Tematica la examen: Medicina interna cu Nursing Specific

1. Enumerati simptomele functionale ale afectiunilor aparatului

respirator. Descrieti la alegere unul dintre acestea.

Semnele principale in afectiunile sistemului respirator: Principalele simptome care

atrag atentia asupra unor boli ale aparatului respirator sunt:

 Tusea (cu sau fara expectoratie);

 Dispneea ( respiratia dificila);
 Hemoptizia ( eliminarea de sange prin tuse);
 Durerea toracica;

 Tusea in sinea ei este un act reflex ce apare ca urmare a iritarii mucoasei

arborelui respirator de diferiti agenti exogeni (din exteriorul organismului –
praf, polen, pulberi) sau endogeni (din interiorul organismului – productia de
mucus in exces la nivelul cailor respiratorii). Caracteristicile tusei –
productivitatea, intensitatea, tonaliatatea, frecventa, relatiile temporale,
factorii care insotesc sau provoaca tusea.

 Dispneea poate fi definita simplu prin senzatia lipsei de aer sau „foame” de
aer. Este caracterizata printr-un efort respirator constient sau mai bine spus
pacientul realizeaza actul respirator cu dificultate.

2. Hippocrate – Rolul lui asupra medicine interne.

Hippocrate considerat "Părintele Medicinei", Numele lui este legat de Jurământul

lui Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii
sale, jurământ prestat şi în zilele noastre în multe universităţi de absolvenţii
facultăţilor de medicină. Prin observaţiile făcute asupra manifestărilor bolilor şi
descrierea lor amănunţită, precum şi prin încercările de a explica procesele
patologice pe baze naturale şi raţionale, Hippocrate a contribuit - în limitele
posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiţii şi misticism. A
formulat ipoteza localizării proceselor psihice în creier.A distins gândirea (pneuma
logistikon) de trăiri şi a susţinut că există fluide vitale.
 3. Medicina interna- notiune si descriti rolul si pozitia cadrelor medicale
medii de specialitate.

Medicina internă cuprinde cea mai mare parte din maladii şi este cea mai
importantă diviziune a medicinei practice. Ea este ştiinţa despre bolile organelor
interne şi a întregului organism. Ştiinţa despre relaţiile dintre medic şi bolnav,
despre datorie şi obligaţiuni se numeşte deontologie medicală.

Specialiştii medicali cu studii medii de specialitate au menirea să umple golul

dintre examenul medical propriu zis şi îngrijirea bolnavului.

Dar toate acestea pot fi realizate posedând foarte multe calităţi, cum sunt: 
Rezistenţă fizică şi morală

Devotamentul

Atitudinea corectă

Ţinuta asistentei medicale

Secretul profesional

Responsabilitatea

Sarcinile de bază ale asistentei medicale sunt:

 Îngrijirea medicală propriu - zisă.
 Activităţi igienico-sanitare, organizatorice, educaţionale, gospodăreşti.

4. Descrieti Schema medicala de examinare a pacientului terapeutic.

Fişa de observaţie clinică reprezintă un act cu triplă semnificaţie: document

medical şi ştiinţific, medico-judiciar şi contabil. Fişa de observaţie document
medico-ştiinţific – cuprinde datele personale ale pacientului, diagnostic de
internare la 72 ore şi diagnostic de externare, ziua şi ora internării precum şi datele
de la externare. Foaia de observaţie cuprinde cinci părţi:

 Partea I - datele personale ale pacientului;

 Partea II – anamneza;

 Partea III – examenul obiectiv la internare;

 Partea IV – foaia de evoluţie şi tratament;

 Partea V – epicriza
Examinarea unui pacient începe cu culegerea datelor subiective, adica a celor pe
care le putem obţine de la pacient sau rude. Anamneza este metoda de investigaţie
clinica prin care medicul cunoaşte, din relatările bolnavului, starea sa de sanatate,
suferinţele, senzaţiile dureroase, tulburările psihice. Anamneza include:

I.Datele generale despre bolnav.

II.Acuzele bolnavului la internare.

III. Istoricul actualei boli.

A) Debutul bolii:
B) Evoluţia bolii

C) Caracteristica ultimei acutizări

IV. Anamneza de asigurare

V. Istoricul vieţii bolnavului
A) Date biografice:
B) Anamneza sexuală.
Pentru femei:
când a apărut prima menstruaţie,vârsta căsătoriei; întreruperea menstruaţiei

Pentru bărbaţi:
 de la ce vârstă e căsătorit, a avut gravidităţi soţia, câţi copii are.
 relaţiile în familie: între soţ şi soţie, între părinţi şi copii.
C) Antecedente patologice (afecţiunile suportate):
D) Antecedente eredo-colaterale

E) Anamneza alergologică

F) Deprinderi dăunătoare
Examenul obiectiv - furnizează informaţii privind starea generală a
organismului şi a organelor interne aparte. În cadrul examenului general al
bolnavului, pentru obţinerea informaţiilor necesare, precizării stării prezente, se
folosesc metode de investigaţie clasică (metode fizice): inspecţia, palparea,
percuţia şi auscultaţia.

5. Descrieti principalele semne care pot fi evidentiate prin inspectia

aparatului respirator.
 Nasul: participarea aripilor nasului în actul de respiraţie; prezenţa herpesului
nazal; caracteristica secretului nazal; respiraţia nazală (liberă, îngreuiată).
  Vocea: neschimbată, răguşită, afonie (lipsa vocii).
 Toracele: forma (normal,conoid;tip respirator: costo-abdominal, costal
superior, inferior. Profunzimea, ritmul şi frecvenţa mişcărilor respiratorii.
6. Educarea pacientului pentru prevenirea afectiunilor respiratorii.

Evitarea mediului poluant- alergenii, fumul, substanţe toxice sunt iritante pentru
mucoasa căilor respiratorii.

Evitarea consumului de alcool şi droguri - acestea inhibă centrii respiratori.

Evitarea fumatului-nicotina provoacă vasoconstricţie a vaselor coronariene şi

periferice.

Evitarea respiratului pe gură în anotimpul rece şi umed.

Tratamentul precoce al afecţiunilor căilor respiratorii superioare.

Combaterea obezităţii - obezitatea duce la reducerea expansiunii cutiei toracice.

obezii sunt receptivi la infecţii respiratorii deoarece plămânii nu se dilată în
întregime şi secreţiile nu sunt mobilizate. În caz de imobilizare la pat prezintă risc
crescut de pneumonie hipostatică.

Tratamentul afecţiunilor care au răsunet şi asupra aparatului respirator - anemie -

insuficienţă cardiacă –infecţii.

7. Enumerati activitatile desfasurate de asistentul medical in cadrul

procesului de nursing al un pacient cu afectiune respiratorie.

Ajutarea pacientului să adopte poziții care facilitează expectorația.

Umezirea aerului din încăpere.

Învățarea pacientului să tușească, să expectoreze și să colecteze sputa.

Învățarea pacientului să facă gimnastică respiratorie.

Asigurarea unei cantități suplimentare de lichid, avînd în vedere pierderile prin

febră și transpirații.

Pregătirea psihică a pacientlui pentru diferite investigații.

Învață pacientul să evite schimbul brusc de temperature, să evite curentul, să se

îmbrace, încalțe adecvat.
 8. Descrieti abilitatea asistentului medicak pentru a facilita un interviu in
cadrul procesului de nursing al afectiunilor respiratorii.

Interviul (dialogul cu bonavul) - este o formă specială de conversare, care se

desfăşoară numai între asistenta medicală şi persoana care recurge la îngrijiri de
sănatate (adică pacient).
Permite depistarea nevoilor nesatisfăcute, manifestărilor de dependenţă, este
un instrument de cunoaştere a personalităţii.
Condiţiile pentru interviu:
 se alege momentul potrivit pentru pacient, se iau în cosideraţie ora mesei,
momentele de oboseală;
 asistenta să-şi organizeze astfel munca, încît să aibă timp suficient ca să asculte
bolnavul, să ţina cont de intimitate la care pacientul are drept;
 mimica feţei, poziţia şi limbajul trebuie să încurajeze bolnavul în a se exprima;
 pentru dialog ne instalăm într-un loc calm, izolat;
 ne adresăm spunându-i numele;
 ne prezentăm;
 îi explicăm demersul nostru, scopul interviului;
 nu ne grăbim, îl lăsăm să-şi termine fraza, nu-l bruscăm;
 întrebările pot fi închise, care duc la un răspuns limitat „da” sau „nu” şi deschise
permitem pacientului să se exprime;
 dialogând cu pacientul tacticos îl aducem la răspunsurile necesare, accentuând
esenţialul;
 să se pună o singură întrebare o dată;
 să se lase suficient timp pentru răspuns;
 să explice pacientului necesitatea spitalizării;
 să se fixeze datele obişnuite;
 să se mulţumească pacientului pentru colaborare;
 dacă interviul iniţial nu poate fi finalizat, trebuie să se revină, lucrul care va fi
anunţat pacientului.
 Pentru a obţine informaţiile nesesare de la pacient se recomandă: să ne
informăm în prealabil despre unele date despre pacient (surd, agresiv).


9. Numiti metodele instrumentale de examinare si descriti una la alegere.

Metodele instrumentale se clasifică:

• metode radiologice
 • metode endoscopice
• metode ecografice
• medicina nucleară

Metode instrumentale:

radiologice (radiografia, radioscopia, microradiografia, bronhografia,irigografia,

colecistografia, urografia,tomografia computerizată);

endoscopice (bronhoscopia, fibrogastroduodenoscopia, colonoscopia,cistoscopia),

ecografice (ecocardiografia, ultrasonografia organelor interne şi a glandei tiroide),

medicina nucleară (rezonanţa magnetică nucleară,).

Colonoscopia reprezintă o investigaţie endoscopică, ce constă în explorarea

stării mucoasei intestinului gros în toată lungimea lui şi depăşeşte limita colonului,
trecând prin valvula ileocecală în ileonul terminal, sub viziabilitatea directă cu
ajutorul unui instrument optic numit colonoscop.
Scop explorator:
 inspecţia cu vizualizarea mucoasei intestinului gros
 depistarea modificărilor patologice: edemul, atrofia, hiperemia, hemoragii
punctiforme, eroziuni, ulceraţii, polipi, cancer
 stabilirea extinderii procesului patologic
 diferenţierea modificărilor patologice descoperite
 fotografierea modificărilor patologice descoperite
 prelevări histologice - biopsie.
Terapeutic:
 injectarea medicamentelor
 extirpări şi cauterizări de polipi
 hemostază
 extragerea corpilor străini.

10.Descriti metoda Radiografia, numiti avantajele si dezavantajele ei

Radiografia este metoda care permite obţinerea de imagini clare chiar în cazul când
acestea erau invizibile sau rău vizibile la examenul radioscopic. Radiografia
trebuie făcută în mai multe incidenţe spre a pune şi mai bine în evidenţă leziunea
în cauză, ca şi topografia ei exactă. Radiografia trebuie corect executată din punct
de vedere tehnic, în caz contrar creându-se dificultăţi de interpretare sau chiar
posibilităţi de inducere în eroare. În anumite situaţii radiografia se face mai
penetrantă (cu raze dure), situaţie pe care medicul radiolog o foloseşte pentru
punerea în evidenţă a unor leziuni mai fine, invizibile la examenul obişnuit.
Avantajele radiografiei:

 este o metodă obiectivă;

 reprezintă un document, care să se poată compara cu alte imagini;

 poate pune în evidenţă leziunile mici chiar de câţiva milimetri;

 iradierea bolnavului este mai mică.

Dezavantaje:

 este mai costisitoare decât radioscopia;

 necesită numeroase filme pentru a putea urmări funcţia unor organe.

Radiografia pulmonară normală evidenţiază umbra mediană opacă şi două câmpuri

clare laterale, pe care se proiectează claviculele, coastele şi omoplaţi.

11. Bronhografia- Notiune, pregatirea pacientului.

Bronhografia - metodă care permite vizualizarea lumenului endobronşic cu

substanţă de contrast.

Pregătirea pacientului. Indiferent prin ce metodă se efectuează introducerea

substanţei de contrast bolnavul trebuie să fie foarte bine pregatit înainte de examen.
Această pregatire constă din administrarea de calmante ale tusei, cu câteva zile
înainte de examen, la bolnavii care tuşesc. În ziua examenului, bolnavul nu trebuie
sa ingereze nimic; în general, ei vor primi medicamente sedative. Radiografierea
plămânului se efectuează imediat după injectare. În general, pentru o bronhografie
localizată, se fac bolnavului radiografii în incidenţele de faţă, de profil, oblice, în
poziţie ortostatică, în decubit şi în poziţia Trendelenburg.

12. Colonoscopia- Notiune, cum se pregateste pacientul.

Colonoscopia reprezintă o investigaţie endoscopică, ce constă în explorarea stării

mucoasei intestinului gros în toată lungimea lui şi depăşeşte limita colonului,
trecând prin valvula ileocecală în ileonul terminal, sub viziabilitatea directă cu
ajutorul unui instrument optic numit colonoscop.

Pregătirea presupune:

 Regim alimentar fără reziduuri, început cu 2-3 zile înaintea efectuării

investigaţiei. Ultima masă înaintea examinarii este la ora 13.00.
 Evacuarea completă a colonului. Acest lucru se realizează cu efectuarea
clismelor evacuatorii: seara înaintea examinării şi în dimineaţa investigaţiei sau
prin administrarea de soluţie Fortrans sau Endofalk, Medolact în ajunul examinării,
cu suprimarea ulterioară a meselor. Medicaţia purgativă se administrează la
indicaţia medicului, începând cu 24ore înaintea examinării;

 Medicaţie sedativă în seara examinării pentru pacienţii anxioşi. În dimineaţa

examinării, pacientul NU mănâncă nimic. Durata examinării este între 20-40
minute. După examinare pacientul se îmbracă şi poate pleca acasă, urmând ca
rezultatul să i se comunice în cel mult 24h. După examinare este recomandat ca
pacientul să se hidrateze (aproximativ 1,5l/24h) pentru a evita o posibilă
constipaţie, fără a mai exista restricţii alimentare.

13. Numiti metodele functionale de diagnostic si descrieti una la alegere.

 Electrocardiograma
 Ecocardiografia

 Veloergometria
 Monitorizarea Holter

 Spirografia
 Spirometria
Monitorizarea Holter a electrocardiogramei este o înregistrare electrocardiografică
continuă, pe parcursul a 24  de ore, efectuată cu ajutorul unui aparat portabil,
pacientul putând să desfăşoare astfel activităţile sale zilnice obişnuit.

Pregătirea pacientului: În caz de necesitate se va rade părul de pe piept în

zonele de amplasare a electrozilor. Sub cămaşă pacientul trebuie să poarte lenjerie
de corp (maiou din bumbac, de preferat ca  maioul să fie strâns pe corp).

Tehnica efectuării: Pacientului i se montează nişte electrozi pe corp,

electrozii ce sunt conectaţi la un mic aparat ce va fi purtat la brâu, urmând ca, a
doua zi, datele înregistrate să fie prelucrate de computer, sistematizate în grafice
şi tabele.
Documentarea: Partea descriptivă conţine datele generale cantitative şi
calitative ale traseului electrocardiografic analizat – durata înregistrării, numărul
total al complexelor PQRST analizate, frecvenţa contracţiilor cardiace maximă,
minimă şi medie, orele la care au fost înregistrate.Partea cantitativă - tabelul orar al
evenimentelor electrocardiografice.
Complicaţii: Monitorizarea Holter ECG are avantajul că este neinvazivă,
usor accesibilă şi se poate repeta oricând e nevoie.
 14. Numiti nevoiele fundamentale ale individului si descriti una la alegere.

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

2. Nevoia de a se alimenta, hidrata

3. Nevoia de a elimina

4. Nevoia de a se mişca, a avea o bună postură

5. Nevoia de a dormi, odihni

6. Nevoia de a se îmbrăca, dezbrăca

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limetele normale

8. Nevoia de a fi curat, de a proteja tegumentele şi mucoasele vizibile

9. Nevoia de a evita pericolele

10. Nevoia de a acţiona conform credinţelor şi valorilor sale

11. Nevoia de a comunica

12. Nevoia de a se realiza

13. Nevoia de a se recrea

14. Nevoia de a învăţa.

Nevoia de a se alimenta şi hidrata : Probleme: alimentaţia inadecvată prin

deficit - dificultatea de a urma dieta (nevoia unui regim alimentar hipercaloric,
variat, vitaminizat); hidratare inadecvată. Surse: intoxicaţia tuberculoasă, starea
generală alterată: febră, subfebrilitate, expectoraţii abundente, transpiraţii.
Manifestările de dependenţă: scădere ponderală, lipsa poftei de mâncare –
inapetenţa, obiceiuri alimentare greşite, alimentaţie dezordonată, imposibilitatea
asigurării (financiară) a unei diete bogate, vitaminizate, diversificate. Obiectiv:
pacientul să fie echilibrat nutriţional şi hidroelectrolitic. Intervenţiile asistentului
medical: explorarea preferinţelor asupra alimentelor permise şi interzise, serveşte
masa la ore regulate, explică pacientului importanţa alimentaţiei corecte, variate,
bagate în lipide, proteine, glucide, vitamine şi minerale. Hidratare adecvată.
Determină bilanţul hidric la nevoie.

15. Numiti etapele demersului de Nursing si descriti caracteristica lor.

Procesul de îngrijire constă din 5 etape:

1. Culegerea datelor
2. Analiza şi interpretarea lor (diagnosticul de nursing)
3. Planificarea îngrijirilor (obiective)
4. Realizarea scopului, intervenţiile şi aplicarea lor
5. Evaluarea.
1.Culegerea datelor - începe de la sosirea pacientului şi permite asistentei să-şi
stabilească acţiunile de îngrijire.Datele sunt subiective, obiective, conţin informaţii
trecute, şi actuale, date despre viaţa pacientului, obiceiurile sale, condiţiile de
mucă, trai. Date relativ stabile sunt: date generale (numele, prenumele, vârsta, sex,
starea civilă). Caracteristici individuale: rasă, limbă, cultură, gesturi, obiceiuri,
grupa sangvină. Datele variabile sunt în continuă schimbare: temperatură,
tensiunea arterială, somnul, pofta de mâncare, reacţiile la tratament.

2. Analiza şi interpretarea lor (diagnosticul de nursing) - Pentru ca datele colectate

să poată orienta asistenta spre intervenţii individualizate este important ca ele să fie
analizate şi interpretate.

Analiza datelor se face prin:

Examinarea datelor.

Clasificarea datelor: date de independenţă care permit satisfacerea autonomă a

nevoilor şi date de dependenţă, stabilirea problemelor prioritare de îngrijire.

3.Planificarea îngrijirilor (obiective)- Aceasta înseamnă stabilirea unui plan de

intervenţie, prevederea etapelor, a mijloacelor de desfăşurare şi prevenire.
Întocmind planul se ţine cont de toate sursele de informaţie prin participarea
tuturor colaboratorilor din echipa de îngrijire.

4. Realizarea scopului, intervenţiile şi aplicarea lor- În aplicarea în practică a

intervenţiilor sunt antrenaţi: pacientul, asistenta medicală (nursa),echipa de
îngrijire, familia. Scopul lor comun este ca pacientul să-şi recapete şi să menţină
independenţa. Pacientul execută acţiunile planificate pentru el în funcţie de starea
generală. Asistenta medicală supraveghează aceste acţiuni, încurajează,
informează, ajută să efectueze toate îngrijirile. Echipa de îngrijire: asigură
completarea şi eficacitatea activităţii profesionale. Familia, în anumite
circumstanţe, este alături în acţiuni de îngrijire. Intervenţiile se clasifică în:
autonome, delegate, interdelegate. adresează acţiunea (persoana, familia), orarul,
natura acţiunii cu un verb activ şi semnătura asistentei care planifică şi execută
îngrijirile.

5. Evaluarea - este aprecierea rezultatelor în raport cu intervenţiile asistentei, se

efectuează cu regularitate, la diverse intervale, în 2 aspecte:
1. Reacţia pacientului în îngrijire la obţinerea rezultatului.

2. Satisfacţia pacientului însuşi.

Orice evaluare porneşte de la un punct de referinţă (adică de la obiectiv). Evaluarea

este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor. Dacă intervenţiile planificate nu şi-au
atins scopul lor, atunci trebuie să ştim de ce nu avem rezultatul scontat şi trebuie să
ştim cum să corectăm situaţia.

16.Respiratia- Definitie. Numiti organele sistemului respirator.

Respiraţia este funcţia prin care se asigură continuu şi adecvat aportul de oxigen
din aerul atmosferic până la nivelul celulelor care îl utilizează şi circulaţia în sens
invers a dioxidului de carbon produs de metabolismul celular. Organele sistemului
respirator sunt: căile respiratorii superioare (cavitatea nazală, nazofaringele şi
laringele), căile respiratorii inferioare ( traheea, bronhiile) şi plămâni.

17. Bronsita acuta- Definitie, manifestari clinice.

Bronşita acută reprezintă o inflamaţie a bronhiilor cu un sindrom bronşitic acut,

caracterizat prin tuse, expectoraţie (şi dispnee în caz de bronşiolită).

Manifestările clinice. Simptomul de bază este tusea. În faza inițială a bolii tusea
este iritativă seacă, cu o senzație neplăcută în gât, răgușeală și dureri retros-
ternale, care denotă extinderea procesului inflamator asupra traheei. Mai apoi, pro-
cesul se extinde asupra bronhiilor de calibrul mare și mic (în caz de bronşiolită) cu
obstrucția lor, cu semne de insuficiență respiratorie, manifestată prin tuse paroxis-
tică și dispnee. După 2-3 zile de la debut apare tusea cu expectorație mucoasă
(bronșita de etiologie virală) sau mucopurulentă (bronşita de etiologie bacteriană).
Tusea și contracțiile convulsive a diafragmului provoacă dureri toracice. Bronşita
acută se caracterizează și prin semne generale febrä eumici frisoane. cefalee,
mialgii, ar- tralgii, dureri musculare, slábiciune generalä, oboseală, transpirații,
herpes labialis, hiperemia faringelui, disfonia.

18. Bronsita acuta- explorari paraclinice, tratament.

Explorări paraclinice. Hemoleucograma

Examenul sputei relevă o secreţie bronşică mucoasă sau mucopurulentă

compusă din mucus, leucocite, celule epiteliale, macrofage.
Examenul virusologic se execută prin metode de cultivare a virusului (teste
serologice).
Examenul radiologic nu determină schimbări deosebite (rămâne normal).
Pacienţii cu bronşită acută se tratează de obicei la domiciliu cu remedii generale:
antipiretice, vitamine, consum sporit de lichide calde ( ceai, lapte, ape minerale
alcaline). Se evită iritanţii(fumul de ţigară, praful).
Tratamentul în staţionar este indicat la vârstnici şi la pacienţii cu bronşiolită acută.
Bolnavilor, la care bronşita acută a evoluat pe fondalul unei infecţii virale, se
indică preparate antivirale. Bronşitele acute bacteriene şi cele chimice se tratează
cu antibiotice; eritromicină
19. Bronsita cronica- Definitie, manifestari clinice.

Definiţie. Bronşita cronică – inflamaţie cronică nespecifică a bronhiilor,

caracterizată prin episoade recurente de tuse cu expectoraţii mucoase sau
mucopurulente, care durează cel puţin 3 luni pe an, timp de 2 – 3 ani consecutiv.

Se caracterizează prin trei semne esenţiale: tuse, expectoraţie şi dispnee. Debutul,

de obicei este lent: pe parcursul mai multor ani pacientul prezintă perioade de tuse
productivă. La debut tusea este matinală cu expectoraţii mucoase, apoi ea este
prezentă şi în cursul zilei şi seara. Sputa devine mucopurulentă sau purulentă în
cantităţi mai mari. Cantitatea expectoraţiei este variată fiind mai fluidă sau mai
vâscoasă. Sputa vâscoasă se elimină greu, după o tusă chinuitoare, îndelungată,
striduloasă. Dispneea apare, de obicei după un timp mai îndelungat de la debutul
bolii. Iniţial se manifestă la efort fizic, dar mai târziu şi în repaus. Uneori se
instalează de la debut în caz de afectare a bronhiilor mici cu asocierea sindromului
obstructiv. Din semnele generale mai cu seamă în timpul acutizării bolii: creşte
temperature corpului, astenie, slăbiciuni, oboseală, transpiraţii, scăderea capacităţii
de muncă, mialgii.

20. Descriti tipurile de bronsita cronica si da-ti tratament.

Conform tabloului clinic se disting mai multe tipuri de bronşită cronică.

Bronşita cronică simplă (catarală, neobstructivă) este forma cea mai uşoară,
evoluează fără complicaţii deosebite. Starea generală a pacientului este
satisfăcătoare, iar în perioada de remisiune – normală. La început tusea îl
deranjează pe pacient dimineaţa, apoi în cursul zilei şi noaptea. Expectoraţiile sunt
mucoase, în cantităţi mici, fără miros. Bronşita simplă evoluează fără semne de
obstrucţie ale căilor aeriene respiratorii.
Bronşita cronică purulentă are o evoluţie mai severă, cu recidive frecvente şi mai
prelungite, comparativ cu bronşita simplă. Se deosebesc clar semnele de
intoxicaţie, temperatura corpului creşte până la 38 0C şi mai mult. Tusea este mai
constantă, expectoraţiile sunt muco – purulente sau purulente, în cantităţi mai mari,
preponderent dimineaţa, uneori cu un miros neplăcut.
 Bronşita cronică obstructivă (bronşita cu dispnee) se caracterizează
anatomic prin lezarea bronhiilor mari şi mici, iar clinic prin triada: tuse,
expectoraţie şi dispnee. Ea are o evoluţie cronică - progresivă, cu predominarea
sindromului obstructiv, manifestat prin dispnee progresivă şi expir prelungit.
Concomitent, treptat la aceşti pacienţi apare cianoza, tusea iritativă, care se
intensifică după fumat şi inspiraţia aerului rece. Tusea este rebelă, sputa –
vâscoasă, se elimină greu, sub formă de dopuri. Sputa este mucoasă sau muco -
purulentă. În timpul acutizării bronşitei cantitatea de spută şi dispneea cresc, apare
acrocianoza.

21. Descriti particularitatile de nursing in bronsite.

Aprecierea stării generale a pacientului se va face ţinând cont de:

 prezenţa manifestărilor clinice;
 identificarea factorilor de risc;
Prezenţa semnelor, simptoamelor şi manifestărilor de dependenţă:
 tusea uscată sau umedă
 febra
 expectoraţiile
 micşorarea apetitului şi greutăţii
 transpiraţii
Prin analiza şi sinteza datelor obţinute asistentul medical va identifica problemele
de sănătate:
 hipertermie;
 tusea uscată în primele zile de boală, la asocierea bronşiolitei – dispneea;
 tusea matinală cu expectoraţii în bronşita cronică;
 eliminări inadecvate bronşice - expectoraţie;
 riscul complicaţiilor;

22. Astmul bronsic- Definitie, clasificari si manifestarile clinice.

Astmul bronşic (AB) – afecţiune a căilor respiratorii, caracterizată prin inflamaţie

şi hipereactivitate bronşică, diverse procese imune şi nonimune mediate de
substanţe biologic active eliminate de mastocite, bazofile, eozinofile şi alte celule.

Clasificarea:

 astmul cu predominență alergică

 astmul bronșic nealergic
  AB asociat
 AB fără precizare
 Status de (mal)astmatic
Clasificarea AB după gradul de severitate
 AB intermitent
 AB persistent ușor
 AB persistent moderat
 AB persistent sever
Manifestările-se manifestă sub formă de crize de dispnee
paroxistică,bradipneică,expiratorie,zgomotoasă și forțată.Crizele de dispnee
respiratorie sunt separate de perioade de liniște.Crizele de astm survin legătură cu
expunerea la anumiți factori,praf,fum,aer rece,emoții,alte ori în anumite condiții,și
se manifestă prin:dispnee,wheezing,o preziune toracică,tuse cu expectorație
mucoasă dificilă,anxietate.

23. Descriti regula semaforului in cazul exerbarii astmului bronsic.

Acţiuni în cazul exacerbării astmului bronşic

Regula semaforului
 Condiţionat, vă puteţi afla în trei zone - de la cea favorabilă verde până la cea
de pericol roşie.
Zona verde- totul este bine.
 Semne de boală nu sunt, ceea ce nu dereglează activitatea şi somnul.
 PEF mai mare de 80%
 Se recomandă respectarea planului de tratament cu vizita programată la medic 1
dată la 3 luni.
Zona galbenă – se cere atenţie!
 Dispnee uşoară în timpul zilei, mai greu e tolerat efortul fizic, apar simptome
nocturne.
 Creşte necesitatea în utilizarea medicamentelor – bronhodilatatoare- peste 4
inhalaţii în zi.
 PEF-ul 60-80%.
 Se recomandă consultaţia medicului pentru corijarea tratamentului.
Zona roşie – alarma!
 Simptomele deranjează atât ziua cât şi noaptea, dispneea la efort neesenţial.
 Necesitatea în tratamente bronhodilatatoare creşte.
 PEF-ul mai mic de 60%.
 E nevoie de consultaţia de urgenţă a medicului (eventual spitalizare).
 24. Descriti asistenta de urgenta in criza de astm bronsic.

Obligatoriu, în timpul accesului (crizei):

1. Scoaterea pacientului din încăperea unde se presupune că sunt alergeni sau
aerisirea încăperii.
2. Administrarea bronhodilatatoarelor cu acţiune de durată scurtă - Beta2 agonişti
cu durată scurtă de acţiune calea de administrare inhalatorie 1 puf de 3 ori în zi,
3. Corticosteroizi inhalatori 3-4 ori în zi.
4. Aministrarea Eufilinei 2,4 % - 5 ml intravenos lent sau în perfuzie
5. Administrarea glucocorticosteroizilor intravenos în bolus lent sau perfuzii.

25. Caracterizati Astmul bronsic in sarcina

La o treime dintre gravide are loc agravarea evoluţiei astmului bronşic, la o treime
– o evoluţie mai uşoară şi la restul evoluţia rămâne nemodificată.
Administrarea medicamentelor necesită o prudenţă sporită, dat fiind efectele
asupra fătului. Dar astmul bronşic necontrolat are consecinţe mult mai nefavorabile
pentru făt: majorarea mortalităţii perinatale, creşterea riscului de naşteri premature
şi a copiilor subponderali.
Lipsesc date despre efectul negativ asupra fătului, pentru majoritatea preparatelor
antiastmatice.
Tratamentul adecvat cu teofiline, β2-agonişti, corticosteroizi (în special,
Budesonida), antagonişti de leucotriene n-a fost însoţit de creşterea incidenţei
viciilor de dezvoltare.
Tratamentul cu corticosteroizi previne instalarea exacerbărilor în timpul sarcinii.

26. Descrieti particularitatile de nursing in Astmul bronsic.

Asistenta medicală va stabili diagnosticul de nursing:

 Tulburări de respiraţie - criza de sufocare din cauza contactului cu alergeni
(bronhospasm) manifestat prin dispnee, wheezing, acrocianoză.
 Anxietate din cauza stării grave, sufocare manifestată prin frică de asfixie,
frica morţii.
 lterarea comunicării în timpul crizei din cauza dispneei (crizei), manifestat
prin stare afectată de a vorbi, rosteşte unele fraze scurte.
 Tulburări de somn din cauza dispneei, tusei manifestate prin treziri
frecvente, greu adoarme.
 Intoleranţă la efort din cauza sufocării, dispneei, manifestată prin astenie,
fatigabilitate.
 27. Descrieti criza de Astm Bronsic.

Astmul bronşic se manifestă sub formă de crize de dispnee paroxistică,

bradipneică, expiratorie, zgomotoasă şi forţată. Crizele de dispnee expiratorie sânt
separate de perioade de linişte. Crizele de astm survin în legătură cu expunerea la
anumiţi factori (praf, fum, aer rece, efort fizic, emoţii etc.) alteori în anumite
condiţii (contactul permanent cu acelaşi alergen din încăpere, la locul de muncă) şi
se manifestă prin: dispnee, wheezing, o presiune toracică, tuse cu expectoraţie
mucoasă dificilă, anxietate. Criza de astm evoluează în trei faze: prodromală,
dispneică şi de regresiune.
Faza prodromală (aura astmatică) poate exista sau lipsi. Apare cu câteva minute
sau ore înainte de criza astmatică şi se manifestă prin tuse seacă, presiune
retrosternală, rinoree, strănut, lăcrimare, senzaţie de prurit palpebral, nazal, nas
înfundat, nervozitate sau depresie psihică.
Faza dispneică se caracterizează printr- un acces de sufocare de tip bradipnee
expiratorie forţată, însoţit de wheezing (dispnee cu expiraţie prelungită, şuierătoare
care se aude de la distanţă). Debutul crizei de astm este de obicei acut, deseori
brutal, apare mai frecvent în a doua parte a noapţii. Bolnavul se trezeşte cu o
senzaţie de presiune toracică, remarcă o încordare a musculaturii toracice şi
abdominale. Respiraţia este şuierătoare, zgomotoasă, se aude la distanţă.

Faza de regresiune (catarală). La sfârşitul crizei apare o tusă chinuitoare, cu

expectoraţie puţin abundentă caracteristică: mucoasă, vâscoasă, semitransparentă
cu mici mase opalescente – „spută perlată”, care se elimină cu greu. Imediat după
acces bolnavul simte o uşurare, dar este istovit. Apare o slăbiciune generală,
somnolenţă, sete, foame

28. Enumerati si descrieti etapa de culegere a datelor de ingrijire al

pacientului cu Astm Bronsic.

Organizarea procesului de nursing se va face respectând etapele principale:

 aprecierea statusului general al pacientului (circumstanţe de apariţie a crizei
de astm bronşic, contactul cu alergeni (astm extrinsec), infecţiile (astm
intrinsec); factori favorizanţi (expunerea la frig, ceaţa, umezeală, trecerea
bruscă de la aer cald la aer rece, emoţiile);
 stabilirea diagnosticului de nursing;
 planificarea obiectivelor şi întocmirea planului de îngrijire;
 implementarea şi aplicarea planului de îngrijire stabilit;
 evaluarea rezultatelor obţinute.
Aprecierea stării generale a pacientului se va face ţinând cont de:
 prezenţa manifestărilor clinice;
 identificarea factorilor de risc;
 evaluarea stilului de viaţă, nivelul de igienă şi nivelul cunoştinţelor
pacientului.

29. Descrieti rolul asistentului medical in Educatia pacientului cu astm

bronsic.
 modul de administrare a tratamentului la domiciliu, efectele secundare ale
acestuia;
 regim alimentar în timpul tratamentului cu corticosteroizi;
 măsuri de prevenire a crizelor de astm bronşic (evitarea efortului fizic şi a
factorilor emoţionali);
 importanţa consumului de lichide;
 modul de întreţinere şi utilizare a aparatului de aerosoli la domiciliu;
 necesitatea curelor climaterice;
 regim de viaţă echilibrat, gimnastică respiratorie;
 toaleta cavitaţii bucale după expectoraţie.

30. Descrieti cel putin 6 interventii ale asistentului medical in ingrijirea

pacientului cu astm bronsic.
 aplicarea măsurilor de urgenţă privind combaterea crizei de astm
bronşic;
 internarea pacientului cu stare de rău astmatic;
 menţinerea pacientului în poziţia care facilitează respiraţia (şezând),
sau în picioare cu mâinile sprijinindu-se de pervazul geamului;
 identificarea factorilor care contribuie la exacerbarea manifestarilor
clinice (folosirea pernelor, saltelelor, plapumei din microfibre);
 ajutarea pacientului să-şi satisfacă nevoile fundamentale;
 suport psihic pentru pacient;

31. Enumerati factorii de risc ai BPOC.

Factorii etiologici ai BPOC:

 Fumatul
 Poluanţii atmosferici
  Infecţiile intercurente ale căilor respiratorii produc leziuni ale epiteliului
bronşic, glandelor mucoase şi corionului.
 Factorii genetici:
32. Bronhopneumonia cronica obstructive- Definitie. Manifestarile clinice.

Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este o patologie

bronhopulmonară ce se caracterizează prin conexiunea bronşitei cronice
(preponderent stenozate) şi a emfizemului pulmonar cu alterarea parenchimului
pulmonar, având drept urmare hiperinflaţia pulmonară şi insuficienţa respiratorie.

 Bronhopneumopatia obstructivă cronică cu predominanța emfizemului –

tipul A de BPOC (pink-puffers-dispneicii roz) se caracterizează prin dispnee
progresivă care predomină in tabloul clinic.
culoarea tegumentelor este roz-cianotică. tahipnee de repaus cu expir
prelungit. Buzele bolnavului aproape întotdeauna sunt întredeschise.
Pacienții pierd în greutate.hipersonoritatea și diminuarea matității cardiace,
murmur vezicular diminuat, expir prelungit, Zgomotele cordului sunt
diminuate.
 Bronhopneumopatia obstructivă cronică cu predominanța bronșitei tipul B
de BPOC-se caracterizează prin tuse productivă pe parcursul a mai mulți ani,
inițial in perioada anotimpului rece, apoi treptat devine continuu
permanentă.
Pacienţii sunt cianotici, hiperponderali, edematoși. Frecvența respiratorie este
normală sau ușor crescută. murmur vezicular normal sau accentuat, în părtile
bazale – diminuat, cordului se relevă diminuarea zgomotelor și apariția
suflurilor patologice.

33. Descrieti cel putin 5 masuri de educatie a pacientului cu BPOC.

- abandonarea fumatului

- tratarea la timp a infecţiilor căilor respiratorii superioare, a patologiilor

bronhopulmonare, care pot genera emfizem pulmonar (bronşitele, pneumoniile,
supuraţiile pulomare etc.)

- măsurile de protecţie a muncii la fabrici, uzine, alte întreprinderi (excluderea

umezelii, temperaturilor joase, curenţilor de aer, inhalării de substanţe iritante)

- examinarea radiologică anuală a angajaţilor.

- evidenţa sistematică a bolnavilor cu examinarea complexă anuală sau mai

frecvent (la necesitate)
 - plasarea raţională în câmpul muncii a persoanelor cu patologie
bronhopulmonară

34. Pneumoniile- Definitie, Clasificari.

Definiţie. Pneumoniile sunt grup de afecţiuni inflamatorii acute ale

parenchimului pulmonar de origine infecţioasă variată (de obicei, bacteriană),
caracterizate prin alveolită exsudativă şi/sau infiltrat inflamator interstiţial,
care realizează condensare pulmonară (exprimată clinic şi radiologic) şi
manifestări de impregnare infecţioasă.

Clasificarea pneumoniilor

 Pneumonii primare
 Pneumonii secundare
 Pneumonii bacteriene,
 Pneumonii virale
 Pneumonie comunitară
 Pneumonia lobară
 Pneumonie nosocomială

35. Pneumonia lobara- Difinitie. Manifestarile clinice.

Definiţie. Pneumonia lobară este o alveolită exsudativă fibrinoasă, care realizează

un condensat cu o evoluţie stadială.

Debutează prin frison asociat cu febră 39- 40 0C şi transpiraţie abundentă. Starea

generală a pacientului este semnificativ alterată: cu sindrom astenic pronunţat, cu
pierderea capacităţii de muncă, uneori cu tulburări de cunoştinţă. Junghiul toracic
apare odată cu febra . La debut, tusea este uscată, iritativă; peste 2- 3 zile apare
sputa de culoare rugenie, mai apoi devine mucopurulentă, iar în caz de complicaţii,
ea devine purulentă ( abcedare). În caz de însănătoşire, peste 7- 10 zile de la
debutul bolii, ea devine mucoasă şi apoi dispare. Dispneea se întâlneşte frecvent,
intensificarea dispneei poate indica extinderea procesului patologic, apariţia
complicaţiilor

36. Bronhopneumonia- Definitie.Manifestarile clinice si descriti explorarile

paraclinice.
Bronhopneumonia constă din mai multe focare de alveolită în diverse stadii de
evoluţie, situate în jurul unei bronhii mici, care poate avea un conţinut purulent.

Manifestările clinice. Bronhopneumonia are o evoluţie mai lentă-Pacientul

simte peste 2 - 3 zile, iar uneori peste o săptămână, înrăutăţirea stării generale, cu
progresare treptată a sindromului astenic şi scăderea capacităţii de
muncă,subfebrilitate. Febra poate creşte pînă la 38- 39 0 C, cu frisoane. Acuzele
principale pot fi tusea (mucoasă sau mucopurulentă) şi dispneea de obicei, slab
pronunţată.
Examenul obiectiv - tegumentele sunt palide, curate; limba cu depuneri
neînsemnate. se determină cianoză, tahipnee, accentuarea freamătului vocal.
respiraţie diminuată, iar mai apoi bronşică.
Explorări paraclinice
 Examenul radiologic, Hemograma , Biochimia sângelui,Examenul
sputei,Hemocultura

37. Descriti particularitatile procesului de nursing in pneumonii.

Organizarea procesului de nursing se va face respectând etapele principale:

 aprecierea statusului general al pacientului:
 stabilirea diagnosticului de nursing:
 planificarea obiectivelor şi întocmirea planului de îngrijire:
 implementarea şi aplicarea planului de îngrijire stabilit:
 evaluarea rezultatelor obţinute.
 Aprecierea stării generale a pacientului
 Prezenţa semnelor, simptoamelor şi manifestărilor de dependenţă
 Prin analiza şi sinteza datelor obţinute asistentul medical va identifica
problemele de sănătate

38. Bronsiectaziile- Definitie.Manifestarile clinice.

Bronşiectaziile reprezintă diverse dilatări patologice progresive, ireversibile ale

bronhiilor, de obicei, de calibru mediu şi mic, cauzate de distrugerea elementelor
elastice, musculare şi cartilaginoase ale peretelui bronşic şi ţesuturilor adiacente,
cu acumularea secreţiei patologice în bronhiile distale, asociate inevitabil cu un
proces inflamator.
Manifestările clinice sunt variate și se modifică în funcție severitatea bolii și
prezența complicațiilor. Semnele generale includ: cefalee, astenie generală, stare
febrilă, fatigabilitate, tulburări de memorie și emoționale. Pentru majoritatea
pacienților sunt caracteristice: tusea cronică cu spută purulentă de culoare gălbuie
sau verzuie, mucoidă vâscoasă deseori cu miros neplăcut; fatigabilitatea și
exacerbările repetate. Tusea se intensifică la efort fizic, in special in activitățile
legate de înclinarea anterioară a corpului, și în caz de infecții ale căilor respiratorii
superioare. Volumul sputei eliminate este maxim dimineața și se micșorează in
dinamică, pe parcursul zilei.. Severitatea acutizării bronșectaziilor poate fi
apreciată după volumul sputei: până la 10 ml/zi-ușoară, 10-50ml/zi-medie și peste
150ml/zi-gravă. Se pot adăuga senzația de insuficiență respiratorie. Se poate
determina mirosul neplăcut al expirului. Masa ponderală a pacientului scade.
Hemoptiziile cel mai frecvent apar la pacienții cu bronşiectazii cel mai des de
etiologie tuberculoasă. Febra reprezintă un semn de acutizarea a infecției.

39. Bronsiectaziile- Definitie, Tratament.

Bronşiectaziile reprezintă diverse dilatări patologice progresive, ireversibile ale

bronhiilor, de obicei, de calibru mediu şi mic, cauzate de distrugerea elementelor
elastice, musculare şi cartilaginoase ale peretelui bronşic şi ţesuturilor adiacente,
cu acumularea secreţiei patologice în bronhiile distale, asociate inevitabil cu un
proces inflamator.
Tratamentul. Tratamentul este necesar de început cât mai precoce, fiind
simptomatic şi rareori chirurgical. Dintre metodele conservative cea mai
importantă este antibioticoterapia. Antibioticele de elecţie sunt - aminoglicozidele,
macrolidicile. Durata tratamentului este de 10-15 zile, în cazuri grave până la 21
zile. De mare eficacitate terapeutică este administrarea topică a antibioticilor în
focarul leziunii cu ajutorul bronhoscopului
Drenajul postural favorizează mobilizarea secreţiilor bronşice în condiţiile
care pacientul este plasat într-o pozitie adecvată localizarii secreţiilor, în aşa fel
încât acestea să fie evacuate uşor. Când se dezvoltă insuficienţa respiratorie se
indică oxigenoterapia. În caz că tratamentul conservativ nu are efect este indicat
tratament chirurgical.

40. Da-ti definitia de Abcesul si Gangrena pulmonara.

Definiţie. Abcesul pulmonar reprezintă o necroză clar limitată a ţesutului
pulmonar, cauzată, de obicei, de o infecţie microbiană, cu formarea cavităţii şi
umplerea ei cu puroi şi resturi tisulare.

Definiţie. Gangrena pulmonară este forma cea mai gravă a supuraţiilor

pulmonare, caracterizată prin formarea mai multor focare de necroză sau
printr-o necroză masivă a ţesutului pulmonar, fără tendinţă clară de
delimitare de la ţesutul normal, cu distrucţie a regiunilor necrotizate.

41. Abcesul pulmonar – Definitie. Manifestarile clinice.

Definiţie. Abcesul pulmonar reprezintă o necroză clar limitată a ţesutului

pulmonar, cauzată, de obicei, de o infecţie microbiană, cu formarea cavităţii şi
umplerea ei cu puroi şi resturi tisulare.
Tabloul clinic: Debutul abcesului pulmonar poate fi:

 subacut – (febră sau stare subfebrilă, alterarea stării generale)

 acut –(frison, febră, durere toracică, tuse iniţial fără expectoraţie apoi cu
expectoraţie mucopurulentă);
 brutal – sugerează o pneumonie acută gravă, forma toxică, asociind rapid
bronhoree purulentă abundentă și hemoptizii recurente;
 cu insuficiență respiratorie acută – atunci când supurația parenchimatoasă
a erodat pleura viscerală și s-a extins la spațiul pleural realizând astfel un
piopneumotorax spontan secundar.
    În perioada de stare a abcesului pulmonar se disting 3 faze

1) Faza de constituire a abcesului:

 corespunde clinic unei pneumonii acute cu sindrom de condensare;

 stare subfebrilă ce poate evolua până la o stare febrilă (39 – 40°C); febra are
caracter neregulat;
 tuse şi expectoraţie mucopurulentă în cantitate redusă, nefetidă; după câteva
zile tusea devine mai frecventă, apar accese prelungite și sputa
piohemoragică.
2) Faza de deschidere în bronhii:

 are loc după 5 – 15 zile de evoluţie;

 respiraţia bolnavului devine urât mirositoare
  expectoraţia purulentă creşte cantitativ;
 evacuarea poate fi: unică – evacuare masivă de puroi (vomică); vomica
fracţionată – evacuare după accese repetate de tuse la intervale relativ egale
 după eliminarea puroiului febra scade, iar starea generală se ameliorează.
3) Faza de drenare a cavităţii supurate:

 astenie fizică, paloare, transpiraţii, inapetenţă, stare febrilă sau subfebrilă;

 expectoraţie purulentă în cantitate variabilă
 hemoptizii frecvente.

42. Abcesul pulmonar – Explorari paraclinice, tratament.

Explorări paraclinice.

 Explorări de laborator
 Explorări imagistice
o Radiografia toracică
o CT (computer tomografia) pulmonar
 Bronhoscopia

Tratamentul: Măsurile terapeutice clasice precum repausul la pat, hidratarea

corespunzătoare, drenajul postural sunt absolut obligatorii în faza acută a bolii.

I) Tratamentul medical (antibioterapia)

    Se folosesc antibiotice cu spectru larg, toxicitate redusă și care au penetraţie

bună în focarele necrotice.

 Penicilina G 
 Metronidazol 
 Clindamicină 
 Cloramfenicol 
 Cefoxitina 
 Tienamicina
 Imipenem 
      După 10 – 14 zile de tratament intensiv, în caz de răspuns
favorabil, dozele se pot reduce, trecându-se la medicaţie orală în dozele
uzuale. Durata tratamentului este de 3 – 6 săptămâni.
    În cazurile grave, se utilizează asociaţii de antibiotice: Penicilina G +
Metronidazol + Aminoglicozide.

II) Drenajul focarelor supurative

   Se practică drenajul postural pentru a preveni retenţia puroiului în focarele

supurative. În cazul în care drenajul postural nu e eficient se practică bronho –
aspiraţia.

III) Tratamentul chirurgical

    Se practică în abcesele pulmonare cronicizate după 3 – 6 luni de tratament

ineficace

43. Cancerul bronhopulmonar- Definitie, Factorii de risc.

Definiţie. Cancerul bronhopulmonar – tumoare malignă care se dezvoltă, de regulă,

din epiteliu bronşic, invadând ulterior şi parenchimul pulmonar.

Cumularea acţiunii mai multor factori de risc creşte posibilitatea

îmbolnăvirii de cancer bronhopulmonar.
 Fumatul, Factorii profesionali şi industriali. Expunerea la radiaţii ionizante
un alt factor favorizant.. Factorul genetic, Factorii de teren, Factorul imun, Factorii
de nutriţie. Factorul hormonal

44. Cancerul bronhopulmonar- Definitie, Manifestarile clinice, Diagnostic,

tratament.

Definiţie. Cancerul bronhopulmonar – tumoare malignă care se dezvoltă, de regulă,

din epiteliu bronşic, invadând ulterior şi parenchimul pulmonar.

Manifestările clinice.
Tusea este rebelă, rezistentă la antitusive, la început uscată.Apoi, începe
eliminarea de spută purulentă.
Obstrucţia bronşică prin hipoventilaţie poate provoca pneumonie cu evoluţie
trenantă. Pneumoniile repetate pe aceeaşi zonă sau cele cu evoluţie trenantă la
bărbaţi peste 40 ani care fumează impun suspecţia de cancer bronhopulmonar.
Hemoptizia Cantitatea hemoptiziei depinde de vasul lezat.
Dispneea în stadiile precoce, apare numai la efort fizic. Ea se manifestă odată
cu dezvoltarea obstrucţiei bronhiale,
 Durerea pleuritică este frecventă şi traduce extinderea procesului neoplazic la
pleură. Aceste dureri sunt permanente, în puncte fixe.
În manifestările metastatice se includ manifestările de extensie intratoracică şi
extratoracică.
Cancerul apical invadează uneori prin pleură cu lezarea vertebrelor cervicale
inferioare. Apar dureri acute în articulaţia umărului, la braţ, degete, atrofia
muşchilor din porţiunea distală a extremităţilor superioare şi schimbări senzitive –
sindromul Pancoast –Tobias. Excitaţia nervului simpatic în partea lezată poate
provoca mioză, ptoză şi îngustarea fantei palpebrale
În cancerul central cu localizarea în lobul superior se determină leziuni ale
nervului recurens cu apariţia disfoniei; disfagiei şi turgescenţei venelor jugulare.
Febra lipseşte frecvent. Subfebrilitatea seara apare în complicaţiile
inflamatorii şi supurative, în caz de sindroame paraneoplazice. Greutatea corporală
scade în perioadele tardive. Anorexia apare ca urmare a secreţiei de hormoni
antidiuretici cu alterarea metabolismului sodic. Astenia creşte treptat, fiind un
semn de valoare al intoxicaţiei cancerigene a organismului întreg.

45. Descriti tratamentul paliativ si nursing-ul specific in cancerul

bronhopulmonar.

Îngrijirile paliative sunt adresate ameliorării simptomelor şi îmbunătăţirii

calităţii vieţii fără a se încerca să se vindece cauza de bază a bolii. Astfel de
îngrijiri sunt adresate bolnavului pentru care nu există o altă alternativă terapeutică
şi care nu poate fi ajutat în alt mod. scopurile reale ale terapiei sunt atinse prin
tratamentul paliativ: îmbunătăţirea calităţii vieţii. Tratamentul paliativ poate fi
urmat la domiciliu şi nu necesită internarea într-un spital sau într-un centru special
dacă pacientul nu doreşte acest lucru. În cadrul metodelor paliative sunt incluse şi
diverse tratamente medicamentoase care pot suprima durerea, disconfortul,
dispneea. În cadrul schemelor terapeutice sunt incluse: administrarea de oxigen,
opiacee. Anxietatea, insomniile, depresia sunt tratate în funcţie de recomandările
unui medic psihiatru, iar uneori se pot apela la terapii complimentare.
Nevoile/problemele prioritare afectate în stadiile incipiente şi tardive:
Nevoia de a evita pericolul – anxietatea. Nevoia de a respira – tusea uscată,
dispneea la efort fizic.
În stadiile tardive: Nevoia de a elimina – eliminări inadecvate bronşice .
Nevoia de a evita pericolul – durerea toracică, anxietate severă, depresie, riscul
apariţiei complicaţiilor. Nevoia de a menţine temperatura în limitele normei –
subfebrilitate, hipertermie. Nevoia de a respira – dispnee; nevoia de a se alimenta,
hidrata – alimentaţie inadecvată prin deficit, pierdere în ponder. Nevoia de a dormi,
odihni - insomnie, senzaţie de oboseală.

46. Tuberculoza pulmonara- Difinitie. Manifestarile clinice. Caile de

transmitere.

Definiţie. Tuberculoza reprezintă o maladie infecto-contagioasă cu evoluţie

cronică, determinată de Mycobacterium tuberculosis (şi doar în cazuri foarte rare
de Mycobacterium bovis şi de Mycobacterium africanum), care afectează cu
predilecţie plămânul, dar se poate localiza şi în alte ţesuturi şi organe.

 simptome generale: astenie, inapetenţă, febră, slăbire în greutate, transpiraţii

nocturne.Aceste simptome se agravează progresiv şi nu sunt influenţate de
medicaţia simptomatică. Febra este relativ frecventă, de obicei sub 38°C.
Simptome şi semne pulmonare. Tusea este simptomul cel mai frecvent la
bolnavul cu tuberculoză pulmonară. Iniţial, este seacă, dar pe parcursul bolii poate
deveni productivă.
Hemoptizia este un semn rar la tuberculoză. Poate să apară la debut, pe
parcursul evoluţiei bolii sau tardiv.
Durerea de tip
Dispneea, însoţită sau nu de insuficienţă respiratorie, poate să apară în
formele extinse de tuberculoză pulmonară.
Semne cutanate şi oculare: eritemul nodos apare sub forma unor noduli dureroşi pe
faţa anterioară a gambelor şi pe faţa posterioară a braţelor

Căile de transmitere:
 aeriană - cea mai importantă (95%), direct prin inhalarea aerosolilor
contaminaţi sub forma nucleilor de picătură, eliminaţi de un pacient cu
tuberculoză pulmonară, în cursul unui efort expirator (tuse, strănut, vorbire).
 digestivă – Sursa de infecţie, animalele bolnave de mastită tuberculoasă,
laptele cărora conţine cantităţi foarte mari de Mycobacterium bovis.
 cutanată – excepţională, prin contact direct al materialului contaminat cu
mucoasa sau tegumentele excoriate

47. Tuberculoza primara. Manifestarile clinice. Examenul fizic.

Simptome generale: astenie, inapetenţă, febră, slăbire în greutate, transpiraţii
nocturne.Aceste simptome se agravează progresiv şi nu sunt influenţate de
medicaţia simptomatică. Febra este relativ frecventă, de obicei sub 38°C.
Simptome şi semne pulmonare. Tusea este simptomul cel mai frecvent la
bolnavul cu tuberculoză pulmonară. Iniţial, este seacă, dar pe parcursul bolii poate
deveni productivă.
Hemoptizia este un semn rar la tuberculoză. Poate să apară la debut, pe
parcursul evoluţiei bolii sau tardiv.
Durerea de tip
Dispneea, însoţită sau nu de insuficienţă respiratorie, poate să apară în
formele extinse de tuberculoză pulmonară.
Semne cutanate şi oculare: eritemul nodos apare sub forma unor noduli dureroşi pe
faţa anterioară a gambelor şi pe faţa posterioară a braţelor.

Examenul fizic pulmonar oferă puţine informaţii pentru diagnostic, lipsite de

specificitate. În funcţie de tipul leziunilor bronhopulmonare pot fi puse în evidenţă
raluri bronşice, raluri alveolare etc. Adeseori examenul fizic al toracelui este
normal. În formele diseminate de tuberculoză se pot pune în evidenţă:
hepatomegalie, splenomegalie, limfadenopatie periferică, în funcţie de localizarea
procesului tuberculos. Adenopatia periferică se înregistrează în special la nivelul
ganglionilor latero-cervicali. Diagnosticul de certitudine se stabileşte prin biopsie
ganglionară.

48. Tuberculoza secundara. Tabloul clinic.

Tabloul clinic. Tuberculoza pulmonară, cât şi cea extrapulmonară, nu are

simptomele ei specifice. De multe ori în aceste situaţii tuberculoza se suspectă
doar după ce tratamentul clasic cu antibiotice de spectru larg s-a dovedit a fi
ineficient..Diagnosticul clinic al tuberculozei pulmonare necesită o examinare
complexă a bolnavului şi utilizarea unor investigaţii speciale.
Examenul subiectiv: se obţine un istoric complet, inclusiv date sociale,
familiale, medicale şi profesionale. În plus, expunerea la
tuberculoză,simptomele de tuberculoză, istoricul de tuberculoză şi prezenţa
factorilor de risc pentru infecţie sau boală.
Manifestări clinice în tuberculoză pulmonară:
 tuse
 durere toracică
 dispnee, hemoptizie.
  scădere ponderală
 febră sau subfebrilitate
 transpiraţii nocturne
 pierderea apetitului, astenie, fatigabilitate.

49. Descriti manifestarile clinice in hemoragia pulmonara. Caracterizati

nevoia de-a respire.

Manifestări clinice în hemoragia pulmonară. Hemoragiile mici şi mijlocii

deseori încep cu o jenă retrosternală însoţită de tuse după care bolnavul simte în
cavitatea bucală prezenţa sângelui cald cu gust specific. În caz de hemoragie
masivă bolnavul simte o caldură retrosternală care vine din partea hemitoracelui
lezat şi care urmează după un efort. Eliminarea sângelui e însoţită de tuse,
dispnee, cianoză. Apar semnele hemoragiei generale: hipotensiunea arterială,
tahicardie, vertij, slăbiciuni marcate.
Nevoia de a respira şi a avea o buna circulaţie
Probleme: Dispneea, tusea.
Sursa: afectarea SR, TB pulmonară
Manifestări de dependenţă posibile: tahipneea, hipoventilaţie, tuse - expiraţie
forţată, sputa, hemoptizie,mucus, sânge, celule descuamate, zgomote
respiratorii,dureri în cutia toracică.
Obiective: pacientul să aibă căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie
Intervenţiile asistentului medical: învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze,
să colecteze sputa umezeşte aerul din încăpere, asigură aport suficient de lichide/24
h, aspiră secreţii bronşice dacă este cazul, asigură poziţia orizontală sau
semişezândă a pacientului, administrarea tratamentului prescris (antitusive,
expectorante).
a. pacientul să nu devină sursă de infecţie: educă pacientul pentru a utiliza
şerveţelele individuale de unică folosinţă, educă pacientul pentru a evita
împrăştierea secreţiei nazale şi a sputei
b. pacientul să prezinte rezistenţă faţă de alte infecţii: învaţă pacientul să evite
schimbările bruşte de temperatură, aglomeraţiile explică importanţa alimentării
corecte, învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare, fumat.
c. să fie echilibrat psihic: pregătirea psihică a pacientul în vederea aplicării
tehnicilor de îngrijire
 50. Enumerati cel putin 7 factori favorizanti pentru aparitia Tuberculozei
pulmonare.

Factori de risc pentru îmbolnăvire:

 vârsta: copiii < 6 ani, bătrâni > 65 ani;

 existenţa bolilor cronice (pulmonare, ulcer gastic, duodenal, diabet zaharat, boli
psihice - anorexia nervoasă);
 suportarea unor traume grave (fizice, psihice);
 deficienţa imună, concomitenţa cu HIV;
 rujeola, gripa;
 dializaţii, pacienţii cu insuficienţă renală cronică, transplantaţii;
 scăderea greutăţii în termen scurt;
 tabagismul şi alcoolismul;
 condiţiile socio-economice nefavorabile

51. Descrieti tehnica IDR la Tuberculina.

Tehnica testării tuberculinice. Materiale necesare efectuării testului

tuberculinic: produsul biologic - tuberculina; seringă etanşă de unică folosinţă de 1
ml, prevăzută cu ac special pentru injecţii intradermice; soluţie antiseptică – alcool
de 75% , vată.
Locul inoculării: de preferat faţa anterioară a antebraţului stâng, la limita
dintre 1/3 superioară şi cea medie, în tegument sănătos.
Tehnica administrării trebuie să fie foarte riguroasă conform paşilor următori:
 verificarea valabilităţii şi calităţii macroscopic ale produsului biologic;
 dezinfectarea tegumentului cu alcool sanitar;
 întinderea pielii prin plierea tegumentelor de pe faţa dorsală a antebraţului
pentru a facilita introducerea strict intradermică a tuberculinei;
 se injectează intradermic 0,1 ml din soluţia de PPD care realizează de obicei o
papulă ischemică de 5-6 mm aceasta nu trebuie tamponată după ce s-a extras
acul.Aceasta dispare peste 10 minute.
Intradermoreacţia corectă este confirmată de lipsa sângerării şi de obţinerea
papulei.

52. Interpretarea IDR la Tuberculiba- descriere concreta.

 Citirea reacţiei. Se efectuează la 72 ore. Se masoară în mm, cel mai mare
diametru transversal al reacţiei cu ajutorul unei rigle transparente.
Reacţia este considerată negativă când în locul injecţiei avem:
 punctuleţ
 hiperemia de diferite dimensiuni;
 papula are diametrul transversal < 4mm la cei nevaccinaţi şi < 9 mm
la persoanele vaccinate.
Reacţia este considerată pozitivă:
 diametrul trasversal al papulei la copii:> 5 mm la nevaccinaţi; > 10 mm
pana la 16 mm la cei vaccinaţi;
 diametrul transversal al papulei la adulţi este de 10-20 mm.
Reacţia este considerată hiperergică:
 diametrul transversal al papulei > 17 mm la copii şi adolescenţi; > 21 mm
la adulţi
 papulă cu necroză
 limfangită sau adenopatie regională.

53. Descrieti tehnica vaccinarii BCG.

Este administrat prin injectare strict intradermică aproximativ 5 cm inferior de

umăr. El se administrează în primele 3-5 zile după naştere, doza pentru vaccinare
este de 0,05 ml. Dacă tehnica injectării a fost corectă, se obţine o papulă cu
diametrul de 5-6 mm cu aspect de coajă de portocală, care nu se tamponează.
Vaccinarea se face fără testare tuberculinică prealabilă până la vârsta de 2 luni
în cazul anulării contraindicaţiei. După împlinirea vârstei de 2 luni vaccinarea se
face doar la copiii cu proba tuberculinică negativă.

54. Enumerati complicatiile Vaccinarii BCG si contraindicatiile vaccinarii

BCG.

Reacţii: cefalee, febră, adenopatie regională
Contraindicaţiile vaccinării: reacţii alergice, nou-născuţii suferinzi de boli acute,
traume severe la naştere cu simptome neurologice, imunodeficitele primare,
afecţiuni generalizate BCG manifeste la alţi copii în familie, erupţii cutanate
difuze.

55. Descrieti culegerea datelor in procesul de nursing al pacientului cu

TBC secundar.
 56. Enumerati interventiile asistentului medical in procesul de nursing al
pacientului cu pneumonie acuta.
 Asigurarea condiţiilor de microclimat în salon.
 Asigurarea repausului la pat în hipertermie.
 Asigurarea unei cantităţi suplimentare de lichid având în vedere
pierderile prin febră, polipnee, transpiraţii.
 Mobilizarea activă şi pasivă a acestor pacienţi, schimbarea poziţiei,
tapotamentul toracic, favorizarea actului de tuse, pentru a preveni retenţia
sputei.
 Alimentaţia hidrozaharată în perioada febrilă.
 Se evită tutunul, grăsimile, alcoolul.
 Supravegherea funcţiilor vitale şi combaterea simptomelor majore de
boală: se măsoară temperatura, se notează pulsul, respiraţia, diureza.
 Se combat durerile toracice realizând intervenţiile delegate indicate de
medic

57. Enumerati cauzele favorizante ale cancerului Bronho- pulmonar si

rolul asistentului medical in prevenirea si controlul acestor cause.

Fumatul, Factorii profesionali şi industriali. Expunerea la radiaţii ionizante un alt

factor favorizant.. Factorul genetic, Factorii de teren, Factorul imun, Factorii de
nutriţie. Factorul hormonal
Obiectivele asistentului medical:
1. Reducerea anxietăţii
Intervenţiile asistentului medical:
 îcurajează pacientul să-şi exprime îngrijorarea, teama şi să întrebe de fiecare
dată când are neclarităţi;
 explică pacientului motivele respectării planului terapeutic cu toate aspectele
sale: farmacologic, dietetic, stil de viaţă;
 ajută pacientul să identifice situaţiile stresante şi încearcă să-i explice
necesitatea depăşirii acestora.
2. Pacientul să prezinte o bună respiraţie după intervenţia chirurgicală:
 asigurarea poziţiei şezândă sau semişezândă a pacienţilor cu dispnee;
 învăţarea pacientului să facă gimnastică respiratorie;
 administrarea oxigenului umezit şi încălzit la indicaţia medicului.
3. Pacientul să prezinte diminuarea durerii
 să evite efortul fizic, mişcările efectuate brusc;
 administrarea opiaceelor.

58. Descrieti rolul asistentului medical in pregatirea pacientului pentru

radiografie/ radioscopie pulmonara.
 se explică în ce constă procedura, pentru a obţine colaborarea și
consimțământul pacientului;
 se dezbracă în regiunea superioară a corpului;
 se îndepărtează obiectele metalice de la gât care pot da false imagini;
 se cere pacientului să execute comenzile medicului radiolog atunci când i se
cere (să inspire profund, să rămână în apnee, să-şi schimbe poziţia).

59. Nursingul specific in Tuberculoza pulmonara.

 Este important să stabilim dacă pacientul am mai fost diagnosticat cu
tuberculoză.
 Vom efectua examenul obiectiv, si anume inspecție, percuția, ausculatia,
Însă rezultatele vor fi sărace, aproape ,,negative,,. De asemenea vom efectua
investigații paraclinice: examen bacteriologic, hemogramă, analiza
biochimica sângelui, examenul sputei, testul tuberculinic, examenul
radiologic, tomografie computerizată și alte investigații instrumentale cum
ar fi bronhoscopie.daca diagnosticul se va adeveri trebuie sa stim cateva
principii de baza pt a trata tuberculoza:
 Tratamentul precoce este tratament eficace
 Tratamentul trebuie urmat până la capăt cel puțin șase luni, important e să
fie fără întreruperi
 Este obligator de folosit combinații de antibiotice nu monoterapie deoarece
se formeaza rezistență
 Tratamentul decurge în două faze prima este de atac care este două trei luni
și următoarea este de consolidare
 Tratamentul este strict supravegheat
 Excludere individuala din tratament a preparatelor la care microbacteriile
devin rezistente
 Tratamentul tuberculozei trebuie să fie complex și strict individualizat de la
caz la caz.
 Măsurile generale vor fi: repaus absolut, indicat în caz de tuberculoză acută;
  Cura de antrenamente (kinetoterapie plimbări, jocuri sportive, care
favorizează procesul de vindecare.
 Deasemenea va fi un regim dietetic, alimentația are un rol important în
tratamentul tuberculozei regimul trebuie să fie echilibrat și divers, regimul
este cunoscut sub numărul 11.
 Va fi și dacă medicamentul de bază cu preparate antituberculoase;
 Antituberculoase de bază

60. Pleurizia- Definitia. Clasificarea.

Definiţie. Pleurezia reprezintă o afecţiune inflamatorie a foiţelor pleurale ce

se caracterizează prin acumulări de fibrină pe suprafaţa lor şi de exudat în
cavitatea pleurală

Clasificare
1. Fibrinoasă
2. Exudativă.
 seroasă sau serofibrinoase
 purulente,
 hemoragice
 chiloase
 mixtă.
Infecţioase:
 bacteriene, virale, micotice etc.
 tuberculoase, luetice.
Neinfecţioase:
 alergice
 neoplazice
 boli de sistem
 traumatism toracic
 alte cauze
În funcţie de localizarea procesului inflamator, deosebim următoarele forme
de pleurezii: costale, diafragmatice, paramediastinale,interlobare.

61. Pleurizia- Definitia. Explorari paraclinice.

Definiţie. Pleurezia reprezintă o afecţiune inflamatorie a foiţelor pleurale ce se

caracterizează prin acumulări de fibrină pe suprafaţa lor şi de exudat în cavitatea
pleurală
DIAGNOSTICAREA

Examenul de laborator

 Hemograma (lecucitoza,leucopenia)
Examenul instrumental

 Radiografia
 CT
 E.ecografic

62. Pleurizia- Definitia. Complicatii. Tratament.

Definiţie. Pleurezia reprezintă o afecţiune inflamatorie a foiţelor pleurale ce se

caracterizează prin acumulări de fibrină pe suprafaţa lor şi de exudat în cavitatea
pleurală

Complicaţiile:
1. Atelectazia temporală sau permanentă a plămânului (lobului, segmentului
respectiv)
2. Insuficienţa cardiopulmonară acută sau cronică
3. Aderenţe pleurale
4. Pneumotorax
5. Amiloidoza organelor interne.

TRATAMENUL

 Tratamentul igieno- dietic

 Tratamentul simptomatic
 Analgetice
 Desensibilizante
 Antitusive
 Vitamine C B
 Oxigenoterapia
 Gimnastică respiratorie

63. Tromboembolismul pulmonar – Definitie. Manifestarile clinice.

Definiţie. Tromboembolismul pulmonar este o entitate ce se caracterizează
printr-o gamă de tulburări provocate de un tromb prin embolizarea şi obliterarea
acută, totală sau parţială, a arterei pulmonare sau a unor ramuri ale ei.

Manifestările clinice sânt polimorfe, de la moarte subită sau şoc cardiogen

pînă la mici manifestări de dispnee, fără vreo cauză aparentă. Uneori tabloul clinic
este necaracteristic sau chiar asimptomatic. Manifestările clinice: dispnee cu
tahipnee, sincopa şi cianoza, durere pleuritică, tuse iritativa cu hemoptizie,
tahicardie, hipotensiune, anxietate, tremor, agitaţie, transpiraţii abundente.

64. Tromboembolismul pulmonar – Explorari paraclinice. Tratament.

Explorări paraclinice (non-imagistice).

 Evaluare biologică (de laborator)
 Dozarea gazelor arteriale.
 Electrocardiograma
Examene imagistice.
 Radiografie toracică:
 Examenul radiologic al cordului
 Ecocardiografia
 Scintigrafia pulmonară
 Tomografia computerizată (TC)
 Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
Tratamentul.
 Tromboembolismul pulmonar este o urgenţă medicală majoră, care necesită
internare imediată în secţiile de terapie intensivă.
Tratamentul poate fi conservator sau chirgucal.
 Tratamentul anticoagulant este indicat în toate cazurile certe
 Tratament trombolitic:
 Tratament chirurgical:
 Tratament adjuvant: analgezice, oxigenoterapie
 Anticoagulante orale:Se menţin timp de 3-6 luni dupa episodul de
tromboembolism.

65. Pneumoconioze- Definitie. Clasificari.

Definiţie. Pneumoconiozele sunt boli pulmonare cronice caracterizate prin

acumularea pulberilor în plămâni urmată de reacţiile tisulare pulmonare datorate
acestor acumulări de pulberi. Cele două condiţii sunt obligatorii, absenţa uneea
exclude pneumoconioza.

Clasificarea pneumoconiozelor
1. Silicoză
2. Silicatoze
3. Metaloconioze
4. Pneumonicoze mixte
6. Pneumonicoze prin metale dure
1. Pneumonicoze colagene.
2. Pneumonicoze necolagene.
3. Pneumonicoze mixte.

66. Silicoza- Difinitie. Manifestari clinice.

Definiţie. Silicoza este pneumoconioză produsă prin inhalarea prelungită de

pulbere cu concentraţii mari de particule de bioxid de siliciu liber cristalin (SiO2).

Manifestări clinice. Silicoza poate evolua în 3 forme: forma cronică, clasică,

subacută, acută.
Silicoza cronică poate fi simplă sau complicată. Silicoza simplă este
asimptomatică. După o perioadă de latenţă de mai mulţi ani poate apărea dispneea
la efort, tusea seacă sau cu spută mucoasă, durerile toracice, pot fi prezente
semnele clinice de bronşită cronică/emfizem pulmonar.
Silicoza complicată se manifestă prin simptomele insuficienţei respiratorii în
emfizem, hipertensiune pulmonară şi, eventual, semne ale cordului pulmonar
cronic.
Slicoza acută Pacientul semnalează febră, tuse, dispnee progresivă şi severă,
pierdere ponderală. Rapid se dezvoltă insuficienţa respiratorie ce nu răspunde la
tratamentul cu corticosteroizi.
Silicoza subacută poate apărea la o expunere la SiO2 în concentaţii mari timp
de 3-6 ani. În clinică predomină simptomele cordului pulmonar cu hipoxemie.

67. Silicoza- Difinitie. Explorari paraclinice. Tratament.

Definiţie. Silicoza este pneumoconioză produsă prin inhalarea prelungită de

pulbere cu concentraţii mari de particule de bioxid de siliciu liber cristalin
(SiO2).
 Explorări paraclinice. I. Radiografia pulmonară
II. Explorarea funcţională respiratorie.
III. Tomografia computerizată

Tratament simptomatic: antibioticoterapia, expectorante, bronhodilatatoare

68. Azbestoza- Difinitie. Manifestari clinice. Explorari paraclinice.

Definiţie. Azbestoza este o pneumoconioză colagenă provocată de fibrele de

azbest.

Manifestările clinice. Simptomele de bază sunt tusea secă sau cu expectoraţie

mucoasă, dispneea progresivă de efort, pierderea ponderală, se evidenţiază
crepitaţii în cîmpurile pulmonare bazale şi medii. Semnele de hipertensiune
pulmonară şi cord pulmonar apar tardiv.
Explorări paraclinice. 1. Examenul radiologic.
2. Explorări funcţionale:
a) dereglări funcţionale de tip restrictiv ;
b) capacitatea de difuziune a gazelor pulmonare este redusă;
c) examenul sputei poate evidenţia corpi azbestozici.

69. Insuficienta respiratorie- Definitie. Manifestarile clinice.

Definiţie. Insuficienţa respiratorie este incapacitatea, acută sau cronică, a

plămânilor de a asigura funcţia lor, care se explică printr-o diminuare a
concentraţiei de oxigen în sânge şi uneori printr-o creştere a concentraţiei sangvine
de dioxid de carbon.

Manifestările clinice. Semnele comune tuturor insuficienţelor respiratorii

sunt consecinţele alterarii schimburilor gazoase: tulburări de ritm respirator,
dispnee, sufocare, cianoză, tahicardie cu hipertensiune arterială, tulburări
neuropsihice variate ce pot duce la dezvoltarea comei.

70. Insuficienta respiratorie- Manifestarile clinice. Tratament.

Manifestările clinice. Semnele comune tuturor insuficienţelor respiratorii sunt

consecinţele alterarii schimburilor gazoase: tulburări de ritm respirator, dispnee,
sufocare, cianoză, tahicardie cu hipertensiune arterială, tulburări neuropsihice
variate ce pot duce la dezvoltarea comei.
 Tratamentul:. Tratamentului i se asociază oxigenoterapia. Administrarea de
bronhodilatatoare, antibiotice, uneori de corticosteroizi, de aerosoli şi aplicarea
kinetoterapiei respiratorii. Abandonarea fumatului.

71. Insuficienta respiratorie cronica- Definitie. Manifestarile clinice.

Tratament.

Definiţie. Insuficienţa respiratorie cronică (IRC) – este o insuficienţă respiratorie

permanentă ce rezultă din evoluţia a numeroase afecţiuni respiratorii.

Manifestările clinice. Bolnavii acuză la respiraţii dificile cu distensie toracică,

tiraj intercostal, cianoză. Insuficienţa respiratorie cronică evoluează lent,bolnavii
acuză tahicardie, senzaţii de greutate în hipocondrul drept, edeme pe membrele
inferioare.tegumentele cianotice, turgescenţa venelor jugulare, abdomenului
hepatomegalie.
Tratamentul:. Tratamentului i se asociază oxigenoterapia. Administrarea de
bronhodilatatoare, antibiotice, uneori de corticosteroizi, de aerosoli şi aplicarea
kinetoterapiei respiratorii. Abandonarea fumatului.

72. Numiti formele clinice ale tuberculozei primare si descriti nevoia dea
respire.

Formele clinice ale tuberculozei primare:

1. Primoinfecţia ocultă (latentă) De cele mai multe ori trece neobservată,
deoarece depistarea ei se bazează pe urmărirea sistematică a reacţiei la tuberculină.
2. Primoinfecţia manifestă poate evolua:
a) fără complicaţii
b) cu complicaţii benigne;
c) cu complicaţii grave.
Primoinfecţia manifestă simplă: examenul radiologic identifică complexul
tuberculos primar prin cel puţin unul din elementele lui constitutive:
 afectul primar (şancru de inoculare);
 adenopatia;
 limfangita de legătură.
Nevoia de a respira şi a avea o buna circulaţie
Probleme: Dispneea, tusea.
Sursa: afectarea SR, TB pulmonară
 Manifestări de dependenţă posibile: tahipneea, hipoventilaţie, tuse - expiraţie
forţată, sputa, hemoptizie,mucus, sânge, celule descuamate, zgomote
respiratorii,dureri în cutia toracică.
Obiective: pacientul să aibă căi respiratorii permeabile şi o bună respiraţie
Intervenţiile asistentului medical: învaţă pacientul să tuşească, să expectoreze,
să colecteze sputa umezeşte aerul din încăpere, asigură aport suficient de lichide/24
h, aspiră secreţii bronşice dacă este cazul, asigură poziţia orizontală sau
semişezândă a pacientului, administrarea tratamentului prescris (antitusive,
expectorante).
d. pacientul să nu devină sursă de infecţie: educă pacientul pentru a utiliza
şerveţelele individuale de unică folosinţă, educă pacientul pentru a evita
împrăştierea secreţiei nazale şi a sputei
e. pacientul să prezinte rezistenţă faţă de alte infecţii: învaţă pacientul să evite
schimbările bruşte de temperatură, aglomeraţiile explică importanţa alimentării
corecte, învaţă pacientul să renunţe la obiceiurile dăunătoare, fumat.
f. să fie echilibrat psihic: pregătirea psihică a pacientul în vederea aplicării
tehnicilor de îngrijire

73. Focarul de tuberculoza- Notiuni generale.Clasificari.

Focarul de tuberculoză reprezintă locul de trai al bolnavului de tuberculoză şi

persoanele care se află în contact la domiciliu sau la locul de muncă.

Clasificarea focarelor de tuberculoză:

I grupă (deosebit de nefavorabile). Bolnavii cu forme distructive de
tuberculoză, eliminatori permanenţi de mycobacterium tuberculosis, locuitori
permanenţi ai apartamentelor comunale sau cămine
II grupă (relativ nefavorabile). Bolnavul elimină mycobacterium tuberculosis
scund, procesul tuberculozei este stabil; în familia pacientului sunt persoane adulte,
lipsesc factorii agravanţi.

III grupă (potenţial periculoase). Pacientul este eliminator de bacili

convenţional; în familia bolnavului sunt numai persoane adulte; pacientul şi
persoanele din jur îndeplinesc toate măsurile sanitaro-igienice necesare pentru
profilaxia tuberculozei.

74. Descriti particularitatile de ingrijire a bolnavilor cu tuberculoza.

 Îngrijirea pacienţilor cu tuberculoză este asemănătoare îngrijirii pacienţilor cu
alte afecţiuni pulmonare, dar totuşi creează o serie de sarcini de îngrijire
specială.
Spitalul de tuberculoză trebuie să funcţioneze ca orice spital sau secţie de boli
contagioase, posibilitatea de transmitere fiind iminentă atât pe cale aeriană, cât
şi pe cale digestivă.
Saloanele trebuie să fie spaţioase, bine luminate şi moderat încălzite, dar bine
ventilate. Importanţa aeroterapiei se menţine şi azi în tratamentul tuberculozei
pulmonare.
Spitalizarea fiind de lungă durată, saloanele trebuie să aibă un climat plăcut,
paturi prevăzute cu utilaje de confort.
În saloane trebuie creată o ambianţă familială. Pentru aceasta, asistentul
medical trebuie să se apropie de bolnav cu un tact psihologic corespunzător
bolnavilor.
Curăţenia se va face numai prin mijloace umede sau cu aspiratoare, urmată de
dezinfecţia suprafeţelor impermiabilizate ale pereţilor, mobilierului şi a tuturor
obiectelor cu dezinfectante ce acţionează şi asupra bacilului Koch.
O atenţie deosebită trebuie acordată scuipătoarelor care trebuie schimbate la
nevoie de mai multe ori în cursul zilei şi dezinfectate.
Igiena corporală trebuie asigurată în orice condiţii, la nevoie prin băi parţiale
sau totale la pat.
Poziţia preferată a bolnavului în pat este cea orizontală, în decubit dorsal, cu o
pernă subţire sub cap
La bolnavii cu tuberculoză persistă inapetenţa. Astfel asistentul medical trebuie
să utilizeze toate metodele medicale, culinare, psihologice pentru a asigura
consumul cantităţilor de alimente prescrise de medic.

75. Descrieti recuperarea la domiciliu a bolnavilor cu Cancer

Bronhopulmonar.

Recuperarea la domiciliu
 Nu se permite de a conduce maşina aproximativ o lună.
 Se evită activităţile solicitante fizic, aproximativ două luni.
 După dorinţă, puteţi să vă întoarceţi la muncă în 10 - 12 săptămâni după
operaţie, dar trebuie de avut în vedere reconsiderarea tipului de muncă pe care o
prestaţi.
 Pieptănaţi-vă părul pentru a vă întări mişcările muşchilor umerilor.
 Dacă nu aveţi poftă de mâncare, încercaţi să luaţi mese mici, regulate; dacă
aceasta nu se îmbunătăţeşte contactaţi un dietician.
 Încercaţi să evitaţi constipaţia prin mişcare şi creşterea aportului de lichide sau
cereţi medicului de familie să vă prescrie laxative.
 Mergeţi în fiecare zi mai mult, aceasta vă va îmbunătăţi respiraţia.
 Dacă aveţi probleme cu somnul, încercaţi să reintraţi în rutina de somn, prin
plimbări la aer curat şi prin implicarea în sarcini zilnice.
 Activitatea sexuală poate reintra în normal de îndată ce vă simţiţi în stare.

76. Notiuni generale despre boala.

Un organism viu este un sistem complex de organe şi sisteme într-un echilibru

dinamic. Echilibrul dintre organism şi mediu, cu posibilitatea manifestării reacţiei
de adaptare ale organismului, se numeşte stare de sănătate. Modificarea acestui
echilibru biologic sub influenţa unor factori interni sau externi, numiţi şi factori
etiologici, cu limitarea capacităţii de adaptare a organismului, se numeşte stare de
boală.
Boala reprezintă dereglări anatomice sau funcţionale apărute în urma intervenţiei
factorilor etiologici care afectează organismul în ansamblu.
Factorii etiologici pot fi: mecanici, fizici, biologici, chimici, psihici, genetici.
Majoritatea bolilor apar ca rezultat a acţiunilor concomitente a acestor factori.
Perioadele de evoluţie ale bolii sunt:
 perioada de latenţă (incubaţie)
 perioada de stare
 perioada a treia se poate manifestă prin convalescenţă (vindecare) sau deces.

77. Descriti metodele de investigatie de laborator.

Examenul sângelui
 condiţie importantă este recoltarea sângelui pe stomacul gol, cu interval
după ultima masă nu mai puţin de 8- 12 ore.
 E strict necesar de a exclude din raţia alimentară
 Nu se recomandă recoltarea sângelui după examenul radiologic, proceduri de
fizioterapie.
 La examinarea stării hormonale, e necesar de a recolta sângele strict până la
orele 930
 Cu o jumătate de oră - o oră înainte de colectarea sângelui din venă se
interzice fumatul, efortul fizic, se evită situaţiile stresante.
Hemoleucograma
 Hemoleucograma este un examen de laborator care evaluează cantitativ
şi calitativ elementele figurate (celulele) dinn sânge. Furnizează
informaţii atât despre numărul tuturor tipurilor de celule sanguine, cât şi
despre mărimea, forma şi alte caracteristici fizice ale acestora.
Examenul biochimic al sângelui
 Cuprinde:
 I. Produsele metabolismului proteic
 II. Produsele metabolismului lipidic
 III. Produsele metabolismului glucidic
 IV. Produsele metabolismului pigmentar
 V. Produsele metabolismului hidrosalin
 VI. Bilanţul acido bazic
Examenul de urină (urinograma)

 Examenul de urină este un act medical elementar, care permite, adesea,

stabilirea diagnosticului. Valoarea acestui examen este adeseori
compromisă din cauza unor erori tehnice privind prelevarea şi
conservarea urinei.
 Examenul de urină cuprinde evaluarea compoziţiei calitative, aprecierea
concentraţiei şi microscopia sedimentului urinar obţinut prin centrifugare.
La necesitate urina se examinează prin metode bacteriologice.
Examinarea sputei
 Sputa reprezintă o secreţie patologică a organelor respiratorii care este
expectorată în timpul tusei. Examenul sputei ne permite de a determina
caracterul procesului patologic cu sediul în organele respiratorii, iar în
unele cazuri şi etiologia.
 Sputa pentru examinare se recomandă a fi colectată dimineaţa după o
toaletă a cavităţii bucale, şi până la luarea micului dejun.
Examenul materiilor fecale

În normă cantitatea este de consistenţa densă, oformat, culoare şi miros

specific. În caz de procese inflamatorii pot fi amestecuri de mucus, puroi, sânge,
leucocite, eritrocite, fibre musculare, amidon, grăsimi.

Sondajul duodenal
Se obţin 3 porţii:
  proba A - se colectează din duoden,
 proba B - se colectează din vezica biliară
 proba C - se colectează din căile intrahepatice

78. Descriti metoda de masurare a tensiunii arteriale.

Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale

 Tensiometru cu manșetă

 Sfigmomanometru

 Stetoscop biauricular

 Tava medicală

 Alcool sanitar

 Comprese

 Foaie de temperatură

 Pix roșu

Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu tensiometru manual 

 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;
 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de
siguranță, dacă este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona

arterei radiale sau humerale

 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra

plicii cotului și se fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la

nivelul arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în

sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc

până la dispariția zgomotelor pulsatile;
 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în

momentul în care auziţi prima bătaie clară;

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii

diastolice;

 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele

pacientului, data și valoarea obținută

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

79. Bronhoscopia- Definitie. Pregatirea Pentru procedura.

Definiţie: Este o metoda de examinare, prin vizualizarea directă a arborelui traheo-

bronşic cu ajutorul bronhoscopului rigid sau flexibil - fibrobronhoscopia.

Pregătirea pacientului:
 informarea, convingerea de necesitatea examenului
 asupra riscului pe care şi-l asumă, refuzându-l, lipsind medicul de o
informare diagnostică esenţială
 să creeze pacientului un climat de siguranţă
 această pregătire constă din administrarea de calmante ale tusei, cu câteva
zile înainte de examen, la bolnavii care tuşesc. În ziua examenului, bolnavul nu
trebuie să ingereze nimic; în general, ei vor primi medicamente sedative.
Ingrijirea ulterioară a pacientului:
 pacientul nu va mânca o oră
 asistenta medicală va supraveghea parametrii vitali
 pacientul este asistat pentru satisfacerea nevoilor sale.

80. Computer- tomografic (CT)-Definitie. Pregatirea pentru procedura.

Computer tomograful reprezintă un aparat care foloseşte razele X în vederea

obţinerii unei serii de imagini (fig.5). El poate detecta anumite afecţiuni ce nu
sunt vizualizabile pe imaginile de radiologie standard.

La sosirea în cadrul centrului diagnostic, în ziua şi la ora programării,

pacientului i se va înmâna un formular prin care îşi exprimă acordul cu privire
la efectuarea investigaţiei şi ia cunoştinţă atât beneficiile cât şi riscurile
acesteia. De asemenea este obligatorie precizarea existenţei sarcinii, a reacţiilor
 alergice, a existenţei afecţiunilor hepatice, renale, tiroidiene. Există două tipuri
de investigaţii: investigaţii native (fără substanţă de contrast) şi investigaţii cu
administrare de substanţă de contrast.

Pacientul va fi rugat să îndepărteze orice element metalic aflat în zona de

examinat (bijuterii, centură, chei, etc.), acestea putând crea artefacte ale imaginii.
Pentru investigaţia tomografică pacientul va fi întins pe o masă care se deplasează
în interiorul tomografului. El va rămâne singur în camera de examinare, dar va fi
sub observaţia atentă a personalului din camera de comandă. Este important ca
pacientul să rămână nemişcat şi să respecte comenzile pe care le aude prin
intercom, astfel încât investigaţia să se desfăşoare în cele mai bune condiţii,
iar imaginile obţinute să fie de cea mai bună calitate.
Rezultatul investigaţiei se va comunica medicului curant sau se va înmâna
pacientului, dar nu mai devreme de una-două zile. Medicul curant este cel care va
discuta cu pacientul rezultatul investigaţiei şi va stabili conduita terapeutică
ulterioară.

Succes!!!