Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
DATA: 10.12.2020
SCOPUL ACTIVITĂŢII: Consolidarea deprinderii de a asculta cu atenție conținutul unei povești pentru a-l reda ulterior și
îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte și expresii noi.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
STRATEGII DIDACTICE:
MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: imaginea unui spiriduṣ care le captează atenṭia copiilor, folosind Aplicaṭia ChatterKid, laptop,
panou cu imagini din poveste, lectura “ Povestea bradului de Crăciun!”, imagini PPT cu “ Povestea bradului de Crăciun!”.
DURATA: 30 minute
BIBLIOGRAFIE:
Metodica activităṭilor de Educare a Limbajului în Învăṭământul Preṣcolar , Editura Pro Humanitate , Bucureṣti, 1999;
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂŢII
În urmă cu foarte mult timp, toţi copacii îşi păstrau frunzele verzi tot timpul anului – chiar şi iarna. Păsările însă,
întocmai ca în zilele noastre, nu se împăcau la fel de bine cu gerul şi cu zăpada. Cum se apropia toamna, toate se
pregăteau de marea călătorie către ţările însorite.
Se întâmplă ca, într-un an, o mică pasare să cadă pradă alicei unui vânător. Din fericire, doar aripa îi fusese
lovită, aşa că micuţa se descurcă pe timp de vară. Când toamna sosi, începu să se îngrijoreze, căci aripioara nu
dădea semne de vindecare, iar sărmana trebuia să se târască ( să meargă cu greu) de colo-colo. O tristeţe mare o
cuprinse când îşi văzu suratele plecând. Ştia că va trebui să înfrunte iarna singură, pitită( ascunsă ) în vreun cotlon(
loc retras) mai călduros. Acest lucru nu era însă atât de uşor precum se gândi ea, astfel că se trezi în pragul
Sărbătorilor de iarnă fără un acoperiş deasupra capului. Zgribulită ( înfrigurată )şi cu aripa nerefăcută, se întreba
cum va reuşi să ţină piept viforniţei ( viscolului)groaznice.
Mai mult târându-se, ajunse să se adăpostească în frunzişul mare şi des al unui stejar bătrân. Acesta se arătă însă
supărat nevoie mare şi-i spuse cu zăduf:
-Pleacă de aici! Ştiu cine-mi eşti: îmi vei mânca toate ghindele în mai puţin de o zi! Nu te vreau prin preajma
mea, aşa că ia-ţi zborul unde-i şti.
Biata pasăre nu avu încotro: părăsi copacul şi-şi căută refugiu ( adă post) între ramurile unui fag stufos.
-Îmi este peste putinţă să te las să stai aici. Vei rupe frunzele mele cele frumoase cât ai zice peşte! ( repede) -se
răsti fagul.
-Plec îndată, nu am vrut să te deranjez.
Speriată de glasul mohorât şi ameninţător, micuţa pasăre se piti atunci într-un tufiş care, însă, o alungă fără
zăbavă:
-Nu ai ce să cauţi aici! Îmi vei murdări crengile!
-Fie-ţi milă! Dacă nici tu nu mă primeşti, voi pieri. Sunt prea mică şi rănită ca să-mi pot purta singură de grijă.
Voi avea grijă să nu-ţi murdăresc crengile şi îţi voi cânta în fiecare dimineaţă, căci am un glas melodios.
-Nu-mi arde mie de cântecele tale! În plus, îmi vei îngreuna crengile. Nu te vreau prin preajma mea!
Respinsă de toţi copacii, pasărea se puse să doarmă în zăpadă, aşteptând înspăimântată să moară de frig.
Deodată, zări un brad care se părea că îi face semne să vină la el. „Oare mă înşală văzul? Un copac care mă cheamă
la el? Ia să încerc să ajung până acolo, chiar de e doar o părere.” Cu aripile îngreunate de frig şi de boală, abia se
târî până la brad.
-Vino cu încredere. Eu te voi primi. Aici, între ramurile mele protectoare şi dese, nu trebuie să-ţi fie teamă! Te
voi proteja de ger şi alte năpaste (nenorociri ) care ar putea să se abată asupra noastră, o linişti cu un glas prietenesc
bătrânul brad.
Trecură astfel cele câteva zile care mai rămăseseră până la marea sărbătoare de iarnă. Cei doi se înţelegeau de
minune: îşi spuneau poveşti, iar micuţa pasăre cânta în fiecare dimineaţă, în ciuda frigului. În seara de Crăciun, un
vânt groaznic suflă peste pădure. Toţi copacii îşi pierdură podoaba veşnică sub puterea sa. Bradul, văzând una ca
asta, îşi înfăşură crengile în jurul micuţei păsări bolnave, pentru a o adăposti. Îşi dorea atât de mult ca pasărea să nu
moară, încât nu-i mai păsa nici de frig, nici de viscol. Frunzele lui, în lupta cu gerul, deveneau din ce în ce mai
ţepoase, dar copacul nu cedă nicio clipă.
Dumnezeu din înaltul cerului privea cu duioşie şi hotărî ca bradul să-şi păstreze mereu frunza verde, spre
deosebire de restul copacilor. Oamenii îl cinstesc şi ei pe bunul şi bătrânul brad şi îl aduc în casele lor de Crăciun,
ca toată familia să se bucure de el, împodobindu-l cu globuri şi beteală şi aşezând daruri sub el.