Manual de istorie, clasa a IVa (1)

La începutul lunii am răspuns rugăminții de ajutor a unui prieten care are în această lună o sarcină
grea: aceea de a propune un manual pentru clasa a IVa, clasă care, începând cu anul școlar viitor,
va avea o nouă programă, bazată pe formarea de competențe, și nu pe obiective, cum s-a lucrat
până acum. Această clasă este seria de sacrificiu a noii reforme, clasă care n-a avut niciodată, la 15
septembrie, manuale noi pe bancă. Este seria cadrelor didactice care au răspuns, așa cum au putut,
enormei provocări de a se descurca la catedră legate la ochi, și de mâini, și de picioare, care a făcut
fișe până târziu în noapte, materiale, și au suplinit lipsa manualelor până la momentul sosirii
acestora. Și apoi au continuat să facă același lucru, pentru că manualele erau departe de a fi un
instrument de lucru așa cum și l-ar fi dorit.

În dorința de a ajuta, am alcătuit un chestionar online (îl puteți accesa dacă ați predat de curând la
clasa a IVa, nu l-am închis) și am rugat toți profesorii de învățământ primar din lista mea de
facebook să răspundă la întrebări. Nu au fost puține, în doar 24h, și le mulțumesc tuturor celor care
au tăiat din timpul propriu pentru a oferi feedback. Mi-am petrecut dimineața citind, și deocamdată
nu sunt „decât” 15 de pagini, mesaje care, cu siguranță, vor fi un duș extrem de rece pentru viitorii
autori care le vor primi. Problemele ridicate sunt multe, și personal mi se aprind toate beculețele… în
curând mă voi lovi din plin de toate aceste probleme.

Întrebările, cu răspuns deschis, sunt:

1. Ce manual ați utilizat pentru orele de istorie ultima dată când ați abordat la clasă această disciplină?
2. Cât de satisfăcut/ă ați fost de acest manual?
3. Care au fost problemele pe care le-ați întâmpinat în utilizarea materialului din manual?
4. Care au fost problemele întâmpinate de copii în utilizarea manualului?
5. Ce ați avea nevoie să includă viitorul manual de istorie în forma tipărită?
6. Dar în forma digitală?

Și… iată concluzii preliminare de analiză (unele dintre ele cred că se pot aplica tuturor manualelor,
nu neapărat de istorie):

Manualul folosit de aproape jumătate dintre cei care au răspuns este cel de la Aramis. Însă, pe o
scală de la 1 la 10, gradul de satisfacție dat de manual nu diferă față de celelalte. „Notele”
acordate au fost următoarele:

 Carminis (o mențiune) 6
 Corvin ( de la Deva) (o mențiune) 10 (combinat cu materialele de la Fundația 2000+)
 editura Sigma (o mențiune) 1
 editura Ana (4 mențiuni) 3
 editura Corint (5 mențiuni) 2.8
 editura Didactică și Pedagogică (7 mențiuni) 4.28
 editura Aramis (24 mențiuni) 4.29

Mă abțin de la comentarii, căci, judecând numai manualele cu cel puțin 2 mențiuni, s-a picat, la
modul cel mai trist, acest examen. Motivele sunt multe, și, deocamdată, în această prima parte a
articolului (intenționez ca, la final, să realizez un raport de cercetare cu toate datele), aș enumera:

 programa școlară lipsită de logică. Este vorba de cea veche, care își dorea să ofere o viziune globală asupra
istoriei. Și asta la 10 ani, când mulți dintre ei nu au nici o viziune locală a mediului în care trăiesc, când
gândirea este încă bine ancorată în concret, iar operațiile de abstractizare abia dacă dau semne că există, le
cerea să facă paralele între istoria națională și universală, figuri marcante, perioade reprezentative… Partea
bună este că programa s-a schimbat. A fost publicată programa nouă de istorie, aprobată prin ordin de
ministru nr. 5003 / 02.12.2014. (Acum aș vrea o explicație, :), de ce în octombrie, pe site-ul ministerului,
era încă programa veche, și abia acum, de curând, a fost publicată cea nouă? Că doar are un an de când stă
în sertar…
Am căutat, pe net, grupul de lucru implicat realizarea programei (menționat la final): Carmen Tomescu
(profesor istorie, gimnaziu), Daniela Beșliu (consilier psihopedagogic), Mirela Popescu (profesor istorie,
liceu), Emoke Bukkosi (profesor istorie, gimnaziu), Ciuperceanu Marian (învățător), Laura Elena Căpiță
(cercetător), Doru Dumitrescu (inspector general). Am lecturat programa, și, din punctul meu de vedere, e
mult, mult mai bine. Cât de bine, vom vedea în anul școlar următor, când o vom testa. Însă cel puțin din
punct de vedere al acestui document, lucrurile ar trebui să se îmbunătățească substanțial.
 conținutul neadecvat vârstei copiilor. Aici reproșurile au fost multe, și le consider justificate. Toate
converg spre ideea că istoria este o poveste. Copiii sunt acum la vârsta poveștilor, și astfel înțeleg
lucrurile. Iar din manual povestea lipsește cu desăvârșire. Așadar a urmat o muncă titanică din partea
profesorilor, să pună în aplicare principiul accesibilității și adaptării la specificul vârstei, și să „traducă”
aceste texte pe înțelesul lor. Au fost folosite din plin lecturile istorie – Dumitru Almaș (aș recomanda
și Petru Demetru Popescu), și o recomandare din partea mai multor profesori, ca material extrem de util
la clasă, (mai ales pentru suportul animat) este cd-ul educațional de la editura Edu, pe tema Istorie.
Am răsfoit acum cuprinsul, este realizat pe vechea programă, de aceea sper că, odată cu publicarea celei
 noi, adaptarea va fi rapidă și, dacă toamna viitoare nu ne va aduce manuale, măcar materialele suport și
făcute cu cap să ne ajute.
 conținut provocator, care să trezească curiozitatea și dorința de a învăța. Dacă facem un sondaj, la orice
vârstă, cu întrebarea „îți place istoria?”, veți afla că, cel puțin trei sferturi, spun NU. Pentru că, pentru
mulți, istoria a fost și rămâne o înșiruire de date. Și este greșit. Istoria înseamnă fapte, oameni, relații.
Datele le găsești oricând, în orice tabel cronologic. Doar că trebuie să știi pe cine cauți. Puși în fața unei
cantități impresionante de informație, fără a avea capacitatea de a organiza și structura, fără a deține
abilitatea de a lucra cu timpul istoric, copilul este copleșit și renunță.
 necorelarea conținuturilor cu celelalte discipline. Ioi, și aici doare! Ce am nevoie eu la istorie: de
matematică – axa numerelor întregi, cifrele romane, geografie – orientare pe hartă, citirea hărții… Bun, nu
se poate. Copilul nu știe. Descurcă-te fără. Atunci ce sens are să pui un tabel cronologic, în prima
lecție, din care copilul să nu priceapă nimic?? La ce bun să delimitezi secolele, numerotate cu cifre
romane, când acestea nu se fac atât de devreme? Cum ai pretenția ca într-o lună, copilul să-ți arate cele trei
Țări române, când el încă n-a învățat despre Carpați? Aștept, cu nerăbdare, să văd noile conținuturi pe
această temă!
 manualul digital este o nouă provocare. Am văzut câteva studii, despre utilizarea la clasă a celor existente.
Concluzia – puțini profesori o fac. Însă de ce nu o fac, nu prea răspunde nimeni! Toți sar că nu ai cum, cât
timp nu ai cu ce. (Curent electric, de exemplu). Sunt calculatoare, dar nu poți întoarce monitorul spre
clasă, și să te aștepți să vadă și să fie atent și cel din ultima bancă. Faci rost de proiector, și te rogi să fie
prins în tavan, ca să nu se împiedice nimeni de fire. Și când reușești să apeși toate butoanele, constați că
manualul e identic cu cel tipărit, sau ceea ce include e inutilizabil. Am văzut, la CLR, utilizat manualul
digital pentru lectura model a textului. Nu știu dacă eu aș face-o, pentru că vocea era stridentă și rece,
intonația puțin perceptibilă, lectura prea rapidă pentru nivelul copiilor.
Revenind la sugestiile de istorie, în manualul digital s-a propus și realizarea unor lecții model –
prezentări .ppt, utilizabile. Nu știu în ce măsură timpul îmi va permite, și cum se va intersecta acest lucru
cu respectarea drepturilor de autor, dar voi încerca, pe cât posibil, să dau o mână de ajutor la acest capitol,
și să pot publica aici pe blog, la rubrica de istorie, astfel de sugestii.

Mă opresc cu analiza de această dată, o cercetare calitativă, aproape un focus-grup virtual este o
muncă copleșitoare. În încheiere am să citez câteva colege (îmi pare rău că nu am solicitat în
chestionar și numele, pentru a le putea atribui, m-am gândit că fiind anonim profesorii se simt mult
mai liberi să vorbească):

Manualul să fie scris pentru copii, nu pentru învățător sau părinte.

Ar fi foarte bine să se ocupe de manualele de la ciclul primar profesorii de la învățământul primar, nu
profesorii universitari. Dumnealor să conceapă materiale pentru studenți.
Dacă vreți ca generațiile care vor urma să cunoască istoria acestei țării și importanța unor date istorice
trebuie să aveți grijă ce scrieți în acele manuale!

Eu am propus ca autorii de manual să se întoarcă la nivelul de practică pedagogică, și să lucreze la

clasă cu manualul pe care îl proiectează. Sunt sigură că nu va mai trebui să le spunem noi ce nu e
în regulă…