Floarea albastra

Mihai Eminescu
Poezia “Floarea albastra” de Mihai Eminescu este o capodopera a liricii sale din etapa de tinerete. A fost
publicata in Epoca Marilor Clasici in 1873 in revista “Convorbiri literare”.

“Floarea albastra” este o idila dialogata, dar si o meditatie asupra conditiei omului de geniu si a iubirii
surprinsa din 2 persepctive diferite. Poezia are un caracter filosofic si anticipeaza idei profunde.

Poemul reflecta principiile estetice ale romantismului prin tematica abordata: conditia omului de geniu
si iubirea; prim valorificarea unor motive literare specifice: “floarea albastra”, “codrul”, “luna” ; prin
cultivarea antitezei om comun-om de geniu. Limbajul poetic este expresiv prin imbinarea a doua
registre stilistice. Primul este inalt, reflexive, meditaiv, iar al doilea populat, cu influente folclorice.

Titlul poeziei contine un grup nimonal care anticipeaza latura descriptive a textului si abordarea temei
naturii. Sensul denotativ al structurii din titlu prezinta substantivul si adjectival ce denumesc o plnta mai
rarra, probabil floarea de nu-ma-uita considerate floarea despartirii. Sensul conotativ este in contrast cu
cel denotativ, un simbol romantic preluat de Eminescu de la Novalis cee prima iubirea ideala, dificil de
atins, dar si tineretea, prospetimea si puritatea.

Compozitional, textul este alcatuit din 14 strofe dispuse in 4 secvente poetice, prin alternanta a 2
planuri cosmic-terestru, in dialogul celor 2 voci lirice: geniul, vocea masculine si iubita. Textul se
caracterizeaza prin originalitate compozitionala si structural.