METODE DE CERCETARE IN STIINTELE SOCIALE

CURS 2
TIPURI DE CERCETĂRI SOCIOLOGICE

a) Precizări terminologice: cercetarea sociologică de teren, anchetă, sondaj

b) Cercetările descriptive
c) Cercetările explicative

a) Precizări terminologice: cercetarea sociologică de teren, anchetă, sondaj

Termenul de “cercetare sociologică“ (sau “cercetare socială“ – social research) are

înţelesul cel mai larg: se referă la obţinerea şi prelucrarea informaţiilor obiectiv verificate, în
vederea construirii explicaţiilor ştiinţifice ale faptelor, fenomenelor şi proceselor sociale. Se
face distincţie între “cercetarea sociologică teoretică“ (“sociologie de cabinet”) şi “cercetarea
sociologică empirică“ (sociologie de teren).
Cercetarea sociologică empirică presupune observarea directă a realităţii, aplicarea unor
metode şi tehnici specifice de recoltare a informaţiilor (ancheta, experimentul, chestionarul etc.)
si de prelucrare a lor (statistică).
Ancheta sociologică se particularizează în universul cercetărilor sociologice concrete
prin:
- utilizarea cu precădere a chestionarului şi interviului pentru culegerea informaţiilor;
- nerecurgerea la experiment.
Pe de altă parte, faţă de sondajul de opinie publică, ancheta sociologică se diferenţiază
prin aceea că are ca scop nu numai cunoaşterea aspectelor subiective (opinii, atitudini, aspiraţii,
interese etc.), dar şi a celor obiective (structura familiei, condiţii de locuit etc.);

Obiectul anchetei sociologice

Specificitatea şi complexitatea anchetei sociologice sunt determinate în acelaşi timp de
obiectul său de cercetare foarte larg, în care intră: a) opiniile, atitudinile, comportamentele;
b) aspiraţii, trebuinţe, motivaţii care stau la baza acţiunilor, conduitelor, atitudinilor; c)

1
cunoştinţe, mărturii ale oamenilor despre fapte, fenomene, evenimente adeseori trecute sau
inaccesibile cercetătorului; d) caracteristici demografice – structuri familiale, structuri de
vârstă, structuri socio-profesionale etc.; e) caracteristici ale mediului social şi ale modului de
viaţă al oamenilor – ocupaţii, venituri, condiţii de locuit, servicii sociale şi, în general, factorii
sociali-economici care influenţează viaţa şi activitatea lor.
Deşi în ansamblul mijloacelor de investigaţie sociologică ancheta este clasificată printre
metodele descriptive, datele obţinute cu ajutorul ei pot servi unor ţeluri multiple. Astfel, prin
anchetă se obţin informaţii cu privire la fenomenele studiate; ea ajută la descrierea, clasificarea
şi tipologizarea faptelor sociale, permite verificarea unor ipoteze şi oferă date care permit
explicaţii cauzale, teoretice.
Sondajul de opinie publică are ca scop cunoaşterea “complexului preferiţelor exprimate
de un număr semnificativ de persoane referitoare la o problemă de importanţă generală“
(Hennessy, 1981). Are ca scop cercetarea opiniilor, credintelor, asteptarilor, idealurilor unei
populatii.
Raportul dintre semnificaţiile acestor patru termeni este următorul: “cercetarea
sociologică“ include “cercetarea sociologică de teren”, aceasta include “ancheta sociologică“,
iar aceasta din urmă include “sondajul de opinie”.

b) Cercetările descriptive
Orice ştiinţă începe prin a fi descriptivă, ca mai apoi, într-un stadiu mai avansat să se
încerce explicarea teoretică a faptelor de observaţie. Prima treaptă a cunoaşterii sociologice a
reprezentat-o sociografia, care avea ca scop descrierea ansamblului structurii sociale a unui
ţinut, sat sau oraş (R. Steimetz, 1913). Ferdinand Tönnies (1931) înţelegea prin sociografie
cercetarea sociologică empirică, bazată mai ales pe datele statistice.
Un exemplu clasic de cercetare sociologică descriptivă este ampla anchetă asupra
comportamentului sexual al bărbaţilor şi femeilor, realizată între anii 1938 – 1947 de către
Alfred Kinsey. Scopul acestei cercetări a fost: “acumularea unei mase de fapte obiective despre
problemele sexuale, evitând strict orice interpretare socială sau morală a acestor fapte” (Kinsey
şi colab. 1948). În total au fost intervievaţi 6300 de bărbaţi şi 5940 de femei. Aceştia au fost
selecţionaţi din toate grupurile profesionale, din urban şi rural, din diferite zone geografice şi
aparţinând diferitelor confesiuni.
Datele referitoare la comportamentul intim s-au obţinut cu ajutorul unui chestionar cu 521
de itemi (pentru persoanele cu experienţă sexuală mai redusă numărul întrebărilor era de
“numai” 300). În afara informaţiilor obţinute prin intervievarea subiecţilor, pe parcursul celor 9
ani de investigaţii s-a adunat un mare număr de date provenite din “calendarele sexuale”,
jurnale zilnice, scrisori, desene şi alte forme de notare a activităţii sexuale. Un număr de 377 de
2
persoane au încredinţat cercetătorilor calendarele lor sexuale, în care erau menţionate nu numai
frecvenţa contactelor sexuale, ci şi formele de activitate sexuală care duc la orgasm. În plus, în
unele calendare, cercetătorii au găsit informaţii de interes sociologic: despre locul de întâlnire a
partenerilor, călătoriile făcute, îmbolnăviri şi alte evenimente în măsură să influenţeze
activitatea sexuală a bărbaţilor şi femeilor.
Fiind în discuţie o cercetare de tip descriptiv, trebuie remarcată preocuparea pentru
taxonomie (clasificare). S-a stabilit următoarea schemă de clasificare a comportamentelor
sexuale:
I. Ego (Bărbat) – Alter (Femeie) = Heterosexualitate
a) Ego necăsătorit – Alter (comportament sexual premarital)
b) Ego căsătorit – Alter, soţia (comportament sexual conjugal)
c) Ego căsătorit – Alter, altă femeie decât soţia (comportament sexual extraconjugal)
II. Ego (Bărbat) – Alter (Bărbat) = Homosexualitate
(Femeie) (Femeie)
III. Ego (Om) – Alter (Animal) = Sodomie
IV. Ego – Alter (EGO) = Masturbare
În cadrul clasificării, comportamentul sexual era analizat pentru ego de diferite clase de
vârstă, aparţinând diferitelor grupuri etnice, rasiale, religioase etc. Pentru fiecare tip de
comportament sexual s-au înregistrat forme şi tehnici specifice:
I. Heterosexualitate: 18 forme şi tehnici
II. Homosexualitate: 24 forme şi tehnici
III. Sodomie: 4 forme şi tehnici
IV. Masturbare: 12 forme şi tehnici.
Rezultatele cercetării comportamentului sexual al indivizilor au şocat morala oficială.
Redăm principalele descoperiri, aşa cum au fost ele sintetizate de Theodore Caplow (1970):
 Principalele tipuri de devianţă sexuală nu sunt nici rare, nici antisociale şi sunt larg
răspândite în toate categoriile sociale;
 Bărbaţii au în medie o activitate sexuală mai precoce, mai frecventă, mai regulată şi
mai puţin selectivă decât femeile;
 Indivizii de aceaşi vârstă, din aceeaşi clasă socială diferă considerabil în ceea ce
priveşte varietatea şi frecvenţa activităţii lor sexuale;
3
  Forma şi frecvenţa activităţii sexuale sunt puternic influenţate de vârstă, sex, religie,
nivel de şcolaritate, domiciliu (urban sau rural), status profesional.

d) Cercetările explicative

Dacă cercetările sociologice descriptive încearcă să prezinte obiectiv fenomenele sociale,

clasificându-le totodată, cercetările sociologice explicative au ca scop verificarea relaţiilor
dintre fenomene: cum influenţează nivelul salariului satisfacţia muncii? Munca la banda rulantă
influenţează negativ personalitatea umană? Ce relaţie există între structurile de personalitate şi
acceptarea valorilor sociale? Răspunsul la astfel de întrebări poate constitui scopul cercetărilor
explicative. A explica, în contextul cercetărilor sociologice empirice, nu înseamnâ altceva decât
“a demonstra existenţa relaţiei dintre efecte şi cauzele specifice” (Black şi Champion, 1976).
Aflarea cauzalităţii constituie, în fond, scopul cercetărilor explicative şi, în general, al
cunoaşterii ştiinţifice.
Distincţie: cercetările explicative îşi propun testarea ipotezelor, în timp ce cercetările
descriptive oferă informaţii pentru formularea ipotezelor.
Ilustrăm tipul de cercetare explicativă printr-un exemplu preluat de la T. Caplow (1970).
Ne referim la lucrarea cunoscută sub numele “The American Soldier” (“Soldatul american”),
coordonată de Samuel A. Stouffer (1949) şi care grupează 134 de cercetări de psihologie,
sociologie şi psihosociologie. Într-una din acestea s-a urmărit verificarea ipotezei conformare-
avansare: cu cât soldaţii sunt mai ataşaţi normelor militare, cu atât avansează mai repede în
grad. În noiembrie 1943 un număr de 372 de soldaţi au fost testaţi pentru a se determina nivelul
lor de conformare la normele vieţii militare. După 5 luni, în martie 1944, cercetătorii au
verificat câţi din soldaţii testaţi fuseseră avansaţi ofiţeri. S-a constatat că există o corelaţie
statistică semnificativă între conformare şi avansare. Din cei 68 de soldaţi cu nivel de
conformare foarte mare, 21 (adică 31%) deveniseră, după 5 luni de la testare, ofiţeri, în timp ce
doar 19 (adică 17%) din totalul de 112 soldaţi cu nivel de conformare foarte scăzut ajunseseră
ofiţeri. Aşadar, testul arată că relaţia conformare-avansare este statistic semnificativă.