Conceptul de Patrimoniu Arhivistic National

Prelegerea I

Pentru a putea intelege mai bine nu numai continutul ci si

caracteristicile conceptului de Patrimoniu Arhivistic National, trebuie,
in opinia noastra, sa cunostem cum au evoluat, in primul rand,
notiunile anterioare, precum si elementele componente ale
conceptelor de Fond Arhivistic de Stat, Fond Arhivistic National,
Patrimoniu Arhivistic National (de astazi).
Cum bine se cunoaste, la inceputul organizarii Arhivelor nu a
existat un concept clar, bine definit, notiunile de specialitate
afirmandu-se odata cu aparitia primelor reglementari, instructiuni si
regulamente care au pus bazele activitatii arhivistice in toata
complexitatea ei.
La scurta vreme dupa intrarea in vigoare a Regulamentului
Organic au aparut primele reglementari oficiale cu privire la adunarea
tuturor documentelor in vederea depunerii lor la Arhiva (Statului).
Un prim document ce trebuie retinut este Jurnalul Sfatului
Administrativ din 9 iunie 1831 prin care au fost emise regulile pentru
pazirea Arhivei.
In temeiul prevederilor Jurnalului toate delile (dosarele) urmau sa
fie impartite si savarsite (incheiate) si nesavarsite (deschise pentru
activitate). Primele dosare (cele inchise) trebuiau sa fie predate la
Arhiva cu opis (lista lor). Celelalte, in curs de rezolvare, erau date la

1
Marea Vornicie si la Vistierie, cu opis sub iscalitura functionarului de
specialitate.
In acest Jurnal, dincolo de prevederile de ordin general, este
stabilita o masura pe care trebuie sa o remarcam, in mod special,
datorita importantei, sau mai bine zis, actualitatii ei, mentinute de-a
lungul anilor pana astazi: ,,Arhivarul este dator a pune osebit delile
(dosarele) fiescaruia an, si impartite dupa dregatoriile de la care vor fi
iesit si sa puie, la fiecare dela (dosar) pe langa numarul ei si numarul
Arhivei, care va incepe de la 1 pana la acel din urma pentru toate
delile (dosarele) ce se vor primi de la oricare despartire
(compartiment), de la inceputul si pana la sfarsitul anului, buna
oranduiala si registru deosebit pe fiecare an, pentru dosarele primate
(de la compartimente la Arhiva).
Atentia speciala, sau preocuparea manifestata pentru a fi cat mai
operante activitatile desfasurate la nivelul Arhivei, si cu documentele,
sunt illustrate elocvent de adresa inaintata la 13 septembrie 1831 de
catre Arhiva Principatului Valahiei, catre Marea Vornicie a Treburilor
Din Launtru. In urma instructiunilor date de Marea Vornicie, Arhiva
Statului a trecut, dupa primirea masiva a dosarelor (depuse), la
asezarea lor pe compartimente (creatoare), cu numarul dosarelor si
anii (de constituire), conform opiselor lor; trecute la randul lor intr-o
condica speciala. Astfel, dupa cum remarca institutia Arhivelor, ,,orice
hirtie ni se cere, se gaseste imediat si cu inlesnire”. Singura problema
era (si atunci) ca nu toate compartimentele depusesera la Arhiva
dosarele!!! (exact ca in zilele noastre)!.
Definirea categoriilor/genurilor de documente ce trebuiau sa fie
depuse la Arhiva Statului, a fost foarte bine facuta in Instructiunile

2
date de Marea Logofetie a Direptatii, din Moldova, pentru tinerea
Arhivei Statului -(elaborate la 26 ianuarie 1832).
1. ,,Toate acturile ce sunt hotarite spre pastrare in Arhiva Statului,
adeca anaforale (rapoarte scrise adresate de dregatori sau instante
superioare domnului,ori divanului), hrisoave (actul solemn emanate
din cancelaria domneasca, autentificat cu una sau mai multe peceti
atirnate) hatiserife (documentele care atesta drepturile
Principatului), precum si toate hotaririle (hotarniciile), planurile
mosiilor (stabilite prin hotarnicii), si actele judecatoresti. Toate se
vor pastra intr-o boltita zidire, ingradita cu gratii de fier, cu obloane
de fier si usi de fier si cu pazirea unui jandarm zi si noapte cu toata
privigherea sigurantei…”
In deceniul V al secolului XIX au fost emise noi reglementari si luate
masuri pentru asigurarea documentelor depuse spre pastrarea la
Arhiva Statului. Pe aceasta linie, se inscrie si Jurnalul Sfatului
Administrativ, din 30 august 1838, pentru darea dosarelor si altor
hartii la Arhiva.
Printre altele se prevedea ca ,,Orice hirtie sau dosare se vor cere
de la Arhiva numai prin, sau cu adresa Departamentului (forul tutelar)
al institutiei solicitante”; in adresa era trecut (nominalizat) si
functionarul desemnat sa primeasca documentul.
Dupa folosirea lui, Arhivarul era dator sa-l depuna la locul pastrarii
(adica sa-l rearhiveze).
Mult mai complex s-a dovedit a fi Proiectul de Regulament pentru
Arhivele Statului, care in opinia noastra, poate fi socotita prima
incercare de legiuire in cadrul careia se definesc mai clar
componentele viitorului Patrimoniu Arhivistic National. Suficient din

3
acest punct de vedere, sa staruim asupra celei de-a doua Sectii a
Proiectului.
Articolul 13: Toate hirtiile ce se primesc in pastrarea Arhivei erau
impartite in patru categorii:
1. Cele diplomaticesti,adica documente, feluri de sincturi (act,
document, zapis, adeverinta, chitanta etc) acturi ale Statului si
toate lucrarile Obstestii Adunari;
2. Toate lucrarile administratiei, in care se cuprind atat
dregatoriile mari, cat si cele mici, pana la subocarmuiri;
3. Toate lucrarile judecatoresti, de la cea mai mare instanta pana
la cea mai mica;
4. Toate lucrarile militiei pamantesti.
Ultimele trei categorii de documente urmau sa fie depuse la Arhiva
Statului prin intermediul Departamentului Din Launtru,
Departamentului Dreptatii si prin Casa Ostenilor (sau Departamentul
Din Launtru).
Un alt element non demn de subliniat este cel prevazut de articolul
17 in care se mentiona ca: ,,Oricate hirtii de la dregatorii vechi, adica
dinaintea Regulamentului se vor gasi, precum condici vechi de pricini
si alte acturi, sa se stringa si sa se trimita, regularisite (prelucrate) la
Arhiva Statului, ca de acolo, oricine va voi sa-si caute vreo hirtie, sa
stie la ce loc sa le gaseasca”.
Articolul 19. Toate condicile si delile (dosarele) sa aiba foile
numerotate si la sfarsit adeverite cu iscaliturile sefilor sectiilor, sa se
snuruiasca (sa fie legate) si sa se pecetluiasca cu pecetea
dregatoriei.

4
 Demne de retinut sunt si obligatiile Arhivarului Statului sa verifice,
atunci cand se depuneau documentele, ca printre ele sa nu fie dintre
cele netrebnice (nefolositoare). Aceasta pentru a nu incarca Arhiva
cu maculatura, asa cum se procedase inainte de proiect. Tot ca o
datorie a sa era de a comasa documentele de acelasi fel, sau
referitoare la aceeasi problema, intr-un singur dosar.
Nu se poate trece peste Proiectul de Regulament din 1840 si
dintr-o alta cauza!
Anume, peste grija de protejare a documentelor. In Legea actuala
se prevede ca Arhivele Nationale asigura protectia speciala a
Fondului Arhivistic National. La acea data de 1840, practic putem
vorbi de protejarea documentelor, fiind demn de remarcat ca la
articolul 32 se sublinia ca ,,hirtiile diplomaticesti” nu puteau fi date nici
macar sub forma de copie ,,fara porunca de la Departamentul din
Launtru”.In cazul in care Domnul, Sfatul Administrativ, Departamentul
Din Launtru, sau organul de control, pentru verificare, solicitau vreun
dosar, atunci Arhivarul Statului, sau adjunctul sau il prezentau
personal, iar dupa folosire avea obligatia sa-l rearhiveze.
De retinut si faptul ca atunci cand era scos un document original, in
locul sau era pusa o fisa inlocuitoare in care se mentionau ,,numarul
arhivei si al dosarului”.
Respectiva fisa era inlaturata dupa rearhivarea dosarului.

5
Jurnalul Sfatului Administrativ referitor la masurile luate pentru
reducerea numarului hartiilor si impartirea dosarelor in
trebuincioase si netrebuincioase.

In acest Jurnal apare pentru prima data termenul de 30 de ani de

la crearea documentului. Dupa trecerea anilor respective urma sa se
analizeze care documente mai ramaneau si care trebuiau eliminate.
Chiar documentele ce se declarau netrebuincioase se predau la
manastire, dar pe baza de opis.

Prelegerea a-II-a

In procesul de afirmare a notiunilor de baza si a definitiilor care au

dat contur ideii de document, ca bun al avutiei statului, un rol
important l-a avut Legiuirea pentru chipul alegerii datelor ce se
gasesc in Arhiva Statului, adoptata in Divanul Tarii la 4 iulie 1853.
Prin acel act normative se constituia o comisie care avea sarcina sa
de a analiza documentele, urmand sa stabileasca pe acelea care
intrau (formau) Arhiva Statului si pe celelalte care se puteau desfiinta.
Analiza incepea cu cele mai vechi documente, iar categoriile in
care erau repartizate fusesera stabilite ca fiind:
a) istorice;
b) tipografice;
c) dominiale (cele referitoare la proprietati);
d) legislative;
e) administrative;
f) judecatoresti.

6
 Demn de retinut este articolul 6 in care se prevedea ca vor fi
pastrate in intregime (deci permanent, am putea spune astazi):
a) Toate actele atingatoare la starea politica a Principatului;
b) Reglementarile si asezamintele manuscrise;
c) Actele publice,instructiunile si masurile de obstescul interes
(interes public);
d) Documentele de fundatii a institutiilor si asezamintelor publice;
e) Catagrafiile si cadastrele (situatii statistice, recensaminte);
f) Preturile curente;
g) Actele mitricilor* sau documentelor de stare civila
h) Toate socotelile si situatiile publice;
i) Toate documentele istorice,tipografice, statistice si legislative;
j) Actele intaritoare unui privilegiu, unui drept sau titlu de
proprietate;
k) Condicile de inregistrare de ipoteci, de zestre, de mutari etc;
l) Corespondenta cu consulul sau carmuiri straine, atingatoare de
printipuri de drept sau dispozitie generala;
m) Pricinile aflate in curs sau care nu se pot hotari;
n) Cercetarile politiei pentru delicate referitoare la personae care
sunt in viata.
Demn de remarcat si retinut, mai cu seama astazi, este articolul 7
din Legiuire, care stipuleaza ca in cazul in care se gasea vreun
document din cele prezentate mai sus intr-un dosar propus spre

*mitrica – condica speciala tinuta in a doua jumatate a secolului XIX, pe langa

fiecare biserica pentru inregistrarea starii civile a enoriasilor: nu pentru nascuti,
nu pentru morti si nu pentru casatoriti.

7
eliminare, atunci respectivul document se extragea si se clasa
(intercala) dupa an si continut la problema la care se referea si anul
de constituire.
O mentiune speciala era prevazuta la articolul 8 pentru pastrarea
(,,fara atingere”, pana la o alta hotarare (decizie)), a tuturor
documentelor judecatoresti privind pricinile civile.
Conform articolului 9 procesele marunte si cele incheiate puteau
lasa in urma acte selectionabile. Insa, acele documente care priveau
cercetari ale politiei, in cazul in care era vorba de eventuale
despagubiri ce trebuiau suportate de urmasi, atunci ele se pastrau.
O concluzie se desprinde in urma analizei acestei legiuiri. Anume
ca, pe langa grija deosebita fata de documentele create la vremea
respective, se poate aprecia ca la nivelul documentelor ce urmau sa
intre in administrarea Arhivei Statului, incepe sa se contureze
impartirea lor in doua categorii distincte:
a) documente cu valoare istorica;
b) documente cu valoare practica, ce ar fi urmat sa intre mai tarziu in
realizare.
Efectele benefice ale Unirii din 1859, dar, mai cu seama, marile
reforme initiate de A.I. Cuza, aveau sa se extinda si asupra Arhivelor
Statului.
Inca din 27 septembrie 1862 a fost emis un Proiect de regulament
pentru organizarea Arhivelor Statului, care va fi aprobat cu unele
modificari la 2 noiembrie 1862.
In proiectul initial erau prevazute 3 despartiri: a Secretariatului, cea
istorica si a Bunurilor Publice si Despartirea de Stat.

8
 In urma modificarilor, la 2 noiembrie au ramas doar doua:
a) Despartirea istorica si a asezamintelor publice;
b) Despartirea de Stat sau administrativa, judecatoreasca si
legislativa.
Prima despartire primea, clasa si conserva documentele istorice si
pe cele ale proprietatilor publice. Raspundea totodata, de redactarea
inventarului lor general (deci EVIDENTA).
Cea de-a doua raspundea la aceleasi operatiuni pentru
documentele adiministrative, legislative si judecatoresti, inclusive
redactarea inventarului general.
Pentru prima data, in acest Regulament se vorbeste despre cursuri
si o viitoare Scoala de paleografie.
In anii 1863 si 1864 au fost emise noi Regulamente, care au vizat
cu precadere, organizarea interioara a Directiei Generale a Arhivelor
Statului. Totusi, se impun in mod special atentiei, prevederile din
1864, cand au fost formulate masuri precise pentru siguranta (chiar
acesta este termenul folosit) institutiei si a documentelor.
Astfel, la articolul 20 se mentiona:
,,Intrarea in depozite este oprita oricaruia, fara exceptiune, de nu va fi
insotit de impiegatul respectiv al directiunii”.
In articolele urmatoare se stipula ca:
,, Nu este ingaduit persoanelor straine sederea in cancelarie, fara
trebuinta”.
,,In caz de afaceri se adreseaza oricine, la registratura sau la seful
de sectie”.

9
 Articolul 22: ,,Este cu severitate interzis oricarui functionar, fara
deosebire, de a comunica acte sau copii dupa actele din depozite”,
ori dupa acte ale serviciului.
Asemenea abatere atrage departarea din functiune, fara prejudiciu
pedepselor produse de lege.
Concluzia: Paralel cu definirea, conturarea conceptului de Fond
Arhivistic de Stat, creste grija fata de valorile – ce erau componente
ale lui - ,ceea ce astazi, din pacate, lipseste tot mai mult.
Un pas important in calea evolutiei conceptului care face obiectul
analizei noastre, a fost facut in anul 1869, cand, la 4 martie 1969 a
fost adoptat Regulamentul pentru organizarea Serviciului Arhivelor.
Articolul 2 stabilea ca ,,la Arhivele Statului se depuneau toate
actele de interes public a caror conservare se va socoti de folos si
care nu mai sunt necesare (trebuincioase) Ministerelor sau
dregatoriilor.
Documentele depuse nu se puteau ridica de la Arhive, nici cel
putin provizoriu.
Cresterea volumului de documente ca si diversificarea genurilor de
acte, au determinat infiintarea a trei Sectiuni (despartiri):
a) Sectia istorica si a Secretariatului care clasa, conserva si
inventaria actele istorice;
b) Sectiunea de Stat sau administrativa, judecatoreasca, si
legislativa, care efectua aceleasi operatiuni asupra
documentelor administrative, legislative si legiuitoare;
c) Sectiunea asezamintelor publice si bunurilor publice,
raspunzatoare de documentele privind proprietatile publice.

10
 Aceste prevederi vor fi consfintite si prin Jurnalul Consiliului de
Ministri pentru modificarea art. 2 si 3 din anteriorul Regulament din
1862, modificare facuta la 20 septembrie 1869.
In a doua jumatate a secolului XIX, poate cel mai important act
normativ referitor la Arhive, a fost Regulamentul din 11 iulie 1872,
care a avut drept obiect organizarea Arhivelor Statului.
Reluand prevederea anterioara, Regulamentul stabilea ca la
Arhiva Statului se depuneau cu inventar, toate documentele de
interes public care nu mai erau necesare ministerelor creatoare de
arhive.
Arhiva din Iasi ramanea in continuare sub aceeasi organizare, dar,
depindea de Directiunea din Bucuresti, impartita in doua sectiuni:
a) Sectiunea istorica si de Stat;
b) Sectiunea Bunurilor Publice.
La prima sectiune intrau pe langa documentele istorice si cele
administrative, legislative si judecatoresti.
Cea de-a doua sectiune primea documentele proprietatilor Statului,
dar si actele titlurilor de proprietate.
Dovada ca se extinsese aria, volumul documentelor, o dovedeste
incercarea de infiintare a arhivelor judetene, actiune ramasa in faza
de proiect.
In anul 1872, la 11 iulie, a fost emis Regulamentul Arhivelor
Statului nr. 1236, cel care a stat la baza activitatii arhivistice
romanesti, practic, aproximativ 50 de ani, el fiind valabil pana la legea
din 1925.
Se face din nou referire la Arhivele judetene, dar nu se vor infiinta
acum.

11
 Totusi, pana in 1925, practica arhivistica romanesca a facut
progrese insemnate, in temeiul experientei acumulate si a modului in
care a solutionat problemele specifice arhivelor noastre. Un exemplu
concludent il constituie masura aplicata de D.G.A.S. in anul 1912,
cand s-au dat instructiuni Arhivelor Statului din Iasi. Este vorba de
inventarierea documentelor din sucursala Iasi care fusesera
,,preluate pe depuneri” si ,,transpoarte”, ceea ce nu putea constitui o
solutie viabila din punct de vedere arhivistic. Deci, la 1912 se
ajunsese la concluzia ca nu erau corespunzatoare dar, ele nu s-au
rezolvat nici astazi.
In Regulamentul din 1872 se mentiona totusi ca Directiile judetene,
dupa infiintare, urmau sa se subordoneze Directiei generale a
Arhivelor Statului.
Anul 1924 va marca reluarea procesului de perfectionare a
conceptelor arhivistice. Atunci s-a intocmit un proiect de lege pentru
organizarea Arhivelor Statului, care a convocat la 17 iunie 1924, la
Bucuresti, directorii Arhivelor din Cluj, Iasi, Chisinau si presedintii
Comisiilor Arhivelor din Chisinau, Cluj si Cernauti. Acum, Gheorghe
Ghibanescu declara:
,,Daca ar fi sa vedem cum sunt pastrate arhivele, ne-am da seama ca
este o bataie de joc. Se tin (arhivele) actele intr-o inacrire de aer,
imbacsite cu colb…”.
In aceste conditii a fost adoptata legea din 1925.

12
Prelegerea III si IV

In evolutia conceptului de Patrimoniu Arhivistic National un rol

important l-a jucat Legea pentru organizarea Arhivelor Statului din
anul 1925. A fost un act normativ ce s-a inspirat, in primul rand, din
experienta si acumularile practicii arhivistice romanesti. Apoi,
valoarea ei a fost data si de preluarile constructive oferite de teoria
arhivistica europeana, cunoscuta la noi in toata complexitatea ei,
datorita ilustrelor personalitati ce s-au aflat la conducerea institutiei, in
fruntea Scolii de arhivistica si nu, in ultimul rand, a marilor intelectuali
ce au colaborat cu Arhivele Nationale.
Totodata se impune un fapt, anume ca Legea din 1925 a constituit,
la vremea respectiva, o necesitate obiectiva. Era absolut nevoie de o
asemenea lege din cel putin doua motive majore:
a) de la sfarsitul secolului XIX nu mai fusese elaborat un
Regulament, o legiuire, un Jurnal etc care sa defineasca
statutul, rolul, atributiile si menirea Arhivelor Statului, la nivelul
Societatii romanesti. Acest lucru nu a insemnat ca practica
arhivistica romaneasca a parcurs o perioada de vid, dimpotriva,
acumularile de specialitate, teoria arhivistica, au continuat sa
faca progrese. Totul a fost posibil datorita eficientei
regulamentelor si normelor in vigoare, dar si inaltului
profesionalism al celor ce au slujit Arhivele Statului, de-a lungul
anilor.
b) desavarsirea unitatii de stat la 1 Decembrie 1918, a creat un
nou cadru juridic, intern si extern, a condus la extinderea
teritoriului tarii, a avut drept efect dezvoltarea institutionala prin

13
 aparitia unor noi organisme, institutii si unitati creatoare de
documente.In plus, chiar Arhivele Statului au cunoscut intre anii
1922-1924 unele transformari si o noua organizare conforma cu
structura administrativ-teritoriala a tarii. -Toate acestea
impuneau adoptarea unei Legi speciale pentru organizarea
Arhivelor Statului, lege care sa se inscrie in cadrul juridico-
administrativ adoptat in conditiile existentei Romaniei Mari -.
In aceste conditii a aparut Legea din 1925, publicata in Monitorul
Oficial nr. 153, partea I, din 15 iulie.
In conformitate cu articolul 2 din Lege erau definite categoriile de
documente ce urmau sa fie predate la Arhivele Statului, aceasta
definire constituind enuntul conceptului a ceea ce numim astazi
Patrimoniul Arhivistic National.
Urma, deci, conform legii, ca la Arhive sa fie depuse documentele
de catre toate autoritatile civile, bisericesti si militare ale Statului,
judetene si comunale. Categoriile de documente erau urmatoarele:
a) documentele istorice (ceea ce trebuia inteles documente cu
valoare de pastrare permanenta);
b) actele de stare civila ale Familiei Regale cu mentiunea ca era
necesara autorizarea lor de catre Rege;
c) actele commemorative si de fundatiune;
d) documentele cu vechime de cel putin 30 de ani si care nu mai
sunt necesare activitatii (administratiei) curente, ale tuturor
autoritatilor civile, bisericesti si militare mentionate mai sus.
e) sigiliile si pecetile scoase din uz;
f) piesele heraldice care nu se mai intrebuinteaza;
g) publicatiile oficilale.

14
 In afara acestor categorii si genuri de documente, in ultimul
paragraf al articolului 2 se mentiona ca pot fi date la Arhivele Statului
monezi si medalii romanesti, manuscrise, harti, stampe, precum si
alte vestigii vechi care aveau legatura cu istoria si cultura Romanilor.
Un element demn de subliniat, continut de lege, il constiuia faptul
ca la Arhive erau primite spre pastrare, documente de la persoane si
institutii particulare. In respectivele situatii, depunatorii puteau sa-si
rezerve dreptul de proprietate asupra documentelor lor, dar aveau
datoria sa recunoasca Arhivelor Statului dreptul de a le utiliza in
cercetarea si studierea lor in scopuri stiintifice. Publicarea lor, insa se
putea face in baza unei intelegeri intre Arhivele Statului si proprietar.
Directia generala si cele judetene puteau cumpara documente.
La articolul 4 se mentiona ca depozitele de arhiva nu puteau avea
alta destinatie, decat pentru pastrarea documentelor de arhiva.
De retinut si articolul 5 din lege, care stabilea organizarea Arhivelor
Statului pe Directii regionale (Bucuresti pentru Muntenia, Iasi pentru
Moldova, Cluj pentru Ardeal, Chisinau pentru Basarabia si Cernauti
pentru Bucovina).
Toate autoritatile civile, bisericesti si militare de pe raza fiecarei
regiuni predau la directiile judetene documentele care aveau o
vechime mai mare de 30 de ani si care nu mai erau necesare
activitatii proprii.
Doua prevederi retin atentia in mod special: a) puteau pastra
documente din cele prevazute la articolul 2 din lege, institutiile si
autoritatile care aveau conditii de pastrare, localuri corespunzatoare
si personal specializat; b) nici o autoritate care detinea acele

15
documente, nu avea dreptul sa le instraineze fara autorizarea
Arhivelor Statului,
Concluzia care se desprinde consta in faptul ca pe langa definirea
documentelor de patrimoniu, statul raspundea si de integritatea,
siguranta si conservarea lor la cel mai inalt nivel.
Atat Directia generala cat si directiile regionale aveau datoria sa
elibereze copii ale documentelor pastrate in depozitele lor si sa le
puna la dispozitia celor interesati (institutii sau persoane fizice).
In acelasi context merita a fi remarcata prevederea conforma
careia: ,,Organele Arhivelor Statului sunt obligate sa pastreze copii
autentice de pe toate actele mai vechi de anul 1881, ce se vor
prezenta spre traducere sau transcriere”.
O atentie speciala se acorda tuturor documentelor, sigiliilor,
manuscriselor, pieselor heraldice mai vechi de anul 1881, care
trebuiau concentrate la Directia generala sau la directiile regionale
ale Arhivelor Statului.
Pana si arhivele minoritatilor si ale confesiunilor existente in
momentul promulgarii legii, chiar daca isi pastrau arhivele, erau
obligate sa fie puse sub supravegherea Directiei generale a Arhivelor
Statului.

Activitatea stiintifica.

Legea din 1925 a ridicat la rang superior si o alta latura a activitatii

arhivistice, pe langa cea practica, acordand o atentie speciala si
punerii in valoare a documentelor de arhiva prin elaborarea unor

16
lucrari de informare care ,,sa inlesneasca cunoasterea si studierea
arhivelor”.
In plus, arhivele aveau sa redacteze si o revista oficiala, menita sa
trateze toate problemele de ordin teoretic si practice, sa publice studii
si articole bazate pe documente si despre stiintele auxiliare.
In vederea perfectionarii cunostintelor, dar mai cu seama pentru
formarea specialistilor necesari domeniului, se infiinta Scoala practica
de arhivari-paleografi.
Rolul progresist al Legii din 1925 are sa fie completat si prin
articolul 16 care prevedea infiintarea unui Consiliu de perfectionare,
ce avea ca scop de a propune directivele generale ale activitatii
stiintifice si a analiza documentele ce urmau a fi selectionate.
Pentru transpunerea in practica a legii urma sa fie elaborat un
Regulament privind modul de functionare al Arhivelor Statului,
numarul serviciilor, atributiile si indatoririle, precum si modul de
functionare a Scolii de arhivari-paleografi.

Prelegerea V si VI

Dupa legea Arhivelor din 1925 care a reprezentat momentul de

varf al evolutiei legislatiei arhivistice romanesti, a urmat o perioada
destul de lunga, in care se poate aprecia ca a fost de oarecare
stagnare, determinate de evenimentele ce au premers celui de-al
Doilea Razboi Mondial si dupa aceea, anii conflagratiei. Totusi,
Arhivele romanesti au avut marea sansa, ca in dificila perioada, in
fruntea lor sa fie cel mai destoinic arhivist, profesorul Aurelian
Sacerdoteanu.

17
 Abia in mai 1951 va fi adoptata o Hotarare a Consiliului de Ministri,
cu nr. 472, referitoare la atributiile si normele de functionare ale
Directiei Arhivelor Statului. Ea nu definea in mod special conceptul de
Fond (Patrimoniu) Arhivistic. Mentiona doar la articolul 2 ca
,,Directiunea Arhivelor Statului indruma si controleaza organizarea si
conservarea materialului arhivistic….aduna, selectioneaza si
claseaza materialul arhivistic de pe teritoriul Republicii Populare
Romane, conservand pe acela care prezinta importanta istorica si
nationala de Stat”.
La articolul 4, litera c, se vorbea de termene de pastrare de 2, 5 si
10 ani, dar Arhivele puteau lasa la creatori documente, fara a depasi
termenul de 25 de ani de la constituire.
Mult mai consistent in prevederi s-a dovedit a fi decretul 472/1971
privind Fondul Arhivistic National al Republicii Socialiste Romania.
Dupa ce articolul 1 definea domeniile de activitate si sursele de
creare a documentelor de arhiva se mentiona ca ele constituie izvor
de cunoastere a istoriei patriei, a dezvoltarii politice, economice,
sociale si culturale a tarii. Aceste documente, oricare ar fi detinatorul
lor, sunt bunuri de interes national carora statul le acorda in conditiile
prezentului decret, protectie speciala si alcatuiesc Fondul Arhivistic
National.
Articolul 2 era mai important pentru ca stabilea: ,,Prin documente
care fac parte din Fondul Arhivistic National, se inteleg: acte,
corespondenta oficiala si particulara, memorii, manuscrise ale
lucrarilor stiintifice, literare si artistice, planuri, hartii, filme, diapozitive,
placi fotografice, fotografii, inregistrari fonice si video, jurnale,
chemari, proclamatii, afise, schite, desene, tot felul de proiecte,

18
stampe, sigilii, stampile si alte asemenea documente cu caracter
istoric sau documentar”.
Articolul 3. Creatorii rasundeau de evidenta, selectionarea,
pastrarea si folosirea documentelor.
Articolul 4. Ministerul de Interne era cel care indruma, coordona si
controla activitatea privind evidenta, selectionarea, pastrarea si
folosirea documentelor din Fondul Arhivistic National.
Articolul 5. Stabilea si organele care indeplineau atributii speciale
cu privire la Fondul Arhivistic National: aceste organe sau Directia
generala a Arhivelor Statului, Arhiva nationala de filme (din
subordinea Consiliului Culturii si Federatiei Socialiste) pentru
documentele cinematografice, Radioteleviziunea Romana pentru
documentele fonice si video si filmele de televiziune.
Grija fata de Fondul Arhivistic National este dovedita si de rolul
crescand al evidentei documentelor. La articolul 8 era prevazuta
obligatia pentru toti creatorii si detinatorii de documente sa asigure
evidenta lor. Aceleasi aprecieri sunt valabile si in ceea ce priveste
efectuarea operatiunilor de selectionare, dar, si in ceea ce priveste
pastrarea si conservarea documentelor.
Erau prevazute si institutiile care puteau detine documente
necesare desfasurarii activitatii proprii si dupa expirarea termenului
de predare la Arhivele Statului.
Ministerul Afacerilor Externe avea un regim mai special pentru
documentele diplomatice si consulare.
Cultele trebuiau sa declare, in vederea predarii la Arhivele Statului,
documentele cu valoare istorica, cele de cult urmand sa fie pastrate
in continuare.

19
 Muzeul National si alte muzee puteau detine documente necesare
desfasurarii activitatii specifice. Toate erau obligate sa tina evidenta
lor si sa dea inventarele la Arhivele Statului.
Legea Arhivelor Nationale din aprilie 1996 a fost o necesitate la
vremea respective, impusa de transformarile survenite dupa 1990 la
nivelul societatii romanesti.
Totusi, anumite interese, dar, mai cu seama externe, urmareau
alte scopuri. Pana la urma s-a realizat o lege de compromis, cum am
putea-o defini!
Ea a adus in practica arhivistica unele elemente noi. In primul rand
faptul ca a pus in concordanta conceptual de Fond Arhivistic National
cu denumirea institutiei, Arhivele Nationale.
Articolul 2. Prin documente care fac parte din Fondul Arhivistic
National se inteleg actele oficiale si particulare, diplomatice si
consulare, memorii, manuscrise, proclamatii, chemari, afise, planuri,
schite, harti, pelicule cinematografice si alte asemenea marturii,
matrice sigilare, precum si inregistrari foto, video, audio si
informatice, cu valoare istorica, realizate in tari sau de catre creatori
romani in strainatate.
Articolul 3. Fondul Arhivistic National se bucura de administrarea,
supravegherea si protectia speciala. Protectia era asigurata atat pe
timp de pace, cat si in caz de razboi, calamitati, etc.
Prin articolul 4 erau reglementate documentele apartinand
persoanelor fizice si juridice care aveau datoria sa tina evidenta lor,
inventariindu-le, selectionandu-le si organizand pastrarea si folosirea
lor in deplina legalitate.

20
 Tot ca o noutate poate fi socotit si faptul ca in loc de nomenclator
si indicator al termenelor de pastrare, in lege, se prevedea
obligativitatea intocmirii doar a unui nomenclator al dosarelor ( in care
erau incluse si termenele de pastrare).
- Pentru pastrarea documentelor, toti creatorii si detinatorii de
documente creeaza compartimente de arhiva, avizate de Arhivele
Nationale.
- Formarea si instruirea personalului se realizeaza de catre Scoala
si Facultatea de Arhivistica.
- Anexa 6 stabileste termenele de pastrare a documentelor.

21