Suport de curs la disciplina Analize Instrumentale Moderne

Tema: SPECTROFOTOMETRIA ÎN ULTRAVIOLET ŞI VIZIBIL

Notiuni generale:
Cîmpul electromagnetic: este ansamblul campurilor electrice si magnetice, care oscileaza si se genereaza
reciproc.
Undele electromagnetice prezită un câmp electromagnetic care se propaga.Cea mai uzuală împarţire a
radiaţiilor electromagnetice se face însă după frecvenţa şi lungimea sa de unde in vid. Regiuni spectrale

Spectrofotometria de absorbţie în ultraviolet şi vizibil (UV-VIS) este considerată ca una din

metodele clasice de analiza a medicamentelor.
Popularitatea metodei se explică în primul rând prin faptul că este o tehnica de analiză simplă,
rapidă şi relativ ieftină iar numărul impresionant de lucrări de specialitate din ultimii ani demonstrează
interesul cercetătorilor în îmbunătăţirea performanţelor acestei tehnici.

Domeniul spectral UV-VIS este alcătuit din două zone spectrale:

 ultraviolet apropiat (185-400nm)
 vizibil,cuprins între (400-700nm)

Structura unui spectrofotometru UV-VIS

Radiaţia incidentă, monocromatică, realizată cu ajutorul monocromatorului M, trece prin

cuva cu probă, P, unde intensitatea scade faţă de situaţia în care în locul probei de analizat se pune o
aşa-numită probă martor (sau probă oarbă) – o probă de referinţă de concentraţie zero. Apoi,fascicolul
cade pe fotodetectorul D,unde semnalul optic este transformat în semnal electric. Semnalul rezultat,

1
 după o amplificare, poate fi în final măsurat şi afişat, adica introdus în memoria unui calculator urmând
de regulă prelucrarea automată a datelor.

Cuve Cuarț Sticlă/plastic

Sursa Lampa cu descărcare în Lampa cu filament de
deuteriu, cu înveliș de tungsten
cuarț
Prisma Cuarț Sticlă

 Grupele cromofore
Absorbția în UV este condiționată de prezența grupelor cromofore: structuri saturate (OH, NH2, -S-, -Cl
etc.) și cele nesaturate cu legături duble și triple(ceto, benzen, etinil etc.)

 În fotocolorimetrie:
Soluțiile analizate sunt colorate. Ele sunt obținute la simpla dizolvare sau în urma unei
reacții de culoare. Pentru a aputea fi analizată fotocolorimetric, colorația soluției trebuie să fie
suficient de stabilă în timp.

 Solvenții uzuali în Spectrofotometrie UV-VIS

În consecinţă forma cea mai utilizată dar şi cea mai simplă a legii Lambert - Beer este:
A = lg Io/I = -lgT = ε l c , unde
A= absorbanţa b = grosimea stratului absorbant
Io =intensitatea luminii incidente C = concentraţia soluţiei absorbante [mg/L]
I = intensitatea luminii transmise ε = absorbtivitate molară sau coeficient de
T =transmitanţa extincţie molară

Din examinarea ecuaţiei precedente se poate observa că, dacă l=1cm şi c=1mol/L, atunci avem ε = A.
Aşadar, coeficientul molar de extincţie reprezintă absorbanţa unei soluţii de concentraţie 1 mol/L dacă
lungimea celulei cu probă este 1 cm.
Transmitanţa e o mǎrime adimensionalǎ, cu valori cuprinse între 0 şi 100 şi se exprimǎ de obicei
în procente T (%).
Absorbanţa
variazǎ de la 0 la ∞.

2
 Se numeşte maxim de absorbţie atât vârful ca atare cât şi lungimea de undă care corespunde
maximului. Pot exista unul sau mai multe maxime de absorbţie. Numărul de maxime precum şi forma
generală a curbei, reprezintă caracteristica calitativă după care se pot identifica substanţele. De exemplu,
în fig.4 se află spectrul de absorbţie în UV al benzenului, aflat în soluţie. Maximele acestuia sunt
inconfundabile şi acesta poate servi, la nevoie, pentru identificarea sau analiza benzenului din soluţii.
• Caracteristicile maximului de absorbţie
Înălţimea curbei şi suprafaţa încadrată de curbă reprezintă caracteristici cantitative care servesc la
determinarea concentraţiei substanţelor din probe.
Pentru a se înţelege modul de utilizare, pe fig. 5 se găsesc reprezentate spectrele de absorbţie pentru mai
multe concentraţii (C1, C2, ... , C5) ale aceleiaşi soluţii. Pentru lungimea de undă λmax = 610nm, valorile
absorbanţei s-au notat A1, A2,..., A5. Acestea au fost reprezentate în coordonate A, C şi în conformitate cu
legea Lambert-Beer, toate se înscriu pe o dreaptă. Aceasta este curba de etalonare şi serveşte la analiza
cantitativă. Nu întotdeauna punctele se situează toate, în mod riguros, pe o dreaptă deoarece intervin erori
experimentale şi din acelaşi motiv, în practică, dreapta nu trece exact prin origine.

Dreapta – exemplu de curba de absorbţie la diferite concentraţii ale soluţiei apoase de Co(NO3)2.
Stânga - curba de etalonare având un maxim de absorbţie la λmax = 610 nm

 Factorii ce influențează măsurările:

 Solventul
 Temperatura
 Concentrația soluției
 Parametrii instrumentali:
 Deschiderea fantei
 Viteza de înregistrare
 Lumina de dispersie

Aplicațiile practice în analiza farmaceutică:

 Identificarea
 Dozarea
 Determinarea purității

• Exemplu:
Scopul lucrǎrii:
Urmǎrim:
(A) Trasarea spectrului pentru determinarea absorbanţei maxime pentru cele 5 soluţii preparate
(B) Trasarea curbei de etalonare pentru cele 5 soluţii de concentraţii cunoscute, în scopul de a
determina concentraţia unei soluţii necunoscute, cu ajutorul acestei curbe.

3
• Iniţial se prepară prin diluţii succesive, un număr de 5 soluţii de concentraţii cunoscute (Ci, i = 1..5).
• Solventul utilizat: apa distilata + reactivul Saltzman
• Proba (substanţa) de analizat: soluţia de nitrit NaNO2 dizolvat în solvent
• Înainte de a începe măsurătorile ne asigurǎm cǎ în incinta de lucru nu este nici o cuvǎ. Se seteazǎ
valoarea fotometricǎ la 0 ABS (100% T).
(B) Determinarea concentraţiei unei soluţii necunoscute
Partea a 2-a a lucrării constă în determinarea concentraţiei unei soluţii necunoscute (de acelaşi tip cu cele
pentru care am trasat spectrul), pe cale grafică.
Se alege lungimea de undă corespunzătoare unui maxim al absorbanţei determinatǎ la punctul A, citit din
spectrul substanţei. Introducem în modul de analizǎ cantitativǎ al spectrofotometrului valorile
concentraţiilor şi ale absorbanţelor maxime pentru cele 5 soluţii, determinate la punctul A şi notate în
tabelul 2 .
Spectrofotometrul va trasa curba de calibrare (etalonare):
A = f(C).
Domeniul pe care curba de etalonare este perfect liniară nu este foarte larg (de cel mult o decadă de
concentraţii). De aceea metoda nu poate funcţiona decât strict pe domeniul pentru care a fost trasată şi,
cel mai corect, pe porţiunea de la jumătatea dreptei. Se fac mai multe citiri. Cu cât eroarea la determinarea
absorbanţei este mai mică cu atât eroarea de determinare a concentraţiei va fi mai mică. Panta curbei este
decisivă în mărimea erorii. Dacă aceasta este foarte mică, eroarea la determinarea concentraţiei va creşte.
De aceea, soluţiile foarte colorate duc automat la erori, datorită aplatizării curbei la concentraţii ridicate şi
ca urmare conţinuturile nu pot fi determinate exact, recurgându-se la diluări. Dacă diluţia este prea mare
apare o creştere a erorii tocmai datorită diluării, mai precis datorită limitelor determinărilor exacte ale
volumelor, lucru ce trebuie avut în vedere.
În concluzie, concentraţiile soluţiilor măsurate trebuie să fie relativ mici.
În afară de condiţiile de mai sus trebuie respectate şi următoarele reguli practice, foarte importante pentru
aplicarea corectǎ a legii lui Lambert-Beer şi totodată pentru obţinerea de rezultate analitice corecte:
÷ soluţiile trebuie să fie limpezi (fără suspensii) şi să nu fie fluorescente,
÷ în soluţiile supuse măsurătorilor nu trebuie să se petreacă transformări fotochimice sau reacţii cu
oxigenul din aer,
÷ substanţa de analizat nu trebuie să dea asociaţii, cu compoziţii variabile, cu solventul
÷ punctele trebuie să se situeze cât mai riguros pe aceeaşi dreaptă şi prelungirea dreptei să treacă cât mai
aproape punctul de origine,
÷ absorbanţa măsurată pentru proba necunoscută, Ax, trebuie, pe cât posibil, să se situeze pe porţiunea
din mijloc a domeniului punctelor de etalonare.
În cuvǎ se va introduce apoi soluţia de concentraţie necunoscutǎ (vezi tabelul 2) şi îi vom mǎsura
absorbanţa corespunzătoare. Putem determina concentraţia acesteia folosind curba de etalonare.

Metodă de determinare prin spectrofotometrie de absorbţie UV pentru vitamina A din capsule

gelatinoase
S-a dezvoltat o metodă de dozare a vitaminei A în cloroform prin absorbţie în UV la 330 nm, care este
specifică (excipentul nu interferă spectral cu analitul), este liniară în domeniul 1,8 – 72,3 μg/mL
(R=0,99991, p<0,0001), având limita de detecţie 0,02 μg/mL şi limita de cuantificare 0,08 μg/mL.
Metoda este exactă (coeficientul de regăsire cuprins în domeniul 99 – 101%), repetabilă şi reproductibilă
(RSD < 2%). Soluţiile nu sunt stabile în timp, chiar menţinute la frigider şi la întuneric, de aceea pentru
determinări trebuie preparate soluţii proaspete.

Metodă de determinare spectrofotometrică de absorbţie UV pentru vitamina D2 din capsule gelatinoase

S-a dezvoltat o metodă de dozare a vitaminei D2 în cloroform prin absorbţie în UV la 274 nm, care este
specifică (excipentul nu interferă spectral cu analitul), este liniară în domeniul 0,2 – 20,8 μg/mL
(R=0,99996, p<0,0001), având limita de detecţie 0,01 μg/mL şi limita de cuantificare 0,04 μg/mL.
Metoda este exactă (coeficientul de regăsire cuprins în domeniul 99 – 101%), repetabilă şi reproductibilă
(RSD < 2%). Soluţiile nu sunt stabile în timp, chiar menţinute la frigider şi la întuneric, de aceea pentru
determinări trebuie preparate soluţii proaspete.

Metodă de determinare prin spectrofotometrie de absorbţie UV pentru vitamina E din capsule

gelatinoase

4
S-a elaborat o metodă de dozare a vitaminei E în cloroform prin absorbţie în UV la 287 nm, care este
specifică (excipentul nu interferă spectral cu analitul), este liniară în domeniul 2,1 – 211,3 μg/mL
(R=0,99998, p<0,0001), având limita de detecţie 0,01 μg/mL şi limita de cuantificare 0,03 μg/mL.
Metoda este exactă (coeficientul de regăsire cuprins în domeniul 99 – 101%), repetabilă şi reproductibilă
(RSD < 2%). Soluţiile sunt stabile în timp, putând fi păstrate timp de o săptămână la frigider.

CONCLUZII
- Metodele spectrofotometrice se caracterizează prin sensibilitate, selectivitate şi rapiditate şi se aplică la
dozări de microconcentraţii.
- Precizia aparatului este de 0,005% la 1 Abs. Deşi scala absorbanţei acoperă domeniul de la zero la
infinit, cea mai bună precizie se obţine în domeniul de absorbanţă de la 0,1 la 3,0.
- Aşadar, condiţiile experimentale trebuie să fie ajustate pentru a rezulta date de absorbanţă cuprinse în
acest interval. Dacă soluţia are o absorbanţă prea mare, atunci trebuie diluată. Dacă absorbanţa este prea
mică, soluţia trebuie concentrată.