Lucrare de laborator nr.

7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

Detergenti - Analize chimice

INTRODUCERE

Detergent este termenul uzual pentru a descrie un produs complex, cel mai adesea
un produs de conditionare, continand – alaturi de surfactant sau surfactanti – si alte
componente (agenti de conditionare, agenti pentru suspendarea murdariei, agenti de
albire chimica, optica, agenti de reglarea spumei, conservanti, enzime, dezinfectanti,
coloranti, parfumuri etc.
Detergenţa este procesul de îndepărtare a murdăriei de pe un substrat imersat într-
un mediu lichid, în general prin aplicarea unei forţe mecanice, în prezenţa unor substanţe
chimice care micşorează forţele de adeziune dintre murdărie şi substrat. Procesul este
considerat complet atunci când murdăria îndepărtată este menţinută în suspensie în
soluţia de spălare astfel încât nu se poate redepune şi poate fi îndepărtată prin clătire.
Procesul de detergenta este rezultatul a patru factori:
Energie chimica (detergent)
Energie termica (temperatura)
Energie mecanica (agitare)
Timp
Acesti factori depind de detergent si de ciclul de spalare urmat, ei pot fi insumati
in “ecuatia spalarii”.

“Ecuatia spalarii” – comparatie spalare manuala/ spalare in masina de spalat

1
Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

Reprezentind apa central, fiecare arc de cerc reprezinta aportul unuia din cei
patru factori. Reducerea unui arc de cerc are ca efect implicit cresterea unuia dintre
ceilalti trei. Reducerea timpului sau temperaturii de spalare poate fi suplinita de aportul
detergentului, prin componentele specifice din formulare.
Detergenţii conţin următoarele componente:
- Până la 25 % substanţe superficial active (surfactanti) care, de obicei, sunt
amestecuri binare şi chiar ternare de surfactanţi anionici (cel mai adesea liniar
alchilbenzen sulfonat de sodiu şi săpun) şi neionici (produse polietoxilate); în
unele produse sunt prezenţi şi surfactanţii cationici;
- Până la 35 % tripolifosfat de sodiu, ca principal agent de condiţionare si alti
agenti de conditionare (carbonati si silicati alcalini, sulfat de sodiu, zeoliti etc.)
- Sisteme de albire chimică bazate pe perborat de sodiu cu sau fără activatori de
albire;
- Agenţi de complexare (EDTA, copolimeri acrilici etc.);
- Albitori optici;
- Enzime, cel mai adesea proteaze, dar de cele mai multe ori, amestecuri de
enzime;
- Alţi aditivi de detergenţă – polimeri cu funcţii specifice (de ex. polimeri care
împiedică migrarea culorii sau remurdărirea), antispumanţi, conservanţi, parfum,
colorant etc.

SCOPUL LUCRARII
Lucrarea propune caracterizarea detergentilor. In acest sens se va determina
continutul de oxigen activ, continutul de bicarbonat de sodiu, continutul de carbonat de
sodium si rolul enzimelor in procesul de detergent.

1. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE OXIGEN ACTIV

Oxigenul activ poate fi determinat prin două metode:

1- titrare cu soluţie de tiosulfat de sodiu ;
2- titrare cu soluţie de permanganat de potasiu.

2
Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

1.1. Determinarea conţinutului de oxigen activ, prin titrare cu soluţie de

tiosulfat de sodiu

1.1.1. Principiul metodei

Oxigenul activ, în mediu acid, oxidează ionul iod din iodură de potasiu la iod
elementar care se titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu în prezenţă de amidon.

1.1.2. Reactivi

 molibdat de amoniu, soluţie saturată;

 iodură de potasiu;
 acid clorhidric, 25% vol;
 tiosulfat de sodiu, soluţie 0,1n(fixanal);
 amidon, soluţie 1%.

1.1.3. Mod de lucru

Se cântăreşte 0,1- 0,5g probă, se dizolvă în circa 50 cm 3 apă, într-un vas conic de
300 cm3 prevăzut cu dop şlefuit şi se agită până la dizolvare. Se adaugă două sau trei
picături de soluţie de molibdat de amoniu, 2g iodură de potasiu şi 6 cm3 acid clorhidric.
Vasul conic se astupă imediat cu dopul, se agită soluţia şi se lasă să stea 10-15
minute la întuneric. Se adaugă 100 cm 3 apă şi se titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu
până când culoarea soluţiei devine galben deschis. Se adaugă 1 cm 3 soluţie de amidon şi
se continuă titrarea până la decolorarea soluţiei.
1.1.4. Calcul

Conţinutul de oxigen activ, exprimat în procente, se calculează cu formula:

Oxigen activ (%) = 0,0008*f*V*100/m

în care,

3
Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

0,0008 – cantitatea de oxigen activ, în grame, corespunzătoare la 1 cm 3

soluţie 0,1n de tiosulfat de sodiu;
V- volumul soluţiei 0,1n de tiosulfat de sodiu folosit la titrare, în cm3;
m- masa probei luate pentru determinare, în grame.
f – factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu 0,1n.

1.2. Determinarea conţinutului de oxigen activ, prin titrare cu soluţie de

permanganat de potasiu

1.2.1. Reactivi:
 sulfat de mangan-soluţie sulfurică (preparată conf. cap. D);
 permanganat de potasiu, soluţie 0,1n.

1.2.2. Mod de lucru

0,1-0,5g probă de analizat se introduc într-un pahar conic de 300 cm3 şi se

dizolvă în 25 cm3 apă. Se adaugă 50 cm3 sulfat de mangan soluţie sulfurică şi se titrează
treptat sub agitare cu soluţie de permanganat de potasiu până la virajul roz persistent.

1.2.3. Calcul:

Oxigen activ (%) = 0,0008*f*V*100/m

în care,
0,0008 – cantitatea de oxigen activ, în grame, corespunzătoare la 1 cm 3 soluţie
0,1n permanganat de potasiu ;
V- volumul soluţiei 0,1n de permanganat de potasiu utilizat la titrare, în cm3;
m- masa probei de analizat luată pentru determinare, în grame;
f- factorul soluţiei de permanganat de potasiu 0,1n.

4
Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

2. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE BICARBONAT DE

SODIU

2.1. Reactivi

 hidroxid de sodiu, 1n;

 acid clorhidric, 1n;
 clorură de bariu, soluţie 12% (sau cristale);
 fenolftaleină, soluţie 1% în alcool etilic 96% vol.

2.2. Mod de lucru

Circa 30g produs se dizolvă în apă proaspătă fiartă şi răcită, se trece cantitativ
într-un balon cotat de 500 cm3 şi se aduce la semn cu apă.
Se iau cu o pipetă 50 cm 3 din această soluţie, se introduc într-un vas Erlenmayer
de 750 cm3 şi se adaugă, din biuretă, 50 cm3 soluţie de hidroxid de sodiu pentru a trece tot
bicarbonatul de sodiu în carbonat de sodiu, sub agitare. Se adaugă cca. 170 cm 3 soluţie
clorură de bariu (sau 20g cristale), în porţiuni mici. Se lasă în repaus 5 min., vasul fiind
acoperit, pentru precipitarea completă a carbonatului de sodiu. Se adaugă 5-6 picături
fenolftaleină şi se titrează excesul de hidroxid de sodiu cu acid clorhidric 1n până la
coloraţie slab roz (acidul clorhidric se adaugă în picătură, sub continuă agitare).
În paralel se titrează o probă martor astfel: se introduc 50 cm 3 apă proaspătă
fiartă şi răcită într-un vas Erlenmayer de 750 cm 3, se adaugă 50 cm3 soluţie de hidroxid
de sodiu, 170 cm3 soluţie de clorură de bariu (sau 20g cristale) şi în continuare se
procedează ca la proba de analizat.
2.3. Calcul

NaHCO3 (%)=[(V1-V2)*0.084*10/m]*100
în care,
V1 – volumul de acid clorhidric 1n utilizat la titrarea probei martor, în cm3;
V2 – volumul de acid clorhidric 1n utilizat la titrarea probei de analizat, în cm3;

5
Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

m – masa probei luată în lucru, în grame.

3. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE CARBONAT DE SODIU

3.1. Reactivi

 acid clorhidric, 1n;

 metilorange, soluţie 0,1%.

3.2. Mod de lucru

Circa 30g probă se dizolvă în apă proaspătă fiartă şi răcită, se trece cantitativ într-
un balon cotat de 500 cm3 şi se aduce la semn cu apă.
Se iau cu o pipetă 50 cm3 din soluţia preparată, se trec într-un vas Erlenmayer de
300 cm3 şi se titrează cu acid clorhidric în prezenţă de metilorange, cu agitare uşoară.

3.3. Calcul

Na2CO3 (%) = [(V-V1-V2)*0,053*10/m]*100

în care,
V- volumul de acid clorhidric 1n, utilizat la titrarea probei de analizat, în cm3;
V1- volumul de acid clorhidric 1n, utilizat la titrarea unei probe martor, în cm3;
V2- volumul de acid clorhidric 1n, utilizat la titrarea bicarbonatului de sodiu, în
cm3;
m – masa probei luată în lucru, în grame.

6
 Lucrare de laborator nr.7 SUBSTANŢE TENSIOACTIVE

4. DETERMINAREA ROLULUI ENZIMELOR ȊN PROCESUL DE

DETERGENŢĂ

Celulazele sunt enzime care "degradează" rapid pereții celulelor, astfel încât înălbitorul
pătrunde în nervurile foițelor de ceapă și decolorează colorantul brun. Soluția de
detergent si foițele de ceapă se vor decolora.
Atunci când articolele de îmbrăcăminte care conțin fibre din bumbac se spală repetat, tind
să devină "scămoase" și culorile devin terne. Acest efect este datorat formării
microfibrelor la suprafața fibrelor de bumbac, astfel lumina este reflectată diferit și
culorile se modifică. Celulazele hidrolizează (degradează) aceste microfibre, redând
culorile inițiale ale fibrelor.

MATERIALE NECESARE

Ustensile:

- 3 pahare Berzelius de 100 mL;

- 1 cilindru de 50 mL.

Reactivi:

- Foiţe subtiri (foitele maronii) de ceapă;

- 3 g Detergent cu celulaze şi înălbitor (Persil Sensitiv pentru rufe albe sau orice tip de
detergent pentru rufe albe, care conţine si inalbitor ex. Bonux manual care conţine ACE);
-3 g Detergent fără celulaze.
MOD DE LUCRU

Ȋn 3 pahare Berzelius se adaugă câte 50 mL de apă. Ȋn primul pahar se adaugă 3 g

detergent cu celulaze şi ȋnălbitor, iar ȋn al doilea 3 g detergent fără celulaze. Paharul 3 rămâne cu
apă simplă.
Ȋn fiecare din cele 3 pahare se introduc câte 2 foiţe de ceapă colorate galben-maro.
Amestecurile se lasă la temperatura camerei timp de 2-3 h. Se analizează aspectul soluţiilor şi
culoarea foiţelor de ceapă.