Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reactia de polimerizare in lant PCR (polimerase chain reaction) are la baza o tehnologie in vitro care imita
capacitatea naturala de replicare a ADN si care consta in generarea rapida a unor copii multiple a unei secvente
nucleotidice tinta (ADN sau ARN) dintr-o gena de interes sau un patogen specific; produsul amplificat PCR este
apoi detectat prin diverse metode. Numarul de copii ale secventei tinta creste exponential cu fiecare ciclu de
amplificare, deoarece fiecare secventa nucleotidica nou sintetizata constituie o matrita pentru o noua copie.
Produsul PCR care reprezinta o copie a ADN/ARN tinta original este denumit amplicon. Aceasta metoda permite
detectarea cu specificitate foarte mare a unor concentratii foarte scazute ale secventei tinta.
Amplificarea se realizeaza intr-un analizor special (thermal cycler), iar amestecul de reactie trebuie sa contina
urmatoarele elemente:
- ADN sau ARN tinta: extras din proba in cursul etapei de prelucrare;
- enzima care faciliteaza sinteza lantului complementar de acid nucleic: ADN polimeraza Taq (izolata din
Thermophilus aquaticus) pentru o tinta ADN sau RTth ADN polimeraza – pentru o tinta ARN - care are activitate
atat de revers-transcriptaza, cat si de ADN polimeraza (permite realizarea in acelasi amestec de reactie, atat a
transcrierii inverse a ARN tinta in ADN complementar - ADNc- cat si amplificarea ADNc);
- cofactori enzimatici: Mg2+ si/sau Mn2+;
- primeri (P1 si P2): secvente scurte, monocatenare, cu lungimea maxima 20-30 nucleotide, care se leaga de o
matrita monocatenara prin imperecherea complementara a bazelor; servesc ca punct de plecare pentru sinteza
lantului complementar cu ajutorul ADN polimerazei, marcand inceputul si sfarsitul regiunii care trebuie sa fie
amplificata;
- deoxinucleotidele (dATP, dGTP, dCTP si dUTP): folosite pentru sinteza noii catene ADN prin atasarea lor la
capatul primerilor, complementar cu matrita (observatie: ampliconul va contine deoxiuridina in loc de o
deoxitimidina, deosebindu-l de ADN nativ);
- amperaza: enzima care promoveaza amplificarea selectiva a tintei si distrugerea produsilor de contaminare din
cursul reactiilor de amplificare anterioare; catalizeaza clivarea ADN-ului care contine deoxiuridina la inceputul
primului ciclu de amplificare si nu degradeaza ADN-ul sau ARN-ul tinta.
La randul sau, procesul global de amplificare desfasurat de-a lungul unui numar definit de cicluri poate fi divizat in
3 faze:
- Exponentiala: la fiecare ciclu se dubleaza cantitatea de amplicon ADN (se admite o eficienta de 100% a
reactiei);
- Lineara: pe masura ce componentele reactiei sunt consumate, se produce o incetinire a reactiei iar produsii
PCR incep sa se degradeze;
- Platou (end-point): reactia este stopata, nu se mai formeaza alti produsi de amplificare, iar daca faza se
prelungeste mult produsii PCR vor suferi o degradare importanta.
Metodele PCR traditionale (conventionale) au la baza o detectie a produsilor PCR in faza de platou a procesului
(detectie end-point). In ultimii ani, tehnologia PCR a fost revolutionata prin dezvoltarea metodelor de detectie in
faza exponentiala (detectie in timp real: real-time PCR).
Tehnologia real-time PCR prezinta numeroase avantaje fata de cea conventionala: - acuratete mai mare a
rezultatelor obtinute (efectuarea detectiei se realizeaza in faza precoce a reactiei, respectiv in faza de crestere
exponentiala a amplificarii, cand se produce o dublare exacta a cantitatii de amplicon la fiecare ciclu; detectia in
acest moment este optima in sensul ca rezultatele se coreleaza mai bine cu nivelul initial al tintei, comparativ cu
tehnica PCR conventional, unde detectia are loc in faza de platou, dupa ce reactia a fost stopata iar produsii au
inceput sa se degradeze;
- domeniu de linearitate mult extins (sunt necesare mai putine dilutii ale probelor);
- limita inferioara de detectie mult imbunatatita (se pot detecta cantitati mai mici ale ADN-ului tinta, avantaj
esential, spre exemplu, in evaluarea raspunsului virusologic sustinut la pacientii cu hepatita cronica cu virus C.
In laboratorul Synevo cele 2 tipuri de metode PCR se aplica la efectuarea urmatoarelor teste:
- Real-time PCR: determinarea cantitativa a viremiei la pacientii infectati cu virusurile hepatice B sau C; analiza
mutatiei factorului V Leiden si a mutatei protrombinei;
- PCR conventional: detectia calitativa a tipurilor oncogene ale virusului papilomatozei umane (HPV).
Determinarea cantitativa a viremiei - vom descrie in acest document etapa de determinare a incarcaturii virale B,
cu mentiunea ca recent in laboratorul nostru s-a trecut de la tehnologia conventionala PCR la tehnologia real-time
PCR Taqman cu prelucrarea automata a probelor. Particularitatea o constituie metoda de detectie a produsului
PCR, care este cuantificat in cursul desfasurarii reactiei (‘in timp real”) prin monitorizarea fluorescentei emise la
fiecare ciclu de amplificare, spre deosebire de detectia colorimetrica care avea loc la sfarsitul reactiei, in
tehnologia conventionala.
Testele de determinare a viremiei VHB se bazeaza pe 2 procese majore:
- pregatirea probei pentru a izola ADN-VHB;
- amplificarea PCR a ADN-ului tinta cu detectia simultana a sondei oligonucleotidice dublu marcate clivate
specifice tintei.
Cuantificarea viremiei se realizeaza cu ajutorul unei secvente ADN neinfectioase denumita Quantitation Standard
(QS). ADN QS cu un numar cunoscut de copii este adaugat in fiecare proba si parcurge aceleasi etape de
preparare a probei, amplificare PCR si detectie, ca si secventa tinta. QS contine secvente VHB cu zone identice
de legare a primerilor ca si ADN-ul tinta, dar cu o zona unica de legare a sondei de detectie care permite
diferentierea ampliconului QS de ampliconul tintei. Analizorul calculeaza concentratia ADN-VHB prin
comparararea semnalului tintei cu semnalul QS din fiecare proba si controale.
Extractia acizilor nucleici se face automat printr-o tehnica de captura la suprafata unor bilute magnetice de sticla.
Particulele virale sunt lizate prin incubarea la temperatura ridicata cu o proteaza si un tampon care elibereaza
acizii nucleici si ii protejeaza de actiunea DNA-zelor din plasma. In fiecare proba este introdus ADN QS intr-o
concentratie cunoscuta, impreuna cu proteaza, agentul lizant si bilutele de sticla. Dupa ce are loc incubarea
amestecului, ADN VHB si ADN VHB QS vor fi captati la suprafata bilutelor de sticla, in timp ce substantele
nelegate vor fi indepartate printr-un proces de spalare. Dupa incheierea etapei de spalare, acizii nucleici adsorbiti
vor fi eluati cu o solutie apoasa la temperatura inalta. Proba procesata, ce include bilutele de sticla impreuna cu
ADN VHB si ADN VHB QS, va fi adaugata amestecului de amplificare si transferata in analizorul in care vor avea
loc amplificarea si detectia. In cazul tehnologiei real-time PCR, amplificarea se face in prezenta unui sistem
raportor care emite fluorescenta. Detectia se realizeaza cu ajutorul sondelor de tip 5’ nucleaza-sonde TaqMan,
dublu marcate: la un capat cu o substanta fluorofora (“reporter dye” R) si la celalat capat cu o molecula blocanta
(“quencher dye” Q). Cat timp sonda este intacta, fluorescenta sistemului R va fi inhibata de molecula Q. In cazul
in care amplificarea este eficienta, moleculele de ADN nou formate vor fixa prin hibridizare sonda TaqMan; in
cursul etapei de elongatie, ADN polimeraza Taq va degrada sonda prin activitatea sa enzimatica de 5’
endonucleaza si va elibera astfel fluoroforul.
Energia emisa de fluorofor in urma excitarii in UV va fi inregistrata la sfarsitul fiecarui ciclu de amplificare, fiind
proportionala cu cantitatea de ADN tinta prezenta in tub pana in momentul respectiv. Sondele HBV si HBV QS
sunt marcate cu fluorofori R diferiti, permitand inregistrarea independenta a emisiilor lor. Inregistrarile sunt folosite
pentru generarea unei curbe de amplificare cu 3 regiuni: o regiune de latenta in care acumularea de ADN nu
atinge inca punctul limita de detectie a semnalului; o regiune de amplificare exponentiala si o regiune de platou, in
care amplificarea secventei tinta inceteaza in special datorita epuizarii enzimei si inhibitiei prin cantitatea mare de
ADN. Cu cat este mai mare titrul de ADN VHB din proba, cu atat mai devreme fluorescenta emisa se va ridica
deasupra nivelului bazal de fluorescenta.
Deoarece cantitatea de ADN VHB QS este constanta in toate probele, fluorescenta emisa de sonda de detectie
ar trebui sa fie detectata in cursul aceluiasi ciclu, in cazul tuturor probelor. In treimea inferioara a regiunii de
amplificare exponentiala se stabileste o valoare prag (“assigned fluorescence level”); traversarea acestei valori
marcheaza declansarea amplificarii. Pentru fiecare proba se poate determina cu exactitate ciclul de amplificare in
care se inregistreaza depasirea valorii prag (Ct= critical threshold value). Cu cat valoarea Ct este mai mare, cu
atat titrul ADN VHB este mai mic.
Constantele de calibrare specifice lotului de reactivi vor fi folosite impreuna cu Ct corespunzatoare ADN VHB si
ADN VHB QS pentru calcularea titrului ADN VHB din probe si controale.
In cazul determinarii ARN viral hepatita C, procesul se desfasoara intr-un mod similar, dar se adauga si etapa de
transcriere inversa a ARN-ului tinta pentru a genera ADN-ul complementar (ADNc). Aceasta etapa este realizata
tot de ADN polimeraza, ceea ce permite ca atat transcrierea inversa cat si amplificarea PCR sa se produca
impreuna cu detectia in timp real a ampliconului.
Sondele de hibridizare sunt de asemenea folosite pentru stabilirea genotipului mutatiei, prin analiza curbei de
topire efectuata dupa incheierea ciclurilor de amplificare, cand ampliconul este prezent in concentratii crescute.
Sonda marcata cu Red 640 hibridizeaza la o secventa a tintei care nu contine situsul mutatiei (sonda ancora);
sonda marcata cu fluoresceina hibridizeaza la o secventa care include situsul respectiv (sonda a mutatiei). In
cursul analizei curbei de topire, cresterea semnificativa a temperaturii induce scaderea fluorescentei emise,
deoarece sonda cu o secventa mai scurta (sonda mutatiei) este prima care disociaza si cei 2 fluorofori nu mai
sunt in apropiere. Daca este prezenta mutatia factorului V, nepotrivirea sondei mutatiei cu tinta va destabiliza
hibridul, astfel ca scaderea fluorescentei se va inregistra la temperaturi mai joase. In prezenta genotipului salbatic
(fara mutatie), heteroduplexul ADN este stabil si va avea o temperatura de topire mai mare. Genotipul heterozigot
prezinta o combinatie distincta de proprietati.
Rezultatul pentru ADN-ul unei probe trebuie sa prezinte intotdeauna un profil al curbei de topire pentru unul din
cele 3 genotipuri: tipul homozigot salbatic (mutatie absenta), mutant homozigot sau genotip heterozigot. Daca nu
se produce acest lucru, testul va fi considerat invalid si vor trebui repetate toate etapele.
In plus, pentru validarea rezultatelor se folosesc 2 controale, negativ si pozitiv, cu mentiunea ca, pentru acesta
din urma trebuie sa se obtina obligatoriu un profil de genotip heterozigot.
Pentru analiza mutatiei protrombinei se foloseste o metoda similara.
Genotiparea HPV
In cazul acestui test amestecul de reactie contine primeri pentru amplificarea ADN a 37 genotipuri HPV precum si
a genei β-globinei. Pentru detectie si genotipare se utilizeaza un ADN amplificat denaturat si stripuri care includ
sonde oligonucleotidice dispuse liniar (sub forma de benzi) care permit identificarea independenta a genotipurilor
HPV individuale.