PE URMELE SFÂNTULUI APOSTOL PETRU.

DE LA CAPHERNAUM LA VATICAN

După cum am mai arătat arheologia nu produce de obicei dovezi directe,

ci mai degrabă circumstanţiale, care însă judecate obiectiv fac foarte probabilă o
teorie sau alta. Este şi cazul a două cercetări arheologice în nişte situri unde
tradiţia creştină plasa locuinţa, respectiv mormântul sfântului apostol Petru. În
ambele cazuri au fost descoperite suficiente indicii pentru ca un judecător
nepărtinitor să accepte validitatea respectivelor tradiţii.

1. Casa lui Simon-Petru de la Caphernaum şi "casa de adunare"

creştină de la Doura/Europos.
Arheologia Noului Testament îşi are începuturile foarte de timpuriu. Deja
în prima jumătate a sec. IV Sfânta Elena, mama lui Constantin cel Mare, a
întreprins primele investigaţii cu caracter arheologic, săpând pe locul Golgotei,
unde se spune că a descoperit fragmente din Sfânta Cruce, sau făcând
investigaţii pentru a stabili locul exact al Sfântului Mormânt. Cercetările pioasei
împărătese se bazau pe tradiţia păstrată printre primii creştini, care venerau
locurile legate de episoadele dramei christologice. Arheologia de azi nu face
decât să repete acelaşi demers, mulţumindu-se în esenţă să confirme tradiţia
pioasă. Contribuţia sa nu este însă de neglijat, căci scepticii, ateii şi critica
pozitivistă a ultimelor două secole au strecurat multă îndoială în diversele
aserţiuni ale bisericii creştine.

1.1. Datele furnizate de tradiţia creştină.

Capernaum şi-a datorat notorietatea activităţii lui Iisus, care părăsind
Nazarethul şi-a mutat reşedinţa aici (Matei 4: 12-17; 9,1). La Capernaum El a
plătit taxa Templului pentru El şi pentru Petru (Matei 17: 24-27). Aici Şi-a adunat
pentru prima oară discipolii (Matei 4: 18-22; 9: 9-13), aici l-a vindecat pe omul
posedat (Marcu 1: 21-28), pe paralitic (Matei 9: 2-8), pe servitorul centurionului
(Matei 8: 5-13), pe soacra lui Petru (Matei 8: 14-15). În synagoga de aici a
predicat adesa şi aici S-a proclamat "pâinea vie, care s-a pogorât din ceruri"
(Joan 6: 26-59). În mod firesc acest târg de pe malurile lacului Tiberiadei a
suscitat un deosebit interes pentru primii creştini.
Casa lui Simon, fiul lui Ionas şi a fratelui său Andrei, a fost prima "biserică"
creştină, primul lăcaş de reuniune (în termenii de atunci domus ecclesiae), unde
se întâlnea Iisus cu discipolii săi. După Evanghelia lui Marcu (4, 11) Mântuitorul
vorbea mulţimilor de afară în parabole, dar în casa lui Petru le dezvăluia în
particular discipolilor Săi tainele împărăţiei cereşti. Termenul de "casă de
adunare" = "biserică" este folosit pentru prima oară de Sfântul Apostol Pavel în
salutul către Prisca şi Aquila (Romani 16,3-5), care menţionează "biserica
(adunarea) care este în casa lor".
La fel ca la Roma comunitatea iudeo-creştină din Capernaum a continuat
să se întrunescă în casa primului dintre apostoli. De mare interes este în acest
sens mărturia unei pelerine din sec. IV, Egeria, care descrie vizita făcută de ea în
anul 381 p.Chr. în casa lui Petru, care fusese transformată în "casă de adunare"
(basilica), fără a i se modifica esenţial zidurile. În epoca bizantină judeo-creştinii,
respinşi de evreii tradiţionalişi dar şi de creştini, au cedat locul acestora din urmă,
dar după cucerirea arabă şi urmele lor s-au şters.

1.2. Săpăturile arheologice la

Capernaum au început în sec. XIX, când a
fost descoperită sinagoga. Apoi, între 1894 şi
1921 a fost dezvelită o biserică paleo
bizantină de formă octogonală, separată de
sinagogă prin mai multe locuinţe de sec. I-III.
În total au fost cercetate mai multe insulae,
adică cvartale de locuinţe, aflate dealungul
drumului principal nord-sud al aşezării şi
separate între ele de străduţe înguste.
Ruinele sinagogii au carater
monumental şi datează din sec. IV. Clădirea, SYNAGOGA
construită pe o esplanadă, la care se ajunge
pe nişte scări elegante, cuprinde o hală cu
plan basilical, având o colonadă interioară în CAPELA
formă de Π şi o curte cu portice pe trei laturi. OCTOGONALĂ
Sinagoga, construită integral din marmură,
are o bogată decoraţie arhitectonică, mărturie
a prosperităţii acestei aşezări în epoca
romană târzie.
INSULA SACRĂ
DIN CAPERNAUM

Şi mai impresionantă a fost însă

descoperirea sinagogii de sec. I, în care a
predicat şi Iisus Christos. Zidurile sale se află
sub cele de sec. IV. Acestă sinagogă a fost
construită de un centurion roman, mărturie a
bunelor relaţii care domneau aici între
comunitatea locală şi
autorităţile imperiale. De altfel
PLANUL SINAGOGII DE fruntaşii din Capernaum L-au
SEC. IV rugat pe Iisus să -l vindece pe
servitorul "sutaşului"
(centurionului). Această primă sinagogă este foarte interesantă,
căci spre deosebire de clădirile similare din acestă perioadă,
care au un plan simplu, de casă uşor modificată pentru
necesităţile cultului, sinagoga de la Capernaum împrumută
planul unui local roman de reuniuni. PLANUL SINAGOGII DE SEC. I.
 Acesta constă dintr-o hală centrală, flancată de două nave laterale, de
care este separată printr-o colonadă, adică ceea ce în limbaj de specialitate
numim "plan basilical". De notat că edificiile creştine timpurii au dobândit un
astfel de plan abia o dată cu arhitecţii lui Constantin cel Mare. În comparaţie cu
această sinagogă, precum şi cu cea de sec. IV, localul de reuniune a iudeo-
creştinilor, "domus ecclesiae", avea un caracter cvasi privat.

SYNAGOGA DE SEC. IV,

vedere aeriană şi reconstituire
 Săpăturile începute în 1963 sub direcţia părintelui franciscan Virgilio Corbo (şi
continuate printre alţii de Vassilios Tzaferis şi Sanislao Loffreda) aveau ca scop
cercetarea structurilor aflate sub biserica paleo-bizantină de sec. VI, care
conform tradiţiei reprezenta casa Sfântului Petru1. Şi într-adevăr sub clădirea
octogonală a apărut o alta, tot cu caracter cultic, delimitată de patru ziduri de
incintă. Exact în centrul ei, la 1,5m sub podeaua de mozaic a bisericii paleo-
bizantine se găsea o hală de 7 x 6,5 m, pentru reuniunile religioase. Pereţii
acesteia aveau numeroase inscripţii (graffiti) cu invocaţii la adresa lui Iisus
Christos şi a lui Petru. Aceasta era clădirea vizitată de Egeria şi care era unanim
considerată în secolul IV ca reprezentând casa apostolilor Petru şi Andrei.
Construirea ei putea fi datată pe baza materialului arheologic descoperit în sec.
IV. De fapt nu era o clădire cu totul nouă, ci o adaptare a unei case anterioare.
De exemplu hala centrală a rezultat din unirea a două încăperi anterioare, în
peretele care le separa fiind tăiată o deschidere largă, în formă de arc. Trei dintre
pereţii halei erau mai vechi şi numai cel nordic a fost nou construit. Casa de
adunare a fost înconjurată cu un zid de incintă, lung în total de 112,25 m şi care
cuprindea întrega insula, numită sacra, datorită veneraţiei iudeilor creştini.
Casa de sec. I era una obişnuită pentru acele vremuri, cu ziduri seci (din
piatră prinsă cu lut) şi cu mai multe curţi interioare, o clădire de locuit şi
numeroase acareturi. Evident era o locuinţă pentru o familie numeroasă. Datarea
încă în sec. I, esenţială pentru atribuirea casei către Simon-Petru, este asigurată
de ceramica specifică şi de mai multe lămpi de lut, tipice acelei perioade
(publicate de părintele Loffreda). De altfel primele nivele de locuire coboară până
în epoca elenistică, în sec. II a.Chr.. Tot prin săpătură s-a putut stabili că primele
transformări la casă au intervenit în a doua jumătate a sec. I, când ea a devenit
o "casă de adunare", domus ecclesiae. Acum dispare ceramica comună, iar
încăperea principală a fost dotată cu o podea de mortar, iar pereţii au fost
acoperiţi cu tencuială pictată. În nici o altă casă privată din Caphernaum nu au
apărut astfel de finisaje interioare, care indică un local deosebit.

LĂMPI DE EPOCĂ
AUGUSTEICĂ (mijl. sec. I
a.Chr. - mijl. sec. I p. Chr.)
DIN DOMUS PETRI.

1
Pelerinul din Piacenza, care a trecut prin Caphernaum pe la 560-570 ne transmite o informaţie
importantă: "Şi astfel am ajuns la Caphernaum, la casa Sfântului Petru, care acum este biserică".
 3. DOMUS PETRI. Sec. I.

DOMUS PETRI. RECONSTITUIRE

2. DOMUS ECCLESIAE. Sec. IV.

DOMUS ECCLESIAE.
RECONSTITUIRE 1. OCTOGONUL BIZANTIN

CAPHERNAUM. CASA LUI SIMON-PETRU. CELE TREI FAZE PRINCIPALE

 O bună analogie pentru situaţia de la Capernaum găsim la
Doura/Europos, pe Euphrat, unde misiunea americană a cercetat atât o
synagoga, cât şi o domus ecclesiae. Localitatea este amplasată în extrema
răsăriteană a Imperiului Roman, la graniţa cu Mesopotamia. Şi aici limba curentă
era aramaica, iar greaca trecea drept o limbă de cultură. În aceste părţi
inscripţiile erau bilingve, în aramaică şi în greacă, şi numai cele foarte oficiale şi
protocolare erau scrise în latină. Comunitatea creştină de la Doura aparţinea deci
grupului răsăritean, de limbă aramaică, fiind formată în primul rând din evrei,
după cum o dovedesc nişte fragmente de papirus, descoperite în casa de
adunare creştină şi care cuprindeau părţi din Didache, redactate în ebraică.
Alături de comunitatea iudeo-creştină exista şi una evreiască propriu-zisă,
localurile pentru reuniuni religioase a celor două comunităţi fiind de altfel
amplasate în două clădiri învecinate. Ele se găseau în imediata vecinătate a
zidului de incintă şi au fost complet îngropate (păstrându-se astfel intacte până
astăzi) cu ocazia supra înălţării zidului defensiv şi a valului de pământ din spatele
său, în ajunul invaziei perşilor sasanizi din 256 p.Chr. De altfel cetatea a fost
atunci distrusă şi nu a mai fost locuită de atunci decât sporadic.
Faimoasă în întreaga lume este sinagoga de aici datorită picturilor murale,
reprezentând scene din Vechiul Testament. Ele sunt unice întru-cât de obicei
evreii ortodocşi manifestau o mare reticenţă faţă de "chipul cioplit".

SYNAGOGA DIN DOURA. PERETE PICTAT.

Şi "casa de adunare" creştină

avea pereţii pictaţi, de data aceasta cu
scene din Noul Testament. Alături de
picturile (mult mai sărace de altfel) din
catacombe, acestea sunt cele mai vechi
manifestări ale artei paleocreştine, care
nu se deosebea formal (ca limbaj
plastic) de restul producţiilor artistice ale
vremii. Spre exemplu în nişa de la
baptisteriu este reprezentat "Bunul
Păstor", purtând pe umeri oaia rătăcită, Domus ecclesiae din Doura.
metaforă pentru Iisus Christos, păstorul Nişa baptisteriului
 de suflete. Cu toată execuţia naivă şi starea
precară de conservare, putem recunoaşte aici
o schemă iconografică derivată din peisajele
idilice de epocă elenistică. Mai apropiată de
modelul clasic este o pictură contemporană din
catacombele Domitillei din Roma, cu aceiaşi
reprezentare a Bunului Păstor.

Catacomba Domitillei. Bunul Păstor

Dar din punct de vedere arheologic mai importante sunt clădirile în sine şi
fazele lor de construcţie. Ambele au fost la început nişte locuinţe simple,
obişnuite în provincia Syria, cu curte centrală şi portic pe o singură latură. La
parter existau două încăperi principale, camera de zi (oekos pe greceşte) şi
sufrageria, unde luau masa numai bărbaţii (androon pe greceşte), precum şi o
serie de anexe (bucătărie, cămară). La etaj erau dormitoarele.
În cazul sinagogii distingem două faze. În prima avem de-a face cu o
locuinţă amenajată ad hoc pentru necesităţile cultului. Încăperea principală a fost
dotată cu banchete, amplasate de-alungul pereţilor. Aici se aşezau rabinii şi
membrii importanţi ai comunităţii. În centrul peretelui de vest (dinspre Ierusalim)
a fost construită o nişă pentru sulurile de papirus, care conţineau Scriptura.
Această nişă era "arca" şi corespundea Sfintei Sfintelor din Templul de la
Ierusalim. În cea de a doua fază (datată începând cu anul 244 datorită unei
inscripţii în aramaică) casa a fost demolată fiind înlocuită cu un adevărat local
pentru reuniuni religioase. După un model deja cunoscut din Palestina sec. I, a
fost construită o primă hală dotată cu colonadă interioară. Cea de a doua sală,
mai mare decât precedenta cuprinde obişnuitele banchete şi arca.

Sinagoga din Doura. Faza I şi Faza II.

Casa de adunare creştină, domus ecclesiae, a fost
şi ea la început o simplă locuinţă. Prin
îndepărtarea peretelui dintre androon şi încăperea
alăturată s-a obţinut o hală mare, destinată slujbei
şi altor reuniuni, cum ar fi agapa, masa luată în
comun după lăsarea serii. Pe peretele de est se
găseşte un podest, pentru scaunul epicopului,
asemenea tronului lui Moise din sinagogă.
Episcopul şedea flancat de presbiteri cu faţa spre
public, ca mai târziu în biserica siriană (şi nu
şlujea cu spatele, ca în biserica greacă sau latină,
căci altarul era plasat între el şi enoriaşi). În fostul
oekos se întruneau acum probabil prozeliţii, în
vederea catehezei, care preceda botezul (abia
după aceea puteau participa la liturghie alături de
ceilalţi creştini). Pentru botez a fost amenajată o
încăpere specială cu un bazin, protejat de un
baldachin. Ritualul cerea ca cel botezat să fie
cufundat complet în apă.

DOMUS ECCLESIAE din Doura.

Faza I. Locuinţă obişnuită.
Faza II. Casă de adunare.

DOMUS ECCLESIAE din Doura.

Reconstituire

Casa lui Simon-Petru şi a lui Andrei din Capernaum a parcurs aceleaşi etape de
la o locuinţă privată spre o casă de adunare. Pereţii pictaţi şi pavimentul o
deosebeau de locuinţele propriu-zise, dar ea păstra încă elemente domestice,
căci comunitatea iudeo-creştină era foarte strânsă, membrii săi convieţuind în
comun în cea mai mare parte a timpului. În schimb sinagoga, unde evreii
ortodocşi se întruneau strict pentru serviciul religios, se apropie mult de localul
tipic roman pentru adunări, numit "basilica", având aceiaşi structură cu colonadă
interioară. Pe măsură ce comunitatea creştină a câştigat în extensie, ea a pierdut
din coeziunea iniţială, astfel încât, la începutul sec. IV, când împăratul Constantin
cel Mare a decis construirea primelor biserici oficiale, arhitecţii romani au optat
pentru planul cu trei nave separate de două colonade.
BIBLIOGRAFIE:

Stanislao Loffreda, Recovering Capharnaum (Studium Biblicum

Franciscanum Guides Nr. 1) Franciscan Printing Press, Jerusalem; 1993.

Stanislao Loffreda, A Visit to Capharnaum, Jerusalem, Franciscan Printing

Press. 1980.

Stanislao Loffreda, Cafarnao, Vol. II. La Ceramica, Jerusalem, Franciscan

Printing Press, 1974

Vassilios Tzaferis, Excavations at Capernaum, 1978-1982. Winona Lake,

Indiana: Eisenbrauns, 1989.

Clark Hopkins, Bernard Goldman, The Discovery of Dura-Europos, Yale

University Press,1979