Activitate 4

Prezentați și comentați spețe, din perspectiva experienței pe care o dețineți, privind

exercitarea dreptului de contestare a procesului de evaluare în cadrul:
- procesului de evaluare internă, curentă - formativă;
- procesului de evaluare curentă, sumativă;
- procesului de evaluare externă (ENVIII, BAC, olimpiade și concursuri)

- Contestația- rezultatul nemulțumirii candidatului față de rezultatul

obținut.
- Contestarea notelor primite la lucrările scrise este un drept al elevilor,
conform Statutului Elevului.

- În vederea exercitării acestui drept, elevul (sau, după caz, părintele), poate
acționa .

- De foarte multe ori, la contestație rezultatele pot fi mai mici decât la

prima corectare. Este un drept pe care îl are evaluatul. Este necesar ca
baremul să fie cunoscut în detaliu de candidați pentru a evita contestațiile
fără fundament. Aceste cazuri depind de multe ori de lipsa unui nivel
corect de autoapreciere. Evaluarea să nu se facă contracronometru.

- De obicei, la întrebarea: Este bine să depun contestaţie?, un tip de

răspuns standard din partea sfătuitorilor este: Da, oricum nu ai ce pierde.
Numai că incapacitatea de autoevaluare implică, la rândul ei, consecinţe,
unele dintre ele chiar grave, soldate cu picarea examenului. Sunt acele
cazuri în care prima corectură a fost cumva îngăduitor-binevoitoare,
uneori prea binevoitoare, iar nota rezultată este mult prea mare faţă de
prestaţia din lucrarea evaluată. Surprinzător este că elevul în cauză, în loc
să fie mulţumit, poate recunoscător, pentru că nu-şi dă, de fapt, seama
cum stau în realitate lucrurile, se declară contrariat de notă, pe care o
contestă. În mod clar, în astfel de situaţii, autoevaluarea este eronată.
Elevul respectiv nu doar că nu ştie exact despre ce ar fi vorba, dar nu ştie
nici că nu ştie. El nu deţine competenţele generale şi specifice disciplinei,
dar nu probează nici competenţe legate de evaluarea propriilor
performanţe.
Din toate acestea înţelegem cât de important este exerciţiul evaluărilor şi
al autoevaluărilor pe parcursul anilor de şcoală. Activarea bunului-simţ
nu este suficientă în autoevaluare. Subevaluările, dar mai cu seamă
supraevaluările sunt posibile. Totuşi, doar supraevaluările determină
cererile de reevaluare a lucrărilor. De ce tendinţa preponderentă este spre
supraevaluare? Pentru că fiecare om caută temeiuri de conservare a
respectului de sine. În ochii celorlalţi, dar şi pentru sine, vrea să pară cât
de bun se poate, iar aceasta ţine de firescul conservării echilibrului psihic.
Contestaţiile implică nu numai frământări de ordin emoţional, ci şi
atitudini. Nota este dată prin aplicarea unui barem, ceea ce ar crea
premise de obiectivitate, dar modul cum punctajul este identificat, însumat
ţine de abilităţile corectorului, de subiectivitatea lui interpretativă şi chiar
de faptul că, om fiind, poate greşi şi el, din neatenţie sau din oricare alte
motive. Despre reaua credinţă a profesorului nu poate fi vorba, nici de
pregătirea necorespunzătoare din punct de vedere ştiinţific. Cei care
lucrează în educaţie ştiu însă ce ostilitate poate declanşa o notă care nu e
la nivelul aşteptărilor, dar mai ales o notă mică. Cel care a evaluat este
considerat ca fiind de vină, el e responsabil, lucrarea era mai bună, elevul
ce să mai vorbim. Încrederea în probitatea morală şi profesională a
profesorului evaluator este pusă sub semnul întrebării. Dascălii se apără
în spatele baremelor, a experienţei lor didactice. Elevii şi părinţii
nemulţumiţi sunt însă supăraţi, intrigaţi. Ei pot contesta subiectele,
baremul, examenul în sine. Principial vorbind, revolta poate creşte până
la a critica întreg sistemul de educaţie.
În evaluarea lucrărilor, se pot deosebi mai multe modalităţi de a stabili
corespondenţe între barem şi conţinutul efectiv al lucrării. Una dintre
acestea este maniera analitică, prin care evaluarea este realizată punct cu
punct, cu trimitere la stabilirea sensului conceptelor, la utilizarea lor
adecvată, în explicaţii, exemplificări şi aşa mai departe. O altă modalitate
este cea sintetică prin care sunt surprinse aspecte de ordin calitativ, care
ţin de interpretări, corelaţii, argumentarea unui punct de vedere etc. Este
posibil ca între cele două tipuri de a realiza evaluarea să se creeze
diferenţe în notare. Neintenţionate, desigur.
Aşa cum ne-am obişnuit în realizarea evaluărilor, se utilizează diferite
instrumente administrativ-birocratice, printre care fişele speciale de
aplicare a baremelor, apoi diferite borderouri, cel al evaluatorului 1, cel al
evaluatorului 2, altul cu nota 1, nota 2 şi media rezultată, care va da nota
finală a lucrării. O mecanică destul de greoaie cu multe cifre, adunări; a
nu se uita de punctul din oficiu, transcrierea de pe un borderou pe altul,
trecerea notelor pe lucrare sunt tot atâtea ocazii de a greşi. Sigur,
profesorul atent şi vigilent le verifică şi le tot verifică, trebuie să se pună
de acord cu colegul corector, să negocieze asupra notelor care au
diferenţe semnificative. Participarea în examene este, atât pentru elevi, cât
şi pentru profesori, o ocazie de a învăţa multe despre viaţă, o experienţă
care se ţine minte mult timp.