I.

Metodele de investigaţie a fenomenelor sociale:

 Ancheta sociologică
 Observaţia
 Experimentul
 Tehnica sociometrică
 Analiza documentelor
 Analiza de conţinut

Ancheta sociologică – metodă de cercetare ce incorporează tehnici, procedee şi

instrumente interogative de culegere a informaţiilor specifice interviului şi chestionarului
sociologic. Ancheta are un caracter neexperimental cu un grad relativ scăzut de
control al cercetătorului asupra variabilelor analizate. Ancheta sociologică include două
tehnici de cercetarea - chestionarea şi interviul.

Observaţia – perceperea sistematică a atitudinilor, comportamentelor şi interacţiunilor

actorilor sociali în momentul manifestării lor conform unui plan elaborat dinainte şi cu
ajutorul unor tehnici speciale de înregistrare. Observaţia poate fi structurată şi
nestructurată şi nedistorsionantă şi participativă. Observaţia structurată presupune
ducerea observaţiei în baza unui formular de observare pregătit din timp. În cazul
observaţiei nestructurate, observatorul duce observaţiile fără a avea un plan stabilit din
timp. Observaţia nedistorsionantă constă în utilizarea de aparate tehnice pentru
înregistrarea fenomenelor sociale în desfăşurarea lor naturală. Rolul observatorului se
reduce la minim. Observaţia participativă presupune implicarea observatorului în
activităţile sociale ale actorilor propriu-zişi pentru a înţelege mai bine mecanismele lor
constitutive şi a le supune analizei teoretice ulterioare.

Experimentul - este o metodă de cercetare a relaţiilor cauzale dintre faptele,

fenomenele şi procesele sociale, care constă în măsurarea acţiunii variabilelor
independente asupra variabilelor dependente, în condiţiile în care acţiunea altor factori
nespecificaţi în ipoteză este ţinută sub control. În experimentul social cercetătorul îşi
propune să provoace producerea fenomenelor sociale cu scopul de a le înregistra
dinamica şi de a le explica prin identificarea relaţiilor cauză-efect.

Tehnica sociometrică – tehnică de măsurare a relaţiilor dintre indivizi în cadrul

microgrupurilor. Metodele sociometrice aplicate sunt: testul sociometric, sociodrama,
matricea sociometrică.

Analiza documentelor - analiza textelor, imaginilor grafice sau obiectelor care

furnizează informaţii despre faptele, fenomenele şi procesele sociale din trecut sau
prezent . Pornind de la aceste urme sociologul încearcă să reconstituie în plan teoretic
viaţa socială, relaţiile interumane, procesele sociale.

Analiza de conţinut - ansamblu de tehnici de cercetare cantitativ-calitative a

comunicării verbale şi nonverbale care constau în identificarea şi descrierea obiectivă
şi sistematică a conţinutului manifest /latent al comunicării în vederea formulării unor
concluzii ştiinţifice privind personalitatea celor care comunică, societatea în care se
realizează comunicarea, precum şi comunicarea însăşi ca interacţiune socială.

1
 II. Ancheta sociologică ca metodă de cercetare

După cum am menţionat anterior, ancheta sociologică conţine două tipuri de tehnici de
cercetare: chestionarul şi interviul

Chestionarul

Chestionarul - este o tehnică de cercetare şi tot odată un instrument, care constă

dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi imagini grafice ordonate logic şi psihologic, care
prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare determină
din partea celor anchetaţi răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

Tipuri de chestionare:

În funcţie de conţinut:

 Chestionar de date factuale - sunt chestionare de tip administrativ care includ

date factuale (vârstă, sex, stare civilă, localitate etc.) şi sunt utilizate atât în
diferite instituţii cît şi în scopuri sociologice în vederea centralizării datelor.
Exemple de chestionare administrative: registrele de stare civilă sau anchetele
demografice.
 Chestionarul de opinie - este un chestionar care include întrebări cu referinţă
la atitudinea, motivaţia, interesele şi opiniile respondenţilor despre diferite
evenimente şi fenomene sociale. Cu ajutorul chestionarelor de opinie se
urmăreşte cunoaşterea nu numai a opiniilor, dar şi a intensităţii lor

În funcţie de cantitatea informaţiei:

 Chestionare speciale - chestionare focusate pe o singură temă . De

exemplu, chestionar aplicat pentru a afla părerea publicului despre o
emisiune.
 Chestionare omnibuz - chestionare care includ mai multe teme.

În funcţie de forma întrebărilor:

 Chestionare cu întrebări închise - sunt chestionarele în care sunt incluse

variantele de răspuns la fiecare întrebare. În cazul acestor chestionare, gradul
de libertate al respondentului este limitat, deoarece răspunsul trebuie să se
încadreze în una din variantele propuse.

 Chestionare cu întrebări deschise - sunt chestionarele care includ doar

întrebările şi permit subiectului libertatea unei exprimări individualizate.

 Chestionare cu întrebări mixte (închise şi deschise) – sunt chestionarele

care includ atât întrebări deschise, cît şi întrebări închise.

În funcţie de modul de aplicare:

 Chestionar autoadministrat - presupun înregistrarea răspunsurilor de însuşi

respondenţii. Exemplu de chestionare autoadministrate: chestionare prin poştă,
chestionare prin ziare, chestionare anexe la diferite mărfuri vândute. Aceste

2
 chestionare sunt însoţite de obicei de o adresare sau de o scrisoare prin care
este lămurit scopul cercetării şi modalitatea de completare a chestionarelor.
Avantajul acestor chestionare constă în faptul că aplicarea lor costă ieftin şi că
respondentul este influenţat mai puţin de către operatorul de anchetă.
Dezavantajul constă în faptul că numărul chestionarelor completate întoarse
cercetătorului este foarte redus şi în faptul că deseori chestionarele nu sunt
completate calitativ.

 Chestionare administrate de operatorii de anchetă . această metodă de

administrare este cel mai des utilizată de către cercetători din considerentul că
este una din cele mai eficiente metode. Astfel, folosirea operatorilor de anchetă
chiar dacă măreşte costul cercetării, asigură reprezentativitatea eşantionului,
poate lămuri înţelesul întrebărilor, permite să răspundă la chestionar şi
persoanelor cu nivel de şcolarizare scăzut etc.

Interviul

Interviul – este o tehnică de obţinere prin întrebări şi răspunsuri a informaţiilor verbale

de la indivizi şi grupări umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea
ştiinţifică a fenomenelor socio-umane. Interviul se bazează pe comunicarea verbală şi
presupune întrebări şi răspunsuri ca şi chestionarul.

Interviul este utilizat în cercetarea sociologică în mai multe scopuri:

 În scop de explorare, de identificare a variabilelor şi a relaţiilor dintre ele
 Ca principală tehnică de recoltare a informaţiilor,
 În scopul recoltării unor informaţii suplimentare la informaţia colectată cu
ajutorul altor tehnici de cercetare.

Avantajele interviului:
 Flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare
 Rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de faptul că pot oferi răspunsuri şi
persoanele cu nivel scăzut de educaţie
 Observarea comportamentelor non verbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi
calitatea informaţiei
 Asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns
 Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecinţe
pozitive asupra acurateţei răspunsurilor
 Spontaneitatea răspunsurilor
 Asigurarea unor răspunsuri personale fără intervenţia altora
 Asigurarea răspunsurilor la toate întrebările şi sporirea volumului de informaţie
 Precizarea datei şi locului convorbirii
 Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor ghiduri de interviu
mai amănunţite

Dezavantajele interviului:
 Costul ridicat
 Timpul îndelungat
 Erorile datorate operatorilor
 Imposibilitatea subiecţilor de a consulta diferite documente scrise în vederea
formulării unor răspunsuri mai precise

3
  Inconvinienţe legate de faptul că respondentul trebuie să răspundă la întrebări
indiferent de starea emoţională şi psihică în care se află la moment
 Neasigurarea anonimatului
 Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor
 Dificultăţi privind accesul la cei incluşi în eşantion

Tipuri de interviu:

În funcţie de conţinut:
 Interviu de opinie. Ca şi în cazul chestionarului, interviul de opinie include
întrebări cu referinţă la atitudinea, motivaţia, interesele şi opiniile respondenţilor
despre diferite evenimente şi fenomene sociale.
 Interviu documentar. Este similar cu chestionarul documentar şi include date
factuale

În funcţie de calitatea informaţiei:

 Interviu extensiv - interviu care se poate aplica unui număr mare de persoane
dar care poartă un caracter mai mult superficial şi nu pune în evidenţă structurile
de profunzime
 Interviu intensiv – interviu care are o durată mult mai mare de timp şi care pune
accentul pe structuri de profunzime.

În funcţie de libertatea de exprimare a respondenţilor:

 Interviul non directiv presupune că cercetătorul poartă discuţii total libere cu

anumiţi membri ai populaţiei vizate pe o singură temă. Uneori nici tema nu este
dată în prealabil ci urmează să fie descoperită în timpul discuţiilor. Aceste
interviuri durează ore în şir şi deseori chiar sunt repetate.

 Interviu directiv. Interviul directiv presupune că tema şi întrebările sunt

prestabilite din timp şi discuţia poartă un caracter limitat. Libertatea de exprimare
a intervievatorului şi a respondentului este limitată.

Interviul non directiv poate fi de următoarele tipuri:

 Interviul clinic - este un interviu bazat pe încrederea dintre intervievator şi

respondent. Respondentul dispune de libertatea de a-şi exprima opiniile cu
referinţă la diferite teme. Deseori interviul clinic este utilizat pentru explorarea
diferitor teme noi, la etapa de pregătire a cercetării.

 Interviul în profunzime - este un asemenea tip de interviu, când este

prestabilită din timp doar tema conversaţiei. Atât intervievatorul cît şi
respondentul au libertatea deplină de a alege diferite aspecte ale temei date
pentru convorbire.

 Interviul cu răspunsuri libere se aseamănă foarte mult cu interviul în

profunzime. Între aceste două tipuri de interviuri diferenţele sunt mai mult de
nuanţă decât de fond: variază nivelul de profunzime, amploarea fenomenelor
abordate, gradul de libertate menţinându-se ridicat.

Interviul directiv poate fi de următoarele tipuri:

4
  Interviul centrat sau semi structurat – abordează teme şi ipoteze dinainte
stabilite. Nu sunt stabilite dinainte doar întrebările şi succesiunea lor.
Cercetătorul pregăteşte un ghid de interviu în care sunt fixate problemele
care vor fi abordate în discuţie.

 Interviul structurat – temele şi întrebările, inclusiv succesiunea lor sunt

prestabilite din timp. Interviurile aplicate în cadrul studierii bugetelor
gospodăriilor casnice şi a forţei de muncă reprezintă nişte interviuri
structurate.

În funcţie de repetabilitatea lor, interviurile pot fi:

 Unice sau de o singură dată

 Repetate . Interviurile repetate sunt utilizate deseori pentru a vedea schimbările
atitudinilor, comportamentelor şi opiniilor respondenţilor în timp.

În funcţie de numărul de respondenţi, interviurile pot fi:

 Individuale. Interviurile individuale presupun discuţia faţă în faţă dintre un

operator de interviu şi un respondent.

 De grup. Interviurile de grup fac parte mai mult din tehnicile calitative de
cercetare şi presupun interacţiunea dintre cercetători şi un grup de respondenţi
în vederea discutării unor probleme sau situaţii sociale importante. Respondenţii
sunt aleşi în funcţie de obiectivele cercetării şi deseori reprezintă un grup
omogen din punct de vedere a vârstei, sexului, ocupaţiei etc.

În funcţie de modalitatea de comunicare putem distinge:

 Interviuri faţă în faţă

 Interviuri telefonice

5
 III. Construcţia chestionarului: logica întocmirii şi tipuri de întrebări

Alcătuirea unui chestionar este un proces destul de complicat care necesită

cunoştinţe profunde din partea cercetătorului în domeniul problemei studiate, precum şi
în domeniul metodologiei sociologice. Astfel, pentru alcătuirea unui chestionar
cercetătorul va parcurge următoarele etape:

1. Cercetarea problemelor sociale .

2. Descompunerea problemelor sociale în diferite aspecte şi dimensiuni.
3. Traducerea dimensiunilor în indicatori.
4. Transformarea indicatorilor în întrebări.

Vom încerca să demonstrăm aceste etape în baza chestionarului aplicat pentru

cercetarea bugetelor de familie.

Aşadar, pentru alcătuirea chestionarelor pentru cercetarea bugetelor de familie, va fi

necesar ca cercetătorul să studieze la prima etapă următoarele probleme:
 Nivelul de trai al populaţiei şi caracteristicile lui
 Factorii care influenţează nivelul de trai al populaţiei
 Bunăstarea populaţiei şi sărăcia ca fenomene social-economice

La etapa a doua, cercetătorul va descompune aceste probleme în aspecte sau

dimensiuni mai mici. Astfel, de exemplu, nivelul de trai al populaţiei va fi descompus
în următoarele aspecte:
 Dispunerea de locuinţă
 Gradul de amenajare a locuinţei (tipul locuinţei, materialul din care este
construită locuinţa, mărimea locuinţei, conectarea la electricitate, apeduct,
canalizare, încălzire etc.)
 Dispunerea de un lot de pământ
 Dispunerea de utilaje, instrumentar pentru prelucrarea pământului
 Dispunerea de animale domestice
 Nivelul de educaţie
 Numărul membrilor în familie,
 Ocupaţia membrilor familiei
 Starea de sănătate
 Veniturile membrilor gospodăriei

La etapa a treia, aspectele sau dimensiunile elaborate vor fi transformate în indicatori şi

în unităţi de măsurare (vezi tabelul).

Model: Transformarea dimensiunilor în indicatori şi unităţi de măsurare

Dimensiuni Indicatori Unităţi de măsurare

Amenajarea  Forma de proprietate a % gospodăriilor care au în
locuinţei locuinţei proprietate privată locuinţele
 Tipul locuinţei
% gospodăriilor care dispun de
 Materialul de casă/apartament separat
construcţie a locuinţei
 Vechimea locuinţei % gospodăriilor care dispun de

6
 case construite din piatră sau
 Mărimea suprafeţei cărămidă
totale
 Mărimea suprafeţei % gospodăriilor care dispun de
locuibile case construite după 1990
 Conectarea la
electricitate Metri pătraţi

 Conectarea la sursă de Metri pătraţi

apă

 Conectarea la încălzire % gospodăriilor care dispun de

centralizată locuinţe conectate la electricitate
 Conectarea la reţea
telefonică % gospodăriilor care dispun de
locuinţe conectate la sursa de
 Conectarea la
apă
canalizare
% gospodăriilor care dispun de
locuinţe conectate la încălzire
centralizată

% gospodăriilor care dispun de

locuinţe conectate la reţea
telefonică

% gospodăriilor care dispun de

locuinţe conectate la canalizare

Dispunerea de un Gospodării care dispun de un Procentul gospodăriilor care

lot de pământ lot de pământ dispun de un lot de pământ
Dispunerea de  Gospodării care dispun Procentul gospodăriilor care
utilaje de tractor dispun de tractor
 Gospodării care dispun Procentul gospodăriilor care
de camion dispun de camion
 Gospodării care Procentul gospodăriilor care
dispun de căruţă dispun de căruţă
La etapa a patra, indicatorii sunt transformaţi de către cercetător în întrebări, care mai
apoi sunt incluse în chestionar. Astfel, de exemplu indicatorul „Forma de proprietate a
locuinţei” va fi transformat în întrebarea: „Care este forma de proprietate a locuinţei?” şi
va include următoarele variante de răspuns:
 De stat
 Departamentală
 Cooperatistă
 Particulară
 Închiriată de la particulari
 Altceva

E cazul să menţionăm că nu întotdeauna după întrebările din chestionar putem judeca

ce a vrut să studieze cercetătorul. Deseori întrebările poartă un caracter indirect, iar
cercetătorul include două sau chiar trei întrebări pentru a afla informaţia scontată. Un
7
exemplu de întrebare indirectă în cazul chestionarului privind bugetele gospodăriilor
casnice este întrebarea privind cheltuielile efectuate de către gospodărie pe parcursul
ultimei luni. De fapt informaţia de care are nevoie cercetătorul pentru a stabili linia
sărăciei sunt veniturile gospodăriilor. Utilizarea întrebării indirecte este motivată de
posibilitatea redusă de a colecta datele despre unele fenomene în mod direct. Astfel,
în cazul veniturilor, oamenii de obicei nu doresc să spună ce venituri au şi răspunsurile
la o asemenea întrebare deseori ar fi incorecte. În cazul consumului, respondenţii sunt
mai deschişi spre comunicare. Evident trebuie să ţinem cont de faptul că prin
intermediul întrebărilor indirecte nu întotdeauna vom ajunge la o informaţie perfectă.

După alcătuirea întrebărilor cercetătorul are sarcina de a le aşeza în chestionar. La

această etapă el va ţine cont de următoarele momente importante pentru asigurarea
eficienţei chestionării:
 accesibilitatea întrebărilor pentru respondenţi
 modalitatea de adresare a întrebărilor
 logica amplasării întrebărilor
 amplasarea întrebărilor filtru (nu toţi respondenţii vor răspunde la toate
întrebările)

Tipuri de întrebări

După conţinutul lor întrebările se divizează în următoarele tipuri:

 factuale
 de opinie
 de cunoştinţe

În cazul întrebărilor factuale, informaţia priveşte elemente de comportament ale

indivizilor anchetaţi, ale semenilor din jurul său sau situaţii ce caracterizează viaţa
subiecţilor sau a comunităţilor în care trăiesc. Comportamentele sau situaţiile au un
caracter obiectiv, şi ar putea fi înregistrate şi de un observator exterior, în cazul în care
ar fi aplicată observaţia în calitate de metodă de cercetare. Răspunsul la aceste
întrebări poate fi judecat sub aspectul de adevărat sau fals, deoarece ele se referă la o
situaţie obiectivă şi verificabilă prin alte mijloace.
Exemplu de întrebări factuale:
 Care este forma de proprietate a locuinţei?
 Gospodăria dispune de lot de pământ?
 Gospodăria dispune de echipament agricol?
 Care este componenţa gospodăriei?

Întrebările de opinie vizează aspecte ce ţin de interiorul persoanei, cum ar fi părerile,

atitudinile, credinţele, aşteptările, evaluările, ataşamentele. Caracteristic informaţiei
conţinute în răspunsul respondenţilor este faptul că ea nu poate fi obţinută prin alte
mijloace decât prin cele ce fac apel la comunicarea verbală cu subiecţii şi verificarea
celor afirmate de aceştia este foarte dificilă.
Exemplu de întrebări de opinie:
 Cum apreciaţi nivelul de trai al gospodăriei Dvs.?
 Cum trăieşte gospodăria Dvs. comparativ cu anul trecut?
 Ce sumă de venituri băneşti lunare ar satisface necesităţile minime ale
gospodăriei Dvs. de a o duce de azi pe mâne?

8
Întrebările de cunoştinţe au rolul de a măsura cunoştinţele oamenilor într-un anumit
domeniu.
Exemplu de întrebări de cunoştinţe:
 Cum consideraţi Dvs. o persoană care nu dispune de poliţă de asigurare se
poate adresa după ambulanţă în caz de urgenţă medicală?
 Ce include în viziunea Dvs. pachetul unic de asigurări medicale?

Întrebările de cunoştinţe deseori pot servi şi în calitate de întrebări de verificare sau de

control. Astfel, dacă respondentul afirmă că posedă un nivel înalt de cunoştinţe despre
drepturile sale în calitate de asigurat medical, va urma întrebarea deschisă: „Vă rugăm
să indicaţi cel puţin patru drepturi pe care consideraţi că le posedaţi?”

După forma de înregistrare a răspunsurilor deosebim:

 Întrebări închise
 Întrebări deschise
 Întrebări semiînchise

Întrebările închise oferă subiectului variante de răspuns prefabricate, respondentul

urmând doar s-o aleagă pe cea care se potriveşte situaţiei sau opiniei sale
Exemplu de întrebare închisă:
Care din următoarele motive v-ar determina să refuzaţi un loc de muncă?
 Schimbarea domiciliului
 Distanţă mare faţă de casă
 Separarea de familie
 Loc de muncă de o calificare mai joasă
 Recalificare
 Lipsa unui contract de muncă
 Câştiguri mai mici
 Climat inadecvat de muncă
 Lucru neinteresant
 Condiţii nefavorabile de muncă
 Ar accepta în orice condiţii

Întrebările deschise sunt acele întrebări care oferă respondentului libertatea de a

răspunde desinestătător.

Exemplu de întrebare deschisă:

Care este activitatea principală a subunităţii în care aţi lucrat?

Întrebarea semiînchisă sau semideschisă este întrebarea care oferă variante de

răspuns respondentului şi, totodată, îi permite să vină şi cu un alt răspuns propriu lui.
Exemplu de întrebare semideschisă:
Care este motivul principal pentru care lucraţi cu program parţial?
 Şcolarizare sau formare profesională
 Boală sau handicap
 Nu a găsit de lucru cu program complet
 Transferat din iniţiativa administraţiei la program de lucru parţial
 Lipsă clienţi, comenzi
 Responsabilităţi familiale
 Nu a dori loc de muncă cu program complet
 Alt motiv

9
IY. Acurateţea datelor: erori şi surse de erori în efectuarea interviurilor

Noţiunea de eroare. Ideea de eroare se bazează pe supoziţia că în timpul măsurării

unor fenomene sociale care există obiectiv, întotdeauna persistă pericolul de a le
percepe eronat. Eroarea poate apărea sau din considerentul că fenomenele sunt
evaluate de oameni, care au o anumită experienţă de viaţă şi înţeleg fenomenele în
felul lor sau din considerentul că aparatele cu care au fost măsurate au fost defectate,
sau chiar din considerente bine intenţionate.

10
Pentru a înţelege mai bine noţiunea de eroare să presupunem că fenomenul X care
necesită să fie evaluat are o anumită valoarea reală V. În procesul de cunoaştere
această valoare va fi aproximată de către cercetător şi va căpăta o nouă valoare pe
care putem s-o notăm prin V1. Eroarea în cazul dat va fi egală cu diferenţa dintre V1 şi
V. Aşadar putem presupune că 57% din respondenţi au o anumită opinie despre un
fenomen. În rezultatul cercetării noi am stabilit că 59% au această opinie. Eroarea va fi
egală cu 2%.

Tipuri de erori. Erorile pot fi de două feluri:

 sistematice
 întâmplătoare.

Erorile sistematice provin din acţiunea unor factori constanţi care deplasează
răspunsurile. Un exemplu de eroare sistematică poate fi în cazul când respondentul
este întrebat despre veniturile familiei din remitenţe. Sau în cazul veniturilor din
gospodăria auxiliară. De cele mai multe ori respondenţii vor numi o cifră mult mai mică
decât cea adevărată. Faptul acesta este determinat de anumiţi factori psihosociali care
acţionează în aşa mod ca oamenii să dea un răspuns cu o anumită doză de falsitate.

Erorile întâmplătoare sunt erori care apar absolut întâmplător şi pot fi motivate de nişte
factori aleatorii cum ar fi neatenţia operatorului de interviu, faptul că operatorul nu a
selectat respondentul potrivit conform regulilor de eşantionare etc. Un exemplu de
eroare întâmplătoare poate fi faptul că operatorul într-o anchetă a înţeles că
respondentul are 26 de ani, dar el are 27 de ani.

Erorile sistematice conduc la erori mari la nivel de cercetare, iar erorile întâmplătoare,
dacă eşantionul cercetării este mare deseori nu au un efect important asupra
rezultatelor cercetării.

După originea lor, erorile pot fi clasificate în felul următor:

 erori legate de eşantionare şi non răspunsuri.
 erori legate de construcţia chestionarului
 erori datorate operatorilor de interviu
 erori datorate respondenţilor.

Erori legate de eşantionare şi non răspunsuri. Erorile legate de eşantionare apar în

cazul în care eşantionul nu este selectat aleatoriu. Un exemplu bun în acest sens ar fi
chestionarea opiniilor şi atitudinilor politice ale cititorilor unui ziar prin intermediul
ziarului. În cazul dat vom avea de a face cu mai mulţi factori distorsionaţi. În primul
rând cititorii unui ziar în special angajat politic sunt o structură omogenă şi nu se
aseamănă după proprietăţi populaţiei generale. În al doilea rând, ancheta din ziar va
ajunge doar la un număr de cititori. În al treilea rând, din cititorii care vor vedea
chestionarul vor răspunde doar o parte - cei mai activi. Toţi aceşti factori vor influenţa
în aşa mod răspunsurile, că noi nu vom putea considera această cercetare drept
reprezentativă sau aproape de adevăr în raport cu populaţia generală.

Nonrăspunsurile de asemenea sunt categorisite drept erori sistematice. Cu referinţă la

non răspunsuri menţionăm că în timpul cercetării se întâlnesc două feluri de non
răspunsuri: non răspunsuri din cauza că respondentul nu poate fi găsit sau că
respondentul în general refuză să participe la cercetare şi nonrăspunsuri la anumite
întrebări din chestionar. Şi în primul şi în al doilea caz non răspunsurile creează

11
distorsiuni destul de mari rezultatelor cercetării. Astfel, în cazul când unii respondenţi
sunt înlocuiţi cu alţi respondenţi, noi nu putem fi siguri că aceştia se aseamănă după
caracteristici şi opinii cu cei care au refuzat să răspundă. Ceia ce de fapt înseamnă că
cercetarea este din start distorsionată. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul non
răspunsurilor la anumite întrebări. Când procentul lor este mare noi ne confruntăm cu o
distorsionare a adevărului şi cu rezultate într-o anumită măsură eronate.

Erori legate de construcţia chestionarului. Chestionarul de asemenea poate deveni o

sursă importantă de erori. Ultimele pot fi generate atât de construcţia anchetei, cât şi
de intervenţia operatorilor de interviu. Vorbind despre erorile generate de construcţia
anchetei, ele se divizează în:
 erori datorate formulării întrebărilor
 erori generate de numărul şi ordinea întrebărilor
 erori generate de forma de răspuns
 erori produse de construcţia grafică a chestionarului.

Erorile datorate formulării întrebării pot apărea din următoarele cauze: utilizarea unui
limbaj inaccesibil, cuprinderea a două întrebări într-o întrebare, sugerarea răspunsului
prin intermediul întrebării etc.

Erorile generate de numărul întrebărilor în chestionar pot apărea în cazul când numărul
întrebărilor depăşeşte o anumită limită şi respondenţii, începând să se plictisească
răspund în doi peri. Cu referinţă la numărul întrebărilor din chestionar este foarte dificil
de spus câte întrebări sunt suficiente. Numărul optimal al întrebărilor depinde de tema
cercetată, de categoriile de respondenţi, de localul unde este petrecut interviul şi poate
fi determinat doar în rezultatul cercetării pilot.

Ordinea întrebărilor în chestionar de asemenea poate determina erori în cercetare. De

exemplu, din cauza unei întrebări dificile sau delicate, respondentul se poate supăra pe
operatorul de interviu şi întrerupe discuţia. Din această categorie de întrebări fac parte
cele ce ţin de ocupaţie, sex, şcolarizare etc. Din aceste considerente aceste întrebări se
pun la sfârşitul discuţiei.

O importanţă deosebită o au întrebările filtru, care joacă rolul de selectare a

respondenţilor care vor răspunde la următorul bloc de întrebări. În cazul în care
întrebarea filtru este omisă, la blocul de întrebări vor răspunde uneori şi respondenţii pe
care nu-i vizează întrebările. Faptul acesta va provoca distorsiuni serioase ale
rezultatelor cercetării.

Erorile pot fi generate şi de forma de răspuns la întrebări. Astfel, în cazul unei întrebări
deschise, erorile pot apărea din cauza operatorului, respondentului sau codificatorului.
În timpul intervievării, operatorul poate să înţeleagă răspunsul la întrebare în felul lui şi
să-l înregistreze după cum crede el. Or, respondentul poate să nu înţeleagă sensul
întrebării şi să răspundă din start eronat. În cazul codificării întrebărilor deschise,
codificatorul poate înţelege greşit sensul răspunsului, introducându-l într-o categorie
neadecvată.

În cazul întrebărilor închise, erorile pot apărea din cauza variantelor de răspuns
neadecvate incluse în chestionar. Lipsa unei variante de răspuns posibile, chiar dacă
întrebarea este semiînchisă, poate conduce la subestimarea răspunsurilor îndreptate
spre varianta respectivă, comparativ cu o situaţie când ea apare explicit ca variantă de
răspuns la întrebare în chestionar.

12
Erori generate de operatori. Operatorii sunt cel mai important factor generator de
eroare, în cazul anchetei orale.

Tipuri de erori generate de operatorii de interviu:

 erorile datorate trăsăturilor de personalitate
 erorile datorate corelaţiei dintre tema anchetei şi atitudinile sau opiniile
operatorului
 erorile datorate anticipaţiilor operatorilor.

Erorile datorate trăsăturilor de personalitate nu au nici o legătură cu tema cercetării şi

ţin de aspectul fizic al intervievatorului (plăcut sau neplăcut), caracteristicile vocii (ton,
ritm etc.), temperamentul intervievatorului, nivelul de cunoştinţe, trăsăturile morale etc.

Efectele negative ale trăsăturilor de personalitate se pot simţi în numărul mare de

refuzuri din partea respondenţilor, în frecvenţa sporită a greşelilor de codificare,
datorate neatenţiei, lipsei de concentrare, superficialităţii, sau chiar în comiterea unor
fraude când chestionarele sunt completate cu alte persoane decât cele incluse în
eşantion sau chiar sunt complet măsluite.

Pentru prevenirea acestor erori o importanţă deosebită are procesul de selectare a

intervievatorilor, instruirea lor şi verificarea operatorilor în teren. Totodată, însuşi
operatorii trebuie să atragă o deosebită atenţie tuturor acestor aspecte pentru a preveni
erorile. În acest scop, ei se vor îmbrăca adecvat pentru întâlnire, vor vorbi politicos cu
respondenţii, vor ţine cont de tonalitatea vocii şi de regulile ascultării active, vor
înregistra cu grijă informaţia obţinută, vor codifica în mod responsabili răspunsurile şi
vor menţine relaţii de colaborare cu respondentul pe parcursul tuturor întâlnirilor
ulterioare.

Cea de a doua categorie de erori ţine de corelaţia dintre tema anchetei şi opiniile
operatorului. De fapt aceste erori sunt specifice mai ales cercetărilor de opinie.
Operatorii de interviu pot influenţa opiniile respondenţilor cu privire la unele sau altele
probleme prin discuţiile purtate, oferire de opinii proprii şi argumentări sau
dezaprobarea opiniilor respondentului. În cazul întrebărilor deschise o poartă pentru
strecurarea erorii este înregistrarea răspunsurilor de către operator, care, întâmplător
sau premeditat, poate schimba părerile manifestate de către respondent.

Cea de a treia categorie de erori ţine de anticipaţiile operatorului de interviu. Pot fi

anticipaţii de opinie sau anticipaţii de rol. Astfel, în cazul anticipaţiei de opinie,
operatorul de interviu chiar de la primele răspunsuri oferite de respondent îşi creează o
imagine despre el şi-l atribuie la o anumită categorie de respondenţi. După aceasta
toate răspunsurile respondentului sunt interpretate de către intervievator prin prisma
acestei imagini. Evident că erorile de acest fel sunt introduse în special în cazurile unor
răspunsuri vagi din partea respondenţilor.

În cazul anticipaţiei de rol, operatorul de interviu îşi creează o închipuire despre rolul
social al respondentului în funcţie de anturajul respondentului, vârsta lui, ocupaţia,
studiile, starea materială şi în cazul în care respondentul ezită sau refuză să răspundă
la întrebare, operatorul include în chestionar un răspuns propriu în funcţie de rolul
atribuit respondentului.
Cercetările au scos în evidenţă şi alt gen de anticipaţii, cum ar fi evitarea întrebărilor la
care mai multe persoane au dat acelaşi răspuns. Deseori operatorii de interviu, pentru a

13
scurta din durata interviului încearcă să treacă cu vederea unele întrebări la care
majoritatea respondenţilor dau acelaşi răspuns. Astfel, ei desinestătător încercuiesc
răspunsul potrivit. O astfel de abordare de asemenea duce la distorsiuni de informaţie
destul de grave.

Erori datorate respondenţilor. Erorile datorate respondenţilor deseori sunt provocate

de tema cercetării. Astfel, dacă chestionarul include întrebări ce ţin de viaţa intimă a
persoanelor, sau cum este în cazul nostru date despre venituri şi consum, evident că
probabilitatea că oamenii vor răspunde nesincer la aceste întrebări este mult mai mare
decât în cazul când cercetarea studiază probleme sau aspecte politice. Acest fapt se
datorează atât tendinţei respondenţilor de a fi în rând cu lumea şi de a avea o faţă
morală curată, cât şi tendinţei de autoprotejare. Multe persoane nu doresc să-şi spună
veniturile pentru a evita astfel o confruntare cu organele fiscale, sau chiar pentru a evita
posibile scurgeri de informaţii către persoane nedorite. În aceste condiţii operatorul
trebuie să asigure respondentul despre confidenţialitatea datelor colectate, precum şi
despre faptul că oamenii sunt foarte diferiţi, din aceste considerente şi există
comportamente şi atitudini diferite.

O altă cauză a erorilor comise de către respondenţi sunt limitele memoriei umane.
Astfel, cu cât durata de timp de la eveniment până la efectuarea interviului este mai
mare cu atât erorile vor fi mai mari. Erorile de memorie sunt erorile cele mai frecvent
întâlnite în cercetările bugetelor casnice. Astfel, respondenţii deseori nu au timp pentru
a face înregistrări zilnice în registrul gospodării, şi lasă totul pentru zilele de odihnă.
Evident, multe lucruri, cum ar fi procurările de alimente sau utilizarea produselor din
gospodăria auxiliară se uită, fapt ce conduce la erori în cercetare. Pentru a evita aceste
erori operatorii de interviu trebuie să explice respondenţilor necesitatea şi importanţa
efectuării înregistrărilor în fiecare zi.

Erorile datorate răspunsurilor respondenţilor se produc şi din cauza procesării şi

interpretării diferite a informaţiei în mintea lor. Astfel, una şi aceiaşi întrebare poate fi
interpretată diferit de două persoane şi în rezultat vom obţine două răspunsuri diferite.
Tot aşa un cuvânt poate avea două înţelesuri.

Tema 4. Noţiunea de eşantion. Tipuri de eşantion şi aspecte practice ale

eşantionării

Eşantionarea – procedură de selecţie a unui eşantion (număr de respondenţi) din

populaţia generală în vederea efectuării unei cercetări. Selecţia sau alegerea trebuie
efectuată în aşa mod ca eşantionul să reprezinte o copie în miniatură a populaţiei
generale, iar rezultatele obţinute în urma cercetării să poată fi extrapolate la nivel de
populaţie generală. În cazul cercetării bugetelor gospodăriilor casnice, eşantionul este

14
egal cu 10000 de gospodării, iar populaţia generală o constituie toate gospodăriile din
satele şi oraşele Republicii Moldova

De ce este nevoie de eşantionare?

 Pentru a minimaliza costurile cercetării

 Pentru a reduce perioada cercetării
 Pentru aprofundarea cunoaşterii. În cazul utilizării unui eşantion este posibil de a
aplica chestionare mai sofisticate, de a studia fenomenul în profunzime, evitând
erorile, de a include mai multe întrebări deschise etc.

Reprezentativitatea eşantionului – este o noţiune care denotă în ce măsură

corespunde eşantionul selectat populaţiei generale.

Eroare de reprezentativitate – măsura de deviere a structurii statistice a eşantionului

de structura corespunzătoare a populaţiei generale. Un eşantion este considerat
reprezentativ dacă marja de eroare nu este mai mare decât 3%. În cazul Republicii
Moldova s-a calculat că un eşantion este reprezentativ pentru o cercetare efectuată la
nivel de ţară dacă numărul respondenţilor este în jur de 1200.

În cazul eşantionului pentru bugetele gospodăriilor casnice care este egal cu 10000 de
gospodării, probabilitatea de garantare a rezultatelor este de 95%, iar marja de eroare
este în jur de 5%.

Nu putem vorbi de reprezentativitatea unui eşantion în general. Un eşantion poate fi

reprezentativ în raport cu un anumit cuplu de valori: de exemplu, în raport cu vârsta, în
raport cu media de reşedinţă, în raport cu sexul etc.

Tipuri de eşantionare:
 Probabilistice
 Neprobabilistice

Eşantionarea probabilistică sau aleatoare reprezintă tipul de eşantionare care

presupune alegerea întâmplătoare a respondenţilor printr-un mecanism care elimină
intervenţia subiectivă a omului sau orice alţi factori are ar putea favoriza alegerea unor
indivizi şi defavoriza alegerea altora. Întâmplarea în cazul dat este una matematică.
Astfel, dacă vom ieşi la prânz şi vom încerca să chestionăm 200 de oameni în stradă pe
care îi întâlnim la întâmplare, eşantionul format nu va fi unul probabilist din câteva
motive. În primul rând, la ora mesei în stradă sunt anumite categorii de persoane, fapt
ce exclude chestionarea unei serii întregi de tipuri de persoane. În al doilea rând cît nu
ne-am stărui să alegem indivizii în mod întâmplător, conştient sau inconştient vor
predomina anumite tipuri de indivizi şi anume cei care sunt mai apropiaţi ca statut
social. Aşadar putem concluziona că o procedură aleatorie de eşantionare este atunci
când fiecare individ din populaţie are o şansă calculabilă şi nenulă de a fi ales în
eşantion.

Eşantionarea neprobabilistă presupune utilizarea informaţiilor folosite de cercetări

anterioare sau de experţi pentru a ghida selecţia de eşantioane tipice sau
reprezentative pentru o problemă teoretică sau factuală.

Proceduri de eşantionare:
 Eşantionarea simplă aleatorie

15
  Eşantionarea sistematică
 Eşantionarea prin stratificare
 Eşantionarea multistadială
 Eşantionarea multifazică
 Eşantionarea pe cote
 Eşantionare panel

Eşantionarea simplă aleatorie. Procedura tipic ideală de selecţie simplă aleatorie

este cea a loteriei sau a tragerii la sorţi. Pentru fiecare individ din populaţie se
confecţionează un bileţel, care se introduce într-o urnă, unde se amestecă bine şi se
extrag atâtea câte solicită eşantionul.

Acest tip de eşantionare este folosit rareori în practică din considerentul că este
aplicabil doar la populaţii generale mici. De cele mai multe ori pentru selectarea
persoanelor sunt folosite table cu numere aleatorii. Această tehnică constă în generarea
unor serii lungi de numere întâmplătoare. Cercetătorul posedă de asemenea o listă cu
toţi indivizii din populaţie, fiecare dintre aceştia primind un număr de ordine de la 1 la
N. Se deschide cartea cu numere întâmplătoare, se alege un număr la întâmplare, se
caută individul cu numărul de ordine reprezentat de numărul aleatoriu respectiv şi se
include în eşantion. Procedura continuă cu numărul următor până când se completează
eşantionul.

Eşantionare sistematică. Această eşantionare este aplicabilă atunci când elementele

se succed în mod natural în spaţiu sau în timp, dispunem de o listare prealabilă a
populaţiei şi am formulat decizia privind dimensiunea eşantionului. În cazul eşantionării
sistematice calculăm intervalul de eşantionare sau pasul care este egal cu volumul
populaţiei generale împărţit la volumul eşantionului (de exemplu K= 10000 : 500).
Selectăm cu ajutorul tabelului de numere aleatorii primul număr aleator de unde va
începe selecţia. Primul număr aleatoriu corespunde numărului persoanei selectate din
listă. La primul număr adăugăm pasul care în cazul nostru este 20 şi vom afla cea de a
doua persoană pe care trebuie s-o includem în eşantion. Continuăm în acelaşi mod
până când selectăm toate persoanele.

Eşantionarea prin stratificare. Această procedură are la bază următoarea idee. Se

porneşte de la o diviziune a populaţiei după un criteriu A în S clase, de efective N1, N2,
N3 etc. (aceste cifre în sumă sunt egale cu N). În cercetările sociologice de la noi cei
mai utilizaţi factori de stratificare sunt sexul, mediul de rezidenţă şi vârsta.
Exemplu de eşantionare prin stratificare: Populaţia unei zone se distribuie în felul
următor după sex: 48%- bărbaţi şi 52% femei. Eşantionul nostru este de 1000 de
persoane. Dacă facem o eşantionare stratificată proporţională, atunci în eşantion vom
avea 480 de bărbaţi şi 520 de femei.

Eşantionare multistadială. Acest tip de eşantionare are la bază ideea de selectare a

eşantionului în mai multe stadii. De exemplu, dacă noi dorim să facem o cercetare la
nivel de ţară, vom selecta în primul rând în mod aleatoriu raioanele, apoi – localităţile,
apoi – străzile, şi în cele din urmă – gospodăriile şi persoanele care vor fi incluse în
eşantion. Eşantionarea multistadială este frecvent combinată cu cea stratificată pentru a
asigura o mai mare reprezentativitate a eşantionului.

Eşantionare multifazică. Eşantionarea multifazică constă în alegerea iniţial a unui

eşantion de dimensiune mare, la nivelul căruia se aplică un instrument de cercetare mai
simplu, eşantion care la rându-i se supune unor operaţii succesive de eşantionare,

16
determinându-se astfel loturi din ce în ce mai mici, cărora li se vor aplica şi alte
instrumente de regulă tot mai complexe, mai subtile şi mai sofisticate. De exemplu, pe
un eşantion mare de zeci de mii de persoane putem aplica un chestionar mai simplu, cu
un număr mic de întrebări, pe probleme simple şi folosind modalităţi foarte simple şi
uşoare de înregistrare a răspunsurilor. Un subeşantion poate fi supus mai apoi
chestionării cu un instrument mai complicat, atât în privinţa numărului de întrebări, a
naturii acestora, cît şi a formelor de înregistrare a răspunsurilor. Procedura poate fi
continuă, alegându-se în a treia fază, un eşantion şi mai mic, dintre persoanele supuse
celei de a doua chestionări, cărora li se va aplica de pildă teste de cunoştinţe, de
atitudini, interviuri de profunzime sau alte instrumente de un mai mare rafinament.

Din punct de vedere temporal aceste operaţii pot fi aplicate concomitent sau succesiv.
Astfel, dacă operaţiile se fac concomitent, operatorul de interviu va porni la drum
înarmat cu toate instrumentele şi instrucţiunile de eşantionare pentru fiecare fază.
Astfel, i se va indica să aleagă de exemplu din eşantionul mare pentru faza a doua tot al
cincilea individ şi apoi, pentru faza a treia – tot al zecelea din cei aleşi pentru faza a
doua. La finele cercetării vor fi culese toate datele necesare din teren.

Eşantionarea pe cote. Este practic cea mai cunoscută procedură de eşantionare

nealeatorie. Ea presupune iniţial distribuirea populaţiei generale după anumite variabile,
cum ar fi de exemplu: mediul de reşedinţă, sex, vârstă etc. Eşantionul selectat va
reprezenta o copie a populaţiei generale şi va fi prestabilit din timp, operatorii fiind puşi
în situaţia să identifice desinestătător persoanele cu anumite caracteristici . Să
presupunem că populaţia generală se distribuie în felul următor: 48% - urban şi 52%-
rural, 48% - bărbaţi şi 52% femei, 30% - 16- 29 ani, 25% - 30-49 ani, 25%- 50-65 ani.
Dacă eşantionul propus spre cercetare va fi egal cu 1000, atunci va trebui să alegem
 480 orăşeni şi 520 săteni
 480 bărbaţi şi 520 femei
 300 persoane în vârstă de 16-29 de ani
 250 persoane în vârstă de 30-49 de ani
 250 persoane în vârstă de 50-65 de ani
Sarcina de selectare a respondenţilor după anumite caracteristici este pusă în baza
operatorilor de interviu.

Eşantioane panel. În cazul dat este vorba nu atât de o procedură de alegere, ci de o

modalitate de utilizare a unui eşantion odată ales. Eşantioanele panel sunt eşantioanele
supuse unei investigaţii repetate, cu acelaşi instrument (chestionar) sau cu unele
apropiate. Tehnica panel se foloseşte îndeosebi atunci când se urmăreşte evidenţierea
schimbărilor petrecute, în cadrul unei populaţii, în ceea ce priveşte opiniile, atitudinile,
comportamentele etc. Un exemplu clasic de utilizare a eşantioanelor panel este
cercetarea audienţei posturilor de radio sau TV.

Model de elaborare a eşantionului pentru cercetarea bugetelor gospodăriilor

casnice

Eşantionul CBGC este un eşantion bistadial stratificat care include 9768 de gospodării
obţinut din 150 UPE-uri (unităţi primare de eşantionare care reprezintă teritoriul nei
comune, al unui oraş sau a unei părţi din oraş). Eşantionul se extrage din listele
gospodăriilor stabilite în baza listelor consumatorilor de electricitate. Listele
gospodăriilor casnice sunt actualizate prin intermediul unei proceduri de listing de către
operatorii de interviu

17
I treaptă de eşantionare:
 Teritoriul Moldovei este împărţit în UPE-uri alcătuite din unităţi teritorial
administrative de nivelul doi (oraşe sau comune)
 UPE-urile sunt împărţite în diferite straturi în funcţie de amplasarea geografică,
Mediul de reşedinţă şi mărimea lor. Astfel, avem 4 zone statistice: Nord,
Centru,Sud şi municipiul Chişinău. Fiecare zonă este împărţită în două straturi:
mediul urban şi mediul rural. În mediul rural comunele au fost stratificate în
comune mari şi comune mici
 Numărul de UPE-uri extras în cadrul fiecărui strat este proporţional cu mărimea
stratului
 În Chişinău gospodăriile au fost stratificate în 20 de UPE-uri, în Bălţi – în 5 UPE-
uri şi în Cahul şi Ungheni în cîte 2 UP-Euri

II treaptă de eşantionare:
 În cadrul fiecărui UPE este extras în mod aleatoriu un eşantion de gospodării
 În cazul Chişinăului se efectuează o stratificare a gospodăriilor în funcţie de
consumul mediu lunar de electricitate.
 În fiecare lună operatorii de interviu colectează datele de la gospodăriile extrase
în eşantion.
 Jumătate din gospodăriile aflate în eşantion fac parte din panel, iar jumătate nu.
 O gospodărie din panel este cercetată pe parcursul a 5 ani consecutivi în cadrul
aceleiaşi luni a anului
 Gospodăriile care nu fac parte din panel după o lună de cercetare sunt excluse
din cercetare

Model de elaborare a eşantionului pentru cercetarea forţei de muncă

Eşantionul AFM este unul bistadial stratificat de 48000 gospodării neinstituţionalizate

anual extras din 150 UPE-uri. Ca şi în cazul cercetării bugetelor casnice eşantionul se
extrage din listele gospodăriilor stabilite în baza listelor consumatorilor de electricitate.
Listele gospodăriilor casnice sunt actualizate prin intermediul unei proceduri de listing
de către operatorii de interviu.

I treaptă de eşantionare este identică cu cea a CBGC şi include:

 Teritoriul Moldovei este împărţit în UPE-uri alcătuite din unităţi teritorial
administrative de nivelul doi (oraşe sau comune)
 UPE-urile sunt împărţite în diferite straturi în funcţie de amplasarea geografică,
Mediul de reşedinţă şi mărimea lor
 Numărul de UPE-uri extras în cadrul fiecărui strat este proporţional cu mărimea
stratului
 În Chişinău gospodăriile au fost stratificate în 20 de UPE-uri, în Bălţi – în 5 UPE-
uri şi în Cahul şi Ungheni în cîte 2 UP-Euri

II treaptă de eşantionare

 În cadrul fiecărui UPE este extras în mod aleatoriu un eşantion de gospodării

 În Chişinău nu este aplicată o stratificare suplimentară
 Lunar operatorii de interviu colectează date despre statutul ocupaţional al tuturor
membrilor de 15 ani şi peste ai gospodăriilor din eşantion

18
  Membrii unei gospodării sunt cercetaţi pe parcursul a două luni consecutiv, după
care o lună sunt scoşi din cercetare. Apoi revin iarăşi în cercetare pentru o lună.
După aceasta sunt scoşi din cercetare pentru 8 luni şi revin în cercetare timp de
2 luni consecutiv. Aşadar, în total membrii unei gospodării sunt cercetaţi timp de
5 luni consecutiv pe parcursul unei perioade de 14 luni.
 Această schemă de cercetare este una rotaţională care asigură o suprapunere
a eşantionului şi permite compararea corectă a rezultatelor . Astfel, pe parcursul
primei luni 20% din gospodării sunt în cercetare pentru prima dată, 20% -
pentru a doua oară etc. În luna a doua avem deja în cercetare două grupuri din
luna precedentă şi poate fi asigurată o suprapunere a eşantionului de 40%. Pe
parcursul trimestrului II patru din 10 grupuri rotaţionale revin în cercetare din
primul trimestru asigurând o suprapunere de 40% a eşantionului pe trimestru. În
al doilea an de cercetare 13 grupe rotaţionale din 25 revin în cercetare
asigurându-se o suprapunere de la an la an de 52% din eşantion.

Y. Etapele organizării cercetării în teren

Fiecare cercetare parcurge următoarele trei etape:

I etapă - pregătirea cercetării
II etapă – efectuarea cercetării
III etapă – finalizarea cercetării (validarea datelor, prelucrarea şi interpretarea lor)

19
Pregătirea cercetării. Etapa de pregătire a cercetării include următoarele momente
importante:
 Delimitarea obiectului anchetei sau a faptului ce dorim să cercetăm. Astfel, de
exemplu, în cazul cercetării forţei de muncă, cercetătorul trebuie să cunoască
foarte bine care locuinţe sau gospodării vor fi cercetate, care persoane pot fi
considerate drept membri ai gospodăriilor date şi care persoane nu sunt
considerate membri, care persoane nu intră în sfera de cercetare, care persoane
pot fi considerate drept angajate în câmpul muncii şi care persoane pot fi
considerate şomere sau neangajate în câmpul muncii etc.

 Stabilirea ipotezelor de lucru. Ipotezele sunt nişte fragmente ale modelului

explicativ pe care-l adoptăm în legătură cu obiectul studiat. Ele sunt stabilite de
obicei în baza cercetării literaturii la temă şi presupunerii existenţei unor legături
dintre fenomene. Astfel, de exemplu , în cazul anchetei forţei de muncă, una din
ipoteze ar putea fi că proaspeţii absolvenţi se angajează mai greu în câmpul
muncii din considerentul că nu dispun de calificarea necesară şi de practică de
muncă. Or, tinerii în vârstă de 16-29 de ani constituie mai bine de jumătate din
persoanele în căutare de un loc de muncă. În general putem menţiona că tot
designul unei anchete se bazează pe sistemul de ipoteze adoptat în mod mai
mult sau mai puţin conştient.

 Operaţionalizarea conceptelor. La baza oricărei cercetări practice stau anumite

noţiuni teoretice. Pentru măsurarea acestor noţiuni teoretice care pot să denote
atât obiecte, cît şi stări de lucruri este necesară o operaţionalizare a lor. Prin
operaţionalizare noi subînţelegem un proces în mai multe trepte, care include
descompunerea noţiunilor în diferite aspecte sau dimensiuni, alegerea
indicatorilor pentru fiecare dimensiune şi a indicilor de măsurare. Pentru a
exemplifica cele spuse să pornim de la noţiunea teoretică bugetul gospodăriilor
casnice. Pentru măsurarea bugetului gospodăriilor casnice vom descompune
această noţiune în venituri şi cheltuieli. La rândul lor veniturile vor fi descompuse
în funcţie de sursele de venit şi cheltuielile vor fi descompuse în funcţie de
categoria de cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli pentru haine şi îmbrăcăminte,
cheltuieli pentru produse alimentare, cheltuieli pentru servicii, cheltuieli pentru
medicamente etc. Atât veniturile, cît şi cheltuielile vor fi măsurate în lei pentru o
anumită perioadă de timp (zi, săptămână sau lună).

 Alegerea tehnicii de cercetare. Alegerea tehnicii de cercetare se efectuează în

funcţie de tema cercetării, dar şi de anumite constrângeri bugetare sau de timp.
De exemplu, în cazul cercetării forţei de muncă numaidecât vom aplica tehnica
interviului faţă în faţă. În cazul cercetării bugetelor gospodăriei casnice vom
aplica atât tehnica interviului faţă în faţă, cît şi tehnica anchetei în scris prin
autocompletarea chestionarului (Registrul gospodăriei). Există teme de cercetare
la care pot fi aplicate diferite tehnici de cercetare. Astfel, de exemplu, gradul de
sărăcie poate fi evaluat atât prin metoda anchetei, cît şi prin aplicarea unor
tehnici calitative cum ar fi focus grupurile, interviurile în profunzime, studiile de
caz etc.

 Construcţia chestionarului. Construcţia unui chestionar prevede soluţionarea a

două tipuri de probleme: de conţinut şi de formă. Prima categorie înseamnă
traducerea conţinutului cercetării în întrebări indicatori. E vorba aici de alegerea
cuvintelor, expresiilor, decizia de a alege întrebări deschise sau închise,
stabilirea variantelor de răspuns etc. Cea de a doua categorie ţine de ordinea

20
 întrebărilor şi de aranjarea chestionarului în pagină, stabilirea modului de
înregistrare a răspunsurilor etc.

 Alegerea eşantionului. După construcţia chestionarului, sociologul va purcede la

elaborarea eşantionului. Modalitatea de selectare a eşantionului a fost descrisă
mai sus.

 Probleme de organizare a cercetării. După alcătuirea chestionarului şi

selectarea eşantionului, se va purcede la soluţionarea unui şir de întrebări
organizaţionale, cum ar fi: stabilirea calendarului cercetării, evaluarea costurilor
fiecărei operaţii, asigurarea tuturor mijloacelor şi instrumentelor necesare
deplasării în teren, rezolvarea problemelor cu care s-ar putea confrunta
operatorii pe plan local, asigurarea cazării şi mesei operatorilor, stabilirea
mijloacelor de verificare în teren a operatorilor, selectarea şi instruirea
operatorilor.

Etapa de efectuare a cercetării în teren include cercetarea pilot şi cercetarea de

bază. În timpul cercetării pilot chestionarul este aplicat în teren pentru a vedea dacă
calitatea lui corespunde cerinţelor de bază (grad de accesibilitate, înţelegerea univocă a
întrebărilor, durata interviului etc.). După aceasta chestionarele sunt ajustate în funcţie
de problemele depistate în teren şi se efectuează cercetarea de bază. O atenţie
deosebită în timpul cercetării de bază este acordată verificării corectitudinii selectării
respondenţilor (respectarea rutelor, selectarea corectă a gospodăriei, selectarea
corectă a respondentului) şi aplicării chestionarului în teren.

Etapa de finalizare a cercetării. Această etapă include verificarea chestionarelor în

funcţie de completitudine, exactitate, uniformitate; postcodificarea, prelucrarea
informaţiei şi scrierea raportului de cercetare.

21