Particularități ale unui text aparținând lui

Marin Preda / roman postbelic

Romanul Moromeţii scris de Marin Preda reuşește să se impună într-o epocă

nefastă pentru literatură, în epoca numită de autor „obsedantul deceniu”,
prezentând imaginea unei familii de țărani în care relațiile sunt vizibil tensionate.

Primul volum al romanului „Moromeții” apărut în anul 1955 surprinde elemente

ale realismului târziu, curent literar dezvoltat în literatura română, cu precădere în
perioada interbelică (prima jumătate a secolului al XX-lea). Criticul Eugen Simion
vorbește de existența unui realism psihologic în romanul lui Marin Preda unde se pune
accent pe imaginea și psihologia țăranului care își simte amenințată existența.
Trăsături ale realismului se regăsesc și în romanul lui Marin Preda, autorul apelând în
construcția operei sale la un personaj tipologic, la perspectiva narativă obiectivă, dar
și la prezentarea detaliată a realității vieții rurale. O primă trăsătură evidențiată în
text este caracterul tipologic al personajelor. Încă din incipit îl întâlnim pe Ilie
Moromete, personaj central ce întruchipează imaginea țăranului filosof, fapt dovedit
de atitudinea și mentalitatea sa. Acesta știe să scrie și să citească și este considerat
un punct de reper în colectivitate, dovadă fiind întâlnirile din Poiana lui Iocan. Mai
mult, el face politică, comentează discursul Majestății sale, susține independența
țăranului și este consilier local, toate aceste atribuții și activități conturându-i
impactul masiv asupra colectivității rurale. De asemenea, întâlnim și alte tipologii de-
a lungul romanului, tipologii construite în funcție de realitatea socială: cea a
bogătașului, întruchipată de Tudor Bălosu, precum și cea a săracului satului,
reprezentată de Țugurlan.

O altă trăsătură relevantă pentru încadrarea romanului într-un realism târziu

este prezentarea realității vieții rurale. Marin Preda prezintă realitatea satului
românesc din Câmpia Dunării într-un context istoric încă favorabil (înaintea izbucnirii
celui de-al Doilea Război Mondial). Societatea rurală este construită pe principiul
libertății individului și a respectării deciziilor persoanei, fapt dovedit de mentalitatea
lui Moromete, pe care o expune în finalul volumului al II-lea („Eu, domnule, am dus o
viață independentă.”). În același context, autorul prezintă imaginea familiei
tradiționale zugrăvită realist, ca o familie hibridă în care domină conflictele generate
de un tată autoritar care încearcă să-și impună mentalitatea (și implicit punctul de
vedere) în fața celorlalți.
 Tema romanului „Moromeții” este una realistă, anticipând destrămarea familiei
și a satului tradițional în contextul unei noi societăți ce apare – societatea comunistă.
O secvență relevantă în evidențierea temei familiei este cea de la începutul
romanului, redând momentul cinei familiei. Naratorul afirmă: „cât ieșeau din iarnă și
până aproape de Sfântul Niculae, Moromeții mâncau în tindă, la o masă joasă și
rotundă, așezați în jurul ei pe niște scăunele cât palma”. Poziționarea membrilor
familiei prefigurează tensiunile din cadrul acesteia. Astfel, fiii cei mari din prima
căsătorie, Achim, Nilă și Paraschiv stăteau „spre partea dinafară a tindei ca și când ar
fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”. Această imagine
anticipează finalul primului volum și momentul în care cei trei fii îl părăsesc pe
Moromete, fugind la București. De cealaltă parte, „lângă vatră, întoarsă spre
străchinile și oalele cu mâncare de pe foc stătea întotdeauna Catrina Moromete... iar
lângă ea îi avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca și pe Tita.”. Această poziționare
dezvăluie unul din conflictele majore, cel dintre fiii lui Moromete și mama vitregă.
Autoritatea lui Moromete care încă își domină familia e redată prin poziționarea la
masă: „Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pre pragul celei de-a
doua odăi de pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”.

O altă secvență relevantă este cea a tăierii salcâmului, imagine ce sugerează

destrămarea satului tradițional. Momentul ales este unul simbolic, în zori de zi,
moment ce reprezintă începutul unei noi epoci și sfârșitul vieții tihnite a lumii satului.
Salcâmul reprezintă un simbol al stabilității și al echilibrului satului, fiind parte a
lumii rurale, punct de reper pentru săteni: „Toată lumea cunoștea acel salcâm. Copiii
se urcau în el în fiece primăvară...”. Gestul tăierii salcâmului are o însemnătate
deosebită pentru Moromete care îl percepe ca pe un moment decisiv în destabilizarea
lumii rurale: „Din înălțimea lui, salcâmul se clătină, se împotrivi, bălăbănindu-se
câteva clipe ca și când n-ar fi vrut să părăsească cerul.”.

De asemenea, și elementele de structură și compoziție constituie o

particularitate importantă a romanului „Moromeții”. Structura romanului urmează
modelul lui Liviu Rebreanu din romanul „Ion”, având un aspect de roman circular cu
un echilibru compozițional evident între incipit și final. Un prim astfel de element ce
se regăsește în text este incipitul, în care autorul apelează la metafora timpului
răbdător: „se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici
fără conflicte mari”. În cadrul incipitului sunt redate coordonate spațio-temporale
care imprimă romanului o notă de realism, acțiunea fiind plasată în Câmpia Dunării,
timpul acțiunii fiind prezentat gradual, inițial cu o coordonată de ansamblu: „cu
câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial”, iar mai apoi, cu o coordonată
particularizată („era începutul verii”).
 Un alt element structural relevant pe care-l întâlnim în romanul lui Marin Preda
este finalul. Autorul revine în mod simetric asupra metaforei timpului, evidențiind
aceeași coordonată temporală: „trei ani mai târziu izbucnea cel de-al Doilea Război
Mondial”, autorul avertizând, însă, asupra vremurilor în schimbare, a prefigurării unei
anumite epoci, notând „timpul nu mai avea răbdare”.

Romanul „Moromeţii” de Marin Preda impune un personaj inedit, ţăranul-

filozof, şi se înscrie în galeria romanului de tip realist, reprezentând un punct de
reper în literatura română postbelică, o operă în care măiestria scriitoricească a lui
Marin Preda se relevă prin construirea universului recreat.