7.3.

Constituirea statelor medievale în spaţiul românesc

1. Introducere: Procesul european de constituire a statelor medievale s-a înregistrat

şi în spaţiul românesc. Constiturea acestora a fost influenţată de premise interne şi
externe.
Premise externe: - Marea invazie mongolă care a distrus puterea cumanilor şi a creat
un echilibru de forţe împiedicând statele vecine să-şi exdintă dominaţia asupra spaţiului
românesc;
- criza internă a Regatului Ungariei provocată de luptele pentru tron declanşate de
stingerea dinastiei arpadiene, în anul 1301.
Premise interne : - creşterea demografică; - dezvoltarea economică;
- evoluţia politico-socială, care a condus la procesul de feudalizare, realizându-se
trecerea de la uniunile de obşti (romanii populare) la constituirea primelor formaţiuni
politice numite cnezate şi voievodate (D1)
2. Cnezate şi voievodate (secolele IX-XIII): în această perioadă izvoarele istorice
menţionează primele formaţiuni politice româneşti prestatate: cnezatele şi
voievodatele.
Astfel, cronicarul Anonymus în Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) menţioneză
la sfârşitul secolului al IX-lea, următoarele formaţiuni prestatale cucerite de maghiari
la venirea lor în Panonnia:
1. Voievodatul condus de Menumorut din Crişana cu reşedinţa la Biharea; (D2)
2. Voievodatul condus de Glad din Banat cu reşedinţa la Cuvin şi Orşova; (D4)
3. Voievodatul condus de Gelu din Transilvania cu reşedinţa la Dăbâca. (D3)
Iar pentru începutul secolului al XI următoarele formaţiuni cucerite de regele
maghiar Ştefan cel Sfânt (Istvan): Voievodatul lui Gyla în Transilvania cu reşedinţa la
Alba-Iulia;
Voievodatul lui Ahtum, din Banat, cu reşedinţa la Moriserna.
La sud de Carpaţi, documentul numit Diploma cavalerilor ioaniţi (1247)
menţionează Ţara Severinului, cnezatele lui Ioan şi Farcaş şi voievodatele lui Litovoi
şi Seneslau. (D5)
Între Dunăre şi Mare existau formaţiuni politice conduse de Gheorghe şi Dimitrie
(sec.X) şi Tatos, Seslav şi Satza (sec. XI), Ţara Cavarnei (1230)
3. Constituirea statelor: A. Transilvania: În constiturea şi evoluţia Transilvaniei
se disting două etape: 1. Sec.IX-XI afirmarea voievodatelor româneşti;
2. Sec. XI-XIII cucerirea Transilvaniei de către Regatul Ungariei, acţiune realizată
progresiv de la vest la est, prin folosirea următoarelor metode: - cucerirea cetăţilor; -
organizarea comitatelor; impunerea catolicismului; colonizarea secuilor şi saşilor.
Încercarea maghiarilor de a impune modelul apusean al Principatului a eşuat
păstrându-se forma tradiţională românească a voievodatului autonom. (Leustachius
1176)
B. Ţara Românească: Procesul de centralizare politică la sud de Carpaţi s-a realizat
în trei etape: 1. În jurul anilor 1272-1275 când voievodul Litovoi încearcă să înlăture
suzeranitatea maghiară, dar cade în luptă, iar fratele său numit Bărbat luat prizonier se
răscumpără cu o mare sumă de bani;
 2. Este legată de legenda descălecatului lui Negru Vodă din Făgăraş (1291) la
Câmpulung, dar care nu este menţionat în documente; (D6)
3. Adevărata întemeiere realizată de Basarab I (~1310-1352) care unifică
formaţiunile politice existente şi obţine independenţa ţării prin victoria de la Posada (9-
12 noiembrie 1330) împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou, descrisă de
Cronica pictată de la Viena. Urmaşi săi au consolidat statul, astfel, Nicolae Alexandru
(1352-1364) întemeiază prima Mitropolie la Curtea de Argeş (1359) iar Vlaicu
Vladislav (1364-1377) emite primele monede şi întemeiază a doua mitropolie la
Severin.
C. Moldova: Întemeierea Moldovei a cunoscut două etape. În prima etapă avem
descălecatul lui Dragoş voievod din Maramureş în ~ 1350, dar care nu conducea decât
o marcă de apărare a Regatului Ungariei. (D7)A doua etapă ~ 1359-1365 prin
descălecatul lui Bogdan, venit tot din Maramureş, care, ajutat de localnici, se revoltă
împotriva suzeranităţii maghiare şi obţine independenţa statului. Urmaşi săi
consolidează statul, astfel, Petru Muşat (1376-1391) întemeiază prima mitropolie şi
emite primele modede, iar Roman I (1391-1393) desăvărşeşte unificarea teritorială
proclamându-se domn de la “de la munţi până la ţărmul mării”.
D. Dobrogea: procesul de centralizare politică s-a realizat în secolul al XIV-lea,
având ca nucleu “Ţara Cavarnei” unde conducătorul Balica (1346-1354) se desprinde
din ţaratul bulgar, iar urmaşul său Dobrotici sau Dobrotiţă (1354-1386) care îşi extinde
autoritatea asupra întregului teritoriu şi primeşte de la împăratul bizantin titlul de
despot.
Fiul şi urmaşul său piere într-o luptă cu otomanii, iar în aceste condiţii Mircea cel
Bătrân incorporează Dobrogea Ţării Româneşti (~ 1388-1417).

Vocabular

Obşte sătească: formă de organizare a comunităţilor rurale caracterizată prin

îmbinarea proprietăţii private cu cea colectivă, strânse legături economice şi
autoconducere.
Romanii populare: uniuni de obşti, având organizare economică, social-politică şi
culturală; denumire dată de Nicolae Iorga.
Cnezat: formaţiune prestatală care reunea mai multe obşti săteşti; stăpânire feudală
ereditară condusă de un cneaz;
Voievodat: formaţiune prestatală rezultată din unirea sau supunerea mai multor
cnezate, condusă de un voievod;
Descălecat: termen folosit de cronicare pentru a descrie întemeierea statelor
medievale româneşti; întemeiere de ţară.
Ţară: zonă delimitată natural sau administrativ, individualizată prin tratiţii, cultură
şi/sau organizare politică în cadrul spaţiului românesc; de exemplu, Ţara Vrancei, Ţara
Haţegului, Ţara Maramureşului, Ţara Făgăraşului etc.
 Comitat: unitate teritorial-administrativă condusă de un comite subordonat regelui
maghiar.
Mitropolie: instituţie a Bisericii Ortodoxe, care coordonează activitatea
ecleziastică la nivelul unei provincii sau al unui stat.
Marcă: unitate teritorială politică şi militară create de statele feudale la graniţă şi
chiar dincolo de ea în vederea stăvilirii atacurilor năvălitorilor.
Despot: conducător cu puteri absolute; în Imperiul Bizantin guvernator al unei
provincii autonome.