui prin inhibarea actiunii
enzimei trombina)
 Sondajul gastric
Sondajul naso-gastric este manevra prin care se introduce un tub in lumenul stomacului. Manopera
permite evacuarea stomacului, recoltarea unei probe din cotinutul gastric, precum si lavajul gastric
sau introducerea uunor substante in lumenul gastric.

Rolul sondei nazogastrice este de a evacua continutul aeric si lichidian al stomacului operat in
primele ore postoperator.Fara aceasta sonda, stomacul si tubul digestiv care inca nu si-au reluat
complet functia, se vor incarca cu saliva, aerul inghitit si sucurile digestive. De exemplu, doar secretia
salivara pe 24 de ore masoara cel putin 700 ml.In consecinta, este foarte probabil ca pacientul sa aiba
dureri abdominale, greata si varsaturi. In plus, suferinta tubului digestiv poate pune in pericol suturile
digestive si implicit rezultatele interventiei chirurgicale.In aceasta situatie, simptomele pacientului
sunt mult mai neplacute prin absenta sondei nazogastrice, decat prin prezenta ei. De mentionat ca
montarea sondei nazogastrice in perioada postoperatorie (presupunand ca nu a fost montata in
timpul operatiei), atunci cand pacientul are nevoie de aceasta, se face cu anestezie locala si este o
manevra care presupune un disconfort important.
In cazul anumitor interventii chirurgicale la nivelul tubului digestiv, aceasta sonda poate fi inserata la
nivelul intestinului subtire si folosita pentru alimentatia pacientului.

Scopul sondei naso-gastrice:

- evacuare a lichidului de staza gastrica, in ocluziile digestive inalte sau joase, functionale sau
mecanice, cu calmare a distensiei abdominale;
- mentinere a decompresiei gastrice in perioada ileusului dinamic postoperator, cu evitare a
varsaturilor si a aparitiei pneumoniei de aspiratie (sindrom Mendelson);
- protejare a anstomozelor digestive in perioada postoperatorie la bolnavii cu interventii pe tubul
digestiv;
- controlul sangerarilor digestive inalte, cu indepartare a sangelui din stomac si executare de ges¬turi
terapeutice: spalare cu lichide reci sau gheata , administrare locala de solutii hemostatice
(adrenostazin);
- punere in repaus a pancreasului in pancreatita acuta;
- realizare a spalaturii gastrice in intoxicatii;
- alimentare a bolnavului in caz de stenoze supragastrice (tumori esofagiene inoperabile etc.), pana la
construirea unei gastrostome etc..
Materiale necesare:
Sonda Faucher: este confecţionată din cauciuc semirigid cu dimensiuni 1,5m şi grosime 10-12mm.
Marcajul de 40- 50 este distanţa medie dintre centrul stomacului şi arcada dentară.
Sonda Leube este o sondă de cauciuc mai moale, de 75 cm cu lărgime de 8mm.
Sonde din material plastic sunt sondele Levin, Ventral, Salem etc. Ele au calitatea că sunt transparent,
moi şi sunt de unică folosinţă.
Sonda Einhorn – este cea ma folosită sondă şi este confecţionată din material plastic.
+ muşama , o tăviţă renală , recipiente pentru colectarea conţinutului stomacal,
două şorţuri de cauciuc lungi ,un scaun rotativ , o pâlnie de sticlă (cu D =20-
25cm) , o cană cu apă , o găleată pentru golirea lichidului evacuat ,mănuşi de cauciuc ,medicaţie
specifică (antihistaminice, antiemetice, anestezice locale, sedative, O2 , etc.)

Tehnica:
Se umezeşte sonda gastrică sau se lubrefiază cu un ulei, se face anestezia locală a faringelui cu un
spray anestezic cu cocaină. Asistentul medical sau medicul care efectuează manopera îşi îmbracă
şorţul de cauciuc, mănuşile de cauciuc şi se aşează în partea dreaptă a bolnavului. Fixează capul
bolnavului cu mâna stângă şi îl ţine între mâna stângă şi torace. Cu mâna dreaptă ia sonda gastrică
apucând-o de extremitatea rotunjită ca şi pe un creion. Bolnavul este invitat să-şi deschidă larg gura,
să respire adânc. Sonda gastrică se poate introduce atât pe gură cât şi pe o nară a nasului. După ce se
introduce capătul rotunjit până la peretele posterior al faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii i
se spune bolnavului să înghită. Cu ajutorul deglutiţiei sonda va aluneca pe calea naturală spre esofag.
Asistenta împinge uşor sonda, care înaintează spre stomac. Dacă apare greaţa se invită bolnavul să
inspire profund pentru a inhiba centrul vomei din bulb.
Dacă prin această manoperă nu se reuşeşte să se introducă sonda se practică manevra Moskovkin.
Se umple sonda cu apă, se pensează la capătul distal. Se introduce sonda şi când ajunge în faringe se
depensează sonda. În acest moment apa din sondă se scurge în faringe şi declanşează refluxul de
deglutiţie. Manevra se face de către doi asistenţi medicali. Când marcajul sondei gastrice de 40-50 cm
ajunge la arcada dentară sonda este în stomac. În acest moment dispare rezistenţa înaintării sondei şi
apare uneori un zgomot şuierător de aer care iese din stomac , apoi apare conţinutul stomacal.
Conţinutul se colectează într-un balon Erlenmeyer . În cazul când conţinutul stomacal întârzâie să
apară şi suntem siguri că sonda gastrică este în stomac se aspiră conţinutul gastric cu o seringă de 20-
30 ml. Extragerea sondei se face cu aceeaşi mână cu care s-a introdus printr-o manevră rapidă şi prin
pensarea capătului distal.
Dacă s-a introdus o sondă Faucher în scop de spălătură gastrică la capătul distal se adaptează o
pâlnie. Pe pâlnie se introduce apă sterilă. Înainte ca pâlnia să se golească complet este lăsată în jos cu
30-40cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală. După ce pâlnia s-a umplut se goleşte conţinutul
ei prin răsturnare în găleată sau lighean. Procesul se repetă de 5-6 ori. În caz de intoxicaţii, spălătura
se face de câteva ori, bolnavul fiind aşezat în poziţie decubit dorsal. Bolnavii agitaţi şi în stare de şoc,
se imobilizează de către brancardier şi li se va efectua spălătura. În cele mai multe cazuri sonda
gastrică rămâne în stomac pentru a i se putea repeta manoperele, şi este fixată între arcadele
dentare ale bolnavului prin garnituri de protecţie metalice acoperite cu cauciuc. Data, ora, conţinutul,
numele celui care a efectuat manopera, aspectul macroscopic, cantitatea extrasă se consemnează în
foaia de temperatură a bolnavului. Sondele de cauciuc se spală, se dezinfectează şi se sterilizează
pentru a putea fi refolosite. Sondele de plastic sunt de unică folosinţă şi se aruncă la extragerea lor
Incidente si accidente:
- lipsa de cooperare din partea pacientului;
- lezare a mucoasei nazale, cu posibila declansare de sangerari (epistaxis prin lezare a petei vasculare
Kesselbach);
- imposibilitate de introducere a sondei in esofag, prin dispozitie anatomica particulara a
orofaringelui sau tulburari de deglutitie ale pacientului (sonda se aduna „ghem” in gura);
- introducere accidentala a sondei in trahee, cu declansare a reflexului de tuse, asfixie.