Examen Drept international public

TEST 1 Subiectul I: Principiile fundamentale de Drept Internaţional Public

1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental
pr fund-norme de drept fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop
reglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristice
civilizatiei umae la o anumita etapa de dezvoltare istorica.Ele apara cele mai importante valori a
societietatii int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse
unei ierarh.Respectarea lor reprez o conditie necesar pu evitar conflictelor dintre state.
1.2Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale
Principiile fundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.Chiar daca
unele principii considerate astayi fundamentale pentru DIP au aparut de foarte mult timp,o veritabila
opera de sistematizare a lor incepe abia dupa 2 razboi mondial.Astfel principiul respectarii cu buna
credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sund servanda, constituie una dintre pietrele de temelie ale
aparitiei si dezvoltarii dreptului international contemporan.Prin urmare principiile
fundamentale,reprezinta rezultatul unei evolutii istorice,ce sa impus in conditiile intensificarii luptei
pentru independenta impotriva autoritarismului.Printre primele principii care stau la baza relatiilor dintre
state,sunt:egalitatea suverana a statelor,neinterventia in afacerile interne ale statului.Aceste principii au
stat la baza formarii regulilor de comportare in domeniul relatiilor internationale dintre state.Principiul
egalitatii in drepturi a statelor,se afirma pu prima dat la terminarea razboiului de 30 ani adica pacea de la
WestphaliaUn moment important in vederea dezvoltarii mai ample a DI,l-au avut Carta ONU si declaratia
adunarii generale a ONU privind principiile de drept international ale relatiilor prietenesti si de cooperare
intre state,.Pentru prima data Carta ONU enunta 7 principii DIP principiul neagresiunii Pr reglementarii
pe cale pasnica a diferendelor interantionale .Pr neamestecului in treburile interne ale altui stat.Obligatia
statelor de a coopera unele cu altele.Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele
insele.Pr egalitatii suverane a statelor.Pr indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiilor asumate
in conformitate cu Carta ONU.Alta codificare o consta si carta drepturilor si indatorririlor economice a
statelor ,care consacra un nr de 15 pr destinate reglementarii raporturilor economice dintre state.Pe linga
pr din Carta ONU aici se mai intil careva pr:ex dr suveran al statelor de a aleg sistemul
economic,politic.Actul Finan a Conferintei pentru securitate si coperare in Europ 1975 mai consacra inca
3 pr:inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea teritoriala,respectarea drepturilor omului si libertatile
fundamentale.Astfel putem concluziona in raport cu evolutia si afirmarea principiilor fundamentale ale
DIP,ca pe masura cresterii complexitatii societatii internationale si a dezvoltarii DIP,se contureaza noi
principii,care la rindul lor pot deveni fundamentale.
1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor fundamentale
Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare
cu aplicare universala si avand valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor dintre
subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare dintre
state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de DIP.Gradul mare de abstractizare si
generalizare Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egala. Apara valorile fundamentale avind o
importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita evolutiei permanente a relatiilor
internationale,este necesara evidentierea si aplicarea unor noi norme internationale care pot deveni
principii DIP.Reprezinta o conditie - necesar pu evitar conflictelor dintre state.Fac parte din categoria
normelor jus cogens-de la care nu se poate face abatere.
 Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.
2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP
Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea
deplina si exlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si spatiul
aerian Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer de deasupra
lor-bazamateriala a pamantului.
2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.
In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in : 1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate
sub jurisdictia deplina si exclusiva a unui anumit stat, 2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii
nu se exercita suveranitatea nationala a nici unui stat.De ex:zona internationala a spatiilor
submarine,marea libera si coloana de aer de deasupra ei, 3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone
actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei internationale.La rindul lor aceste spatii se clasifica
in:spatii ce fac parte din teritoriul unui anumit stat(fluviile internationaleDunarea,Rinul,Canalele int-
Panama,Strimptorile int-Bosfor si Dardanele)*Spatii ce nu sunt parte componentaa teritoriului unui
anumit stat(zona economica exclusiva, contigua, platoul continental) .4)terit cu regim international
special-zone de militarizate, neutralizate, denuclearizate ,zone de pace.
2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în Dreptul Internaţional Public
Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului
dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paşnice.Conform Actului Final de
laHelsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in conformitate cu dreptul
international,prin mijloace paşnice si prin acord.Modalitati de modificare:Ocupatia originara-care se
refera la teritoriile fara stapin(Aceste teritorii erau ocupate nefiind respectate drepturile populatiei
autohtone.Ocupatia teritoriilor abandonate(res derilictus),teritorii care fusesera sub suveranitatea unui
stat si care,kipurile,odata parasite,puteau fi ocupate de alte state.Cesiunea de teritoriu-desemneaza
actiunea de trecere a unuo teritoriu aflat sub suveranitatea statului care il cedeaza sub suveranitatea
statului care il primeste.Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin desprinderea unei parti de
teritoriu de la un stat s formarea unui nou stat,reuniunea mai multor state in unul singur,prin fuziune
prin absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 sau mm state si transferul de teritoriu de la un stat la
altul.Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin hotarire
a organului legislativ; prin consultarea populatiei(referendum).
 Test 2 Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea
1.1Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.
principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa- regelementeaza relatiile interstatale,legate
de nerespecatrea pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tituror membrilor societatii internationale si al
individului aparte in lumea, neviolenta,interzice solutionarea cu aplicarea fortei a diferendelor
internationale.Principiu fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc de reglementare a
diferendelor internationale si renuntare la razboi ca instrument de politica nationala in relatiile reciproce
dintre state.Principiu care limiteaza recurgerea la forta in relatiile internationale dintre state.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
Astfel primele incercari de limitare a recurgerii la forta in relatiile internationale si de
reglementare pasnica a diferendelor internationale au aparut in sec 19,pe la mijloc,insa fara prea multa
incidenta asupra statelor.Unele actiuni de scoatere a razboiului in afara legii au avut loc abia in per
interbelica sub egida Societatii Natiunilor.Pactul societatii natiunilor instituia obligatia de
neagresiune,insa in acelaşi timp,lasa la dispozitia statelor dreptul dea incepe razboi dupa epuizarea
mijloacelor pasnice de reglementare a diferendelor. Carta Onu prevede ca toti membrii ONU se vor abtine
in relatiile internationale de a recurge la amenintarea cu forta sau folosirea ei atit impotriva integritatii
teritoriale cit si alt mod incompatibil cu scopurile ONU.La fel si Actul Final de la
Helsinki,1975,precizeaza continutul acestui principiu si prevede o serie de garantii juridice pentru
realizarea in practica a acestui principiu.
1.3 Evaluaţi conţinutul Juridic
Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in prezent razboiul este considerat cea
mai grava crima interantionala Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine оn relaţiile
lor internaţionale de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie оmpotriva integrităţii
teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie оn orice alt mod incompatibil cu scopurile
Naţiunilor Unite.Conform actelor sus menţionate se interzice:1. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare
cu forţa sau aplicaread irectă sau indirectă a forţei оmpotriva altui stat.2. Aplicarea forţei sau ameninţarea
cu forţa оn scopul оncălcării frontierelor internaţionale ale altui stat sau in scopul soluţionării diferendelor
internaţionale.3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.4. Organizarea sau sprijinirea organizării pe
teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor bande armate.5. Organizarea, instigarea acordarea de
asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau teroriste pe teritoriul altui stat.6. Ocuparea
militară a teritoriului altui stat prin aplicarea forţei cu оncălcarea prevederilor Cartei ONU.7. Achiziţiile
teritoriale străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei.8. Acţiunile forţate ce au drept
scop privarea popoarelor de dreptul la autodeterminare. Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune
intimidarea cu folosirea forţei armate, оntreruperea legăturilor de comunicaţii,comerciale sau
concentrarea de trupe la frontierele unui stat, demonstraţii de forţă sau manevre militare оn vecinătatea
frontierelor unui stat.
 2.1 Definiţi noţiunea de canal internaţional
Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care leaga 2 mari libere.Mai sunt denumite
si canale internationale.Canalul-cale artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus suveranitatii exclusive a
acelui stat.
2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.
Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor
internationale.Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe teritoriul caruia
se gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele interesate.De aceea regimul
juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat de Conventia asupra dreptului
marii .Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal international:Canalul de Suez,canalul
Panama,canalulKiel.Fiecare dintre canalele respective au un regim diferit reglementat de diferite
conventii.Daca e sa privim prin prisma teritoriului in DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu
regim mixt unde actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei internationale.
2.3Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.
Canalul Suez- Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol
1888,semnata de 9state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna liber si de
comert sau de razboi,fara deosebire de pavilion.Convenia proclama 3 principii cu privire la regimul de
navigatie prin canal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in canal si neutralizarea
canalului.Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU,este interzisa orce interventie politica
in gestiunea canalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se permite debarcarea in cadrul
canalului,fie a tupelor,fie a munitiilor sau materialelor de razboi.Canalul permite trecere navelo cu
deplasament de pina la150.000 tone.Pot trece navele cu pina la 16m pescaj.Trecerea se efectueaz cu 8
noduri si dureaza circa 15 or.Regulamentul de trafic naval prin canal si in porturile sale este fixat de
Autoritatea Navala a canalului Suez.Aceste regulamente sunt aplicabile atit pu navele de razboi cit si cele
comerciale si civile.Zona canalului este port liber.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-
BunauVarilla1903.Acest tratat atribuie pe linga toate,drepturi specifice in favoarea SUA ex:dreptul de
ocupatie si control a unui teritoriu de10 mile dea lungul istmului Panamez,cu excluderea jurisictiei
panamei,dreptul de monopol asupra constructiei si gestiunii canalului si a oricaror altor cai de
comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara a canalului.
In 1977 se inkee un nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea
permanenta a canalului Panama.Primul tratat a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia SUA
si a asigurat transferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor panameze.Dupa
ce tratatul a ajuns la scandenta,Panama a reluat integral administrarea canalului. Al 2 tratat e inca in
vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de trecere in orice timp.Potrivit
tratatului SUA beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi rezerva dreptul de a recurge la forta
inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau securitatea canalului.
 Test nr.3 Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne
1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne
presupune realizarea de catre stat afacerilor ce deriva din suveranitatea interna in conformitate cu dreptul
international,fara implicarea statelor terte sau altor subiecti de drept international. Principiu fundamental
care constitue o garantie a suveranitatii si independentei fiecarui stat in parte. Acest principiu semnifica
obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si externe ale statelor.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius.Revolutia franceza ,aflinduse in fata
unei amenintari cu interventia armata contra recolutionare din partea statelor europene,a declarat
principiul neinterventiei in afacerile interne ale statelor-natiuni.Astfel constitutia 1791 prevede ca
natiunea franceza nu recunoaste interventia prin intermediul razboaielor cuceritoare si nici intrun caz nu
va indrepta fortele sale armate impotriva libertatii oricarui popor.Acest principiu a fost sprijinit si de
Doctrina Monroe,Presedinte SUA care a declarat ca SUA nu va interveni in treburile interne ale unui
stat.O alta doctrina care a consacrat acest principiu este Doctrina Drago,ministrul afacerilor externe
Argentina.La fel si conventia de la Monte Vide 1933,consacra acest principiu si spune ca nici un stat nu
are dreptul de a interveni in afacerile interne si externe ale altor state.Pactul Ligii Natiunilor,la fel contine
principiul dat. Dupaal 2-lea Razboi mondial acest principiu este consacrat in Carta ONU.,precum si in
statutele altor org internationale cum ar fi Pactul Ligii Arabe;Carta OSA,Carta OUA,conventia de la
Viena cu privire la relatiile diplomatice 1967.Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de
la Helsinki 75,la fel prevad ca statele trebuie sa se abtina de la spprijinirea directa sau indirecta a
activitatilor teroriste,indreptate impotriva regimului altui stat.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel conform
prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor abtine de la orice interventie
directa sau indirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care intra in copetenta
nationala a altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.Ele se vor abtine in consecinta de la
orice forma de interventie,de la orice act de constringere militara sau politica,economica ori de alta natura
,tinzind sa subordoneze intereselor lor exercitarea de catre un alt stat participant a drepturilor inerente
suveranitatii sale si prin aceasta sa obtina un avantaj oarecare.In consecinta ele se vor abtine intre
altele,de la sprijinirea,directa sau indirecta,a activitatilor teroriste sau aactivitatilor subversive,sau altele
indreptate spre rasturnarea violenta a regimului altui stat participant.Principiul neinterventiei semnifica
obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si externe ale unu stat,de a nu le impune regimul
sau de stat si ideologia sa.Interventia la rindul sau poate fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.Ca si
toate celelalte principii fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de la care nu se
poate face nici o abatere.
Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional
2.1. Definiţi noţiunea populaţiei
populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe teritoriul lor.
b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca o masa de indivizi
legati in mod stabil de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea reprezinta ansamblul nationalitatilor.
2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie
Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a drepturilor egale si inalienabile a
tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii,justitiei si pacii in lume.Conf art 15
DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia lui sau i se va
refuza dreptul de a si schimba cetatenia.Conventiile din 1961 si 1954 sunt tratatele specializate care
reglementeaza problemele in domeniul apatridiei.Pactul international privind Drepturile civile si politice
1966 prevede ca,fiecare copil va avea fara discriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere
statutul sau de minor din partea familiei,societatii, si statului.Fiecare copil are dreptul sa obtina o
cetatenie.Conventia din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotrvia femeilor
sustine ca statele parti vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina , skimbe,sau sa
pastreze cetatenia lor.La fel si conventia europeana asupra cetateniei 1997, reglementeaza aspecte prind
prevenirea apatridiei. Cele mai recente progrese cu privire la aspecte legate de cetatenie si evitarea
apatridiei au fost reflectate inConventia Europeana 2006 cu privire la prevenirea apatridiei in legatura cu
succesiunea statelor.Ea elaboreaza niste norme mai detaliate ce ar putea fi aplicate de catre state in
contextul succesiunii statale cu privire la prevenirea sau reducerea cazurilor de apatridie.Cadrul juridic al
RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce sustine printre altele ca drepturile si libertatile fiintei umane
reprezinta valorile supreme ce sunt garantate.La fel si legea cetateniei RM,se bazeaza pe
principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om si evitarea apatridiei.
2.3Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei
1) Necesitatea ratidicării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi Convenţiei privind
reducerea cazurilor de Apatridie 19612) Informarea în masă a persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie
privind dobîndirea ei3) Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea apatridiei.
 TEST nr.4 Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
1.1Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
Principiul solutionarii paşnice a diferendelor internationale presupune un sistem de metode si
mecanisme care asigura cooperarea pasnica a subiectilor de drept international in toate domeniile
relatiilor internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca partile in diferend
sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente de solutionare a diferendului.
1.2Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de drept
international stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur conferintelor de
pace de la Haga din 1899 si1907.Insa atita timp cit dreptul international nu interzicea razboiul si cit timp
recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa aiba decit un caracter subsidiar si
sporandic.Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o serie de instrumente juridice
internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta,acesta avind
caracter de norma imperativa.Principiul dat sia cunoscut o consacrare cruciala in Carta ONU 1945.De
altfel acest principiu reprezinta si unul dintre scopurile ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in
conformiutate cu principiile justitiei si dreptului international.Cu prilejul codificarii DI,principiul
solutionarii pasnice a diferendelor internationale,cunoaste importante dezvoltari.De ex urmeaza
Declaratia Adunarii Generale ONU asupra principiilor de drept international,ActulFinal de la Helsinki
1975,Declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor internationale
1982.Astazi principiul dat,are o importanta deosebit de mare din considerentul solutionarii problemelor
internationale fara a recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea internationala si nici
natiunea.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Conform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele internationale dintre ele
prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol pacea si securitatea internationala si justitia.Ele
se vor stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie rapida si echitabila pe
baza dreptului international.In acest scop ele vor recurge la mijloace ca negocierea ,ancheta,medierea
,concilierea ,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace pasnice la alegerea lor,inclusiv orice
procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor la care sunt parti.In cazul in care nu se ajunge
la o solutie prin folosirea unuia din mijloacele pasnice de mai sus,partile indifered vor continua sa caute
un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a reglementa pasnic diferednul.Statele participante,parti la un
diferend intre ele,precum si celelalte participante,se vor abtine de la orce actiune care au putea agrava
situatia astfel incit sa puna in pericol mentinerea pacii si securitatii internationale si prin aceasta sa faca
mai dificila reglementarea pasnica a diferendulu Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea
pasnica a diferendelor internationale,prevede obligatia statelor de a actiona cu buna credinta in relatiile
dintre ele pentru a evita ivirea de diferente,urmind sa traiasca in pace.
Subiectul II: Regimul juridic al străinilor
2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor
Strainul conform legilatiei internationale si conform doctrinei de specialitate reprezinta persoanele
care au cetatenia altor state si se afla pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu o are.Conform legii cu
privire la regimul juridic al cetatenilor straini si al apatrizilor RM-se considera cetatean strain persoana
care nu are cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale la un alt stat.
2.2 Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.
In practica si teoria dreptului international se intilnesc forme principale ale conditiei juridice a
strainului:A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in conditiile legii dispun de drepturi civile
si fundamentale,extrem de rar si de drepturi politice..B)Regimul special-prin care strainilor li se acorda
numai acele drepturiu prevazute in mod expres de legi interne si tratate internationale,de ex dreptul dea
intra liber intro tara fara vize si fara pasaport.C)Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate-este
consacrat de regula in tratatele bilaterale.In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau
drepturi conferite cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat.D)Regimul reciprocitatii- reciprocitatea
implica situatii cind strainii dispun de anumite drepturi sub conditia ca aceste drepturi sa fie acordate si
cetatenilor proprii in tarile carora apartin strainii in cauza.Reciprocitatea poate fi legislativa,diplomatica
sau de facto.E) regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor puteri erau scosi de
sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim sa intilnit in Turcia sec 18,China Japonia sec19.F)
regimul personalului diplomatic si consular.Acest regim reglementeaza intrarea sederea si iesirea
strainului,membru al personalului diplomatic si consular,a familiilor etc.
2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai favorizate
Dupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai favorizate este consacrat de regula
in tratate bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite
cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat.Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt:tarife
vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul persoanelor fizice si juridice,drepturi de autor,regimul
misiunilor diplomatice si consulare etc.Potrivit altei definitii,principiul clauzei natiunii celei mai
favorizate prevede ca orce facilitare acordata de un stat membru al Organizatiei mondiale a comertului,in
favoarea altui stat membru,se extinde obligatoriu asupra tuturor statelor membre-acesta fiind principiul
nediscriminarii in comertul international.De ex UE a incheiat cu tarile terte acorduri comerciale prin care
se acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe
exportatoare de petrol si cu cele din Pactul Andin1984,Cu statele ASEAN 1980 s.a.Cu RM,UE a inkeat
un acord nepreferential- numit acord de parteneriat si cooperare cu UE la 28 noiemrie1994,care pina la
incheierea unui nou acord cu UE,astazi reprezinta baza legala a relatiilor RM/UE.
 Test nr.5 Subiectul I: Principiul integrită est nr.5
Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat
1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat.
Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor la integritate si
inviolabilitateateritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite mijloacele juridice prezente in dreptul
international si altemijloace,inclusiv remediile nationale.Principiul presupune dreptul statului de a
exercita supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat, supremație ce-și găsește
expresie în organizarea politico-administrativă a teritoriului, în stabilirea regimului juridic al persoanelor
ce se află pe teritoriul său, în folosirealiberă a resurselor sale naturale.Principiul inviolabilității frontierilor
de stat –reglementeaza metodele si formele de cooperare a statelor inscopul asigurarii protectiei
frontierelor,inclusiv inchierea tratatelor despre delimitarea si demarcarea,apararelegitima
colectiva,solutionarea diferendelor de frontiera si elaborarea mecanismelor respective.
1.2Analizați evoluția istoricăși codificarea principiilor.
Dreptul la integritate teritorialași inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a
suveranitățiinaționale. Iniț ial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, cidoar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de pace de după
primul război mondial. Prinadoptarea Cartei ONU, de si principiul integrității teritoriale nu a fost stipulat
într-un mod distinct, fiind inclusîn art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare universalăși obligația
respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru prima dată aceste principii au fost
enunțate și dezvoltate separat de către ActulFinal de la Helsinki din 1975. Ulterior, împreună cu cel al
”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” aceste 2 princincipii au devenit alături de
cele șapte enumerate în Carta ONU, principiifundamentale ale dreptului Internațional.
1.3 Evaluați conținutul juridic al principiilor.
Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a urmări ruperea
par țială sautotală a unității naționale, manifestările de for ță îndreptate împotriva teritoriului unui anumit
stat. Astfel,statelor le revine obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu for ța teritoriul
altu stat, precumșide anu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.O consecinț ă a acestui principiu este
inadmisibilitatearecunoașterii ca legale a oricărei achiziții teritoriale efectuate prin for ță. În acest sens,
Dreptul Internaț ionalinterzice mișcările secesioniste care au ca scop încălcarea acestui principiu.
Recunoașterea integrităț iiteritoriale presupune însă și acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”, dreptul
de tranzit aerian, feroviar,maritim dar numai în virtutea și limitele stabilite de convenții și tratatele
internaționale.Principiul inviolabilității frontierilor de stat presupune că modificarea frontierelor de stat se
face doar prinmijloace pașnice, pe baza unui acord intervenit între statele interesate și pe bază de
plebiscit.Potrivit acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să fie respectate de toate celelalte
state, de unde decurge caracterulilicit al oricăror manifestări sau sau demonstrate ii de forță în aproprierea
acestor frontiere. Modificările teritoriale și implicit a frontierelor se face în baza eprimării voinței libere a
poporului prin intermediul plebiscitului.
Subiectul II: Zona Economică Exclusivă
2.1Definiți noțiunea de zonă economică exclusivăzonă
economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta
acestia,supusaregimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran si
drepturile si libertatilecelorkate state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU asupra drept
marii ,1982
2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.
În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survolși de a pune cabluri și conducte submarine
cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internaționalStatele deasemenea vor avea
obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi obligaţiile statuluiriveran şi vor respecta
legile şi reglementările adoptate de acesta în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la dreptul
mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt incompatibile cu prezenta parte, celelaltereguli de drept
internaţional. Printre asemenea obligațiuni se numără:1) Interdicția transportului de sclavi2) Obligația de
a coopera la reprimarea pirateriei3) Obligația de cooperarpentru reprimarea reprimarea traficului ilicit de
stupefiante şi de substanţe psihotrope practicat de nave4) Obligația de cooperare pentru reprimarea
emisiunilor neautorizate (radio)
2.3Evaluați drepturile exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e.
În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi gestiunii
resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia şi ale apelor de
deasupra, ca şicu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare a zonei în scopuri economice,
cum ar fi producereade energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vântului. Statul riveran mai are dreptul
la:Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări.Cercetarea științifică marina protectia și
conservarea spațiului marin.Statul riveran are obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de
drepturile şi de obligaţiile celorlaltestate şi va acţiona într-un mod compatibil cu Convenț ia cu privire la
dreptul mării din 1982.
 TEST nr.6 Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare
1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele
-reglementeaza asigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept international in vederea
alegerii formelor si metodelor de realizare a statutului politic,dezvoltarii economice libere,identitatii
culturale,participarii in relatile internationale.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.
Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui W.Wilson,
1917, în care se menționa că o pace trainică nu se poate edifica decît prin consimțămîntul
popoarelor.Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea nu este un simplu fapt, ci un
principiu imperativ.Pentru prima dată principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior
acesta fiind reglementat și în Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea
independenței țărilor și popoarelor din colonii, în Actul Final de la Halsinki 1975 precum și în Pactul
internațional privind drepturile civile și politic
1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.
Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi fundamentale:a)dreptul
popoarelor de a se constitui într-un stat propriu și independent. b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta
împotriva dominației străine și caracterul legal al acestei luptec)dreptul de a beneficia de protecția
dreptului internațional.d)dreptul de a stabili relații oficiale cu state și de a participa la organizații
internaționale e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale, biologice etc.La rîndul lor statele pentru
respectarea acestui principiu sunt obligate să acorde ajutor ONU în vederea achitării acesteia de
răspunderile pe care i le conferă carta ONU în privința acestui principiu și să se abțină de la orice măsură
de constrîngere care ar priva popoarele de acest drept.Pentru ca un popor să se bucura de acest statut este
nevoie ca să întrunească 3 elemente :1) Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie
etc.) 2) Trebuie să existe un organ de conducere 3) Acest organ de conducere trebuie să se bucure de
autoritate în fața poporului.
2.1 Definiți noțiunea de mare liberă
Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice exclusive si
este deschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie fara litoral.
2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere
Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului internațional
maritim,codificate în Convenția din 1982: principiul libertății mării- Marea liberă este deschisă tuturor
statelor, fie ele riverane sau fără litoral. Această libertate presupune: 1)libertatea de survol 2)libertatea de
navigație 3)libertatea de a pune cabluri și conducte submarine 5)libertatea pescuitului 6)libertatea
cercetărilor științifice; principiul folosirii mării în scopuri pașnice- statele riverane sunt obligate să se
abțină de la recurgerea la forță sau amenințare cu forța. Principiul neapropriațiunii mării libere- statelor
li se interzice să pretindă vriun drept de proprietate asupra mării libere sau să supună o parte din ea
suveranității sale.
2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă
este necesar să menționăm că aici ne vine înajutor 2 excepții de la principiul imunității de jurisdicție la
bordul unei nave,și anume: dreptul de vizită și dreptul de urmărire.Dreptul de vizită este dreptul de
control efectuat de o navă de război sau afectată de serviciul public asupra unei nave comerciale, atunci
cînd există motive serioase de a bănui că această navă practică: pirateria,transportul de sclavi, nu are
naționalitate.Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de război sau
afectată de serviciul public doar dacă există motive serioase care presupun că nava a încălcat legile unui
stat..Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi, traficul de substabțe
psihitrope. Convenția din 1982 prevede că orice stat poate să rețină o o navă sau o aeronavă pirat, să
aresteze persoanele şi să sechestreze bunurile care se găsesc la bord. Tribunalele statului care a efectuat
reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de aplicat, precum şi asupra măsurilor de luat în ceea ce
priveşte nava, aeronava sau bunurile.Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să
imobilizeze orice navă care practică transportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate sau practică
trafic de substanțe psihotrope.
 Test nr. 7 Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public
1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.
pr fund-norme de drept fundamentale,imperative,universale, care au drept scop reglementarea relatiilor
internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristice civilizatiei umane la o
anumita etapa de dezvoltare istorica. Ele apara cele mai importante valori a societietatii int: pacea,egalit
dintre state,coperarea. Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse unei ierarh. Respectarea lor
reprez o conditie necesar pu evitar conflictelor dintre state.
1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP
Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare cu
aplicare universala si avand valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor dintre
subiectele DIP.Caracterele jur:Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare dintre
state.Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de DIP.Gradul mare de abstractizare si
generalizare Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egala. Apara valorile fundamentale avind o
importanta deosebita pentru omenire.Au caracter dinamic- datorita evolutiei permanente a relatiilor
internationale,este necesara evidentierea si aplicarea unor noi norme internationale care pot deveni
principii DIP.Reprezinta o conditie - necesar pu evitar conflictelor dintre state
1.3Evaluați principiile
trebuie de menționat că aceste principiii se detașează din totalitatea normelor dreptului internatiional, ele
reprezentînd nucleul de bază al dip , întrucît celelalte norme adoptate ulterior fie pe cale cutumiară, fie pe
cale convențională s-au conformat acestor principii.Trebuie de menționat faptul că unele din principiile
internaționale au început să influențeze Dreptul Internațional și relațiile dintre state, încă din antichitate.
Astfel principiul îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în Roma
Antică este și acum piatra de temelie a relațiilor dintre statele contemporane. Prin urmare principiile
internaționale, au contribuit la marile victorii revoluționare și democratice asupra autoritarismului și
dominației statelor mai puternice asupra relațiilor internaționale. Momentul crucial în evoluția Dreptului
Internațional a fost adoptarea Cartei ONU în 1945 și codificarea principiilor fundamentale. Ulterior
pentru a spori eficiența principiilor fundamentale, societatea internațională le-a mai codificat într-o serie
de tratate cum sînt:1)Declarația Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaționale
2)Actul final de la Helsinki 1975 3) Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1990
Subiectul II: Valabilitatea tratatelor internaționale
2.1 Definiți noțiunea de validitate a tratatului internațional.
reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce ține de regulile sale de încheiere, conținutul, obiectul și
scopul sau. un tratat international este valabil atat timp cat nu este dovedit contrariul.
2.2Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului internațional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:a) violarea vădită a unei norme de
importanță fundamentală b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimțămîntului unui stat de a fi
legat prin tratat sau dacă statul care invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei c)
dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părți contractante, prin care se urmărește determinarea
altei părți contractante să-și dea consimțămîntul pentru încheierea tratatului.Dolul poate îmbrăca forma
unor declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie d) coruperea reprezentantului
unui stat participant la negocierea încheierii tratatului.Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea
absolută a tratatului sunt:a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanților unui stat, prin acte sau
amenințări îndreptate împotriva libertății sau integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi
ei. b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu forța sau prin violarea altor
principii fundamentale ale DIP.
2.3Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.
În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în nulitate
relativă fie în nulitate absolută.a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea tratatului. Ea poate fi
invocată doar de partea care a fost prejudiciată de încheierea tratatului. b) Nulitatea absolută poate fi
invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al societății internaționale, precum și din oficiu
de către o instanță internațională jurisdicțională. Nulitatea absolută are ca efect declararea tratatului ca
fiind nevalabil și repunerea părților în stituația care a existat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) .
Deasemenea părțile trebuie să se străduie să elimine consecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui
tratat.

Test nr.8 Subiectul I: Principiul cooperării internaționale

1.1.Definiți principiul cooperării internaționale.
confirma modul de realizare a intereselor statelor in domeniul international,la fel si in sfera dreptului
intern. Prevede dreptul subiecților DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți subiecți. și obligația
de a contribui la dezvoltarea armonioasă a comerțului internațional fără bariere sau discriminări , de a
contribui la pacea și securitatea omenirii, de a preveni crizeleș i de a participa la combaterea
infracționalității internaționale, terorismului etc.
1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea principiului
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că trebuie
cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic, social, cultural
precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului. Formularea cooperării ca scop al O.N.U a făcut
ca unii autori să nu considere cooperarea internațională un principiu findamental. Însă Declarația
AdunăriiGenerale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare ar fi deosebirile între sistemele lor
politice,economice și sociale au obligația de a coopera între ele în diverse domenii ale relațiilor
internaționale”. Actul final de la Helsinki 1975 precum și Carta pentru o nouă Europa 1990 la fel
consacră acest principiu.
1.3Evaluați conținutul juridic al principiului
astăzi cooperarea internațională este unicul instrument prin care statele își pot realiza interesele ori în
condițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică de izolare. Prin urmare obligația de
cooperare pentru state se întîlnește în următoarele situații:Carta ONU stipulează obligația tuturor statelor
membre de a participa la sancțiunile decise de consiliul de securitate contra statelor care atentează la
pacea și securitatea internațională.În dreptul cosmis se întîlnește situația cînd un obiect cosmic este nevoit
să aterizeze forțat pe teritoriul unui alt stat, atunci statul pe teritoriul căruia obiectul este depistat va
întreprinde toate măsurile pentru restituirea obiectului statului de lansare, repatrierea echipajului și se va
abține de la orice investigații asupra obiectului cosmic.La fel în dreptul cosmic, dacă un stat este mai bine
echipat și posedă sateliți care urmăresc starea vremii,atunci el va informa de urgență statele mai puțin
echipate despre calamitățile naturale care le amenință.Acțiunile lor deasemenea trebuie să se afle sub
buna-credința.
Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine
1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.
reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo de limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele sale
sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un stat nu poate sa exercite suveranitatea sau drepturile
suverane asupra unei parti oarecare a zonei sau a resureselor sale.
1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.
Regimul juridic a zonelor internaționale a teritoriilor submarine este guvernat de următoarele principii:
1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitate și a propriațiunii zonei. Potrivit acestui
principiu nici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate sau drepturi suverane asupra unei
părți oarecare a zonei sau asupra resurselor sale .2)Principiul exploatării și explorării zonei în interesul
întregii umanități. Zona și resursele sale sunt considerate patrimoniul comun al întregii omeniri.
3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv pașnice. 4)Principiul răspunderii internaționale pentru
daunele rezultate în urma nerespectării statutului juridic al zonei. Un stat sau organizație internațională
poartă răspundere pentru daunele provocate zonei internaționale a teritoriilor submarine, rezultate în urma
nerespectării obligațiilor care le revin în conformitate cu clauzele convenționale. 5)Principiul protecției
mediului marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie luate măsuri necesare în scopul
asigurarii protecției mediului marin împotriva efectelor dăunătoare care rezulta din aceste activități.
1.3Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.
Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin Convenția din 1982 și reprezintă
oorganizație internațională care are ca scop asigurarea regimului juridic al zonelor internaționale ale
spațiilor submarine. Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru desfășurearea
activităților în aceste zone(fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare). Tot Autoritatea urmează
să ducă evidența și să supravegheze aceste lucrări. Rolul principal pe care il are autoritatea constă în
faptul că ea împarte beneficiile financiare sau alte avantaje economice provenite din activitățile din zonă.
Tot Autorității îi revine rolul principal în vederea garantării, protecției și conservării mediului marin. La
fel Autoritatea are menirea de a promova și încuraja cercetările științifice marine
 Test nr.9 Subiectul 1: Principiul protecţiei drepturilor si libertăţilor fundamentale ale
omului
1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului
Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – reglementeaza asigurarea
de catre stat a inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul lor si in afara frontierelor de stat.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după adoptarea
Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor omului apare in SUA,
la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea dreptul omului la viaţă şi la libertate. Carta
ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţii internaţionale in respectarea şi
garantarea drepturilor omului. Reafirmind in preambulul său „credinţa in drepturile fundamentale ale
omului, in demnitatea şi valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a bărbaţilor şi femeilor”,
Carta ONU consfinţeşte in mod expres obligaţiile statelor privind respectarea universală şi efectivă a
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex,religie, limbă
etc.Dintre documentele cele mai reprezentative care au fundamentat existenţa principiului respectării
drepturilor omului ca principiu de drept internaţional este necesar de menţionat: DeclaraţiaUniversală a
Drepturilor Omului 1948 ;Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale şi cu privire la drepturile civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a ONU 1966;
Declaraţia americană a drepturilor şi indatoririlor omului adoptată 1948; Convenţia pentru protecţia
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4 noiembrie1950 ;Actul final semnat la
Helsinki 1975 Documentele ulterioare adoptate in procesul CSCE la Madrid, Viena, Copenhaga şi Paris
1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiului
Drepturile omului sunt cele mai codificate la moment. Persoanele fizice in deferitele sale
acceptiuni este astazi destinatarul principal a surselor dreptului international.Au fost create o serie de
mecanisme care examineaza cauzele de nerespectare a drepturilor si libertatilor fundamentale. In DIP se
cunosc doua tipuri de asemenea mecanisme: jurisdictionale(CtEDO) si administrative(Comitetul de la
Geneva pentru drepturile omului). Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:drepturi civile si
politice; drepturi economice,sociale si culturale ;drepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un mediu
inconjurator sanatos,dr. la folosirea proprie a resurselor naturale,etc) De fapt, in virtutea acestui principiu
statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţional cum ar fi de pildă:- obligaţia statelor de a
respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;- obligaţia de a nu permite nici un fel de
incălcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciare la indemana celor ale căror drepturi au fost
incălcate;- să se preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de viaţă corespunzător asigurării
sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de adoptarea măsurilor sociale necesare;- să asigure
minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce impreună o viaţă spirituală şi de aşi rezerva
identitatea etnică, lingvistică şi religioasă;- obligaţia de a informa cu bună credinţă forumurile
internaţionale in legătură cu modul in care statele respectă şi aplică convenţiile internaţionale privind
drepturile omului, manifestand o receptivitate faţă de sugestiile şi propunerile altor state, faţă de
recomandările organizaţiilor internaţionale.In concluzie, este necesar de reţinut că intre principiul
drepturilor omului şi principiile egalităţii suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe raporturi de
incompatibilitate. este necesar de menţionat că documentele internaţionale creează doar un anumit cadru
juridic general legat de protecţia drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor prevederi se efectuează
in ultimă instanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi in general prin contribuţia
organelor interne ale statului care veghează respectarea necondiţionată a drepturilor omului in fiecare stat.
,
 Subiectul II:Platoul continental
2.1 Definiţi noţiunea de platou continental
Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de
marea teritoriala, pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana la limita
externa a marginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile marine de la liniile de baza de la care
se masoara latimea marii teritoriale ,
2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental
Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului continental:1. pană la
o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale, atunci
cand limita exterioară a marginii continentale este inferioară celor 200 mile marine,2. pană la o distanţă
de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale, atunci cand limita
exterioară a marginii continentale se intinde dincolo de 200 mile marine de la liniile de bază a mării
teritoriale, 3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care este
linia care leagă punctele de 2500 m adancime.(1 strelca-platoul continental,2-izobata de 2500 m,3-
prelungirea de 100 mile maritime)
2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului continental
Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental1. Statul riveran exercită drepturi
suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi exploatării resurselor sale naturale. 2.
Drepturile vizate anterior sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran nu explorează platoul continental
sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă astfel de activităţi fără
consimţământul său expres.3. Drepturile statului riveran asupra platoului continental nu depind de
ocupaţia acestuia, efectivă sau fictivă, şi nici de vreo declaraţie expresă.4. Resursele naturale vizate de
prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte resurse nebiologice ale fundului mării şi subsolului
acesteia, ca şi organismele vii care aparţin speciilor sedentare, adică organismele care, în stadiul în care
pot fi pescuite, sunt fie imobile pe fundul mării sau sub acest fund, fie incapabile de a se deplasa altfel
decât dacă rămân în mod constant în contact cu fundul mării sau cu subsolul acesteia.Cabluri şi conducte
submarine pe platoul continental1. Toate statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte submarine pe
platoul continental 1. În zona economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la
construirea şi de a autoriza şi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de:insule
artificiale;instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile economice; .2. Statul riveran are jurisdicţie
exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii şi lucrări, inclusiv în materie de legi şi reglementări
vamale, fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare.Foraje pe platoul continental Statul riveran are
dreptul exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul continental, oricare ar fi scopurile
acestora.Săparea de galerii Prezenta parte nu afectează dreptul statului riveran de a exploata subsolul
recurgând la săparea unor galerii,oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.
 Test nr.10 Subiect I: Cutuma Internaţională
1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutuma internaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă
al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.
1.2Comparaţi cutuma cu tratatu internaţional
Asemanari:Ambele sunt izvoare de DIPAu forta juridica obbligatorie Sunt create prin acordul de
vointa a statelor Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditii Sfera lor de
aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiu Deosebiri:-Tratatul+ Cutuma : -Recunoasterea se face
pe cale expresa +Recunoasterea se face tacit -Reprezinta un acord scris +Se incheie in forma verbala-
Ofera o regelementare clara si este usor _Se face apel la alte surse auxiliare de dovedit acordul de vointa
-Trebuie sa fie generala si constant +Se adopta prin anumite proceduri specifice repetata -Reglementeaza
aproape toate domeniile +Reglementeaza doar anumite sfere ale relatiiilor internationale -Intruneste
ambele elemente:spiritual si material +Lipsa elementului material
1.3Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei
Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care fiecare dintre
subiectele dedrept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor conforma acelei conduite ce
formeaza obiectulrespectivei reguli.Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă in
participarea organizaţiilor internaţionale la procesul cutumiar. Această participare se manifestă prin acte
care deşi emanăde la organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă poziţia adoptată
destatele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a consimţămantului statelor
careimbogăţeşte considerabil procesul cutumiar.Ca exemplu de rezoluţii ale Adunării Generale ale ONU
care au influenţat mult procesulcutumiar pot fi enumerate următoarele:a. Declaraţia universală a
drepturilor omului din 10 decembrie 1948; b. Declaraţia cu privire la declararea independenţei ţărilor şi
popoarelor coloniale din 1960;c. Declaraţia relativă la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
din 1963 etc.Cutuma are un neajuns, ce constă in dificultatea dovedirii existenţei acesteia,adică a
dovedirii conţinutului ei. Pentru a facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar putea fi luatein
considerare:actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale guvernului,acte ale administraţiei
publice locale etc.); orice acte ale organelor statului cu puteri in planul relaţiilor internaţionale (acte ale
unor ministere, note diplomatice, declaraţii de politică externă, corespondenţadiplomatică etc.)hotărari ale
instanţelor de judecată, cu incidenţă in materia dreptului internaţional;opiniile exprimate de delegaţiile
statelor in cadrul unor conferinţe internaţionale sau in cadrul unor organe aleorganizaţiilor
internaţionale;dispoziţiile unor tratate internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare nu intre
statele părţi, ci inraporturile dintre state terţe sau intre acestea şi statele părţi.In concluzie, putem constata
că cutuma internaţională işi menţine şi in prezent o insemnătatenormativă determinată.
Subiectul II: Statutul prizonierilor de război
2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război
Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, conceptul de prizonier
de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte din componenţaforţelor militare
aflate in conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe nemijlocit la acţiunimilitare) şi
orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea adversă, este prizonier de război .
2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război
Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarelecategorii de
combatant a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de voluntarifăcand
parte din aceste armate; b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din
mişcările derezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara sau in interiorul
propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat;c) membrii forţelor regulate care se pretind
ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute de putereadeţinătoare;d) Persoanele care urmează
forţele armate fără a face parte din ele, membrii civili ai echipajelor unităţilor demuncă sau ai serviciilor
insărcinate cu bunăstarea forţelor armate;e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol
arma in maini pentru a opunerezistenţă.Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii
mişcărilor de rezistenţă, precum şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul
inamic in scopulobţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare. Nu se bucură de statutul
prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii care au comis crime derăzboi, după ce un
tribunal competent a pronunţat o sentinţă impotriva lor.
2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război
Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană
larepatriere.Drepturi:Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau sănătatea
unui prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a Convenţiei, ei nu vor
putea fisupuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură care nu ar fi justificată de starea
sănătăţiilor1.Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter permanent, mai ales
impotrivaoricărui act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii publice982.Orice incălcare a acestor
reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care auefectuat-o, orice act ilicit din partea
puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate
infracţiuni grave şi echivalează cu crime de război.Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor
rămane in posesia lui,984 iar bunurileridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau
repatrierii lui.Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe
angajament in măsura incare legile naţionale ale statelor beligerante acceptă această
posibilitate.Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre după naţionalitate, sex, limba pe car o
cunosc,obiceiurile lor.In ce priveşte cantitatea, calitatea şi varietatea hranei, aceasta trebuie să fi
satisfăcătoare pentru a menţinesănătatea prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al
prizonierilor.Vor fi afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale, prevăzute in art. 6,
in limba cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi comunicate prizonierilor aflaţi in imposibilitatea
de a lua cunoştinţă detextul afişat. Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de război, cu
excepţia cazurilor incare legislaţia Puterii deţinătoare autorizează un tribunal civil in mod expres să
judece un membru al forţelor armate.In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se
pronunţă asupra femeilor gravide sau cu copii minori, precum şi asupra prizonierilor de război care n-au
implinit optsprezece ani.In cazul in care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu
vor fi pasibili de nici o pedeapsă.Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele
resurse băneşti care provin:• dintr-un avans din solda lunară vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de
gradul prizonierului;• din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în
prizonierat;• din suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de război;• din indemnizaţiile de
muncă plătite de autorităţile statului deţinător;• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau
colectiv, de la rude sau de la diverse societăţi decaritate.Prizonierii au dreptul la intocmirea testamentului.
Cadrul Convenţiei prevede că testamentul prizonierilor de război trebuie să fie intocmit conform
legislaţiei ţării lor de origine, care va lua măsurilenecesare pentru a aduce aceste condiţii la cunoştinţa
Puterii deţinătoare.Obligatii Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt obligaţi la salut şi la
semnele exterioare de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor armate faţă de toţi ofiţerii Puterii
deţi nă toare, in acest sens, fiindautorizat portul semnelor gradului şi naţionalităţii, precum şi al
decoraţiilor
 Test nr.11 Codificarea Dreptului Internaţional
1.1 notiunea de codificare a dip
Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin care se
realizeazăsistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul
mării,dreptul tratatelor etc.
1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme
principale:codificarea neoficială şi oficială.Codificarea neoficială se realizează sub forma numeroaselor
proiecte individuale elaborate deunii doctrinari, specialişti in domeniul dreptului internaţional public, sau
de către unele instituţii şi organizaţiiştiinţifice interne sau internaţionale cum ar fi Institutul de drept
internaţional,Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de drept internaţional ş.a.Codificarea
neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie pentru subiectelesale, insă cu toate acestea ea
poate fi luată in consideraţie atat in cadrul codificărilor oficiale, cat şi in practicastatelor precum şi in
jurisprudenţa internaţională.Codificarea oficială este realizată de către state, avand o forţă obligatorie
pentru subiecteledreptului internaţional, in măsura in care acestea recunosc şi acceptă caracterul
obligatoriu alactelor de codificare, devenind părţi contractante la tratatele de codificare. Codificarea
oficială a dreptuluiinternaţional a fost realizată pană in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui
generală. In acelaşi timp,există o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o codificare a
normelor regionale.Codificarea exista de 2 tipuri:de lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele
deja existente si de legeferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina la acel moment.
1.3 Estimaţi principale codificări esenţiale ale Dreptului Internaţional
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se intensifică după cel de-al doilea război
mondialsub egida ONU. Adunarea Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept internaţionalin
calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de a pregăti actele internaţionale de codificare a
dreptuluiinternaţional, de a formula cu precizie şi sistematic regulile dreptului internaţional, in domeniile
in care existăo practică juridică considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.Ca urmare a acestei
activităţi, Comisia de drept internaţional a elaborat proiecte a mai multor convenţii de codificare a
dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate de către state.Acestea sunt patru
convenţii de la Geneva asupra dreptului mării din anul 1958, Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile
diplomatice din anul 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 1963,Conveţia de la
Viena cu privire la dreptul tratatelor din anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale
din anul 1969,Conveţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cucaracter de universalitate din 1975,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor
in materie de tratate din1978,Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in materie de bunuri,
arhive datoriide stat din 1983,Convenţia de la Montego-Bay cu privire la dreptul mării din 1982,Conveţia
de la Viena cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre state şi organizaţii internaţionale sau
intreorganizaţii internaţionale din 1986 etc.In prezent, Comisia de drept internaţional se preocupă de
codificarea unor aşa domenii cumar fi: răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a
statelor şi a bunurilor acestora, statutulcurierului diplomatic şi a valizei diplomatice, reglementarea
relaţiilor dintre state şi organizaţiileinternaţionale, codificarea crimelor impotriva păcii şi securităţii
omenirii.
Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime
2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritime
Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă de interese intre subiecţii
dreptuluiinternaţional in legătură cu folosirea Oceanului Planetar, care opune contestaţii de ordin juridic
intre părţileimplicate.
2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a difirendelor maritime
Dintre mijloacele politico- diplomatice convenţia recomandă negocierea şi concilierea.
Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand apare un diferend intre statele părţi in legătură
cuinterpretarea sau aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat la un schimb de păreri
privind rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita cealaltă sau celelalte părţi
să supunădiferendul unei concilieri după o procedură specială. Această procedură este prevăzută la anexa
V la convenţie.Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune diferendul maritim unei proceduri de
concilierea fost acceptată de cealaltă parte, procedura de conciliere se declanşează printr-o notificare
scrisă. Comisia deconciliere se compune din cinci conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită de
Secretarul General alONU,pentru intocmirea căreia fiecare stat-parte la convenţie este abilitat să
desemneze patru conciliatori, carese bucură de cea mai inaltă reputaţie de imparţialitate, de competenţă şi
de integritate. Numele unui conciliator va rămane pe listă pană cand acesta esteretras de către statul-parte
care l-a desemnat.Partea care declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se aleg de
pe lista enunţată din careunul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri trebuie să fie menţionate in
notificare. Cealaltă parte ladiferend va numi in acelaşi mod doi conciliatori in termen de 21 de zile de la
primirea notificării. Dacănumirile nu sunt făcute in termenul prevăzut, partea care a declanşat procedura
poate, in săptămana careurmează după expirarea acestui termen, fie să pună capăt procedurii printr-o
notificare adresată celeilalte părţi,fie să ceară Secretarului General al ONU să efectueze aceste numiri.
Secretarul General al ONU va efectuanumirile necesare, alegand, cu consultarea părţilor la diferend,
persoane care figurează pe lista conciliatorilor,in termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de
cerere.Intr-un termen de 30 de zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor numi un
al cincileade pe lista de conciliatori, care va fi preşedinte. Dacă numirea nu este făcută in termenul
prevăzut, fiecare parte poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui termen, să ceară
Secretarului General al ONU săefectueze această numire conform aceleiaşi procedurii. Dacă părţile nu
convin altfel, comisia de conciliere işistabileşte singură procedura.In termen de 12 luni de la constituirea
sa comisia trebuie să prezinte raportul său. Pentru intocmirea lui, ea poate, cu consimţămantul părţilor la
diferend, să invite orice stat parte să-i prezinte punctul de vedere, verbalsau scris. Hotărarile de procedură,
recomandările şi raportul comisiei vor fi adoptate cu majoritatea membrilor săi. Comisia poate supune
atenţiei părţilor orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea pe cale amiabilă adiferendului. Comisia
ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile lor şi le face propuneri in scopul de ale ajuta să ajungă
la o rezolvare a diferendului pe cale amiabilă. Raportul va conţine eventualul acord intervenitsau, in lipsa
acestuia, concluziile sale asupra tuturor problemelor de fapt sau de drept referitoare la
obiectuldiferendului, precum şi recomandările pe care le consideră potrivite in scopul unei rezolvări
amiabile. Raportulse depune la Secretarul General al ONU şi se transmite părţilor in diferend. Acest
raport, inclusiv toateconcluziile sau recomandările conţinute, nu este obligatoriu pentru părţile in
diferend.Procedura de conciliere este incheiată in următoarele cazuri:1. atunci cand diferendul a fost
rezolvat,2. cand părţile au acceptat sau o parte a respins recomandările din raport printr-o notificarescrisă
adresată Secretarului General al ONU,3. la expirarea unei perioade de 3 luni de la data comunicării
raportului părţilor.Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi suportate de către părţile la diferend. Printr-un
acord aplicabil numaidiferendului respectiv, părţile la diferend pot conveni să deroge de la acesta
procedură.
2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în soluţionarea
difirendelor maritime.
Ratione materiae competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care ii
sunt supuse potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor chestiunilor prevăzute in mod special in orice alt
acord, careconferă competenţă Tribunalului. Ratione personae au calitatea de a se prezenta in faţa
Tribunalului statele- părţi la convenţie, precum şi entităţile, altele decat statelepărţi, in toate cazurile
prevăzute in partea a XI(„Zona”) a convenţiei sau pentru orice deferendo supus in conformitate cu orice
alt acord care conferăcompetenţă Tribunalului şi este acceptat de toate părţile la diferend.La examinarea
unui diferend supus lui, Tribunalul va aplica dispoziţiile convenţiei şi celelalte reguli de dreptinternaţional
care nu sunt incompatibile cu aceasta. Aceasta nu aduce atingere facultăţii pe care o areTribunalul de a
statua ex aequo et bono dacă părţile in diferend sunt de acord.Atunci cand una dintre părţi la diferend nu
se prezintă in faţa Tribunalului sau nu face uz de mijloacele pe carele are la dispoziţie, cealaltă parte poate
cere Tribunalului continuarea procedurii şi luarea unei hotărari.Absenţa uneia din părţi sau faptul că una
dintre părţi nu face uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol pentru
desfăşurarea procedurii.Atunci cand intr-un diferend un stat-parte consideră că are un interes de ordin
juridic, acesta se poate adresaTribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces. Dacă Tribunalul
admite cererea de intervenţie, hotărareasa privind diferendul va fi obligatorie pentru statul care a
intervenit,dar numai in măsura in care se referă laaspectele care au făcut obiectul intervenţiei. Tribunalul,
inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nunumai că are competenţa de a soluţiona diferendul, ci şi
că cererea este intemeiată in fapt şi in drept.Hotărarea Tribunalului este definitivă şi toate părţile trebuie
să i se conformeze. Ea nu este obligatorie decat pentru părţile in litigiu şi numai pentru cauza rezolvată.
La cererea oricărei dintre părţi, in caz de contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este
competent să o interpreteze.
 Test nr.12 Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional
1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente, obiectiv
existente şianume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi cutumiare,instituţii
şi ramuri dedrept internaţional.
1.2 Analizaţi elementele sistemului dreptului international
In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi
definită ca oregulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptului International ca fiind
obligatorie.Principiul fundamental de drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă,
impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apără valorile vitale caracteristice unei
anumite etapeistorice de dezvoltare a civilizaţiei umane.Instituţia dreptului internaţional poate fi definită
drept un ansamblu de norme juridice internaţionale, cereglementează un domeniu restrans al relaţiilor
internaţionale, şi anume, determină regimul juridicinternaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu
instituţia dreptului de trecere inofensivă prin marea teritorială)sau se referă la un obiect determinat de
reglementare juridică (de exemplu instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor
minorităţilor, instituţia recunoaşterii statelor etc.).Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii ramurale şi
instituţii interramurale. Sunt considerate instituţiiinterramurale acele instituţii compuse din norme juridice
care intră in componenţa a două sau mai multe ramuri(de exemplu instituţia răspunderii juridice
internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridiceramurale se creează in cadrul unei ramuri
concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu indreptul internaţional maritim pot fi
evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic al măriteritoriale, a zonei economice
exclusive, platoului continental, regimul juridic al mării libere etc.)Ramura dreptului internaţional
reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi cutumiare, cereglementează raporturile de un
anumit tip apărute intre subiecţii dreptului international in cadrul unuidomeniu mai larg de cooperare
internaţională, ce constituie obiect de reglementare a dreptului internaţional public şi are un grad inalt de
codificare universală, caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestuidomeniu concret al
relaţiilor internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţional public dreptulsecurităţii
internaţionale, dreptul cosmic,dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul mării,dreptul
aerian, dreptul diplomatic şi consular etc.
1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi continuă să-şi
schimbeconţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale (sfera
investiţională,informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul dreptului
internaţional, intilnite inliteratura de specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor savanţi de a
recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a dreptului
internaţional.Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele aflinduse in
permanentă dezvoltareşi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor ramuri şi instituţii pot
varia de la un stat la altul.Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional au apărut multe secole in urmă
(de exemplu dreptul tratatelor,dreptul conflictelor armate, un număr considerabil de instituţii ale dreptului
diplomatic, dreptului mării etc.).41Alte instituţii şi ramuri au apărut in secolul XX (de exemplu dreptul
aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţiiinternaţionale, dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului
continental, instituţia zonei economiceexclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia
repatrierii astronauţilor). Al treilea grup deinstituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de
exemplu dreptul International nuclear, dreptulinternaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului Kohen
o nouă ramură de drept internaţional apare atuncicind sunt intrunite următoarele criterii:criteriul normativ:
o totalitate de principii fundamentale, cum sunt interzicerea utilizăriiforţei, dreptul popoarelor de a
dispune de ele insele, egalitatea suverană a statelor, neintervenţia in afacerileinterne ale unui stat;criteriul
instituţional: modalitatea in care sunt exercitate pe plan internaţional funcţiilelegislativă,executivă şi
reglementarea diferendelor;criteriul subiectiv: determinarea creatorilor şi destinatarilor regulilor e
conduită.
Subiectul II: Funcţiile consulare
2.1Definiţi noţiunea funcţiilor consulare
Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale
personaluluiacestora.
 2.2Clasificaţi funcţiile consulare.
După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi: – funcţii cu
caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice; - funcţii economice importante: promovarea
schimburilor economice dintre statul trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară
consulatul activitatea; – funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre
culturale, având o activitateculturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde
funcţia consulară de promovare aculturii este de fapt una dintre cele mai importante;- funcţii care se
referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează în principal pe
promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat, consulatele se preocupă de problemele cetăţenilor.
Eleinclud de asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă, notariale, jurisdicţionale şi funcţii
care sereferă la marina comercială, nave şi aeronave şi la obligaţii militare.Din punct de vedere al
conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:a) funcţii care sunt conferite de către
statul trimiţător oficiului consular respectiv;b) funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor ,cel pe
teritoriulcăruia îşi desfăşoară activitatea.Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este
negociat şi inclus în convenţiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o
parteimportantă a acestor convenţii consulare se concentreazătocmai pe funcţiileasupra cărora cele două
state îşi dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare.
2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte
Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către misiunile
diplomaticeşi constau in:a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor
săi, persoane fizice sau juridice,in limitele admise de dreptul internaţional; b) a favoriza dezvoltarea
relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul trimiţător şi statulde reşedinţă şi a
promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in cadrul dispoziţiilor prezentei Convenţii;c) a se
informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,economice, culturale şi
ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această privinţă către guvernulstatului trimiţător şi a da
informaţii persoanelor interesate;d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului
trimiţător, precum şi vize şi altedocumente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul
trimiţător;e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;f) a
acţiona in calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele funcţii
deordin administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la aceasta;g) a apăra
interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de pe teritoriulstatului
de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;h) a apăra, in limitele fixate
de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor şiincapabililor, cetăţeni ai statului
trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei tutele sau curatelecu privire la ei;i) sub rezerva
practicilor şi procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pecetăţenii statului trimiţător sau a
lua măsuri in scopul asigurării reprezentării lor adecvate in faţa tribunalelor sau a altor autorităţi ale
statului de reşedinţă pentru a cere, in conformitate cu legile şi regulamentele statului dereşedinţă. adoptare
de măsuri provizorii in vederea apărării drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atuncicind, datorită
absenţei lor sau din orice alte cauze, ei nu-şi pot apăra in timp util drepturile şi interesele; j) a transmite
acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii in conformitatecu acordurile internaţionale
in vigoare sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice mod compatibil cu legileşi regulamentele statului
de reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie prevăzute de legile şiregulamentele statului
trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor f1uviale avand naţionalitatea statuluitrimiţător şi asupra
aeronavelor inmatriculate in acest stat, ca şi asupra echipajelor lor;1) a acorda asistenţă navelor şi
aeronavelor menţionate in alineatul k din prezentul articol, precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile
asupra curselor acestor nave, a examina şi a vizadocumentele de bord şi. fără a prejudicia prerogativele
autorităţilor statului de reşedinţă, a face anchete privindincidentele survenite in cursul călătoriei şi a
reglementa, in măsura in care legile şi regulamentele statuluitrimiţător autoriză aceasta, divergenţele de
orice natură intre căpitan, ofiţeri şi marinari;m) a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular
de către statul trimiţător, carenu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care
statul de reşedinţă nu se opune, saucare sunt menţionate in acordurile internaţionale in vigoare intre statul
trimiţător şi statul de reşedinţă.
 TESTUL13 Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public
1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONAL
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale
reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă
obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.—reprezinta
particularitati esentiale incomparatie cu dreptul intern
1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANIIn DIP
contemporan avem urm sub. :*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente unei
suveranitati si cu independenta proprie,alcatuita din teritoriu si populatie.* Entitatile statale contestate : -
Vaticanul-Orasele libere*Alti actori ai rel. internat. :-org.intern. reprezintă forme de coordonare a
colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care stateleau creat un anumit cadru juridico-
organizatoric prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi scopurile
organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru careau fost constituite.-
miscarile de eliberare nationala;-pers. Fizica- Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor
impotriva pacii si umanitatii, careconstituie infractiuni cu caracter international, raspunderea individului
se angajeaza pe plan international, infata instantelor jurisdictionale-corporatiile transnationale o entitate
economică formată dintr-o companie-mamă şi filialele ei din străinătate.-companiile publice
internationale-umanitatea
1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Publicluind in consideratie legea cu
privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptul ca RM face parte la conventia cu
privire la dr marii ne putem da seama ca din punc de vedere formel ea reprezinta unsubiec activ pe cind
practic mai avem multe pina la perfectiune.ideea principala mai departe improvizati
Subiectul II : Organele jurisdicționale internaționale
2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale international
Organele jurisdictiei internationale –totalitatea organelor internationale competente sa solutioneze
litigiileaparute intre sub. pe plan international.Din punct de vedere tipologic şi conceptual jurisdicţiile
internaţionale se impart in două mari categorii:1. Jurisdicţia internaţională ad-hoc şi2. Jurisdicţia
internaţională permanentăJurisdicţia internaţională ad-hoc. In dreptul internaţional public prin jurisdicţia
ad-hoc se subinţelege arbitrajulinternaţional. Marţian Niciu il defineşte ca fiind judecata pe plan
internaţional a unui diferend de către oinstanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in diferend La
randul său, din punct de vedere organizaţional,arbitrajul internaţional se poate constitui in următoarele
forme1184:- arbitrul unic,- comisia mixtă,- tribunalul arbitral,- tribunalul arbitral mixt,- arbitrajul
specialarbitrajul instituţionalizatArbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in conflict
pentru a se asigura şi pe această cale,imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase constituia pe o bază
paritară şi era formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.Tribunalul arbitral. El se constituie de
obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc., din care 1 sau 2 pot ficetăţeni ai statelor in conflict, iar
ceilalţi sau celălalt – cetăţeni ai altor state. Tribunalul arbitral mixt. După primul Război Mondial
tribunalele arbitrale mixte au avut ca sarcină soluţionarea diferendele născute dinrăzboi. Aceste tribunale
aveau o permanenţă relativă, fiind destinate să soluţioneze anumite categorii dediferende. Tribunalul
arbitral mixt era compus din trei membri – cate un cetăţean al unui stat neutru in
timpulrăzboiului.Arbitrajul special. Un astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii
aparte dediferende ce vor apărea eventual.Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale
internaţionale cu caracter permanent suntcreaţia secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte
Permanentă de Justiţie Internaţională (CPJI), infiinţatădupă primul Război Mondial prin Pactul Ligii
Naţiunilor. Prima şedinţă de inaugurare a avut loc in 1922,Curtea activand pană in 1946, cand cedează
misiunea juris dicţională in favoarea succesoarei sale – CurteaInternaţională de Justiţie (CIJ) La randul
său, instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după difersecriterii:1. După întinderea
competenţei distingem:- de competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
(CJUE);- de competenţă specială – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO),
TribunalulInternaţional pentru Dreptul Mării (TIM), Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU
,Curtea Internaţională Penală (CIP).2. După obiectul diferendelor:- teritoriale – CIJ;- in materia dreptulor
omului – CIJ, CEDO, CJUE;- de reprimare a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional
pentru exIugoslavia,Tribunalul internaţional pentru Rwanda;- maritime – TIM, CIJ.3. După calitatea
justiţiabililor:- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE, CEDO;- intre state şi persoane fizice sau persoane
juridice – CEDO, CJUE, TIM;- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;- intre organizaţii şi
persoane fizice – TIM, TANU.
2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALE
Dreptul internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilor internaţionale,
atat judiciarecat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă. Competenţa
jurisdicţiei de a decideasupra propriei competenţe se stabileşte in momentul examinării admisibilităţii
cererii introductive şi constituie baza unei puteri bine delimitate. Identificarea competenţei unei juriddicţii
internaţionale depinde demodalitatea de atribuire a ei. Dreptul contentiosului internaţional cunoaşte 3
modalităţi de atribuire acompetenţei:1. modalităţi convenţionale,2. modalităţi unilaterale şi3. modalităţi
autoritare.Modalităţile convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza
compromisorie.Compromisul este un acord care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea de a
judeca un diferend sau oserie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in compromis
vizează in egală măsură acordulin favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din punct de vedere al
dreptului internaţional compromisul este untratat internaţional, incheiat intre părţile diferendului care
trebuie să fie subiecte de drept internaţional public,respectiv se supune regulelor dreptului comun al
tratatelor internaţionale, reglementat prin Convenţia de laViena asupra tratatelor internaţionale din 1969.
Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă formadeclaraţiilor unilaterale de recunoaştere a
jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe internaţionale. Cu alte cuvinte,unele tratatele internaţionale prin
care se crează o jurisdicţie pot subordona autoritatea puterii jurisdicţionaleunei declaraţiei unilaterale, de
regulă facultativă, din partea statului contractant, prin care acesta recunoaşte,obligatoriu in privinţa sa
jurisdicţia internaţională.Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii
internaţionales-au realizat in practica internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului de
Securitate,organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre state să abiliteze o organizaţie
internaţională dea crea un tribunal international
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului international
In mod normal o jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei (asupra fondului) şi
poate recurge la proceduri incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape in mare parte inspirate
din procedura internă:1. Introducerea оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei
are loc printrun actunilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere contra reclamatului
sau prin notificareacompromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din Statutul CIJ, cererea sau notificarea sunt
adresate grefierului,care trebuie să le comunice imediat tuturor interesaţilor.Cererea sau notificarea
trebuie să indice expresobiectul diferendului şi părţile.2. Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării,
jurisdicţia aplică principiul contradictorialităţii şi părţilor li seasigură o egalitate procesuală. Orice
document adus in faţă tribunalului de către o parte este transmis celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt
reprezentate in faţa jurisdicţiilor internaţionale de către agenţii lor, care pot fiasistaţi de consilieri sau
avocaţi1214. De regulă, procedura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.3. Adoptarea hotărвrii.
Deliberările sunt secrete şi supuse unor reguli specifice fiecărui tribunal, destinate sădegajeze un enunţ
legal. Scopul lor este de a oferi fiecărui judecător posibilitatea să contribuie direct la procesul adoptării
opiniei colegiale a tribunalului Afară de procedura ordinară, jurisdicţia internaţionalărealizează acţiuni
procesuale in cadrul procedurilor incidente. Acestea sunt complementare procedurii de bazăşi de fapt, in
mare măsură, contribuie fie la buna ei derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii pană la
decizia finală. Tribunalul internaţional recurge la procedura incidentă in 3 situaţii, in cazul:1. Intervenţiei
terţilor. Dreptul contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un interes de ordin juridic,
dreptul de intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune două alte părţi1217. In acest
sens,terţul adresează o cerere tribunalului in care aduce argumentele ce justifică interesul său in cadrul
procedurii declanşate. In fine, tribunalul este acela care autorizează această intervenţie. In caz de
acceptare a terţului, elnu devine parte la proces, dar işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea tribunalului
in partea ce vizeazăinterpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii va fi opozabilă1218.2. Excepţiilor
preliminare. O excepţie preliminară este o obiecţie in adresa jurisdicţiei tribunalului scopulcăreia este de a
impiedica examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este frecventă in cazul candtribunalul este
sesizat unilateral printr-o cerere3. Măsurilor conservatorii. In principiu, introducerea unei cereri in
instanţa internaţională nu are efectsuspensiv. Deoarece procedurile jurisdicţionale sunt destul de lungi,
mai ales atunci cand sunt intarziate deexaminarea excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la
cererea unei părţi, ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie
nu constituie o practică frecventă, pentru că ar insemna suspendarea acţiunii care a condus la apariţia
diferendului, ceea ce ar insemna o avantajare provizoriea unei părţi in diferend1221.
 Test nr. 14 Subiectul I. Normele dreptului internațional
1.1Definiți noțiunea de normă de Drept InternațIonal
Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de
subiecţii dreptuluiinternaţional, ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca fiind
obligatorie. Conţinutul normelor dreptului internaţional il formează drepturile şi obligaţiile cu care sunt
investite statele şi alţi subiecţide drept internaţional.
1.2 Clasificați normele dreptului international
Clasificarea normelor de drept internaţional public comportă un interes deosebit teoretic, in
doctrină fiind propuse următoarele criterii de clasificare:1. in dependenţă de acţiunea faţă de cercul de
participanţi la raporturile de drept internaţional public pot fideosebite:- norme universale, care
reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.Aceste norme, fiind reguli de conduită
obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi de dreptinternaţional, formează dreptul
internaţional comun.- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr limitat de participanţi. Prin
norme regionale suntreglementate raporturile juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni
geografice insă cu referire laun obiect comun de reglementare.- norme locale sunt acele norme care
reglementează raporturile juridice dintre doi sau ciţiva subiecţi de dreptinternaţional. Normele locale pot
fi atit personificate cit şi nepersonificate.2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:-
norme materiale conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;- norme procesuale pot
fi definite in două accepţiuni. Lato sensu, norme procesuale sunt considerate normelecare reglementează
procesul de creare şi realizare a dreptului. Stricto sensu,normele procesuale sunt acelenorme care
reglementează procesul de realizare a dreptului. Normele procesuale posedă sancţiuni specifice.3. in
dependenţă de metoda de reglementare juridică, normele de drept internaţional se impart in:- norme
dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de comun acord, dacă aceasta nu
prejudiciază interesele legitime ale altor state.- norme imperative, care prescriu un model concret de
conduită juridică, de la care nu este permisă nicioabatere.Printre normele imperative au inceput să se
evidenţieze principiile fudamentale de drept internaţional, numitenorme jus cogens. Normele jus cogens
se deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaţional prinefectele pe care le produc in caz de
nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens provoacă nulitateaacţiunilor subiecţilor de drept
internaţional.
1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens
Normele jus cogens apar in sec. XX si pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu
privire ladreptul tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o norma acceptata si recunoscuta de
societateainternationala a statelor in ansamblu ei drept norma de la care nu se permite nici o abatere si
care poate fimodificata doar printr-o norma cu acelasi caracter.Trasaturile normelor jus cogens sunt
urmatoarele:generala;impersonala;universala;de maxima imperativitate.Astazi prin norme jus cogens se
subintelege acele 10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea fortei sineamenintarea cu aplicarea ei in
relatiile internationale(neagresiunii),imixtiunea in afacerile interne ale unu stat, solutionarea pe cale
pasnica a diferendelor internationale, integritatea teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor
internationale, dreptul popoarelor la auto-determinare, respectarea universala adrepturilor omului,
egalitatea suverana a statelor), care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.
Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universal
1.1.Definiți noțiunea de organizație internațională
Organiza ția internațională este o asociație de state fondate în baza principiului egalitîții suverane
care are la bază un act constitutiv (tratat internațional), are o structură proprie, bugetș i personalitate
distinctă de cea afondatorilor.
1.2.Analizați istoria creării O.N.U
ONU inițial a existat sub forma altei organizațiiși anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul de
laVersailles 1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea războaielor prin intermediul securită
țiicolective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomațieși îmbunătățirea calită ții vieții.
Liganu dispunea de armată proprieși după o serie e eșecuri nu a putut face față agresiunilor Axei Berlin-
Roma-Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.La încetarea războiului în 1945, reprezentanți ai 50
dețări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna CartaONUși astfel Liga a fost înlocuită cu Organizația
Națiunilor Unite moștenind numeroase agenții și organizații fondate de Ligă. Numele de ”United
Nations” a apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în 1942cînd 26
dețăriși-au unit for țele pentru a înfrunta Axa. 1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale
ONUPotrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:1) sa mentina pacea si securitatea internationala;2) sa
dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;3) sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in
promovarea respectului pentru drepturile omului;4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor
tuturor statelor.ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei caracteristice:a)Adunarea Generală –
este organul principal și deliberativ care poate examina principiile generale decooperare pentru
mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care guverneaza dezarmareasi
reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari cu privire la asemenea principii fie Membrilor
Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie Membrilor Organizatiei si Consiliului
deSecuritate. b)Consiliul economic si social – poate efectua sau initia studii si rapoarte privind probleme
internationale îndomeniile economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte domenii
conexe si poate facerecomandari în privinta tuturor acestor probleme Adunarii Generale, Membrilor
Natiunilor Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face recomandari în scopul de a promova
respectarea efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti.c)Consiliu de securitate –
duce răspunderea pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de Securitate poateancheta orice diferend
sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da nastereunui diferend, în
scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar putea pune în primejdiementinerea pacii si
securitatii internationale.d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt
capabile să seautoadministreze.e)Secretariatul – îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiț ii,
depozitarea tratatelor)f)Curtea Internationala de justitie - organul judiciar principal al Natiunilor Unite.
Test nr. 15Subiectul I: Raportul dintre dreptul international și dreptul intern 1.1Definiți ordinea juridică
international Prin ordine juridică internațională subînțelegem modul de organizare și funcționare a
societății internaționale, precumși principiile și modul de interacțiune între subiec ții Dreptului
Internațional.
1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Interna țional și national
În literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:1)Teoria dualistă – presupune că Dreptul
Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme absolut diferite care conț innorme ce reglemeatează diferite
raporturi juridice. Aceste sisteme evoluț ionează după metoda liniilor paralele,niciodată intersectîndu-
se.2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept care reglementează raporturi juridice
diferite însăse întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai întîlnite domenii de coeziune sunt: drepturile
omului, regim defrontieră, relații diplomatice. Această teorie cunoaște 2 accepțiun a) Monismul cu
privatul Dreptului Internațional (autor Hans Kelsen). Asemenea poziție e adoptată deconstituția Franței,
Federației Ruse. Această teorie prevede că atunci cînd există conflict între normeleDreptului
Internaționalși cel Național se aplică prevederile Internaționale. b) Monismul cu privatul Dreptului Intern.
Această teorie e antagonică celeilalte. Autor (kauffman). Această poziție e prevăzută de constituția
Nicaragua.
1.3 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al RM și dreptul
Internațional
Acest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede că:”1.Dispozițiile
constituționale privind drepturileși libertățile omului se interpreteazăși se aplică înconcordanță cu
Declaraț ia Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care RM este parte.2. Dacă
există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la careRM
este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ” (art.4)Citind articol se crează
impresia că prioritate asupra legilor interne au doar reglementările interna ționale ce ținde drepturile
omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor (inclusiv cele consituționale).Pentru a
elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999 s-a pronunțat asupra interpretării art. 4 și 8din
Constituție. Hotărîrea Cur ții Constituționale stipulează însă că:Reglementările internaționale au prioritate
asupra tuturor legilor înafară de cele constituționale.Reglementările internaționale au prioritate nu doar
dacăț in de domeniul drepturilor omului, dar oricarereglementări prevăzute în tratatele internaț ionale la
care RM este parte.
 Subiectul II: Regimul juridic al zonelor Polare
2.1Definiți noțiunea de zonă polară.
Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).
2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii și Antarcticii.
Statutul Arcticii este determinat de reglementările internaționale și legislația statelor riverane la
OceanulÎnghețat de Nord. O organizație internațională care are atribu ții în acest sens este Consiliul arctic
format din 8state care scopul de a coordonași coopera cu activită țile statelor în regiunea dată.Referitor la
Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat săși atribuie unele păr ți din Antarctica. Pentrua stabili
regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a semnat Tratatul de la Washington cu privire laAntarctica.
În vederea respectării lui s-a creat un sistem de control și inspecție reciprocă care se realizează
prinobservatorii desemnaț i de reprezentanții celor 12 păr ți la tratat. Pentru a soluționa problemele
referitoare laresursele minerale din zonă în 1988 a fost adoptată Convenția privind reglementarea
activităților asupraresurselor minerale din Antarctica.
2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticiiși Antarcticii
Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungăși continuă în prezent. O încercare de a
determinaca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria sectoarelor.
Această teoriefavoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost acceptată unanim. Unica
reglementare estecuprinsă în Convenția cu privire la Dreptul Mării din 1982 care recunoa și te dreptul
statelor riverane zonelor cuînghețuri să ia măsuri de protective și control asupra poluării pe o distanță de
200 m.m. În prezent Arcticanecesită o tot mai clară reglementare internațională.Principiul de bază al
regimului internațional al Antarcticii este – folosirea ei numai în scopuri pașnice. Aceastăzonă are un
statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica este însă liberă pentru cercetări
științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din 1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta
pretenții teritoriale asupra zonei.
 Test nr.16 Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor
1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor
Acest principiu permite consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta la
subiecti sai acalitatii de suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor juridica indiferent de
momentul aparitiei,factorul teritorial ,demografic,economic.
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea principiului
Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a
arătatnecesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul egalităţii
intreindivizi işi găseşte expresie şi relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze că egalitatea
statelor este oexpresie a suveranităţii lor.In ultimele decenii s- a dezvoltat o literatură bogată despre
egalitatea suverană a statelor,98 accentuindusesemnificaţia pe care o are acesta in promovarea unor relaţii
de inţelegere intre state.Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost mult teoretizat de jurişti de
prestigiu. In opinia profesoruluiGeorge Plastara „dreptul de suveranitate consistă in aceea că statul este
stăpin de a hotări aşa cum crede de cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a
infăptui ceea ce consideră că esteconform acelor interese.Principiul egalitatii suverane a statelor a fost
codificat in urmatoarele acte:1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale
statelor(Montevideo,1933)2.Carta ONU 19453.Declaratia principiilor care guverneaza relatiile reciproce
dintre state 19704.Actul final de la Helsinki 1975
1.3 Evaluati continutul juridic al principiului
Suveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului
internaþional.Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si dupã propria sa apreciere
problemele sale atât în plan intern cât si extern, fãrã a transgresa în nici un fel drepturile altor state si nici
principiile fundamentale aledreptului internaþional. Suveranitatea statului este unitarã si presupune
respectarea suveranitãþii altor state. Înceea ce priveste caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã
independenþa deplinã politicã sieconomicã a statului, dreptul acestuia de a fundamenta si a realiza dupã
cum am menþionat propria sa politicãexternã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin exclusivitate,
în sensul cã pe teritoriul unui stat nu potcoexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar una singurã.Una
din consecinþele principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea si
indivizibilitateateritoriului de stat.Legătura puternică a suveranităţii cu toate celelalte principii este
reliefată de faptul că din suveranitate decurgdirect o serie de consecinţe juridice precum: suveranitatea
permanentă asupra bogăţiilor şi resurselor naturale,dreptul de liberă alegere a regimului social-politic,
integritatea frontierelor statului, dreptul de a stabili relaţiioficiale, de a participa la viaţa internaţională, de
a adopta orice măsuri necesare pentru conducerea vieţiiinterne şi externe a poporului respectiv.Conţinutul
principiului egalităţii suverane a statelor este format din anumite drepturi şi obligaţii care le revin.Din
acest principiu decurg următoarele drepturi ale statelor: dreptul lor la personalitate internaţională,
dreptulstatului de a i se respecta integritatea teritorială, dreptul inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi
stabili singur sistemul său economic, cultural şi normativ, dreptul de a defini şi conduce in mod liber
relaţiile sale cu altestate conform dreptului internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor
internaţionale, de a fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe
internaţionale, dreptul de legaţie activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede insă şi unele obligaţii
pentru state cum ar fi respectarea suveranităţiialtor state, să respecte personalitatea internaţională a
celorlalte state şi să indeplinească cu bună credinţăobligaţiile sale internaţionale.Afară de aceasta, acest
principiu mai presupune că toate statele indiferent de factorii geopolitici au aceleaşidrepturi şi obligaţii
fundamentale aşa cum rezultă din dreptul internaţional cum ar fi egalitate de capacitate juridică a statelor
de a dobandi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan internaţional, participarea statelor incondiţii de
egalitate la crearea dreptului internaţional, la conferinţe internaţionale, la organizaţii internaţionale
precum şi aplicarea in mod egal a dreptului internaţional tuturor statelor. Astfel, este necesar să precizăm
căegalitatea in drepturi ca principiu care decurge din cel al suveranităţii statelor, nu presupune egalitatea
de factointre state, ci doar capacitatea egală din punct de vedere juridic de a dobandi drepturi şi obligaţii
in relaţiileinternazionale.La fel ca si in alte principii,aici se cunosc exceptii:1.procedura de votare pe
chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a ONU2.votul ponderat din cadrul FMI si ConsiluL
UE(proportional cu marimea teritoriului,nr. populatiei si PIB seacorda voturi suplimentare)
Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public
2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat
 Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in planvertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatiul aerian si subsolul statelor vecine.
2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de stat
Frontierele de stat se clasifică:A. După natura lor, in:a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se
seama de anumite particularităţi geografice, cum ar fialbia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul mării;
b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte, care despartteritoriile
statelor;c) astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite paralelele sau meridianele.B. După elementele
componente ale teritoriului, in:a) terestre, care despart uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie
de particularităţileterenului ea poate urma linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in
linie dreaptă, geometric sau astronomic; b) fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre
teritoriile a două state. Frontierele fluviale sestabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In
cazul fluviilor nenavigabile, frontierele sestabilesc pe linia mediană a fluviului. In cazul fluviilor
navigabile, linia de frontieră se consideră linia denavigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi
(thalweg), linii care de fapt in cele mai multe situaţiicoincid. In cazul in care fluviul are mai multe braţe,
frontiera se stabileşte pe braţul principal.In situaţia in care fluviul işi schimbă treptat cursul, frontiera se
stabileşte pe talvegul noului curs. Dacă fluviulişi schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche, fluviul
devenind apă interioară a statului pe teritoriul căruiase găseşte noua albie. Pe podurile care leagă două
state frontiera se stabileşte pe mijlocul podului, dacă intrecele două state nu există o altă
inţelegere.Aceeaşi regulă se aplică şi in cazul unor baraje de apă de frontieră.In situaţiile in care intre
teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează pe linia careuneşte punctele de uscat
cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul lacurilor sau mărilor.Un regim juridic special il
au mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu unical il serveşte astăziMarea Caspică, al
cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă, Kazahstan,Iran, Azerbaidjan şiTurkmenistan;339c)
maritime, reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale sau pe
bazaconvenţională cu statele vecine;(plus desenul din caiet privitor la fr. de stat)d) aeriene, separă spaţiile
aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de lafrontierele terestre sau acvatice in sus pană
la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la distanţa de100-110 km deasupra nivelului
mării).e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si acvatice
pina undeajung mijloacele tehnice de care dispune statul respective
2.3Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea
frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea. Delimitarea este
o operaţiune politicăşi juridică care constă in identificarea direcţiei principale şi descrierea amănunţită in
cuprinsul tratatuluiincheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului acesteia.Demarcarea este operaţiunea
propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite in textul tratatului. Aceastăetapă se realizează de
comisii mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la tratat şi au ca atribuţii stabilireatraseului frontierei
şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea documentelor ce consemnează infăptuireaacestei operaţiuni,
rezolvarea unor probleme legate de intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.Ulterior,in
dependenta de anumite circumstante poate interveni si redemarcarea.De asemenea,statele potrealiza si o
rectificare si anume precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumitecircumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de frontieră se stabileşte
prin legiinterne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi măsuri privind paza şi supravegherea
frontierei, controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de frontieră, căile şi
condiţiile de acces, intrare, ieşire,şedere, activitatea intr-o zonă determinată a teritoriului său de la
frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei destat a Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind
frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată la 17mai 1994, care reglementează:a) modul de trasare şi
de marcare a frontierei de stat; b) paza frontierei de stat;c) zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2
km);d) condiţiile in care se face trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport,mărfurilor
şi a altor bunuri;e) condiţiile in care se pot practica anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor
lemnoase şi accesorii ale pădurii);f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in
domeniul pazei frontierei de stat.Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine urmează să fie
reglementate problemele comune de frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de
frontieră etc.
 Testul 17 Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
1.1Definiţi noţiunea de izvor de DIP
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutumainternaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă
al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.---mijloace de determinare a normelor
de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.
1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul
internaţionalreglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţionale.Tratatul internaţional reprezintă un
izvor principal aldreptului internaţional public şi, este cel mai important in reglementarea relaţiilor dintre
subiectele dreptuluiinternaţional. O primă consacrare juridică a tratatului internaţional o putem remarca in
Convenţia de la Vienadin anul 1969 cu privire la dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental
al tratatelor in istoriarelaţiilor internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al
dreptului internaţional şica modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi
regimurile lor constituţionale”.Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici posibilitatea incheierii
tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală(aşanumitele gentlemen’s agreements). Acestea insă ţin mai
degrabă de domeniul trecutului decat de present.
1.3 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor
Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma scrisa a devenit
dominantain practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori cu utilizarea unor
indici numerici,formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare importanta la delimitarea frontierilor cu
statele vecine. Cutoate acestea nici acordurile incheeate in forma verbal nu au disparut din practica
statelor. Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei misiuni diplomatice din legatie in ambasada, fie
pentru stabilirea relatiilor diplomatice.Denumirea acordurilor orale este gentlemen’s agreements.
Doctrinarii au pareri diferite cu privirela natura juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi
valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii leneaga acest caracter.Elementele tratatelor international se
impart in esentiale si accesorii. Elementele essential sunt: partilecontractante, acordul de vointa al
partilor, obiectul si scopul tratatului.Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele, organizatile
international interguvernamentale sau alteentitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciatObiectul il formeaza drepturile si
obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat. Obiectul trebuie safie licit si realizabil.Scopul
reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea contractului.
Subiectul II: Misiunile diplomatice
2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice
Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu acre este investita o persoana ,calitatea care i se
atribuie pt a oindeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi ansamblul de activităţi specific funcţiei sau
rolului.Misiunilediplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici,demnitari şi funcţionari ai statului.
2.2 Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice
Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice:
cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau biroul cultural, secţia
sau biroul de presă,secţia consulară.Cancelaria ocupă locul principal în misiunea diplomatică. Aici se
primesc, sunt pregătite şi trimise toatedocumentele care cad în competenţa şefului de misiune, unde se
coordonează munca tuturor celorlalte secţii.Secţia economică şi comercială vizează dezvoltarea relaţiilor
economice, în general, a celor comerciale înspecial, între cele două state.Secţia ataşatului cultural este de
dată relativ mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea culturală înexterior, dar şi procesul
invers.Biroul ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare, dar şi de observare, precum şi colaborare
în acestdomeniu.Competenţele misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena
constau în special în:A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;A ocroti în statul acreditar interesele
statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele administrate de dreptulinternaţional;A duce tratative cu
guvernul statului acreditar;A se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia
evenimentelor din statul acreditar şi araporta cu privire la aceasta statului acreditant;A promova relaţii de
prietenie şi a dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele două state.
2.3Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente
 Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:1)Funcţia de negociere ţine prin
excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele ambelor state încercând a se pune de
acord, a găsi puncte de interes comun în probleme bilaterale sau multilaterale. Demulte ori negocierea
este sinonimă cu diplomaţia.2)Reprezentarea se manifestă prin participarea agenţilor diplomatici la
evenimentele vieţii publice,simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care acesta o adoptă
faţă de momentele semnificativeale vieţii publice din ţara de reşedinţă 3) Funcţia de observare şi
informare. Observarea îi permite agentului diplomatic să se informeze şi să trimităguvernului său rapoarte
periodice.4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea de raporturi cât mai bune, menţinerea
unei atmosferecât mai amicale, contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.5)Funcţia de
protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor fizice şi juridice.6)Funcţia
consulară. Este o practică de dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul acreditant poate
înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.
 Testul 18 Subiectul I: Încheierea tratatelor internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor internaţionale.
Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate de catre o
categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere incheerii
unui tratatinternational cu scopul de a reprezenta interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.
Fazele de incheere a unui tratat international sunt:Manifestarea de vointa de a incheea un
tratatPregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin canale
diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a organizatiei internationale
sau de catrecomitetul de lucrul a conferintei internationale. Adoptarea se face in baza votarii, de regula
tratatul multilateralse adopta cu votul majoritatii calificate(2/3;3/4)Stabilirea auteticitatii textului
tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul este veridic, definitiv si nu poate fimodificat. Este o faza
importanta realizata prin urmatoarele instrumente:1) semnarea, 2)semnarea adreferendum ( are loc numai
atunci cind reprezentatul nu are deplinele puteri pentru participare fazelor incheeriitratatului) si este o
semnatura definitive.parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul
tratatului.exprimarea consimtamintului la obligatiunile tratatului care se face prin ratificare sau
semnare,acceptarea,aprobarea,confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca: depozitare,
inregistrarea, publicarea. .
1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega prin tratat.
Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:Semnarea are de regula
ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.Schimbul instrumentelor care constitue un tratat
la fel reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamintuluistatelor de a se angaja printrun tratat
international atunci cind: a) instrumentele prevad ca schimbul lor va aveaacest effect, sau b)este stabilita
pe alta cale ca aceste state convin ca schimbul de instrumente sa aiba acesteffect.Rtificarea- exprimarea
consimtamitului unui stat prin intermediul autoritatilor sale competente de a fi legat printr-un tratat
international care este semnat de reprezentantii sai.Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de
exprimare a consimtamitului statului de a fi parte la aceletratate care nu necesita sa fie ratificate dar care
prevad aprobarea lor.
Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime
2.1Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.
Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice cu latimea de
pana la 12 milemarine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva.la limita
exterioara a mariiteritoriale se instituie frontiera statului riveran.Apele interioare marine –sunt suprafete
acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul ununi stat si liniade baza de la acre se masoara latimea
marii teritoriale.
2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.
Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă în larg,
considerată cafăcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii statului riveran, suveranitate
care se extinde şiasupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi asupra solului şi
subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin legislaţia internă a statului
riveran,ţinându-se cont de prevederiledreptului internaţional Reglementarea navigaţiei în marea teritorială
de către statul riveran are ca scopasigurarea securitatii traficului, separarea cailor de navigatie, pilotajul,
prevenirea abordajelor etc.Celebraformulă a lui Bynkershoek potrivit căreia puterea unui stat se termină
acolo unde se termină forţa armelor sale,a condus la fixarea lăţimii mării teritoriale pană la o distanţă
echivalentă unei impuşcături de tun Compromisulacceptat a fost formulat de Convenţia din 1982 la art. 3
care prevede o delimitare unilaterală a mării teritoriale In acest sens, Convenţia autorizează limita
maximă de 12 mile marine, statelor revenindu-le două metodealternative de delimitare, utilizand linia de
bază normală sau linia de bază dreaptă.
2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor străine în apele
teritoriale
.Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima
conferinţă asupradreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost reglementată în art.14-23
dinConvenţia de Montego-Bay,reprezintă un progres, prin prevederea unor reglementări mai detaliateşi
mai clare în comparaţie cu Convenţiadin 1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea este inofensivă atât
timp cât nu aduce atingere păcii,ordinii dedrept, liniştii publice sau securităţii statului riveran. Trecerea
trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile Convenţiei şi alte reguli ale dreptului internaţional.
Art. 18 dispune că“prin trecere se înţelegefaptul de a naviga în marea teritorială în scopul:a)de a traversa
fără a intra în apele interioare ori a face escalăîntr-o radă sau instalaţie portuară situată în afara apelor
interioare;b)de a intra în apele teritoriale sau a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă sau
instalaţie portuară, sau de a o părăsi” O precizare ce seimpune în legătură cu dreptul de trecere inofensivă,
se referă la locul încare trebuie să se afle nava înmomentul când s-ar angaja în una dintre activităţile
nepermise şianume “în marea teritorială”, deoarece numaiîn această zonă beneficiază de dreptul de
trecereinofensivă, în apele interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.
 Testul 19 Subiectul I: Efectele tratatului inernaţional
1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.
Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această noţiune
inţelege“un acord internaţional incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul internaţional,
1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.
Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se
aplica peintreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de
reglementare raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte ex:
conv. Dela Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Efectele asupra
subiectilor desi sunt obligatorii pentru totisbiectii de DIP in procesul de incheere a tratatelor poate
participa un numar restrins de subiecti iar ca regulatratatele creaza efecte juridice doar pentru statele care
au participat la procesul de incheere sau de aderareulterior.Efectele tratatelor in timp incepe sa produce
efecte juridice:a) la data expresa indicate in text, b)lasurvenirea evenimentelor cum ar fi declansarea unui
conflict armat, c)respectarea anumitor conditii legate deintrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele
juridice: a) expirarea termenului pentru care a incheeat daca partile nu au solicitat din timp, b) odata cu
atingerea scopului, c)odata cu incetarea anumitor evenimente pentrucare era preconizat, d) daca apare un
nou trata cu acelasi obiect dar ci dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare a tratatului:
Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa unanima a partilor.
Abrogarea poate fi expresa si tacita.Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a unui stat la un
tratat incheiat de acesta.Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune capăt unui tratat. În
cazul unui tratat multilateraldenunţarea poartă caracterul unei retrageri.La fel reprezintă temeiuri de
încetare şi:Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de drept internationalExpirarea
termenului de valabilitatea a tratatuluiExecutarea complete a tratatuluiSurvenirea unei conditii rezolutorii
expres prevazuta în tratatDrept urmare a constatarii nulitatii tratatului internationalReducerea numarului
de participanti la tratatul multilateral sub numar necesar pentru intrarea in vigoare aacestuiaDrept urmare
a doptarii unor decizii obligatoriii din partea anumitor organizatii international.
Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului
2.1Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Metodele de razboi - acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentruatingerea scopuluifinal al razboiului.Mijloc de razboi -acele instrumente folosite de parti pentru
realizarea scopului final al razboiului.
2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent armata nu trebuie
folosita decitimpotriva celui care o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila este
alcatuita din persoanecare nu participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu este ingradit
nici un atac derazboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa aiba un singur scop legitim de slabire a
fortelor militare ainamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi trebuie sa identifice cu egzactitate
obiectivele militare pe care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai mijloace si metode de atac strict
necesare pentru distrugereaobiectivelor militare alese.
2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului
Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma incendiara, 4. bombele
caseta,5.minele antipersonal, 6.minele capcana, 7.gloantele dium.Metodele de razboi interzise sunt:-
otravirea apei surselor alimentare, -folosirea semnelor distinctive alinamicului, comitetului international,
a comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide. In toateconflictele armate, dreptul
beligerantilor de a alege metode de purtare a razboiului nu este nelimitat. Esteinterzisa indreptarea
atacurilor intentionate, fara discriminare, de terorizare sau represalii impotriva populatiilor civile. De
asemenea sunt interzise in ce priveste persoanele si bunurile civile: capturarea deostatici, folosirea de
scuturi umane, inrolarea fortata in cadrul armatei inamice, represaliile, deportarea sitransferul fortat de
populatie.
 Testul 20 Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor
omului
1.1 Defniţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura de Drept Internaţinal
Public
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme şi principii
de naturăconvenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduita statelor pentru asigurarea respectării
şi protecţieidrepturilor şi libertăţilor fundamentale fără discriminare atât pe timp de pace, cât şi pe timp de
război, precumşi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.
1.2Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului.
Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut in sec. XIX-
lea. Azi esteuna di cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta ramura de drept international
dreptul international aldretorilor omului are propiiile izvoare si principii care sunt codificate in legislatia a
mai multor state.Principalele izvoare ar fi:Declaratia universal a drepturilor omuluidin 1948,Pactul
international cu privirela drepturile civile si politice1966, declaratia islamica universala1981, Carta ONU
din 1945 etc.In DIP sun 2ramuri care la prima vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si
DI umanitar. DI al drepturilor omului reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu character
absolute pe care statele sunt obligatesa le respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar
are drept scop protectia persoanei fizicedoar in perioada conflictelor armate .
1.3Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omului
În perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate spre crearea
unui cadrunormativ si institutional universale de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale
susceptibile sa previnaorice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a drepturilor inerente
conditiei si dezvoltarii sale. Ele aufost create în mare parte în cadrul sau sub egida Organizatiei Natiunilor
Unite si institutiilor sale specializate.Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Acest document, semnat în
1945 este inedit dupa natura sa juridica: pe deo parte este actul constitutiv al ONU si se supune normelor
dreptului organizatiilor internationale, iar, pe dealta parte, este un tratat international care se supune
dreptului comun al tratatelor internationale, astfel cum afost codificat prin Conventia de la Viena asupra
dreptului tratatelor.Carta Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un
astfel de document. Ceeace numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este un ansamblu
format din trei instrumentedistincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948, Pactul cu
privire la drepturile civile si politicesi Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,
ambele din 1966.
Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare internaţională
Stramtorile internaţionale. Din punct de vedere geografic, stramtoarea internaţională estedefinită
ca o porţiune de mare stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare douăalte mări. Din punct
de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de dreptulinternaţional decat dacă ele „servesc
navigaţiei internaţionale”.
2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin strîmtorile
internaţionale.
Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de trecere prin
strimtorileinternational: dreptul de trecere in transit si pasajul inofensiv.Prin trecere în tranzit se înţelege
exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul unui tranzitcontinuu şi rapid prin
strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică exclusivă şi o altă parte amării libere sau
zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor
statelor fără piedici, cu restricţia că acest drept nu se extinde asupra strâmtorilor formate între
teritoriulcontinental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută
prin marealiberă sau o zonă economică exclusivă de comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa
continuităţii şi arapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge la
teritoriul unui stat riveran,a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul
acestui stat. Pasajul inofensiv s aplică strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă
marea teritorială a unui stat şi o partea mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care
sunt formate între teritoriul continental alunui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă există de-a
lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonăeconomică exclusivă de comoditate comparabilă.
Exercitarea dreptului de trecere inofensivă prin acestestrâmtori nu poate fi suspendată. În cazul
strâmtorilor internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeştede pasajul inofensiv în principal prin
recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru submarine de a trecesub apă, ceea ce-l aseamănă
mult cu dreptul de trecere prin apele arhipelagice.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.
Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu Marea
Egee prinstrâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori punând în comunicare Marea Neagră şi Marea
Mediterană.Ambele strâmtori se află sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace, navele comerciale se bucură
de o libertatedeplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea, oricare ar fi pavilionul şi încărcătura lor,
fără nici oformalitate, cu excepţia controlului sanitar, stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în
strâmtori. Regimul juridic de trecere a navelor de război depinde de categoria şi tonajul lor. Navele uşoare
de suprafaţă, navelemici şi cele auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin
strâmtori, dar numai ziuaşi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile înainte, dacă e
vorba de navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz
trebuie să fie specificate denumirea,tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii, dacă e
cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în trecere prin strâmtori, nu trebuie să
depăşească, cu unele excepţii, 15.000 tone,cuprinse în cel mult două nave. Această restricţie nu se
răsfrânge asupra navelor militare aflate în avariere întimpul trecerii, care se supun, în asemenea
circumstanţe, măsurilor speciale de siguranţă dictate de guvernulturc. Navele militare de linie cu un tonaj
superior al statelor riverane au accesul prin strâmtori cu condiţiatrecerii unul câte unul, însoţite de cel
mult două torpiloare. În nici un caz, navele de război nu vor putea folosi, pe durata tranzitului
strâmtorilor, aeronavele pe care le au la bord. Submarinele militare pot trece prin strâmtoridoar ziua, în
mod izolat şi să navigheze la suprafaţă. În timp de război, în situaţia când Turcia nu este parte beligerantă,
navele comerciale beneficiază de dreptul de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor
militare ale statelor beligerante, cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori. Celelalte
navemilitare se bucură de libertatea de trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia
devine beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări, iar navele
comercialeale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor bucura de libertatea de trecere şi
navigaţie prinstrâmtori, cu condiţia că nu vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor naviga doar ziua pe
şenalul indicat deautorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine atunci când Turcia se consideră
ameninţată de un pericol iminent de război.
 Test 21 Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP
1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP
1. act unilateral, prin care un Stat cnstata existenta anumitor fapte sau acte, care pot avea
consecinte asupradrepturilor si obligatiilorsale sau asupra intereselor sale politice, si declara espres sau
admite implicit caacestea constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale juridice viitoare in raport
cu noua entitate sausituatie2. “procedeu” prin care un subiect de drept internaţional, in mod special un
stat, care nu a participat la naştereaunei situaţii sau la adoptarea unui act, acceptă ca acea situaţie sau act
să-i fie opozabile; adică admite caefectele juridice ale acestora să i se aplice3. reprezinta actul declarativ
dar nu constitutiv, constata existenta unui Stat care exista ca effect al crearii nu carezultat al actului de
recunoastere
1.2 Analizati subiectii, tipurile si formele recunoasterii
Subiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara recunoasterea sunt:
crearea unui noustat, instalarea unui nou govern, statutul de neutralitate.Recunoaşterea poate imbrăca
două forme, şi anume:- recunoaşterea expresă -se face printr-un act special al organului de stat competent,
act unilateral – declaraţiesau notificare formală – adresată noului stat, prin care se exprimă in mod cert
intenţia de a-l recunoaşte ;- recunoaşterea tacită- este cea care se poate deduce din faptele concludente ale
unui stat, cum ar fi stabilireade relaţii diplomatice, incheierea unui tratat bilateral, care reglementează
problema generală, fără a enunţarezerve in privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele latino-
americane, mai simplu spus e manifestata prin atitudinea statului fata de entitatea pe care o recunoaste.In
privinta formelor recunoaterii au fost expuse 2 teorii:teoria lui Tobar guvernele ajunse pe cale
neconstitutionala la putere nu trebuie recunoscuteteoria lui Estrada- guvernele ajunse pe cale
neconstitutionala la putere trebuie recunoscute tacit De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune
recunoastere expresa sau tacita ci vizeaza doar guverneleajunse la putere pe cale neconstitutionala.
Recunoasterea guvernelor atrage automat recunoasterea statului, pecind recunoasterea statului nu
ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea guvernului respectiv.Tipuri ale recunoasteriiDin punctul de
vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:- de jure, de facto, ad hocAtat recunoaşterea de
jure, cat şi recunoaşterea de facto, se exprimă prin actul oficial al statuluide la care emană recunoaşterea.
Deosebirea dintre aceste forme constă, in general, in intindereaefectelor juridice ale recunoaşterii.1. in
cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul care recunoaşte şi cel recunoscut suntmai restranse ca
intindere, avand un caracter nestabil şi provizoriu, in sensul că ea operează indomeniile consimţite de
către statul care o acordă (cooperare economică internaţională).*este un mod de recunoastere incomplet,
constituind o fază premergătoare pentru recunoaştereade jure, nu e definitiva, poate fi revocată.*e
acordata pt anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din partea noului stat de
aaccepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a rezolva probleme
proeminente.2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă şi definitivă, irevocabilă, deoareceefectele
ei se sting numai odată cu incetarea calităţii de subiect de drept al statului recunoscut.*are ca efect
recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce rezultă din
exercitareasuveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in diferite domenii, in mod
special arelaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate bilaterale etc.3. recunoasterea ad hoc- are
loc cind se desfasoara un eveniment international si are efecte jur limitate in timp.
1.3 Analizaţi efectele recunoaşterii
Actul recunoaşterii este doar un act de suveranitate prin care un stat constată apariţia unui altstat
ca subiect dedrept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al dreptului internaţional public
din momentulapariţiei sale şi nu din cel al recunoaşterii sale de către celelalte stateEfectul recunoaşterii
este că statul recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele care laurecunoscut, cu toate
consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând să-şi exercite drepturile şi să-şi asumeobligaţiile
internaţionale specifice statelor, intre statul ce recunoaste si cel recunoscut se stabilesc relatiidiplomatice-
efectul normal al recunoasterii. Totusi ar trebui de remarcat ca recunoaşterea este o condiţie astabilirii
relaţiilor diplomatice,dar nu antrenează în mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este un efectobligatoriu.
Subiectul II: Interpretarea tratatelor international
2.1 Definiti interpretarea tratatelor international
Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina sensul unui
cuvint sau alunei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau obscure ale unei dispozitii
2.2 Analizati metodele si formele de interpretare a tratatelor international
 Distingem 2 moduri de interpretare a tratatelor: internationala si internainterpretarea
internationala- in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare poate fiautentica- facuta de partile
contractante ale tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul incheierii tratatulu, prin clauze
interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din practica concordanta a statelor inaplicarea
prevederilor unui tratat international. jurisdictionala-efectuata de tribunalele arbitrale sau instante de
judecata internationale (CIJ, CJCE), in cazul incare partile nu pot ajunge la un accord asupra interpretarii
tratatului.are forta obligatory doar pentru partileaflate in diferendfacuta de catre organizatiile
internationale –nu au character obligatoriu2. interpretarea interna- se impune doar organelor statului in
cauza, nu si altor state parti la tratat.poate fi ointerpretare guvernamentala interna facuta de autoritatile
publice guvernamentale, competente in domeniulrelatiilor externe, sau poate fi efectuata de catre
instantele de judecata ale statelor parti
2.3 Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor internationale:
Sunt codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generalesa fie de buna credinta-
interpretarea sa aiba in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitatesens obisnuit al termenilor tratatuluisa
se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu exceptia cazurilor cind sunt utilizate in sens
specialinterpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-fraza, alineatul partea din
tratat(preambul, anexe)interpretare in lumina obiectului si scopului sau- raportarea interpretarii la
sensurile si scopurile pe care partilele’au avut in vederereguli speciale stbilite de practica conventionala
international regula sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt neclareneadmiterii
interpretarii termenilor in sens absurd sau national-in contradictie cu contextul, obiectul,
scopultratatuluiregula efectului utilinterpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l
faca faraeffect(nul)
 Test nr. 22 Subiectul I: Rezerve la tratate internaţionale
1.1 Defniţi noţiunea rezervei Potrivit Convenţiei de la Viena (1969)
rezerva=o declaraţie unilaterală, făcută de un stat atunci cand semnează,ratifică, acceptă sau
aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să excludă sau să modifice efectul juridic al unor
dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv.*un mijloc ce permite statelor care nu
sunt de acord cu toate prevederile unui tratat să devinătotuşi părţi la acesta.
1.2Analizati conditiile în care pot fi formulate reserve
Articolul 23 al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea rezervelor:1)
rezervele trebuie să fie formulate in scris şi comunicate statelor contractante şi altor state careau calitatea
să devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in scris;2) rezervele sunt
formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptăriisale, ori in momentul aderării.3)
Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită ) rezerva ce le’a fost notificata sau
formulaobiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii timp de 12 luni de la notificarea rezervei
=acceptare tacită.Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită formularea ei in scris.Conditii in care sa fie
admisa formularea unei rezerve:1) rezerva să nu fie interzisă de tratat;2) rezervele să nu se refere la acele
dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este exclusă posibilitatea formulării de rezerve;3) rezervele
să se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este prevăzută posibilitatea formulării
de rezerve;4) rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.
1.3 Evaluaţi efectele pe care le produce rezerva
Rezervele au drept scop producerea unor modificari in cadrul raporturilor stabilite inttre state. In
funcţie deatitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi aleunui tratat
internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte putem specifica ca se stabilesc
raporturileconvenţionale intre state:1) intre statul care a formulat una sau mai multe rezerve şi statele care
le-au acceptat continuăsă acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte articolele faţă de care au
fost formulaterezerve, dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele modificate conform rezervelor;2) intre
statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la rezerve, in dependenţă de atitudineadiferită a
acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de raporturi:a) statele care au formulat obiecţii la
rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor tratatului,neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul
rezervatar; b) aceleaşi state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea in intregime
atratatului in raporturile dintre ele şi statul autor al rezervelor.3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut
rezerve, se aplică in intregime, intre părţile contractante care n-auformulat rezerve.
Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic
2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIP
Dr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic al sp
extraatmosferic,inclusive lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al obiectelor cosmice precum si
principiile de cooperare aleStatelor in vederea exploatarii si explorarii sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului extraatmosferic
Primele explorari si investigatii ale spatiului cosmic s’au initiat in 1957 prin lansarea primului
satelit artificialal pamintului, si se initiaaza in acest sens necesitatea elaborarii unor principii si norme
juridice ce vor reglementa relatiile intre state in privinta sp cosmic si activitatilor spatiale. Un rol principal
in acest sens l’aavut ONU prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a spatiului cosmic, care
elaboreaza o serie de acte normative internationale ce formeaza cadrul legal al DI al spatiului cosmic,
activitate reglementata si inlegislatiile nationale ale statelor ce participa la explorarea si utilizarea
cosmosuluisi corpurilor ceresti.Pentru a desfasura codificarea dreptului extraatmosferic trebuie sa
evidentiem care sunt izvoarele acestui drept,in primul rind sunt aceleasi ca si ale DIP, desigur avind si
izvoare specifice. Locul de izvor principal il ocupatratatele internationale multilaterale care consacra
normele de baza ale DI cosmic , care se aploica atit statelor cit si organizatiilor internationalePrincipalele
tratate internationale ce regl acest drept sunt: — „Tratatul cu privire la principiile care guvernează
activitatea sta telor in materia de exploatare şi utilizare aspaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi altor corpuri
cereşti”, din 27 ianuarie 1967 (in vigoare din 10 oc tombrie1967, denumit pe scurt „Tratatul cu privire la
spaţiul cosmic”” din 1967); — „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi restituirea
obiectelor lansate in spaţiulcosmic”, din 22 aprilie 1968 (In vigoare din 3 decembrie 1968, denumit pe
scurt – „Acordul cu privire lasalvarea astronauţilor din 1968”); — „Convenţia cu privire la răspunderea
internaţională pentru dau nele provocate de obiectelespaţiale”, din 29 martie 1972 (in vigoare din l
septembrie 1972, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la răspunderea internaţională din 1972”);810
— „Convenţia asupra inregistrării obiectelor lansate in spaţiul cosmic”, din 14 ianuarie 1975(in vigoare
din 15 septembrie 1975, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la inregistrarea obiectelor cosmice din
1975”); — „Acordul cu privire la guvernarea activităţilor statelor pe Lună şi celelalte cor puri cereşti”,din
18 decembrie 1979 (in vigoare din 11 iulie 1984, denumit pe scurt – „Acordul cu privire la activitatea pe
Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979”).Un rol nu mai putin important il are si cutuma- aceasta
ocupind un rol second dupa tratate, cit si importantadeosebita mai au si rezolutiile Adunarii Generale
ONUInca de la inceput dr cosmic a avut pronuntat character de universalitate, fiind aplicabil atit statelor
cit sicelorlalte subiecte ale sale. Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun inceput dr al
pacii sicolaborarii internationale in folosul intregii omeniri, este un dr originar si autonom in cadrul DIP
2.3 evaluati principiile dr extra atmospheric
Principiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967, stind la baza
regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si organizatiilor internationale, a spatiului cosmic si
corpurilor ceresti.Acest tratat totusi se limiteaza doar la enumerarea principiilor neprecizind continutul si
ndefinind notiunile de baza ale Dr cosmic, insa aspectul lacunar ale prevederilor tratatului cosmic au fost
completate prin adoptareade noi tratate privind activitatile cosmice si spatiale, elaborate la initiative
Adunarii gen a ONU.Pr folosirii cosmosului exclusive in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate,
stabileste oblige statelor de adesfasura activitati cosmice in interesul mentinerii pacii pr explorarii si
folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii omeniri- specifica obligestatelor de a
se asigura ca de rezultatele activitatii cosmice vor beneficia toate tarile si popoarele, acest pr implica
colaborarea cit mai strinsa in activitatea spatiala a statelor princ libertatii de explorare si folosire a
cosmosului de catre toate Statele-de aici decurg mai multe dr pt state siOrganiz Internat,: dr de a
desfasura acitivitati pasnice in cosmos, dr lde acces in conditii de egalitate, in spatiulcosmic sip e
corpurile ceresti, dr la libera exploatare si folosire a cosmosului, dr de a avea acces la rezultateleactivitatii
stiintifice spatiale…pr neadmiterii apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic
si corpurile ceresti nu potface obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin proclamarea
suveranitatii lor, prin folosinta sau altmijlok. De aici reiese interdictia si obligatia statelor de a nu’si
extinde suveranitatea lor asupra spatiului cosmicsi corpurilor ceresti pr pastrarii jurisdictiei si proprietatii
statului de lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-pt ca S saeercite dr de proprietate juridical
asupra unui obiect spatial e necesar ca acesta sa fie inregistrat in registrulacelui stat.de aici reiese obligatia
de a inmatricula obiectelecosmice lansate de ele in registrul lor national pr cooperarii internationale in
activitatea cosmica-se tine cont de interesele corespunzatoare ale tuturor celorlalte state parti la tratat pr
interzicerii contaminarii cosmosului si de a produce skimbari nocive in mediiul terestru-trebuie sa
evitecontaminarea daunatoare a spatiului cosmic si corpurilor ceresti cit si skimbarile nocive in mediul
terestru, caurmare a introducerii substantei extraterestre pr raspunderii internationale a statelor pt intreaga
activitate spatiala-toate statele poarta raspundereinternationala pt activitatile nationale in cosmos
indifferent daca ele sunt desfasurate de organeguvernamentale sau neguvernamentale pr considerarii
astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principala pt state de a proteja si ajutaastronautii, in
az ca ei se afla in primejdie, au aterizat fortat pe teritoriul altui stat decit cel de lansare sau auaterizat
fortat in alta zona a oceanului decit unde erau asteptati
 Test nr. 23 Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre
1.1Definiti notiunea de fluviu international
* in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua sau mai multe
state din punct de vedere economic.* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe mai multor state,
care sunt navigabile pina la varsarea lor in mare sau ocean
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe Dunare
Dunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.La congresul de
la Viena a fost recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data regimul generalinternational de
navigatie pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din 1856 prin care se instituie principiul
libertatii de navigatie si Comisia Europeana a Dunarii.A doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in
cadrul conferintei de la Paris 1921 prin care se instituielibertatea de navigatie care e asigurata cu obligatia
Statului de a acorda egalitate de tratament pentru toatenaveleRegimul actual al Dunarii e reglementat de
Conventia de la Belgrad 1948, prevederile careia se aplica portiuniinavigabile a Dunarii de la Ulm(RFG)
pina la Marea Neagra, prin canalul Sulina (Romania)*Navigatia pe dunare e libera pentru cetatenii,
navele comerciale, marfurile tuturor statelor in conditii deegalitate*navele au dreptul de stationare,
procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce calatori, sa seaprovizioneze cu combustibil,
alimente* navele militare ale statelor rivverane eu dreptul de a naviga doar pe portiunea de fluviu
cuprinsa intregranitele proprii, in afara acestora- doar pe baza de intelegere* navelor miliatare ale statelor
neriverane le e interzisa navigatia pe Dunare*Administratiile fluviale speciale au misiunea de a executa
lucrari hidrotehnice pt imbunatatirea navigabilitatiiDunarii in anumite sectoare* atributiile Comisiei
Dunarene sunt de coordonare si recomendare, consultare si uniformizare
1.3 evaluati structura si functiile Comisiei Dunarii
Comisia Dunării, organ cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost create prin Tratatul
de la Parisdin 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi atributii de elaborare a regulamentului de
navigatie fluviala,stabilirea si perceperea taxelor de la vasele in trecere pe Dunare, sanctionarea
contraventiilor savirsite pedunareComisia Dunării, alcătuită din reprezentanţii statelor riverane, cate unul
din partea fiecărui stat, a avut iniţialsediul in oraşul Galaţi (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost
stabilit la Budapesta.Atributiile acesteia sunt in general de coordonare si recomandare, de consulatre si
uniformizare . in baza propunerilor si proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in
interesul navigatiei,desfasoara studii de uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere fluviala,
face recomandari statelor sitransmite materialul documentar necesar pentru elaborarea de catre fiecare stat
riveran a regulamentului denavigatie, coordoneaza serviciile hidrometeorologice pe Dunare, publica
pentru nevoile navigatiei harti siatlaseComisia se bucura de personalitate juridical iar membrii ei de
imunitate diplomatica, localurile, arhivele sidocumentele comisiei sunt inviolabile
Subiectul II: Crimele de război și contra umanitățIi
2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatii
Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se incalcă in mod
grav regulilestabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul de
desfăşurare a conflictuluiarmat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in cadrul
acestuia. (asinatele inmasa,executarea ostaticilor,jefuirea)*Termenul de crimă de război este o expresie
care desemnează incălcarea normelor de purtare a războiului decătre orice persoană sau persoane, militare
sau civilecrima contra umanitatii-Conform articolului 6 al Statutului tribunalului de la Nurnberg
constituie crime contraumanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman comis
impotriva populaţiei civileinainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice,
rasiale sau religioase, indiferent dacăincalcă sau nu legea internă a ţării unde au fost comise.* fapte prin
care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valori supreme alefiinţei
umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor persoane.
2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor international
crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazelecoabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte ce aduc atingere unor obligaţii internaţionale
esenţiale.Pentru prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului militar
internaţionalde la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei categorii:• Crime de război;•
Crime impotriva umanităţii;• Crime contra păcii.Analiza actelor incriminate in Statut sunt inspirate din
instrumente anterioare privitoare la legile şi biceiurilerăzboiului, respectiv Convenţiile de la Haga din
1907 şi Convenţiile de la Geneva din 1929Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in
conventiile de la Geneva din 1949 si in Protocoluladitional 1 la aceste conventii de la Geneva care au
stabilit obligaţia statelor de a adopta legislaţia necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le
prevăd, de a căuta persoanele vinovate şi de a le deferitribunalelor sale indiferent de naţionalitate, potrivit
principiului represiunii universale. Scopul Protocolului 1din 1977 e de a dezvolta si consolida sistemmul
represiv al conventiilor din 1949Crimele contra umanitatii sunt definite pentru prima data in Statutul
tribunalului militar international de la Nurnberg care atribuie la categoría crimelor contra umanităţii
următoarele fapte: omorul intenţionat,exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă forţată,
deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pe motive politice,
rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusivcurăţirea sau epurarea etnică, orice alte acte inumane
comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate etc),
genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.Adunarea Generală a ONU prin
Rezoluţia nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor nucleare şitermonucleare, considerandu-
le crime contra umanităţii. .
2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatii
Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii
internaţionaleesenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a populaţiilor, au fost
scoase in afaralegii şi, pentru a impiedica şi descuraja comiterea lor, a fost creată o instituţie juridică nouă
– răspundereainternaţională a statelor şi persoanelor vinovate de comitere a astfel de crime, prin care se
incalcă in mod gravregulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare
lamodul de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in
cadrulacestuia. sunt condamnabile pe temeiuri morale, etice sau religioase, intrucat ele constituie incălcări
alenormelor legale, au drept rezultat lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi, duc la degradarea scopurilor şi
principiilor beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei propriilor forţe militare, afectează relaţiile cu
altestate şi pot cauza represalii din partea oponenţilor. cuprind, fără a fi limitate, asasinatul, relele
tratamente saudeportările de civili pentru munci forţate, sau in orice alt scop, a populaţiei civile in
teritoriile ocupate,asasinarea sau relele tratamente ale prizonierilor de război sau ale persoanelor aflate pe
mare, executarea deostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi
satelor sau devastarea carenu este justificată de necesităţile militare.Conform articolului 6 al Statutului
constituie crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia,deportarea şi orice act inuman comis
impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice,
rasiale sau religioase, indiferent dacă incalcă sau nu legea internă a ţării undeau fost comise. Crimele
contra umanităţii, asemenea celorlalte crime internaţionale pot fi comise de organeleunui stat sau de
persoane particulare, in timp de pace sau de război. rezultă că fac parte din categoria crimelor contra
umanităţii următoarele fapte: omorul intenţionat, exterminările, punerea in sclavie sau obligarea lamuncă
forţată,deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pemotivepolitice,
rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică, orice alte acteinumane
comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată, lipsirea de libertate
etc),genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.S’a incriminat folosirea armelor
nucleare şi termonucleare, considerandu-le crime contra umanităţii.Unele dintre faptele care se incadrează
in categoria crimelor contra umanităţii figurează şi printre infracţiunileclasice de drept comun (omorul,
tortura, violul, prostituţia, lipsirea ilegală de libertate, obligarea la muncăforţată etc.)Gravitatea deosebită
a crimelor contra umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această categorie seincadrează fapte
prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale – valorisupreme ale
fiinţei umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a mai multor naturacrimelor
contra umanităţii se comit in baza unor planuri concrete, ele constituind acţiuni premeditate.Caracterul de
masă al crimelor contra umanităţii se manifestă prin numărul mare de victime pe care le produc,asemenea
crime fiind indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor indivizi izolaţi, fie că lezarea priveşte
o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite grupuri in baza unor criterii precise care
ledelimitează de populaţia civilă in general.Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă este crima de
genocid. Ca urmare a gravităţii pe care o prezintaceastă este reglementată distinct de celelalte crime
contra umanităţii.Termenul genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi latinescul cide care
inseamnă a ucide,distrugerea colectivelor rasiale, religioase, etnice
 Test 24 Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta bona fidem
1.1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide
Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o atitudine
constructivă inindeplinirea angajamentelor internaţionale care au fost asumate de către state.*pacta sunt
servanda,exprimă in planul dreptului, regula morală generală care impune respectarea cuvintuluidat.
Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda, insă, nu coincide integral cu ea, in sensul
căaceastă regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului.
1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea
Prin cipiuluiacest principiu e cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi
este consacrat intr’omultitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe care il
are acesta. Este prevazutin preambulul Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce
evidentiaza obligatia statelor membrede a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Cartei
ONU. Conventia de la Viena 1969 are oimportante deosebita in reglementarea acestui principiu, stabilind
cao rice tratat in vigoare leaga partile sitrebuie executat de ele cu buna credinta.Actul final de la Helsinki
precizeaza ca statele in exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se conformezeobligatiilor jur ce le revin
in virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat acest principiu in Legea privind tratatele
internationaleal RM, astfel RM un poate invoca prevederile legislatiei sale interne ca justificare a
neexecutarii unui tratat la care e parte. Un lucru important ce trebuie de evidentiat este ca
trebuierespectate doar tratatele legale, licite si juste din punct de vedere a DI, cit si in corespundere cu
nórmele juscogens
1.3Evaluati continutul jur al principiului
acest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind unul din eleméntele principale ce se stabilesc
in reltiileintre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele sunt oblig sa indeplineasca cu buna
credinta si pedeplin tratatele internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a dreptului si echiitatii,
si trebuie s asteamereu la baza relatiilor dintre state, la baza interpretarilor si executarii obligatiilor ce le
revin. Initialrespectarea angajamentelor avea carácter mai mult religios, fiind insotite de diferite ritualuri
religioase, maitirziu acestea luind forma bunei credinte ca obligatie de onestitate si indatorire de onoare.
Sunt obligatorii doar respectarea tratatelor licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si nicidecucm
cele ilegale impuse prinforta. Prin intermediul acestui principiu evaluam importanta de garantare a
respectului intereselor nationale aletuturor statelor, deci, prin conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta
suntservanda prezintă o importanţă deosebită, in special in contextul relaţiilor internaţionale actuale,
pentrurealizarea şi dezvoltarea unor raporturi normale intre toate statele, membre ale comunităţii
internaţionale
Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare
2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si consulare
imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate să-l
acordeorganelor diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin această expresie este desemnat
intregulcomplex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul acesteia din partea
statului acreditar
.2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si consulare
In cadrul procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si multitudinea de
conventii carestabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile acestora
in raporturilestabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.Tratatul internaţional este un izvor important
al dreptului diplomatic.Prima convenţie internaţionala care a reglementat aspecte ale activităţii
diplomatice a fost Regulamentul de laViena din 1815 cu privire la agenţii diplomatici. La 18 aprilie 1961
a fost adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile diplomatice, RM aderind in 1993. În 1963 a
fost adoptată Convenţia cu privirela relaţiileconsulare, la care RM adera in 1993. La 10 decembrie 1969
Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Convenţiacu privire la misiunile speciale.Mai sunt o multitudine
de astfel de conventii ce vizeaza dreptul consular si care s’ar referi la imunitati si privilegii diplomatice.
La o buna pate din ele a aderat si RM, fapt ce ne demonstreaza ca statul nostru este ointeresant in
stabilirea relatiilor si dezvoltarea acestora cu alte state in diferite domenii, inclusiv inmentinerea relatilor
diplomatice.Pe parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale
carereglementează activitateaorganizaţiilor internaţionale si, în special, privilegiile şi imunităţileacestor
organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la privilegiileşi imunităţile
Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.
2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulare
Analiza iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile conventiilor
care lestabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca conventia internationala ar contribui la
favorizarearelaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor constituţionale
şisociale” şi ar mai trebui deevidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea avantaje unor indivizi, ci in a
asigura îndeplinirea eficace afuncţiilor misiunilor diplomatice ca organe de reprezentare a
statelor”.1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce principiului general, potrivit căruiaorice
persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot fi absolute, funcţionale sau relative,în funcţie de
termenul şi caracterul activităţii beneficiarului., acestea suntenumerate in continutul Conventieide la viena
din 1961, in imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă, imunitatea de a
depunemărturie.2.Privilegiile diplomatice sînt acele înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către statul
acreditarmisiuniidiplomatice sau personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de
următoareleprivilegii: scutirea deimpozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele destinate
uzului oficial al misiunii, scutirea de oriceimpozite şi taxe pentru drepturile şi taxele percepute de misiune
privindactele oficiale, la rindul lor trebuie dementionat ca si agenţiidiplomatici se bucură de careva
privilegii, printre care enumeram:scutirea de impozite şitaxe,scutirea de prestaţii personale, scutirea de
plata asigurărilor sociale, scutirea de taxe şi control vamal.Convenţia de la Viena (1961) cu privire la
relaţiile diplomatice, mai stabileste caorice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de
acestea din momentul aflarii pe teritoriulstatului acreditar,sau de la data notificării misiuniisale la M.A.E.
al statului acreditar, si le pierde din momentulce paraseste teritoriul acestui stat
 TESTUL25 Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP
1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale
reglementate dedreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi asumă
obligaţii internaţionale,iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.
1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATI8ILOR INTERNATIONALE CA
SUDIECTE DEDREPT INTERNATIONAL
In epoca contemporană, organizaţiile internaţionale reprezintă o formă de armonizare a eforturilor
statelor indirecţia unei colaborări internaţionale, pentru realizarea căreia statele au creat un cadru
juridicoorganizatoric(instituţional) – o organizare cu caracter permanent. Organizaţiile internaţionale
reprezintă un fenomencaracteristic al relaţiilor mondiale actuale, fiind chemate să contribuie la
dezvoltarea inţelegerii şi colaborăriidintre state, la asigurarea păcii şi securităţii in lume. Calitatea de
subiect de drept al organizaţiilor internaţionale guvernamentale este exprimată prin posesia de drepturi şi
aptitudinea de a dobandi şi indepliniatribuţiile in baza statutului sau altor acte constitutive. Astfel, statele
nu pot renunţa la aceste instrumente desecuritate colectivă, de cooperare economică şi tehnică, de
unificare a eforturilor colective pentru soluţionareaunor probleme actuale şi acute de interes comun, care
sunt mai necesare ca oricandsau chiar indispensabile incondiţiile globalizării. Unele organizaţii
internaţionale guvernamentale participă la relaţiile internaţionale innume propriu, ca subiecţi derivaţi şi
limitaţi ai dreptului internaţional public.Eficienţa activităţii organizaţiilor internaţionale guvernamentale
depinde de modul in care participă la eastatele membre. Examinarea sub raport static şi dinamic a acestei
instituţii, pornind de la cauzele politice,economice şi sociale care au stat la baza infiinţării ei, permite
desprinderea caracteristicilor definitoriiale organizaţiilor internaţionale.O primă caracteristică a
organizaţiilor internaţionale se referă la faptul că membrii acestora sunt statelesuverane. Organizaţiile
internaţionale guvernamentale, au la baza creării lor un tratat incheiat intre două saumai multe state.
Această trăsătură a organizaţiilor internaţionale este una dintre cele esenţiale, ea evidenţiind dela inceput
că in cadrul organizaţiilor internaţionale sunt prezente state suverane şi egale in drepturi, care auconsimţit
liber să adere la activitatea organizaţiilor respective printr-un act de voinţă proprie. Pornind de laaceasta,
apare cu claritate că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a voinţei şi eforturilor statelor,şi
nu un rol de subordonare O a doua caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la modul in care
acestea au luat naştere. Unelement comun tuturor organizaţiilor internaţionale este faptul că asupra
infiinţării lor s-a convenit in cadruluneia sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un
anumit număr de state. La conferinţele deconstituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme referitoare la
scopurile şi obiectivele organizaţiei, membrii şicompetenţele acesteia, tipurile şiformele de activitate,
modul de formare şi funcţionare a secretariatului şidiverselor organe ale organizaţiei, incetarea activităţii
etc.Din aceasta derivă o a treia caracteristică a organizaţiei internaţionale, şi anume, permanenţa instituţiei
astfelconstituite. Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul continuu, fără intreruperi al
activităţiiorganizaţiei. Această trăsătură deosebeşte organizaţiile de conferinţele internaţionale, care sunt
entităţidistincte, cu caracter temporar.Specifică organizaţiilor internaţionale este şi unitatea lor, exprimată
prin faptulcă ele au voinţă proprie, care işi găseşte expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor
internaţionale. Inunele situaţii, voinţa proprie a organizaţiilor internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor
membrilor lor, deci, este autonomă.O altă caracteristică a organizaţiilor internaţionale este aceea că ele
dispun de organe proprii permanente, careasigură realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit
de către statele membre şi indeplinesc diferitefuncţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă
caracteristică este aceea că organizaţiile internaţionale şifuncţionarii acestora se bucură pe teritoriul
statelor membre de privilegii şi imunităţi.
1.3 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca subiect DIP
In opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia să exercite funcţii şi
drepturi carenu pot fi explicate decat pe baza posedării intr-o largă măsură a personalităţii juridice
internaţionale şi acapacităţii de a acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate separată de statele
fondatoare şi ca subiectde drept internaţional distinct. Sa ajuns la concluzia că Organizaţia este o persoană
juridică internaţională.264In afară de ONU, şi alte organizaţii internaţionale in baza actelor lor
constitutive, care le conferă drepturi şiobligaţii, au o personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de
drept internaţional cu caracter derivat,secundar, limitat.In prezent calitatea de subiect de drept
internaţional public a organizaţiilor internaţionale guvernamentale esteunanim recunoscută şi acceptată.
Personalitatea juridică internaţională a organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este
identică, prin conţinutul său pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniulde activitate şi intinderea
competenţei fiecărei organizaţii internaţionale. Pentru ca organizaţiile internaţionalesă-şi poată atinge
scopurile pentru care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre adobandi
drepturi şi a-şi asuma obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional, să poată sta in justiţie spre a-
şivalorifica eventualele pretenţii şi să aibă un anumit statut juridic care le subliniază poziţia lor
internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe langă aceste capacităţi fundamentale
legate de personalitatea juridică internaţională s-a mai adăugat şi aceea de a intreţine relaţii
diplomatice.Datorită unei stranse legături intre personalitatea juridică şi capacitatea de a-şi angaja
responsabilitatea,capacitatea organizaţiei internaţionale corespunde capacităţii limitate de a acţiona in
dreptul internaţional.Sintetizand practica internaţională actuală, reţinem că unei organizaţii internaţionale
i se recunoaşte indeosebi:• personalitatea de drept internaţional;• inviolabilitatea sediului şi libertatea de
comunicare oficială;• imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi vamale.Statutul juridic al
unei organizaţii internaţionale nu constituie incă un principiu de drept internaţional, ci existănumai ca
soluţie de speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin tratatul de constituire, care este atributiv de
personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce cuprinde statutul.Pentru garantarea
independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii internaţionali beneficiază de imunitatefiscală şi
jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială şi de pensii. Statutul juridic alfuncţionarilor
internaţionali este cuprins de regulamentele organiz
Subiectul II: Dreptul internațional aerian
2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE DREPT
INTERNATIONAL PUBLIC
Dreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi constituie un ansam
blul de norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre subiectele sale, relaţii
care iau naştere caurmare a explorării şi folosirii spaţiului aerian de către aviaţia civilă.O altă definiţie a
acestei ramuri de drept: dreptului internaţional aerian cuprinde normele juridice carereglementează
folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul juridic al aeronavelor şi regulile referitoarela
circulaţia aeriană.statul este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale,
cuprinzandşi spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.
2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN
Dreptul aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare а progreselor
rapide indomeniul aviaţiei, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene, a creării unor norme de
dreptinternaţional, care să guverneze activitatea statelor in aer.De menţionat, că unele reguli juridice, cu
privire la spaţiul aerian au fost formulate inaintea apariţiei şi adezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre
exemplu, privea spaţiul aerian (lucru care aparţine tuturor). In evulmediu, spaţiul aerian era privit ca
aparţinand proprietarului pămantului.Problema suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о
insemnătate practică abia spre sfarşitul secolului alXIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu
apariţia şl dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a starnit оluptă indarjită intre state pentru dominaţia
aerului. Existau la acea etapă două teorii privind spaţiul aerian:libertatea aerului şi suveranitatea asupra
spaţiului aerian. După primul război mondial, lupta dintre cele două principii s-a terminat cu triumful
definitiv al principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. Potrivitacestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale, cuprinzand şispaţiul aerian de
deasupra mării teritoriale.Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian а fost consacrat intr-o
serie de convenţii internaţionale,cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919, Convenţia de la Havana din
1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Prin Convenţia de la Paris din 1919, „inaltele părţi contractante
recunosc că fiecare putere are suveranitateacompletă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra
teritoriului său”. Spaţiul aerian de deasupra larguluimării este liber. Statele contractante admit insă, in
relaţiile dintre ele, in condiţii de egalitate şi reciprocitate,libertatea de trecere, pe baza căreia fiecare stat
se obligă să acorde in timp de расе — şi fără о autorizaţiespecială — aeronavelor civile ale celorlalte
părţi contractante libertatea de trecere paşnică pe deasuprateritoriului său, in condiţiile stabilite de
convenţie.Prima convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a inlocuit regimul
Convenţiei din 1919.Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă a statului asupra
spaţiului aerian dedeasupra teritoriului său. Potrivit convenţiei, aeronavele civile, proprietate par ticulară
şi care nu sint folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au dreptul de a zbura peste teritoriul
celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face escale in scopuri necomerciale, fără a avea nevoie
de о autorizaţie prealabilă. Acestdrept este subordonat insă unor restricţii legate de securitatea zborului.
Statele contractante au dreptul ca, pentru asemenea raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii
prescrise de ele sau să obţină о autorizaţiespecială.Prin această convenţie se infiinţează şi Organizaţia
Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.), instituţiespecializata a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a)
funcţia de reglementare şi administrare; b) funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de
convenţii internaţionale privind aeronavigaţiainternaţională;c) funcţia jurisdicţională şi de arbitraj, care
revine Consiliului organizaţiei, in soluţionarea diferendelor ivite inactivitatea statelor membre in
domeniul aeronavigaţiei, precum şi cele refe ritoare la interpretarea şi aplicareaconvenţiei şi a altor
acorduri privind aeronavigaţia internaţionalăO altă convenţie adoptată la Chicago,Convenţia cu privire la
tranzitul serviciilor aeriene internaţionale (convenţia celor ”două libertăţi”) prevede căstatele contractante
recunosc dreptul de survol fără escală, aeronavelor civile folosite in servicii aerieneinternaţionale
regulate, precum şi escale in scopuri necomerciale (alimentare cu combustibili, reparaţii etc.).Atreia
convenţie, Convenţia cu privire la transportul aerian internaţional (denumită convenţiacelor “cinci
libertăţi”), prin care se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale. Aceste libertăţi aleaerului
sint:1) dreptul de survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă trecerea lor
inofensivă prin acest spaţiu, fără să aterizeze ;2) dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe teritoriul
unui stat, in vederea aprovizionării cu carburanţisau pentru reparaţii ;3) dreptul aeronavelor străine de a
debarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri provenind din statul a căruinaţionalitate о are aeronava, pe
teritoriul oricărei рăгţi contractante la convenţie;4) dreptul unei aeronave străine de a imbarca pasageri,
corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia statului ei deinmatriculare ;5) dreptul aeronavei străine de a
debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte contractantă a
convenţiei.
2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE AERIENE
Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că fiecare stat are
suveranitatedeplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat deasupra teritoriului său. În cuprinsul
acestui spaţiu, careconstituie spaţiul aerian naţional, se recunoaşte libertatea traficului aerian, implicând
un drept de trecereinofensivă a aeronavelor civile ale altor state care să se exercite în condiţii stabilite de
fiecare statSuveranitatea statului asupra spaţiului său aerian se materializează în primul rând prin dreptul
său de a stabiliregimul juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru aeronavele naţionale, cât şi
pentru cele străine Fiecare stat reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a
spaţiului său aerian şi poateinterzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest
spaţiuOrice violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a
suveranităţiistatului şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să aterizeze, şi de
a lua şi altemăsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii saleOrice aeronavă are
naționalitatea statului în ale căror registre este înscrisăCu prilejul înmatriculării se face distincția între
aeronavele de stat și cele civile; distincţia nu are în vederecriteriul proprietăţii ci funcţiile pe care le
îndeplinesc aeronaveleCStatele au competența deplină și exclusivă de a stabili regimul juridic al spațiului
lor aerian cu privire laorice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri comerciale,
militare, competență jurisdicțională etc., cu luarea în considerare a angajamentelor international Evoluția
tehnicilor de navigație aerianăși intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o largacolaborare
internațională pentru stabilirea unor reguli juridice internaționale profitabile pentru toate statele
=>ONFORM CONVENTIEI DE LA CICAGOPrevederile acesteia se aplică numai aeronavelor civileși
nu se va aplica aeronavelor de statAeronavele de stat, în care sunt incluseși cele pentru servicii miltare,
vamale sau de poliție, nu pot survola sauateriza pe teritoriul unui alt stat fară să obțină autorizație din
partea acestuiaStatele contractante sunt obligate sățină seama de securitatea navigației aeronavelor civile
când stabilescreglementări pentru aeronavele de stat.aeronavele fără pilot pot survola teritoriul altui stat
numai în baza unei autorizații speciale a acestuia și curespectarea regulilor impuse prin autorizație, mai cu
seamă în ceea ce privește siguranța aeronavelor civilefiecare stat, pentru motive de necesitate militară sau
în interesul securității publice, poate să declare zoneinterzise pentru aeronavele altor state, darfără
discriminare posibilitatea ca, în situații de criză sau în interesul securității publice, să se restrângă sau să
se interzică provizoriu survolul întregului teritoriu sau a unei păr ți din acesta, cu aplicație
nediscriminatoriedreptul statului de a cere oricărei nave care pătrunde în zonele interzise să aterizeze de
îndată ce-i va fi posibil pe un aeroport determinatobligația de a se supune controlului vamal atât la
aterizare câtși înainte de a părăsi aeroportulobligația de a respecta legileși regulamentele naționale privind
intrarea și ie șirea dințară a pasagerilor,echipajelor, mărfurilor transportate, protecția împotriva propagării
bolilor etc.Convenția reglementează și aspect privitoare la naționalitatea aeronavelor, navigația aeriană,
condiții pe caretrbuie să le îndeplinească aeronavele(documente de bord, aparatură, certificate,
autorizațiiși brevete etc.),norme și practici internaționaleConvenția a creat Organizația Aviației Civile
Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiileși tehnicileaviației international și de a favoriza
dezvoltarea transporturilor aeriene internaționaleTot la Chicago, în Acela și an, s-au adoptat două
acorduri internaționale care stabilesc cele cinci libertați aleaerului (2 de trafic aerian şi 3
comerciale):Dreptul de survol(de tranzit)Dreptul de a ateriza în scopuri necomerciale(din motive
tehnice)Dreptul de a debarca pasageriși mărfuri care provin din statul a cărui naționalitate o are
navaDreptul de a îmbarca pasageri și mărfuri cu destinația statului a cărui naționalitate o are navaDreptul
de a îmbarcași debarca pasageriși mărfuri din și pe teritoriul statelor părți.