Din ceas,dedus...

-Ion Barbu
1.Definirea modernismului+trăsături
În perioada interbelică,modernismul a fost un curent literar născut ca o reacție împotriva
tradiționalismului. În literatura românească,a fost susținut de Eugen Lovinescu prin teoria
sincronismului,el considerând că există modele în literatura universală ce pot fi urmărite și de scriitorii
români. În poezie,modernismul a avut câteva trăsături specifice precum subiectivismul, tendința de
problematizare, o emoție intelectualizată,crearea de metafore totale,expresivitatea și ambiguitatea și
promovarea versului liber.
2. Integrarea poetului în mișcarea ermetică+justificarea provenienței termenului
Pe fondul acestui curent literar s-au manifestat mai multe mișcări sau orientări culturale,una dintre
ele fiind ermetismul,reprezentând tendința de a se folosi în poezie un limbaj obscur, dificil. Numele
mișcării provine de la numele zeului Hermes,un zeu sapiențial. Având în vedere că termenul
„sapiențial” se referă la producerea unor sentințe morale,tot așa și opera ermetică va cunoaște niște
limite pe care nu oricine le poate depăși.
Unul dintre scriitorii care s-a orientat către această mișcare literară prin poeziile realizate în a treia
perioadă de creație, între 1925 și 1930, a fost Ion Barbu. Matematician de profesie,a demonstrat
înclinația către încifrarea textului ,deoarece concepția lui era că poezia trebuie să se adreseze
intelectului și mai puțin afectivității.
3. Apariția+justificarea textului
Astfel,în 1930 apare volumul „Joc secund” care se deschide cu o poezie fără titlu. Aceasta este o artă
poetică al cărui rol este să redea atât menirea artei,cât și rolul scriitorului. Titlul volumului,atribuit de
cele mai multe ori poeziei, este o metaforă. Termenul „joc” reprezintă fantezia creatoare,inspirația, iar
epitetul „secund” marchează acea zonă superioară a ideilor și a spiritului din care provine creația. În
acest fel,tema implică problematizare și determină calitatea de artă poetică a acestei opere.
4. Obiectivitate și structură
Ermetismul poeziei este întărit prin obiectivitate pentru că numai astfel se pot evidenția gândirea
rațională și limbajul criptic. Referitor la structură,poezia este într-o formă clasică deoarece are ritm
iambic,rimă încrucișată și măsură de 13-14 silabe. Elementul modernist este comunicarea eliptică de
predicat, cum e prima strofă în întregime.
5. Comentariul poeziei
Emoția poetică este intelectualizată prin recurgerea subtilă la Mitul peșterii,preluat de la Platon.
Acest filozof prezenta condiția umană,exemplificând prin oamenii care sunt prizonieri într-o peșteră și
nu pot privi la lumina soarelui ce intră prin spatele lor. Ei nu pot vedea decât umbrele proiectate pe
peretele din față. Dacă ar ieși la lumina soarelui,aceasta i-ar orbi. Așadar, lumina soarelui simbolizează
lumina intelectului pur pe care oamenii nu o pot percepe prin intermediul idelilor pure,asemenea
umbrelor lucrurilor pe care le văd prizonierii în peșteră.
 Incipitul „Din ceas,dedus” este o metaforă ce redă momentul apariției inspirației necesar creației.
Poetul pornește de la ideea că o creație perfectă trebuie să aibă la bază idei pure,superioare. Începând
cu versul al doilea ,se face referirea subtilă la condiția umană din filozofia lui Platon. Se sugerează că,
prin efort creator, poetul încearcă să obțină idei pure dintr-un plan superior simbolizat de zenit,
punctul de maximă strălucire solară, pentru a le plasa în creație. Dar ele îi sunt inaccesibile și se simte
orbit , asemenea prizonierilor din peșteră când sunt scoși la lumina solară. Este momentul când își
întoarce privirea la nadir și vede reflectarea ideilor superioare ca într-o oglindă. De aici își culege
materialul pentru creație. În felul acesta, lumea înconjurătoare devine o copie a esențelor lumii.
Creația este o copie a lumii noastre,adică o copie a copiei,o imitație a imitației.
În versul următor,prin referirea la „cirezile agreste”, apare ideea că o creație în care nu pot fi
vehiculate idei superioare ar putea deveni banală,asemenea imaginii unor cirezi pe un câmp.
Tot printr-o metaforă totală este redată și strofa a doua în care se face referire la mitul orfeic prin
termenii „harfe” și „cântec” . În acest fel, apare ideea că menirea creației este să conțină o substanță
interioară a ideilor ,dar și muzicalitate. Astfel, rolul poetului este să adune totul în creație.
O tendință a modernismului în poezie este spiritul ludic. Aici este marcat printr-un joc al cuvintelor. În
critica literară s-a consemnat că termenul „invers” ar trebui citit „în vers”. Acesta semnifică faptul că
rolul poetului este de a contopi în creație atât ideile superioare,cât și muzicalitatea. Arta zboară către
înălțimile cunoașterii. În finalul poeziei,el recurge la o comparație subtilă cu sunetul apei ce trece pe
sub „clopotele verzi” ale meduzelor. Se sugerează astfel armonia versurilor,muzicalitatea creației.
Imaginea meduzelor care schimbă culoarea mării semnifică puterea creației de a schimba realitatea.
6. Concluzie
Poezia ce deschide volumul „Joc secund” este o metaforă a artei care se inspiră și se desprinde din
realitatea ideală evidențiată de artiști. Viziunea despre lume a lui Ion Barbu a fost de a reda, într-o
modalitate criptică,propria lui conștiință. Ea apare ca un tărâm închis, în care el nu permite să pătrundă
decât celor care sunt dispuși la un efort intelectual.