Despre deficienţele de vorbire şi

corectarea lor
 18 februarie 2014

logopoed Andreea Draghici

Interviu cu psih. logoped Andreea Drăghici

„Vorbirea este aşezată, în mod convenabil, la mijlocul drumului dintre
gândire şi acţiune şi astfel le poate înlocui de multe ori pe amândouă
(John Andrew Holmes).” Dar ce ne facem atunci când vorbirea este
defectă? Pentru că nu sunt puţini micuţii care întâmpină greutăţi în
vorbire, am apelat la sprijinul unui specialist din Făgăraş. Psihologul
Andreea Drăghici ne ajută să înţelegem dacă handicapul de vorbire
mai poate fi reparat vreodată şi ce contribuţie trebuie să aibă părinţii
ca să-i poată ajuta pe copii să fie înţeleşi de semenii lor. Interviul,
împărţit pe două părţi, va continua în numărul viitor al ziarului ,,Bună
Ziua Făgăraş”, din 25 februarie.
Cristina Cornilă: Tulburările de limbaj înseamnă acelaşi lucru cu
deficienţa mintală?
Andreea Drăghici: Nu, nu este unul şi acelaşi lucru, dar pot fi întâlnite
deseori împreună. Un deficient mintal poate avea tulburări de limbaj, dar
asta nu înseamnă cu un subiect care are tulburări de limbaj este deficient
mintal! Până la vârsta de 3 ani şi jumătate, chiar patru – spun specialiştii –
că dislalia polimorfă, adică afectarea mai multor sunete în vorbire este o
dislalie fiziologică. Dacă subiectul depăşeşte vârsta de 4 ani şi încă nu s-a
corectat, se recuperază prin terapie logopedică.
C.C.: Care sunt cele mai frecvente tulburări ale limbajului?
A.D.: Dislalia este foarte frecventă, depinde de limba vorbită. În dislalie
oricare sunet poate fi afectat, dar există sunete care pot fi afectate mai
mult… depinde de capacitatea de maturizare a sistemului nervos. Cele mai
frecvente sunt dislaliile simple, însă, din pricina lipsei de timp a părinţilor
sau chiar a neimplicării acestora în procesul de comunicare cu propriul
copil încă de la naştere, apar dislaliile polimorfe unde sunt afectate mai
multe sunete. Nu este acesta singurul motiv pentru dislalii, dar dacă după
vârsta de 4 ani părintele copilului care vorbeşte sau comunică deficitar nu
sesizează că ceva este în neregulă cu limbajul copilului, acesta va ajunge
la şcoală unde va întâmpina greutăţi în a pronunţa corect toatele sunetele
limbii în care vorbeşte.
Copiii trebuie încurajaţi să vorbească coresct, chiar dacă sunt foarte
drăgălaşi atunci când pocesc cuvintele. Cu ei se vorbeşte corect din prima
zi de viaţă. Este normal şi firesc să-i alintăm pe micuţi, însă să nu devină
asta o obişnuinţă sau să se transforme în normalitate!
Bâlbâiala se pare că ocupă şi ea tot mai mult teren în rândul copiilor mici
şcolari. Asta pentru că cerinţele adulţilor sunt peste puterile copilului, astfel
se instalează blocajele verbale şi apar tulburări de ritm şi fluenţă. Adică
balbismul!
C.C.: Au primit denumiri toate aceste deficienţe? Celor nefamiliarizaţi
cu termenii le-ar putea suna cunoscut de exemplu „rotacismul”…

A.D.: Desigur, toate deficienţele de vorbire au denumiri. Se poate ca

rotacismul să sune unora cunoscut, deoarece este cel mai frecvent în
dislalii. Cele mai afectate sunete sunt „s” şi „r” şi familiile lor – siflantele s, z
şi şuierătoarele ş, j. Se fac confuzii între l-r, s-j, s-z. Dacă tot ai amintit de
rotacism, îţi pot spune, de exemplu, că există multe forme, vreo 12 feluri
după unii autori. Pot enumera o grămadă de denumiri ale deficienţelor de
limbaj: de pildă, pentru sunetul „b” – betacism şi parabetacism, pentru „c” –
capacism şi paracapacism etc. Alte denumiri ar fi pentru bâlbăială –
balbismul sau logonevroza. Sunt o groază de denumiri…
C.C.: Cât timp e normal să nu ne îngrijorăm că cei mici nu pot
pronunţa unele sunete? De la ce vârstă ne dăm seama că deja copilul
ar putea avea o problemă?
A.D.: Patru ani e firesc să nu ne îngrijorăm, în cazul în care copilul
stâlceşte cuvintele sau sunetele. Însă dacă până la un an el nu produce
sunete, silabe, gângureli, deja e un motiv de îngrijorare. Depinde şi de
stimularea verbală de care are parte copilul şi de felul naşterii lui: dacă a
fost născut la termen sau prematur. Auzul este primul simţ care se
dezvoltă, astfel că dacă un copil aude şi este stimulat, se va dezvolta
normal. Doar să nu fie vorba de probleme medicale sau cauze congenitale
ce împiedică achiziţia limbajului! În concluzie, vârsta recomandată pentru a
începe terapia logopedică este de 4 ani, vârstă la care limbajul ar trebui să
fie structurat şi consolidat. Se apelează la logoped când se observă că
pronunţarea cuvintelor este incorectă sau se omit sunete, când vorbirea
este nazală – adică fonfăită – , când se repetă sau se prelungesc unele
sunete, silabe ori cuvinte, dacă vorbirea este rapidă sau e prea lentă, dacă
vocabularul este foarte redus, dacă sunt întârzieri la scris-citit, aceasta din
urmă pentru şcolarii mici.
C.C.: Durata terapiei logopedice depinde de foarte mulţi factori,
printre care vârsta, dar putem spune că există o durată medie de
vindecare?
A.D.: Despre durata de vindecare sunt foarte multe de povestit pentru
fiecare deficienţă în parte. Pentru copiii hipoacuzici, adică neauzitori,
terapia poate dura mult, chiar până la adolescenţă. Durata depinde de
fiecare subiect în parte sau logopat, cum i se mai zice, precum şi de munca
şi efortul depuse de el împreună cu ajutorul familiei. Nu se poate vorbi
despre o perioadă exactă de timp. De pildă, corectarea unui sunet depinde
de mai mulţi factori: vârsta logopatului, gradul de implicare, mobilitatea
aparatului fono-articulator (adică buze, maxilare, limbă, obraji, nas) şi,
firesc, şi de tipul sunetului. Sunetul „r” este sunetul care se obţine cel mai
greu, iar perioada de tratare variază de la câteva luni, până la 1-2 ani.

C.C.: Adulţii îşi mai pot corecta deficienţele de vorbire?

A.D.: Da, sigur că le pot corecta, dar şi aici depinde de gradul lor de
severitate sau cauza din care au survenit. Cele mai importante sunt voinţa
şi implicarea logopatului în demersul terapiei logopedice.
C.C.: Rârâitul, sâsâitul ori bâlbâiala ar putea fi genetice?
A.D.: Dezvoltarea limbajului la copii poate avea cauze genetice, cum ar fi
malformaţii ale laringelui sau ale corzilor vocale, însă aceste tulburări pot fi
cauzate de mai mulţi factori. Cele mai multe deficienţe de limbaj se produc
prin nerecunoaşterea la timp a hipoacuziei; condiţiile ereditare nu provoacă
în mod nemijlocit de exemplu bâlbâiala, dar pot crea un mediu
predispozant care favorizează producerea bâlbâielii încă din copilăria mică.
Partea a doua a interviului va fi publicată în următorul număr de ziar. Tot
atunci psih. logoped Andreea Drăghici ne arată exerciţii concrete de
corectare a deficienţelor de limbaj.
(Cristina Cornilă)

Apreciază

Distribuie

 


 


 


 


 


Tags: balbism, dislalie, interviu, psiholog

Cauze și terapii în tulburările de limbaj la copii

 Galerie foto (4)Interviu
Un articol de: Elena Gabriela Zamora - 03 Iul, 2017

Există o serie de cauze ce determină întârzierea vorbirii la copii - traumatisme mecanice

ce afectează dezvoltarea sistemului nervos central, lezări ale timpanului, anomalii
dento-maxilo-faciale, diverse intoxicații, boli ale primei copilării - dar cele mai frecvente
sunt de natură psihosocială, afirmă Lavinia Neacşu, logoped. Specialistul atrage atenția
că deficiențele de limbaj trebuie corectate până la intrarea copilului în școală, altfel se
poate ajunge la tulburări de scris-citit.

La ce vârstă ar trebui un copil să articuleze cuvinte?

Începând cu vârsta de 3 luni, copilul combină formele de comunicare nonverbală

(expresii faciale, zâmbete, gesturi) cu cele de comunicare verbală. Cu timpul, sunetele
capătă anumite semnificații, semnalizând stări de foame, sete, disconfort, satisfacție,
bucurie. Sunetele încep să se unească în diferite silabe ce se repetă pe la 5-6 luni,
pentru ca mai apoi să fie tot mai asemănătoare cuvintelor pe care cel mic le aude. În
familiile cu o atmosferă lingvistică favorabilă, în care copilul este antrenat în procesul de
comunicare și reușește să imite adultul, progresele sunt mai rapide. La 1 an, copilul
începe să rostească primele cuvinte („mama”, „tata”). Este perioada în care își dorește
mult să se facă înțeles, de aceea folosește mimica, vocea, gesturile. La 15 luni,
utilizează cuvinte simple pentru a substitui propoziții, iar la 2 ani, performanțele sale
lingvistice se îmbunătățesc rapid. În jurul vârstei de 3 ani, copilul emite propoziții
complete și, în general, corecte gramatical. Între 1 an și 3 ani, vorbirea se dezvoltă
intens, iar vocabularul poate ajunge la 1.000 de cuvinte.

Care sunt cauzele vorbirii întârziate la copii?

Tulburările de limbaj pot apărea în urma unor procese complexe produse în perioada
intrauterină a dezvoltării fătului, în timpul nașterii sau după naștere. În perioada sarcinii,
cauzele pot fi diverse, de la intoxicații, infecții, incompatibilitatea factorului Rh până la
carențe nutritive sau traume psihice suferite de gravidă. O altă cauză poate fi nașterea
dificilă, prelungită, cu asfixii ce determină hemoragii la nivelul scoarței cerebrale,
diverse traume fizice, precum lovirea capului de oasele pelviene. Dar cele mai
numeroase cauze ale tulburărilor de limbaj sunt cele de după naștere. Pot fi de natură
organică, în urma unor traumatisme mecanice cu influență negativă asupra dezvoltării
sistemului nervos central; o lezare a timpanului, situație ce îl împiedică pe copil să
recepționeze corect limbajul celor din jur; anomalii dento-maxilo-faciale, care împiedică
participarea sincronizată a elementelor implicate în vorbire; intoxicații cu substanțe
chimice, medicamentoase, alcool, care pot afecta mecanismele neurofiziologice ale
limbajului; boli ale primei copilării - meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul;
cauze funcționale, la nivelul cărora pot fi afectate expirația, fonația, articulația, precum și
auzul fonematic (care se referă la capacitatea de a diferenția sunetele între ele); cauze
psihoneurologice, evidențiate mai ales la persoanele cu structură anatomofiziologică
fragilă, cum este cazul celor cu deficiențe mintale, cu tulburări de memorie sau de
atenție, sau a celor care se supraapreciază - infatuații.

O categorie extrem de importantă și frecvent întâlnită este cea a cauzelor psihosociale.

Amintesc aici metodele greșite de educație, slaba stimulare verbală a copilului în primii
ani de viață și încurajarea unei vorbiri incorecte, care duce la obișnuințe rezistente la
corectare. Alți factori sunt stările conflictuale, stresante sau suprasolicitante, dar și
bilingvismul (copilul este obligat să învețe o limbă străină înainte de a-și forma
deprinderile necesare pentru a comunica în limba maternă).

Fiecare tulburare de limbaj poate avea la bază cauze complexe, ce trebuie cunoscute și
identificate cu atenție în fiecare caz în parte. Acestea stau la baza oricărei terapii a
limbajului, centrată nu doar pe dezvoltarea limbajului și pe corectarea acestuia, ci și pe
îmbunătățirea competențelor lingvistice ale copilului.

Cum se explică imposibilitatea articulării de cuvinte la un copil de 2 ani, care înțelege

sensul multor cuvinte auzite în jur, așadar nu are probleme de auz?

Dacă nu are dificultăți de percepție auditivă sau probleme de motricitate la nivelul

organelor implicate în vorbire, nu există impedimente fizice în articularea vorbirii auzite
în jur. În situația unui copil tipic, care nu are alte diagnostice asociate și nici tulburări de
recepție a limbajului celor din jur, pot exista motive de ordin psihologic sau familial.
Există cazuri de mutism psihogen sau electiv, în care un anumit eveniment sau traumă
este trăită atât de intens emoțional de către cel mic, încât refuză să verbalizeze. Există
și situații în care copilul nu este stimulat adecvat, primind totul din partea familiei, doar
folosind gesturile, caz în care se obișnuiește să primească ce își dorește fără să
depună vreun efort verbal.

Când ar trebui părinții să se îngrijoreze și să apeleze la specialist?

În cazul copiilor dezvoltați tipic, recomandăm părinților să apeleze la logoped oricând au

îngrijorări cu privire la nivelul de dezvoltare a limbajului celui mic, când observă
dificultăți de înțelegere, o pronunție defectuoasă, o exprimare anevoioasă sau cu greșeli
gramaticale ce persistă. Nu în toate cazurile e nevoie de terapie de lungă durată, însă e
bine ca părinții să afle cum să stimuleze verbal adecvat copilul, chiar dacă este prea
mic pentru a fi integrat într-un program terapeutic. Începând cu vârsta de 2 ani și
jumătate lucrăm deja cu cei care au diagnostice de întârziere în dezvoltarea limbajului,
terapia având ca obiectiv principal dezvoltarea vocabularului celui mic. După vârsta de
4 ani se poate începe terapia pentru corectarea dificultăților de pronunție. Este bine ca
acestea să fie corectate până la intrarea în școală, deoarece în caz contrar pot duce la
tulburări de scris-citit, adică la un diagnostic logopedic combinat.

Cum pot părinții stimula vorbirea copilului mai devreme?

Încă din primele clipe de viață, copilului trebuie să i se vorbească tot timpul, chiar dacă,
fiind prea mic, avem senzația că nu ne înțelege. Mai târziu, la 11-12 luni, datorită
sunetelor, zgomotelor pe care le percepe și vorbirii celor din jur, copilul începe să
rostească primele cuvinte. Este important ca până la 4 ani să-și dezvolte adecvat
vocabularul, să cunoască noțiuni spațiale și temporale minime, să formuleze propoziții
și să aibă o inițiativă bună de comunicare. Puneți-i întrebări copilului, solicitați-i să vă
denumească diferite lucruri pe care le vede în jur, iar când e mai mare, solicitați-i să
argumenteze de ce preferă un anumit lucru. Nu îi spuneți niciodată să tacă sau că
spune prostii, pentru a evita efecte de inhibare. Desigur, poate fi corectat când face un
dezacord gramatical sau, mai târziu, în preșcolaritate, când nu pronunță bine un anumit
sunet, însă fără să îl jignim, pentru a nu dezvolta un sentiment de frustrare față de actul
vorbirii.

Din păcate, stimularea verbală a copilului nu este întotdeauna un aspect pe care părinții
să se concentreze, motiv pentru care există destul de multe cazuri de întârzieri în
dezvoltarea limbajului. Există și cazuri în care, în pofida unei stimulări adecvate din
partea părinților, copiii prezintă totuși întârzieri din motive ce nu pot fi întotdeauna
identificate.

Care sunt cele mai recente studii în domeniul dezvoltării limbajului la copii?

Se discută de ceva vreme în psihologie despre legătura gândire-limbaj. La fel de investigată este
și intercorelația existentă între motricitate și limbaj. Atunci când există dificultăți de motricitate
și psihomotricitate, dezvoltarea limbajului are de suferit. Există copilași cu frenul lingual scurt,
caz în care este nevoie de exerciții intense de miogimnastică a aparatului fonoarticulator, adică a
organelor implicate în vorbire (buze, obraji, limbă, maxilare etc.). Dacă acum ceva ani se
recomanda intervenția chirurgicală în scopul tăierii frenului lingual, pentru o mai bună mobilitate
a limbii, astăzi se pune accentul pe exerciții.


 

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/cauze-si-terapii-in-tulburarile-de-limbaj-la-copii-
124054.html 
