Anomalii dentare de numar – dinti supranumerari

Coordonator științific: Șef de lucrări dr. Berari Adelina

Referat realizat de studentul Anghel Silvia Evelina

Facultatea de Tehnica Dentara

Anul I, grupa 1
 Anomalia dentara - dintii strambi, nu reprezinta o boala, ci doar o abatere
de la ceea ce este considerat a fi pozitia normala a dintilor. Din fericire, aceste
probleme pot fi rezolvate cu succes, atat in copilarie cat si la varsta adulta, gratie
tehnologiilor de care dispune ortodontia moderna.
Anomaliile dentare pot fi mostenite - anomalii dentare de cauza ereditara,
sau dobandite - anomalii dentare de cauza functionala.
Cauzele ereditare sunt legate de anumite caractere faciale sau dentare care
sunt transmise de-a lungul generatiilor : mostenirea unor dinti mai lati sau mai
mici, un numar de dinti mai mare sau mai mic decat formula normala, deficit sau
exces de crestere pe anumite segmente faciale - cel mai frecvent, cresterea in
exces a mandibulei.
Cea mai mare parte din anomaliile dento-maxilare sunt consecinta unor
tulburari functionale care pot afecta cresterea si dezvoltarea normala a aparatului
masticator. Dintre acestea, respiratia orala si deglutitia infantila sunt cauzele cele
mai frecvent intalnite.
Obiceiurile vicioase dobandite in timpul primei copilarii constituie, de
asemenea, cauza unor tulburari in dezvoltarea normala a complexului dento-
maxilar : suptul tetinei prelungita dupa varsta de 1 an, suptul degetului,
interpunerea diverselor obiecte intre dinti (creioane, pixuri), roaderea unghiilor
(onicofagie), dormitul in aceeasi pozitie timp indelungat. Pierderea precoce a
dintilor de lapte prin carii complicate si netratate, constituie o cauza foarte
frecventa in perturbarea alinierii dentare.
Deseori aceste cauze se pot asocia, ceea ce determina o agravare a
anomaliei dento-maxilare. In functie de complexitatea fiecarui caz in parte,
poate fi necesara colaborarea cu medici de alte specialitati, cum ar fi : O.R.L.,
pediatrie, parodontologie, chirurgie maxilo-faciala, logopedie.
Inclinarea accentuata a dintilor superiori este cea mai comuna problema
ortodontica, fiind un simptom al compresiei (ingustarii) de maxilar. Aceasta
anomalie apare la copiii cu probleme in sfera O.R.L. (polipi, amigdalite
repetate) si este asociata respiratiei orale (relatie cauza-efect). Acesti copii au
tegumente palide, narile sunt inguste cu tonus scazut, stau cu gura intredeschisa,
lasand sa se vada incisivii superiori inapoia buzei inferioare (aspectul de
iepuras), profilul convex accentuat fiind caracterisitic in pertubarea aspectului
facial.Incisivii superiori sunt afectati prematur de procese carioase si
traumatisme datorita expunerii lor in afara cavitatii bucale.
In cazurile mai severe apar si tulburari masticatorii, insotite de un retard in
cresterea si dezvoltarea generala a copilului, fapt ce este adesea remarcat de
medicul pediatru.
Largirea arcadei maxilare prin tratament ortodontic favorizeaza reluarea
respiratiei nazale si faciliteaza dezvoltarea normala a cresterii.
Compresia de maxilar este o cauza frecventa a parodontozei si a
sindromului de apnee obstructiva la varsta adulta.
Ocluzia inversa poate fi de natura ereditara, ca urmare a cresterii in exces
a mandibulei (maxilarul inferior) sau / si dezvoltarea mai redusa a maxilarului
superior.Prognatia mandibulara, asa cum este cunoscuta, are consecinte grave in
perturbarea aspectului facial, determinand profilul concav caracteristic.
Pe langa afectarea importanta estetica, prognatia mandibulara are consecinte
masticatorii, fonatorii si asupra sanatatii parodontale la varsta adulta.
Dintii frontali superiori acopera vertical mai mult de jumatate din
inaltimea dintilor frontali inferiori care apar mai inalti si pot avea contact cu
gingia celor de sus sau chiar cu cerul gurii. In timp, inflamatia gingiilor si uzura
(tocirea) excesiva a dintilor pot duce la pierderea lor la maturitate.
In cazul ocluziei deschise, dintii frontali superiori si inferiori nu se ating
in momentul "muscaturii". Spatiul care ramane poate fi de cativa milimetri pana
la un centimetru. De cele mai multe ori, ocluzia deschisa este cauzata de suptul
degetului. Suprasolicitarea dintilor posteriori, eficienta masticatorie redusa si
defecte de vorbire - sigmatismul sau sasaiala si vorbirea peltica - sunt
consecintele acestei anomalii. Afectarea fonatiei necesita uneori colaborarea cu
logopedul pentru a restabili pozitionarea adecvata a limbii in pronuntia unor
foneme.
Dintii pot fi inghesuiti deoarece sunt prea mari (macrodontie) sau pentru
ca oasele maxilare sunt prea mici. Aceasta situatie poate determina contacte
ocluzale incorecte cu efecte asupra tesuturilor de sustinere ale dintilor, locuri de
retentie a placii bacteriene si ingreunarea igienizarii dentare, care genereaza carii
si un aspect inestetic ce afecteaza psiho-social individul.
Adesea lipsa de spatiu este remarcata in momentul aparitiei caninilor superiori,
care, neavand loc sa sa alinieze pe arcada, erup in afara acesteia, ceea ce
perturba grav aspectul zambetului (zambet de vampir).
Spatierile dintre dinti pot fi consecinta mostenirii unor dinti mai mici
decat media normala (microdontie). Daca dintii sunt mai mici in raport cu
diametrul maxilarelor ori sunt mai putini dinti pentru ca nu au existat germeni
dentari sau pentru ca au ramas inclavati in os, pot sa apara spatii care sunt
inestetice si pot afecta vorbirea. Diastema (strungareata) este mai frecventa si
poate fi corectata cu succes prin tratament ortodontic.
Spatiul dintre cei doi incisivi centrali superiori ar trebui sa coincida cu cel
dintre incisivii centrali inferiori iar ambele sa se suprapuna pe linia mediana a
fetei. Deviatia liniei inter-incisive superioare fata de linia mediana a fetei
creeaza un aspect asimetric neplacut al zambetului, senzatia ca "gura s-a mutat
intr-o parte" sau "gura stramba".
Latero-deviatia mandibulei intr-o parte sau alta fata de linia mediana a
fetei determina asimetrii faciale, fapt ce poate perturba grav aspectul facial si
determina complexe psiho-sociale in viata individului.
Varsta nu mai constituie un impediment in alinierea dintilor strambi
(malpozitionati). Daca in copilarie putem vorbi de posibilitatea realizarii unui
tratament interceptiv de prevenire a instalarii anomaliei dentare, tratamentul
ortodontic la adulti vizeaza corectarea problemelor dentare datorate evolutiei
unei anomalii netratate si a complicatiilor bolii parodontale.
Anomaliile dentare întâlnite la om sunt clasificate în anomalii cu lipsă de
substanţă sau fără lipsă de substanţă. În următoarele articole vom aborda
anomaliile dentare fără lipsă de substanţă din care fac parte anomaliile dentare
de număr, de formă, de volum şi de poziţie.
Aşa cum le spune numele, anomaliile de număr constau în modificarea
numărului unităţilor dentare din cavitatea bucală. Aceste anomalii sunt
consecinţa unor disfuncţii din faza de formare a mugurilor dentari şi pot
modifica numărul dinţilor fie în număr mai mare, fie în număr mai mic.

Anodonţia reprezintă lipsa unuia sau mai multor dinţi de pe arcadă ca

urmare a lipsei formării mugurilor corespunzători.
Anodonţia parţială, a cel puţin un dinte definitiv, este cea mai des întâlnită
anomalie dentară. Este cel mai frecvent întâlnită la nivelul incisivului lateral, a
premolarului 2 sau a molarului de minte. Lipsa acestor dinţi poate provoca
disfuncţii masticatorii, deficienţe de vorbire, probleme estetice şi nu în ultimul
rând, malocluzie. În funcţie de localizarea absenţei dintelui, tratarea acestor
cazuri se poate face prin implant dentar sau punţi dentare, în special pentru
rezolvarea problemei estetice în cazul absenţei incisivului lateral.
Anodonţia totală este o boală genetică rară care se caracterizează prin
absenta congenitală a tutror dinţilor de pe arcadă, temporari sau definitivi.
Foarte rar este cazul în care anodonţia totală apare izolat de alte simptome. De
obicei ea este însoţită de patologii la nivelul pielii sau nervilor în cadrul unui
sindrom.  Tratamentul acestor cazuri este foarte complex. Încă de la vârste foarte
fragede copii vor fi nevoiţi să poarte proteze totale. Acestea vor fi schimbate la
intervale regulate pentru a permite creşterea normală a maxilarelor. În caz
contrar, arcadele dentare şi bolta palatină nu se or putea dezvolta în concordanţă
cu celelalte oase ale feţei.
Anomaliile dentare de număr pot fi reprezentate şi de dinţi supranumerari.
Aceştia pot erupe pe arcadă, dar pot să fie şi incluşi. În ambele cazuri se
asociază cu îngrămădiri dentare. Forma dinţilor supranumerari poate fi diversă:
de dinte suplementar (când are aceeaşi formă cu grupul dentar din care face
parte), de tubercul, conică, odontom compus (dinţi nanici multiplii) şi odontom
complex (masă dezorganizată de ţesut dentar).
În funcţie de poziţie există trei cazuri: meziodens, paramolar sau
distomolar. Cel mai des întâlnit este meziodensul: un dinte malformat, de formă
conică, situat între cei doi incisivi centrali maxilari.
Desi cele mai folosite denumiri pentru aceasta anomalie sunt dinti
supranumerari sau hiperodontie, unii autori considera foarte potriviti si termeni
precum: ateleodontie, anomalie de numar dentar in exces, hiperdentie, dinti
suplimentari, numar marit de dinti, hiperodontogenie, hiperplazia
dentitiei, pleiodontie, productie multipla de dinti, poligenezie
dentara, pleodontie, poliodontie.
Dintii supranumerari pot fi clasificatii dupa mai mute criterii:
1. Dupa criteriul topografic:
a) Dupa Bolk:- dens in dente; - meziodens cu localizare la
nivelul incisivilor, in apropierea liniei mediene;- paramolari;- distomolari;
b) Dupa Benagiano: - dinti supranumerari localizati intre
incisivii centrali: cu sau fara alterarea alinierii dentare; - dinti
suranumerari cu localizare interincisiva si intercanina: cu eruptie pe sau in
afara arcadei dentare; - dinti supranumerari in zona premolara; - dinti
supranumerari in zona molarilor.
2. Dupa criteriul morfologic:
a) Tomes: - dinti supranumerari cu forma sau dimensiuni
neregulate; - dinti suplimentari cu forma si dimensiunea pastrata si
asemanatoare cu a celor din seria normala;
b) Flint: - dinti supranumerari cu forma si volumul in
dimensiuni normale; - dinti supranumerari cu forma normala, dar volumul
modificat; - dinti supranumerari cuspidati si de forma conica; - dinti
supranumerari mici si ascutiti; - dinti spranumerari ce fuzioneaza cu cei ce
apartin seriei normale;
c) Euler: - dinti supranumerari ce au forma tipica; - dinti
supranumerari ce prezinta forme singulare atipice; - dinti supranumerari
cu forme asemanatoare neautonome;
d) Szenthe: - dinti supranumerari norma seria- tipus; - dinti
supranumerari norma terato- tipus: cu radacini calcificate sau
necalcificate;
e) Berker: - dinti supranumerari ce prezinta aceleasi caractere
cu a celor din seria normala; - dinti supranumerari cu modificari a
caracterelor morfologice fata de seria dentara normala;
3. Dupa criteriul etiologic:
a) Tavani: - dinti supranumerari atavici ce se manifesta prin
aparitia unui element ce a disparut in filogeneza; - dinti supranumeari
schizogeni ce apar in urma subdiviziunii la nivelul mugurelui dentar in
perioada odontogenezei;
b) Veronica Popa Molea: - dinti supranumerari filogenetici-
meziodens, premolarul trei si patru, molarii patru, paramolari si radacini
Bolk; - dinti supranumerari ontogenetici; - dinti spranumerari ca o entitate
nozologica ce se manifesta solitar; - dinti supranumerari ca un simptom,
insotit de unele afectiuni complexe precum: distoze multifocale, aberatii
cromozomiale- Sindromul Down, malformatii congenitale- displazia
oculo- auriculara, despicaturi labio- axilo- palatine.
4. Dupa criteriul morfologico- topografic:
a) Dinti suplimentari ce se aseamana cu cei prezenti in seria
dentara normala si se pot pozitiona pe sau in afara arcadei dentare;
b) Dinti supranumerari ce au forme proprii si pot fi prezenti
la nivelul arcadei dentare sau in afara ei.
5. Dupa momentul in care erup si dupa dentitia interesata:
a) Malavez: - ateleodontie de tip ateleogenodontic
caracterizata prin prezenta uni numar mai mare de 10 dinti temporari pe
un maxilar; - ateleodontie de tip ateleoblastodontic caracterizata prin
existena unui numar mai mare de 16 dinti permanenti pe maxilar;
b)Chaput: - dinti supranumerari pretemporari ce ii includ si
pe cei prezenti la nastere; - dinti supranumerari temporari; - dinti
supranumerari permanenti;
c) Dehdachti: - dentitia predeciduala- dintii supranumerari isi
fac aparitia inaintea dentitiei normale; - dentitia postpermanenta- dintii
supranumerari apar dupa dentitia normala, fie in cea tempoarara, fie in cea
permanenta.
6. Dupa criteriul clinic:
a) Dinti supranumerari unici ce pot avea o configuratie
normala sau una anormala, pot fi inversati sau meziodens;
b) Dinti supranumerari multipli;
c) Dinti fuzionati (intre doi dinti supranumerari) si germinati
(intre un dinte normal si unul supranumerar);
d) Dinti supranumerari asociati cu buza de iepure;
e) Incluzii dentare supranumerare;
f) Dinti supranumerari disorganoplastici.
7. Dupa criteriul obiectivelor terapeutice ce trebuie atinse: - dinti
supranumerari ce nu afecteaza sau opresc eruptia dintilor din seria
normala; - dinti supranumerari ce pot provoca incluzia unor dinti ce
apartin seriei normale.
Fata de anodontie, dintii supranumerari au o frecventa mai mica.
Aceasta anomalie afecteaza mai des dentitia permanenta, in raport de 331
fata de cea temporara.
Dintii supranumerari reprezinta aproape 3% din totalul anomaliilor
dento- maxilare, afectand indivizii de sex masculin intr-un raport de doua
ori mai mare fata indivizii de sex feminin. Aceasta anomalie apare mai
des la nivelul denitiei permanente, fiind localizata cu predilectie la nivleul
maxilarului superior.
In raport cu aria de arcada interesata, cea mai vizata de aceasta
anomalie este zona incisiva, atat maxilara cat si mandibulara, zona
molarilor si premolarilor fiind foarte rar afectata. Raportat insa la rasa, se
pare ca, o afinitate spre aceasta anomalie o au pacientii de culoare.
In general, dintii supranumerari prezinta aproape aceleasi
caracteristici morfologice ce apartin dintilor normali, dar uneori pot
aparea si unele modificari de origine dismetabolica ce pot fi puse in
legatura cu eruptia dintilor supranumerari, aparitia lor pe arcada,
functionalitatea lor si calitatea vascularizatiei sau inervatiei dintilor.
 Dezvoltarea dintilor supranumerari poate fi una total independenta
sau poate fi insotita de un dinte din seria normala sau chiar cu un dinte
supranumerar, inainte, dupa sau in acelasi timp cu dezvoltarea dentitiei
normale.
Dintii supanumerari au frecvent un volum mai redus, sunt atipici si
imbraca forme variate, situindu-se in pozitie orala fata de linia normala a
arcadei. Unii dinti care raman inclusi pot avea radacinile indreptate spre
planul ocluzal, iar coroana spre baza maxilarului, caz in care iau
denumirea de dinti anastrofici.
Meziodensul reprezinta o situatie aparte si cea mai freventa a
dintilor supranumerari, fiind caracterizata prin:
- eruptia sa pe arcada precede, insoteste sau urmeaza eruptiei incisivului
central permanent maxilar, fiind in concordanta cu evolutia acestor dinti;
- apare doar la nivelul maxilarului superior;
- este un dinte unicuspidat, uniradicular, cu o coroana de forma conica;
- meziodensul poate ramane inclus, sau poate erupe in pozitie normala sau
inversata si poate determina incluzia incisivilor centrali permanenti sau
malpozitii ale acestora.
Gravitatea acestor tulburari ce apar depinde in principal de
momentul in care erupe meziodensul, deosebindu-se astfel 4 situatii
clinice principale:
a) Meziodensul poate erupe inaintea incisivilor, ocupandu-le in
acest fel locul daca extractia lor nu a fost realizata la timp, provocand
astfel fie intarzierea eruptiei, fie eruptia vestibularizata a incisivilor
centrali, care sunt ghidati de mezidens;
b) In situatia in care meziodensul si incisivii centrali erup in acelasi
timp, se provoaca o lupta pentru ocuparea celui mai bun loc, lupta din care
invingatorul este cel mai frecvent meziodensul. Apare ca si consecinta
vestibularizarea, distalizarea sau rotatia incisivilor pana la 180 de grade,
expresie a lipsei de spatiu provocata de meziodens.
c) Daca meziodensul erupe dupa aparitia incisivilor, atunci este
palatinizat, fiind el ghidat in aceasta situatie.
d) Cand meziodensul ramane inclus, atunci el determina incluzia
incisivului central sau eruptia sa intr-o pozitie vicioasa.
S-a constatat ca meziodensul apare in jurul varstei de 6-7 ani, da nu
se stie cu precizie carei dentitii apartine.
Uneori, formatiunea supranumerara se poate dezvolta in interiorul
altui dinte - dens in dente, interesand orice dinte. Cel mai afectat este insa
incisivul lateral permanent superior, pentru ca acest dinte poate prezenta
un foramen caecum adancit, o morfologie tipica pierduta, o forma conica,
cu o marire sa micsorare a diametrelor.
In cazul in care se suspecteaza o invaginare dentara, este obligatoriu
sa se efectueze examenul radiologic, in urma caruia se releva prezenta
unei formatiuni dentoide radioopace localizata in lumenul pulpar. Apexul
acestor dinti ramane larg deschis. Pornind dinspre centru spre periferie,
intalnim un lumen anterior care comunica cu suprafata dentara, camera
pulpara si canalul radicular. Urmeaza apoi un strat de smalt, un strat de
dentina ce il acopera, tesutul pulpar impins lateral de formatiunea
invaginata luand forma unor coarne pulpare subtiri si ascutite, apoi
dentina propriu-zisa acoperita de smaltul dentar normal.
Situatia in care are loc invaginarea radiculara poate prezenta 2 tipuri
principale:
- „dens in dente” - „radix in radice”, caz in care invaginarea este captusita
cu smalt;
- invaginarea radiculara este limitata, captusita cu smalt- analogie
negativa a unei perle de smalt.
In procesul de invaginare, se presupune interventia a doua
mecanisme principale:
a) Epiteliile adamantine prolifereaza activ, invaginandu-se in
mugurele dentar;
b) Unele defecte privind epiteliul adamantin intern ce provoaca
ramanerea in urma a unor portiuni din smalt, invaginarea luand nastere in
urma proliferarii si inaltarii portiunilor neafectate.
In concluzie, putem spune ca tratamentul ortodontic poate
imbunatati atat functiile cat si aspectul dintilor, maxilarelor si fetei. Pentru
aceasta se folosesc aparate ortodontice care pot fi fixe sau mobile si sunt
utilizate pentru a indrepta dintii si a stimula cresterea si dezvoltarea
oaselor maxilare.
Tipul de aparat ce va fi intrebuintat este individual pentru fiecare
caz in parte, in functie de complexitatea fiecarui caz. Rezultatele
tratamentului depind in mare masura de individualizarea planului de
tratament dar si de modul in care medicul ortodont conduce tratamentul.
Principalul obiectiv al tratamentului ortodontic este obtinerea unei
ocluzii functionale prin care sa se asigure sanatatea structurilor orale si
imbunatatirea aspectului facial, acesta contribuind la bunastarea fizica si
mentala a individului.
 Bibliografie:

1. Dorin Bratu, Marius Ardelean Leretter, Carmen Colojoara, Mihai

Rominu, „Dintii umani permanenti”, Ed. Signata, Timisoara, anul 1991;

2. https://www.romedic.ro/dintii-supranumerari;

3. https://www.cdt-babes.ro/articole/anomalia-dentara-dintii-
strambi.php;

4. https://doctoruldedinti.info/anomalii-dentare-de-numar/.