UNIVERSITATEA

„STEFAN CEL
MARE” SUCEAVA
Facultatea de Stiinte Economice si Administratie Publica

Departamentul ID

Specializarea : Asistenta Manageriala si Secretariat, anul II, sem. I

SERVICII PUBLICE

STUDENT: ABALANOAIE MARCEL IONUT

LECT. UNIV. DRD. IRINA BILOUSEAC

~2011 ~
 Servicii publice

Cuprins

CUPRINS................................................................................................................................................... 2

SERVICII PUBLICE................................................................................................................................ 3

NOŢIUNEA DE SERVICIU PUBLIC..................................................................................................................3

CARACTERISTICILE SPECIFICE SERVICIILOR..............................................................................................4
TIPOLOGIA SERVICIILOR..............................................................................................................................7
PRINCIPII DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE............................................................................................12
Bibliografie 16

Servicii publice

2
 Servicii publice

Noţiunea de serviciu public

In limbaj curent, notiunea este utilizata pentru a desemna o activitate de interes
general, prestata de un organism, adica de o persoana juridica, autorizata de o
autoritate a administratiei publice.
Exista 2 acceptiuni in legatura cu definirea notiunii de serviciu public :
1. In sens material, ca tip de activitate de interes general pe care administratia
intelege sa si-o asume.
2. In sens organic, organismul prin intermediul caruia se realizeaza o activitate
de interes general.
Notiune complexa si esentiala a dreptului administrativ, acest concept a
suportat modificari importante de-a lungul timpului, care l-au facut sa isi piarda claritatea
initiala. In doctrina occidentala s-au conturat pana in prezent 3 definitii care coexista si
care au fost preluate in legislatia comunitara .
Definitia clasica :
A fost conturata la inceputul sec . XX si considera ca serviciul public este acea
activitate de interes general prestata numai de o persoana publica. In aceasta
acceptiune subzista definitia lui Duguit potrivit caruia serviciul public este ,, activitatea
pe care guvernantii sunt obligati sa o presteze in interesul celor guvernati ”. Este
evident ca definirea serviciului public se face dupa natura juridica a organului care il
presteaza si care trebuie neaparat sa fie persoana publica, adica statul, colectivitate
locala sau alta institutie publica.
Definitia interbelica :
A aparut ca o necesitate impusa de dezvoltarea economica spectaculoasa a
societatii care solicita servicii publice variate, flexibile si operative. Pana in anul 1939,
aceste servicii erau apanajul statului si institutiilor sale care nu mai puteau face fata
cerintelor sociale, astfel incat s-a vazut nevoit sa incredinteze unele servicii publice
catre alte persoane private. Astfel, a aparut ideea prestarii unui serviciu public prin
intermediul unei firme private .
Laubodere arata in 1964 ca: ,,serviciul public este activitatea de interes general,
prestata de o persoana privata avand prerogativele puterii publice sub control
administrativ ”.
Definitia actuala :
S-a conturat la sfarsitul anilor 1980, ca urmare a evolutiei democratiei. Ideea
democratismului si descentralizarii a impus in practica sistemul preluarii gestiunii
serviciilor publice din mana statului si predarii lor catre persoane private.
In jurisprudenta s-a raspandit astfel sintagma ,,servicii private de interes
general” care nu corespunde insa pe deplin celor 3 conditii stabilite in practica
administratiei publice.
Astazi identificarea unui serviciu public presupune luarea in considerare trei
elemente :
A ) Elementul material: serviciul public este o activitate de interes general.
Serviciul public nu mai este privit ca un organism public ci ca o activitate care raspunde
unui obiectiv de interes general. Aceasta activitate poate fi asigurata eventual de catre o
persoana privata. Orice activitate de interes general reprezinta si un serviciu public .
B ) Elementul voluntarist (intentia puterilor publice). Nu va exista un
serviciu public decat daca puterile publice (autoritati nationale sau locale) si-au
manifestat intentia de a-si asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general . Nu
exista deci, servicii publice ,,prin natura lor ”.

3
 Servicii publice

Orice serviciu public depinde in mod direct sau indirect de vointa unei persoane
publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de
organizare.
C ) Elementul formal. Regulile aplicabile in mod normal activitatilor de servicii
publice provin din acel regim juridic caruia ii este supusa activitatea de interes general
in cauza. Existenta unui regim juridic specific (regim de drept administrativ) apare atunci
cand serviciul public este asigurat in mod direct de catre o persoana publica.
Caracteristicile serviciilor publice sunt :
- Satisfac o nevoie sociala;
- Se realizeaza o activitate de utilitate publica;
- Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;
- Se realizeaza prin stabilimente publice;
- Au caracter permanent si se afla continuu intr-un raport juridic;
- Serviciul public trebuie executat indiferent de costuri.
Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apa,
electricitate, gaz, telecomunicatii, considerate esentiale pentru economie, în ansamblu.
Sunt situatii în care activitatile de interes nu apartin serviciului public. Sunt
considerate servicii publice numai activitatile care satisfac nevoi sociale apreciate de
puterea politica ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în retea). De multe ori,
guvernele acorda facilitati grupurilor dezavantajate. Aceste servicii impun investitii
initiale mari conducând la tendinte monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea
un impact politic. Controlul sustinut prin reglementari asigura coordonarea institutiilor
publice.
Exista riscul, din cauza gestionarii defectuoase a resurselor financiare, ca
bugetele sa aiba de suferit.

Caracteristicile specifice serviciilor

Alaturi de continut, diferentierea marketingului serviciilor are la baza
caracteristicile acestora. Ele au generat o serie de concepte specifice, dar si o maniera
particulara de aplicare a elementelor care alcatuiesc continutul concret al marketingului.
  Caracteristicile serviciilor, asa cum au fost ele formulate de Philip Kotler si
însusite de majoritatea specialistilor de marketing, sunt:
- Intangibilitatea serviciilor;
- Inseparabilitatea serviciilor;
- Perisabilitatea serviciilor;
- Variabilitatea serviciilor.
Intangibilitatea reprezinta caracteristica esentiala a serviciilor. Ea exprima
faptul ca acestea nu pot fi vazute, gustate, simtite, auzite sau mirosite înainte de a fi
cumparate, constituindu-se într-un factor important al separarii tot mai accentuate a
prestatorului de client, cu consecinte serioase în cunoasterea reciproca a derularii
actelor de vânzare-cumarare cu maximum de eficienta. Practic prestatorul are dificultati
în convingerea clientului privind serviciul ce urmeaza a fi creat si livrat, în timp ce
consumatorul are rezerve în legatura cu concordanta dintre promisiunile (oferta)
prestatorului si onoarea acestora (serviciul creat si livrat).
În cazul serviciilor turistice exista multe mijloace pentru a putea fi concretizate.
De exemplu: un hotel vrea sa dezvolte imaginea unui serviciu rapid si eficace. Acest
hotel dispune de mai multe posibilitati:

4
 Servicii publice

- localul, interiorul si exteriorul, trebuie reamenajate: intrari multiple,

canalizarea traficului, ghisee pentru cazare multiple pentru a se evita aglomeratia, o
ambianta placuta,
- personalul usor de identificat, îmbracat solemn si profesional,
- mobilierul trebuie sa fie modern si sa dea hotelului imaginea ca este
în topul progresului,
- informatii, prospecte clare si promitatoare, cu fotografii
corespunzatoare care sa reflecte imaginea hotelului,
- tarifele explicate clar în fiecare ocazie.
Inseparabilitatea reprezinta caracteristica serviciilor de a nu putea fi desprinse
de prestator, înteles atât spatial cât si temporal. Din acest motiv, nevoia se servicii se
satisface, de regula, prin consumul acestora în momentul prestarii.
Perisabilitatea reprezinta caracteristica serviciilor de a nu putea fi pastrate în
vederea unui consum ulterior, motiv pentru care este denumita si nestocabilitate.
Aceasta caracteristica elimina practic distributia din cadrul mix-ului de marketing si
creeaza dificultati în corelarea ofertei cu cererea, având la baza o serie de caracteristici
ale cererii si ofertei aflate în contradictie: rigiditatea ofertei si variabilitatea cererii.
În turism, datorita acestei caracteristici, companiile aeriene au introdus
penalitati în cazul anularii biletelor, deoarece ele stiu ca un bilet nevândut este pierdut
definitiv.
Daca cererea este stabila si cunoscuta, perisabilitatea unui serviciu turistic nu
este un impediment prea mare, iar daca este fluctuanta, creeaza probleme de
infrastructura. Din acest motiv au fost propuse diferite oferte pentru sincronizarea cererii
si ofertei în domeniul serviciilor turistice.
Pentru cerere:
- oferirea de tarife diferentiate pentru a face ca o parte din cerere sa
se îndrepte spre perioadele mai putin solicitate,
- servicii suplimentare la orele de vârf, pentru a ocupa clientele care
asteapta,
- un sistem de rezervare prealabila.
Pentru oferta:
- folosirea de personal suplimentar în perioadele de vârf,
- reducerea la strictul necesar a serviciului în perioada de vârf-
partajarea serviciilor, de exemplu, pentru o sala între spectacole si întreceri sportive,
- prevederea unor dezvoltari ulterioare, în cazul aeroporturilor.
Variabilitatea reprezinta caracteristica serviciilor de a diferi, din multe si variate
motive, de la o prestatie la alta. Practic serviciul este unic, el nemaiputând fi repetat în
mod absolut identic niciodata. Din acest motiv serviciile nu pot fi standardizate în
totalitate, dar nici copiate. Aceasta caracteristica prezinta avantajul posibilitatii adaptarii
serviciului la fiecare client în parte.
Întreprinderile de servicii turistice amelioreaza controlul calitatii, astfel ele
investesc într-un personal calificat pentru a omogeniza nivelul serviciului prestat. În
unele cazuri, codifica foarte precis natura contractelor cu clientela, în altele masoara
gradul de satisfactie a clientilor prin idei si comparatii cu concurenta.
Consumul de servicii turistice are o serie de particularitati care îl diferentiaza de
consumul de marfuri:
 Cererea de servicii turistice interne si internationale este în continua
evolutie, dar cresterile de solicitari de servicii nu au o ritmicitate constanta si nici o
dispersare unitara spre toate destinatiile turistice;

5
 Servicii publice

 Consumul turistic are un pronuntat caracter sezonier, datorita concentrarii

solicitarilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui an;
 Spre deosebire de cererea turistica, care se manifesta printr-o elasticitate
pronuntata, oferta de servicii este relativ rigida, limitata în timp si în spatiu la capacitatile
de nuclee receptive de care dispune baza materiala;
 Oferta de servicii este orientata pentru a putea prelua si acoperi solicitarile
din vârful de sezon, de unde pot fi desprinse concluzii privitoare la riscul nevalorificarii
partiale a unor capacitati receptive care desi disponibile, nu sunt ori nu pot fi utilizate în
afara perioadelor de sezon plin;
 Prin natura lor, serviciile sunt perisabile;
 Oferta turistica este, pe de o parte, rezultanta unor combinatii cu posibilitati
multiple a elementelor de atractie turistica pe care le ofera patrimoniul turistic al tarii
noastre si baza materiala turistica existenta pe teritoriul respectiv, iar pe de alta parte,
rezultanta contributiei umane care modeleaza serviciile;
 Produsul turistic reprezinta pachete de activitati, presupunând o înlantuire
logica si fluenta a diferitelor prestatii incluse în programele si aranjamentele concepute
în asa fel încât serviciile sa fie dozate în diverse combinatii, fiabilitatea serviciilor fiind
orientata dupa natura si caracteristicile produselor turistice oferite pentru
comercializare;
 Posibilitatile de combinare si de substituire a tot felul de variante si
componente de servicii constituie o rezerva potentiala considerabila pentru
individualizarea ofertei turistice si de sporire a gradului de atractivitate a programelor
oferite, chiar în limitele aceleiasi destinatii de vacanta sau aceleiasi forme de turism;
 Caracterul pronuntat individualizat – subiect al cererii de servicii turistice si
faptul ca prestatiile, în majoritatea cazurilor, se indentifica cu consumul propriu–zis de
servicii, fac ca în turism cheltuielile de munca umana a personalului turistic angrenat în
procesele de servire sa detina o pondere mai ridicata în comparatie cu alte sectoare ale
economiei nationale si, în anumite cazuri, chiar în comparatie cu o serie de activitati din
sectorul tertiar;
 În procesele tehnologice de prestatii turistice aservite contractului direct
dintre prestatorii diverselor servicii si clientela beneficiara a acestor servicii, ritmurile de
patrundere a programului tehnic sunt mai lente în comparatie cu alte sectoare
economice, explicabile prin limitarea ariei în care se poate apela la mecanizarea si
automatizarea acestor procese tehnologice, în functie de caracterul serviciilor, categoria
de confort a unitatilor prestatoare etc.;
 Consumul de servicii turistice satisface exigentele unor motivatii deosebit de
eterogene si complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecarui turist si dozate
succesiv, într-o ordine fireasca, riguros determinata în functie de formele de turism
practicate, de natura serviciilor respective si de locul si momentul în care devine
necesar consumul acestor servicii componente ale fiecarui produs turistic în parte;
 Prestatiile turistice reprezinta eforturile conjugate ale tuturor unitatilor
economice care ofera servicii specifice si nespecifice atât cetatenilor patriei noastre cât
si turistilor straini care ne viziteaza tara, ceea ce justifica aprecierea ca prestatiile de
servicii turistice reprezinta, în ultima instanta, contributia sectoarelor economiei
nationale la dezvoltarea industriei turistice din tara noastra.
De toate aceste caracteristici va trebui sa tina seama specialistul în marketing,
deoarece ele vor influenta comercializarea, determinând strategii specifice de
promovare a vânzarilor, comparativ cu bunurile materiale.

6
 Servicii publice

Tipologia serviciilor
Eterogenitatea şi complexitatea serviciilor au determinat necesitatea elaborării
unor clasificări care să permită gruparea în categorii cât mai omogene. Clasificarea
serviciilor reclamă şi o armonizare a criteriilor utilizate în tipologia serviciilor, lucru greu
de realizat din următoarele cauze:
 identificarea ramurilor dintr-o ţară dezvoltată poate să nu fie potrivită pentru
o ţară în curs de dezvoltare;
 gradul de „autonomizare", respectiv de „externalizare" a serviciilor este
diferit pe categorii de ţări, dar şi în interiorul acestora;
 dificultatea ajungerii la un consens privind delimitarea frontierelor dintre
servicii şi bunuri;
 chiar şi în cadrul serviciilor, delimitarea diferitelor categorii nu este lipsită de
dificultăţi (de exemplu, serviciile de transport pot fi livrate de societăţi specializate sau
de societăţi comerciale cu un alt obiect principal de activitate, cum ar fi comerţ, turism);
 statisticile naţionale sunt caracterizate de un grad mare de eterogenitate şi
un grad inegal de detailare;
 comparaţiile internaţionale sunt afectate de faptul că evidenţele statistice nu
cuprind sectorul neformal.
Dificultatea se amplifică dacă ţinem cont de faptul că toate produsele au atât
elemente tangibile, cât şi intangibile.

Tabelul Dualitatea bunuri-servicii

Bunuri/Servicii Exemple
Bun relativ distinct Alimente ambalate
Bun completat cu unele Automobile particulare
Combinatii de bunuri Fast food
Serviciu completat cu unele Transport aerian
Serviciu relativ distinct Îngrijirea copiilor

Există foarte multe clasificări în sfera serviciilor, dar cea mai cunoscută este
următoarea:
 servicii pentru producţie (industrie, agricultură) - reparaţii de utilaje,
transport comercial;
 servicii publice - se adresează unei întregi colectivităţi (învăţământ, cultură,
apărare, sănătate, transport, distribuţie energie şi gaze);
 servicii de piaţă (comerciale) - prestate la cerere: alimentaţie, bancare,
cosmetice, cazare, reparat obiecte casnice, învăţământ privat, cabinete medicale
private, servicii de pază;
 servicii avansate (terţiarul avansat): consultanţă de specialitate, realizare
proiecte, sisteme informatice.
O altă clasificare a serviciilor se poate face după destinatar: persoane, casa,
afacerile. Deoarece se realizează preponderent prin intermediul oamenilor, o posibilă
clasificare a serviciilor ţine seama de factorul uman:
Servicii bazate pe personal:
 personalul calificat: reparaţii, întreţinere, îngrijire ambient, decoraţiuni,
 personal profesionalizat: contabili, consultanţi, doctori, profesori;
 personal neinstruit.
Servicii bazate pe echipamente:

7
 Servicii publice

 automatizate;
 mecanizate;
 instrumentale.
Servicii mixte: transport, poştă, bănci, distributie, promovare produse.
 În acelaşi scop, Joseph Juran clasifică serviciile astfel:
 de închiriere: apartamente, automobile;
 pentru ajutor: transport, telefon,
 pentru sfaturi: medicale, legislative;
 pentru îngrijire: sănătate,cosmetice;
 pentru întreţinere: automobil, casă, aparate casnice;
 pentru înlocuire muncă: restaurante.
Referitor la industria serviciilor, Juran identifică următoarele ramuri:
 transport: căi ferate, metrou, aerian, autobuze;
 utilităţi publice: telefon, energie, sănătate;
 restaurante şi hoteluri;
 comerciale: alimente şi îmbrăcăminte,
 informare în masă: radio, TV, ziare;
 personale: avocati, doctori;
 guvernamentale:apărare, sănătate, educatie.
In Anglia se utilizează următoarea clasificare a serviciilor:
 servicii personale: instruire auto, cosmetică, stomatologie, antrenament
sportiv, optice,
 servicii de oficiu (shop): cofetărie, clinică, întretinere auto;
 servicii profesionale: contabilitate, financiare, veterinare,
arhitectură,juridice;
 servicii de masă: şcoală, hotel, curierat, distribuţie, restaurant, transport
persoane, grădiniţe;
 servicii de organizatie(factory): curăţătorie, reparaţii, întreţinere, poştă,
bănci.
In Japonia, potrivit General Research Development Organization,
clasificarea serviciilor este următoarea:
 servicii publice : electricitate, gaz, apă, transport, comunicaţii,
 servicii financiare: bănci, societăţi financiare, societăţi de asigurări;
 servicii de distributie: cu ridicata, cu amănuntul, agenţii imobiliare,
societăti comerciale;
 servicii personale: restaurante, hoteluri, spălătorii, frizerii, saloane de
frumuseţe, cinematografe, discoteci, teatre;
 servicii pentru întreprinderi: informaţii, consultanţă, publicitate;
 servicii pentru echipamente: întretinere, reparatii instalaţii;
 servicii specializate: avocaţi, revizori, consultanti, arhitecti;
 servicii sociale: şcoli, institute de cercetare, biblioteci, muzee, curăţenie
urbană.
Mori de la Toshiba este adeptul următoarei clasificări a serviciilor:
 transporturi şi telecomunicatii;
 electricitate, gaz, apă;
 finantare, asigurări, agentii imobiliare;

8
 Servicii publice

 servicii publice;
 comerciale: en-gros şi cu amănuntul;
 servicii profesionale.
Potrivit standardului ISO 9004-2 (Managementul Calităţii), serviciile pot fi
clasificate astfel:
Servicii cultural-turistice:
- cazare în hoteluri, moteluri, cabane,etc.
- alimentatie publică;
- servicii turistice (excursii, sejururi);
- spectacole;
- radiodifuziune;
- televiziune;
- agrement.
Servicii de comunicatii:
- transporturi aeriene;
- transporturi rutiere;
- transporturi feroviare;
- transporturi maritime şi fluviale;
- transporturi pe cablu;
- telecomunicaţii;
- servicii poştale;
- servicii de informare, inclusiv TV pe cablu;
Servicii medicale:
- asistenţa medicală
Servicii de întretinere şi reparatii pentru:
- instalatii electrice,
- echipamente mecanice;
- sisteme de încălzire sau climatizare;
- autovehicule;
- constructii,
- calculatoare electronice.
Servicii de utilitate publică:
- salubrizarea şi gestionarea deşeurilor;
- alimentare cu apă, gaze sau energie termică;
- distributie electricitate;
- întretinere spatii verzi;
- pompieri;
- poliţie,
- servicii publice cum ar fi administraţia financiară.
Servicii comerciale:
- vânzări en-gros sau en-detail;
- depozitare mărfuri;
- marketing;
- ambalare-conditionare.
Servicii financiare:
- servicii prestate de bănci;
- servicii prestate de societătile de asigurare;
- servicii prestate de casele de pensii;

9
 Servicii publice

- administrarea proprietătilor;
- vânzare-cumpărare imobile;
- contabilitate.
Servicii profesionale:
- elaborarea planurilor şi proiectelor de arhitectură;
- expertizarea produselor sau evenimentelor;
- asistentajuridică;
- paza şi asigurarea securitătii;
- educatie şi instruire;
- managementul calitătii,
- proiectare constructivă şi tehnologică;
- consultantă.
Servicii administrative:
- managementul resurselor umane;
- serviciile informatice;
- servicii ale administraţiei publice;
Servicii tehnice :
- înregistrâri foto-video-audio,
- încercări mecanice, electrice, climatice,
- analize fizico-chimice.
Servicii ştiintifice:
- -cercetare ştiinţifică;
- dezvoltare produse,
- studii tehnico-economice,
- asistarea elaborării deciziilor;
Servicii de aprovizionare:
- contractarea şi urmărirea contractelor;
- gestionarea şi distribuirea materialelor.
Autoritate recunoscută în domeniul serviciilor, Maria Ioncică ne prezintă o
întreagâ serie de categorii de servicii, delimitate după criterii specifice. Astfel, după
sursele lor de procurare, distingem servicii marfă (market sau de piaţă) şi ne-marfă
(non-market). Serviciile marfă sunt cele procurate prin acte de vânzare-cumpărare,
prin intermediul pieţei, iar cele non-marfă ocolesc relaţiile de piaţă. In categoria
serviciilor ne-marfă sunt incluse serviciile publice, dar şi cele furnizate de organizatiile
private non-profit sau pe care şi le fac oamenii ei înşişi („self-service"). Legat de
această clasificare, dar fără să se suprapună întru totul remarcăm şi structurarea
serviciilor după natura nevoilor satisfăcute în servicii private şi servicii publice.
Dacă luăm în considerare utilizatorul (beneficiarul) serviciilor, putem identifica
mai multe clasificări ale serviciilor. O primă clasificare după acest criteriu împarte
serviciile în intermediare şi finale.
Serviciile intermediare (de productie, de afaceri, pentru întreprinderi sau
pentru agentii economici şi sociali) sunt activităti care folosesc pentru producţia
bunurilor sau a altor servicii. În această categorie includem stocajul, transporturile,
distribuţia, asigurările şi reasigurările, finantele, telecomunicatiile, serviciile juridice,
contabile, de formare şi perfectionare profesională. La rândul lor, serviciile de
productie, după locul unde se desfăşoară se clasifică în:
- servicii integrate ale întreprinderii (internalizate sau interiorizate)
cum sunt cele de întretinere şi reparaţii a utilajelor, de proiectare, cercetare, evidentă
contabilă şi financiară;

10
 Servicii publice

- servicii de producţie prestate de unităţi specializate

(externalizate): servicii de leasing, de marketing, de asigurări.
Serviciile finale (de consum, pentru populatie) sunt acelea care contribuie la
satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei, fiind parte integrantă a calitătii vietii
acestora. Aici sunt cuprinse servicii marfă ca turism, alimentatie publică, spectacole,
precum şi servicii ne-marfă cum ar fi cele furnizate de armată, poliţie, pompieri. După
natura nevoilor satisfăcute şi modul lor de satisfacere, serviciile finale pot fi la rândul lor:
- servicii pentru consumul individual al populaţiei;
- servicii publice (colective sau individualizate).
O altă clasificare a serviciilor devenită de referinţă în literatura de specialitate
are drept criteriu functiile economice îndeplinite de acestea, functii ce derivă din circuitul
productiei sau sferele reproductiei sociale. După acest criteriu, serviciile pot fi:
- de distribuţie: transport, comunicatii, comert cu ridicata şi cu
amănuntul;
- de productie (afaceri): bănci, asigurări, contabilitate, publicitate,
cercetare-dezvoltare,
- sociale (colective): sănătate, educatie, poştă, servicii publice non-
profit;
- personale: casnice, hoteluri şi restaurante, case de comenzi,
reparatii, îngrijire personală.
Natura efectelor activităţii de servicii reprezintă un alt criteriu frecvent de
clasificare a acestora. Din acest punct de vedere, identificăm servicii materiale şi
nemateriale.
Serviciile nemateriale („adevăratele servicii") nu se concretizează în bunuri
materiale şi nici în transformări de natură materială, ele contribuind la satisfacerea unei
nevoi de natură spirituală a indivizilor sau a unei nevoi colective. Serviciile materiale
sunt cele încorporate în bunuri, dar şi cele strâns legate de productia materială:
transport, distributie, repararea şi întreţinerea echipamentelor industriale şi casnice.
In funcţie de modalitătile de comercializare, identificăm:
- servicii transferabile (comercializabile);
- servicii netransferabile (necomercializabile).
Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distantă, fie
încorporate în bunuri materiale, fie prin intermediul unui suport electronic. Este vorba
despre serviciile editoriale (încorporate în cărţi, reviste, ziare), cinematografice
(încorporate în filme), servicii de telecomunicatii, transporturi, informatică. Multe servicii
trebuie „produse" în contact cu consumatorul, trebuind furnizate pe loc. Aceasta are
implicatii mai ales pentru schimburile internationale cu servicii, în legătură cu
posibilitatea persoanelor fizice de a obtine dreptul de acces şi muncă într-o altă ţară,
libertatea de stabilire a firmelor în străinătate, posibilitătile de repatriere a valutei, etc.
Tot în legătură cu modalitătile de furnizare a serviciilor identificăm:
- servicii care necesită deplasarea producătorului;
- servicii care necesită deplasarea consumatorului la locul ofertei.
Din punct de vedere al raportului capital-muncă, distingem servicii care se
bazează pe personal şi servicii care se bazează pe echipamente. Serviciile care se
bazează pe personal sunt cele în care rolul principal revine forţei de muncă mai mult
sau mai puţin specializate.
Un important număr de clasificări ale serviciilor au drept criteriu de bază natura
prestatorului. Astfel, în concordanţă cu forma de proprietate şi modul de organizare a
prestatorilor de servicii distingem:

11
 Servicii publice

- sectorul public reprezentat de tribunale, spitale, cazărmi, poştă,

şcoli, agenţii de forţă de muncă;
- sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor şi asistenţă:
biserică, muzee;
- sectorul privat: companii aeriene, institutiile financiar-bancare şi
de asigurări.
După momentul aparitiei în sfera vieţii economice, dezvoltării maxime sau
apogeului serviciilor distingem:
- servicii tradiţionale (vechi, arhaice);
- servicii moderne (noi, avansate).
Serviciile vechi se referă la acele activităţi care şi-au pierdut din ponderea
economică, cum sunt de exemplu unele servicii domestice sau casnice. Serviciile
moderne sunt cele care au apărut relativ recent, fiind legate de noile descoperiri ale
ştiinţei şi tehnicii.
În final, putem sublinia faptul că multitudinea clasificărilor serviciilor
demonstrează diversitatea tipologică a lor şi complexitatea mecanismelor ce
caracterizează functionarea sectorului tertiar.

Principii de organizare şi funcţionare

Am precizat deja, că printr-o serie de decizii ale Consiliului de Stat şi ale
Tribunalului de conflicte, în Franţa s-au construit trei principii ale serviciului public,
considerate în literatura de specialitate ca fiind fundamentale.

Principiul egalităţii de tratament al utilizatorilor

Deoarece vizează satisfacerea unui interes general, un serviciu public trebuie
să asigure un acces egalitar pentru toţi utilizatorii, egalitate ce decurge din egalitatea
tuturor în faţa legii. Totuşi, există şi excepţii de la această regulă, în cazul în care
diferenţele de tratament sunt justificate de situaţii obiective 1.
Acest principiu are două consecinţe pentru operatorii de servicii:
- obligaţia de a asigura serviciul pentru toţi utilizatorii sau pentru un
număr cât mai mare;
- obligaţia de a practica un preţ de bază uniform şi rezonabil pentru a
se asigura accesul tuturor.

Principiul continuităţii serviciului public

Serviciul public, fiind considerat indispensabil pentru colectivitate, trebuie să
funcţioneze fără întrerupere. Trebuie asigurat în mod constant şi să funcţioneze regulat,
astfel că operatorul are obligaţia de a-şi organiza activitatea astfel încât să nu existe
întreruperi.
Acest principiu a reprezentat multă vreme justificarea interzicerii sau limitării
dreptului la grevă în serviciul public.
În Marea Britanie nu există nici o reglementare referitoare la nivelul minim în
serviciile publice, singurul mijloc de a asigura continuitatea acestora fiind limitarea
legală generală a recurgerii la grevă şi rechiziţia.
Tribunalul Federal al Muncii din Germania apreciază că, spre deosebire de
funcţionarii publici care nu au drept la grevă, salariaţii din serviciile cu impact asupra
1
De exemplu, datorită unor condiţii tehnice, unele servicii precum serviciul de gaz, de distribuţie a energiei termice,
de alimentare cu apă, nu pot fi furnizate în mod egal.

12
 Servicii publice

publicului, sub contract de muncă de drept privat, pot face grevă „cu condiţia să nu
lezeze nejustificat interesele vitale ale populaţiei şi să vegheze, pentru ca măsurile de
protecţie indispensabile să fie asigurate”.
Constituţia Spaniei impune, în caz de grevă, menţinerea de „servicii publice
esenţiale pentru comunitate”.
În Italia, Legea nr. 146 din 12 iunie 1990 are ca obiectiv concilierea între
exercitarea dreptului la grevă în serviciile publice esenţiale şi ocrotirea drepturilor
persoanelor protejate prin Constituţie. În acest scop, în această lege sunt enunţate
regulile ce trebuie respectate în caz de conflict colectiv pentru „a asigura realitatea
conţinutului esenţial al drepturilor stabilite”.
Legea din Portugalia din 1977 asupra dreptului de grevă a modificat regimul
acesteia şi în particular a instituit măsuri specifice în serviciile care „asigură nevoile
sociale absolut necesare”.

Principiul mutabilităţii (adaptabilitatea) serviciului public

Un serviciu public, creat pentru a satisface o nevoie de interes general, trebuie
să se adapteze la evoluţia acestei nevoi şi, eventual, să dispară odată cu această
nevoie. Dacă definirea interesului general şi înfiinţarea unui serviciu public reprezintă
atributul autorităţii publice, în mod unilateral, aceasta este cea care poate decide
modificarea regulilor de organizare şi funcţionare ca şi desfiinţarea acestuia, dacă se
consideră că nu mai este necesar.
Aplicarea acestui principiu conduce la două obligaţii pentru operatori:
- identificarea aşteptărilor utilizatorilor;
- îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciului.
Acest principiu presupune şi adaptarea serviciului public la evoluţia tehnologică.
Din punct de vedere al tehnologiei, sunt două aspecte care ne reţin atenţia în mod
deosebit: în ce măsură sunt încorporate noile tehnologii în furnizarea serviciului public
în vederea creşterii performanţelor acestora? şi în ce măsura noile tehnologii determină
apariţia unor servicii publice?
În literatura de specialitate regăsim răspunsul la prima întrebare, răspuns ce îşi
regăseşte reprezentarea exactă în viaţa reală: viteza de inserţie a noilor tehnologii este
mai mica în sectorul public decât în cel privat, dar logica interesului general permite
accesul egalitar al tuturor la „modernitate”2. Explicaţia acestui fapt o regăsim în
rigiditatea reglementărilor, capacitate de adaptare redusă, lipsă de flexibilitate sau
limitarea resurselor în sectorul public.
Progresul tehnic a făcut să apară noi tehnologii şi, de asemenea, noi nevoi
publice, astfel că statele şi colectivităţile locale au fost adesea obligate să organizeze ca
servicii publice, activităţi create de progresul tehnic, în scopul întăririi propriilor autorităţi
şi pentru a asigura dezvoltarea economică.
Apariţia unei noi tehnologii a condus de foarte multe ori la asigurarea unei
gestiuni publice: căile ferate, telefonia, televiziunea etc.
În etapa actuală de dezvoltare, progresul tehnic permite consumatorilor să se
elibereze de puterea publică pentru anumite tipuri de prestaţii deoarece anumite
servicii, create ca urmare a progreselor tehnice şi dezvoltate ca servicii publice, pot să
iasă treptat de sub tutela publică pentru a fi furnizate într-un univers concurenţial.
Apare, astfel, o schemă de felul următor:
Schema procesului de ieşire a unor servicii de sub puterea publică.

2
Influenţa mişcărilor tehnologice asupra sectorului public –Matei L., op. cit., p. 131.

13
 Servicii publice

Apariţia unei noi tehnologii

Serviciu public
(transporturi, telefonie,
(monopol public)
televiziune etc.)

Univers concurenţial -
operatori publici şi privaţi

Concurenţă/piaţă – doar
operatori privaţi
?
Această schemă conduce la următoarea concluzie: anumite bunuri şi servicii
noi, apărute ca rezultat al progresului tehnic, furnizate mai întâi de către puterea
publică, sub un regim de servicii publice, trec într-un regim de gestiune concurenţială în
care caracterul de serviciu public se diminuează sau chiar dispare complet. Ilustrarea
acestei evoluţii se reflectă cel mai clar în cazul transporturilor aeriene, televiziunii,
telecomunicaţiilor.
În afara acestor principii fundamentale, în literatura de specialitate regăsim şi
altele, cum sunt: principiul eficienţei şi eficacităţii, al descentralizării, al neutralităţii sau
al cuantificării.
Principiul eficienţei şi eficacităţii
Presupune asigurarea eficienţei şi eficacităţii în furnizarea serviciului public.
Eficienţa unui serviciu are în vedere obţinerea de rezultate maxime cu eforturi minime,
iar eficacitatea presupune obţinerea de rezultate cât mai apropiate de obiectivele
propuse. Cele trei elemente amintite – obiective, mijloace, rezultate, constituie triunghiul
performanţei.
Principiul descentralizării serviciilor publice
Constă în „transferarea serviciilor de la „centru” spre comunităţile locale, cu
scopul satisfacerii nevoilor sociale”.3
În sens formal, descentralizarea permite serviciilor publice să se administreze
ele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate juridică, le permite
constituirea unor autorităţi proprii şi le dotează cu resursele necesare 4.
Literatura de specialitate apreciază că este vorba de o „descentralizare
tehnică”5, prin care i se conferă serviciului public personalitate juridică.
În unele studii de specialitate6, pe lângă descentralizarea politică, administrativă
şi bugetară, se vorbeşte despre dezangajare sau descentralizare prin recurgerea la
piaţa.
Dezangajarea sau descentralizarea prin recurgerea la piaţă constă în
încredinţarea anumitor funcţii ale unei persoane publice, unor instituţii private sau non-
3
Matei L., Alexandru I., op. cit., p. 99.
4
Debbasch C., Intitutions Administratives, L.G.D.J., Paris, 1972, p. 160.
5
Vida I., Puterea executivă şi administraţia publică, Ed. Monitorul Oficial, 1994, p. 19
6
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – The UNDP role în decentralization and local governance, New
York 2000, p. 29.

14
 Servicii publice

guvernamentale, în interesul public şi cu participarea persoanei publice. Acest procedeu

reprezintă subcontractarea serviciilor, dereglementarea sau privatizarea integrală.
Gradul de descentralizare diferă considerabil de la o zonă la alta, fiind
determinat de evoluţii istorice şi de evoluţia politică din ţara respectivă. În America
Latină şi în numeroase ţări în curs de dezvoltare, centralismul este o tradiţie care îşi
găseşte rădăcinile în lunga perioadă de administraţie colonială 7. În cea mai mare parte
a Africii şi în alte regiuni confruntate cu o sub-dezvoltare a sectorului privat, statul şi-a
asumat importante sarcini de orientare a economiei şi de asigurare de servicii publice,
aspect criticat în anii ’80 de Banca Mondială şi FMI, deoarece se considera că
gestiunea deficitară şi corupţia se datorează acestui centralism excesiv şi concentrarea
puterii de către o mică elită urbană.
Originile descentralizării diferă în funcţie de regiune şi sectorul de activitate.
Dacă avem în vedere sectorul educaţiei, tendinţa descentralizării deciziilor în
materie de proces educativ, control financiar sau perspectivă organizatorică s-a
accentuat progresiv în întreaga lume în ultimii 25 de ani. Ritmul schimbării a fost însă
inegal de la un continent la altul şi aceasta chiar în cadrul unor grupuri de ţări cu
sisteme economice şi de guvernare similare.
Transformarea a fost percepută îndeosebi în cadrul sistemelor educative
puternic centralizate, din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală. 8
Potrivit principiului neutralităţii, serviciul public trebuie să funcţioneze pentru a
satisface interesul general şi nu un interes particular. Acest principiu decurge din
necesitatea de a asigura accesul tuturor la servicii publice şi din caracterul egalitar al
administraţiei publice, în sensul că ea furnizează servicii tuturor, fără a face distincţie de
origine, de rasă, de partide politice, principiu care nu este întotdeauna şi pretutindeni
aplicabil9.
Aplicarea principiului cuantificării prezintă o dublă semnificaţie. În primul rând
introduce o evaluare obiectivă a măsurii în care serviciul public satisface necesităţile
beneficiarilor, permiţând astfel o evaluare rapidă a activităţii serviciului, iar în al doilea
rând asigură transparenţa faţă de cetăţeni şi echitatea în furnizare.
În unele lucrări de specialitate, transparenţa, în sensul dreptului la informare
asupra serviciilor publice, apare ca un principiu distinct 10.
Putem, de asemenea, preciza principiul legalităţii 11 sau cel al dezvoltării
durabile12.
7
Stein E., Fiscal decentralisation and government în Latin America, Paris, OCDE, 1998, p. 95.
8
BIT, La formation permanente au XIX siecle: l,evolution des roles du personnel ensignant”, rapport soumis aux
fins de discussion a la Reunion paritaire sur la formation permanente au XXI siecle: l,evolution des roles du
personnel enseignant, Geneve, 2000, p. 127.
9
Asupra caracteristicilor administraţiei – I. Alexandru şi colectivul , op. cit., p. 20.
10
A. Profiroiu, op. cit. p. 19.
11
Legalitatea reprezintă un principiu fundamental care stă la baza fenomenului administrativ şi căruia i se
subordonează acţiunea administraţiei publice. Aceasta trebuie să se întemeieze pe lege, care reprezintă o bază de
referinţă în aprecierea acesteia. Legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică şi presupune că acţiunea
administraţiei să ţină seama de două elemente: obligaţia de conformare faţă de lege şi obligaţia de iniţiativă pentru a
asigura aplicarea legii.
12
Acest principiu a fost proclamat în cadrul „Declaraţiei de la Rio” (pct.3), semnată de majoritatea statelor lumii,
printre care şi România, în cadrul Conferinţei ONU pentru protecţia mediului şi dezvoltare din iunie 1992. Conform
principiului 3 al Declaraţiei privind mediul înconjurător şi dezvoltarea, „dreptul la dezvoltare trebuie realizat astfel
încât să satisfacă echitabil nevoile privind dezvoltarea şi mediul înconjurător ale generaţiilor prezente şi viitoare”.
Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea între două aspiraţii umane: necesitatea
continuării dezvoltării economice şi sociale, dar şi protecţia şi îmbunătăţirea stării mediului, ca singura cale pentru
bunăstarea atât a generaţiilor prezente, cât şi a celor viitoare.

15
 Servicii publice

Bibliografie

HTTP://WWW.SCRITUBE.COM/MANAGEMENT/MARKETING/CARACTERI
STICILE-SPECIFICE-SER;
HTTP://WWW.SCRIBD.COM/DOC/24847696/CARACTERISTICILE-
SERVICIILOR-SI-TIPOLOGIA-SERVICIILOR;
HTTP://FACULTATE.REGIELIVE.RO/REFERATE/STIINTA_ADMINISTRATI
EI/SERVICIILE_PUBLICE;
HTTP://FACULTATE.REGIELIVE.RO/REFERATE/ECONOMIE/SERVICIUL_
PUBLIC_PRINCIPII_SI_REGULI_ORGANIZATORICE;

Conform prevederilor stabilite în cadrul Conferinţei de la Rio, fiecare autoritate locală are obligaţia de a elabora
propria strategie locală de dezvoltare durabilă.

16