2.

2 Etică şi mediu pe piaţa turistică

În literatura de specialitate privind impactul turismului asupra mediului natural este bine
stabilit ( Mishan 1969,Mathieson,Wall, 1982,Hunter and Green,1995, Mieczkowski,1995,
Holden,2008), nu are intenţia de a repeta consecinţele negative şi pozitive ale acestuia. Creşterea
rapidă a cererii pentru turism în a doua jumătate a secolului trecut a împrumutat o dimensiune
spaţială globală a acestor efecte. În contextul relaţiei societăţii cu mediul în care se află la un
moment critic pentru a decide măsura în care activităţii umane îi este permisă modificarea
modelelor de natură, comportamentul nostru şi atitudinile faţă de mediul natural ulterior va
influenţa turismul.

Un lexicon de termeni care descriu problemele de mediu precum: încălzirea globală,

epuizarea stratului de ozon, pierderea biodiversităţii, specii pe cale de dispariţie, degradarea
ecosistemelor sunt expresii folosite în discursurile societăţii.

Pieţele acţionează ca un mecanism global cheie de alocare a resurselor. Reuninrea

cumpărătorilor şi a vânzătorilor dă glas valorilor oamenilor care reflectă preferinţele
lor(Pearce,Markandza and Barbier 1988).

Baza funcţiilor de cerere şi ofertă de pe piaţă este că generează pentru sistemul social mai
larg, prin înfinţarea unui preţ de echilibru care acţionează ca un fel de mecanism de raţionalizare
(Heilbroner and Thurow,1998). Cu toate acestea utilizarea preţurilor ca instrument al unui
mecanism raţionalizarea este problematică atunci cînd nu există o piaţă pentru un bun sau
serviciu, cum este cazul pentru unele dintre serviciile oferite de mediul natural, în consecinţă
„ preţul zero” , făcându-le vulnerabile la supra-utilizare şi epuizare, exemple de astfel de resurse
supra-utilizate în contextul turismului includ: emisiile de poluare ale aeronavelor în
atmosferă;hoteluri care pompează ape uzate în mare.O abordare alternativă pentru a atenua
impactul negativ al turismului asupra mediului natural este aceea de a încerca să controleze
cererea ca obiectiv al politicii, în esenţă un tip de raţionalizare a resurselor. Două abordări
principale pot fi utilizate pentru a realiza acest lucru : „măsuri de control a preţurilor” şi „cotă”.
Măsurile de control ale preţurilor se bazează pe stabilirea unui preţ mai mare pentru utilizarea
resurselor decât cel stabilit prin echilibrul pieţei, ulterior reducerea cererii (Andrew
Holden,2008)

Cu toate acestea, capacitatea pieţelor de a fi în măsură să reflecte cu acurateţe multitudinea

de valori naturale într-un mod semnificativ pentru a permite unui individ să facă o alegere în
deplină cunoştiinţă între utilizările alternative de resurse limitate este discutabilă (Andrew
Holden,2008).

Ideea că relaţia om-natură ar trebui să fie tratată ca o problemă morală reprezintă una dintre
cele mai extraordinare evoluţii din istoria intelectuală recentă, având potenţiale implicaţii viitoare
pentru gândire şi comportament comparabil cu cel al idealului drepturilor omului la momentul
revoluţiei în secolul al optsprezecelea (Nash,1989).

În ciuda dezvoltării limitate a unui cadru conceptual pentru etica de mediu relevantă pentru
turism, creşterea în gândirea filosofică despre statutul moral al naturii în ultimele patru decenii a
condus la o gamă largă de opinii (Booth, 1998) .

Judecând după îmbunătăţirile aduse în relaţia turism-mediu (Lznas,2003) şi abordarea

reducţionistă a turismului durabil (Saarinen,2006) în ultimele două decenii, se sugerează că
politica de mediu a avut un efect relativ mic asupra funcţionării pieţelor turismului. Cu toate
acestea o tendinţă evidentă de creştere este pentru unii furnizori care încearcă să-şi demonstreze
interesul şi să-şi ia angajamentul în protecţia şi conservarea mediului.O inovaţie
„ responsabilitatea socială a întreprinderilor” este o motivaţie încă incertă, dar care s-ar putea să
reprezinte o combinaţie de altruism de mediu, o necesitate de competiţie pe piaţă şi un mediu de
strategie pe termen lung ( Andrew Holden,2008).