CUPRINS

CAPITOLUL I.............................................................................................................2

INTRODUCERE.........................................................................................................2

CAPITOLUL II...........................................................................................................9

SCOP ȘI MOTIVAȚIE.................................................................................................9

CAPITOLUL III........................................................................................................12
2.1.FUNDAMENTARE TEORETICĂ................................................................................................12
2.1.1.Definiție........................................................................................................................12
2.1.2.Etiopatogenie................................................................................................................12
2.1.3.Cercetări de biologie generală.....................................................................................12
2.1.4.Cercetări de biologie cerebrală...................................................................................13
2.2.SIMPTOMATOLOGIE..............................................................................................................14
2.2.1.Simptome pozitive.........................................................................................................14
2.2.2.Simptome negative........................................................................................................15
2.3.CLASIFICARE........................................................................................................................16
2.3.1.Schizorenia simplă.......................................................................................................16
2.3.2.Schizorenia paranoidă.................................................................................................16
2.3.3.Schizofrenia dezorganizată..........................................................................................16
2.3.4.Schizofrenia nediferențiată...........................................................................................17
2.3.5.Scizofrenia reziduală....................................................................................................17
2.4.DIAGNOSTIC.........................................................................................................................17
2.4.1.Diagostic pentru schizofrenie.......................................................................................17
2.4.2.Diagnostic diferențial...................................................................................................17
2.5.TRATAMENTUL.....................................................................................................................18
2.6.PROFILAXIA..........................................................................................................................19
CAPITOLUL IV........................................................................................................20

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI-DEFICIENȚE PSIHIATRICE............20

4.1.EDUCAȚIA SANITARĂ PENTRU PREVENIREA BOLILOR PSIHICE.............................................20
4.2.EVALUAREA FUNCȚIILOR PSIHICE........................................................................................21
4.3.ASPECTE ALE ÎNGRIJIRII PACIENȚILOR PSIHICI.....................................................................22
4.3.1.Culegerea datelor.........................................................................................................22
4.3.2.Problemele pacientului.................................................................................................27
4.3.3.Obiective.......................................................................................................................29
4.3.4.Intervenții.....................................................................................................................29
4.4.ROLUL ASISTENTEI ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU SCHIZOFRENIE.....................................32

1
CAPITOLUL V.........................................................................................................34

MIJLOACE ȘI METODE DE LUCRU........................................................................34

5.1.MIJLOACE DE LUCRU............................................................................................................34
5.2.METODELE DE LUCRU..........................................................................................................34
5.2.1.Culegerea datelor.........................................................................................................35
5.2.2.Analiza și interpretarea datelor...................................................................................36
5.2.3.Planificarea îngrijirilor................................................................................................36
5.2.4.Efectuarea îngrijirilor..................................................................................................37
5.2.5.Evaluarea.....................................................................................................................37
CAPITOLUL VI........................................................................................................39

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU SCHIZOFRENIE...................................................39

STUDIU DE CAZ I...................................................................................................................39
STUDIU DE CAZ II..................................................................................................................50
CAPITOLUL VII.......................................................................................................60

CONCLUZII.............................................................................................................60

CAPITOLUL VIII.....................................................................................................63

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................63

CAPITOLUL I

INTRODUCERE
ISTORIC

2
 Istoricul conceptului de schizofrenie se întâlneşte strâns cu cel al principalelor probleme
clinice şi teoretice ale psihiatriei şi mai ales cu cel al dezvoltării tendinţei cliniconasologice.
Astfel că delimitarea graniţelor conţinutului şi etiologiei schizofreniei a fost şi este preocuparea
fundamentală.

Prin dramatismul simptomatologiei şi evoluţiei, schizofrenia a suscitat un interes cu totul

particular printr-o serie de întrebări cu privire la diagnostic, etiopatogenie şi tratament.

Psihiatria, domeniul în care omenescul este o coardă care vibrează pe frecvenţa uneori
greu de cuprins, oferă imaginea unei continue lupte, pentru libertatea fiinţei de a fi om.

Simbolul bine cunoscut al psihiatriei, schizofrenia, este ilustră cea mai autentică a
noţiunii de tulburare psihotică.

Evoluţia teoriilor referitoare la schizofrenie a fost o corelaţie mobilă cu devoltarea

ştiinţelor medicale, psihologice, filozofice, sociologice iar cercetările actuale se orientează pentru
corelarea datelor moderne cu concluziile clasice.

Bazele conceptului de schizofrenie, ca entitate nosografică, au fost stabilite de către

psihiatria franceză, la începutul secolului al XIX-lea.

Morel introduce sintagma de ʺdemenția praecoxʺ pentru a desemna o tulburare cu

evoluție rapidă spre o demență stupidă observată numai la tineri alienați, expresie particulară a
degenerescenței.

Psihiatria germană a continuat să diferențieze ʺnebuniaʺ, astfel că Hencker (1871)

izolează hebefrenia, maestrul său Kahlbaum (1874) descrie catatonia, iar E. Kraepelin
circumscrie forma paranoidă.

În cea de a șasea ediție a tratatului său, Kraepelin include în genericul de ʺdemenția

praecoxʺ, caracterizat printr-o deficiență fără o cauză organică dovedită, hebefrenia, catatonia și
forma paranoidă. În ediția a opta Kraepelin departajează delirurile cronice, parafrenia și paranoia
de ʺdemența praecoxʺ pe baza modificărilor personalității în decursul evoluției simptomatologiei
clinice.

3
 Kraepelin, consideră ʺdemența praecoxʺ ca o boală endogenă fără o cauză identificabilă,
evoluând spre o slăbiciune psihică, caracterul esențial al formelor clinice fiind reprezentat de
deteriorarea coerenței interne a personalității, manifestându-se în mod special printr-o perturbare
a vieții emoționale și a voinței.

E. Bleuler introduce termenul de ʺschizofrenieʺ (grupul schizofreniilor)pentru a sublinia

faptul că ʺdemenția praecoxʺ nu are o etiologie omogenă și că simptomatologia clinică este
produsă prin elaborări secundare ale disfunctiilor subiacente. E. Bleuler, consideră că în
schizofrenie sunt prezente două grupe de simptome: primul grup se distinge prin simptomle
primare generate direct de procesul patologic și simptomele secundare apărute numai ca o reacție
a psihismului bolnav. Simptomele primare constau din tulburări ale asociațiilor (o scădere sau o
nivelare a afinităților).

E. Bleuler introduce a doua dihotomie între simptomele fundamentale și accerorii.

Primele corespund, mai ales modificărilor cursurilor gândirii, a afectivității și a atitudinii fața de
lumea exterioară (ambivalența, autismul) și ar fi prezente tot timpul. Simptomele accesorii pot
lipsi în unele momente evolutive și se referă la întreaga simptomatologie denumită în prezent
ʺproductivăʺ (halucinații, idei delirante, tulburări de memorie și de personalitate, simptome
catatonice, stări maniacale sau melancolice, etc.).

Diagnosticul schizofreniei introduse de E. Bleuler, se bazează pe conceptul regulei

ierarhice enunțat de Jaspers, care stipulează că bolile psihiatrice sunt organizate în straturi
suprapuse, tulburările profunde putând prezenta simptomele tulburărilor superficiale, în timp ce
procesul invers nu este posibil. Astfel, simptomele schizofreniei situate într-un strat inferior
bolilor afective, vor permite diagnosticul când simptomele fundamentale sunt acompaniate de o
simptomatologie afectivă. În schimb, simptomele organice exclud diagnosticul de schizofrenie,
și aceasta chiar în prezența simptomelor fundamentale.

Sistemul de diagnostic propus de Bleuler, prezintă inconvenientul că simptomele

fundamentale sunt foarte greu de cunoscut cu exactitate.

Din acest motiv, K. Schneider propune înlocuirea grupului schizofreniilor cu termenul de

schizofrenie și o altă dihotomie a criteriilor diagnostice (simptome de rangul I si rangul II).

4
 În simptomele de rangul I, care se referă la experiențele anormale relatate de către bolnav
(unele halucinații, enunțarea sau ecoul unor gândiri, sentimentul impunerii sau percepțiile
delirante, etc) și simptomele de rangul II mai greu sesizabile, cum sunt fenomenele maladive
incomprehensibile (alte tulburări de percepție, intuiția delirantă, perplexitatea, variația
dependenței, sărăcirea afectivă). K. Schneider a utilizat regula ierarhică a lui Jaspers în
elaborarea criteriilor diagnostice.

Simptomele de prim rang a lui K. Schneider cuprind, mai ales, simptomele accesorii ale
lui Bleuler, în timp ce simptomele secundare se suprapun simptomelor fundamentale.

Se concluzionează că ceea ce denumea în mod impropriu ʺdemențăʺ constituie o

psihopatologie particulară al cărui nume era V.A. Kkadinski – ideofrenie (1882), Korsacov –
distonie(1891). Ervoin Strnsski – ataxie intrapsihică (1904), Urstein – dizarmonie intrapsihică
(1907), Bleuler – schizofrenie (1911), Uraslin – psihoză discordantă (1912).

Delimitarea granițelor schizofreniei a devenit o preocupare fundamentală în cercetarea

psihiatrică, acest fapt fiind stimulat și de concluziile lui Bleuler. Suprapunerea noțiunii de
schizofrenie peste cea de ʺdispoziție caracterială schizoidăʺ (schizoidie) - Kretschmer și peste
noțiunea de ʺpierdere a contactului cu realitateaʺ (minkowski) a determinat și ea extinderea
exagerată a limitelor schizofreniei.

Aceste tendințe au mers până acolo încât s-au șters granițele dintre patologie și normal,
considerându-se că schizofrenia exista înainte de a fi cunoscută și sub forma de ʺschizofrenie
latentăʺ.

Datorită în special cercetărilor lui Kallman (1938, SUA) s-a ajuns la delimitarea așa-zisei
ʺschizofrenii de nucleuʺ.

Langtfeldt (1939), diferențiază psihozele schizofrenice în două etapeȘ primul

grupdenumit schizofrenia autentică i al doilea grup psihozele schizofreniforme. Psihozele
schizofreniforme se disting de cele autentice prin abența semnelor deficitare a autismului și a
aplatizării afective și prin prezența unei personalități premordiale adecvate, a unui factor
declanșator net, a unui debut activ, a unui mediu favorabil, a tulburărilortimice, a unei obnubilări
a conștiinței, simptomele fiind comprehensibile.

5
 Criteriile de diagnostic propuse de CIM 10 și DSM IV acordă o importanță
preponderentă simptomelor de prim rang ale lui K. Schneider și a unor simptome fundamentale
ale lui Bleuler, precum și punctul de vedere a lui Kraepelin, durata bolii fiind minimum 6 luni.

Strauss, Carpenter și Barko (1974) au propus ca pe baza simptomatologiei să se distingă

două profile schizofrenice diferite schizofrenia pozitivă și schizofrenia negativă.

Schizofrenia pozitivă s-ar caracteriza prin prezența fenomenelor anormale (halucinații,

deliruri, gânduri dezorganizate).

Schizofrenia negativă s-ar manifesta prin fenomene deficitare datorită absenței funcțiilor
normale (tocirea afectivă, retragerea emoțională, deficiența cognitivă).

Pe baza acestor observații, Crow (1980) afirmă că ar exista două tipuri de schizofrenii cu
o etiologie diferită.

Întrucât majoritatea schizofreniilor prezintă simptomele celor două tipuri, Kay (1991) a
propus un model dimensional pentru distingerea pozitiv-negativ.

Discuția între diferitele subtipuri de schizofrenii este și în prezent discutată. Subtipurile

sunt greu de diferențiat într-o manieră fiabilă și nu sunt întotdeauna stabile, unitare în timpul
evoluției lor.

În concluzie orice discuție asupra limitelor schizofreniei nu poate să omită menținerea

cunoscutei dileme ʺnature-nurtureʺ (înăscut-îngijire) și rolului stresului în dezvoltarea tablourilor
schizofrenice.

Sub raportulterminologiei folosite, psihiatrii francezi (Chaslin, 1912) unesc formele

clinice descrise nu sub denumirea de schizofrenie, ci de ʺsindrom discordantʺ.

În literatura americană conceptul de schizofrenie este sub influnța teoriilor psihologice

ale lui A. Mayer care i-a dat ʺparergazieʺ și a fost cuprins până nu demult în cel de ʺreacție
schizofrenăʺ, înlocuit în 1980 prin cel de ʺtulburări schizofreneʺ.

ISTORICUL TEORIILOR ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI

6
 Teoriile privitoare la acordarea de îngrijire a pacientului au ca element de bază: omul,
mediul înconjurător, sănătatea, îngrijirea bolnavului. Aceste părți componente pleacă de la
principiul umanist și sunt puse în legătură cu altele, formând teorii. Principiile acestor teorii au
aplicații pe arii restrânse de activitate.

Teoriile și îngrijirea pacientuluise vor schimba în acord cu definiția dată sănătății, precum
și cu evoluția perioadelor de timp și de cultură.

Florence Nicghtingale (1820)

Viziunea lui Florence N.este oglindită în cartea ʺNotițe despre munca sanitarăʺ (1859).
Ideile de bază se pot încadra într-o concepție tehnologico-filozofică. Natura se intensifică cu
legile lui Dumnezeu. Credința și îngrijirea bolnavilor sunt de neseparat. Teoria Florencei N.
îmbrăca un caracter religios în acele timpuri.

J.A.van den Brink-Tjeblus (1924)

Van den Brink-Tjeblus a elaborat teoria ʺDomeniul de studiu al îngrijirii pacientuluiʺ

(1974) de orientare fenomenologică.

Teoria concepută conține o mulțime de elemente normative.

Principiile aflate la baz lor sunt:

-persoana îngrijită ocupă un loc central

-persoana îngrijită trebuie privită prin prisma principiilor holistice

-dacă pornim de la idea că întreaga grijă se adresează pacientului atunci nu se va mai face
deosebiri între îngrijirea generală și cea specială a pacientului, deoarece au același scop în
ameliorarea stării pacientului.

-activitatea cadrului medical reprezintă un răspuns la nevoia de îngrijire a pacientului.

M. Grypdonck (1970)

A elaborat ʺTehnica integrată a îngrijirii bolnavuluiʺ care are la bază trei principii
fundamentale:

7
 -pacientul este abordat ca persoană, ca om în totalitatea sa

-realizarea și dezvoltarea profesională a cadrului medical vor fi încurajate

-se va incerca să se ofere un cadru organizatoric, dorinței de profesionalizare a cadrului

medical

ʺTehnica integrată a îngrijirii bolnavuluiʺ este un model de îngrijire care s-a format din
practică sub aspectul de acțiune-cercetare.

Virginia Henderson

V. Henderson își bazează ideile pe structurile create de psihologul american Thorndike,

privitoare la necesitățile de bază ale omului. Henderson diferențiază în principii cele 14 nevoi de
bază. Aportul specific al cadrului medical în munca de colaborare a echipei medicale, se axează
în asigurarea nevoilor de bază ale pacientului.

Dorothea E. Orem (1955)

Teoria lui Orem despre deficitul în grija de sine, conține un cadru de noțiuni teoretice.
Este o încercare de a explica noțiunile și ipotezele prin care s-a dat un conținut și un contur
domeniului din practica de îngrijire în cadrul al grijei pentru sănătatea publică. Orem atribuie o
valoare ridicată noțiunilor de grijă de sine și grija în manta.

8
 CAPITOLUL II

SCOP ȘI MOTIVAȚIE
Am ales o temă de psihiatrie, deoarece consider că este o ramură a medicinei foarte
dificilă și interesantă în același timp, în ceea ce privește îngrijirea bolnavilor.

Am ales această temă ʺSchizofrenia paranoidăʺ, deoarece am cunoscut persoane afectate

de această boală și am observat gravitatea acestei afecțiuni și implicațiile sale.

Este important să se acorde îngrijirea corectă, adecvată, tratamentul corect fiecărui

pacient în parte, deoarece este o problemă de sănătate care poate aduce nemulțumiri sociale. A
devenit o problemă destul de discutată din cauza frecvenței sale, cât și prin multiplele implicații
și consecințe medicale, psihologice, economice și sociale.

O importanță deosebită în îngrijirea bolnavilor o are echipa de îngrijire, care trebuie să

considere persoana îngrijită ca centru, către care converg toate activitățile. Asistentul trebuie să
înțeleagă rolul său, să înțeleagă comportamentul și gândirea bolnavului și să acționeze cu
promptitudine și empatie atunci când este nevoie.

În general majoritatea persoanelor leagă boala psihică de destin, ceea cu ce este de acord
și psihanaliza, care arată prezența unui continuum între boală și normalitate. Unele școli
psihiatrice consideră boala ca o expresie a patologiei libertății sau a intercomunicării. În micile
noastre creiere, fiecare își urmează și își croiește drumul, împins de forțe obscure, ăntr-un
context al cărui infinit nu este decât o eroare de perspectivă, un orizont limitat de corpuri de
lucruri și de nivelul mărginit al existenței noastre.

ʺFiința omului, nu numai că nu poate fi înțeleasă în afara nebuniei, dar nici n-ar fi ființă
a omului dacă n-ar purta nebunia în sine, ca limită a libertății sale...ʺ

Jacques Lacan

ʺVindecarea este posibilă, o întâlnim cu adevărat pretutindeni se produce în orice

creatură, în fiecare zi și printre privilegiile noastre de a fi cele mai simțitoare și inteligente
creaturi de pe această planetă, este abilitatea că din când în când să îndeplinim fapte în prijinul

9
acesteia. În sens spiritual ca și tehnic, nu numai de dragul vindecării, ci și al semnificației
acesteia, am face bine să luăm acest principiu în seriorʺ.

Erich Segal

Psihiatria este o disciplină medicală care se orientează spre studiul și tratamentul

tulburărilor mintale, având ca obiect bolnavul psihic și ca atare, studierea și înțelegerea lui
determină interferarea cu modele practice și cu teoriile altor științe despre om. Psihicul poate fi
creator sau doar declanșator de boală. Această disciplină trebuie să elaboreze întregul complex
de măsuri de educație în scopul păstrării și redobândirii sănătății mintale.

ʺPuterea sufletului omenesc este un medicament pe care nimic nu-l poate întreceʺ.

Gh. Marinescu

Scopul îngrijirii bolnavului, din perspectiva cadrului medical cuprinde următoarele

aspecte: recunoașterea și semnalarea unor situații specifice, acordarea de sfaturi și ajutor direct
pacientilor cu boli psihice, având ca scop major menținerea și îmbunătățirea funcțiilor somatice,
psihice și sociale. În acordarea îngrijirii se pune un accent deosebit pe crearea unui climat de trai
și de locuit propice și acordarea de suport informativ altor discipline.

De asemenea pe tot parcursul îngrijirii pacientului se va proceda de o așa manieră încât

acesta să fie capabil să accepte ideea de a-și acorda singur îngrijirile zilnice.

Cadrul medical va primi pacientul ca pe un individ făcând parte din societate și având
propria lui constituție psihosomatică, propria sa convingere religioasă și un caracter propriu gata
format, propria sa integritate.

Omul ocupă o poziție centrală, avem de a face cu omul ca pacient, cu omul ca aparținător
al pacientului și cu omul în calitate de personal medical îngrijitor.

Existența sau apariția unei tulburări psihice poate influența total sau parțial funcționarea
unui om, în așa măsură încât acesta nu va putea de unul singur sau chiar cu sprijinul
aparținătorilor să se adapteze la cerințele unei vieți armonioase în societate. În această situație
omul respectiv este îndrumat spre o îngrijire profesională specializată psihiatrică temporală sau

10
permanentă. Cadrul medical se va axa în activitatea sa asupra consecințelor ʺstării de boalăʺ
având ca scop reabilitarea funcționării normale a pacientului.

11
 CAPITOLUL III

2.1.Fundamentare teoretică

Schizofrenia, una dintre afecțiunile cele mai invalidate reprezintă o problemă majoră de
sănătate, atât prin frecvența ei cât și prin modul grav în care afectează viața psihică. Progresele
făcute în terapeutică au avut o mare importanță în psihiatrie, dar schizofrenia a rămas totuși p
boală cronică cu răsunet asupra capacității de muncă și de inserție socială a individului.

Se apreciază că în lume există peste 10 milioane de bolnavi schizofreni, în fiecare an

apărând 2 milioane de cazuri noi (Lehman, 1975).

2.1.1.Definiție
Schizofrenia este o tulburare psihotică ce durează cel puțin 6 luni și include cel puțin o
lună de simptome ale fazei active (idei delirante, halucinații, limbaj dezorganizat sau catatonic,
simptome negative). În acest cadru, fiecare din subtipurile schizofreniei au definiții structurate
individual.

2.1.2.Etiopatogenie
Concepțiile moderne sugerează un determinism multidimensional care urmează să fie pus
de acord cu polimorfismul clinic intra și interindividual. Se consideră că factorii genetici,
verosimili dar puțin înțeleși, interacționează cu factori individuali și de mediu. S-a exprimat
chiar părerea că nu ar fi imposibilă însăși stabilirea proporțiilor între variabilele influențelor
genetice și ale celor de mediu (Moskalenko și Sahmatovor, 1982).

2.1.3.Cercetări de biologie generală

a)Tulburări metabolice

S-a observat o scădere a metabolismului bazal în schizofrenie

Modificarea metabolismului fosfatelor este arătată de unii autori ca fiind în sensul

scăderii raportului ATP-ADP la schizofreni și la rudele directe.

b)Tulburări endocrine

Glandele endocrine – a fost remarcată tendința la hipogonadism

12
 Tiroida – la 10% din schizofreni există deficiență tiroidiană

Suprarenalele – schizofrenii răspund la stres într-o manieră particulară

c)Aparatul cardiovascular

Se constată manifestări cardiovasculare cum ar fi: încetinirea circulației, atonia capilară,

vasoconstricția periferică, acrocianoza ortostatică.

d)Sângele

Se evidențiază la schizofreni tendința de oxigenare cerebrală mediocră, tendința la

limfocitoză

e)Aparatul respirator

S-a remarcat frecvența mare a tuberculozei pulmonare

f)Aparatul digestiv

Producția crescută a urobilirubinei, staza colică, toxina colico-bacilară sunt elemente care
au fost incriminate în schizofrenie.

2.1.4.Cercetări de biologie cerebrală

Creierul uman continuă, după naștere să fie angajat într-un progres permanent de
dezvoltare și maturizare. Prin acest proces experiențele vitale individuale, psihologice și sociale
sunt percepute, verificate și organizate la nivel cerebral în timpul unei interacțiuni cu factorii
legați de patrimoniul genetic și antecedentele subiectului.

a)Cercetări anatomo-clinice

S-a constatat o particularitate a structurii cerebrale la schizofreni și anume rezistența

crescută a vaselor cerebrale față de arterioscleroză.

b)Factorii de predispoziție

Factorul genetic – riscul este de 10 ori mai mare de apariție a schizofreniei în familiile
schizofrenilor față de populația generală.

13
 Factorul de predispoziție biopatologică – Kretschmer prezintă rezultatele unui studiu care
arată că 47% din schizofreni sunt de tip ʺleptosom ʺ, 34% de tip ʺdisplasticʺ, 17% ”atletic” și 3%
”picnic”.

Factorul caracterial (psihotic) – s-a constatat corelarea biotipului cu predispoziție către

schizofrenie cu un psihotip corespunzător tipului ”introvertit” a lui Jung (1907) și tipului
”schizotism” propus de Bleuler. Acești termeni desemnează un caracter normal cu dispoziție
închisă, hipersensibil, în aparență rece, care tinde către inhibiție, dar lăsându-se pradă unor
descărcări impulsive, inadecvate. Cei introvertiți sunt meditativi, sistematici, cu tendință la
abstractizare, încăpățânați si visători.

De la schizotimie se poate trece la Schizoidie (caracter deja patologic) dar această

evoluție nu este un proces obișnuit. La acest caracter dispoziția închisă devine izolare în timp ce
inhibiția și impolsivitatea ajung la inadaptarea socială, iar profunzimea meditativă, tendința de
visare și abstractizare devin sensul sistemului, raționalism morbid și idalism rigid.

S-a observat cădoar aproximativ 50% din bolnavi prezintă acest tip de caracter
”preschizofrenic”.

2.2.Simptomatologie

Elementele esențiale ale schizofreniei le constituie mistură de semne și simptome

caracteristice (atât pozitive cât și negative) care au fost prezente în cursul unei perioade de o
lună, cu unele semne ale tulburării persistând timp de cel puțin 6 luni.

Aceste semne sau simptome sunt asociate cu disfuncții sociale sau profesionale.

Simptomele caracteristice în schizofrenie cuprind o serie de disfuncții cognitive și

emoționale care include: percepția, gândirea, limbajul și cominicarea, controlul
comportamentului, fluența limbajului, capacitatea hedonică, voința, motivația și atenția.

Simptomele caracteristicese împart în două mari categorii: pozitive și negative.

2.2.1.Simptome pozitive
 Tulburări de gândire: idei delirante

14
 -de persecuție

-somatice

-de gândire

-religioase

 Tulburări de percepție: halucinații

-auditive

-vizuale

-olfactive

-gustative

-tactile

 Tulburări de limbaj: limbaj dezorganizat

 Tulburări de comportament

-comportament dezorganizat de la infantilitate la agitație imprevizibilă

-comportament catalonic

2.2.2.Simptome negative
Aplatizare afectivă

Alogie (răspunsuri scurte, reci)

Avoluție (incapacitatea orientării acțiunii spre un scop)

Prezența simptomelor pozitive și negative este necesară cel puțin timp de o lună.

1.Simptomele prodromale (inaintea fazei active)

-idei de referință

15
 -gândire magică

-limbaj abstract

-colecționare de obiecte bizare

2.Simptome reziduale (după faza activă)

-pierderea progresivă a activității sociale

-ritm verbal scăzut

2.3.Clasificare

2.3.1.Schizorenia simplă
Criterii:

-lentoare psihomotorie, tocire afectivă, lipsa inițiativei

-sărăcie ideatică, comunicare non-verbală slabă

-performanțe sociale slabe, auto-gândire precară

2.3.2.Schizorenia paranoidă
Criterii:

-preocuparea pentru idei delirante sau halucinații auditive

-nici una dintre următoarele simptome nu este notabilă: limbaj dezorganizat,

comportament catatonic sau dezorganizat

2.3.3.Schizofrenia dezorganizată
Criterii:

-catalepsie (imobilitate motorie) sau stupor

-activitate motorie excesivă lipsită de sens

-negativism extrem sau mutism

16
 -bizarii ale mișcării, manierism, mișcări stereotipe

-ecolalie, ecopraxie

2.3.4.Schizofrenia nediferențiată
Criterii:

-prezența simptomelor clasice, dar lipsesc criteriile pentru tipul paranoid, dezorganizat
notabile

2.3.5.Scizofrenia reziduală
Criterii:

-absența de idei delirante, halucinații, limbaj dezorganizat și comportament catatonic sau

flagrant dezorganizat notabile.

-există proba continuității perturbării, indicată de prezența de simptome negative ori

prezența unui simptom clasic, dar atenuat

2.4.Diagnostic

2.4.1.Diagostic pentru schizofrenie

 Simptome caracteristice – idei delirante, halucinații, limbaj dezorganizat,
comportament catatonic sau dezorganizat, simptome negative (alogie, avoluție)

 Disfuncție socială – profesională

 Durata – semne continue persistând cel putin 6 luni, din care cel puțin o
lună, semnele fazei active

 Excluderea unei substanțe – condiții medicale generale

 Relația cu o tulburare de dezvoltare pervazivă

2.4.2.Diagnostic diferențial
 Tulburarea psihotică datorită unei condiții medicale generale, delirum sau
demență (exemplu: tumoarea cerebrală, cand halucinațiile sunt datorate acesteia)

17
  Tulburarea psihotică indusă de o substanță (abuz de droguri,
medicamente)

 Tulburarea afectivă cu elemente psihotice – dacă simptomele psihotice

survin exclusiv în cursul perioadei de perturbare

 Tulburare schizofreniformă – simptomele trebuie să fie cel puțin o lună și

mai puțin de 6 luni

 Tulburare delirantă – natura ideilor delirante este simplă (nonbizară)

 Tulburări de dezvoltare pervazivă (autismul) – debutul poate fi mica

copilărie (rar în schizofrenie)

2.5.Tratamentul

Problematica terapiei schizofreniei este deosebit de complexă, având în vedere marea

varietate a formelor clinice și evolutive ale bolii și gama extrem de largă a metodelor de
tratament, care ne stau astăzi la dispoziție. Planul terapeutic este strict individualizat, obiectivul
principal fiind obținerea unei ameliorări cât mai rapide cu posibilitatea reinserției sociale a
pacientului.

Chimioterapia

-ocupă locul central în raport cu celelalte metode terapeutice. Acțiunea neurolepticelor

vizează efectiv unele simptome țintă: agitație psihomotorie, tensiunea afectivă, halucinațiile,
ideile delirante, tulburări de activitate de tip catatonic. Cel mai utilizat este Haloperidol
(neuroleptic incisiv 15mg/zi). O utilizare recentă este Olanzopinei (Yiprexa de 5mg si 10mg, de
la 10-20 mg/zi).

-când tabloul clinic este dominat de anxietate se pote utiliza Tiorizadinul, iar în formele
cronicizate se administrează Liogen. Tratamentul de întreținere se poate prelungi până la 1-2 ani.
Un progres în terapia de întreținere îl reprezintă neurolepticele depot (acțiune prelungită până la
3 săptămâni – o lună), exeplu: Fluanxol, Clopixol D, Rispoplet Consta.

Electroterapia

18
 -este indicată în formele de inhibiție catatonică rebelă. La adulți se fac de obicei între 4-8
ședințe simple sau protejate. Nu se recomandă asocierea terapiei electroconvulsivante cu sărurile
de litiu.

Psihoterapia

-individuală sau de grup poate fi utilizată în schizofrenie atunci când contactul cu

pacientul se stabilește cu relativă ușurință.

Scopul tuturor mijloacelor terapeutice este reinserția socială. Un loc important îl deține în
acest context Ergoterapia (terapia ocupațională). O formă educațională este și artterapia. Cura
terapeutică se caracterizează printr-o perioadă lungă a tratamentului, ceea ce impune stabilirea
unor critice a continuării tratamentului.

2.6.Profilaxia

Se urmărește o instruire largă în vederea însușirii cunoștințelor legate de simptomatologia

bolii, de importanța menținerii medicației și a consecințelor întreruperii acesteia, a creării unui
mediu familial adecvat

19
 CAPITOLUL IV

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI-DEFICIENȚE

PSIHIATRICE

4.1.Educația sanitară pentru prevenirea bolilor psihice

-igiena sarcinii: a se evita traumele psihice, stările tensionale, alcoolul, tutunul,

medicamentele, drogurile

-asigurarea unui climat familial cald, afectuos, schilibrat, pentru o bună dezvoltare
psihică a copilului

-abordarea adolescentului cu înțelegere și sfaturi competente în timp util pentru a evita

deprinderile neigienice, dăunătoare dezvoltării psihice (alcool, droguri)

-asigurarea unei atmosfere de înțelegere și respect în familie și la locul de muncă,

evitarea conflictelor raționale, a stărilor tensionale.

-informarea tinerilor căsătoriți asupra cerințelor vieții de familie, pentru a evita traumele
psihice ulterioare (divorț)

-orientarea profesională comform aptitudinilor și cerințelor individului, pentru a evita

traumele legate de schimbarea locului de muncă sau recalificare

-pregătirea pentru schimbări fiziologice sau evenimente de viață (pensionare,

menopauză), pentru a evita stările depresive, sentimentul de inutilitate, nervozitate)

-evitarea surmenajului psihic

-regim de viață echilibrat: alternarea perioadelor de activitate cu perioade de repaus,

activitate reconfortantă, recreativă

-tratarea precoce a afecțiunilor organice (endocrine, metabolice, renale, cardiace,

neurologice)

20
 4.2.Evaluarea funcțiilor psihice

-nivelul de cunoștințe

-un pacient conștient răspunde prompt la întrebări și percepe ceea ce se întâmplă în jurul
său

-pe măsură ce conștiența sa se diminuează, este mai puțin capabil de a se concentra și mai
puțin cooperant

-pentru evaluarea nivelului de conștiență se poate utiliza scara Glasgow

Comportament și înfățișare:

-se vor observa atitudinile și reacțiile pacientului în timpul evaluării

-aspectul său reflectă modul cu care se percepe (veșmintele să fie potrivite locului și
sezonului)

-vorbire, limbaj

-se va cere pacientului să numească obiecte care îi sunt cunoscute, să citească cu voce
tare fraze simple

-capacitatea de a înțelege și rezolva problemele: prin teste, comunicare

-orientare: să redea corect locul unde se află, de când, data prezentă

-învățare: de exeplu, sa demostreze modul de efectuare a unor sarcini

-memorie (imediată, recentă, trecută)

-se va cere pacientului să repete o serie de numere crescătoare, numărul cifrelor

-se va cere să-și amintească evenimentele produse în ziua respectivă

-se va cere pacientului să numească antecedentele medicale, să-și spună data nașterii

-gândire: se va cere pacintului să interpreteze, să explice fraze simple

21
 -judecata:va fi pus să explice ce va face în anumite situații (dacă s-ar îmbolnăvi și este
singur acasă)

-funcția senzorială și de percepție

-se vor oferi diverși stimuli (luminoși, auditivi, olfactivi) se va observa modul de reacție
al pacientului

-afectivitate: prin observarea pacientului (trist, anxios, agresiv)

4.3.Aspecte ale îngrijirii pacienților psihici

4.3.1.Culegerea datelor
Circumstanțe de apariție: factori de risc

-condiții nefavorabile ale mediului extern (calamități naturale, război)

-factori genetici

-afecțiuni în timpul sarcinii (lues, rubeolă)

-traumatisme obstetricale

-traumatisme și infecții care produc leziuni pe creier

-stări conflictuale, tensionate: în familie, la locul de muncă

-evenimente pe parcursul vieții (decesul unor persoane, divorț, schimbarea locului de

muncă, pensionare)

-profesii cu responsabilitate crescută, desfășurate, încordare psihică

-surmenaj intelectual

-perioade critice ale vieții (pubertate, menopauză)

-boli metabolice, endocrine, neurologice, infecțioase

-ore de somn insuficiente

22
 -consum de alcool

Manifestări de dependență (semne și simptome posibile)

-tulburări ale stării de conștiență

-nu reacționează la stimuli

-reacționează doar prin aplicarea diverșilor stimuli asupra sa

-manifestă dezinteres față de lumea exterioară

-înțelege cu dificultate ce se întâmplă în jurul său

-este dezorientat

-este confuz

-aceste manifestări diferă în funcție de gradul alterării conștienței: somnolență,

obnubilare, sopor, comă

-tulburări de percepție

-hiperestezie

-hipoestezie

-iluzii

-halucinații (auditive, tactile, olfactive)

-tulburări de gândire

-idei delirante legate de persoana sa (sentiment de vinovăție față de cei din jur, se
consideră deosebit de ceilalți – se consideră foarte bolnav – sau de mediul înconjurător – este
convins că ceilalți semeni au cev cu el, că vor să îi facă rău, că este supravegheat și observat
permanent, că este înșelat, amenințat)

-fuga de idei (manie, isterie)

23
 -idei prevalente (nevroze, psihopatii)

-idei obsesive (stări depresive, nevroze)

-lipsa coerenței în vorbire

-oprire bruscă în timpul expunerii

-tulburări de memorie

-hipomnezia sau amnezia (pot avea drept consecință dezorientare în timp, spațiu, față de
propria persoană și confabulație)

-tulburări ale dispoziției

-depresie

-euforie nejustificată, cu un comportament agitat, haotic

-stare de spirit schimbătoare

-tulburări afective

-furie

-agresivitate

-violență

-apatie

-labilitate emoțională (plâns)

-tulburări de vionță

-dificultate în luarea unei decizii

-activități nefinalizate

-însușirea cu ușurință a convingerilor celor din jur

24
-tulburări de activitate (cantitativă și calitativă)

-diminuarea sau accelerarea mișcărilor

-epuizare rapidă după activități relativ ușoare

-agitație psihomotorie

-catatonie, catalepsie

-negativism

-cleptomanie

-piromanie

-stereotipie

-tulburări de comunicare (verbală și scrisă)

-logoree

-mutism

-bâlbâială

-eroare verbală

-utilizarea unui ton prea ridicat sau prea monoton

-graforee

-refuzul scrisului

-deficiențe de caligrafie, dispunerea în pagină, utilizarea unor semne personale

-tulburări de comportament instinctual

-exagerarea sau diminuarea instinctului alimentar (bulimie sau anorexie nervoasă)

-perversiuni sexuale

25
 -exagerarea sau scăderea instinctului matern

-tulburări organice (creier, cord, ficat, rinichi, etc.), în abuz de alcool, droguri

După aprecierea funcțiilor psihice, se vor culege informații referitoare la:

-habitat: aspectul locuinței și starea de igienă, aranjament interior, decorațiuni interioare

-familie: rolul pacientului în familie, calitatea relațiilor, existența unor conflicte trenante
(având în vedere subiectivismul familiei, se poate cere relații și de la prietenii apropiați, vecini)

-locul de muncă: încadrarea afectivă în colectivitate, randament profesional, stări

conflictuale și motivul acestora, aspecte antisociale

-stare de igienă: a tegumentelor, aspectul vestimentației

-comportament în trecut

-modul de dezvoltare a personalității

-starea morfo-funcțională a diferitelor organe și aparate

Pentru a putea obține informații pertinente, în timpul interviului este necesar să se câștige
încrederea pacientului prin:

-ascultare atentă

-examinarea fără prezența altor persoane

-utilizarea unui limbaj accesibil

-neîntreruperea expunerii

Examinări paraclinice

-radiologice – radiografie craniană, arteriografie, tomografie computerizată, mielografie

-electroencefalogramă

-examen genetic

26
 -examene citogenetice (cariotipul, testul Barr)

-examinări morfologice (dermatologiile palmare)

-examinări de laborator

-sânge (VSH, glicemie, uree, acid uric, creatinină, colesterol, VDRL, probe de
dispoteinemie)

-urină – examen sumar de urină

-L.C.R.

-examen psihologic

-teste de personalitate

-teste de investigare a atenției, memoriei

4.3.2.Problemele pacientului
Alterarea nutriției: deficit (actuală și potențială)

-refuz de alimentație (psihoze)

-aport insuficient față de necesități (agitație psihomotorie)

-anorexie nervoasă (tulburări nevrotice)

Alterarea nutriției: exces (actuală și potențială)

-aport excesiv față de necesități (comportament maniacal, bulimie nervoasă)

Diminuarea interesului față de efectuarea activităților cotidiene

-stare depresivă

-comportament psihotic

-comportament maniacal

Alterarea respirației: dispnee

27
-anxietate

-tulburări nevrotice

Potențial de alterare a integrității fizice (suicid, autotraumatizare)

-depresie

-stare maniacală

-comportament psihotic

-demență

-alterarea comunicării – prezența ideilor delirante

-halucinații

-agitație psihomotorie

Alterarea somnului: insomnie, nevoie redusă de somn

-depresie

-comportament maniacal

Deficit de autoîngrijire

-agitație psihomotorie

-demență

-comportament psihotic

Anxietate

-incapacitate de adaptare la mediu

-dificultate de examinare a nevoilor

-stres excesiv

28
 4.3.3.Obiective
Vizează:

-liniștirea pacientului

-diminuarea manifestărilor comportamentale

-asigurarea unui aport alimentar în funcție de necesități

-asigurarea unui somn corespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ

-prevenirea accidentelor

-prevenirea complicațiilor imobilizării voluntare

-redobândirea interesului pentru desfășurarea unor activități

-reluarea relațiilor interpersonale

4.3.4.Intervenții
-asigurarea microclimatului corespunzător (să ofere siguranță, contact cu realitatea);
cameră liniștită, lipsită de excitanți, temperatură optimă, posibilități de a asigura semiobscuritate

-utilizarea comunicării terapeutice

-mesajul verbal să fie clar

-pacientul să fie ascultat atent, să fie lăsat să-și exprime sentimentele, să spună ce-l
preocupă

-să fie încurajat pentru comunicarea cu alții (familie, ceilalți pacienți)

-să se mențină pacientul la subiectul discuției (atenție să nu intre și mai mult în confuzie)

-dacă nu vrea să vorbească i se va oferi alt moment

-în timpul discuției se va ține cont de starea pacientului: pentru cei depresivi se va folosi
un dialog încurajator

-orientarea permanentă în timp și spațiu

29
 -supravegherea atentă a pacientului pentru a observa apariția unor modificări de
comportament sau modificări fiziologice

-crearea stărilor de tensiune în relația cu ceilalți pacienți

-apariția intențiilor de agresiune sau a tentativelor de suicid

-apariția stării depresive

-tulburări digestive: vărsături, constipație

-asigurarea alimentației în funcție de necesități și de preferințele pacientului

-se va stimula pacientul

-se va oferi cantități mici de alimente, la intervale scurte de timp

-în caz de agitație psihomotorie, se va recurge la alimentație prin sondă

-în caz de refuz alimentar, se utilizează alimentația parenterală

-se va corecta carența vitaminică

-supravegherea somnului în vederea asigurării perioadelor de repaus reconfortrant

-nu va fi lăsat în timpul zilei să se odihnească prea mult timp

-la nevoie, i se va administra medicamentele prescrise de medic (sedative, somnifere) și

se va urmări efectul terapeutic al acestora

-se vor afla de la pacient motivele neliniștii din timpul nopții

-vor fi înlăturați factorii iritanți

-asigurarea îngrijirilor igienice

-se va stimula pacientul să se spele, să se imbrace, acordându-i-se timp suficient

-va fi îndrumat in efectuarea îngrijirilor igienice (la nevoie va fi ajutat)-se va schimba

lenjeria de pat și corp ori de câte ori este nevoie

30
-în caz de agitație psihomotorie

-imobilizarea pacientului (manuală, cu cearșafuri, chingi)

-montarea de apărătorisau plase pe lateralele patului

-protejarea împotriva lezării prin așezarea de paturi, perne în jurul pacientului

-hidratarea pacientului ținând cont de pierderile de lichide prin transpirație, tahipnee

-stimularea pacientului în efectuarea unor activități

-se va stabili un program de activități agreate de pacient, pentru a preveni plictiseala

-activitatea va fi dozată comform cu posibilitățile pacientului

-se vor evita elementele competiționale în activitate

-se va începe cu activități individuale, apoi, treptat, se va trece la activități în grup

-pacientul va fi recompensat prin laude

-prevenirea izolării prin stimularea relațiilor interpersonale

-organizarea de activități recreative în grup

-să se intervină atunci când pacientul are senzația că nu este acceptat de ceilalți pacienți

-în caz de agresivitate, când pacientul devine periculos și pentru ceilalți pacienți

-identificarea cauzei care a determinat schimbarea postamentului

-liniștirea pacientului

-izolarea temporară, dacă situația devine amenințătoare

-urmărirea funcțiilor vitale și vegetative

-puls, TA, temperatură, respirația

-pierderile de lichide prin diureză, transpirație

31
 -tranbzitul intestinal (combaterea contipației)

-participarea la măsuri terapeutice aplicate

-insulinoterapia

-șoc electric

-somnoterapie

-psihoterapie (individuală, în grup, meloterapia)

-administrarea tratamentului medicamentos (neuroleptice, depresive, tranchilizante,

hipnotice)

-se va explica pacientului cum să ia tratamentul medicamentos și necesitatea acestuia

-se va manifesta răbdare și blândețe

-se va urmări dacă pacientul ia tratamentul (medicamente în scop suicidar)

-menținerea legăturii cu familia

-încurajarea familiei pentru a se implica în sprijinirea pacientului și vizitarea acestuia

4.4.Rolul asistentei în îngrijirea bolnavilor cu schizofrenie

Bolnavii îngrijiți în spitalele de psihiatrie de cele mai multe ori nu sunt responsabili
pentru atitudinile și faptele lor. Numeroase îmbolnăviri psihice se exteriorizează printr-o notă de
agresivitate mai mult sau mai puțin accentuată. Internarea bolnavilor psihici în instituțiile închise
se face cu respectarea unor norme juridice, pe baza stabilirii iresponsabilității lor, prezentând o
notă de periculorizate atât pentru persoana lor proprie cât si pentru anturajul lor.

Rolul asistentului medical constă în supravegherea pacientului și efectuarea tratamentului

prescris în doze și după orarul stabilit de medic, dat fiind faptul că bolnavul refuză deseori acest
tratament, în formele cu decompensări mai grave în special precum și încercarea de a se apropia
de pacient atunci când starea psihică a acestuia o permite și contactul verbal poate fi stabilit în
vederea obținerii unor acuze ale pacientului prin psihiatrie.

32
 Asistentul trebuie să se familiarizeze cu faptul că agresivitatea acestor bolnavi, atitudinea
lor adesea acutizarea față de personalul de îngrijire, izvorăsc din boala lor, pentru care nu sunt
răspunzători și deci nu este cazul să se supere pe ei.

Asistenta trebuie să fie conștientă de faptul că bolnavii psihici sunt bolnavi asemănători
cu bolnavii de la alte spitale și comportamentul lor deosebit este consecința firească a bolii lor.

Respectarea demnității umane a bolnavilor psihici este una din principalele elemente de
bază pentru câștigarea încrederii bolnavului care în numeroase cazuri devine mai deschis și mai
sincer față de asistent, decât față de medic.

Atitudinea asistentei față de acești bolnavi trebuie să fie de mare înțelegere, tact și
răbdare, îmbinată cu o observație foarte atentă, ceea ce poate preveni eventualele crize și
manifestări comportamentale periculoase ale bolnavului.

O atenție deosebită trebuie acordată de către asistent prevenirii posibilităților bolnavilor

psihici cu tendința la suicid. În zilele de vizită se acordă o atenție deosebită aparținătorilor care în
neștiință de cauză șu în mod iresponsabil, aduc bolnavilor diverse obiecte care le pot folosi
pentru a se sinucide (lame de ras, cuțit, curele pentru pantaloni, brichete). Aceste obiecte dacă nu
sunt descoperite la timpde personalul de îngrijire pot avea efecte grave.

O atenție deosebită trebuie acordată păstrării medicamentelor în secție care în nici un caz,
nu poate fi accesibilă bolnavilor. În administrarea tratamentului per os asistentul are obligația de
a supraveghea atent dacă bolnavul înghite tabletele și de modul în care tratamentul are efect
asupra bolnavului.

Asistentul răspunde pentru integrarea corporală a bolnavilor pe care îi îngrijește. Trebuie

să ajute pacientul la efectuarea toaletei de dimineață și menținerea igienei corporale până când
starea lui implica acest lucru.

Asistentul este personalul medical care are cel mai mult timp contact cu bolnavul și care
trebuie să recunoască manifestările psihopatologice ale bolnavului. Orice manifestare privind
comportamentul neobișnuit al bolnavului trebuie adusă din timp la cunoștința medicului în
vederea stabilirii tratamentului.

33
 CAPITOLUL V

MIJLOACE ȘI METODE DE LUCRU

5.1.Mijloace de lucru

Pentru alcătuirea prezentei lucrări , am observat, supravegheat și îngrijit un număr de 10

pacienți diagnosticați cu schizofrenie de diferite forme. Am ales trei cazuri pentru studii de caz,
de care m-am ocupat în vederea realizării celor trei planuri de îngrijire.

Sursele:

-pacientul

-familia acestuia

-echipa de susținere (medic, asistentă, îngrijitor)

-dosarele anterioare

-foaia de observație

5.2.Metodele de lucru

Procesul de îngrijire constituie o metodă organizată ce permite acordarea de îngrijiri

individualizate. Demersul de îngrijire este centrat pe reacțiile particulare ale fiecărui individ sau
grup de indivizi la o modificare reală sau potențială de sănătate .

Prin spitalizare în psihiatrie înțelegem comportamentul care apare la pacienții cu

funcționare defectuoasa ca urmare a șederii într-un spital sau institut de psihiatrie. Se crează o
astfel de relație cu institutul încât întoarcerea în societate este îngreunată. În cazul unei atmosfere
terapeutice în cadrul secției apare situația în care pacientul prea puțin stimulent sau perspectivă
pentru a continua să lucreze la problemele sale. Chiar și atmosfera pe care o crează pacienții între
ei poate juca un rol. Pacienții se pot ajuta reciproc, dar se pot influența negativ. Este foarte
importantă în acest caz atitudinea asistentului medical precum și a celorlalte persoane din echipa
de îngrijire.
34
 O părere comună arată că pe lângă un tratament individual bun și o îngrijire adecvată, o
importanță esențială o poate avea și influențarea metodică a climatului în cadrul unei instituții
sectă.

Jongerius (1980) definește mediul terapeutic ca o încercare continuă de a îmbina

elementele componente ale mediului, personalul, clădirea și structura de organizare într-o
asemenea manieră încât pacientul să poată beneficia de acestea și să poată lucra la atingerea unui
scop pe care și l-a propus pacientul și i l-a fixat altcineva.

Cadrul medical joacă un rol important în obținerea efectului terapeutic al mediului. Pe

lângă îndrumarea pacienților în mod individual, asistentul medical are ca scop creearea unui
climat terapeutic în cadrul secției și a grupuilui de pacienți. Climatul terapeutic trebuie să
contribuie la însănătoșirea pacientului. Pacientul trebuie să se simtă în siguranță și confort.

În acest cadru procesul de îngrijire cumprinde 5 etape:

5.2.1.Culegerea datelor
Este etapa inițială a procesului de îngrijire, este un proces continuu, asistenta trebuie
neîncetat să observe, să întrebe și să noteze datele privind pacientul

În această fază asistentul adună:

a)date relativ stabile (nume, vârsta, starea civilă, religia, cultura, ocupația, ritm de viață,
boli anterioare, intervenții medicale, alergii, deficiențe senzoriale)

b)date variabile (temperatura, pulsul, respirația, apetit, somn, mișcarea, prezența durerii,
inflamații, anxietate, disconfort, starea de conștiență, capacitatea de comunicare)

Mijoacele principale pentru obținerea informației sunt:

 Obervarea pacientului prin intermediul celor patru simțuri (auditiv,

olfactiv, vizual și tactil), asistenta culege neîncetat date despre pacient. Observația se
utilizează cu multe atenție pe cât posibil făcând abstracție de propriile preocupări și
concentrându-se asupra pacientului.

35
  Interviul pacientului permite depistarea nevoilor nesatisfăcute și depistarea
unor manifestări de dependență. Interviul se bazează pe unele abilități ale asistentei:
capacitatea de ascultare, capacitatea de empatie, abilitatea de a pune întrebări adecvate,
abilitatea de a reduce pacientului întrebarea la răspunsurile necesare, abilitatea de a
sintetiza interviul.

 Consultarea surselor secundare pentru obținerea mai multor informații

care să folosească la întocmirea unui plan de îngrijire, asistentul culege informații de la
ceilalți membri ai echiperi de îngrijire, din dosarul medical, date de laborator și alte
investigații paraclinice.

5.2.2.Analiza și interpretarea datelor

Se face prin examinarea informațiilor culese. Interpretarea înseamnă a da un sens, a
explica originea sau cauza problemei și de a defini sursele de dificultate. Acestea conduc la
stabilirea diagnosticului de îngrijire.

Diagnosticul de îngrijire constituie o judecata bazata pe colectarea și analiza datelor fiind

baza planificării îngrijirilor.

Componentele diagnosticului de îngrijire sunt: problema de dependență a persoanei

(alterarea, deteriorarea, deficit, incapacitate, diminuare, dificultate), cauza problemei de
dependență sau sursa de dificultate, semnele și simptomele (manifestări de dependență)

5.2.3.Planificarea îngrijirilor
Pe baza problemelor se va face un plac de acțiune care să influențeze pozitiv starea fizică
și mentală și să reducă problema. Chiar dacă se pornește de la nevoile pacientului planul este
destinat cadrului medical care îl va folosi ca ghid în procesul de îngrijire a pacientului. Dacă
situația permite planul se va face cu cooperarea pacientului. Prin discutarea planului cu acesta se
intenionează informarea asupra a ceea ce urmează să se întâmple. Se creează o imagine despre
activitățile zilnice de îngrijire pe care cadrul medical le va efectua în locul pacientului, precum și
despre durata pe care se întinde acesta. De asemenea se va putea explica ce sens au diferite
acțiuni întreprinse de carul medical.

36
 Pacientul este pus în situația de a pune întrebări concrete și i se va creea un simț de
responsabilitate pentru activitatea de îngrijire a propriei persoane. În alcătuirea planului sunt
notate acțiunile care vor rezolva în modul eficient problemele pacientului în cauză

Efectul acțiunilor de îngrijire al pacienților poate fi evaluată doar dacă există o

concordanță deplină între problemele de îngrijire și planul de îngrijire.

5.2.4.Efectuarea îngrijirilor
Are ca scop să ajute pacientul să conserve sau recapete independență. În aplicarea în
practică a intervențiilor sunt antrenați: pacientul, asistentul medical și familia, având ca scop
reducerea sau eliminarea problemei.

Cunoașterea modului de desfășurare a acestor intervenții, precum și de necesitatea

efectuării lor se consideră ca făcând ppparte din competența cadrului medical.

În alcătuirea planului de activitate, cadrul medical are datoria să noteze orice activitate
efectuată de el sau altă persoană din echipă. Punerea pe hârtie a planurilor de activitate , se poate
face prin întocmirea de protocoale, carnet pentru proceduri, agendă de serviciu sau utilizarea
unor planuri standard dddeee îngrijire a pacientului.

5.2.5.Evaluarea
Evaluarea reprezintă o apreciere asupra procesului de activitate, asupra pacientului în
raport cu intențiile de aplicare

Evaluarea se face cu regularitate la diverse intervale constatându-se dacă obiectivul a fost

atins, dacă pacientul își exprimă satisfacția. Dacă un obiectiv a fost atins parțial se reconstituie
obiectivul, se elimină acțiunile fără rezultat și se planifică alte intervenții. A face o evaluare
periodică înseamnă a munci planificat, sistematic și urmărind un anumit țel, pentru a da sens
activității noastre.

Întregul proces de îngrijire poate fi evaluat folosindu-se datele înregistrate si cele

raportate. În orice moment avem posibilitatea de a verifica modul de desfășurare a îngrijirii. Ceea
ce se află, este de fapt dacă procesul de îngrijire a fost eficient. Prin aceasta se contribuie la
determinarea calității procesului de îngrijire, precum și la stabilirea unui anumit nivel calitativ,
acolo unde ar fi de dorit o îmbunătățire a acestuia.

37
 În procesul de evaluare se pot distinge două noțiuni:

-criterii de evaluare

-momentele de evaluare

Adeseori pentru a avea un controș permanent se va trece la subdivizarea activității în

scopuri de etapă, care vor putea fi evaluate cu regularitate.

Prin analiza sistematică a datelor se contribuie la formarea unei imagini despre îngrijire și
tot odată se crează condițiile pentru îmbunătățirea acesteia.

38
 CAPITOLUL VI

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU SCHIZOFRENIE

STUDIU DE CAZ I

Date generale despre pacient

Nume și prenume: K.D.

Sex: Masculin

Greutatea: 85 kg

Înălțimea: 1,80 m

Mediul de proveniență: mediul urban

Naționalitate: român

Stare civilă: necăsătorit

Ocupația: pensionar de boală

Diagnostic: Schizofrenie nediferențiată

Antecedente heredo-colaterale

-mama – sănătoasă

-tata – consumator de toxice

-un frate schizofrenic

Condiții de viață și muncă:

-12 clase, stagiu militar nesatisfăcut

-a lucrat 2 ani

-necăsătorit

-locuieste împreună cu părinții

-nu fumează, bea 1-2 cafele pe zi

39
 Motivele internării

-conflicte familiare

-vagabondaj

-stare de agitație psihomotorie

-cefalee, insomnii

Istoricul bolii

Pacientul în vârstă de 28 de ani este unoscut în secția de psihiatrie pentru internări

multiple. Este internat în secția de psihiatrie cu diagnosticul de Schizofrenie nediferențiată.

Este adus de părinți pentru că prezintă agitație psihomotorie, insomnii, stări conflictuale,
amenințarea familiei.

Părinții declară că de 2 luni refuză să ia tratamentul.

Examen psihic:

Vestimentația – neîngrijită

Igiena – precară

Privirea – fixă

Mimică și pantimimă – ușor hipomobilă (clipiri ale ochiului ce apar numai în starea de
agitație, plimbă degetele în jurul feței)

Gestica – inhibată

Atitudinea – inițial ostilă, ilterior cooperantă

Dialog – se stabilește relativ ușor

Limbaj – contactul vizual se stabilește relativ ușor, limbaj coerent

Activitatea – perioade de agitație psihomotorie, comportament bizar

Percepția – prag perceptiv crescut

Atenția – hiperprosexie selectivă

Voința – hipobulie

Memoria – hipoamnezie de fixare și evocare

40
 Cunoștințe despre boala psihică – parțial prezentă

Gândirea – coerentă, flux ideativ păstrat, în conținutul gândiriise evidențiază idei

delirante paranoide de influență, urmărire, interpretare

Afectivitate – aplatizare afectivă

Ritm nictemeral – insomnii mixte

Instincte – păstrate

Personalitate – dezarmonică (structurată pe modelul paranoid uneori )

Conștiință – orientat temporo-spațial

Examen de laborator

-colesterol – 130 mg/dl

-trigliceride – 111 mg/dl

-glicemie – 992 mg/dl

Epicriza

Pacientul în vârstă de 28 ani prezentând simptomatologia unei Schizorfrenii

nediferențiată cu multiple internări în secția de psihiatrie. Se internează la solicitarea familiei
pentru agitație psihomotorie, dispoziție delirantă, stări conflictuale, tulburări comportamentale,
cefalee, insomnii.

În perioada internării urmează tratament medicamentos cu neuroleptice, sedative,

antiparkinsoniene

Datorită acestui tratament evoluția stării psihice fiind lent favorabilă, starea lui fiind ușor
ameliorată.

Recomandări la examinare

-evitarea situațiilor conflictuale

-psihoigienă

-dispensarizarea psihiatrică

-evitarea consumului de toxie (alcool, cafea)

Tratament

41
 -Levomepromazin 0-0-1 tb/zi

-Clopixol 1-1-1 tb/zi

-Diazepam 0-0-1 tb/zi

-Romparkin 1-0-1 tb/zi

CULEGEREA DATELOR PE CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE

1.Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Torace normal conformat, mișcări respiratorii simetrice, ritmice cu frecvența de 17 r/min,

fumător, zgomote cardiace ritmice TA – 120/80 mmHg, P- 70/min.

2.Nevoia de a se alimenta și hidrata

Apetit scăzut, masticație deficitară datorată problemelor de dentiție, consumă lichide

puține, nu are preferințe alimentare, nu consumă alcool. G – 85 kg, Î – 1,80 m

3.Nevoia de a elimina

Urina normală din punct de vedere calitativ și cantitativ, tranzit intestinal – un scaun la 3-
4 zile

4.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

Sistem osteo-articular integru, mobil, mișcări libere. Își satisface singur nevoile de bază.
Prezintă agitație psihomotorie

5.Nevoia de a dormi, a se odihni

Se trezește agitat, prezintă insomnii, nu se odihnește deloc în timpul zilei, prezintă

insomnii mixte.

6.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Nu există dificultăți la îmbrăcat și dezbrăcat, se îmbracă și se dezbracă singur, nu necesită

ajutor. Este lipsit de interes în alegerea și potrivirea vestimentației, este mai puțin ingrijit.

7.Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-și proteja mucoasele

Igiena este ușor deficitară. Se spală doar dacă este stimulat să o facă. Acordă în general
puțină atenție igienei corporale personale

8.Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale

Pacientul este afebril. Temperatura constantă normală este de 36,6°C

42
 9.Nevoia de a evita pericolele

Pacientul prezintă insomnii, neliniște, anxietate marcată. Pierderea stimei de sine care se
manifestă prin lipsa încrederii în sine, incapacitate decizională, idei pesimiste. Pacientul este
agitat când se simte amenințat.

10.Nevoia de a comunica cu semenii

Comunicare eficientă la nivel intelectual. Pacientul nu este capabil să lege o relație

personală. Tulburări de gândire, este mai retras.

11.Nevoia de a acționa comform propriilor convingeri și valori.

Prezintă interes față de religie. Merge la biserică atunci când este posibil.

12.Nevoia de a se realiza

Îi place să se simtă util. Are sentimentul de sșec pentru că nu a reușit să-și facă un rost în
viață.

13.Nevoia de a se recrea

Îi place să citească. Să urmărească programe TV. Îi place să se plimbe, să facă mișcare

14.Nevoia de a învăța

Nu prezintă interes față de învățătură datorită scăderii de memorie și a lipsei capacității

de concentrare. Îi place să citească reviste.

Problemele pacientului:

-insomnie

-alimentație inadecvată calitativ și cantitativ

-anxietate

-comunicare ineficientă datorită tulburărilor de comportament

43
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE

PROPUSE AUTONOME DELEGATE

1.Insomnii Pacientul va putea să ZIUA 1 Se administrează În prima noapte

doarmă 7 ore pe noapte sedative somnifere, pacientul doarme 3 ore.
în următoarele 3 zile. -se aerisește bine camera Dormicum 0-0-1 tb/zi
înainte de culcare În a doua noapte
pacientul doarme 5 ore
-se învață pacientul să somn continuu
practice tehnici de
relaxare În a treia noapte
pacientul doarme 7 ore
-se sugerează pacientului pe noapte somn liniștit.
să citească o carte

ZIUA 2

-pacientul nu va fi lăsat
să doarmă în timpul zilei

-va fi lăsat să privească

la televizor

-se aerisește salonul

înainte de culcare și i se
oferă pacientului o cană
cu lapte

ZIUA 3

-se lasă pacientul în

44
 curte la aer

-se îndrumă să citească

ceva înainte de culcare

-nu se lasă să doarmă în

timpul zilei, seara este
invitat să stea la
televizor

2.Alimentație inadecvată Pacientul va fi echilibrat ZIUA 1 Se vor administra Pacientul consumă foarte
de tip deficitar nutrițional și vitamine B1 si B6 1 puține alimente
hidroelectrolitic -se lămurește pacientul fiolă/zi
în legătură cu necesitatea Pacientul acceptă să
hidratării și alimentației mănânce câte puțin din
eficiente fiecare aliment

-se oferă pacientului Pacientului îi revine

cantităti mici de apetitul.
alimente la interval scurt
de timp Aportul alimentar este
aproape normal
ZIUA 2
Pacientul este echilibrat
-se sesizează medicul hidroelectrolitic și
stomatolog pentru nutrițional
problemele de dentiție

-i se oferă pacientului
alimente moi, călduțe
(supe, ceaiuri, piureuri,
lapte)

45
 ZIUA 3

-se dau în continuare

alimente care îi fac
plăcere să le mănânce

-va consuma mai multe

lichide

ZIUA 4

-se regleză orarul

meselor pacientului

-pacientul se
alimentează
corespunzător

ZIUA 5

-pacientul mănâncă tot

din farfurie

-pacientul este sfătuit să-

și mențină un nivel
optim al alimentației și
dupa externare

3.Anxietate Pacientul va deține mai ZIUA 1 Se administrează Tendința pacientului de

multe cunoștințe despre tratament cu Pleyo 1-1-0 a fi agresiv este scăzută
boala sa după 4 zile -se identifică cauza tb/zi, Haldol 1 fiolă
anxietății pacientului, și seara, Zyprexa 0-0-1
se oferă informații clare

46
 despre boală și modul tb/zi
său de manifestare

ZIUA 2

-se ajută pacientul să

recunoască anxietatea

-se răspunde la
întrebările pacientului

-se oferă informații

clare, simple pentru
nivelul lui de înțelegere

-se explică pacientului

care sunt regulile de
ordine interioare

ZIUA 3

-împreună cu familia
întocmim un plan care să
îl ajute în satisfacerea
nevoilor

4.Comunicare Pacientul va reuși să ZIUA 1 Pacientul va fi văzut de Pacientul are o evoluție

inadecvată datorită lipsei comunice mai bine în către psiholog pentru a fi progresivă
de cunoștințe special cu familia și fără -pacientul va fi ascultat integrat mai ușor din
emoții după 3-4 zile atent și va fi lăsat să își punct de vedere social
exprime singur nevoile
și propria părere

47

5.Dezinteres față de Pacientul va lua
igiena corporală și atitudine pentru
îmbrăcăminte eficientizarea igienei și a
vestimentației
-dacă nu dorește să
vorbească despre un
anumit subiect se va
reveni altă dată
ZIUA 2
-se asigură pacientului
un climat de siguranță
într-o cameră liniștită cu
temperatură optimă
-se încearcă
comunicarea între el și
colegii de salon
ZIUA 3
-se încurajează pacientul
în legătură cu siguranța
îngrijirii în familie după
externare
-se încurajează vizitele
aparținătorilor
Pacientul va fi îndrumat Dacă la început avea o
în eficientizarea igienei reacție violentă când era
corporale vorba de curățenie, acum
adoptă o atitudine
Pacientul promite că se optimă față de curățenie.
va spăla zilnic și va avea
48
 grijă de îmbrăcăminte

Va schimba lenjeria de
corp de câte ori este
nevoie

Își aranjeză patul și

hainele singur iar la
vizită este mândru de el

EPICRIZA PACIENTULUI LA EXTERNARE

Pacientul se externează din secția de psihiatrie în stare ameliorată. Cu următoarele indicații:

-respectarea tratamentului comform Rp

-psihoigienă

-păstrarea unui climat familial adecvat

-reabilitarea psihosocială

-revenirea la control în cazul apariției situațiilor recidivante

49
STUDIU DE CAZ II

Date generale despre pacient

Nume și prenume: P.D.

Sex: masculin

Vârstă: 45 ani

Greutate: 75 kg

Înălțime: 1,70 m

Mediul de proveniență: mediul urban

Naționalitate: român

Religia: ortodoxă

Starea civilă: necăsătorit

Ocupația: pensionar de boală

Diagnostic: schizofrenie paranoidă

Antecedente heredo-colaterale

Părinți sănătoși din punct de vedere psihic

Condiții de viață și muncă

-8 clase, stagiu militar nesatisfăcut

-a lucrat cincisprezece ani

-necăsătorit

-fumător (15 țigări/zi), consumă 2-3 cafele pe zi și consumator ocazional de alcool

-și-a pierdut locuința

Motivele internării

-comportament bizar

-anxietate

50
 -stare de agitție psihomotorie

-idei de neputință

-tentative de suicid

-cefalee, insomnii

-tendință de izolare

Istoricul bolii

Pacientul în vârstă de 45 de ani este cunoscut în secția de psihiatrie datorită multiplelor

internări din antecedente. Se internează pentru tratament de specialitate, tratament și
supraveghere.

Spune că i-a fost luată locuința de către o verișoară de a sa. După multiple scandaluri cu
vecinii și familia este adus și internat în secția de psihiatrie.

Pacientul se internează în instituția de la Clinica de psihiatrie pentru comportament bizar,

anxietate, idei de neputință, de izolare, tentativă de suicid. Dispoziția generală, scade voința,
insomnii, tendință de izolare socială.

Examen psihic

Vestimentația – ținută vestimentară relativ îngrijită

Igiena – ușor deficitară

Privirea – anxioasă

Mimică și pantimimă – hipomobilă

Gestica – inhibată

Atitudine – cooperantă

Dialog – vorbire coerentă

Limbaj – monoton

Activitatea – retragere socială

Percepția – neagă tulburări calitative

Atenția – hiperprosexie selectivă

Voința – hipobulie

51
 Memoria – hipoamnezie de fixare și evocare

Cunoștințe despre boala psihică – absente

Gândirea – lentoare ideativă, idei de neputință, inutilitate, uneori de suicid

Afectivitate – aplatizare afectivă

Ritm nictemeral – insomnii mixte

Personalitate – introversată

-instictul de coservare – diminuat

Examen de laborator

-colesterol – 150 mg/dl

-trigliceride – 198 mg/dl

-glicemie – 90 mg/dl

Epicriza

Pacientul în vârstă de 45 de ani cunoscut din internările anterioare cu schizofrenie

paranoidă, se internează pentru agitație psihomotorie, certuri cu vecinii și familia, anxietate, idei
de neputință, hipobulie, cefalee, insomnii.

Se instituie tratament medicamentos cu:

-Rispoleptconsta 1 fiolă de25 mg la 2 săptămâni

-Zeldox 1-0-1 tb/zi

-Levomepromazin 1-1-2 tb/zi

-Fenobarbital 0-0-1 tb/zi

-Diazepam 0-0-2 tb/zi

-Silimarină 1-1-1 tb/zi

Datorită acestui tratament evoluția stării psihice este ameliorată

Recomandări la examinare

-evitarea situațiilor conflictuale

-psihoigienă

52
 -dispensarizarea psihiatrică

CULEGEREA DATELOR PE CELE 14 NEVOI FUNDAMENTALE

1.Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

Torace simetric, normal conformat, mișcări respiratorii simetrice cu frecvența 16r/min.

Fumător. Zgomote cardiace ritmice TA – 110/80 mmHg, P- 75 b/min

2.Nevoia de a se alimenta și hidrata

Apetit scăzut. Masticația deficitară datorată problemelor de dentiție. Consumă lichide în

cantitate mică G-75 kg, Î – 1.70 m

3.Nevoia de a elimina

Urina normală din puct de vedere cantitativ și calitativ. Tranzit intestinal – un scaun pe zi

4.Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură

Sistem osteo-articular integru, mobil, fără malformații. Își satisface singur nevoile.
Prezintă agitație psihomotorie

5.Nevoia de a dormi, a se odihni

Doarme puțin 2-3 ore pe noapte. Somn agitat. Neodihnitor. Prezintă insomnii mixte

6.Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Nu există dicultăți șa îmbrăcat și dezbrăcat. Este lipsit de interes în alegerea și potrivirea

vestimentației

7.Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-și proteja mucoasele

Igiena este ușor deficitară. Se spală dacă este stimulat să o facă. Acordă în general puțină
atenție igienei corporale personale.

8.Nevoia de a-și menține temperatura corpului în limite normale

Pacientiul este afebril

9.Nevoia de a evita pericolele

Pacientul prezintă astenie, inapetență. Prezintă o anxietate marcată. Pierderea stimei de

sine care se manifestă prin:

-lipsa încrederii în sine

53
 -incapacitate deciziolnală

-idei pesimiste

10.Nevoia de a comunica cu semenii

Comunicare ineficientă la nivel intelectual, la nivel afectiv manifestată prn apatie, contact
inadecvat cu realitatea. Limbaj incoerent. Tulburări de gândire, halucinații, idei pesimiste

11.Nevoia de a acționa comform propriilor convingeri și valori.

Acceptă tratamentul și crede că îi face bine

12.Nevoia de a se realiza

Are sentimentul de eșec pentru că nu a reușit să își facă un rost în viață, o familie.

13.Nevoia de a se recrea

Îi place să citească uneori când simte el nevoia. Îi place să se plimbe, să facă mișcare

14.Nevoia de a învăța

Nu prezintă ineters față de învățătură datorită lipsei capacității de concentrare. Îi place să

răsfoiască și să citească reviste. Acuză scăderea memoriei.

Problemele pacientului:

-anxietate

-insomnii

-alimentație inadecvată, deficitară

-comunicare ineficientă datorită tulburărilor de comportament

54
55
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

PROBLEME OBIECTIVE PROPUSE INTERVENȚII INTERVENȚII EVALUARE

AUTONOME DELEGATE

1.Tendință de suicid Pacientul va reuși să -pacientul va fi ascultat La indicația medicului se Pacientul reușește să
depășească starea de atent și se vor scoate în administrează: doarmă bine în urma
neputință și inutilitate evidență părțile pozitive Rispoleptconsta 1 fiolă administrării
ale comportamentului la 2 săptămâni, Zeldox tratamentului.
său. 2x1 tb/zi, Fenobarbital 1 Activitățile de
tb seara, Diazepam 2 tb ergoterapie îl fac să se
-va fi încurajat în seara. simtă util
legătură cu rezolvarea
situației sale sociale

-contactul cu rudele în
scopul de a fi sprijinit
din punct de vedere
social

-distragerea atenției prin

activități de ergoterapie

-distragerea atenției și
redareea utilității prin
diferite munci pe care le
practică în salon
(curățenia în salon,
adusul de lem,ne, udarea
florilor)

2.Insomnii Pacientul va putea să ZIUA 1 Se administreaza În prima noapte

56
doarmă 7 ore/noapte în sedative, somnifere, pacientul doarme 3 ore.
următoarele 3 zile Dormicum 0-0-1 tb/zi
-se aeristeste bine În a doua noapte
camera înainte de pacientul doarme 5 ore
culcare somn continuu.

-se învață pacientul să În a treia noapte

practice tehnici de pacientul doarme 7 ore
relaxare pe noapte un somn
liniștit.
-se sugerează pacientului
să citescă o carte

ZIUA 2

-pacientul nu va fi lăsat
să doarmă în timpul zilei

-va fi lăsat să privească

la televizor

-se aerisește salonul

înainte de culcare și i se
oferă pacientului o cană
cu lapte

ZIUA 3

-se lasă pacientul în

curte la aer

-se îndrumă să citească

57
 ceva înainte de culcare

-nu se lasă sp doarmă în

timpul zilei, seara va fi
invitat să stea la
televizor

3.Anxietate Pacientul va deține mai ZIUA 1 Se administrează Tendința pacientului de

multe cunoștințe despre tratament cu Zeldox 2 a fi agresiv este scăzută
boala sa după 4 zile -se identifică cauza tb/zi, Levomepropazin
anxietății pacientului și
se oferă informații clare
despre boală și modul
său de manifestare

ZIUA 2

-se ajută pacientul să

recunoască anxietatea

-se răspunde la
întrebările pacientului

-se oferă informații

clare, simple pentru
nivelul lui de înțelegere

-se explică pacientului

care sunt regulile de
ordine interioare

ZIUA 3

58
 -împreună cu familia
întocmim un plan care să
îl ajute în satisfacerea
nevoilor.

4.Comunicare Pacientul va reuși să ZIUA 1 Pacientul va fi văzut de Pacientul are o ecoluție

inadecvată datorită lipsei comunice mai bine în cătr psiholog pentru a fi progresivă
de cunoștințe special cu familia și fără -pacientul va fi ascultat integrat m ai ușor din
emoții după 3-4 zile atent și va fi lăsat să își punct de vedere social
exprime singur nevoile
și propriile păreri

-dacă nu dorește să
vorbească despre un
anumit subiect se va
reveni altădată

ZIUA 2

-se asigură pacientului

un climat de siguranță
într-o cameră liniștită cu
o temperatură optimă

-se încearcă
comunicarea între el si
colegii de salon

ZIUA 3

-se încurajează pacientul

în legătură cu sigurnța

59
 îngrijirii în familie după
externare

-se încurajează vizitele

aprținătorilor

5.Dezinteres față de Pacientul va lua Pacientul va fi îndrumat Dacă la început avea o

igiena corporală și atitudine pentru în eficientizarea igienei reacție violentă când era
îmbrăcăminte edicientizarea igienei și corporale vorba de curățenie, acum
vestimentației adoptă o atitudine
Pacientul promite că se optimă față de curățenie
va spăla zilnic și va avea
grijă de îmbrăcăminte

Va schimba lenjeria de
corp ori de câte ori este
nevoie

Iși aranjează patul și

hainele singur iar la
vizită este mândru de el

Epicriza la externare:

Pacientul se externează în stare ameliorată. Cu următoarele indicații:

-continuarea tratamentului medicamentos comform Rp

-evitarea situațiilor conflictuale

-psihoigiena

60
 CAPITOLUL VII

CONCLUZII
Schizofrenia poate să apară la oricine indiferent de rasă, cultură, religie, loc de origine,
indiferent de sărăcia sau bogăția mediului din care provine, bărbații au același risc de boală ca și
femeile. Nu există configurație familială tipică care să predispună la schizofrenie.

Schizofrenia nu este o boală rară, statisticile evaluează ca riscul de îmbolnăvire este 1%

ceea ce înseamnă unul din 100 noi născuți poate dobândi această boală.

Se decelează în general în adolescență. Riscul apariției ei este diminuat după vârsta de 30

de ani și dispare complect după 45 de ani.

Ereditatea are probabil un rol, însă nimeni nu a descoperit până în prezent genele acestei
boli.

Se estimează că o proporție de 20% dintre persoanele cu schizofrenie nu mai fac recăderi

după consumarea primului episod al boli.. în celelte cazuri boala poate fi stabilizată prin
tratament sau poate evolua, ca orice altă boală cu recăderi sau remisiuni. Evoluția către
cronicitate se face numai într-o proporție foarte mică

Schizofrenia atunci când devine cronică, nu poate fi vindecabilă, în sensul în care se

vindecă o altă boală. În aceste cazuri, ca și alte boli cronice, cum ar fi diabetul, îngrijiri adapătate
pe o perioadă mai lungă de timp, chiar pe timpul întregii vieți.

A suferi de schizofrenie constituie un eveniment de viață care implică modificarea

interrelației a cel puțin 3 parteneri: pacientul, anurajul și medicul. Cu siguranță că vindecarea
acestei boli depinde în mare măsură de influența pozitivă pe care cei doi ultimi parteneri o pot
exercita asupra primului – pacientul. Acesta desiugur își poate trăi singur boala, însă șansele de
vindecare cresc semnificativ atunci când cei trei partenmeri fac front comun pentru combaterea
ei.

61
 Deseori schizofrenia avasează treptat, astfel încât familia sau persoana afectată nu
înțelege multă vreme adevărul. O evoluție progresivă poate conduce la actualizarea sau la criza,
care poate implica halucinații, agitație psihomotorie, tulburări de gândire (idei delirante). Uneori
schizofrenia evoluează rapid și chiar neprevăzut, apărând modificări grave de comportament în
câteva săptămâni sau chiar zile care duc la un episod psihotic acut.

Sunt de reținut unele simptome care anunță debutul unui episod schizofrenic: izolarea
socială, inadaptarea vădită la locul de muncă, școală, acasă. Inadaptarea în ceea ce privește
igiena corporală, bizarerii de comportament, afectivitate tocită sau nepotrivită, discurs vag,
ermetic sau etafizic, bizarerii de ideație (superstiții, idei telepatice, al șaselea simț)

Modul în care începe să se manifeste schizofrenia diferă de la o persoană la alta. Pentru

unii boala începe dintr-o dată, gândurile lor devin tulburi, pot avea halucinații. Pentru alții,
schimbarea este gradată și începe să apară semne de izolare sau de neglijare a propriei persoane.

Thakore a constatat că bolnavii suferind de schizofrenie au de 3 ori mai multă cantitate de

grăsime depozitată intra-abdominal în comparație cu un grup de control care a fost ajustat pentru
vîrstă și sex 6 luni de tratament cu Olanzapina sau Risperidone pot crește indexul masei
corporale, dar în studiul lui Thakore nu a cresxcut cantitatea de grăsime depozitată visceral

Zhang a studiat un grup de pacienți chinezi și a demonstrat că depozitele de grăsime

intra-abdominale care au fost măsurate prin rezonanță magnetică sunt inițial similare intre
pacienți și grupul de control. Insă dupa 10 săptămâni de tratament cu neuroleptice, în general va
apărea o creștere semnificativă a acestor depozite de grăsimne intra-abdominală. Încercând să
fundamenteze înțelegerea fiziologică a fenomenului, Cope a studiat un model animal reprezentat
de femele de cobai, cărora le-a fost permis accesul liber la mâncare și apă, fiind hrănite inițial cu
tablete de unt de alune – placebo. După o săptămână, aceste tablete au fost înlocuite de tablete de
unt de alune care conșineau neuroleptice pentru 4 săptămâni. Greutatea animalelor, regimul de
hrănire și repartizarea corporală a grăsimii au fost monitorizate. Toate neurolepticele atipice au
produs o creștere în greutate, dar numai Olanzapina și Quentiapina au crescut cantitatea de hrană
consumată.

62
 Henderson și-a propus să elucideze întrebarea dacă neurolepticele atipice au o influență
directă asupra metabolismului glucozei și pot acutiza condiții metabolice precare, deja prezente
la numiți indivizi care pot duce la apariția diabetului de tip 2.

Grupele de bolnavi non-obezi tratate cu Olanzapină si Clozapină au arătat prezența la

insulină și scăderea utilizării celulare a glucozei în comparație cu grupul de bolnavi tratați cu
Risperidonă

Concluzia surprinzătoare a fost că, din nefericire, factorii care pot crea confuzie în
interpretarea rezultatelor statistice cum ar fi: indexum masei corporale, genul, istoria familiala de
diabet, severitatea schizofreniei și validitatea diagnosticului în general nu au fost considerați în
concepția de creație și interpretare statistică a studiilor

63
 CAPITOLUL VIII

BIBLIOGRAFIE
1. Psihiatrie – Mircea Alexandru Bilț – Editura Dacia 2001

2. Manual de nursing psihiatric – Editura MAD Fundation – Olanda 1996

3. Tehnica ăngrijirii bolnavului – C Mozes – Editura Medicală 1990

4. Manual de medicină internă pentru cadre medii – C Borundel – Editura

All 1998

5. Manual de îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenții medicali –

Lucreția Titircă – editura Viața Medicală Românească 2001

6. Psihiatrie clinică – Ionescu G – Editura Univers enciclopedic 2000

7. Urgențe medico-chirurgicale – Lucreția Titircă – Editura Medicală 1996

8. Curs de psihiatrie – Micluția Ioana – Editura Universitară – 2003

64
65