FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG

PROIECT DE ABSOLVIRE

Îndrumător Candidat

Asist.med.pr. Partene Bianca Ana-Maria

Speranţa Agapie

Iaşi-Promoţia 2021
ŞCOALA POSTLICEALĂ FEG
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU MIOCARDITĂ

Iaşi-Promoţia 2021
 CUPRINS

Motto
Argument
OBIECTIV I:Anatomia aparatului cardiovascular
I.1.Inima
I.2 Arborele vascular
I.3.Marea si mica circulaţie
I.4.Sistemul aortic
I.5.Sistemul venos
I.6.Sistemul limfatic
OBIECTIV II: MIOCARDITA
II.1.Definiţie
II.2.Anatomie patologică
II.3.Clasificarea miocarditei în funcţie de debut si evoluţie
II.4.Semne şi simptome
II.5.Diagnostic
II.6.Evoluţie şi prognostic
II.7.Tratament
OBIECTIV III: INVESTIGAŢII SPECIFICE
III.1.Recoltarea pentru analize de laborator
III.2.Puncţia venoasă
III.3.Recoltarea probelor de urină
III.4.Efectuarea EKG
III.5.Testul Holter
III.6.Coronografia

OBIECTIV IV : ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU

MIOCARDITĂ
IV.1.Internarea bolnavului
IV.2. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni
IV.3. Schimbarea poziţiei în pat
IV.4. Măsurarea temperaturii
IV.5. Măsurarea T.A.
IV.6. Administrarea medicamentelor pe cale parenterală

OBIECTIV V: PLAN DE ÎNGRIJIRE

OBIECTIV VI: EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE
VI.1.Prevenţia în bolile cardiovasculare
VI.2. Consilierea la nivel individual asupra metodelor de prevenire a bolilor
cardiovasculare
VI.3.Prevenirea obezităţii

Concluzii
Bibliografie
 ARGUMENT

Am ales această temă deoarece miocardita este o afecţiune a inimii

care constă în inflamarea muschiului cardiac. În general se pot dezvolta
forme uşoare în timpul sezonului rece, care pot degenera, devenind
severe,pot conduce chiar la decesul pacientului, iar în scopul prevenirii
acestui eveniment tragic am ales să aduc la cunoştiţă mai multe aspecte
în legatură cu această afecţiune cardiaca,informaţii care ar putea fi utile
în scopul prevenirii apariţiei afecţiunii sau identificarea simptomelor.
Este comună persoanelor tinere,imunodeprimaţilor şi femeilor
însărcinate.
 OBIECTIV I
Aparatul cardiovascular. Notiuni de anatomie si fiziologie

I.1 INIMA

Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situata in

mediastin – intre cei doi plamani. Are forma unei piramide triunghiulare,
cu axul indreptat oblic in jos, la stanga si inainte. Astfel, 1/3 din inima
este situata la dreapta si 2/3 la stanga planului mediosagital al corpului.
Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezinta o fata convexa,
sternocostala, si o fata plana, diafragmatica.

Cele doua fete se unesc printr-o margine mai ascutita, marginea

dreapta. Marginea stanga, rotunjita, vine in raport cu plamanul stang.
Baza inimii este situata posterior si la dreapta, aici gasindu-se vasele mari
ale inimii. La baza inimii se afla atriile, iar spre varf, ventriculele.

Pe suprafata inimii se gasesc o serie de santuri: doua

interventriculare si doua atrioventriculare, numite si santuri coronare,
intre atrii si ventricule.
 Inima, menţinută în condiţii fiziologice in afara organismului in
continuă activitate prin funcţionare spontană, repetitivă, cu caracter
ritmic, numită automatism. Suportul morfologic al automatismului este
sistemul excitoconductor al inimii sau ţesutul nodal. Frecvenţa normală a
excitaţiilor ritmice cardiace în repaus este în medie de 72 - 75 bătăi /
minut şi este determinată de excitaţii care pornesc de la nodul sino-atrial.
Ciclul cardiac sau evoluţia cardiacă fiziologică. Fazele
activităţii inimii constau din contracţii = sistole, prin care se realizează
evacuarea cavităţii şi relaxării = diastole, în timpul cărora are loc
umplerea cavităţilor. Un ciclu cardiac (= o succesiune de sistole, diastole
atriale şi ventriculare)

durează  0,8 s, atunci când inima bate într-un ritm de 75 bătăi / minut.
Diastola atrială-atriile se umplu valvele atrio-ventriculare închise

Presiunea arterială creşte vasele atrio-ventriculare se deschid VD + VS se

umplu cu sânge Atât atriile cât şi ventriculii sunt plini cu sânge Sistola
atrială : atriile se contractă ventriculii sun plini cu sânge Sistola
ventriculară I - valvele atrio-ventriculare se închid - ventriculii se
contractă - presiunea ventriculară creşte
 8

Fig.1

Atriile au forma cubica, o

capacitate mai mica decat a
ventriculelor, peretii mai subtiri si
prezinta cate o prelungire, numite
urechiuse.

La nivelul atriului drept se

gasesc orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului
coronar, orificiul urechiusei drepte si orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valva
tricuspida. La nivelul atriului stang sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare,
orificiul de deschidere al urechiusei stangi si orificiul atrioventricular prevazut cu valva
bicuspida (mitrala). Cele doua atrii sunt separate prin septul interatrial.

Ventriculele au o forma piramidala triunghiulara, cu baza spre orificiul atrioventricular.

Peretii lor nu sunt netezi, ci prezinta, pe fata interna, trabecule. La baza ventriculilor se afla
orificiile atrioventriculare — drept si stang —, fiecare prevazut cu valva atrioventriculara si
orificiile arteriale prin care ventriculul stang comunica cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul
pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevazut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, care
au aspect de cuib de randunica. Cele doua ventricule sunt separate prin septul interventricular.
 I.2.Arborele vascular

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sagele circula dinspre inima spre
tesuturi si organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la nivelul carora se fac schimburile
intre sange si diferitele tesuturi, si vene, prin care sangele este readus la inima.

Fig.2

Arterele si venele au in structura peretilor lor trei tunici suprapuse,

care, de la exterior spre interior, sunt: adventicea, media si intima.
Calibrul arterelor scade de la inima spre periferie, cele mai mici fiind
arteriolele (in unele cazuri, metarteriolele), care se continua cu capilarele.

Structura arterelor si venelor

Tunica externa – adventicea este formata din tesut conjunctiv, cu fibre de

colagen si elastice. In structura adventicei arterelor, ca si la vene, exista
vase mici de sange
 care hranesc peretele vascular si care patrund in tunica medie. in
adventice se gasesc si fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.

Tunica medie are structura diferita, in functie de calibrul arterelor. La

arterele mari, numite artere de tip elastic, media este formata din lame
elastice cu dispozitie concentrica, rare fibre musculare netede si tesut
conjunctiv. in arterele mijlocii si mici, numite artere de tip muscular,
media este groasa si contine numeroase fibre musculare netede, printre
care sunt dispersate fibre colagene si elastice.

Tunica interna, intima, este alcatuita dintr-un rand de celule endoteliale

turtite, asezate pe o membrana bazala. Intima se continua cu endocardul
ventriculilor.

Peretele venelor, al caror calibru creste de la periferie spre intima, are in

structura sa aceleasi trei tunici ca si la artere, cu cateva deosebiri. in
venele situate sub nivelul cordului, unde sangele circula in sens opus
gravitatiei, endoteliul acopera din loc in loc valvule in forma de cuib de
randunica, ce au rolul de a fragmenta si directiona coloana de sange.

Sunt vase de calibru mic, raspandite in toate tesuturile si organele. In

structura lor, se disting, la exterior, un strat format din tesut conjunctiv cu
fibre colagene si de reticulina, in care se gasesc si fibre nervoase
vegetative, iar la interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de
celule turtite, asezate pe membrana bazala.

In ficat si in glandele endocrine exista capilare de tip special, numite

sinusoide; ele au calibru mai mare, peretele intrerupt din loc in loc,
ceea ce favorizeaza schimburile, si un lumen neregulat, prezentand
dilatari si stramtorari.

I.3.Marea si mica circulatie

 Fig.3

In alcatuirea arborelui vascular se disting doua teritorii de circulatie:

circulatia mare — sistemica, si circulatia mica — pulmonara.

Circulatia mica

Circulatia pulmonara incepe in ventriculul drept, prin trunchiul arterei

pulmonare, care transporta spre plaman sange cu CO2.

Trunchiul pulmonar se imparte in cele doua artere pulmonare, care duc

sangele cu CO2 spre reteaua capilara din jurul alveolelor, unde il cedeaza
alveolelor care-l elimina prin expiratie. Sangele cu O2 este colectat de
venele pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman. Cele patru vene
pulmonare sfarsesc in atriul stang.

Circulatia mare

Circulatia sistemica incepe in ventriculul stang, prin artera aorta care

transporta sangele cu O2 si substante nutritive spre tesuturi si organe. De
la nivelul acestora, sangele incarcat cu CO2 este preluat de cele doua
vene cave care il duc in atriul drept.

I.4.Sistemul aortic

Este format din artera aorta si din ramurile ei, care iriga toate tesuturile si
organele corpului omenesc.

Sistemul aortic incepe din ventriculul stang cu aorta ascendenta, din care
se desprind cele doua artere coronare. Dupa ce urca 5-6 cm, se curbeaza
si formeaza arcul aortic, care se continua cu aorta descendenta,
subimpartita in toracala si abdominala. Terminal, aorta abdominala se
bifurca in arterele iliace comune, stanga si dreapta.

Ramurile arcului aortic

Dinspre dreapta spre stanga, din arc se desprind trunchiul brahiocefalic,

artera carotida comuna stanga si artera subclaviculara stanga. Trunchiul
brahiocefalic se imparte apoi in artera carotida comuna dreapta si artera
subclaviculara dreapta. Ambele artere carotide comune, stanga si dreapta,
urca la nivelul gatului pana in dreptul marginii superioare a cartilajului
tiroid, unde se bifurca in artera carotida externa si interna. La acest nivel
exista o mica dilatatie, sinusul carotic (carotidian), bogata in receptori.

Artera carotida externa iriga gatul, regiunile occipitala si temporala si

viscerele fetei. Artera carotida interna patrunde in craniu, irigand creierul
si ochiul. Arterele subclaviculare ajung de la originea lor pana in axila,
unde iau numele de artere axilare. Din arterele subclaviculare se
desprind: artera vertebrala, care intra in craniu prin gaura occipitala, unde
se uneste cu opusa, participand la vascularizatia encefalului, si artera
toracica interna, din care iau nastere arterele intercostale anterioare.

Artera axilara vascularizeaza atat peretii axilei, cat si peretele

anterolateral al toracelui si se continua cu artera brahiala care
vascularizeaza bratul. La plica cotului, artera brahiala da nastere la
arterele radiala si ulnara, care vascularizeaza antebratul. La mana se
formeaza arcadele palmare, din care se desprind arterele digitale.

Ramurile aortei descendente

Aorta descendenta toracica da ramuri parietale si viscerale. Ramurile

viscerale sunt arterele bronsice, pericardice si esofagiene.
Aorta descendenta abdominala da si ea ramuri parietale si viscerale.
Ramurile viscerale sunt: trunchiul celiac, artera mezenterica superioara,
arterele suprarenale — stanga si dreapta —, arterele renale — stanga si
dreapta —, arterele testiculare, respectiv ovariene — stanga si dreapta —,
si artera mezenterica inferioara. Trunchiul celiac se imparte in trei ramuri
— splenica, gastrica stanga si hepatica — si vascularizeaza stomacul,
duodenul, pancreasul, ficatul si splina. Artera mezenterica superioara
vascularizeaza jejuno-ileonul, cecul, colonul ascendent si partea dreapta a
colonului transvers. Artera mezenterica inferioara vascularizeaza partea
stanga a colonului transvers, colonul descendent, sigmoidul si partea
superioara a rectului.

Ramurile terminale ale aortei

Arterele iliace comune — stanga si dreapta —, ajunse la articulatia sacro-

iliaca, se impart fiecare in artere iliace externa si interna.

Artera iliaca externa iese din bazin si ajunge pe fata anterioara a coapsei,
devenind artera femurala, care iriga coapsa. Se continua cu artera
poplitee, care se afla in fosa poplitee (fata posterioara a genunchiu-lui).
Ea se imparte in doua artere tibiale: 1. artera tibiala anterioara iriga fata
anterioara a gambei si laba piciorului si se termina prin artera dorsala a
piciorului, din care se desprind arterele digitale dorsale; 2. artera tibiala
posterioara iriga fata posterioara a gambei si, ajunsa in regiunea plantara,
se imparte in cele doua artere plantare, interna si externa, din care se
desprind arterele digitale plantare.

Artera iliaca interna are ramuri parietale pentru peretii bazinului si ramuri
viscerale pentru organele din bazin (vezica urinara, ultima portiune a
rectului) si organele genitale — uter, vagin, vulva, prostata, penis.

I.5.Sistemul venos

Sistemul venos al marii circulatii este reprezentat de doua vene mari:

vena cava superioara si vena cava inferioara.

Vena cava superioara. Strange sangele venos de la creier, cap, gat, prin
venele jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele
subclaviculare, si de la torace (spatiile intercostale, esofag, bronhii,
pericard si diafragm), prin sistemul azygos.
De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena
subclaviculara, iau nastere venele brahiocefalice stanga si dreapta, iar
prin fuzionarea acestora se formeaza vena cava superioara.

Vena subclaviculara continua vena axilara care strange sangele venos de

la nivelul membrelor superioare. Sangele venos al membrelor superioare
este colectat de doua sisteme venoase, unul profund si unul superficial.

Venele profunde poarta aceeasi denumire cu arte-rele care le insotesc.

Venele superficiale, subcutanate, se gasesc imediat sub piele si se pot

vedea cu ochiul liber prin transparenta, datorita coloratiei albastre. Ele nu
insotesc arterele si se varsa in venele profunde. La nivelul lor se fac
injectii venoase.

Vena cava inferioara. Aduna sangele venos de la membrele inferioare, de

la peretii si viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule,
respectiv ovare, de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare),
cat si de la ficat (venele hepatice). Vena cava inferioara se formeaza prin
unirea venei iliace comune stangi cu cea dreapta. La randul ei, fiecare
vena iliaca comuna este formata prin unirea venei iliace externe cu vena
iliaca interna. Vena iliaca interna colecteaza sangele de la peretii si
viscerele din bazin.

Vena iliaca externa continua vena femurala care strange sangele venos de
la nivelul membrului inferior. Ca si la membrul superior, se disting vene
superficiale si vene profunde (cu aceleasi caracteristici).

Vena cava inferioara urca la dreapta coloanei vertebrale, strabate

diafragma si se termina in atriul drept.

0 vena aparte a marii circulatii este vena porta, care transporta spre ficat
sange incarcat cu substante nutritive rezultate in urma absorbtiei
intestinale. Ea se formeaza din unirea a trei vene: mezenterica superioara,
mezenterica inferioara si splenica.
Fiziologia aparatului cardio-vascular

Aparatul cardiovascular asigura circulatia sangelui si a limfei in

organism. Prin aceasta se indeplinesc doua functii majore:

1. distribuirea substantelor nutritive si a oxigenului tuturor celulelor din

organism;

2. colectarea produsilor tisulari de catabolism pentru a fi excretati. Forta

motrice a acestui sistem este inima, in timp ce arterele reprezinta
conductele de distributie, venele, rezervoarele de sange, asigurand
intoarcerea acestuia la inima, iar microcirculatia (arteriole, metarteriole,
capilare, venule), teritoriul vascular la nivelul caruia au loc schimburile
de substante si gaze.

Fiziologia circulatiei sangelui

Cu studiul circulatiei sangelui se ocupa hemodinamica. Sangele se

deplaseaza in circuit inchis si intr-un singur sens. Deoarece mica si marea
circulatie sunt dispuse in serie, volumul de sange pompat de ventriculul
stang, intr-un minut, in marea circulatie, este egal cu cel pompat de
ventriculul drept in mica circulatie.

Circulatia arteriala

Arterele sunt vase prin care sangele iese din inima si au urmatoarele
proprietati functionale:

Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lasa destinse cand

creste presiunea sangelui si de a reveni la calibrul initial cand presiunea a
scazut la valori mai mici. In timpul sistolei ventriculare, in artere este
pompat un volum de 75 ml de sange peste cel continut in aceste vase.
Datorita elasticitatii, unda de soc sistolica este amortizata. Are loc
inmagazinarea unei parti a energiei sistolice sub forma de energie elastica
a peretilor arteriali. Aceasta energie este retro-cedata coloanei de sange,
in timpul diastolei. Prin aceste variatii pasive ale calibrului vaselor mari,
se pro-duce transformarea ejectiei sacadate a sangelui din inima in
curgere continua a acestuia prin artere.

Contractilitatea este proprietatea vaselor de a-si modifica marcat

diametrul lumenului prin contractarea / relaxarea muschilor netezi din
peretele lor. Acest fapt permite un control fin al distributiei debitului
cardiac catre diferite organe si tesuturi. Tonusul musculaturii netede
depinde de activitatea nervilor simpatici, de presiunea arteriala, de
concentratia locala a unor metaboliti si de activitatea unor mediatori.

Suprafata totala de sectiune a arborelui circulator creste semnificativ pe

masura ce avansam spre periferie. Viteza de curgere va fi invers
proportionala cu suprafata de sectiune.

Circulatia sangelui prin artere se apreciaza masurand presiunea arteriala,

debitul sangvin si rezistenta la curgere a sangelui (rezistenta periferica).

Presiunea arteriala - sangele circula in vase sub o anumita presiune,

care depaseste presiunea atmosferica cu 120 mm Hg in timpul sistolei
ventriculare stangi (presiune arteriala maxima sau sistolica) si cu 80
mmHg in timpul diastolei (presiune arteriala minima sau diastolica). In
practica medicala curenta, la om, presiunea sangelui se apreciaza
indirect, prin masurarea tensiunii arteriale. Aceasta se determina
masurand contrapresiunea necesara a fi aplicata la exteriorul arterei,
pentru a egala presiunea sangelui din interior.

Factorii determinanti ai presiunii arteriale sunt:

Debitul cardiac. Presiunea arteriala variaza proportional cu acesta.

Rezistenta periferica reprezinta totalitatea factorilor care se opun curgerii

sangelui prin vase. Este invers proportionala cu puterea a 4-a a razei
vasului si direct proportionala cu vascozitatea sangelui si lungimea
vasului. Cea mai mare rezistenta se intalneste la nivelul arteriolelor. Cu
cat vasul este mai ingust si mai lung, cu atat rezistenta pe care o opune
curgerii sangelui este mai mare.

Volumul sanguin (volemia) variaza concordant cu variatia lichidelor

extracelulare (LEC). in scaderi ale volumului LEC, scade si volemia si se
produce o diminuare a presiunii arteriale (hipotensiune); in cresteri ale
LEC, creste volemia si se produce o crestere a presiunii arteriale
(hipertensiune).

Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale in sistola si la

mentinerea ei in diastola. Scade cu varsta.
Intre debitul circulant, presiunea sangelui si rezistenta la curgere exista
relatii matematice. Debitul este direct proportional cu presiunea si invers
proportional cu rezistenta: D = P/R.

Viteza sangelui in artere, ca si presiunea, scade pe masura ce ne departam

de inima. in aorta viteza este de 500 mm/s, iar in capilare, de 0,5 mm/s,
deci de o mie de ori mai redusa. Aceasta se datoreaza cresterii suprafetei
de sectiune a teritoriului capilar de o mie de ori fata de cea a aortei.

Reglarea nervoasa a circulatiei sangvine

Sistemul nervos afecteaza in special functiile globale, ca, de exemplu,

redistributia sangvina in diverse teritorii ale organismului, cresterea
activitatii pompei cardiace, si asigura in special controlul rapid al
presiunii arteriale. Sistemul nervos controleaza circulatia exclusiv prin
intermediul sistemului nervos vegetativ, mai ales prin sistemul nervos
simpatic; sistemul nervos parasimpatic este important in reglarea
functiilor cordului.

Nervii simpatici contin un numar foarte mare de fibre vasoconstrictoare

si doar putine fibre vasodilatatoare. Fibrele vasoconstrictoare sunt
distribuite tuturor segmentelor aparatului circulator, gasindu-se in numar
mai mare in unele tesuturi (rinichi, intestin, splina si piele).

In substanta reticulata bulbara si in treimea inferioara a puntii, bilateral,

se afla centrul vasomotor. Acest centru transmite impulsuri eferente prin
maduva spinarii si, de aici, prin fibre simpatice vasoconstrictoare, la
aproape toate vasele sangvine, care prezinta o zona vasoconstrictoare si o
zona vasodilatatoare.
OBIECTIV II
MIOCARDITA

Fig.4
II.1.DEFINIŢIE:
Miocardita este o inflamaţie a muschiului inimii(miocardului). Evoluţia
miocarditei depinde de cauza care a produs-o. Cazurile severe pot duce
chiar la deces, în cele din urmă daca este tratată la timp, pacientul se
vindecă şi recuperarea este completă.
Un bun predictor al bolilor cardiovasculare este istoricul de familie. Dacă
în antecedentele familiale tatăl sau un frate a suferit un infarct înainte de
vârsta de 55 de ani, sau dacă mama sau o soră a suferit un infarct înainte
de vârsta de 65 de ani, atunci pacientul are un risc crescut de a dezvolta o
boală cardiovasculară (Hajar, 2017). Şansele de a dezvolta boli
cardiovasculare sunt de peste 50% la persoanele care au rude de gradul I
care au suferit un atac cerebral sau infarct în tinerețe. De asemenea sunt
menționate studii care susțin că există o componentă genetică în
transmiterea HTA și a dislipidemiilor, care sunt direct implicate în
producerea bolilor cardiovasculare. Se consideră că diabetul de tip II are
o componentă genetică, de aceea pacientul cu un părinte cu istoric de
diabet va fi considerat un pacient cu risc de a dezvolta diabet, iar diabetul
fiind un factor de risc cardiovascular, acel pacient va fi considerat un
pacient cu risc cardiovascular.

I.2 ANATOMIA PATOLOGICĂ

 Fig.5
Procesul miocardic prezintă mai multe etape, fiind iniţiat în majoritatea cazurilor de agentul
agresor infecţios. Acesta are un citopatic direct, adică acţionează pe celula miocardică(se
numeşte miocit) şi o necrozează. Ulterior organismul încearcă sa se apere şi apare o reacţie
inflamatorie postagresivă, care poate persista luni de zile după ce acţiunea agentului agresor a
încetat.
Reacţia inflamatorie face ca miocitele sa nu+si mai pastreze arhitectura normală, apărînd în
final remodelarea cardiacă. Se manifestă prin pierderea progresivă a funcţiei de pompă a
cordului.

II.3.Clasificarea miocarditei în funcţie de debut şi evoluţie

1. Miocardita fulminantă-apare după o infecţie virală clinic manifestată,afectează funcţia
ventriculară, iar în muschiul cardiac apar numeroase focare de inflamaţie, necroză şi
degenerare a fibrelor. Evoluţia este fie spre vindecare spontană, in in cel mai rau caz, deces .
2. Miocardita acută- nu are semne si simptome la fel de evidente ca miocardita fulminantă,
însa afectarea ventriculară este semnificativă. Evoluţia fiind una nefavorabilă deoarece se
poate transforma în cardiomiopatii dilatative.
3. Miocardita activă cronică- boala are evoluţie îndelungată, însă există cîteva reactivări
frecvente.
4. Miocardita cronică persistentă-nu prezintă disfuncţie ventriculară, în ciuda faptului că
există semne si simptome clinice de afectare miocardică( dureri retrosternale,palpitaţii) şi
există focare de necroză miocitară.
5. Miocardita cu celule gigant (7%) este cea care cauzează insuficienţa cardiacă: se mai
numeste şi miocardita Fiedler este descrisă pentru prima data în 1899 de Fiedler. Este o
miocardită de cauză idiopatică,dar se crede ca are la bază o boală autoimună.
Are evoluţie clinică severă iar 2 din 3 pacienţi mor în urma insuficienţei cardiace acute,în mai
puţin de un an .
Există pacienţi la care imunosupresoarele au funcţionat, dar de multe ori este nevoie de
transplant de cord.
Afectează copii şi mai rar adulţii(30-40 ani)
În urma investigaţiilor se poate observa ca nu există leziuni ale endocardului parietal sau
valvular, cordul este mărit, trombi în ventriculi, zone serpiginoase de necroză,vizibile în
ambii ventriculi .
Microscopic: se descriu 2 forme-cu infiltrat inflamatir difuz , rare neutrofile şi eozinofile

-frecvente macrofage
-cu aspect granulomatos :limfocite,celule gigant multinucleare,
-în funcţie de stadiul bolii fibrele miocardice pot fi afectate mai mult sau mai puţin

Miocarditele la copii: factorii etiologici principali care determină apariţia miocarditelor

infecţioase în copilărie sunt de natură infecţioasă
Virusuri: virusul Coxsackie A, virusul Coxsackie B (cel mai frecvent)
Bacterii: stafilococ, streptococ 
Fungi: Candida albicans
Protozoare: Toxoplasma gondii 
Rickettsii: Coxiella  (febra Q)
Reacții de hipersensibilitate la anumite medicamente (precum reacția de hipersensibilitate
la substanțele anestezie utilizate în cadrul intervențiilor chirurgicale pediatrice,
hipersensibilitatea la Penicilină, etc. )
În cadrul rejetului de transplant organic
 Reacții alergice apărute la vaccinurile administrate, etc.

La examinarea macroscopică a cordului cu miocardită, ecesta are un volum

mărit,miocardul este flaşc moale,palid şi friabil, cu numeroase microabcese gălbui pe
suprafaţa sa,cu dilatarea ambilor ventriculi. In funcţie de elementele decelate la efectuarea
examenului microscopic,pot fi descries 3 forme de miocardite la copii.

Miocardita parenchimioasă la copil,caracterizată prin leziuni necrotice miocardice, dispuse

în focar,însoţite de degenerescenţa fibrelor musculare miocardite.

Miocardita interstiţială la copil, care presupune apariţia la nivelul muschiului cardiac a

congestiei, a edemului şi a infiltratului inflamator interstitial,bogat în limfoplasmocite

Miocardita supurată la copil, se caracterizează prin edem interstitial şi apariţia a numeroase

microabcese pe suprafaţa miocardului, fiind frecvent întîlnită în cadrul septicemiei.
În cazul miocarditei cornice, la examinarea microscopica poate fi observată leziunea
specific de fibroză miocardică.
În cadrul miocarditelor apărute în copilărie pot fi descrise trei mecanisme de acțiune care
au determinat apariția leziunilor inflamatorii miocardice.

Acestea sunt:

1. Mecanismul de acțiune imunologic (autoimun): în urma acțiunii unor bacterii sau

viusuri prezente în organism, anumite proteine aflate în componența miocardului vor fi
alterate și considerate non-self, fiind declanșat răspunsul imunologic al organismului,
cu apariția reacției antigen-anticorp. Aceasta din urmă va determina apariția leziunilor
inflamatorii la nivelul miocardului, a căror evoluție îndelungată va duce la
apariția cardiomiopatiei cronice.
2. Mecanismul de acțiune direct al germenilor asupra miocardului: germenii pătrund în
organism și prin intermediul circulației sangvine sistemice ajung la nivelul miocardului
unde determină invazia celulelor miocardice (a miocitelor), cu apariția unor leziuni
inflamatorii microvasculare la nivel miocardic.
3. Mecanismul de acțiune al tulburărilor metabolice: apariția unor tulburări
metabolice, precum acidoza metabolică, hipoxemia sau diselectrolitemia, pot
determina afectarea mușchiului cardiac, cu apariția unor leziuni miocardice specifice
miocarditei.
În funcție de prezența sau absența simptomelor și a semnelor clinice specifice
bolii, miocardita poate fi asimptomatică, lipsită e manifestări clinice, cu evoluție
silențioasă, depistată întâmplător cu ocazia efectuării unor investigații de rutină sau cu
ocazia apariției unor complicații, sau simptomatică.
 Miocarditele simptomatice pot debuta acut, cu manifestări clinice neurologice
(cefalee, convulsii, hemipareză, etc.) sau manifestări clinice specifice insuficienței
cardiace (dispnee, tuse seacă, hemoptizie, tahicardie, plpitații, cianoza extremităților,
turgescență jugulară, edeme, etc.), supraacut prin apariția insuficiență cardiacă severă
cu instalarea precoce a decesului sau insidios, cu apariția unei infecții respiratorii sau
digestive cu trei sau patru săptămâni înainte de afectarea cardiacă și cu instalarea
progresivă a tabloului clinic
aminarea clinică a copilului cu miocardită medicul poate decela prezența palorii
tegumentare, prezența cianozei la nivelul extremităților și perioral, edeme periferice și
turgescență jugulară. La palparea regiunii toracice și abdominale, medicul poate decela
prezența hepatomegaliei dureroase, deplasarea și diminuarea șocului apexian și apariția
pulsului filiform. La asucultația zonei cardiace și pulmonare, medicul poate
decela tahicardie, apariția tulburărilor de ritm, asurzirea zgomotelor cardiace, apariția
ralurilor de stază și a suflurilor patologice de insuficiență mitrală și tricuscipidiană.

De asemenea, în cadrul miocarditei la copii mai pot apărea manifestări clinice digestive

(precum disconfort abdominal, grețuri, vărsături), conjunctivită (inflamația mucoasei
conjunctivale), limfadenopatie, orhită, meningită, pleurodinie, herpangină

Metodele de tratament la copii: tratamentul medicamentos şi tehnicile invazive se bazează

pe rezolvarea sindromului de IC acută,menţinerea debitului,funcţiei cardiace,asigurîndu-se ca
la nivelul organelor şi al ţesuturilor ajunge Oxigen şi substanţele nutritive necesare.

Tratamentul non-farmacologic
-Regim ( cu limitarea efortului fizic,în funcţie de starea pacientului,dar nu mai puţin de
2 saptămîni
-Dietă hiposodată
-informarea aparţinătorului despre metodele de tratament şi igienă.
Tratament medicamentos
-Diuretice
-β blocante
-anticoagulante
-antiaritmice
Terapie cu oxigen( suplimentarea cu oxigen continuu)
Transplantul de cord este ultima opţiune terapeutică
Ideea de a înlocui un organ bolnav cu unul sănătos a venit încă din Antichitate.
Primul transplant
de inimă la om a fost făcut în anul 1967, în Africa de Sud, de către chirurgul Christiaan
Barnard, pacientul supraviețuind doar 18 zile după procedură. De atunci, sunt efectuate anual
aproximativ 4000 de proceduri. În România, primul transplant de inimă a avut loc în anul
1999.
Procedura de transplant de cord implică trei intervenții.
Prima o reprezintă obținerea inimii de la un donator. Acesta este de obicei o persoană care
a suferit un traumatism cranian sever ce induce așa-numita moarte cerebrală. Celelalte organe
ale victimei, inclusiv inima, încă lucrează sub medicație și măsuri de suport vital. O echipă
specializată va preleva inima de la donator, aceasta fiind ținută în condiții speciale timp de
maximum 6 ore, până va fi implantată primitorului.
 Inima donatorului este injectată cu clorură de potasiu-KCl-oprește bătăile inimii înainte ca
inima sa fie eliminata din corpul donatorului și pusa în gheață. Gheață poate păstra inima
pacientului ca soluție în cazul complicațiilor sau a unor efecte secundare până la șase ore, în
funcție de conservare și starea de pornire. Inima este eliminată prin secționarea valvelor mari
și o parte din atriul stâng. Venele pulmonare nu sunt secționate, ci mai degrabă o porțiune
circulară din atriul stang care conține venele pulmonare și este lăsat la loc. Inima donatorului
este tăiată pentru a se potrivi pe pacient atriul stang, iar restul vaselor mari se sudeaza la loc.
Inima nouă este pornită, apoi pacientul este deconectat de la by-pass și cavitatea toracică este
închisă.
 Procedura de heterotopic
 În cadrul procedurii de heterotopice, inima pacientului propriu nu este eliminată. Inima nouă,
este poziționată astfel încât camerele și vasele de sânge ale ambelor inimi pot fi conectate
pentru a forma ceea ce este de fapt o "inimă dublă". Procedura poate inițial da inimii
pacientului o șansă de recuperare, și dacă inima donatorului nu reușește (de exemplu, prin
respingere), acesta poate fi scoasă mai târziu, lăsând inima inițială a pacientului. Procedurile
heterotopice sunt utilizate numai în cazurile în care inima donator nu este suficient de
puternică pentru a funcționa de una singură (fie pentru că organismul pacientului este
considerabil mai mare decât cel al donatorului, inima donatorului este în sine slaba, sau
pacientul suferă de hipertensiune arterială pulmonară).
 Fig.6.
Perioada post-operatorie

Pacientul este dus după operație la terapie intensivă pentru a se recupera. Când el se trezește,
se trece la o unitate de recuperare specială pentru reabilitare. Durata de spitalizare, de
îngrijire post-transplant depinde de starea generala de sănătate a pacientului, cât de bine
funcționează inima, și capacitatea pacientului de a avea grijă de inima nouă. Medicii de
obicei preferă ca pacienții să părăseasca spitalul la 1 - 2 săptămani dupa operație, din cauza
riscului de infecție și pentru evitarea unor complicații. După externare pacientul urmeaza sa
revina periodic pentru control si reabilitare. Pacientul, de asemenea, s-ar putea sa aiba nevoie
de sprijin emotional. Frecvența vizitelor la spital scade in masura ce pacientul se adapteaza la
transplant. Pacientul rămâne pe medicamente imunosupresoare, pentru a evita posibilitatea de
respingere. Deoarece nervul vag este tăiat în timpul funcționării, noua inima bate de la
aproximativ 100 de batai pe minut, cu excepția cazului în care regenerarea nervilor se
produce. Pacientul este monitorizat în mod regulat pentru a detecta o eventuala respingere.
Aceasta poate fi efectuată prin intermediul biopsiilor frecvente sau a unui cunoscut sub
numele de Testarea Exprimarea moleculară AlloMap. De obicei, biopsia se face imediat post-
transplant și apoi AlloMap se înlocuiește o dată ce pacientul este stabil. Trecerea de la biopsie
la AlloMap poate avea loc dupa 55 de zile de la transplant.
Complicatii post-operatorii includ infectii, sepsis, respingerea de organe, precum și efectele
secundare ale medicamentelor imunosupresoare. Deoarece inima transplantata provine de la
un alt organism, sistemul imunitar al destinatarului de obicei, încearcă să-l respingă.
Medicamente imunosupresoare au rolul de a reduce acest risc, dar poate provoca efecte
secundare nedorite, cum ar fi riscul crescut de infecții sau de efecte nefrotoxice.
 Prognosticul pentru pacientii cu transplant de cord în urma procedurii a crescut în
ultimii 20 de ani, din 5 iunie 2009, ratele de supravietuire au fost: 1 an: 88,0%
(bărbați), 86,2% (femei) 3 ani: 79,3% (bărbați), 77,2% (femei) 5 ani: 73,1% (bărbați),
69,0% (femei
II.4.SEMNELE SI SIMPTOMELE

Majoritatea miocarditelor sunt asimptomatice, sau au o simptomatologie discretă mascată de

semnele afectării din cadrul virozei, dar evoluţia lor poate merge pînă la insuficienţă cardiacă
severă sau moarte subită(peste 20% din morţile subite la persoanele sub 30 de ani )
Miocardita poate prezenta simptome grave de insuficienţă ventriculară stîngă acută,cu edem
pulmonar acut :
dispnee extremă;
tuse;
expectoraţie abundentă şi spumoasă;
respiraţie stertoroasă, transpiraţii profunde,piele palidă,umedă şi rece;
Alte simptome grave sunt
coloraţia cianotică a extremitătilor jugulare,
pulsatile,
dispnee,
hepatomegalie.
Unele forme de miocardită evoluează fulminant, bolnavii prezentînd oboseală
extremă,neobişnuită şi neexplicabilă însoţită de o creştere frecventă a bătăilor inimii.
Etiologie:
Infecţioase:
virale(viruşi-COXSACKIE B, POLIVIRUS,HEPATITA B SI C,
V.HERPES,HIV,ETC.)
Bacteriene(B.DIFTERIC,SALMONELA TZPHI,MZCOPLASMA
PNEUMONIAE,ETC)
Ricketsii(COXIELLA BURNETTI(FEBRA Q)
Fungice(FUNGI-ASPERGILLUS,CANDIDA,BLASTOMICES,ETC)
Spirochete(TREPONEMA PALLIDUM)
Protozoare(TOXOPLASMA GONDII,TRZPNOSOMA CRUZI(BOALA CHAGAS)
Neinfecţioase:
Toxice:
intoxicaţii cu :
 alcool
 cocaină
 Agenţi chimioterapeutici
 Litiu
 Teofilină
 Amfetamină

Autoimune: apar în urma unor alergii sau transplant de organe

Hipersensibilitate la medicamente
Medicamente provocatoare de miocardite prin hipersensibilitate la medicamente
 Antibiotice:Amfotericina
B,Ampicilina,Cloramfinicol,Penicilină,Tetracilină,Streptomicina
o Sulfonamide:Sulfadiazina,Sulfisoxazol,
 Anti TBC: Izoniazida,Para-aminosalicilat
 Antiinflamatori:Indometacin,Oxyfenobuzadonă,Fenilbutazona
 Diuretice: Acetazolamida,Clorthalidona,Hidroclorothiazida,Spironolactona
 Alte medicamete: Amitriptilina,metilldopa
 -prin iradire,hipotermii
 -alte: maladii sistemice

II.5.Diagnostic
Diagnosticul nu este unul tocmai usor de pus, simptomele sunt înşelătoare deoarece nu sunt
cele specifice acestei boli, pentru stabilirea dignosticului sunt necesare o serie de investigaţii.
EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE
 -semne de inflamaţie acută: VSH
 -fibrogen
 -PCR crescute
  -determinările virale crescute pot arăta o infecţie virală recentă, dar nu certifică
etiologia virală a miocarditei
 -creşterea enzimelor serice de origine miocardică: CK-MB,AST.

Examenul radiologic are un aspect normal sau poate releva un cord mărit cu pulsaţii
reduse şi stagnarea sîngelui în plămîni acest fenomen are loc deoarece cordul devine
incapabil să mai pompeze tot sîngele, excesul de sînge întorcîndu-se în plămîni).

Fig.7.

Electrocardiograma:
 -poate fi normală sau poate pezenta modificări difuze,nespecifice
 -modificările sunt de obicei evolutive în timp
 -pot apare: diverse aritmii sau diverse tulburari de conducere recent instalate(blocurile
atrio-ventriculare care sunt de obicei tranzitorii şi se vindecă fără sechele, dar uneori se
asociază cu moarte subită.
 Fig.8.
Ecocardiografia :
 -este nespecifică, dar un examen normal exclude miocardita difuză
 -în cazurile severe poate apare o dilatare cardiacă sau cheaguri de sînge în interiorul
cordului.
 Rezonanţa magnetică nucleară: poate identifica focarele de inflamaţie activă
 Teste imunologice:
 -importante mai ales în miocardita virală-se dozează anticorpii dezvoltaţi
 -mai pot arăta anticorpi antifibre miocardice, celule lupice(în cazul lupusului
eritematos sistemic

Fig.8.
Scintigrafia miocardică
Se administrează radioizotop(galiu), care se fixează în zonele din miocard inflamate şi
apoi prin scanarea organismului, secţiune cu secţiune, se construieşte o hartă pe care se
urmăresc zonele care au fixat radioizotopul.
Biopsie
-se examinează un fragment din muschiul inimii
-este singura procedură pentru confirmarea diagnosticului.

Fig.9.

II.6.Evoluţie şi prognostic
 Evoluţia este spre autolimitare în 95% dintre miocardite (dispare de la sine )
vindecare in 1-2 saptămîni.
Simptomele dispar în 1-2 săptămîni, însă leziunile la nivelul miocardului pot
persista cîteva luni.
Modificările pe elctrocadiogramă pot persista şi ele cîteva săptămîni.Bolnavul este declarat
vindecat dacă la 6 luni investigaţiile paraclinice sunt normale .
La 5% dintre bolnavi, evoluţia se poate complica prin:
 -moarte subită-prin aritmii maligne (dereglări grave ale ritmului normal al inimii).
Acestă evoluţie este posibilă în special în miocarditele bacteriene şi toxice.
 -dezvoltarea unei insuficienţe cardiace acute severe:inima nu mai poate împinge sînge
în tot corpul
 -dezvoltarea unei cardiomiopatii dilatative postmiocardice : muschiul cardiac este
slăbit, cavităţile inimii se dilată şi nu se mai pot contracta pentru a trimite sînge în
organism.
Boala apare la 1-3 ani de la episodul miocardic, dupa o aparentă vindecare.
Prezenţa hipertensiunii pulmonare secundare este un element de pronostic negativ, pentru
fiecare crestere cu 5 mmHG a acestei valori mortalitatea se dublează
Valoare predictivă pentru evoluţia nefavorabilă o mai au şi:sincopa, blocurile de ramură şi
fracţia de ejecţie <40%(parametru care măsoară funcţia de pompă a inimii).

2.7.TRATAMENT
Tratamentul are mai multe componente
Tratamentul etiologic
-vizează boala care a declanşat miocardita, cînd aceasta este cunoscută

-Terapia antivirală se realizează cu (Ribavirina, Interferon gamma) are eficienţă dacă

se aplică înainte sau imediat după pătrunderea virusului, lucru greu de presupus că se
poate reuşi in practică . Totuşi se poate încerca în formele fulminante, în cazul unor
epidemii la nou-născuţi în maternităti.

Tratamentul patogenic
 -antiinflamatoarele nesteroidiene (aspirina, ibubrofen), deşi se folosesc încă pe scară
largă studiile arată ca nu sunt eficiente în acest caz, ci chiar pot agrava boala(pot
accentua procesul miocardic şi cresc mortalitatea ). Alţi autori susţin că totuşi în faye
tardive antiinfamatoarele nu au efecte adverse

-imunosupresoarele( corticosteroizi,ciclosporina, azathioprina)-benefice în cazul unor

forme particulare la copii pe perioadă scurtă.

-tratamentul suportiv (are rol de a modera simptomatologia )

-măsuri generale-evitarea efortului fizic(inclusiv repaus la pat în formele
severe,regim alimentar hiposodat
-monitorizare electrocardiografică
-terapie antiaritmică-se tratează în funcţie de tipul aritmiei.
4. Terapia insuficienţei cardiace congestive-cuprinde:
-IEC
-diuretice-cu prudenţă
-beta-blocante-Carvedilol
-digitala( Digoxin) –cu mare prudenţă
-transplatul cardiac-se poate încerca la cei la care funcţia de pompă nu se
ameliorează,deşi,mai ales în primele 4 luni, există o frecvenţă crescută a episoadelor de rejet
acut (organismul respinge cordul străin)
5.Terapie anticoagulantă orală-se indică la următoarele categorii de pacienţi:
-trombi intracardiaci
-fibrilaţie atrială
-ritm normal, dar Fej<20%

Miocardita este o afecţiune ce apare în special la persoanele tinere(vîrsta medie a

pacienţilor este de 42 de ani), la pacienţii imunodeprimaţi şi femeile însărcinate.
Dieta reprezintă un factor foarte important în cazul pacienţilor cu boli cardiovasculare,
contribuind la eficacitatea tratamentului. Fără dietă orice boală cardiovasculară poate scăpa
de sub control, viaţa pacienţilor cu boli cardiovasculare care nu ţin cont de dieta impusa nu
mai poate decurge firesc deoarece din cauza simptomelor nu-şi mai pot duce la bun sfîrsit
sarcinile zilnice.Simptomele variază foarte mult de la o persoană la alta mai ales în funcţie e
sex. Acesta este motivul pentru care specialiştii insistă ca nu trebuie ignorat nici un semn,
chiar dacă se manifestă temporar sau poate fi atribuit altei afecţiuni. Cunoaşterea simptomelor
specifice bolilor de inima este obligatorie mai ales pentru persoanele trecute de 50
cardiovasculari,precum:hipercolesterolemie,hipertensiune arterială,obezitate,fumat,diabet
zaharat,persoane cu boli cardiovasculare în familie.
Trebuie pus accentul pe nevoile calorice,preferinţele alimentare,opţiunile
culturale.Recomandarea generala constă în consumul preponderent al fructelor, legumelor si
cerealelor, reducînd consumul de grasimi,zaharuri şi sare. O dietă hipersodată,cu grad mare
de colesterol şi lipsită de antioxidanţi, nu este,în mod evident, potrivită pacientului cu risc
cardiovascular.
Există cîţiva factori de risc pentru bolile de inimă: dieta bogată în grăsimi, sedentarismul,
stresul, oboseala prelungită,obezitatea, vîrsta înaintă
Dintre toţi,factorul dietetic este cel mai important, alimentaţia contribuind cel mai mult la
creşterea numărului de decese. Atît prevenţia cît şi tratamentul, în cazul bolilor
cardiovasculare, au o foarte mare legatură cu stilul de viaţă şi alimentaţia.
Sistemul cardiovascular are nevoie de substanţe benefice din punct de vedere
nutririv( minerale,vitamine,acizi graşi nesaturaţi)
 Acizii graşi Omega3: se găsesc în peştele gras(somon,
macrou,ton),sardine,seminţe,fructe oleaginoase şi au rol în prevenirea formării
cheagurilor de sînge, reduc inflamaţiile, menţin tensiunea arterială în limite normale.
 Quercitina este un flavonoid natural care se găseşte în mere,prune, afine,ceapă,
spanac, ardei iute.Are efecte benefice deoarece deţine propietăti anti-inflamatoare
 Acidul folic ( Vitamina B8)
 Se găseşte în spanac, varza kale şi salata verde. Acidul folic menţine în limite normale
homocisteina. Atunci cînd acest aminoacid creşte,se amplifică riscul de apariţie a
bolilor cardiovasculare
 Coenzima Q10
 Are rol antioxidant şi în reducerea hipertensiunii arteriale. Surse naturale de coenzima
Q10 sunt: carnea de vită, macrou, sardine. Este recomandat un suplimet de coenzima
atunci cînd se urmează un tratament pentru reducerea colesterolului
 L-CARNITINA se găseşte în mod natural în avocado,carne şi soia. Este o proteină
esenţială pentru menţinerea unui nivel optim al colesterolului. De asemenea, această
proteină contribuie la funcţionarea normală a muschiului inimii (este foarte
recomandată după un atac de cord deorece grăbeşte vindecarea).
 Licopen
 Sursa naturală cea mai importantă de licopen se găseşte în rosii.
 Magneziu
 Magneziu este benefic functionarea inimii:scade tensiunea arterial şi ajută la
recuperarea de dupa un atac de cord. Nucile şi spanacul sunt principal sursă de
magneziu.
 Polifenili
 Polifenolii cresc cantitatea de oxid nitric din organism, susţinînd astfel relaxarea
vaselor de singe,reducerea hipertensiunii şi creşterea colesterolului bun. Îl găsim în
special în capşuni,fructe de pădure, afine,zmeură.
 Alimente nerecomandate bolnavilor de inimă carbohidraţii rafinaţi-pîine alba,orez
alb,cereal dulci) ar trebui sa fie eliminaţi din alimentaţie. Un consum mai mare
reprezintă un risc pentru greutate şi un efort suplimentar pentru inimă deoarece în
timpul procesării se pierd substanţe nutritive:fibre,minerale, acizi graşi buni).Aceştia
conţin zahăr,determinînd o creştere mai rapidă a zahărului din singe. Băuturile
carbogazoase nu au nutrienţi ,conţin foarte mult zahăr iar cele dietetice desi nu conţin
zahăr sunt lipsite de nutrienţi ,cresc riscul de îngăşare şi au un grad de saţietate mic.
 Odihna este foarte importanta pentru refacerea organismului. Lipsa somnului are efecte
dintre cele mai nocive. Această tulburare menţine corpul intr-o stare sporită de
alertă,cee ace afectează imunitatea organismului, favorizează apariţia bolilor
cardiovasculare în general adulţii si tinerii trebuie să doarmă între 7-9 ore,iar
vîrstnicii:7-8 ore.
 Fig.10.

OBIECTIV III
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN INVESTIGĂRILE SPECIFICE
III.1. RECOLTAREA PENTRU ANALIZE DE LABORATOR
Sângele realizează aportul la nivelul celular de substanțe energetice şi plastice (glucoză,
aminoacizi, acizi graşi etc.), săruri minerale, apă şi oxigen.  Totodată sângele transportă și
produsele rezultate din metabolizarea celulară – uree, acid uric, amoniac, CO2 etc.
Scop
confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
vin în completarea simptomatologiei, ajutând la stabilirea unui diagnostic
reflectă evoluția bolii
arată eficacitatea tratamentului sau răspunsul organismului la tratament
confirmă vindecarea
confirmă prezența agenților patogeni la persoane purtătoare sau bolnave
tulburări de coagulare, hemostaza, status trombolitic
evaluează organismul pentru pregătirea preoperatorie 
identifică tulburări metabolice sau endocrine
screeningul – diagnosticarea bolii în stadii în care poate fi curabilă.
Metode de recoltare
Puncţie capilară – puncția pulpei degetului, puncția lobului urechii, puncția halucelui
sau a călcâiului la copil.
Puncţie venoasă – frecvent venele de la plica cotului (cefalică sau bazilică) sau orice
venă accesibilă.
Puncţie arterială  – artera femurală, humerală, radială, cubitală, carotidă (puncția
arterială este de competența medicului);
alte metode pentru făt şi nou născut din cordonul ombilical sau din scalp. –
de competența medicului;
Examene din sânge
Examene hematologice:
Hemoleucogramă cu formulă leucocitară.
Hemoglobină (Hb).
Hematocrit (Ht).
Timp de sângerare (TS).
Timp de coagulare (TC).
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
Timp Quick (TQ sau indice de protrombină).
Grup sanguin pentru determinarea grupelor de sânge.
Examene biochimice:
Glicemie
Uree
Fibrinogen
Creatinină
Acid uric
Ionograma
Colesterol
Trigliceride

Probe hepatice
Bilirubina
Fosfataza alcalină
Transaminaze
Rezervă alcalină
 Examen bacteriologic:
Hemocultura – pentru descoperirea bacteriilor din sânge când se suspectează o
septicemie sau o bacteriemie.
Examen parazitologic:
se colectează sânge venos pentru ascarizi, echinococus, entamoeba histolitica,
strangyloides stercocalis, toxocara, toxoplasma, trichinella –  în eprubete cu capac
roşu ;
malarie – picatura groasa–  în eprubete cu capac albastru;
Examen serologic:
Reacţia Weill-Felix – tifos exantematic.
Reacţia de precipitare sau floculare – Citochol. Meinike.
Reacţia de microfloculare (VDRL) – sifilis.
Reacţia Bordet-Wassermann (BW) – sifilis.
Reacţia de hemaglutinare.
Reacţia de fixarea a complementului.
Reacţia Valer-Rose –poliartrită reumatoidă.
Reacţia Vidal – febra tifoidă, febra paratifoidă;
ASLO – diagnosticul RAA, scarlatină.
Recoltarea sângelui pentru examene hematologice
Se face dimineaţa pe nemâncate.
Hemoleucogramă:
Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA sau heparină.
Puncţie capilară – pulpa degetului. Aspirarea sângelui în pipete Potain.
Hematocrit – 2 ml sânge venos recoltat pe heparină sau EDTA.
VSH – 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene biochimice
Se face dimineaţa pe nemâncate.
Se recoltează prin puncţie venoasă, iar sângele se utilizează în totalitate sau numai
plasma.
Se recoltează 2-5 ml sânge fără anticoagulant pentru determinări de uree, acid uric,
creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, teste de disproteinemie, electroforeză,
fosfataza alcalină, transaminaze, amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă
alcalină, ionograma (Na, K, Ca, Cl).

Pentru determinarea fibrinogenului sângele se recoltează pe citrat de sodiu.

Pentru determinarea glicemiei sângele se recoltează pe fluorură de Na sau pe heparină.

III.2.Puncţia venoasă
Puncția venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac
de puncție.
Scop
Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator
Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie
intravenoasă, transfuzii, sângerare în hipertensiune sau edem pulmonar acut.
Locuri de elecție pentru puncția venoasă
Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
Venele antebraţului.
Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
Venele subclaviculare.
Venele femurale.
Venele maleolare interne.
Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare
Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
Tampoane sterile
Alcool sanitar
Garou
Manuși sterile
Seringi în funcție de scop
Medicamente (dacă se administrează)
Tavița renală
Bandaj pentru locul puncției
Pregatirea pacientului
Se cere consimțământul pacientului
I se explica tehnica și necesitatea acesteia
Se asigură confort fizic și psihic
Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calcul și posibilitatea lipotimiei.
Tehnica puncției venoase
Se așaza brațul pe pernă, în extensie
Se examinează calitatea și starea venelor
Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme.
Se palpează vena și se alege locul puncției
Asistenta își pune manuși sterile
Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție
 Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției, în afară
Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să devina turgescente
Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o
ușoară compresiune în jos asupra țesuturilor vecine
Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor
Se patrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30 de grade ,
învingandu-se o rezistență elastică a pielii, până când acul înaintează în gol cca 1-2 cm,
cu bizoul in sus și gradațiile seringii în sus
Se verifică pozitia acului în venă prin aspirare în seringa
Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit
Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepartează garoul
Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției
Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.
Accidente/ incidente
hematom, prin inflitrarea cu sânge în țesutul perivenos. Se retrage acul și se comprimă
locul 1-3 minute
perforarea venei. Se retrage acul.
amețeală, paloare, lipotimie – se întrerupe tehnica și se acordă ajutor sau se cheama
medicul.
De evitat !
Puncționarea venei din lateral
Puncționarea venei cu bizoul în jos
Atingerea produsului recoltat
Flectarea antebrațului pe brat

III.3.Recoltarea probelor de urină

Urina este un lichid secretat de rinichi, depozitat în vezica urinară și eliminat prin

micțiune.

Micţiunea este emisia de urină, actul fiziologic conştient de eliminare.

Diureză este cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.

Scop

 informații asupra funcției rinichiului și a cailor urinare, precum și asupra stării

întregului organism

 examen sumar de urină – se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul,

densitatea, pH-ul.
 examene biochimice, albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenții urinari, corpii
cetonici, ionograma-(Ca, K, Na, sedimentul urinar etc.);
 examen bacteriologic  (urocultură).

Modalități de recoltare

Urina de dimineață prin emisia spontană din mijlocul jetului urinar

Urina colectata în decurs de 24 de ore (sau 2 ore, 12 ore)

Recoltarea probelor de urină pentru Urocultura

Urocultura este metoda prin care se permite, prin cultivarea și analiza probelor de
urină, identificarea agenților patogeni care produc infecții ale tractului urinar
(cistită, pielonefrită).

Scop urocultura

Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor și efectuarea antibiogramei

Recoltarea se face într-un recipient special – urocultor – de unică folosință, steril, cu

capac etanș, pentru a preveni contaminarea probei.

Volumul de urina necesar unui test uzual este de 10 – 15 ml.

Pregătirea pacientului
Se explică tehnica și necesitatea efectuării acesteia
Se instruiește pacientul cum să își recolteze singur urina

Se instruiește pacientul cu privire la toaletarea zonei înainte de recoltare pentru un

rezultat corect

Explicați pacientului să folosească prima urină de dimineață

Explicați pacientului să facă toaleta zonei genitale cu apă și săpun înainte de a recolta
urina
 Explicați să urineze în recipient după ce a lăsat să curgă primul jet urinar. Recoltarea
pentru urocultură se face din urina de la jumătatea micțiunii.

Urina este sterilă, exceptând segmentul inferior al uretrei, învecinat meatului urinar,
care prezintă o floră microbiană saprofită. Aceasta flora saprofită contaminează în
momentul micțiunii porțiunea inițială a jetului urinar, de aceea recoltarea se face din
mijlocul micțiunii.

Luați eșantionul de la pacient și etichetați pentru a trimite proba la laborator.

Accidente / incidente
Contaminarea urinei cu bacterii prezente în regiunea periuretrală din cauza lipsei de
dezinfectare a zonei. Se va relua procedura, explicând normele de igiena.
Netrimiterea în timp util a eșantionului la laborator poate altera rezultatele prin
multiplicarea germenilor la cald sau precipitarea la rece.

Observații
In cazul uroculturii pozitive este importantă identificarea agentului etiologic implicat
și a sensibilității acestuia la antibiotic (antibiograma).

III.4. Efectuarea EKG

Înregistrarea electrogramei în repaus şi în efort

Electrocardiograma (EKG) inregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul unor
electrozi care captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi ventriculelor.
Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către medic.

Tipuri de electrocardiogramă
o electrocardiograma simplă;
o electrocardiograma de efort;
o monitorizarea Holter.

Electrocardiograma simplă
Pregătirea pacientului
o se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate si nu e
dureroasă;
 o este rugat să colaboreze urmând intocmai recomandările asistentului medical;
o este asezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;
o membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se
atingă între ei;
o legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.

Înregistrarea electrocardiogramei
o se fizează electrozii pentru înregistrare;
o pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu
un gel bun conducător de electricitate;
o montarea electrozilor se face astfel:
o la nivelul membrelor
roşu – mâna dreaptă
galben – mâna stângă
verde – picior stang
negru – picior drept
o in zona procedurală, fixarea se face astfel:
V1 – numit punct parasternal drept situat în spatiul IV intercostal, pe marginea dreaptă
a sternului;
V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV intercostal , pe marginea stângă a
sternului;
V3 – situat între punctele V2 şi V4;
V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio- claviculară stângă;
V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară anterioară stângă;
V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.

Pe electrocardiogramă se notează:
o numele şi prenumele pacientului;
o vârsta, înălţimea, greutatea;
o medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);
o data şi ora înregistrării;
o semnătura celui care e înregistrat;
Interpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.

Indicaţii :
 o angină pectorală;
o suspiciune de infarct sau pericardită;
o aritmii;
o evaluare in cadrul testului de efort;
o monitorizarea evolutiei si a unor tratamente.

III.5Testul Holter este înregistrarea activității cardiace timp de 24 de ore; EKG de efort
este înregistrarea activității electrice a inimii în timpul efortului (covor rulant, bicicletă
ergometrică).

Fig.11.

1. Se lipesc câțiva electrozi (mici discuri adezive de plastic) de piept.

2. Aceștia sunt conectați, prin cabluri, la un aparat mic și ușor (de mărimea unui mp3 player),
numit ”Holter”, care poate fi purtat, cu usurință, la curea sau în buzunar pe durata
3. Montarea aparatului durează aproximativ 5-10 minute, cu recomandarea ca pacientul să nu
îl scoată (nici în somn) până a doua (monitorizare Holter pe 24 de ore) sau a treia zi
(monitorizare Holter pe 48 de ore) și să aibă grijă ca aparatul să nu cadă.
4. După terminarea intervalului de înregistrare, aparatul este adus pentru a se analiza traseul
EKG.
5. Analiza poate dura, în funcție de calitatea înregistrării, de gravitatea și de frecvența
problemelor ce apar pe EKG, de la 30 până la 60 de minute. Medicul examinează cu atenție
tot traseul înregistrat, astfel încât niciun eveniment să nu fie trecut
6. După acest interval, medicul discută cu pacientul rezultatele înregistrarii și stabilesc de
comun acord cursul terapeutic.

III.6.Coronarografia (angiografia coronariană) este o tehnica de diagnosticare folosită în

cardiologie pentru vizualizarea, de o manieră extrem de precisă, a arterelor coronare care
irigă inima.
Materiale necesare
 Sonde de explorare – catetere lungi si suple

 Solutie injectabila de constrast pe baza de iod

 Comprese sterile

 Ace sterile

 Seringi sterile

 Cateter steril

 CD. pentru inregistrarea procedurii

Pregatirea mediului
Examenul se realizeaza intr-o sala de radiologie adaptata cu:

 Un aparat de radioscopie ce emite raze X cu un sistem de vizualizare in timp real, fixat pe

o curba mobila

 Masa mobila pe care se intinde pacientul si care se poate glisa sub aparat

 Sistem de vizualizare si de inregistrare a examenului

 Dezinfectia aerului cu ajutorul radiatiei ultraviolete

 Utilizarea unor substante cu actiune antibactericida

Pregatirea asistentei medicale
 Va purta boneta, masca, se va spala pe maini,  apoi le va dezinfecta, isi va lua halat
si manusi sterile
 Sa cunoasca antecedentele medicale ale pacientului si tratamentele prescrise

 Sa cunoasca eventualele alergii ale pacientului

 Sa pregateasca pacientul fizic si psihic

 Sa pregateasca materialele necesare tehnicii

Ingrijirea pacientului dupa tehnica

o Pacientul va fi condus in sala de pregatire, unde va trebui sa mentina piciorul intins in
asteptarea medicului care va scoate tubul din artera

o Trebuie sa apese puternic cu mana la locul interventiei pentru a preveni formarea unui
hematom

o Asteptarea dureaza 5-15 minute sau mai mult daca s-a administrat un medicament care sa
fluidifice sangele.

o Se va aplica un pansament, o compresa, eventual un saculet cu nisip

o Pacientul trebuie sa ramana culcat in urmatoarele cateva ore fara sa plieze piciorul si fara
sa faca efort

o Daca tuseste sau stranuta trebuie sa apese cu mana pansamentul din zona inghinala

o Asistenta va verifica regulat T.A., puls si locul in care s-a efectuat punctia.

o Piciorul cu pansamentul trebuie sa stea nemiscat pana a doua zi dimineata.

o Daca la locul punctiei totul este in regula si pansamentul este scos, pacientul se poate
ridica si poate fi externat

Notarea tehnicii in foaia de observatii

 se noteaza procedura in registrul salii de angiografie si F.O a bolnavului

 se noteaza data, ora, locul procedurii, timpul cand s-a efectuat

 se noteaza orice observatie legata de starea si reactia pacientului

 toata procedura va fi inregistrata pe un CD/DVD care va ramane la pacient

 OBIECTIV IV

ÎNGRIJIRI SPECIFICE ACORDATE PACIENTULUI CU MIOCARDITA

IV.1.INTERNAREA BOLNAVULUI

Dupa repartizarea in salon ii fac cunoscut regulamentul de ordine interioara al spitalului,

apoi ii prezint sala de mese, toaleta sistemul de semnalizare din dreptul patului. Anturajul
pacientului trebuie sa fie cat mai protector si linistitor, trebuie sa semene cat mai mult cu
anturajul lor, paturile sa fie distantate pentru ca bolnavii sa nu se deranjeze reciproc.
Ferestrele salonului sa fie prevazute cu perdele colorate, zugraveala sa fie curata, mobilierul
sa fie estetic, redus si usor lavabil, temperatura camerei optima intre 18-200C.

Linistea este primordiala si asigura confortul pacientului,in acest scop, se vor inlatura toti
excitantii auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos.
Se evita caderea obiectelor metalice, scartaitul usilor, personalul medical va purta papuci cu
talpa moale, silentiosi.

Vor fi inlaturate dezinfectantele cu miros patrunzator

Schimbarea lenjeriei de pat are ca scop asigurarea conditiilor igienice si de confort ale
pacientului. Schimbarea lenjeriei de pat se face de obicei dimineta , inainte de curatirea
salonului, dar dupa masurarea functiilor vitale si efectuarea toaletei. Daca insa in cursul zilei se
murdareste, schimbarea ei trebuie facuta imediat, indiferent de orar si la nevoie de mai multe
ori pe zi.

Materiale necesare: cearsaf de pat, cearsaf plic, fete de perna, patura, aleza, musama, sac de
rufe murdare.
Inainte de toate explic boolnavului necesitatea si simplitatea tehnicii si fiind un pacient activ il
ajut sa se ridice pe marginea patului si sa ia loc pe un scaun sau fotoliu, in cazul in care este
frig ii ofer o patura cu care il invelesc.

Tehnica:

se asaza 2 scaune pe care se pune lenjeria

se ateaza perna pe scaun
se desface marginea lenjeriei si a paturii scotandu-le de sub saltea, se intoarce si marginea
cearsafului ce a protejat patura
se ridica patura indoind treimea dinspre picioarele patului, apoi pe cea dinspre capul patului si
pliata astfel in trei parti, se ridica din partea de mijloc pentru a se indoi si se asaza pe scaun
se ridica in acelasi mod cearsaful si patura, iar musamaua si aleza se ridica indoite in doua
se intinde cearsaful de pat care a fost impaturat in armonica, asezandu-l in treimea mijlocie. Cu
o miscare se intinde capatul dispre picioarele patului, se fixeaza la capete, introducandu-l sub
saltea
se asaza in treimea mijlocie musamaua si aleza care se fixeaza intinse perfect
se asaza cearsafzl se asaza patura si se fixeaza impreuna cu cearsaful sau separat sub saltea
se asaza perna infasata
se apropie noptiera de pat

IV.2 EFECTUAREA TOALETEI GENERALE SI PE REGIUNI A PACIENTULUI

IMOBILIZAT

Starea de curatenie corporala este obligatorie la orice bolnav nefiind numai o necesitate a
acestuia ci pentru ca contribuie in mod efectiv la vindecarea sa.

Obiectivele baii pertiale sunt: indepartarea de pe suprafata pielii a stratului cornos, descuamat
si impregnat cu secretiile glandelor sebacee ti sudoripare, a resturilor de dejectii si a altor
substanse straine care adera la piele.

In cadrul efectuarii toaletei se au in vedere urmatoarele:

ferestrele si usile incaperii vor fi inchise

temperatura incaperii de cca 18-200C
se va proteja patul pacientului cu un paravan, materialele necesare se vor aseza langa
pat(manusi de baie, savoniera cu sapun, lenjerie de corp incalzita, prosoape, papuci).
se va respecta ordinea de spalare a suprafetelor corporale: fata, urechile, gatul , membrele
superioare, fata anterioara a toracelui, abdomenul, suprafata posterioara a toracelui, regiunea
lombara, membrele inferioare, organele genitale si la urma regiunea anala.
bolnavul va fi dezbracat complet si acoperit de cearsaf si se va descoperii progresiv numai
partea care se va spala
se insista la pliuri, sub sani, in spatiile interdigitale, la coate si axile
se mobilizeaza articulatiile si se maseaza zonele predispuse escarelor

IV.3 SCHIMBAREA POZITIEI SI MOBILIZAREA PACIENTULUI

Daca bolnavul mentine timp indelungat aceasi pozitie, acesta este predispus la aparitia unor
complicatii(escare de decubit, tromboze, embolii) care-i impiedica procesul de vindecare.
Pentru prevenirea aparitiei acestora se recomanda schimbarea pozitie pacintului si mobilizarea
lui cat mai precoce.

Pacientul va fi incurajat sa se miste in pat, sa se intoarca singur de pe o parte pe alta, sa-si miste
picioarele, mainile, sa se ridice in pozitie semisezand pentru a pregatii sculatul din pat precoce.

In afara complicatiilor, toti operatii se vor ridica din pat in seara zilei sau a doua zi dimineata.
Aceasta manevra simpla este benefica si datorita faptului ca favorizeaza amplitudinea
respiratorie, ventilatia pulmonara, tusea si expectoratia, accelereaza reluarea tranzitului
intestinal si influenteaza in mod pasiv psihicul bolnavului.

Ridicarea se face treptat, intai la marginea patului, isi balanseaza gambele, face un pic de
gimnastica respiratorie si spijinit , fara sa exagereze de prima data, face cativa pasi. Se va tine
cont si de ceea ce spune pacientul daca vrea sa mai mearga sau sa se opreasca. Starea generala
nu este o piedica, nici starea de slibiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, ci dimpotriva la
persoanele cu antecedente de flebita, plimbarea va avea loc cat mai repede posibil. Natura sau
complexitate operatiei nu impiedica ridicarea din pat precoce, care nu va fi amanata din cauza
drenurilor, sondelor sau perfuziilor.

IV.4.Măsurarea temperaturii

Locul de măsurare
o   Axila
o   Cavitatea bucală
o   Plica inghinală
o   Ureche
o   Rect
 Vagin
Valori normale în funcție de locul de măsurare
 O temperatură orală pentru adulți variază în mod normal de la 36,1 grade C până
la 37,5 grade C;
 Temperaturile timpanice – 36,3 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile rectale – 36,6 grade C până la 38 grade C;
 Temperaturile axilare – 35,5 grade C până la 36,3 grade C.
1.1.1 Dispozitive de măsurare a temperaturii
Cele mai frecvente dispozitive de evaluare a temperaturii sunt:

• termometru analog clasic 

fig.12.

• termometre digitale din
sticlă sau electronice pentru a măsura
temperaturile orale, rectale, axilare sau vaginale;
Fig.13

• termometre cu infraroșu
 Fig.14.

• termometre ureche (timpanic);

Fig.15.

• benzi de temperatură a frunții cu cristale lichide.

 Fig.16.

Aceste metode pot fi utilizate în spital, dar și la domiciliul pacientului.

Materiale necesare pentru măsurarea temperaturii cu termometru clasic

 Termometru

 Recipent cu soluţie dezinfectantă- spirt sau cloramina 1%

 Taviță renală

 Ceas

 Mănuși de unică folosință

 Foaie de temperatură și pix albastru.

Pregătirea pacientului
 Se solicită consimțământul

 Se explica necesitatea procedurii

 Asistenta medicală se spală pe mâini și se dezinfectează

Tehnica
    Se introduce termometrul în soluția dezinfectantă și se sterge cu o compresă;

    Se pozitioneaza în locul de măsurare;

    Se așteaptă până cand nivelul de lichid al termometrului crește;

    Se verifică nivelul de lichid al termometrului și ce valoare indică acesta.

Măsurarea temperaturii la axilă

 Se așează pacientul în pozitia decubit dorsal sau șezând;
 Se ridică brațul pacientului și se șterge axila prin tamponare;

 Se scutură termometrul printr-o mișcare puternică din articulația mâinii până la coborârea
lichidului sub 36 grade C

 Se poziționează termometrul cu rezervorul de lichid in centrul axilei;

 Se apropie brațul de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a trunchiului;

 Dacă pacientul este slăbit, trebuie să susținem brațul;

 Termometrul se menține 10 minute;

 Se îndepărtează termometrul și se citește gradatia care va fi notată în foaia de temperatură

 Temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, aceasta fiind cu până la

0,5 grade C mai joasă decat temperatura internă.

notaţi grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră aşezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare

IV.5.MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială (T.A.) reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arteriali.

Scopul măsurării T.A.

 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracţie a inimii,

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg. 
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă
(valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială
diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă

Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale

Fig.17.

 Tensiometru cu manșetă (1)

 Sfigmomanometru (1)

 Stetoscop biauricular (2)

 Tava medicală (4)

 Alcool sanitar (5)

 Comprese (6)

 Foaie de temperatură (7)

 Pix roșu (8)

Măsurarea se poate efectua și cu un tensiometru electronic (fig.3). 

Fig.18.
Tensiometru electronic
Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale
Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

 Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu influența

valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atentioneaza pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece acest

lucru poate modifica rezultalele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea
mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;

 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând  sau ortostatism, în funcție de

indicația medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente
adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de

capacitatea acestuia de mobilizare;

 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă
mâneca este prea strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-
mastectomie.

 Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu tensiometru manual 

Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;

Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă
este necesar.

Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei radiale

sau humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele pentru a o
localiza);
Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii
cotului și se fixează;

Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei;

Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se
dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);

Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;

Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la

dispariția zgomotelor pulsatile;

Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care

auziţi prima bătaie clară (sunet Korotkoff);

Se continuă decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice;

Se îndepărtează manşeta și se înregistrează valorile măsurate, notând numele pacientului,

data și valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).

 pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.

 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un

dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);

 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de jos a

dreptunghiului reprezintă tensiunea diastolică;

Foaia de temperatură 
Pe foaia de temperatură, T.A. se poate nota:
 cifric în rubrica rezervata acestui scop;
 grafic prin hașurarea cu creion roșu între valoarea maximă și cea minimă – un pătrațel
este egal cu o unitate.

 pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10 mmHg sau 1 cmHg.
 Reprezentaţi grafic valorile rezultate din măsurarea tensiunii arteriale printr-un
dreptunghi de culoare roșie, aşezat pe verticala timpului (D sau S);

 Latura de sus a dreptunghiului reprezintă tensiunea sistolică, iar latura de jos a

dreptunghiului reprezintă tensiunea diastolică;

 cifric în rubrica rezervata acestui scop;

IV.6.Administrarea medicamentelor pe cale parenterală  

înseamnă administrarea în afara tubului digestiv (administrarea medicamentelor prin
injecții).
Injecția reprezintă tehnica de introducere a unei substanțe în țesuturile organismului, pe
diferite căi (intravenoasă, intramusculară, intradermică etc), prin intermediul unui ac adaptat
la o seringă.

Avantajele injecţiilor
 Dozaj corect şi exact;

 Efect instalat rapid, absorbţie uşoară;

 Absorbţie independentă de starea tractului digestiv administrarea de substanţe care sunt

distruse de sucurile digestive);

 Asigură protecţia medicamentului la acţiunea sucurilor digestive. – hormoni,  vaccinuri,

seruri;
 Evită calea digestivă în caz de intoleranţă digestivă, tulburări de deglutiţie, hemoragii
digestive, intervenţii chirurgicale pe tub digestiv;

 Siguranţa administrării medicamentului la pacienţii inconştienţi;

 Se pot introduce şi substanţe în scop explorator sau diagnostic.

Calea de administrare
Locul de elecție al injectiilor îl constituie țesuturile în care se introduc medicamentele:
 grosimea dermului – injectia intradermică;
 sub piele, în țesutul celular subcutanat– injecția subcutanată;
 țesutul muscular – injectia intramusculară
 în vasele sanguine – injectia intravenoasă  și injecția intraarterială ;
 în inima – injecția intracardiacă;
 în intervenția de urgență – în măduva roșie a oaselor – intraosos;
 în spatiul subarahnoidian– subarahnoidian.
Prezentare farmaceutică
 Soluţii injectabile – în fiole.

 Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.

 Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.

Administrarea transdermală a medicamentelor

Soluţiile injectabile pot fi:

 Soluţii apoase.

 Soluţii uleioase.

 Suspensii – pentru absorbţie întârziată.

În principiu, diferitele substanțe se administrează astfel:

 sarurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu, aur) se introduc intramuscular

 substanţele uleioase se injectează intramuscular profund
 soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale
 soluţiile hipotonice se administrează în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
 cantităţile mari de substanţe (soluţii perfuzabile, sânge, derivate de sânge) se
introduc intravenos sau intraarterial
 pentru explorarea funcţiei anumitor organe sau vizualizarea sistemului arteriovenos,
substanţele se introduc direct în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
Unele substanţe pot determina reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului, ceea ce
necesită testarea prealabilă a sensibilităţii.
Reguli generale de pregătire a injecţiilor
 Se verifică:

o medicamentul prescris.

o Doza – concentraţia – modul de administrare.

o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.

o Integritatea fiolei, a ambalajului.

o Modul de păstrare şi depozitare.

 Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.

 Se verifică soluţia injectabilă.

 Se dezinfectează locul ales pentru injecţie.

 Se încarcă corect seringa.

 Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.

Materiale necesare
 Seringă cu ac adaptate injecţiei.

 Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale: galben, verde (i.m.,

i.v.), albastru, mov (s.c.), portocaliu (s.c.), negru (i.m., i.v.), verde (i.m.,
i.d.), roz  (recoltare, dizolvare şi extragere soluţii).
 Soluţie de injectat verificată.

 Tampoane cu alcool pentru dezinfecţia tegumentelor.

 Garou, leucoplast.

 Pile pentru tăierea gâtului fiolelor.

 Mănuşi de protecţie, mască de tifon.

 Material pentru protecţia patului.

 Tăviţă renală.

 Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente.

Pregătirea pacientului
 Se anunţă şi explică tehnica şi necesitatea ei.

 Se informează pacientul asupra durerii resimţite.

 Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută
tehnica.

 La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.

 Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.

 Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.

 Se desface ambalajul de sus în jos.

  Se înşurubează acul de amboul seringii.

 Se îndepărtează protecţia acului.

 Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce

lichidul din gâtul fiolei revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).

 Se aspiră soluţia în seringă

 Se golește lichidul din vârful fiolei prin mișcări de rotație

 Se dezinfectează gâtul fiolei prin ștergere cu tamponul îmbibat în alcool

 Se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă, iar cu policele și indexul mâinii drepte
protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei

 Se introduce acul în fiola deschisă, ținută între policele mâinii drepte și având grijă ca
bizoul acului să fie permanent acoperit cu soluția de aspirat;

 Fiola se înclină treptat;

 Se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziție verticală cu acul îndreptat în sus,
prin împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac;

 Se schimba acul de aspirat cu un alt ac steril potrivit pentru injecție;

 Nu se ating pereţii fiolei cu acul.

 Se îndepărtează apărătoarea metalică și se dezinfectează dopul;

 Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon;

 Se perforează flaconul și se răstoarnă;

 Se introduce aerul sub presiune în flacon – lichidul se golește singur în seringă;

 Acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injecție;

 Se elimină aerul din seringă până apare o bulă de soluţie pe vârful acului;

 Se ataşează protecţia la ac.

Evaluarea procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Gâtul fiolei se rupe fără să se spargă

 Nu se produc leziuni ale mâinilor la deschiderea fiolei

 Pacientul nu are istoric de alergie medicamentoasă

Rezultate nedorite /Ce faceţi ?

 Soluţia este precipitată, decolorata sau expirata. Folosiţi altă fiolă

 Cioburile de sticlă cad în fiolă când gâtul fiolei; se sparge la deschidere. Aruncați fiola.
Folosiţi altă fiolă

 Pacientul are istoric de alergie la medicament și trebuie testat. Efectuați testul la indicația
și în prezența medicului

 Pacientul dezvoltă reacții de sensibilizare la testare. Interveniți conform prescripţiei

medicale

OBIECTIV V: PLAN ÎNGRIJIRE

Pacientul I.A.în vîrstă de 33 de ani,mecanic din localitatea Miroslava, se prezintă în data de

14.07.2021 la Unitatea de primiri Urgenţe Iaşi cu următoarele acuze: palpitaţii, durere
retrosternală(asemănătoare durerii de infarct sau angină), oboseală,febră,cefalee,
diaree,frisoane, dureri articulare şi edeme la nivelul gambelor, dispnee, stare generală
alterată,motiv pentru care este internat la cardiologie.

T.A:170/120 mmHg
Puls: 100 pulsaţii pe minut
T: 38,5 grade C
R:30 r/min
A.CULEGEREA DATELOR
Domnul I.A. în vîrstă de 33 de ani, sex masculin, căsătorit
Caracteristici individuale: rasă alb, ortodox, căsătorit,miner
-nu confirmă boli infecto-contagioase
Grupa sanguină: A(II), RH(-)
-Nu a fost transfuzat, nu este alergic la nici un medicament
Condiţii psihosociale: pacientul este cooperant, comunicativ,are un psihic bine echilibrat
Elemente de independenţă:
- micţiuni normale
Elemente de dependenţă:
T.A:170/120 mmHg
Puls: 100 pulsaţii pe minut
T: 38,5 grade C
R:30 r/min
-palpitaţii, durere retrosternală(asemănătoare durerii de infarct sau angină),
oboseală,febră,cefalee, diaree,frisoane, dureri articulare şi edeme la nivelul gambelor, dispnee
Dimensiunea psihosocială: are un statut social bine definit,integrat în familie şi societate
Dimensiunea cultural-spirituală:
-îşi petrece timpul citind,în aer liber
-îşi practică religia
-Elemente de dependenţă:lipsa cunoasţerii privind păstrarea sanătăţii
Nr Nevoile fundamentale Manifestări de Surse de
Crt. dependenţă dificultate

1. Nevoia de a respira şi a avea o Dispnee,H.T.A. Durere,anxietate

bună circulaţie
2. Nevoia de a bea şi a mînca Greţă,vărsături Durere,anxietate
3. Nevoia de a elimina Deshidratare Greaţă, vărsături
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o Circulaţie,postură Edeme la nivelul
bună postură inadecvate membrelor
 inferioare,durere
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni Insomnie,anxietate Lipsa confortului
,
fatigabilitate
6. Nevoia de a se îmbrăca şi independent
dezbrăca
7. Nevoia de a-şi menţineSindrom inflamaţia
temperatura corpului în limite febril,febră
normale ridicată
8. Nevoia de a fi curat,îngrijit, de a
Pacientul se
proteja tegumentele şi
îngrijeşte
mucoasele singur
9. Nevoia de a comunica Comunicare Anxietate
inadecvată
10. Nevoia de a evita pericolele Alterarea stării de Durere
confort
11. Nevoia de a-şi practica religia Independent
12. Nevoia de a fi preocupat in Independent
vederea realizării
13. Nevoia de a se recreea Dereglări ale Modificarea
somnului,aspect imaginii de sine,
trist, cu apariţia neadaptarea la
crizelor de plîns boală
14. Nevoia de a învăţa Deficit de Dezinteres
cunoaştere
Despreauto-
ingrijire

PLAN ÎNGRIJIRE
Probleme de dependenţă Obiective Intervenţii autonome Evaluare
şi delegate
-Dispnee cauzată de procesul Pacientul să respire -îndepărtarea secreţiilor -Pacientul sa prezintă
infecţios,manifestată prin durere liber pe nas şi sa nazale mucoase respiratorii
retrosternală,tabagism prezinte mucoase -umezirea aerului din umede
manifestată prin cianoză, respiratorii umede, încăpere -nu mai prezintă cianoză
Zgomote respiratorii Renunţarea la -administrea la nivelul extremităţilo
vicii- antialgicelor prescrise -a redus consum de tutun
fumatul-,diminuare de către medic -durerea retrosternală s-a
a durerii, -interzicerea fumatului diminuat
-oxigenarea cu mască
-Hipertermie datorată procesului -diminuarea durerii Temperatura pacientului
infecţios manifestată prin Să prezinte o retrosternale este în limite normale
diaforeză,frisoane (38,5 C) temperatură în
limite normale
-bucal-37 C -Încălzesc pacientul în
-rectal 37,3 C caz de frisoane
-axilar 36,4 C -administrez medicaţia
prescrisă de către
medic
-Creez un climat
corespunzător, aerisesc
încăperea
-Asigur îmbrăcămintea
lejeră
-Schimb des lenjeria de
pat şi de corp
-Aplic comprese reci
-Administrez
antitermice

Alimentaţie insuficientă calitativ -Pacientul sa ia 3 -Aplic tratamentul Pacientul este alimentat şi

şi cantitativ mese echilibrate în medicamentos- hidratat
termen de 24h,25 antiemetice,vitamine, corespunzător,conform
cal/kg corp/24h săruri minerale, nevoilor si nivelului de
-Să nu mai prezinte -Explorez gusturile şi activitate
greţuri,vărsături obiceiurile
Alimentare ale
pacientului
-Explic pacientului
importanţa regimului
 alimentar
-Aşează pacientul în
poziţia semişezînd,sau
decubit dorsal,cu capul
în lateral
-ajută pacientul în
timpul
vărsăturilor,sprijinindu-
l şi învăţîndu-l să
inspire profund,
-îl serveşte cu un pahar
cu apă să-şi clătească
gura

Tulburări ale micţiunii cauzate -Diminuarea -Determinarea Pacientul nu mai este

de stresul emoţional şi anxietate anxietăţii pacientului de a primi o stresat, iar stările de
manifestate prin goliri -hidratarea cantitate suficientă de anxietate apar mai rar .
incomplete ale vezicii urinare corespunzăoare lichide în fiecare zi Pacientul respectă
-Stabilirea împreună cu programul de hidratare şi
Postură inadecvată cauzată de pacientul a unui orar eliminare
lipsa integrităţii fizice,circulaţie - Diminuarea regulat de eliminare -Durerea retrosternala a
inadecvată, manifestată prin edemelor -învăţarea tehnicilor de scăziut în intensitate,
edeme la nivelul membrelor -Ameliorarea relaxare datorită acestui fapt
inferioare,sentimen de durerii -Administrarea pacientul poate adopta o
inferioritate,durere retrosternală -Pacientul să-şi medicaţiei prescrisă de poziţie
menţină către medic fiziologică,confortabilă
integritatea -Schimb poziţia -A fost menţinută
tegumentelor pacientului la fiecare integritatea tegumentelor
2h -Respectă programul de
-Masez regiunile miscare adaptat capacităţii
predispuse la escare pacientului
-Exerciţii pasive la -aspectul edemelor s-a
fiecare 2h ameliorat
-Observ şi îî comunic
medicului informaţii
despre aspectul
edemelor de la nivelul
membrelor
-Învăţ pacientul sa-mi
comunice informaţii
despre localizarea
durerii, gradul de
 intensitate

Insomnie cauzată de durere Pacientul sa Învăţ pacientul să Pacientul beneficiază de

retrosternală,anxietate, beneficieze de un practice tehnici de un somn corespunzător
manifestată prin somn întrerupt, somn relaxare
agitat,superficial, corespunzător -asigur un climat de
Oboseală,nelinişte cantitativ si linişte si confort
calitativ între 7-9 h -aerisesc salonul
-să evite somnul -favorizez odihna
diurn pacientului prin
suprimarea surselor
care pot provoca
disconfortul
-
Comunicare ineficientă la nivel Pacientul sa -Învăţ pacientul să Pacient prezintă o SaO2 în
senzorial şi motor cauzată de prezinte SaO2 gadească pozitiv , sa nu limite normle-peste 99%
durere, tulburări peste 98%,sa nu mai fie anxios
circulatorii,SaO2 mai prezinte stări -îl întreb cum îi place
90%manifestată prin confuzie, de sa-şi petreacă timpul
apatie,lipsa energiei, nu este anxietate,confuzie, liber, îi creez condiţiile
coerent apatie necesare pentru a
desfăşura activităţile
care îi fac plăcere
-administrez medicaţia
prescrisă de către
medic
Vulnerabilitate faţă de pericole Pacientul să fie în -informează pacientul Obiectiv atins
cauzată de durerea acută siguranţă, să şi îî furnizează
retrosternală,edeme,fatigabiltate, dispară infecţia informaţiile cuvenite în
Intoleranţă la Pacientul să nu fie legatură cu procedurile
activitate,anxietate, vulnerabil faţă de medicale
stres,confuzie,manifestată prin pericole -asigură o dieta
scăderea rezistenţei Redobîndirea potrivită, cu un surplus
organismului,teamă,nesiguranţă integrităţii fizice de fructe şi legume
pentru a creşte
rezistenţa organismului
-combatem starea
confuzională şi
dezorientarea
pacientului şi asigurăm
supravegherea
permanentă
 -redarea speranţei de
recuperare şi
însănătoşire

Neputinţa în satisfacerea nevoii Pacientul să-şi -identifică prin Obiectiv atins

de a se realiza din cauza durerii, recapete încrederea observaţie şi
dificultăţii de a se mişca, în sine, să se simtă conversaţie cu
confuziei ,manifestată prin util pacientul cauza
sentiment de inferioritate neputinţei
-îl ajută în reevaluarea
capacităţilor sale
-ajută pacientul în
aprecierea activităţii
sale zilnice,a
obiectivelor realizate

Igienă deficitară din cauza -pacientul să aibă o -încurajez pacientul Pacientul a devenit
apariţiei edemelor la nivelul alimentaţie -îî explic pacientului ca independent în
membrelor inferioare,de culoare echilibrată vindecarea presupune satisfacerea nevoii
albastră,stare depresivă,tulburări -diminuarea un proces lung,cu
din sfera afectivităţii,lipsa edemelor de la rezultate treptate. Îi
interesului,scăderea stimei de nivelul membrelor recomand sa fie calm şi
sine, reacţie negativă faţă de inferioare răbdător si sa accepte
propia persoană noua condiţie pentru a
putea lupta cu ea

Neputinţă în satisfacerea nevoii Pacientul sa nu mai -Învăţ pacientul să Obiectiv atins

de a se recreea din cauza prezinte stări de gîndească pozitiv
condiţiei fizice si psihice alterate anxietate,agitaţie,s -Planificarea unor
,manifestată prin ă fie echilibrat activităţi recreative
durere,anxietate,confuzie,agitaţi psihic,starea de împreună cu pacientul
e sănătate sa fie una -amenajează camere de
îmbunătăţită recreare-pentru audiţii
-să aibă un somn muzicale,vizionări de
odihnitor filme,TV
-are în vedere ca
activităţile sa nu-l
suprasolicite,să nu-l
obosească ci să-i creeze
stare de bună-dispoziţie
-Pacientul să-şi
recapete încrederea în
 forţele propii
-administrează şi
supraveghează efectele
tratamentului indicat de
către medic

Necesitatea de a acumula -Pacientul să-şi -Motivez pacientul -obiectiv atins

cunoştinţe alterată din cauza exprime dorinţa de -Îi transmit pacientului
stării de sănatate precară a învăţa ca este responsabil
manifestată prin dezinteres asupra sănătăţii sale şi
că este foarte important
să tină cont de sfaturile
primite, aplicîndu-le
-organizează activităţi
educative
Verifică dacă bolnavul
a înţeles corect mesajul
transmis şi dacă si-a
însuşit noile cunoştinţe
 OBIECTIV VI

Educaţia pentru sănătate

Fig.19.

VI.1 Prevenția în bolile cardiovasculare

Eforturile de prevenție a bolilor cardiovasculare se grupează în jurul factorilor de risc
cardiovascular cunoscuți și implică eforturi conjugate din partea întregii societăți, între care
medicina primară este văzută ca liant principal dintre Sistemul de Sănătate și populația
generală, deoarece majoritatea pacienților sunt urmăriți în unități de îngrijire primară, unde
poate fi efectuat eficient screening-ul primar pentru factori de risc cardiovasculari. Un aspect
important este urmărirea efectului cumulat al factorilor de risc cardiovascular pe tot parcursul
vieții, dat fiind faptul că atât riscul cardiovascular cât și măsurile de prevenție sunt dinamice
și continuă cu înaintarea în vârstă și acumularea de comorbidități . Este necesară cunoașterea
valorilor asociate riscului cardiovascular în ceea ce privește TA, nivelul glicemiei, IMC,
nivelul LDL-C, HDL-C, al trigliceridelor, a factorilor de risc ereditari, precum și temeinice
cunoștințe de consiliere pentru preîntâmpinarea expunerii pacienților la factorii de risc
cardiovascular.

Este foarte important ca obiceiurile alimentare sănătoase, activitatea fizică și menținerea unei
greutăți normale să fie implementate încă de la vârsta copilăriei! Educarea părinților
înseamnă sănătatea copiilor! Promovarea unui stil de alimentație sănătos Consilierea la nivel
de grup/promovare prin pliante va cuprinde informații despre alimentația sănătoasă, care
înseamnă o dietă bogată în: fructe, legume, grâu întreg, nuci, verdețuri, consum moderat de
alimente cu un nivel scăzut al grăsimilor și fructe de mare și redusă în: carne procesată,
dulciuri pe bază de zahăr, cereale procesate și sare (recomandările sunt de la 1,5g la 5g/zi).
Trebuie avut în vedere faptul că unele alimente au sare din fabricație, ceea ce recomandă
citirea cu atenție a etichetelor produselor. Dieta mediteraneeană este considerată ca fiind una
cu o foarte bună validare științifică și recomandă consumul de: legume, fructe, nuci, semințe,
leguminoase, cartofi, cereale integrale, pâine, ierburi, condimente, pește, fructe de mare și
ulei de măsline extravirgin, consumul cu moderație de păsări de curte, ouă, brânză și iaurt. Se
recomandă să se consume rar: carne roșie și nu se recomandă băuturi îndulcite cu zahăr,
zaharuri adăugate, carne procesată, boabe rafinate, uleiuri rafinate și alte alimente extrem de
procesate.

VI.2.Consilierea la nivel individual asupra metodelor de prevenire a bolilor

cardiovasculare

-informarea pacientului despre rolul unei alimentații sănătoase

-analiza stilului alimentar al pacientului, care își va evalua regimul
-identificarea împreună cu pacientul a beneficiilor unui regim alimentar sănătos
- identificarea împreună cu pacientul a barierelor care ar putea interveni în păstrarea unui
regim alimentar sănătos
 -ajutarea pacientului să realizeze exemple de meniuri cu alimente sănătoase, ținând cont de
veniturile și preferințele alimentare
- încuraja pașii mici către schimbare și orienta pacientul către beneficiile schimbării
-propunerea reducerii treptate, agreată de pacient a alimentelor nesănătoase
- consiliere în utilizarea jurnalului alimentar de monitorizare a dietei pentru pacienți (în
funcție de disponibilitatea pacientului,
-identificarea persoanelor de suport pentru pacient și angrenarea lor în efortul pacientului
-monitorizarea periodică a schimbărilor în regimul alimentar de către asistentul medical
- cel puțin 150 minute de activitate de intensitate moderată pe săptămână/ 75 minute pe
săptămână de activitate aerobică de intensitate energică sau un echivalent de combinație între
acestea –
la adulții sănătoși, o creștere progresivă a activității fizice aerobice la 300 minute pe
săptămână de intensitate moderată sau 150 minute pe săptămână de activitate fizică aerobică
de intensitate energică sau un echivalent de combinație dintre acestea
- evaluarea clinică, inclusiv testul de efort, ar trebui luat în considerare pentru persoanele
sedentare cu factori de risc cardiovascular care intenționează să se angajeze în activitate fizică
energică sau sport. Consilierea la nivel individual va viza:
informarea pacientului despre rolul activității fizice
- analiza nivelului de activitate fizică zilnică a pacientului
-identifică împreună cu pacientul beneficiile unei vieți active versus sedentarism
- identifică împreună cu pacientul barierele care ar putea interveni în realizarea activităților
fizice zilnice ajută pacientul să identifice exemple de activități fizice .
VI.3.Prevenirea obezității
Consilierea la nivel de grup cuprinde informații despre beneficiile de a avea o greutate
normală, consiliere și recomandări în prevenirea obezității. Consilierea la nivel individual va
viza:
-informarea pacientului despre efectul nociv al obezității
-evaluarea greutății
-măsurarea circumferinței taliei
- explicarea pacientului tehnica măsurării IMC
- identificarea împreună cu pacientul a greutății ideale
-identificarea tentativelor anterioare de a păstra un regim alimentar slab în calorii
-susținerea pacientului în a identifica exemple de perseverență în viața personală
-încurajarea pașilor mici către schimbare și orientarea pacientului către beneficiile
schimbării, plecând de la reducerea treptată a aportului de calorii
-eliminarea alimentelor bogate în calorii și sărace în nutrienți
-identificarea posibilelor bariere și mijloace de depășire a acestora în efortul de a reduce
aportul de calorii
- încurajarea utilizării jurnalului de progres în păstrarea regimului alimentar și al
automonitorizării greutății
- identificarea persoanelor de suport pentru pacient și angrenarea lor în efortul acestuia -
monitorizarea periodică a greutății corporale
informarea pacientului despre efectul nociv al fumatului (de țigarete, țigări electronice,
narghilea, pipă, etc.)
analiza statutului de fumător al pacientului

CONCLUZII

În concepţia modernă sănătatea este considerată ca o calitate care presupune o

interacţiune dinamică şi o independentă între condiţia fizică a individului, manifestările sale
mentale, reacţiile emoţionale şi ambianţa socială în care trăieşte.
Misiunea asistenţilor medicali este de a îndeplini funcţii care să promoveze şi să
menţină starea de sănătate, dar şi să prevină imbolnăvirile.
  Nursingul include, de asemenea planificarea şi acordarea de îngrijiri în timpul bolii şi
în timpul convalescenţei şi cuprinde aspectele fizice, mintale şi sociale ale vieţii în măsura în
care acestea au legătură cu sănătatea, boala, invaliditatea şi moartea.
  Cu ajutorul acestor criterii am întocmit planurile de îngrijire ale pacienţilor şi am luat
măsurile necesare pentru vindecarea lor din punct de vedere atât fizic cât şi psihic.
 Ceea ce a condus la vindecarea pacienţilor a fost psihoterapia, discuţiile cu pacienţii,
întelegerea care ia ajutat să îşi depăşească, să îşi privească prin altă prismă problemele cu
care se confruntau, ceea ce înseamnă un pasimportant pentru vindecare, precum şi respectarea
indicaţiilor medicilor curanţi cu privire la programul, doza şi modalităţile de administrare a
tratamentelor.
În urma tuturor intervenţiilor şi îngrijirilor acordate starea pacienţilor a evoluat
favorabil , la externare aceştia prezentându-se cu stare generală bună atât în plan fizic cât şi
psihic.
 Bibliografie

1. I.C.Petricu,I.C.Voiculescu, Anatomia si fiziologia omului,editura Medicala 1964

2.  Albu, Roxana Maria si colaboratorii, Anatomia si fiziologia omului. Manual pentru scolile

sanitare postliceale, Editura Universul, Bucuresti, 2001

3. Lucretia Titirca, Urgente medico-chirurgicale,Editura Medicala,Bucuresti 2002

4. Corneliu Borundel, Medicina interna pentru cadre medii,editura All,vol,2

5. Carol Mozes, Tehnica ingrijirii bolnavului, editura Medicala 2002