ESEU

Organizarea spațiului românesc în secolele al IX-lea – al XVIII-lea

Știm că la începutul Evului Mediu, după retragerea romanilor din Dacia (271), locuitorii rămași
nu au mai avut stat. Ei au trăit numai în sate, așadar forma de organizare socială pe atunci era obștea
sătească. Pe parcursul secolelor al IX-lea – al X-lea se formează primele formațiuni politice medievale
românești: țări, cnezate, voievodate, acestea fiind denumite în istoriografie și autonomii locale.
Acestea erau alcătuite din mai multe sate (sau uniuni de obști) și conduse de cnezi sau voievozi.

Într-un prim argument putem spune că primele formațiuni prestatale pe care le cunoaștem din
sursele istorice sunt în Transilvania. Cronica lui Anonymus (Gesta Hungarorum) prezintă informații
despre organizarea politică a Transilvaniei amintind că la sfârșitul secolului IX existau voievodatele
lui Gelu, Glad și Menumorut. Gelu este învins de o căpetenie maghiară, iar teritoriul acestuia este
stăpânit de maghiari; Glad îi învinge pe maghiari iar Menumorut este învins de asemenea de maghiari.
În secolele XI – XII cnezatele și voievodatele de aici au fost cucerite treptat de de către statul maghiar.
Din secolul XII observăm că Transilvania devine voievodat autonom fiind condusă de un voievod și
de Adunarea Stărilor (Dieta). Voievodul era numit de către regele Ungariei, având atribuții
judecătorești, administrative și militare. Atribuțiile dietei erau: adoptarea impozitelor și taxelor,
chemarea la oaste a populatiei și adoptarea unor legi care trebuiau întâi să respecte legislația regelui
maghiar. Transilvania era organizată, din punct de vedere administrativ, în comitate maghiare, scaune
săsești și secuiesti și districte săsesti..

În Țara Românească, primele informații despre organizarea politică le cunoaștem din Diploma
Cavalerilor Ioaniți (1247). Aici sunt menționate câteva formațiuni prestatale și anume: Țara
Severinului, Voievodatele lui Litovoi și Seneslau și Cnezatele lui Ioan și Farcaș. În 1310 Basarab I a
unificat cnezatele și voievodatele, întemeind Țara Românească.

In 1330 are loc Bătălia de la Posada, care a însemnat obținerea independenței Țării Românești față de
Ungaria. Urmașul lui Basarab I a fost Nicolae Alexandru (1352-1364) care a întemeiat Mitropolia
Țării Românești în 1359, la Curtea de Argeș iar Vladislav Vlaicu (1364-1377) a bătut primele monede
românești.

Într-un al doilea argument putem vorbi despre Moldova, unde știm că primele formațiuni prestatale
erau numite țări (Țara Sipenițului), codri (Codrii Cosminului, Codrii Orheiului) sau câmpuri (Câmpul
lui Dragoș). Primul stat de pe teritoriul Moldovei a fost întemeiat de către voievodul Dragoș din
Maramureș în 1350, cu capitala la Baia. Crearea statului Moldova a fost favorizata de lupta regelui
Ungariei împotriva năvălirii tătare. Acest stat s-a constituit prin încorporarea unuia sau a mai multor
cnezate și voievodate.

Moldova a devenit un stat independent în 1365 când moldovenii s-au revoltat din nou contra
suzeranității maghiare, iar revolta lor a fost condusă de un alt voievod din Maramureș, Bogdan.
Domnitorul Petru I Mușat (1375-1392) a întemeiat mitropolia ortodoxă la Suceava, stabilind aici
scaunul domnesc și tot aici a bătut primele monede.

În Dobrogea, sunt amintite formațiunile politice ale lui Tatos, Seslav și Satza. În secolul XIV se
constituie si în Dobrogea un stat sub conducerea lui Balica. Nucleul său a fost reprezentat de țara
Cavarnei. Lui i-au urmat Dobrotici, care era basal împăratului bizantin și Ivanco care a reusit să-și
câștige independența și să bată modenda. După moartea lui, Dobrogea a fost cucerită de Mircea cel
Bătrân dar în 1417 turcii au ocupată până în 1878.