Difteria este o infecție bacteriană gravă care afectează de obicei membranele

mucoase ale nasului și ale gâtului şi prezintă evidente simptome de intoxicaţie,

cauzate de toxina difterică, care cu preponderenţă afectează sistemele cardiovascular
şi nervos

Difteria este extrem de rară în alte țările dezvoltate, datorită vaccinării pe scară largă
împotriva bolii.

Etiologie 
Difteria este o infecție cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae.

Transmitere
Difteria se răspândește de obicei între oameni prin contact direct sau prin aer. Poate fi
răspândită și de obiecte contaminate. Unii oameni poartă bacteria fără a avea
simptome, dar pot răspândi boala la alții.

Tipuri 
Există două forme clinice de difterie:

1. respiratorie

2. cutanată

În cazul difteriei cu poartă de intrare respiratorie, microorganismele se multiplică

local, în celulele epiteliale faringiene, unde se formează o pseudomembrană cenuşie,
aderentă, cu tendinţă extensivă ce poate duce la asfixie (crup difteric).

În cazul difteriei cutanate microorganismele pătrund prin pielea lezată, apar papule
care evoluează spre ulceraţie cronică greu vindecabilă.

Factori de risc
Persoanele care prezintă un risc crescut de a contacta difterie includ:

 Copii și adulți care nu au vaccinări actualizate

 Persoanele care trăiesc în condiții aglomerate sau insalubre

 Oricine călătorește într-o zonă în care infecțiile cu difterie sunt mai

frecvente

 Sistem imunitar slăbit

Semne și simptome 
Simptomele se datorează unei toxine produse de bacterie. Semnele și simptomele pot
varia de la ușoare la severe. De obicei, încep la două până la cinci zile după expunere.
Simptomele apar treptat, începând cu:

 Dureri în gât și febră

 Gâtul se poate umfla din cauza ganglionilor limfatici măriți

 O membrană groasă și cenușie acoperă gâtul și amigdalele

(pseudomembrană)

 Răgușeală

 Dificultăți de respirație sau respirație rapidă

 Secreție nazală

 Frisoane

 Cianoză

 Tuse

 Cefalee

Complicații
Complicațiile pot include miocardita, inflamația nervilor, probleme la rinichi și
probleme de sângerare datorate nivelurilor scăzute de trombocite. Miocardita poate
duce la o frecvență cardiacă anormală și inflamația nervilor poate duce la paralizie.

Uneori poate fi necesară o traheotomie pentru a deschide căile respiratorii în cazurile

severe.

Diagnostic
Diagnosticul se poate face adesea pe baza aspectului gâtului cu confirmare prin
cultură microbiologică.

Tratament 
Difteria poate fi tratată cu antibiotice. Dar în stadii avansate, difteria poate afecta
inima, rinichii și sistemul nervos. Chiar și în cazul tratamentului, difteria poate fi
mortală, în special la copii.
Cu tratament, majoritatea persoanelor cu difterie supraviețuiesc complicațiilor, dar
recuperarea este lentă. Difteria este fatală între 5% și 10%  din cazuri, potrivit
Organizației Mondiale a Sănătății. Ratele de deces sunt mai mari la copii.

Profilaxie
Este posibil ca infecția anterioară să nu protejeze împotriva viitoarei infecții.

Există vaccin difteric pentru prevenirea bolii.  Dozele de vaccin sunt administrate
împreună cu vaccinul împotriva tetanosului și vaccinul contra tusei convulsive în
timpul copilăriei, conform calendarului național de vaccinare .
Protecția poate fi verificată prin măsurarea nivelului de antitoxină din sânge.

Difteria cutanată 
Un al doilea tip de difterie poate afecta pielea, provocând durere, roșeață și umflături
asemănătoare cu alte infecții bacteriene ale pielii. Ulcerele difterice sunt acoperite de
o membrană cenușie.

Deși este mai frecventă în climatul tropical, difteria cutanată apare, în special în
rândul persoanelor cu igienă precară care trăiesc în condiții aglomerate.

Ce reprezinta difteria?

Difteria este o boala infecto contagioasa cu transmitere aeriana sau prin contact direct
cu o persoana bolnava si poate fi prezenta la toate categoriile de varsta, insa este
intalnita in special la copii nevaccinati sub 15 ani.

De ce apare difteria?

Agentul etiologic al difteriei este reprezentat de catre Corynebacterium diphtheriae, bacil

gram pozitiv producator de toxina difterica responsabila de aparitia simptomelor.
Care sunt simptomele difteriei?

Simptomatologia debuteaza la un interval cuprins intre 2 si 10 zile de la contactul

infectant si este reprezentata de catre:

 Sindrom febril peste cu temperatura ce depaseste 38°C;

 Frisoane;
 Fatigabilitate;
 Cianoza periorala si la nivelul extremitatilor;
 Tuse seaca;
 Disfagie (inghitire cu dificultate) cu odinofagie (durere în gât la inghitire);
 Dificultati de respiratie,
 Adenopatie cervicala locala;
 Edem submandibular cu aspect de “gat proconsular”.

Dupa localizarea la nivelul mucoasei nazofaringiene, bacilul initiaza distructia tisulara

locala prin intermediul toxinei difterice cu aparitia crupului difteric (mucoasa
faringiana/nazala eritematoasa, prezinta false membrane aderente care determina
sangerare la desprindere, cu tendinta de extindere care pot duce la obstructie mecanica
si asfixie). Crupul difteric laringian se manifesta prin febra, disfonie, stridor (inspiratie
suieratoare), tuse seaca latratoare, dispnee cu evolutie rapida catre insuficienta
respiratorie si in cazuri grave deces.

Toxina disemineaza apoi prin intermediul fluxului sangvin la nivelul altor sisteme si
organe si poate determina aparitia complicatiilor reprezentate de paralizii ale nervilor
cranieni (neuropatie prin demielinizare), miocardita sau afectare renala (necroza tubulara
renala). Evolutia complicata a infectiei determinate de C, diphtheriae mai poate
determina paralizia valului palatin si a muschilor oculari, cazurile severe fiind manifestate
prin aparitia insuficientei respiratorii acute datorata paraliziei muschiului diafragm.

Poarta de intrare pentru agentul etiologic al bolii mai poate fi reprezentata si de catre
tegumente, mucoasa conjunctivala, vaginala sau cea anala. In cazul formei cutanate, C.
diphtheriae determina aparitia de papule care evolueaza spre ulceratie cronica, acoperita
de o membrana cenusie.

Diagnosticul infectiei datorate C. diphtheriae

Diagnosticul infectiei cu bacil difteric se efectueaza in regim de urgenta si se bazeaza pe

examenul clinic al pacientului si investigatiile de laborator pentru izolarea agentului
patogen si stabilirea toxinogenezei (pentru diferentierea de alte tulpini non toxigene).

Tratamentul

Tratamentul afectiunii reprezinta o urgenta medicala si consta in utilizarea seroterapiei

(anatoxina difterica) precoce pentru blocarea fixarii toxinei la nivelul receptorilor celulari
si a terapiei antibiotice pe baza de macrolide, cloramfenicol, beta lacatamine si
tetraciclina.

Tratamentul profilactic cu DTP (difterie-tetanos-pertussis) se realizeaza prin

administrarea vaccinului in etape succesive la copii de 2,4 si 11 luni de viata cu
revaccinare la 6 ani. Vaccinul trivalent (vaccinul DTP diftero-tetano-pertusis pentru bolile
infecțioase ale copilariei) are in compozitie o toxina inactivata pentru stimularea
sistemului imun si obtinerea de anticorpi protectori. Adultii prezinta indicatie de
revaccinare la intervale de 5-10 ani.