BRICEAG MARIAN – AMG 2 H

Bolile splinei, hernii, eventratii

Patologia splenica poate face referire la capacitatea acesteia de a dezintegra hemoglobina

din eritrocite, dar si de a sintetiza hematiile, dar si in capacitatea acesteia de rezervor.
Dar patologia splenica nu face referire doar la functionalitatea splinei ci face referire si la
marirea in volum a acesteia care poate atrage dupa sine o patologie severa (sau poate cea mai
importanta patologie splenica Splina marita de volum).

Splenomegalia, este marirea in dimensiuni a acestui organ peste 15-20 cm si se refera

strict la marirea acesteia in volum, care face referire la un simptom, care poate fi regasit in o
serie de patologii.

Aceste patologii au ca efect splenomegalia, dintre acestea trebuiesc enumerate:

Leucemiile, cancerul sau alte tipuri de tumori care se pot regasi oriunde in organismul uman.
A nu se face confuzie intre splenomegalie si hipersplenism. Hipersplenismul face
referire la sporirea activitatii splenice si este diferita de marirea splinei in volum care sunt doua
patologii ce pot co-exista dar care pot exista si diferit.
Printre cauzele splenomegaliei cat si a hipersplenismului, sunt incluse o serie de patologii
infectioase, printre care si mononucleoza, sau infiltrarea splenica cu celule tumorale (in special
cele maligne), dar este si o reactie ca urmare a hipertensiunii portale, ce se regaseste in afectiuni
hepatice severe si acute (sau in cazul unui alcoolism cronic), sau in bolile cu transmitere sexuala,
cum este cazul sifilisului, ori in cazul infectiilor de raza mai lunga, dupa cum este cazul
endocarditei.

Daca ar fi sa catalogam mecanismele de modificare a patologiei splenice, acestea pot fi

impartite in 3 categorii majore: Hipersplenism (functie marita), Splenomegalie (marire de volum
a splinei) si infiltrare splenica.

- Hipersplenism: Infectiile bacteriene sau si cele virale. Infectia cu HIV, mononucleoza sau
Hepatitele virale, infectiile bacteriene precum este cazul endocarditei, talasemia (anemia
mediteraneana sintetizare anormala a hemoglobinei), anemia de cauza nutritionala, febra tifoida,
bruceloza sau leptospiroza ori tuberculoza, mielofibroza, expunerea la radiatii pe o perioada
prelungita, sarcoidoza sau reactia la droguri.
- Splenomegalia: Splenomegalia poate aparea ca urmare a unei hipertensiuni portale, a unui
blocaj in circulatia portala (sau porto-cava), ca urmare a unei ciroze, sau in blocajul obstructiei
venei splenice.
- Infiltrarea splenica: Este specifica in Boala Gaucher dar si in sindromul Hurler, in amiloidoza
sau in leucemie, dar si intr-o serie de patologii limfatice, precum ar fi sindromul Hodgkin sau
non-Hodgkin, in cazul hemangiomului sau limfangiomului. In cazul formarii de chisturi splenice
acestea este posibil sa fie o cauza de infiltrate splenice.
- Hiposplenismul (denumit si asplenia) se refera la diminuarea functionalitatii splinei sau la o
absenta totala a functionarii splinei. Aceasta patologie este o boala congenitala si in cazurile in
care aceasta este dobandita este cazul traumatismului sever in special in zona splinei (splina
rupta) care va inactiva functionalitatea acesteia.
Aceasta situatie va da aceleasi simptome si va cauza fiziopatologic aceleasi mecanisme ca si in
cazul operatiilor de extragere a splinei.

Fiziopatologie simptome

Simptomele unei patologii splenice vor include o durere puternica in zona

abdominala, dar care poate iradia catre cavitatea toracica, aceasta poate simula o arsura gastrica
si poate fi asemanata cu o durere de gastrita sau esofagita ori similara cu cea din cazul bolii de
reflux gastro-esofagian.
Paraclinic in prima faza poate fi sesizata o citopenie sau o scadere a numarului de
eritrocite caracterizata unei anemii, dar care nu este caracterizata unei cauze eitologice
cunoscute.
In cazul unei examinari clinice splina va putea fi palpata ca o formatiune mai dura si mai extinsa
ca suprafata, totodata ulterior acesteia daca se va efectua o ecografie a splinei se va putea sesiza
ca aceasta este marita de volum.

Ecografia este de alt fel (in special ecografia Doppler pulsata care masoara si volumul de
sange aferent splinei) pentru confirmarea diagnosticului de certitudine, a faptului ca exista o
patologie splenica.

Tratament

Daca splenomegalia este concomitenta cu patologia denumita hipersplenism, tratamentul

cel mai eficient necesar este o splenectomie, adica extragerea pe cale chirurgicala a splinei, dar
inainte de aceasta trebuie analizata si cauza maririi de volum sau de activitate a splinei, adica
depistarea daca exista o leucemie adiacenta, o hipertensiune portala, deoarece chiar daca se
produce extragerea chirurgicala a splinei trebuie vindecata si cauza de baza, altfel tratamentul
este ineficient.
Extirparea pe cale chirurgicala a splinei se reaizeaza cel mai adesea prin chirurgia
clasica (cu incizie) adica sectionarea peretilor abdominali adiacenti si extragerea splinei, sau prin
metoda laparoscopica, adica terapia care implica incizionare mai redusa ca suprafata si o
perioada mult mai mica de recuperare post-operatorie.
Splenectomia poate fi facuta total sau o splenectomie partiala.

Procedeul chirurgical si urmarile acestuia sunt in linii mari aceleasi, insa se poate opta
pentru o splenectomie partiala in primul pas pentru incercarea de estompare a efectelor
secundare post-operatorii imediate si pentru a putea sista invaliditatea cauzata pacientului
(invaliditate metaforica si nu una reala) datorata extragerii splinei.
Tratamentul chirurgical si perioada post-operatorie
Dupa ce s-a efectuat interventia chirurgicala trebuie tinut cont ca pacientul nu va mai
putea efectua efort fizic accentuat sau prelungit, dar si a faptului ca este mai predispus unor
patologii infectioase care pot reactiona mult mai grav, fapt pentru care pacientii ce au efectuat
o splenectomie, vor trebui sa suporte un regim de viata mai echilibrat si fara prea multe excese
din cauza acestor pericole.
ot in protocolul post-operator este indicata vaccinarea pacientilor sau asigurarea unei terapii
si a unei preventii impotriva unor infectii cu haemofilus influenzae, sau streptococus pneumonia
si a meningococului. Astfel ca va fi necesara administrarea unui tratament cu antibiotice pe o
perioada mai indelungata sau schimbarea anti-bio-terapiei cu antibiotice mai specifice sau mai
puternice.
Totodata in protocolul terapiei imediate dupa o splenectomii se va realiza si o
terapie cu anticoagulante, deoarece odata cu extragerea splinei exista un risc crescut de a se
forma trombi sau tromboembolisme.
Numarul trombocitar va scadea semnificativ deoarece nu mai exista splina care sa
asigure functia reglatorie a acestor plachete, fapt pentru care acestea vor putea creste intr-un
numar semnificativ si este posibil ca terapia de prima intentie sa includa heparine sau
anticoagulante ceva mai puternice.
Pentru tratamentul de lunga durata este posibil sa fie necesara asigurarea unui tratament
cu antiagregante plachetare (de tipul acidului acetil-salicilic), insa acest tratament se poate sa nu
poata fi administrat daca co-exista si un ulcer sau alte patologii ce reprezinta hemoragii viscerale
interne.

Eventratia (hernia postoperatorie)

Eventratia se poate manifesta in situatia persoanelor care au suferit una sau
mai multe interventii chirurgicale la nivelul abdomenului, in cazul in care rezistenta
musculaturii abdominale este slabita. Eventratia poate fi, de asemenea, si consecinta
unor traumatisme.

Eventratia, sau hernia postoperatorie, mai poarta si denumirea de hernie incizionala

si se manifesta prin iesirea sub piele a stucturilor continute de cavitatea abdominala.
Umflaturile care apar sub piele sunt sensibile si dureroase, putand fi sau nu reductibile.
Eventratiile sunt de trei feluri: reductibile, incarcerate sau strangulate. Cele
reductibile sunt cel mai des intalnite si se manifesta in zona plagii postoperatorii, iar atunci
cand pacientul sta intins acestea dispar. In cazul in care umflatura din zona pl agii
postoperatorii nu mai poate intra in cavitatea abdominala, este vorba despre o evetratie
incarcerata si trebuie obligatoriu ca pacientul sa mearga la un medic chirurg pentru
consultatie. Ischemierea si lipsa vascularizarii continutului din sacul de ev entratie poarta
numele de eventratie strangulata si este considerata a fi urgenta chirurgicala, ceea ce
inseamna ca trebuie operata neaparat, cat mai repede posibil.
Cauzele eventratiei
Femeile insarcinate si persoanele supraponderale sunt printre cei la care eventratiile
sunt mai des intalnite, la fel ca si in cazul pacientilor cu tuse cronica sau al persoanelor
care fac efort fizic intens – indiferent ca este vorba despre o munca ce presupune ridicarea
de greutati sau despre sport de performanta.
Odata cu inaintarea in varsta si cu posibilitatea aparitiei adenomului de prostata,
riscul unei eventratii este in crestere. Retentia de urina si varsaturile se numara printre
factorii pot genera o crestere a presiunii abdominale si care pot provoca eventratia. At unci
cand presiunea abdominala este prea mare, aceasta actioneaza asupra peretelui abdominal
si determina aparitia unei fisuri. Pentru pacientii care au suferit o interventie chirurgicala si
ale caror rani nu s-au cicatrizat asa cum era de dorit, riscul este unul crescut pentru ca
poate fi vorba inclusiv de o infectare a plagii operate.

Simptome ale eventratiei

Avand in vedere ca eventratia este de fapt acea umflatura care apare ca urmare a
iesirii sub piele a organelor din cavitatea abdominala, primul semn si cel mai usor de
observat este inflamarea abdomenului. Este posibil ca pacientul sa resimta inclusiv o durere
in zona afectata, insa nu foarte intensa.
Umflatura in cauza poate fi, in unele situatii, imposibil de depistat; in special daca
persoana respectiva sta culcata in pozitie orizontala iar protuberanta se retrage complet. Nu
toate tipurile de hernie incizionala au simptome usoare, in cazul unora dintre pacienti
putand sa apara inclusiv stari de greata si varsaturi sau dureri puternice, dar numaru l
acestor cazuri nu este foarte mare.
Este important sa fim atenti la semnalele pe care ni le transmite propriul organism,
iar daca unele dintre acestea sunt ingrijoratoare este esential sa consultam cat mai repede
un medic specialist pentru a putea impiedica la timp eventualele complicatii si neplaceri.
Tratament pentru hernia postoperatorie
In primul rand, diagnosticarea eventratiei se face de catre medicul chirurg printr -o
examinare clinica. Acesta poate sa va recomanda sa apelati si la alte investigat ii, ca de
exemplu ecografia peretelui abdominal, o tomografie computerizata abdominala sau RMN.
In cazul in care exista diagnosticul de eventratie, urmatorul pas va fi interventia
chirurgicala; este singura posibilitate pentru rezolvarea problemei.
Pentru a intocmi planul de tratament, medicul va analiza atat cauzele care au dus la
aparitia enetratiei cat si starea de sanatate a pacientului. O mentiune importanta este aceea
ca, in cazul persoanelor care au suferit anterior o interventie chirurgicala, este n ecesara o
pauza de cel putin sase luni pana la interventia care are ca scop repararaea eventratiei.
Inainte ca interventia chirurgicala pentru repararea herniei postoperatorii sa aiba loc,
se poate executa o interventie premergatoare care are ca scop intinderea peretelui
abdominal; odata intins, organele vor fi reintroduse mai sigur si mai usor in cavitatea
abdominala. Aceasta interventie premergatoare poarta denumirea de pneumoperitoneu si
presupune injectarea de aer in interior, cu ajutorul unui ac ce se fixeaza in cavitatea
peritoneala.
 Interventia chirurgicala este singura modalitate prin care eventratia poate fi tratata,
indiferent de stadiul in care se afla aceasta, si are ca scop reconstruirea peretelui
abdominal. Operatia poate fi executata in maniera clasica sau cu ajutorul laparoscopului.
Tipul clasic de interventie are in vedere inlaturarea tesutului cicatriceal care exista deja si
tratarea partilor care au fost afectate, pentru ca mai apoi sa se rintroduca organele in
cavitatea abdominala si sa se inchida abdomenul printr-o sutura traditionala.
In cazul operatiei laparoscopice, pacientul are mai multe beneficii decat atunci cand
trece printr-o interventie clasica. Unul dintre cele mai importante este faptul ca rata de
recidiva in urma acestui tip de interventie este mult mai mica decat in cazul interventiei
clasice, dar nu numai atat; durerile de dupa operatie sunt mai reduse iar numarul zilelor de
spitalizare este mai mic,pacientul putand sa revina mai usor si mai repede la programul sau
obisnuit. Interventia laparoscopica se executa cu ajutorul unui telescop de mici dimensiuni,
care este dotat cu lumina si camera video, si care este introdus in cavitatea abdominala. In
acest fel, medicul chirug evalueaza zona afectata si o repara, folosindu-se si de alte
instrumente pe care le introduce in interior. Va reaseza sacul de eventratie in cavitatea
abdominala si va acoperi fisura cu o proteza textila sin material sintetic.
Exista riscul ca pacientii sa aiba stari de greata si varsaturi, sa resimta durere in gat
si de cap. Se poate ca in jurul inciziei sa se instaleze sensibilitate sau sa apara umflaturi,
roseata si sangerari iar pacientul sa faca febra, caz in care poate fi vorba de o infectie ce
trebuie taratata cu antibiotice. In apropierea inciziei se pot simti furnicaturi in unele situatii
si durerea poate sa persiste, iar in alte cazuri, foarte rare, pot aparea leziuni ale intestinului,
ale vezicii urinare, ale nervilor sau ale vaselor de sange care se afla acolo si care pot fi
afectate in timpul interventiei chirurgicale si care pot duce la complicarea operatiei.