Copiii fericiți citesc cărți și devin supereroi!

„Dacă vrei ca ai tăi copii să fie inteligenţi, citeşte-le poveşti. Dacă vrei ca ei să fie şi mai
inteligenţi, citeşte-le mai multe poveşti.” Albert Einstein

ORGANIZATOR:

 Fundația World Vision România

 Inspectoratul Școlar Județean Ialomița

SCOP:

Campania ”Copiii fericiți citesc cărți și devin supereroi!” urmărește creșterea gradului de
literație în rândul elevilor de nivel primar și gimnazial, cât și promovarea cititului în familie.

CONTEXT:

Societatea secolului XXI se caracterizează prin spirit inovativ, ritm de învățare accelerat, acces
nelimitat la informații, competențe digitale, competitivitate și performanță, dar cu toate acestea,
cuvâtul scris este și va fi prezent peste tot în jurul nostru.

Indiferent de tipul și forma în care informațiile sunt distribuite (electronic sau pe hârtie),
competențele de lectură și înțelegere a textului scris sunt importante pentru funcționarea
copilului și a adultului în societate.

Conform raportului de ”Bunăstare a copilului din mediul rural” publicat de Fundația World
Vision România, în anul 2020, doar 30% din totalul de 479 de copii de clasa a II a au rezolvat în
proporție de 86% testul de citire și doar 21% din 974 de copii de clasa a III a și a IV a au reușit
să rezolve testul de citire în proporție de 91%. La nivel internațional, testele PISA demonstrează
faptul că 1 din 5 copii are competențe de literație foarte scăzute. Toate aceste rezultate au
determinat specialiștii din domeniul educației, cât și ONG-urile să dezvolte programe și proiecte
de literație prin care analfabetismul funcțional să fie redus.

Fiind una dintre cele 8 competențe cheie, literația presupune:

 Capacitatea persoanei de a citi un text;

 Capacitatea persoanei de a înțelege textul citit;
 Capacitatea persoanei de a realiza conexiuni cu ceea ce știe despre subiectul textului citit;
 Capacitatea persoanei de a formula un punct de vedere în urma parcurgerii textului;
 Capacitatea persoanei de a exprima în scris/oral un punct de vedere;
 Capacitatea persoanei de a aplica informațiile/cunoștințele obținute în viața reală.
În prezent, există 3 forme ale alfabetizării:

1) Alfabetizarea de bază- capacitatea persoanei de a citi și de a scrie un text, care

generează încredere în sine și motivație pentru dezvoltarea ulterioară;
2) Alfabetizarea funcțională- capacitatea persoanei de a citi, de a scrie, de a înțelege și de
a aplica informațiile extrase din text, prin care aceasta poate funcționa în societate, acasă,
la școală;
3) Alfabetizarea multiplă- capacitatea persoanei de a folosi competențele de citire și
scriere pentru a produce, a înțelege, a interpreta și a evalua critic un text multimodal (text
care îmbină mai multe sisteme de transmitere a mesajului: text scris+ imagine sau text
scris +sunet sau text scris+conținut video)

OBIECTIVE PROPUSE:

1) Dezvoltarea gradului de înțelegere a textului scris pentru 1940 de copii prin activități
creative și joc;
2) Îmbunătățirea abilităților de comunicare în scris/oral ale copiilor din cele 15 comunități;
3) Implicarea a cel puțin 15 părinți în activitățile de literație;
4) Implicarea a cel puțin 3 personalități publice care să citească povești copiilor (online);
5) Exersarea gândirii critice și creative a copiilor.

GRUP ȚINTĂ:

 3771 copii cu vârste cuprinse între 4/6-18 ani din 12 comunități ialomițene (Adâncata,
Armășești, Brazii, Coșereni, Dridu, Fierbinți, Jilavele, Maia, Manasia, Movilița, Roșiori,
Urziceni)
 De discutat la ISJ pentru a completa numărul de școli implicate în această campanie

DESFĂȘURAREA CAMPANIEI:

Perioadă Responsabili Activități

Mai 2021 Fundația World Vision România-  Pregătire materiale de lucru

Biroul Zonal Ialomița (poster reprezentativ, texte
reprezentative, fișe de lucru)
Inspectoratul Școlar Județean Ialomița  Lansarea campaniei cu
diseminarea informațiilor și a
materialelor în mediul online
către școli, cadre didactice,
colegi TAS
Iunie 2021 Școlile implicate  Derularea activităților
 propuse
ACTIVITĂȚI PROPUSE :

Nivel de Denumire activitate Activități specifice

învățământ

Grădiniță A1: Fiecare copil merită o Educatorii de la fiecare grupă vor informa
poveste! părinții copiilor despre mesajul campaniei și
lansarea provocării de a citi, în perioada
25mai-11iunie, povești/povestiri copiilor la
grupă/acasă (1/2 povești/povestiri pe
săptămână). După lectură, copiii vor fi
încurajați să își exprime părerea cu privire la
conținutul textului, personajele prezente în
poveste, momentele preferate sau mai puțin
preferate
A2: Scriitor pentru o zi În perioada 14-18 iunie, copiii, cu ajutorul
părinților/fraților/surorilor mai mari, vor
realiza acasă o poveste după imagini pe care
o vor împărtăși colegilor

Primar A1: Fiecare copil merită o Cadrele didactice vor informa părinții și
(P-IV) poveste! elevii despre mesajul campaniei și lansarea
provocării de a citi acasă sau la școală, în
perioada 25 mai-11 iunie, povești/povestiri
specifice nivelului lor de înțelegere (1/2
povești/povestiri pe săptămână).
După lectură, elevii vor completa o serie de
organizatori grafici pentru a sintetiza ideile
principale ale textelor propuse
A2: Scriitor pentru o zi În perioada 14-18 iunie, elevii, cu ajutorul
părinților/fraților/surorilor mai mari, vor
realiza acasă o poveste utilizând aplicația
Storyjumper sau vor înregistra un fragment
din povestea aleasă folosind aplicația
Chatter Pix Kids sau vor crea o scurtă
povestire cu ilustrarea personajelor/a acțiunii

Gimnaziu A1: Fiecare copil merită o Cadrele didactice vor informa părinții și
(V-VIII) poveste! elevii despre mesajul campaniei și lansarea
provocării de a citi acasă sau la școală, în
perioada 25 mai-11 iunie, povești/povestiri
specifice nivelului lor de înțelegere.
După lectură, elevii vor realiza hărți
conceptuale pentru a sintetiza ideile
principale ale textelor propuse
 A2: Scriitor pentru o zi În perioada 14-18 iunie, elevii vor realiza o
poveste utilizând aplicațiile Storyjumper,
vor crea o poezie utilizând metoda
”Cvintetul” folosind un cuvânt din textele
parcurse sau vor redacta un text despre
importanța cititului și a experienței trăite (ce
texte i-a plăcut să citească, ce a învățat din
această campanie, ce i-ar plăcea să citească
pe viitor, care sunt motivele pentru care
tinerii nu mai citesc la fel de des, cum putem
convinge tinerii să citească; titlul textului să
fie sugestiv și creativ)

Liceu A1: Fiecare copil merită o Elevii vor fi informați despre mesajul
poveste! campaniei și lansarea provocării de a citi
fraților/surorilor/verișorilor mai mici povești
specifice vârstei lor și vor analiza împreună
textul pentru a surprinde mesajul acestuia
A2: Învăț cum să învăț Elevii vor primi materiale informative
despre Strategii de învățare, astfel încât
procesul învățării să fie unul de calitate

CALENDAR CAMPANIE:

24 mai 2021 Lansarea campaniei

25 mai-18 iunie 2021 Desfășurarea activităților
21-25 iunie 2021 Premierea copiilor

La nivel de comunitate, un reprezentant al comunității-primar, preot, director

școală, anteprenor local, persoană publică, voluntari le vor citi copiilor pentru a
promova această activitate

ANEXA 1
A1: MODELE DE TEXTE PENTRU GRĂDINIȚĂ

Lecturi gradinita+
exercitii.pdf

VEVE ȘI RIȚĂ
În pădure trăia o veveriţă pe nume Veve, care de când era mică a trăit singură, pitindu-se pe sub
frunze. Era fricoasă şi nu avea prieteni.
Într-o zi, pe când încerca să-şi găsească ceva de mâncare, se întâlni cu o altă veveriţă pe nume
Riţă. Aceasta era foarte veselă, jucăuşă şi avea mulţi prieteni.
Riţă când o zări, se apropie de ea şi îi spuse:
– Bună, eu sunt Riţă şi locuiesc în apropiere. Tu cine eşti?
– Eu sunt Veve şi nu reuşesc să găsesc nimic de mâncare!
Riţă: – Te invit la un ospăţ cu nuci şi alune la mine acasă, în copacul acesta, la a cincea creangă,
spuse entuziasmată Riţă.
Veve speriată: – În copac? Dar eu nu m-am urcat niciodată în copac! Oricât de foame mi-ar fi,
nu pot urca în copac!
Riţă râzând: – Dar dacă vei vrea cu adevărat, vei putea! Te gândeşti la câtă mâncare este sus şi
vei vedea că nu este greu deloc să urci în copac!
– Voi fi lângă tine în caz că vei avea nevoie, încercă Riţă să o mai liniştească pe Veve!
Foamea care nu-i dădea pace o convinsese până la urmă pe Veve să asculte de noua ei prietenă.
Cu grijă şi convinsă că va putea, a reuşit să urce în copac până la a cincea creangă, la casa lui
Riţă .
Din acea zi Veve şi Riţă au devenit nedespărţite şi împreună au reuşit să facă o mulţime de
lucruri noi, iar Veve nu a mai spus niciodată “nu pot, ci :« POT DACĂ VREAU CU ADEVĂRAT !»

POVESTE DUPA
IMAGINI.pdf
A2: POVESTE DUPĂ IMAGINI

ANEXA 2
A1: MODELE DE TEXTE PENTRU PRIMAR

Povestea cărţii de poveşti de Emilia Căldăraru

Zilele trecute, Gheorghiţă s-a bucurat ca totdeauna când primeşte în dar o carte. E o carte de
poveşti… să tot stai să-i priveşti pozele minunat desenate, în fel şi chip colorate. Cât despre citit,
lui Gheorghiţă îi citeşte mama-mare, în fiecare seară, la culcare. Numai că, de îndată ce bunicuţa
a isprăvit de citit, Gheorghiţă, de carte, s-a şi plictisit. Ba chiar – să o spunem fără ocoliş – a rupt
din ea o foaie să-şi facă o jucărie.
— Ce nerozie! auzi el de îndată. Se uită împrejur pe furiş… nimeni în odaie…
— Ce nerozie! repetă foaia de hârtie.
— A, tu erai? se miră Gheorghiţă
— Eu… sau mai bine zis o rămăşiţă… din cartea ce-o văd pe jos aruncată. Hei, dacă ai şti
povestea cărţii de poveşti…
— Povestea… ei? se întoarse Gheorghiţă spre carte, cu o privire mirată. Vrei să mi-o povesteşti?
— Este, de fapt, povestea tuturor cărţilor.
— Te ascult.
— A fost odată… nu prea demult, când poveştile-acestea din carte erau toate doar nişte gânduri
şi plăsmuiri minunate, în mintea şi inima scriitorului. Zile şi nopţi a trudit să le scrie, cu slove
meşteşugite, care să farmece şi să îmbie. Prietenul scriitorului, meşterul iscusit al penelului, a
citit poveştile şi a zis: „Ca să le placă şi mai mult copiilor, eu le voi zugrăvi în culori”.
— Adevărat. Mă bucur ori de câte ori găsesc şi poze într-o carte…
— Povestea cărţii însă merge mai departe, căci fiece carte se desenează şi se scrie pe… hârtie.
Povestea trece, deci, şi prin păduri – acolo tăietorii doboară trunchiuri vechi şi, până intră munţii-
n întomnare, buştenii, curăţaţi de uscături, îi mână-n văi, spre fabricile-n care maşini iscusite, de
meşteri mari mânuite, macină lemnul, şi-l mestecă bine, şi-l moaie până devine o pastă. Iar pasta
aceasta, albită, presată, uscată, frumos netezită, frumos tăiată, ajunge să fie hârtie.
Vine apoi tipograful, cel care alege-culege litere mari, litere mici, rânduri, pagini întregi –
priveşte-mă şi ai să-nţelegi. Iar tipograful munca îşi împarte cu cel care-adună şi leagă-mpreună,
foaie cu foaie, o carte întreagă: legătorul.
— Văd eu acum prea bine de ce-ai ţinut să-mi povesteşti povestea cărţii de poveşti. Câţi oameni
au muncit pentru ea!… spuse Gheorghiţă, pe gânduri…
— De tot ce ai aflat, te văd bucuros. Sper să fie şi cu folos.
— Fără-ndoială. Mai ales că la anul mă duc la şcoală.
— Felicitări! Şi când vei avea abecedar…
— Îl voi păstra ca pe cel mai scump dar.
— Până atunci însă mai ai de crescut…
— Iar deocamdată, draga mea foaie de carte, am de îndreptat măcar în parte răul ce ţi l-am făcut;
ştiu cât de mult preţuieşti, iată, te voi lipi la locul tău în cartea cu poveşti.
Cizmarul și șpiridușii de Frații Grimm
A fost odată un cizmar nu foarte priceput, care de-acuma cam îmbătrânise. Într-o seară, se simţi
atât de obosit, încât se hotărî să meargă la culcare, cu toate că avea de terminat o pereche de
ghete pentru a doua zi.
   Dimineaţa, când tocmai se pregătea să se apuce de lucru, băgă de seamă că ghetele fuseseră,
cum-necum, terminate peste noapte! Şi oricât le cercetă, nu reuşi să le găsească nici măcar o
împunsătură dată pe-alături, de parcă ar fi fost ieşite din mâna unui meşter iscusit. Munci toată
ziua, iar seara îşi pregăti uneltele pentru a doua zi, când ar fi urmat să înceapă lucrul la o altă
pereche de ghete, pentru o clientă bogată. În dimineaţa următoare, se cruci văzând ghetele noi-
nouţe aşteptându-l cuminţi pe masa lui de lucru! 
   Clienta cea bogată se arătă tare mulţumită de încălţări şi îi zise: 
   — Ai dat dovadă de mare măiestrie! Pentru asta, am să-ţi plătesc pe ele de două ori mai mult
decât ne-am înţeles acum o săptămână!
   Fericit, cizmarul îşi pregăti uneltele pentru a doua zi, când urma să se apuce de cea de-a treia
pereche de ghete. Iar povestea se repetă noapte de noapte! De fiecare dată, dimineaţa, cizmarul
găsea pe masa de lucru câte o pereche de ghete, minunat meşteşugită. Aşa se face că izbuti să-şi
vândă încălţările din ce în ce mai scump şi, în scurtă vreme, reuşi să pună şi ceva bani de-o parte.
Într-una din seri, bătrânul îi povesti nevestei sale despre minunile ce i se întâmplaseră până
atunci.
   — Ce-ar fi să stăm de veghe în noaptea asta, să vedem cine e atât de inimos, de ne dă un
asemenea ajutor? îi mai spuse el.
   Zis şi făcut! Aşa văzură cum, la miezul nopţii, doi spiriduşi se furişară în atelier, se puseră cu
nădejde pe lucru şi, în scurt timp, terminară perechea de ghete. Deşi afară era vreme rea, de
iarnă, nevasta cizmarului observă că spiriduşii erau îmbrăcaţi cam subţire. Chiar a doua zi,
femeia se apucă şi îi cusu fiecăruia câte o cămăşuţă, o vestuţă şi un pantalonaş. Le rândui apoi pe
masa de lucru, lângă ghetuţele noi-nouţe, făcute pe măsura lor. Pe la miezul nopţii sosiră
spiriduşii şi, găsind hăinuţele, le îmbrăcară numaidecât. Apoi se încălţară şi dănţuiră fericiţi până
când făcură... ţuşti, pe uşă afară!
   Şi, din noaptea aceea, nici că s-au mai arătat pe-acolo. Ducându-i-se vestea de meseriaş iscusit,
cizmarului începu să-i meargă din plin şi avu parte numai de noroc şi fericire, alături de soaţa lui.

Privighetoarea de H. C. Andersen (variant scurtă)

          Demult de tot, în China cea îndepărtată, trăia un împărat. Şi avea Măria Sa un palat nespus
de arătos, înconjurat de o grădină minunată, care se întindea cât vedeai cu ochii. Iar la capătul
grădinii ăsteia se afla o pădure uriaşă de pini, în care trăia şi o mică pasăre, numită privighetoare.
Nu arăta ea cine ştie ce, căci penele îi erau pământii la culoare, dar cât de măiestrite îi erau
trilurile!
          Într-o vară, ajuns în vizită prin China, un călător de prin părţile noastre auzi cântecul
micuţei privighetori. Mai târziu, omul scrise o carte în care descria minunatul palat, grădinile
nemaivăzute şi nu uită să adauge că „trilul privighetorii este lucrul cel mai frumos dintre toate".
Cartea ajunse în mâinile împăratului şi, de cum citi cele scrise, îl chemă pe sfetnicul lui cel dintâi
şi îi porunci:
          - Vreau să ascult şi eu cum cântă privighetoarea asta! Să faci bine s-o găseşti şi să mi-o
aduci neîntârziat!
Sfetnicul împărătesc habar nu avea pe unde ar putea da de urma acelei păsări.
          O femeie de la bucătăria palatului îi spuse că ştia unde trăia privighetoarea şi îl duse acolo.
Auzindu-i cântecul, sfetnicul se rugă de mica pasăre să vină la palat, să-i cânte şi împăratului.
Spre norocul lui, privighetoarea se învoi.
          Ajunsă la palat, măiastra pasăre se întrecu pe sine într-o minunăţie de triluri, făcându-l pe
împărat să lăcrimeze de emoţie! Aşa că el se rugă de privighetoare să rămână acolo, iar pasărea
se învoi.
          Într-o bună zi, un negustor bogat îi trimise împăratului în dar o privighetoare meşterită din
aur şi împodobită cu diamante, safire şi rubine. Cânta aidoma unei păsări vii şi nu obosea
niciodată. Drept urmare, împăratul o goni pe privighetoarea cea adevărată. Pasărea se întristă,
dar, pe de altă parte, se şi bucură că se putea întoarce în pădurea ei.
          Un an mai târziu, împăratul se plictisi să tot asculte cântecul privighetorii de aur, mereu şi
mereu acelaşi.
          Şi-apoi, într-o zi, jucăria aceea se şi strică. Curând, împăratul se îmbolnăvi şi, cât zăcu
întins în pat, îşi dori să asculte cântecul privighetorii de aur. Stricată, aceasta nu-i putea fi însă de
niciun  folos. Pe neaşteptate, auzi triluri măiestre venind dinspre fereastră.
Era chiar privighetoarea cea adevărată! Pe măsură ce ea cânta, împăratul se simţea tot mai bine şi
se înzdrăvenea.
          — Am greşit gândind că pasărea de aur era mai presus de tine, îi mărturisi împăratul
privighetorii. Te rog, rămâi pentru totdeauna alături de mine!
          — Măria Ta, eu trebuie să fiu liberă, îi răspunse pasărea. Dar voi trece în fiecare seară pe
la palat şi-ţi voi cânta.
Şi, într-adevăr, privighetoarea îşi ţinu cuvântul dat, bucurându-l pe împărat cu trilurile ei
minunate!

Povestea iepurașului Peter de Beatrix Potter

Au fost odata patru iepuraşi, purtând numele de Impiedicilă, Ghemotoc, Codiţa-de-bumbac şi
Peter. Ei trăiau împreuna cu mămica lor într-un culcuş de nisip, aflat dedesuptul unui brad foarte
mare.

-Dragii mei, le-a spus într-o dimineaţă doamna Iepure, aveţi voie să vă jucaţi pe câmpie sau pe
potecă, dar niciodată în grădina domnului McGregor. Tatăl vostru a avut un accident acolo, şi a
fost pus apoi într-o plăcintă de doamna Mc Gregor.

- Acum puteţi ieşi afară, dar aveţi grijă, fără obrăznicii! Eu trebuie să plec. Apoi, doamna Iepure
şi-a luat coşul şi umbrela, şi a plecat prin pădure către brutarie, de unde a cumpărat o pâine
neagra şi cinci chifle cu stafide.

Împiedicilă, Ghemotoc şi Codiţă-de-bumbac erau iepuraşi cuminţi, aşa că s-au dus pe potecă
pentru a culege mure. Peter însă, care era foarte obraznic, a fugit direct în grădina domnului
McGregor, furişându-se pe sub poartă.

Mai întâi, a mâncat nişte salată şi niște fasole franţuzească; apoi s-a îndopat cu nişte ridichi. Şi,
în cele din urmă, întrucât se simtea cam rău, a căutat nişte patrunjel. Chiar atunci însă când
ajunsese la capătul răzorului de castraveţi, l-a întâlnit pe domnul McGregor!

Domnul McGregor stătea în patru labe plantând nişte verze fragede, dar a sărit imediat în
picioare şi a fugit după Peter, agitând o greblă şi strigând în gura mare, „Opreşte-te, hoţule!”
Peter și-a pierdut unul dintre pantofi printre verze, iar pe celălalt l-a scăpat în mijlocul cartofilor.

După ce a rămas fără încălţări, a fugit în patru lăbuţe, cât de repede putea pentru a scăpa de
urmăritor, dar, din nefericire, a nimerit într-o încâlcitură de agrişe, agăţându-se în ele cu nasturii
mari ai hăinuţei sale. Era o haină albastră, cu nasturi din alamă, pe care o primise cadou de scurt
timp.

Peter s-a dat bătut, şi a început să plângă cu lacrimi de crocodil; suspinile sale au fost auzite de
niste prietenoase rândunele, care au zburat iute către el, şi l-au rugat să se străduiască a scăpa de
acolo. Domnul McGregor era sigur ca Peter se pitea pe undeva prin şopron, poate chiar sub unul
din ghivecele de flori, aşa ca a început să le ridice cu grijă, unul câte unul, uitându-se atent sub
fiecare.

Dintr-o dată, Peter a strănutat, „Hapciu!” Domnul McGregor s-a repezit către el fără a mai sta pe
ganduri. Stăpânul grădinii a încercat să pună piciorul pe Peter, pentru a-l captura, dar iepuraşul a
sărit pe fereastra şopronului, reuşind astfel să spargă trei ghivece cu flori. Fereastra era prea mică
pentru domnul McGregor, iar el era prea obosit să mai alerge după Peter, aşa că s-a întors la
treaba lui.

Peter şi-a luat un răgaz pentru a se odihni.  Iepuraşul a încercat apoi să traverseze grădina, dar a
fost şi mai derutat, pentru că a ajuns în preajma unui mic  bazin, unde domnul McGregor îşi
umplea cu apă găleata. Peter s-a întors către şopron dar a auzit brusc, foarte aproape de el, niste
zgomote sunând cam aşa: „Hâr, hârr, hârrr'. Iepuraşul s-a adăpostit sub o tufă şi, văzând că nu i
se întâmpla nimic, a urcat pe o roabă şi s-a uitat in jur. L-a văzut a fost domnul McGregor săpând
în pământ pentru a planta nişte ceapă. Era întors cu spatele spre el şi, puţin mai încolo, se zărea
poarta de intrare în grădină!
Peter a coborât cât a putut de încet de pe roabă şi a început să fugă cât putea de repede de-a
lungul unei cărări drepte din spatele unor tufe de coacăze.

Domnul McGregor l-a văzut chiar când ajunsese în colţul acestei poteci, dar lui Peter nu îi mai
păsa. S-a furişat pe sub poartă şi a ajuns în siguranţă în pădure.Peter nu s-a oprit din alergat şi nu
s-a mai uitat în urmă până când nu a ajuns la casa lui de sub brad.

Era atât de obosit încât se împleticea pe covorul fin de nisip de la intrarea în cuibul său, iar ochii
dădeau să i se închidă. Mama lui era ocupată cu gătitul, dar s-a întrebat ce făcuse oare Peter cu
îmbrăcămintea sa. Era a doua oară în ultimele două săptămâni cănd iepuraşul îşi pierdea haina şi
pantofiorii.

Imi rău să vă spun că lui Peter nu i-a fost prea bine în acea seară. Mama lui l-a dus la culcare, a
făcut nişte ceai de muşeţel şi, mai mult decât atât, i-a dat o porţie şi lui Peter! Ea i-a spus
năzdrăvanului său fiu:

-Trebuie să iei câte o lingură de fiecare dată înainte de a face somnic.

Fraţii lui, Impiedicilă, Ghemotoc, şi Codiţă-de-bumbac au avut parte însă în acea seară de o
gustoasă pâine neagră, chifle cu stafide, lapte şi mure!

A2: Exemplu poveste în Storyjumper:

https://www.storyjumper.com/book/read/105444536/PeternbspandnbspThe-Beautiful-BirdWritten-
by-Snella-Muhimpundunb#page/8

Cum să folosim aplicația Storyjumper: https://www.youtube.com/watch?

v=01alT54OebY&t=116s (min 15:54) SAU
https://www.youtube.com/watch?v=9ATXcR7YB4Y&ab_channel=CCDGalatiCCDGalati

ABCUL
ORGANIZATORILOR GRAFICI.pdf
Organizatori grafici:
Se recomandă utilizarea următorilor organizatori grafici: 15, 17, 25, 33, 36, 37, 40,45

organizatori grafici
15-45.pdf

ANEXA 3

A1: MODELE DE TEXTE PENTRU GIMNAZIU GIMNAZIU

Hrănește ceea ce vrei să crești în tine
Un bunic stătea împreună cu nepotul său pe o piatră, alături de un pârâu ce susura.
-Spune-mi o poveste, l-a rugat nepotul.
-Este o poveste cu doi lupi, a spus bunicul. Când creștem, avem uneori senzația că în noi sunt doi
lupi care se luptă să preia controlul. Ți l-ai putea imagina pe primul lup cu o blană moale și gri, o
privire blândă în ochi și poate chiar un zâmbet plăcut pe față. E un lup care arareori își folosește
dinții și este dispus să facă un pas înapoi pentru a-i lăsa pe cei mici să se hrănească. L-am putea
numi lupul păcii, al iubirii și al bunătății pentru că lupul crede că, dacă toți trăim în pace unii cu
ceilalți, fiecare animal și fiecare om în parte vor fi mult mai fericiți. Pentru acest lup, dragostea
este ceea ce contează mai mult decât orice altceva. Vezi tu, el știe că, fără dragoste, lumea
noastră alcătuită din lupi și animale ar înceta să mai existe. O mamă își îngrijește, hrănește,
îmbracă, adăpostește și își apară copilul de pericole pentru că îl iubește. Venim pe această lume
dintr-un act de iubire și creștem prin iubirea pe care ne-o arată părinții noștri. Tânjim să fim
iubiți și viețile noastre sunt hrănite și îmbogățite când iubim și suntem la rândul nostru iubiți.
Lupul acesta, pare să știe că bunătatea e parte din acea iubire. Când suntem buni cu alții e
posibil-deși nu întotdeauna- ca și ei să ne arate bunătate. Zâmbește cuiva și există șanse ca acea
persoană să îți întoarcă surâsul.Oprește-te din drum pentru a ajuta și cel pe care-l ajuți probabil
că te va ajuta și el, când ai nevoie. Lupii seamănă întru câtva cu oamenii și trăiesc în grupuri. Se
alătură altora unii cu alții, și în general, se simt mai bine când se apropie unii de alții într-un mod
cald, armonios.
Dar, a continuat bunicul, să ne imaginăm că există un alt lup în haită care nu gândește la fel.
Lupul acesta are o față rea, neplăcută. Din când în când, își ridică buzele pentru a-și arăta dinții
amenințător către alte animale. Când face asta, ei de obicei simt teama în locul iubirii și
respectului, pentru că acesta e lupul fricii, al lăcomiei și al urii. Poate că este înspăimântat sau
speriat și de aceea stă tot timpul în gardă. Din nefericire, nu a învățat că fiind așa de furios și
agresiv cu ce iubește, naște o grămadă de sentimente negative în sine și printre ceilalți lupi.
Lupul acesta caută să fie șef, în timp ce lupul păcii, al iubirii și al bunătății caută fericirea și
bunăstarea celorlalți ca și pe a sa. Așa cum îți poți imagina, doi asemenea lupi într-o haită vor
concura pentru a vedea care are dreptate. Lupul păcii, al iubirii și al bunătății vrea să
împărtășească aceste valori tuturor, dar lupului fricii, al lăcomiei și al urii îi pasă numai de el
însuși. Se simte rău în el însuși și îi face pe cei din jur să se simtă rău.
Să ne imaginăm în continuare, spuse bunicul, că doi lupi ca aeștia se luptă în interiorul tău.
Copilul a privit în sus către bunic, cu ochii măriți:
-Care dintre ei va câștiga? A întrebat blând.
Bunicul a privit în jos, cu bunătate în ochi, cu vocea blândă și a răspuns:
-Cel pe care îl vei hrăni.
Elanul spre noi înălțimi
A fost odată ca niciodată un pui de caracatiță ce trăia în ape calde și puțin adâncă, aproape de o
plajă acoperită de nisip. Știți câte picioare are o caracatiță? Opt, așa este. Și știți cum se numesc?
Tentacule? Ei bine, micuței caracatițe îi plăcea să-și înfășoare tentacule pe lucuri și să țină bine
de ele. Putea să se agațe de un pește și să facă o călătorie de agrement. Putea să se agațe de o
stâncă ce-i dădea senzația de soliditate și siguranță.
Într-o zi, pe când micuța caracatiță era plecată pe afară să exploreze, a văzut o ancoră puternică
și masivă sub un vapor. Imediat, caracatița și-a înfășurat tentaculele în jurul ancorei și s-a ținut
bine. Apoi s-a întâmplat ceva înfricoșător. Ancora a început să coboare, scufundându-se în ape
mai adânci și mai reci unde caracatița nu mai fusese niciodată. Caracatiței nu îi plăcea, dar nu
știa ce să facă. Cum crezi că ai proceda dacă ai fi în locul puiului de caracatiță? Te-ai ține de
ancoră sau i-ai da drumul?
Ei bine, caracatița s-a ținut bine până când, cu o bufnitură, ancora a aterizat pe fundul mării.
Atunci, s-a prins și mai tare. Era speriată și înfricoșată de acest loc ciudat și încă nu știa ce să
facă. Chiar atunci a văzut un pește cu aspect prietenos înotând pe lângă ea cu o mișcare blândă,
relaxată.
-Ajutor, a strigat caracatița. Mă poți ajuta?
-Da, te pot ajuta, a spus peștele. Ochii lui păreau buni și afectuoși. Dar, mai întâi, trebuie să te
ajuți singură. Trebuie să dai drumul ancorei înainte ca eu să-ți pot arăta calea.
Nici acum, micuța caracatiță nu știa ce să facă. Ancora părea puternică. Dacă-i dădea drumul,
avea să rămână singură în apă, pe cont propriu. L-a privit pe pește. Peștele a dat din cap
încurajator și caracatița a început să își desfacă ușor tentaculele, unul câte unul. A avea atâtea
picioare sau brațe(căci un tentacul seamănă un pic cu amândouă) poate fi drăguț dacă vrei să
îmbrățișezi o persoană pe care o iubești, dar poate fi muncă grea dacă vrei să dai drumul la ceva.
Ultimul s-a desfăcut cel mai greu. Simțea nevoia de a se mai agăța un pic, înainte de a-și face
curajul de a se elibera.
Peștele cel bun a așteptat, încurajându-o și felicitându-o. Când caracatița a dat drumul complet
ancorei, peștele a spus blând:
-Urmează-mă.
A înotat înainte și înapoi, făcându-ți treptat drum către apele luminoase și mai calde. Înotând,
caracatița cea mică se simțea mai puternică și mai fericită. A prins ritmul peștelui și, o vreme, au
înotat unul lângă celălalt. Nu mai era nevoie să-l urmeze. Din când în când, înota în față,
preluând conducerea și croindu-și singură drum înainte. Nu mai avea senzația că ”nu e în apele
ei”. De fapt, fusese o adevărată aventură. În curând peștele a spus:
-Nu mai ai nevoie de mine. Acum poți înota cu putere singură. Succes!
Caracatița i-a mulțumit peștelui și a continuat să înoate în sus. Apele continuau să se lumineze și
să se încălzească. Lumina străpungea suprafața și strălucea în mare, iluminând galbenul, roșul și
albastrul micilor pești care țâșneau în jurul coralului plin de culoare. Lucrurile din jurul
caracatiței păreau la fel ca înainte, dar acum se simțea diferită, mai puternică și mai încrezătoare.
Atunci a făcut ceva ce caracatițele nu fac de obicei. A urcat pe plajă și s-a întins pe nisip,
încălzindu-se la soare. Era bine să se relaxeze un pic. Poate că începuse să-i placă să se
aventureze. Poate că a face ceva nou nu i se mai părea la fel de înfricoșător ca până atunci.
Stâncile păreau tentante. Caracatița se întrebă cum ar fi fost să urce în vârful lor.
Cu grijă, și-a început ascensiunea către vârf. Drumul nu era întotdeauna lin, dar caracatița era
estrem de motivată. Îi era tare greu uneori, dar micuța caracatiță continua și ce sentiment a
cuprins-o când a ajuns în vârf!
Dinspre ocean bătea o briză răcoroasă. La fel de natural de parcă ar fi făcut asta toată viața,
caracatița și-a întins tentaculele ca pe niște aripi și a început să zboare pe briză. Se înălța în aer ca
un vultur, folosind curenții blânzi și trăind bucuria zborului.
Privind în jos, caracatița a văzut oceanul dedesubtul ei. De acolo venise. Privind în sus, a văzut
cerul albastru și senin. Într-acolo se îndrepta. Cine ar fi crezut că o caracatiță obișnuită putea să
zboare la asemenea înălțimi?

Fii bun, nu perfect!

Tom a fost încrezător la proba pentru piesa de teatru a școlii și a fost mulțumit când a primit un
rol. Nu era unul principal; acelea le luaseră elevii din anii mai mari, care știau bine teatru și, la
urma urmelor, era numai primul lui an de liceu. Doar că se simțea bine să joace în piesă, chiar
dacă avea numai patru sau cinci replici.
A muncit mult să perfecționeze acele replici. Le repeta la nesfârșit. Punea accentul și intonația
sugerate de profesoara de la teatru și pentru că stătea pe scenă mult mai mult decât durau
replicile lui, avea de executat și repetat multe acțiuni.
-Repetă-le în fața oglinzii, îl sfătuise profesoara de teatru. Studiază felul în care arăți; exersează
și repetă cât de des poți. Tom a făcut exact acest lucru. Teatrul nu era doar un hobby. Voia să fie
star de cinema, să facă o meserie din asta.
A lucrat și a tot lucrat. Era amuzant și interesant să repete. Îi plăcea să petreacă timp cu elevii
mai mari. Apoi, în sfârșit a venit seara cea mare.
Brusc, lucrurile au început să fie altfel. Teatrul era plin de oameni. În timp ce se îmbrăca, auzea
murmurul și zgomotele publicului din amfiteatru-lucru care nu se întâmplase la repetiții. A privit
în jur, la ceilalți actori mai experimentați și a văzut că încrederea în sine pe care o arătaseră la
repetiții părea să fi dispărut. Toți erau emoționați, anxioși și îngrijorați. Machiajul era bun?
Costumul era ajustat corect? Dacă-și uitau replicile? Aveau să și le amintească?
Cu cât vorbeau mai mult despre anxietatea lor, cu atât mai emoționați deveneau cu toții.
Îngrijorarea se transmitea de la o persoană la alta-asemenea bățului dintr-o cursă de ștafetă-până
ce întreaga onă a culiselor a început să pară un stup de tensiune și îngrijorare.
Tom a intrat devreme pe scenă, jucând la început rolul fără replici în fundal împreună cu câțiva
băieți de aceeași vârstă cu el. Toți au intrat în roluri și au făcut ceea ce făcuseră la repetiții de
nenumărate ori. Când, brusc, Tom a auzit replica la care trebuia să răspundă, lumina i-a intrat în
ochi; nu vedea publicul, dar știa că erau sute de oameni acolo, privindu-l. Cuvintele care
zburaseră așa de ușor în fața oglinzii din dormitor nu voiau să-i iasă din gură și, când au făcut-o,
s-a pomenit că le spunea grăbit. A încercat să își încetinească ideile și cuvintele, dar, gândindu-se
la asta, și-a dat seama brusc că a ratat o propoziție. Ce să facă? Să se întoarcă și să o ia de la
început? Să încerce să adauge propoziția acolo unde ajunsese sau să continue ca și cum nimic nu
s-ar fi întâmplat?
A ales să continue, dar când a terminat și a ieșit de pe scenă mâinile îi erau transpirate și inima îi
bătea nebunește. Nu se gândea la ce realizase-anume că jucase primul său rol într-o producție
mare. În loc de asta, își făcea mustrări pentru fraza ratată.
Publicul, desigur, nu știa că el sărise o propoziție. Nu s-au auzit oftaturi de groază, sunete de
reproș sau hohote de râs pentru greșeala lui. Colegii săi actori continuaseră ca și cum nimic nu s-
a întâmplat și, după sfârșitul piesei, au fost așa de ocupați să vorbească despre propriile prestații,
încât nimeni nu a comentat replica ratată a lui Tom-cu excepția profesoarei de teatru.
-Bine jucat, a spus ea. Actoria se învață ca mersul pe bicicletă. Se poate să nu îți iasă perfect de
prima dată. Poți cădea de câteva ori, totuși de fiecare dată revii și o faci mai bine.Prestația ta
poate că nu a fost perfectă, dar, pentru prima dată, a fost foarte bine.
Tom s-a simțit încurajat. I se părea că profesoara îi spunea că e bine să învețe. Nu trebuie să fii
perfect, mai ales când începi ceva nou. Tom a văzut cu coada ochiului reflecția feței sale în
oglindă-fața pe care o văzuse de atâtea ori când repeta replicile, la nesfârșit. Îi zâmbea cu un
sentiment de satisfacție pentru că avea de ce să fie satisfăcut. Mai întâi, fusese selectat pentru
piesă. În al doilea rând, muncise mult pentru a se pregăti. În al treilea rând, jucase în fața
publicului celui mai numeros din tânăra lui viață. În sfârșit, învățase că era în regulă să fii bun
fără să fie nevoie să fie perfect.
Și-a privit fața care-i zâmbea din oglindă și a ridicat cele două mâini cu degetele mari indicând
semnul ”OK”.

Modele harta
conceptuala.pdf
A2:
Cum se formează ”Cvintetul”
Versul 1. Pornind de la un text, elevii își aleg un cuvânt-cheie, un personaj, care va ține loc de
titlu și va fi primul rând al cvintetului.
Versul 2. Pentru titlul stabilit se găsesc două adjective, care se scriu pe rândul al doilea.
Versul 3. Pe rândul al treilea, se găsesc trei verbe la gerunziu (verbul are terminația –ând)
Versul 4. Pe rândul patru, se alcătuiește o propoziție formată din 4 cuvinte, care să exprime o
trăire personală.
Versul 5. Rândul cinci este o concluzie care poate fi un substantiv sau un verb

Exemple de Cvintete

Toamna Mama
Bogată, mohorâtă Frumoasă, deșteaptă
Jucând, adunând, lucrând Zâmbind, alintând, cântând
Toamna este foarte bogată Este ca o floare
Frig Iubire
ANEXA 4

A1: se pot utiliza textele din anexele 1, 2 și 3

Strategii de
învățare.pdf
A2:

Pentru cadre didactice:

https://brio.ro/info/literatie#register_literatie
https://alfabetar.ro/