MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
DREPT FINANCIAR I

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
(TC1) – SISTEMUL BUGETAR PUBLIC
NAŢIONAL

jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
Anul universitar 2021-2022 Semestrul I

Studenta: SPÎNU LARISA-ALEXANDRA

nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
Conf. Univ. Dr. Cristina Oneţ

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
 CUPRINS

1. Definirea sistemului bugetar………………………………………………………. 3

2. Componentele sistemului bugetar…………………………………….………… 3-4
3. Clasificarea bugetelor
3.1. Bugetul de stat…………………………………………………….………….
4-5
3.2. Bugetul local………………………………………………………….……….
5-6
3.3. Bugetul asigurarilor sociale de stat………………………………..
………….. 6
3.4. Bugetul fondurlor special………………………………………….…………
6-7
4. Principii bugetare. Clasificare.
4.1. Principiul unicității……………………………………………………....….
8-9
4.2. Principiul universalității……….………………………………….………
9-10
4.3. Principiul echilibrului bugetar………………………………...……….
10-11
4.4. Principiul
realității…………………………………………………………... 11
4.5. Principiul anualității……………………………………………………..
11-12
4.6. Principiul publicității………………………………………………...…..
12-13
4.7. Principiul neafectării veniturilor……………………….………………
13-14
4.8. Principiul specializării bugetare………...…………………..
……………… 14
4.9. Principiul unității monetare………………………………….
……………… 14
5. Bibliografie………………………………………………...…………….………………14

2
 1.Definirea sistemului bugetar

Sistemul bugetar al statului cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor organizatorice

prin care se asigurăformarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare. Structura acestuia
este determinată de ierarhizareadreptului de decizie şi a competenţei de a stabili nivelul
impozitelor, taxelor şi altor contribuţii a veniturilor bugetare, instituirea unui sistem unitar de
stabilire a acestora la nivelul fiecărei verigi, precum şi a modalităţilor specifice de încasare a
veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor bugetare. Această ierarhizare,competenţe şi
modalităţi sunt stabilite prin legi de organizare şi funcţionare pentru organele centrale şi
locale ale puterii şi  administraţiei de stat, completate sau modificate prin legea anuală
de aprobare a bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat.
În literatura noastră juridică, bugetul public național a fost definit ca fiind „planul
financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile pentru o perioadă
determinată de timp.” Este un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu, în
care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă de timp viitoare.
Resursele financiare publice – care cuprind veniturile bugetare cuvenite statului, instituțiilor
publice sau unităților administrativ teritoriale – se constituie pe seama impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și veniturilor nefiscale, prelevate de la diferite persoane fizice și juridice, cu
luarea în considerare a criteriilor prevăzute de lege
  Altfel spus, sistemul bugetar reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome şi
independente, constituite conform legislaţiei economico-financiare, care dau expresie
procesului de constituire, la dispoziţia statului, a fondurilor financiare necesare pentru
realizarea obiectivelor de politică economică şi socială.
2.Componentele sistemului bugetar
Potrivit structurii organizatorice a statului structura sistemului bugetar public cuprinde:
1. Bugetul de stat;
2. Bugetul Parlamentului;
3. Bugetul Preşedenţiei;
4. Bugetul Guvernului;
5. Bugetul Autorităţii Judecătoreşti;
6. Bugetul Curţii de Conturi;

3
 7. Bugetul Curţii Constituţionale;
8. Bugetul Consiliului Legislativ;
9. Bugetul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
10. Bugetul asigurărilor sociale de stat;
11. Bugetele locale.
Această structura suferă modificări de la an la an în funcţie de politica economică,
financiară şi bugetară a Guvernului desemnat să transpună în practică prevederile
legislativului.
Cu excepţia bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, şi
bugetele fondurilor speciale, la celelalte bugete nu sunt instituite venituri proprii dar care sunt
nominalizate expres ca fiind alimentate din bugetul de stat, bugetul de stat fiind cel care
concentrează partea principală din fondul bugetar al statului, privit ca întreg.
3. CLASIFICARE BUGETE
3.1.BUGETUL DE STAT
Detaliile despre conținutul și caracteristicile acestei prime componente a sistemului
bugetar au fost prezentate in primul capitol, astfel că singura
completare ce mai poate fi adusă este legată de constituirea resurselor financiare ale bugetului
de stat, care se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi aveniturilor nefiscale,
prelevate de la persoane juridice şi fizice, cu luarea în consideraţie a potenţialului
loreconomic şi a altor criterii stabilite de lege. Dimensionarea cheltuielilor bugetare şi
repar tizarea acestora pe destinaţii şi beneficiarii de resurse financiare alocate se efectuează în
concordanţă cu obiectivele strategiei de dezvoltare economico-sociaiă cu priorităţile imediate
stabilite de autorităţile publice competente.
Nivelul resurselor, cât şi dimensionarea cheltuielilor sunt stabilite prin legi bugetare
anuale în concordanţă cu evoluţia economiei.
Bugetul de stat - Este documentul elaborat şi administrat de Guvern, adoptat de
Parlament prin lege, cuprinzând veniturile şi cheltuielile aprobate prin legea bugetară anuală.
Aceasta autorizează fluxurile financiare publice de formare a veniturilor şi de repartizare a
acestora pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite, în conformitate cu obiectivele de
dezvoltare economico-socială a ţării şi ale politicii financiare specifice anului pentru care este
aprobat bugetul.
Bugetul general consolidat reflectă fluxurile financiare publice de formare a
veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii în conformitate cu
nevoia socială.
Rolul bugetului este considerat un instrument prin care se realizează alocarea şi
redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi
sociale.
Bugetul are un rol alocativ, redistributiv şi de reglare a vieţii economice.
Rolul alocativ reflectă modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar. Statul se
poate manifesta ca agent economic, fie prin dezvoltarea unor activităţi industriale şi
comerciale proprii, fie participând la finanţarea unor activităţi în sectorul privat. Existenţa lor
ca bugete anexe se justifică: prin caracterul industrial sau comercial al activităţii statului şi

4
prin scopul finanţării şi natura beneficiarului resurselor, atunci când se acordă subvenţii sau
se finaţează acţiuni sociale. Conturile speciale de trezorerie sunt operaţiuni în afara bugetului
general determinate de condiţii specifice privind finanţarea şi de caracterul lor provizoriu.
Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenţă de natura lui specifică, respectiv
aceea de instrument ce reflectă relaţii de mobilizare a resurselor şi de repartizare a acestora
pentru finanţarea unor activităţi şi acţiuni determinate expres.
Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa bugetului de stat ca
instrument cu putere de lege, prin care se reflectă politica economică promovată de guvern.
Bugetul este un tablou comparativ al veniturilor şi cheltuielilor publice aferente
perioadei la care se referă. El oferă posibilitatea analizării veniturilor pe surse de provenienţă
şi a cheltuielilor pe destinaţii.
Principiile clasice bugetare sunt:
- unitatea
- universalitatea
- anualitatea
- specializarea bugetară
Anualitatea bugetului are două semnificaţii distincte:
- prima se referă la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă
- la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile înscrise
în autorizaţia dată guvernului de către parlament
Bugetul este elaborat şi aprobat pentru o perioadă de 12 lni. Anul bugetar poate să
coincidă sau nu cu anul calendaristic.
Universalitatea este principiul potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să
fis înscrise în buget în sumele lor totale, fară omisiuni şi fără compensări reciproce.
Excepţii de la principiul universalităţii:
- resursele provenind din donaţii
- fondurile de sprijin ale particularilor
- reconstituirea creditelor bugetare prin restituirea către buget a sumelor necuvenite
sau acordate cu titlu provizoriu.
Unitatea bugetară presupune înscrierea tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului, în
sumele lor globale într-un singur document. Unitatea bugetului este asigurată prin intermediul
sistemului conturilor naţionale.
3.2. BUGETELE LOCALE
Asigurarea autonomiei administrative potrivit principiului descentralizării și autonomiei
locale nu se poate face fără existența unui cadru legislativ și a mecanismelor adecvate,
respectiv a instrumentelor necesare autorităţilor locale pentru îndeplinirea atribuţiilor care le
revin.

5
  Cadrul legislativ este asigurat de către Legea administraţiei publice locale, Legea privind
finanţele publice și Legea privind finanţele publice locale, precum şi de o serie de 
reglementări  anuale aduse odată culegea bugetară (legea bugetului de stat).
  Între cele mai importante instrumente la îndemâna autorităţilor locale necesare în vederea
îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, un loc prioritar îl ocupa bugetul local.
„ Prin bugete locale se înţeleg bugetele de venituri și cheltuieli ale unităţilor
administrativ-teritoriale...”1
 Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al capitalei, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti,
întocmeşte bugetul local, în condiţii de autonomie potrivit legii. „Între aceste bugete nu există
relaţii de subordonare", mai sintetic, prin bugetul local se înţelege actul în care se înscriu
veniturile și cheltuielile colectivităţilor locale pe o perioadă de un an, adică bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale care au personalitate juridică.
Structura bugetelor locale este următoarea:

 bugetele proprii ale judeţelor și al municipiului Bucureşti administrate de Consiliile

judeţene şi municipiulBucureşti;
 bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor și ale sectoarelor capitalei, ce
sunt administrate de primari, în calitate de ordonatori principali de credite.
În ţara noastră, autonomia financiară a colectivităţilor locale nu este încă deplină, existând
raporturi de dependență față de bugetul de stat, mai ales cu privire la partea de venituri.
În componența bugetului local, partea de venituri cuprinde atât venituri proprii, provenind
din impozite,taxe și vărsăminte de venituri cuvenite de la contribuabilii persoane juridice de
importanță locala și de la populaţie, dar și venituri atribuite din sume defalcate din unele
venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat; transferuri acordate de la bugetul de stat
pentru finanţarea unor investiţii de interes general ce depăşesc perimetrul unor colectivităţi
locale sau pentru acţiuni de protecţie socială în instituţii publice cu caracter naţional sau
regional (cămine de bătrâni, case de copii, școli speciale etc).
Cheltuielile ce se finanţează din bugetele locale pentru realizarea acţiunilor și
activităţilor din competențaconsiliilor locale, au la bază prevederi legale şi vizează:

 activitatea autorităţilor executive și a serviciilor publice de subor donare locală;

 activitatea desfăşurată de instituţiile social;
 culturale (învăţământ, cultură, religie, asistență socială, indemnizaţii, ajutoare)
 realizarea diverselor servicii (salubrizare, zone verzi, protecţia mediului),
 dezvoltare publică (reţele de apa, canal, străzi, drumuri, trotuare, zone de agrement) și
locuinţe;
 activitatea de transporturi, agricultura și diverse acţiuni economice;
 constituirea de fonduri de rezervă și pentru rambursări de împrumuturi și plăţi de
dobânzi.
Atât veniturile cât şi cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect dimensionate, corect
urmărite, dar mai ales prin buget să se atingă finalitatea vizată de legiuitor în ceea ce
priveşte administraţia publică locală.

1
Legea finanţelor publice locale nr. 189/1998
6
 3.3. BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a bugetului public naţional, el se
întocmeştedistinct de bugetul de stat şi se aprobă de către Parlament după aprobarea
bugetului de stat, dobândind astfel o autonomie deplină. în el se reflectă constituirea,
repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii pensionarilor, salariaţilor şi
membrilor familiei acestora.
  Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde la venituri:

 contribuţia  pentru asigurările sociale de stat;

 contribuţia pentru pensia suplimentară;
 contribuţia agricultorilor asiguraţi şi contribuţia agenţilor economici pentru asigurările
sociale aleagricultorilor; la acestea se adaugă veniturile nefiscale provenite din
contribuţia personalului pentru bilete detratament şi odihnă;
 alte venituri ce se obţin din lichidarea debitelor din anii anteriori, majorări sau amenzi
aplicate pentru neplata latermen a obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat
şi pentru practicarea muncii la negru;
 subvenţii primite din bugetul de stat.
  La partea de cheltuieli bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde:

 pensii plătite prin mijloacele admise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pri
n 
oficiile de poştă sau sucursalele CEC;
 indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, pentru prevenirea
îmbolnăvirilor, refacerea şi întărireacapacităţii de muncă, indemnizaţiile în caz de
maternitate, pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,
ajutoarele sociale, acordarea biletelor de tratament balnear şi odihnă.
3.4. BUGETELE FONDURILOR SPECIALE
Fondurile speciale sunt prevăzute şi aprobate prin legi speciale, se constituie în afara
bugetului de stat, iar bugetele de venituri şi cheltuieli ale fondurilor cu destinaţie specială se
constituie ca anexe la bugetul de stataprobat prin Legea anuală.
 Prin Legea anuală de aprobare a bugetului de stat se nominalizează bugetele de venituri şi
cheltuieli ale fondurilor speciale ce vor opera în cursul anului de referinţă.
  Având în vedere programul de guvernare al partidului de guvernământ acesta îşi propune
reducereagradului de fiscalitate asumat, iar o serie de contribuţii se vor desfiinţa, o serie de
fonduri speciale vor dispărea, sarcinile de finanţare a unor acţiuni realizate din aceste fonduri
speciale urmând a fi preluate de către bugetul destat, de bugetele unităţilor administrativ
teritoriale sau de finanţele private.
 Principalele fonduri speciale ce se pot constitui şi utiliza la nivel naţional sunt:
1. Fondul pentru asigurări sociale de sănătate (constituit în baza Legii nr. 145/1997);

7
2. Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic (constituit în baza O.G. nr.
29/1994, aprobată prinLegea nr. 136/1994);
3. Fondul special al drumurilor publice (constituit în baza Legii nr. 113/1996);
4. Fondul special pentru protejarea asiguraţilor (constituit în baza Legii nr. 136/1995);

4.PRINCIPIILE BUGETARE

„Începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea au apărut in Anglia, Franța și Germania

primele preocupări referitoare la precizarea drepturilor în ceea ce privește constituirea și
utilizarea resurselor bugetare. Aceste drepturi au fost incluse în cadrul unor reguli aprobate
prin legi cu aplicabilitate în domeniul finanțelor publice, devenind principii ale dreptului
bugetar care stau la baza elaborării bugetului. Aceste reguli (principii) au în vedere durata de
timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să încaseze veniturile bugetare și să
efectueze alocarea acestora pe destinațiile prestabilite, sfera de cuprindere a veniturilor
bugetului și destinația acestora, informarea opiniei publice asupra împuternicirii date, de către
Parlament Guvernului de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli etc. Teoria și practica
financiară a reținut regulile menționate anterior sub denumirile de unitatea, universalitatea,
anualitatea și realitatea bugetului,
neafectarea veniturilor bugetare, echilibrarea bugetară, specializarea bugetară și publicitatea
bugetului. Prin intermediul acestor principii s-a urmărit limitarea folosirii la întâmplare a
resurselor bugetare.”2
Finanțarea, executarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților
administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice presupune stabilirea și respectarea
unor principii riguroase la toate nivelele de organizare a finanțelor publice.
Principiile care sunt folosite in practica bugetară și sunt acceptate de literatura
financiar-fiscală sunt:
1. principiul unicității,
2. principiul universalității,
3. principiul echilibrului bugetar,
4. principiul realității,
5. principiul anualității,
6. principiul publicității,
7. principiul neafectării veniturilor,
8. principiul specializării bugetare,
9. principiul unității monetare.

4. 1.Principiul unicității – constă în însușirea bugetului de a fi unic, atât din punct de

vedere al aprobării cât și din punct de vedere al gestionării sale.
Conform acestui principiu, toate veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur
document pentru a asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice. Principiul
unității bugetului de stat se consideră conscacrat prin legile referitoare la finanțele publice,
dispozițiile acestor legi folosind expresia „buget” de stat sau „bugetul” statului, ceea ce arată
că este vorba de un singur buget, nu de mai multe.
Bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură o cunoaștere clară a surselor de
venituri și a destinației cheltuielilor precum și a formei echilibrate, deficitare sau excedentare
a bugetului. În același timp se pot examina veniturile și cheltuielile, permițând puterii
legislative emiterea de judecăți de valoare asupra structurii și volumului cheltuielilor
propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amânare sau

2
Maria Moraru – Bugetul general consolidat, Editura Mirton, Timișoara, 2005
8
respingere a unor cheltuieli inoportune sau de modificare a unora dintre ele și se creează
posibilitatea exercitării unui control riguros asupra execuției veniturilor și cheltuielilor
publice, după aprobare.
În prezent, într-un număr mare de state s-a renunțat la respectarea deplină a principiului
unității bugetare, chiar dacă acesta are o serie de avantaje, fiind preferat din ce în ce mai mult
procedeul pluralității bugetare (pe lânga bugetul statului se întocmesc și alte bugete publice
cum ar fi bugete anexe, bugete extraordinare, conturi speciale, bugete ale fondurilor speciale
etc.).
În țara noastra, principiul unității este aplicat conform prevederilor Legii finanțelor
publice în care este stabilită regula elaborării și adoptării unei legi bugetare anuale care
include toate veniturile și cheltuielile publice ale fiecărui an și structura acestora.
Excepțiile de la principiul unității bugetare sunt reprezentate de bugetele fondurilor
speciale, bugetele anexe și bugetele autonome care sunt întocmite de instituțiile publice care
folosesc resursele proprii pentru acoperirea cheltuielilor.
În viitor, pentru respectarea acestui principiu este evidentă tendința de desființare a
fondurilor speciale.
4. 2. Principiul universalității – este reglementat prin Legea finanțelor publice care
prevede elaborarea și execuția bugetului de stat printr-un sistem de norme și legi anuale de
adoptare a bugetelor, obligatorii pentru toate categoriile de instituții publice din țară,
recunoscute pe plan internațional și acceptate ca valabile de către instituțiile internaționale
(F.M.I., U.E., Banca Mondială).
Principiul universalității bugetului de stat presupune ca acesta să includă în mod detaliat
toate veniturile și toate cheltuielile statului din fiecare exercițiu financiar.
Deci, conform acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice se incud în bugetul de stat în
totalitate în sume brute, fără omisiuni și fără compensări reciproce. De asemenea, veniturile
bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și
sponsorizărilor care au stabilite destinații distincte.
Acest principiu are scopul de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între
venituri și cheltuieli proprii. În buget, veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar
cheltuielile trebuie să apară cu sumele lor totale. Astfel, Parlamentul are posibilitatea de a
cunoaște veniturile totale, pe care statul urmează să le încaseze în perioada considerată,
precum și destinația care va fi dată acestora.
În practică, cerințele principiului universalității bugetului nu mai sunt respectate
întocmai. În acest sens, în locul „bugetului brut” care includea toate veniturile și cheltuielile
în sume totale s-a recurs la procedeul „bugetului mixt” în care veniturile și cheltuielile unor
instituții publice figurează cu sumele lor totale, iar altele doar cu soldurile, cum ar fi
vărsămintele către bugetul de stat sau subvențiile primite de la acesta, veniturile de la
instituții publice, subvențiile către instituții publice sau subvențiile primite în completare de
școli, universități, spitale care obțin venituri pe care le utilizează pentru a acoperi o parte din
cheltuielile lor.
Acest principiu prezintă o serie de avantaje și anume:
- elaborarea bugetului, în baza acestui principiu, permite cunoașterea cât mai exactă a
veniturilor și cheltuielilor
publice;
- respectarea principiului universalității, conform Legii finanțelor publice, permite controlul
Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor publice; acest drept al
Parlamentului este asigurat prin adoptarea legii bugetare anuale și prin normele stabilite în
Legea finanțelor publice.
„Dezavantajele acestui principiu se referă la:

9
- inexistența unei stimulări în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor oferite de stat datorită
imposibilității acestor servicii de a beneficia direct de resursele suplimentare procurate
statului prin activitatea proprie;
- separarea cheltuielilor și veniturilor contravine exigențelor gestiunii comerciale a anumitor
servicii publice;
- imposibilitatea de a determina costurile nete pentru anumite servicii publice.” 3
4.3. Principiul echilibrului bugetar – „conform acestui principiu, pentru ca un buget
să fie valabil este necesar ca veniturile prevăzute a se realiza să asigure acoperirea
cheltuielilor propuse a se efectua în perioada de timp dată, respectiv un an calendaristic.”4
„Doctrina clasică consideră acest principiu ca fiind „cheia de boltă” a finanțelor publice.”5
În economiile contemporane, bugetul public modern se întocmește și se execută cel mai
frecvent în condițiile unui deficit. Deficitul bugetar poate fi definit ca reprezentând diferența
dintre cheltuielile publice, mai mari, și veniturile publice ordinare, fiscale și nefiscale, mai
mici.acest deficit reprezintă autorizarea de cheltuileli superioare veniturilor provenite din
impozite și taxe , prelevări obligatorii.
Principiul echilibrului bugetar în țara noastră este prevazut expres în Legea finanțelor
publice din anul 1996, alături de principiile unității, universalității, realității, anualității și
publicității.
Resursele de finanțare pentru echilibrarea bugetelor la nivel național sunt:
- venituri proprii care provin din impozite și taxe, contribuții și venituri nefiscale încasate de
lapersoane juridice și fizice;
- cote adiționale la unele impozite directe ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale
stabilite prin legile bugetare anuale;
- emiterea de „bonuri de tezaur”6 sau alte instrumente, de către Ministerul Finanțelor
Publice, în baza legiianuale privind aprobarea bugetului de stat pentru a face față cheltuielilor
statului până la încasarea veniturilor proprii aprobate;

- disponibilități aflate temporar în contul trezoreriei statului. Ministerul Finanțelor Publice

este autorizat să stabilească dobânda pentru finanțarea deficitului bugetului de stat din
disponibilitățile aflate temporar în contul trezoreriei statului.
- împrumuturi de stat în condițiile legii, de pe piața financiară internă și externă pentru
finanțarea deficitului bugetar.
„În ceea ce privește problema echilibrului bugetar se pot distinge:
a) echilibrul bugetar pe parcursul execuției;
b) echilibrul bugetar anual;
c) echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin intermediul trezoreriei
publice în cadrul unui exercițiu financiar.

3
I. Talpoș, op. cit.
4
E. Drehuță, Gh. Neamțu, E. Voicu – Bugetul public și contabilitatea unităților bugetare,
Editura Agora, Bacău, 2000
5
Maria Moraru, op. cit
6
Bonurile de tezaur sunt titluri de credit emise de stat pentru a fi plasate pe piața capitalului
de împrumut, prin vânzarea agenților economici saupopulației, în calitate de creditori publici
și se răscumpără în cadrul termenului, prin retragerea din circulație. Bonurile de tezaur sunt
puse în circulațieprin B.N.R., pe baza convenției încheiate între aceasta și Ministerul
Finanțelor Publice în numele statului. Acestea sunt purtătoare de dobânzi cuscadență de
rambursare până la sfârșitul anului financiar și se răscumpără. În țara noastră, cele mai
folosite titluri de stat pe termen scurt sunt certificatele de trezorerie.
10
a) Echilibrul bugetar pe parcursul execuției se realizează în cazul în care lichiditățile bănești
provenite din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăți scadente.
b) Echilibrul bugetar anual se realizează dacă încasările veniturilor obligatorii ale statului au
un nivel cel puțin egal cu cel al cheltuielilor totale, atât în cadrul bugetuluin aprobat, cât mai
ales al bugetului executat.
c) Echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin Trezoreria publică în
cadrul unui interval – exercițiu financiar – are în vedere acoperirea exactă a plăților și
reflectarea egalității bilanțiere la sfârșitul perioadei de gestiune bugetară.”7
4.4. Principiul realității – este un principiu potrivit căruia veniturile și cheltuielile
înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, să corespundă situației
economico-financiare previzionate pentru anul bugetar în așa fel încât statul să nu aibă
dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.
Principiul realității acționează mai ales în perioada de fundamentare a proiectului de
buget. În urma mobilizării tuturor veniturilor la bugetul statului o importanță deosebită revine
stabilirii obiective a priorităților la cheltuielile care pot fi finanțate din veniturile bugetare.
Respectarea acestui principiu în elaborarea bugetului asigură o bună execuție pe
întregul exercițiu financiar.
În vederea elaborării unui proiect de buget real se impune utilizarea unei tehnici de
previziune și de analiză la nivel macroeconomic. În practica financiară bugetară clasică s-au
folosit pentru stabilirea cuantumului veniturilor și cheltuielilor bugetare metoda automată,
metoda majorării sau a diminuării și metoda evaluării directe. Ca urmare a faptului că
metodele clasice utilizate la elaborarea bugetelor au prezentat o serie de dezavantaje, multe
state au renunțat la acestea în favoarea metodelor moderne.
În practica financiară bugetară modernă se folosesc metode bazate pe
analiza cost-avantaje, cost-eficacitate și pe analizele multicriteriale și anume
metoda planificare-programare-bugetizare, metoda managementului prin obiective, metoda
bază bugetară zero,metoda raționalizării opțiunilor bugetare care sunt
mai eficiente. În practica românească a ultimilor ani, Guvernul elaborează o serie de
ordonanțe de rectificare a cifrelor bugetare pe care le supune aprobării Parlamentului.
e) Principiul anualității – „presupune că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, prin
lege, pe o perioadă de un an care corespunde exercițiului bugetar”8, fiind un principiu care se
deduce din prevederile art. 37 al Constituției României și ale Legii finanțelor publice.
4.5.Principiul anualității prevede că fundamentarea, echilibrarea și analiza execuției
bugetare are drept criterii de referință „anul” ca durată a exercițiului financiar, bugetul
raportat anual prin dările de seamă care cuprind conturile anuale (bilanțul, contul de
execuție bugetară și anexele la bilanț) și raportul de gestiune privind exercițiul bugetar
încheiat.
Acest principiu are două semnificații. Prima semnificație se referă la perioada de timp
pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și să efectueze
cheltuielile publice, care este limitată, de obicei, la un an. Conform acestui principiu, bugetul
public trebuie aprobat în fiecare an de către organul legislativ.
A doua semnificație a anualității bugetare este perioada de timp pentru care se
elaborează și se adoptă bugetul public. Perioada de timp în care se execută bugetul public
poate să fie egală sau nu cu perioada de timp pentru care s-a aprobat acesta. În unele state pot
exista venituri care se încasează sau cheltuieli care se efectuează după expirarea anului
bugetar sau cheltuieli care se efectuează sub forma avansurilor. Veniturile neîncasate și
cheltuielile neefectuate până la sfârșitul anului bugetar sunt încasate, respectiv plătite în mod
diferit de la o țară la alta, unele utilizând sistemul de exercițiu iar altele sistemul de gestiune.
7
Maria Moraru, op. cit
8
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice publicată în M.O. nr. 597/13.08.2002.
11
  Sistemul de exercițiu bugetar – consideră că durata de execuție a bugetului
public se întinde pe o perioadă mai mare de un an, presupunând și existența
unei perioade complementare de 3-6 luni, iar veniturile șicheltuielile unui an bugetar
sunt reflectate în întregime în bugetul respectivchiar dacă nu se realizează integral
încadrul anului bugetar.
Acest sistem presupune paralelismul conturilor bugetare pentru anul bugetar precedent și
pentru anulbugetar în curs, dar prezintă avantajul clarității executării bugetului public și a
cunoașterii exacte a veniturilor și cheltuielilor bugetului la sfârșitul perioadei complementare.
 Sistemul de gestiune bugetară – presupune limitarea execuției bugetului public la un
an, la sfârșitul anului bugetar acesta se închide în mod automat, veniturile neîncasate
și cheltuielile neefectuate urmând a se reporta în bugetul anului în care se vor realiza.
Acest sistem nu permite cunoașterea exactă a tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente
fiecărui an bugetar, interzice reportul veniturilor și cheltuielilor de la un an la altul, dar are
avantajul că este simplu.
În țara noastră, exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic conform
Legii finanțelor publice, sistemul practicat fiind sistemul de gestiune.
În acest sens „Toate drepturile dobândite, operațiunile efectuate în cursul unui an, inclusiv
operațiunile și depturile ce-i revin, direct sau indirect, unui buget în perioada
anului respectiv aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului”9.
„Exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic și se încheie
pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Toate
operațiunile efectuate în cursul unui an în contul unui buget, aparțin exercițiului
corespunzător de execuție a bugetului respectiv. Execuția bugetară se încheie la data de 31
decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la data de
31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul urmator.
Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept”10.
Pentru toți agenții economici și alți contribuabili, anul financiar are aceeași durată ca și
exercițiul bugetar, adică un an calendaristic.
O excepție de la principiul anualității de care s-a făcut uz se referă la situația în care
legea anuală a bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea
exercițiului bugetar, caz în care se execută în continuare bugetul anului anterior.
4.6. Principiul publicității – constituie principiul conform căruia, în scopul informării
opiniei publice cu privire la resursele prevăzute de Guvern și la destinația acestora, bugetul se
aduce la cunoștința acesteia după aprobarea și publicarea sa.
Acest principiu, reglementat prin art. 4 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice,
este prevăzut și de art. 4 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și de art. 9
din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Principiul publicității presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor de
buget în cadrul Parlamentului și al Consiliilor locale și județene (pentru bugetele locale),
comentarea acestora în mass-media și publicarea în Monitorul Oficial. În acest sens principiul
publicității, conform Legii finanțelor ‘ publice, prevede că sistemul bugetar este deschis și
transparent, acestea realizăndu-se prin:
- dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
- dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul
aprobării acestora;
- publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a
bugetelor și conturilor anuale de execuție a acestora;

9
Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice
10
Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice
12
- mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului
bugetului, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.
Principiul publicității bugetului este evidențiat prin prisma necesității de informare, atât
internă cât și externă asupra situației financiare anuale a statului prin studii întocmite de
organele financiare de specialitate și prin mijloace moderne (Internet). Astfel este necesară
publicitatea bugetului și în contextul participării țării la relațiile economice, financiare și
monetare internaționale, în cadrul cărora țările partenere și organismele
internaționale solicită informții referitoare la evoluția veniturilor și a cheltuielilor bugetare,
nivelul fiscalității, evoluția datoriei publice, evoluția puterii de cumpărare a monedei
naționale, starea de echilibru sau dezechilibru bugetar care influențează credibilitatea țării pe
plan extern și pe baza cărora poate fi stabilit gradul de bonitate și de risc al țării respective.
4.7. „Principiul neafectării veniturilor bugetare – pretinde o așa-numită
depersonalizare a veniturilor bugetare, prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc
bugetar care să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare. Acest principiu interzice ca un
anumit venit bugetar să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare, deoarece nu se paote
realiza o concordanță deplină între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează a fi
finanțate pe seama venitului special afectat. Astfel, veniturile cu afectație specială depășesc
necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielii respective, ori sunt insuficiente punând sub
semnul întrebării posibilitatea
realizării acțiunii respective din resursele bănești ale bugetului de stat.”11
Principiul neafectării veniturilor bugetare este complementar principiului
universalității, împreună impunând elaborarea bugetului în condițiile în care ansamblul
veniturilor, formând o masă globală (unitară) de resurse, servește acoperirii unei mase globale
de cheltuieli.
În practică există o serie de abateri de la principiul neafectării veniturilor bugetare,
dintre care amintim lăsarea la dispoziția unor ministere a unei cote-părți din veniturile proprii
încasate, afectarea unor venituri bugetare sigure pentru restituirea unor împrumuturi de stat,
scoaterea unor venituri de sub incidența bugetului public, ordinar, constituirea fondurilor
speciale, întocmirea bugetelor extraordinare, autonome etc.
Aceste abateri pot fi considerate un rezultat al nerespectării pe deplin a altor principii ca
universalitatea și unitatea bugetară, fiind determinate și de inconvenientele generate de
aplicarea strictă a principiului neafectării veniturilor bugetare.
4.8. Principiul specializării bugetare – conform acestuia veniturile bugetare se înscriu
în buget și se aprobă de către Parlament pe surse de proveniență iar cheltuielile bugetare, pe
categorii de cheltuieli, în funcție de natura economică și destinația acestora potrivit
clasificației bugetare. În virtutea acestui principiu, nici un venit prelevat la buget și nici o
cheltuială efectuată nu poate avea loc în afara unei reglementări legale clare. Parlamentul
aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinație, reprezintă
credite bugetare.
Creditul bugetar, conform Legii finanțelor publice, constiutie suma aprobată prin
buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul
anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din
exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua
plăți din buget pentru celelalte acțiuni.
„Gruparea veniturilor și a cheltuielilor bugetare într-o anumită ordine obilgatorie și pe
baza unor criterii unitare precis determinate poartă denumirea de clasificație bugetară.”12
Principiul specializării bugetare este consacrat și în legislația financiară din România. În
acest sens Legea finanțelor publice nr. 10/1991 prevede că prin legea bugetară
11
Maria Moraru, op. cit
12
Ibidem
13
anuală se „aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor precum și a celorlalte
venituri ale statului care urmează să se perceapă” iar creditele bugetare sunt aprobate tot prin
legea bugetară anuală care stabilește și structura funcțională și economică a acestora.
Respectarea principiului specializării bugetare, prin clasificația bugetară, presupune
utilizarea creditelor bugetare pe destinațiile pentru care au fost aprobate, neadmițându-se
virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul.
În practică exsistă abateri de la acest principiu cum ar fi fondurile speciale, transferurile de
credite, viramentele de credite etc.
4.9. Principiul unității monetare – este un principiu nou prevăzut pentru prima dată de
Legea finanțelor publice din anul 2002, conform căruia toate operațiunile bugetare se
exprimă în monedă națională.

Bibliografie
- https://www.tocilar.ro/download-57891-
jHKXUy04T92uIqP3HVFphF8G3LpQKVhU
- https://graduo.ro/referate/drept/sistemul-bugetar-public-national-414964
- https://www.academia.edu/7217757/Sistemul_bugetar_si_procesul_bugetar
- Legea finanţelor publice locale nr. 189/1998
- Maria Moraru – Bugetul general consolidat, Editura Mirton, Timișoara, 2005
- I. Talpoș, op. cit.
- E. Drehuță, Gh. Neamțu, E. Voicu – Bugetul public și contabilitatea unităților
bugetare, Editura Agora, Bacău, 2000
- Maria Moraru, op. cit
- Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice publicată în M.O. nr. 597/13.08.2002
- Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice
- Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice

14