Curs AI ID Management

CURS AUDIT INTERN ID
CUPRINS
Tutori:
Conf.univ.dr.Viorel AVRAM
Lect.univ.dr. Mariana BUNEA
Unitatea de învățare 1: NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Ce este Auditul Intern?......................................................................3

1.2. Tipuri de Audit Intern.........................................................................5
1.3. Probleme de discuție/Teste de evaluare/autoevaluare...................6
Unitatea de învățare 2: NORMALIZAREA ȘI CADRUL CONCEPTUAL AL

AUDITULUI INTERN
2.1 Normalizarea Auditului Intern în plan internațional și european...8

2.2 Normalizarea Auditului Intern în plan național................................11
2.3 Cum devenim auditori interni............................................................12
2.4 Teste de evaluare/autoevaluare........................................................13
Unitatea de învățare 3: ETICA PROFESIONALĂ A AUDITORILOR INTERNI
3.1 Introducere........................................................................................14
3.2 Etica in afaceri....................................................................................15
3.3 Codul etic national.............................................................................19
3.4 Principiile fundamentale ale eticii......................................................20
3.5 Teste de evaluare/autoevaluare........................................................25
1
Unitatea de învățare 4: GUVERNANȚA CORPORATIVĂ
4.1 Concept și definire a guvernanței corporative...............................26

4.2 Codul de guvernanta al BVB............................................................28
4.3 Modele de guvernanță corporativă in România............................32
4.4 Teste de evaluare/autoevaluare.....................................................33
Unitatea de învățare 5: CONTROLUL INTERN
5.1. Concept și definire a controlului intern...........................................34

5.2. Elementele componente ale sistemului de control intern............36
5.3. Modele de control intern................................................................38
5.4. Managementul riscurilor în cadrul sistemului de control intern..41
5.5. Teste de evaluare/autoevaluare......................................................42
Unitatea de învățare 6: FUNCȚIA DE AUDIT INTERN
6.1. Organizarea funcției de audit intern în cadrul unei

organizații.......................................................................................43
6.2. Carta auditului intern, planul de audit, manualul de proceduri interne
........................................................................................................46
6.3. Responsabilitățile șefului departamentului de audit intern........47
6.4. Teste de evaluare/autoevaluare....................................................47
Unitatea de învățare 7: MISIUNEA DE AUDIT INTERN
7.1. Introducere.....................................................................................48
7.2. Etapele misiunii de audit intern.....................................................48
7.3. Teste de evaluare/autoevaluare.....................................................52
8. Bibliografie........................................................................53
2
Unitatea de învățare 1: NOTIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Ce este Auditul Intern?

1.2. Tipuri de Audit Intern
1.3. Probleme de discuție/Teste de evaluare/autoevaluare
1.1. Ce este Auditul Intern?

Scopul Auditului intern este de a concura, alaturi de celelalte functii, la
atingerea obiectivelor unei organizatii. Astfel, auditul intern trebuie să ajute
organizația să își atinga obiectivele. Totodată, orice obiectiv, indiferent de
orizontul de timp la care se referă, este supus unor evenimente, circumstanțe
care ar putea să îi pericliteze îndeplinirea lui.
Există o serie de riscuri inerente pe care nu le putem elimina integral oricâte
măsuri de protecție ar fi luate. Dar, ce este riscul?
Riscul reprezintă un set de circumstante sau evenimente care pot interveni si
pune in pericol realizarea unui obiectiv.
Cine este responsabil de stabilirea și îndeplinirea obiectivelor la nivelul unei
organizații? Așa cum, în viața personală a fiecăruia dintre noi, suntem
responsabili pentru deciziile luate, la nivelul unei organizații managementul
este principalul responsabil pentru stabilirea și realizarea obiectivelor.
1. STABILIREA OBIECTIVELOR
2. IDENTIFICAREA RISCURILOR =>Functia:MANAGEMENTUL RISCURILOR
3. ASIGURAREA MASURILOR DE CONTROL=>Functia: CONTROL INTERN
3
4. MONITORIZAREA CONTROLULUI=>Functia: AUDIT INTERN
Managementul riscurilor are misiunea de a examina in permanenta
activitatile organizatiei cu scopul de a identifica riscuri noi sau modul in care
au evoluat acestea in timp.
Pentru a se asigura ca masurile de control intern sunt suficiente, eficiente si
eficace in prevenirea si atenuarea riscurilor ce ameninta realizarea obiectivelor
organizatiei => necesitatea unei functii independente de monitorizare si
evaluare continua a controlului intern.
Controlul intern este un proces prin care riscurile sunt ameliorate. ex:
casa…hoti/ societate: firma de paza, procese de control, state de salarii etc…
Se poate aprecia cu usurinta ca un risc poate fi ameliorat prin mai multe
masuri de control, dupa cum o masura de control poate preveni sau ameliora
mai multe riscuri. Din acest motiv, controlul intern la nivelul unei organizatii
este un sistem foarte complex.
Prin intermediul auditului intern, managementul urmarestesa se asigure ca
functia de control instituita functioneaza efficient, eficace si suficient pentrua
ameliora sau a elimina riscurile identificate.
Altfel spus, AUDITUL INTERN = “CAINELE DE PAZA” al managementului
ISA: Auditul intern furnizeaza managementului unei organizatii o opinie

independenta si obiectiva cu privire la faptul ca riscurile cu care se confrunta
organizatia sunt sau nu ameliorate la un nivel considerat acceptabil prin
controlul intern.
Independenta auditului intern impune stabilirea unei ierarhii in cadrul
organizatiei. Subordonarea departamentului de audit intern exclusive
consiliului de administratie, respective comitetul de audit.
Nivelul acceptabil = > in misiunea de evaluare a controlului intern si a efectelor
pe care deficientele acestuia le are asupra obiectivelor organizatiei, auditorul
intern va folosi drept criteriu de referinta apetitul pt risc al managementului.
4
1.2. Tipuri de Audit Intern
Audit Financiar: scopul misiunilor de audit financiar este de a examina

credibilitatea sistemului contabil si de informare financiara.
Diferenta majora intre auditul financiar extern si auditul financiar intern
consta in: credibilitatea si destinatarii raportului de audit.
o Opinia auditorilor interni este jalonata de apetitul pentru risc al
managementului,
o Opinia auditorilor externi are drept criteriu de referinta imaginea fidela
in relatie cu pragul de semnificatie
Auditul De Conformitate: aceasta misiune presupune evaluarea calitatii si

gradului de adecvare a sistemelor interne instituite intr o organizatie pentru
a se examina conformitatea acestora cu legile, regulamentele, politicile sau
procedurile aplicabile la un moment dat.
Spre exemplu, o misiune de audit de conformitate examineaza masura in
care activitatile privind resursele umane dintr- o organizatie sunt realizate
in conformitate cu legislatia in vigoare si cu politicile si strategia de personal
stabilite de management. Altfel spus, sunt puse fata in fata realitatile
(faptele) cu ceea c ear trebui sa fie conform legislatiei, politicilor, normelor
etc (baza legala).
Auditul Operational: presupune evaluarea critica a calitatii si a gradului de

adecvare a sistemelor, metodelor, resurselor si a procedurilor utilizate de
organizatie, a structurii organizationale comparative cu resursele alocate.
Spre exemplu, atunci cand o organizatie isi doreste implementarea unei
reforme sau restructurari, strategia de schimbare are la baza concluziile
5
formulate de auditoria interni in urma unei misiuni de audit
operational.Prin intermediul acestui tip de audit se identifica deficientele
organizationale, strategice etc. fiind astfel posibila identificarea
alternativelor de actiune si adoptarea unor masuri care sa corecteze
deficientele.
Auditul De Management: permite evaluarea actului managerial, a structurii

acestuia si a atitudinii managementului vis a vis de riscuri si control in
contextul obiectivelor organizatiei. In cadrul acestui tip de audit, auditoria
interni evalueaza actul managerial prin raportare la criteriile predefinite in
acest scop de catre organizatie. Este un tip de audit mai rar realizat.
Auditul De Eficacitate: adesea denumit si “value-for-money auditing

(VFM)”, presupune examinarea a 3 coordonate definitorii: eficienta,
eficacitate si economicitatea proceselor din cadrul organizatiei.
Eficacitatea vizeaza atingerea obiectivelor fixate;
Eficienta impune selectarea celor mai bune alternative sau resurse;
Economicitatea vizeaza evitarea pierderilor nenecesare.
1.3 Probleme de discuție/Teste de evaluare/autoevaluare
1. Analizaţi afirmaţiile de mai jos şi explicaţi cu argumente de ce sunt

adevărate sau false:
a) Auditorii interni nu pot fi niciodată independenţi deoarece sunt angajaţi
permanenţi ai organizaţiei ale cărei activităţi le auditează.
b) Obiectivul auditului intern este de a furniza asigurare că sistemul de control
intern al organizaţiei este eficace.
c) Auditorii interni identifică şi instituie măsurile de control aplicabile pentru
ameliorarea riscurilor la un nivel acceptabil pentru atingerea obiectivelor
organizaţiei.
6
d) Auditorii interni fac parte din echipa managerială
2. Ce este auditul intern?

3. Cine stabilestele obiectivele la nivelul firmei?
4. Ce este auditul financiar?
5. Ce este auditul de conformitate?
6. Ce este auditul operational?
7. Ce este auditul de management?
8. Ce este auditul de eficacitate?
7
Unitatea de învățare 2: NORMALIZAREA ȘI CADRUL CONCEPTUAL
AL AUDITULUI INTERN
2.1. Normalizarea Auditului Intern în plan internațional și european

2.2. Normalizarea Auditului Intern în plan național
2.3. Cum devenim auditori interni
2.4. Teste de evaluare/autoevaluare
2.1. Normalizarea auditului intern in plan international

Cine reglementeaza auditul intern pe plan international?
o Institutul Auditorilor Interni (The Institute of Internal Auditors- IIA); IIA
fondat în 1941 în SUA;
o Burse de valori si organisme de reglementare independente;
o Comisia Europeana (directiva a VIII-a include prevederi referitoare la
rolul auditului intern si al comitetelor de audit)
Cadrul conceptual al auditului intern (elaborat de IIA)
International Professional Practices Framework – IPPF declară misiunea
Auditului Intern ca fiind aceea de a spori si proteja valoarea organizaţională
prin oferirea de asigurare, consiliere şi cunoaştere profundă fundamentate pe
principii obiective bazate pe risc.
Cadrul conceptual este format din:
I. Promulgări obligatorii :
• Principiile fundamentale pentru practica profesională a auditului intern –
conformarea cu aceste principii este considerată a fi necesară şi esentială
pentru practica profesională a auditului intern.
8
Potrivit acestor principii, activitatea de audit intern:
Demonstrează integritate.
Demonstrează competență și conștiinciozitate profesională.
Este obiectivă și nu este supusă unor influențe nepotrivite
(independentă).
Este aliniată strategiilor, obiectivelor și riscurilor organizației.
Este poziționată corespunzător în cadrul organizației și dispune de
resurse adecvate.
Demonstrează calitate și îmbunătățire continuă.
Comunică eficient.
Furnizează asigurare bazată pe risc.
Are o cunoaștere detaliată, este proactivă și orientată către viitor.
Promovează îmbunătățirea organizațională.
• Definiţia auditului intern – precizează scopul, natura şi aria de cuprindere a
auditului intern. Definiția data de IIA este:
Auditul intern este o activitate independenta de asigurare obiectiva si de
consiliere, destinata sa adauge valoare si sa antreneze îmbunatatirea
activitatilor organizatiei. Ajuta organizatia în îndeplinirea obiectivelor sale
printr-o abordare sistematica si disciplinata în cadrul evaluarii si
îmbunatatirii eficacitatii proceselor de management al riscurilor, control si
guvernanţă.
• Codul etic - principiile şi aşteptările ce trebuie să guverneze comportamentul

indivizilor şi organizaţiilor care realizează audit intern.
9
 Standardele de audit intern - cuprind enunţuri ale cerinţelor de bază pentru
desfăşurarea activităţilor de audit intern şi evaluarea eficacităţii acestora,
precum şi interpretări prin care se clarifică termeni şi concepte.
Standardele de audit intern sunt structurate in 2 categorii principale:

1. standarde de calificare (Attribute Standards) - descriu caracteristicile şi
abilităţile cerute persoanelor şi organizaţiilor care practică auditul intern
(codificate cu seria 1000). Conţin patru clase principale:
o Misiune, competenţe şi responsabilităţi (1000)
o Independenţă şi obiectivitate (1100)
o Competenţă şi conştiinţă profesională (1200)
o Program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii (1300)
2. standarde de funcţionare sau performanţă (Performance Standards) care
detaliază natura activităţilor de audit intern şi criteriile calitative pentru
evaluarea serviciilor prestate de auditorii interni. Acestea conţin 7 clase
principale (codificate seria 2000):
o Gestionarea activităţii auditului intern (2000)
o Natura activităţilor de audit intern (2100)
o Planificarea misiunii (2200)
o Realizarea misiunii (2300)
o Comunicarea rezultatelor (2400)
o Monitorizarea evoluţiei post-audit (2500)
o Acceptarea riscurilor de către management (2600)
Atât standardele de calificare cât şi cele de funcţionare pot avea standarde de
implementare (ex 1130.A1, 1130.C1) care transpun standardele respective în
situaţia unor misiuni specifice.
10
II. Promulgări cu caracter de recomandare:
 Recomandari practice (Practice Advisories) - ajută auditorii interni în
aplicarea principiilor, definiţiei, codului etic şi a standardelor şi în
promovarea celor mai bune practici.
 Ghiduri practice (Practice Guides) - furnizează îndrumări detaliate
privind realizarea activităţii de audit intern. Includ detalieri ale
proceselor şi procedurilor, precum şi instrumente, tehnici, programe,
abordări, exemple
2.2. Normalizarea auditului intern in plan national

La nivel national:
 auditul intern în sectorul public: legea 672/2002 modificată ulterior
 auditul intern în sectorul bancar: Normele 17/2003 emise de BNR
 pentru societăţile comerciale, normalizarea auditului intern a fost
încredinţată CAFR, care începând din 2004, a asimilat în plan naţional
cadrul conceptual profesional elaborat de IIA.
Hotărârea CAFR nr. 88/2007: societăţile care sunt supuse auditului financiar
potrivit legii sau opţiunii acţionarilor, organizează activitate de audit intern
Entitățile care au obligația de a efectua audit statutar, deci și audit intern sunt:
- entitățile care depășesc criteriile de mărime stabilite de OMFP
1802/2014
- entitățile de interes public (entitățile cotate, instituțiile de credit, soc de
asigurare, soc financiare nebancare)
- entități cu sistem de administrare dualist.
11
2.3. Cum devenim auditori interni
Certificarea CIA (Certified Internal Auditor)
 Este acordată direct de Institutul Auditorilor Interni
 Singura certificare acceptată pe plan internaţional. Nu este o condiție
pentru ca cineva să poată practica auditul intern, dar este un mare atu, o
dovadă de profesionalism.
 Examenul este format din 4 părţi, fiecare parte conţinând 100 de întrebări
grilă cu mai multe variante de răspuns:
 Partea I – Rolul activităţii de audit în contextul guvernanţei, riscurilor şi
controlului intern
 Partea a II-a – Realizarea misiunii de audit intern
 Partea a III-a – Elemente de analiză a afacerilor şi tehnologia
informaţiilor
 Partea a IV-a – Abilităţi de conducere a afacerilor
 Condiţii pentru înscriere la examen:
 diplomă de licenţă,
 referinţe,
 minim 2 ani experienţă în auditul intern (diploma de master poate
înlocui 12 din cele 24 de luni cerute).
Certificarea CIA nu este o condiție obligatorie pentru desfășurarea de activități
de audit intern in Romania.
Potrivit legii 162/2017, responsabilii cu organizarea si coordonarea activității
de AI (directorul departamentului de AI) trebuie să fie auditori financiari activi
înregistrați în Romania (= membri activi ai CAFR, autorizați de Autoritatea
pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar)
12
Pentru a deveni auditor financiar, în România, există 2 alternative:
1) Examen de admitere in stagiu la ASPAAS, parcurgerea stagiului de minim
3 ani, apoi examen de competență profesională. Cei care au promovat
acest examen se înscriu ca membri ai CAFR si din acest moment pot
desfășura activități de audit financiar.
2) Parcurgerea examenelor ACCA
1. Cine reglementeaza auditul intern pe plan international?

2. Care sunt, potrivit codului conceptual, promulgarile obligatorii? Care este
rolul acestora?
3. Care sunt, potrivit codului conceptual, promulgarile cu caracter de
recomandare? Care este rolul acestora?
4. Care sunt actele normative care normalizeaza auditul intern la nivel
national?
5. Care sunt etapele pentru a obtine certificarea CIA?
6. Cum devenim auditori financiari in Romania?
13
Unitatea de învățare 3: ETICA PROFESIONALĂ A AUDITORILOR
INTERNI
3.1. Introducere
3.2. Etica in afaceri
3.3. Codul etic internațional
3.4. Principiile fundamentale ale eticii
3.1. Introducere
Federația Internațională a Contabililor (IFAC) servește interesul public prin
contribuirea la dezvoltarea unor organizații, piețe și economii puternice și
durabile.
Aceasta pledează pentru transparența, responsabilitatea și comparabilitatea
raportării financiare; ajută la dezvoltarea profesiei contabile; și face cunoscute
importanța și valoarea contabililor pentru infrastructura financiară globală.
Înființată în 1977, IFAC cuprinde în prezent peste 175 de membri și asociați din
peste 130 de țări și jurisdicții, reprezentând aproximativ 3 milioane de contabili
din practica publică, educație, servicii de stat, industrie și comerț.
In timp ce membrii individuali ai unei profesii contabile au obligatia de a servi
interesul public, organismele profesionale au o responsabilitate specifica si un
rol esential care se regasesc in cele trei comandamente fundamentale ale
organismelor profesionale:
 – educatia: asigurarea unei dezvoltari profesionale continue a
membrilor lor;
 – etica: comportamentul deontologic al membrilor lor;
 – calitatea: certificarea calitatii serviciilor oferite de membrii lor.
14
Un cod de conduitã este în general definit de profesioniști ca un ansamblu de
principii profesionale de eticã ce reglementeazã exercițiul profesional al unor
activitãți.
Conform directivelor europene privind serviciile, un cod de eticã trebuie sã

includã, în funcție de specificul fiecãrei profesiuni, atât modalitãțile de
comunicare comerciale referitoare la profesiile reglementate, cât și regulile
referitoare la condițiile de exercitare a activitãților profesioniștilor ca reguli
deontologice vizând sã garanteze în mod deosebit independența,
imparțialitatea și secretul profesional.
Stabilirea de principii și reguli etice și monitorizarea însușirii și respectãrii

acestora de cãtre toți profesioniștii contabili constituie una din atribuțiile de
bazã ale organismului profesional.
3.2. Etica in afaceri

Originea cuvântului “ETICĂ” - provine din limba greacă, respectiv din:
 ETHOS (Homer), care însemna primordial, locul natal, obiceiuri, caracterul
unui individ
 ETHIKE (Aristotel), reprezentând ştiința cunoaşterii.
15
16
17
18
În derularea relaţiilor activitatii, sunt esenţiale
3.3. Codul etic national

Codului etic naţional este structurat în trei secţiuni după cum urmează :
Partea A– (sau secţiunea 100 ) Aplicarea generală a Codului, conţine:
Sectiunea 100 – Introducere si principii fundamentale
Sectiunea 110 – Integritatea
Sectiunea 120 – Obiectivitatea
Sectiunea 130 – Competenta profesionala si prudenta
Sectiunea 140 – Confidentialitatea
Sectiunea 150 – Conduită profesională (profesionalismul)
Partea B ( sau sectiunea 200 ) – Destinată profesioniştilor contabili în practica
publică
Partea C (sau sectiunea 300 ) – Destinată profesioniştilor contabili angajati
19
3.4. Principiile fundamentale ale eticii
1) Integritatea
• Este conceptul care stă la baza încrederii în această categorie profesională.
Lipsa integrităţii ar pune sub semnul întrebării respectarea tuturor celorlalte
valori etice.
• Regulile de conduită:
- îşi desfăşoară activitatea cu onestitate, profesionalism şi
responsabilitate;
- respectă legislaţia în vigoare şi comunica public potrivit cerinţelor
legii şi ale profesiei
- nu iau parte, cu bună ştiinţă, la activităţi ilegale şi nu se implică în
acte ce pot discredita profesia sau organizaţia
- respectă şi contribuie la atingerea obiectivelor etice şi legitime ale
organizaţiei.
20
2) Obiectivitatea
• Auditorii interni trebuie să manifeste cel mai înalt nivel de obiectivitate
profesională în colectarea, evaluarea şi comunicarea informaţiilor cu
privire la activitatea sau procesul aflate în curs de examinare. Nu trebuie
să se lase influenţaţi de propriile interese sau de alte persoane.
- să nu ia parte la activităţi şi să nu stabilească relaţii personale care
pot afecta sau se presupune că afectează exprimarea unei opinii
independente. Acestea includ activităţile sau relaţiile personale
care pot fi în conflict cu interesele organizaţiei.
- să nu accepte nimic ce afectează sau ar putea fi privit ca afectând
judecata lor profesională;
- să comunice toate aspectele semnificative cunoscute care, dacă ar
rămâne necunoscute ar prejudicia calitatea raportărilor lor.
Independenta si obiectivitatea
- Standardul 1100 - Independenţă şi obiectivitate - Activitatea de audit
intern trebuie să fie independentă, iar auditorii interni trebuie să-şi
desfăşoare activitatea cu obiectivitate.
- Independenţa = absenţa condiţiilor care ameninţă capacitatea
auditului intern de a-şi realiza responsabilităţile într-o manieră
nepărtinitoare.
- Obiectivitatea = o atitudine mentală de imparţialitate care le permite
auditorilor să îşi realizeze angajamentele astfel încât să creadă în
produsul muncii lor şi să nu facă compromisuri în privinţa calităţii.
21
Standardul 1110 – Independenţa organizaţională - Conducătorul
departamentului de audit intern trebuie să raporteze în cadrul entităţii unui
nivel ierarhic care să-i permită îndeplinirea responsabilităţilor de audit intern.
Independenţa organizaţională se atinge în mod efectiv atunci când
conducătorul executiv al auditului raportează, din punct de vedere funcţional,
consiliului.
Independența organizațională este favorizată atunci când există o dubla relatie
de raportare a auditului intern: raportare functionala catre consiliu si raportare
administrativa catre conducerea executiva
Raportarea funcţională către consiliu – presupune ca acesta:
• să aprobe carta auditului intern
• să aprobe planul de audit intern bazat pe riscuri
• să aprobe bugetul şi resursele pentru auditul intern
• să i se comunice de către directorul departamentului de audit intern
rezultatele activităţii de audit intern
• să aprobe deciziile privind numirea sau demiterea conducătorului executiv al
auditului
• să aprobe compensaţiile anuale şi modificările de salariu ale conducătorului
executiv al auditului
Raportarea administrativă către CEO – pentru a asigura o utilizare economică
şi eficientă a resurselor departamentului de audit intern facilitează operaţiunile
de zi cu zi ale activităţii de audit intern. Include:
• bugetare
• administrarea resurselor umane
• comunicarea internă şi fluxurile de informaţii
• administrarea politicii interne şi procedurilor organizaţiei
22
• nu trebuie să aibă autoritate asupra întinderii activităţii sau raportării
rezultatelor
Factori ce ameninta obiectivitatea:
 Presiunea sociala
 Interesul economic
 Relatiile personale
 Familiaritatea
 Autoverificarea
 Intimidarea
Masuri ce pot reduce sau elimina amenintarile asupra obiectivitatii:
 Stimulente (recompense, disciplina)
 Folosirea echipelor
 Rotatia auditorilor
 Pregatirea profesionala
 Supervizarea/verificarea
 Evaluarile interne si externe ale calitatii auditului intern
 Politicile de angajare
 Outsoucingul
3) Confidenţialitatea
• Auditorii interni trebuie să respecte valoarea şi drepturile de proprietate
asupra informaţiilor pe care le primesc în exercitarea profesiei lor.
- auditorii interni trebuie să manifeste prudenţă în utilizarea
informaţiilor obţinute în timpul exercitării profesiei lor.
23
- nu au voie să utilizeze informaţiile în scop personal (obţinerii de
beneficii personale) sau în vreun mod ce ar fi contrar legii sau în
detrimentul obiectivelor legitime sau etice ale organizaţiei.
Excepţii: .....
4) Competenţa profesională
Presupune ca auditorii interni să deţină cunoştinţele, abilităţile şi
experienţa necesare în furnizarea serviciilor de audit intern. Regulile de
conduită:
- auditorii interni vor accepta să se implice numai în acele misiuni
pentru care au cunoştinţele, competenţele şi experienţa necesare
- dovedesc profesionalism prin realizarea misiunilor lor în conformitate
cu standardele internaţionale de audit intern
- trebuie să manifeste un interes continuu şi să acţioneze în sensul
îmbunătăţirii competenţelor, eficacităţii şi calităţii serviciilor prestate
de ei.
Individuală – a auditorului intern:
• Aplicarea normelor, procedurilor şi tehnicilor de audit
• Cunoaşterea principiilor şi tehnicilor contabile
• Înţelegerea principiilor de management pentru a putea
identifica devierile semnificative de la bunele practici în
afaceri.
• Cunoaşterea principiilor de bază din contabilitate,
economie, fiscalitate, drept, finanţe, metode de analiză
şi evaluare, tehnologia informaţiei pentru a putea
recunoaşte existenţa sau eventualitatea unor probleme.
• Bune abilităţi relaţionale şi de comunicare
24
Colectivă – responsabilitatea şefului departamentului de audit intern:
• Desemnarea membrilor echipei
• Consiliere şi asistenţă de specialitate
• Programe de formare profesională continuă, de
monitorizare şi asigurare a calităţii activităţii de audit
intern
3.5.Teste de evaluare/autoevaluare
1.De ce este necesara existenta unui Cod etic la nivel national?

2. Care este originea cuvantului etica?
3. Legatura dintre etica si calitate.
4. Definiti integritatea
5. Definiti confidentialitatea. Dati exemple de exceptii.
6. Definiti principiul obiectivitati
7. Definiti competenta profesionala.
8. Care sunt factorii care pot reprezenta amenintari la adresa
obiectivitatii auditorului?
9. In ce constau raportarea functionala si respectiv raportarea
administrativa a activitatii de audit intern.
25
Unitatea de învățare 4: GUVERNANȚA CORPORATIVĂ
4.1. Concept și definire a guvernanței corporative

4.2. Codul de guvernanta al BVB
4.3. Modele de guvernanță corporativă in România
4.1. Concept și definire a guvernanței corporative
Guvernanța corporativă este un complex de procese, practici, politici, cadru

de reglementare, cu impact asupra conducerii, administrării și controlului
unei companii.
Guvernanța corporativă are un rol important în protejarea intereselor

acționarilor, întrucât sprijină maximizarea valorii deținerii în companie pe
termen lung, și în stimularea atenției investitorilor asupra companiei, prin
transparentizarea și eficientizarea activităților și proceselor din cadrul
companiei, întrucât investitorii au nevoie de informații corecte, de calitate și
diseminate la timp pentru a putea lua decizii de investiție.
Guvernanta corporativa: arta oamenilor de a conduce si organiza o afacere.

Guvernanţa corporativă este un concept care preocupă în ultimul timp din ce
în ce mai mult profesia contabilă. Guvernanţa corporativă oferă un grad mai
mare de asigurare asupra faptului că la nivelul entităţii este implementat un
sistem de control eficient, garantând astfel că afacerea este condusă în
interesul investitorilor (engl., shareholders) şi al părţilor interesate (engl.,
stakeholders).
Guvernanţa corporativă reprezintă un ansamblu de „reguli ale jocului” prin
care companiile sunt gestionate intern şi supervizate de consiliul director, cu
scopul de a proteja interesele tuturor părţilor participante (Feleagă et al.,
2011), însă şi indică repartizarea drepturilor şi responsabilităţilor între diferiţii
participanţi într-o companie şi precizează regulile şi procedurile pentru luarea
unor decizii corecte pentru entitate. În acest fel, guvernanţa corporativă
26
furnizează structura prin care sunt stabilite obiectivele unei companii şi
mijloacele de atingere a acestora, precum şi monitorizarea performanţei.
Pe de altă parte, Institutul Auditorilor Interni (IIA) (2003) defineşte guvernanţa
corporativă ca fiind un ansamblu de proceduri utilizate de reprezentanţii
părţilor interesate ale companiei pentru a oferi o privire de ansamblu asupra
riscului şi procedurilor de control administrate de management.
Monitorizarea riscurilor organizaţionale şi asigurarea că aceste controale
diminuează riscurile contribuie direct la atingerea obiectivelor şi menţinerea
valorii organizaţiei.
O altă definiţie ne prezintă guvernanţa ca fiind „modul prin care furnizorii de
capital se asigură că îşi vor primi remuneraţia pentru investiţia făcută”,
referindu-se la modul în care companiile se angajează în mod credibil să
returneze fondurile oferite de investitori şi să atragă finanţare în continuare
(Dragomir, 2012).
Guvernanţa corporativă se referă la promovarea corectitudinii, transparenţei
şiresponsabilităţii la nivel de companie.
Atunci când apelează la pieţele de capital pentru a obţine finanţare,
managementul întreprinderii se confruntă cu o problemă dificilă de
angajament:
 cum să fie garantaţi investitorii că au fost selectate cele mai reuşite
proiecte?
 au fost depuse suficiente eforturi pentru a dezvolta întreprinderea?
 informaţia relevantă a fost dezvăluită în mod corespunzător? şi nu în cele
din urmă:
 cum să fie remuneraţi investitorii?
Hofstetter (2002) defineşte guvernanţa corporativă ca fiind totalitatea

problemelor organizaţionale, structurale ale entităţii, care protejează direct
sau indirect acţionarii.Totodată, guvernanţa corporativă se preocupă de
problemele organizaţionale şi de control ale managementului.
Definiţia OECD cu privire la guvernanţa corporativă, redată în cele ce urmează,
prezintă o viziune mai echilibrată: „Guvernanţa corporativă este unul
dintre elementele cheie pentru îmbunătăţirea eficienţei şi creşterii
economice, precum şi pentru extinderea încrederii investitorilor. Guvernanţa
corporativă implică un set de relaţii instituite între managementul companiei,
consiliului său de administraţie şi acţionari. Guvernanţa corporativă
furnizează de asemenea, o structură prin care obiectivele companiei sunt
27
stabilite, iar mijloacele de atingere a acestora, precum şi de monitorizare a
performanţelor sunt determinate.
O guvernanţă corporativă bună ar trebui:
 să motiveze suficient managementul şi consiliul de administraţie pentru
a atingeobiectivele de interes pentru companie şi acţionarii săi şi
 să faciliteze monitorizarea efectivă”.
OECD definește guvernanţa corporativă ca fiind sistemul prin care

companiile sunt conduse şi controlate, și se referă la modul în care sunt
împărţite responsabilităţile şi drepturile între actorii principali ai unei
entităţi. În ceea ce privește actorii entităţii, ne referim în primul rând
la Consiliul de Administraţie care are un rol important şi decizional într-o
entitate, managerii, acţionarii şi alte grupuri de interes.
4.2. Codul de guvernanta al BVB
In perspectiva OCDE guvernanta corporativa reprezinta sistemul prin care

companiile sunt conduse si controlate.
In 1999 au fost aprobate Principiile OECD privind administrarea corporatiilor,
care sunt prezentate astfel ca fiind unul dintre cei 12 piloni de baza ai
stabilitatii financiare internationale si care au servit ca punct de referinta la
realizarea unei colectii de coduri nationale privind guvernanta corporativa.
Ele se concentreaza in primul rand asupra societatilor tranzactionate pe pietele
reglementate , dar abordeaza de asemenea problemele referitoare la
societatile cu actionariat mare, dar care nu sunt listate.
Aceste principii au in vedere:
drepturile actionarilor si protejarea acestora,
tratamentul echitabil al tuturor actionarilor, inclusiv al celor minoritari si
straini,
rolul si dreptul stakeholders,
transparenta informatiilor si diseminarea lor prompta,
responsabilitatile Consiliului de Administratie si ale conducerii executive.
Printre beneficiile implementarii acestor standarde se numara:
 utilizarea eficienta a resurselor,
 scaderea costului capitalului pentru firme,
 cresterea increderii investitorilor datorita diminuarii sensibile a atitudinii
discretionare a managerilor si
28
 reducerea nivelului coruptiei.
In esenta, conceptul de guvernanta corporativa ea se refera la modul de

impartire al drepturilor si responsabilitatilor intre categoriile de participanti
la activitatea firmei, cum ar fi Consiliul de Administratie, managerii,
actionarii si alte grupuri de interes, specificandu-se cum sunt luate deciziile
privind activitatea companiei si cum se monitorizeaza performantele
financiare.
Conceptul pare sa capete doua dimensiuni:
1. dimensiunea comportamentala (se refera la modul in care
interactioneaza managerii unei companii, actionarii, angajatii, creditorii,
clientii si furnizorii, statul si alte grupuri de interes in cadrul strategiei
generale a companiei) si
2. dimensiunea normativa (care se refera la setul de reglementari in care
se incadreaza aceste relatii si comportamente -legea societatilor
comerciale, legea valorilor mobiliare si a pietelor de capital, legea
falimentului, legea concurentei, cerinte ale cotarii la bursa).
Începând cu anul 2016, companiile listate aplică noul Cod de Guvernanță

Corporativă al Bursei de Valori București.
Codul de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București este un set de
principii și recomandări pentru companiile ale căror acțiuni sunt listate pe Piața
Reglementată. Scopul Codului este de a crea în România o piață de capital
atractivă la nivel internațional, în baza celor mai bune practici, a transparenței
și încrederii. Codul încurajează companiile să construiască o relație puternică
cu acționarii lor și cu stakeholderii, să comunice în mod eficient și transparent,
și să manifeste deschidere față de toți investitorii potențiali.
Acest nou Cod inlocuieste Codul initial care a fost emis in anul 2001 si revizuit
in anul 2008. Schimbarea cu noul Cod a aparut din dorinta de a tine cont de
lecțiile învățate din aplicarea primelor versiuni ale Codului și din schimbarea
cadrului juridic din România și din Europa, precum și de noile aspirații ale
societății și ale stakeholderilor cu privire la obligațiile și conduita companiilor.
Obiectivul Codului de Guvernanță Corporativă al Bursei de Valori București
este de a spori încrederea în companiile listate, prin promovarea unor
standarde de guvernanță corporativă îmbunătățite în aceste companii.
Bursa de Valori București menține un mecanism bazat pe principiul “aplici sau
explici”, prin care se transmit în piață informații clare, exacte și actuale despre
respectarea regulilor de guvernanță corporativă de către companiile listate.
29
Elementele centrale ale acestui Cod sunt accesul la informații al investitorilor și
protejarea drepturilor acționarilor. Codul încearcă să nu impună companiilor
listate obligații excesive care ar putea depăși beneficiile, dar credem cu tărie că
eforturile de satisfacere a așteptărilor investitorilor generează avantaje atât
pentru companii, cât și pentru conducerea acestora. Prin urmare, fiecare
companie listată trebuie să urmărească respectarea tuturor prevederilor din
Cod. Rolul unei bune guvernanțe este de a facilita o conducere antreprenorială
bună și eficientă, care poate să asigure succesul pe termen lung al companiei.
Companiile vor include o declarație de guvernanță corporativă în raportul
anual, într-o secțiune distinctă, care va cuprinde o autoevaluare privind modul
în care sunt îndeplinite “prevederile care trebuie respectate”, precum și
măsurile adoptate în vederea respectării prevederilor care nu sunt îndeplinite
întru totul.
Toate cazurile de nerespectare de către o companie a unei prevederi din
secțiunile Codului intitulată “Prevederi care trebuie respectate” vor fi
raportate pieței sub forma unui raport curent conform Codului BVB - Operator
de Piață.
O versiune simplificată de Cod de Guvernanță este aplicabilă companiilor
listate pe piața AeRO, piața de acțiuni din cadrul sistemului alternativ de
tranzacționare al Bursei de Valori București, tot începând cu anul 2016.
Principiile Codului vor adăuga acestui sistem noi valențe, cu scopul de a
construi o piață cât mai atractivă pentru investitori, crescând nivelul de
transparență și încredere pentru companiile listate. De asemenea, vor încuraja
companiile să creeze o legătură mai stransă cu acționarii și o deschidere câtre
toți investitorii potențiali.
Obligații ale companiilor către acționari
Raportarea adecvată a practicilor de guvernanță corporativă oferă

investitorilor informațiile necesare pentru a le câștiga și spori încrederea. Bursa
de Valori București consideră că acționarii companiilor sunt îndreptățiți să aibă
acces la aceste informații. În plus, există o probabilitate mai ridicată ca
investitorii care au încredere în modul în care o companie este condusă și
controlată, respectiv în practicile de guvernanță ale acesteia, să rămână sau să
devină acționari.
Pentru companiile listate, există trei medii diferite de raportare a informațiilor
privind guvernanța corporativa care constituie baza pentru monitorizarea și
aplicarea Codului, și anume:
30
 O declarație de guvernanță corporativă în raportul anual. De regulă,
declarația de guvernanță corporativă include următoarele elemente:
Declarația privind conformitatea cu Prezintă modul în care compania respectă
Codul prevederile Codului și explică în mod adecvat
abaterile acesteia de la Cod.
Componența Consiliului Include numele și experiența membrilor

Consiliului și ale directorilor executivi, data primei
desemnări, durata mandatului, statutul
(executiv/neexecutiv, independent).
Responsabilitățile și activitățile Rapoarte descriptive din partea Președintelui

Consiliului și ale comitetelor Consiliului și președinților comitetelor cu privire la
Consiliului activitățile acestora în cursul anului care face
obiectul analizei și modul în care au fost
îndeplinite responsabilitățile stabilite în
regulamentele interne.
Raportul privind remunerarea Prezintă implementarea politicii privind

remunerarea directorilor executivi ai companiei și
a membrilor Consiliului;
Risc și control intern Descrierea caracteristicilor principale ale

sistemelor de gestiune a riscurilor și control
intern, inclusiv ale funcției de audit intern, și
evaluarea eficienței acestora.
Acționari Organizarea și atribuțiile principale ale adunării

generale a acționarilor; identificarea acționarilor
semnificativi; descrierea drepturilor acționarilor și
informarea cu privire la orice restricții privind
drepturile de vot.
 Secțiunile privind relația cu investitorii de pe pagina de internet. Acestea

includ informații esențiale actualizate privind guvernanța și oferă acces
la documentele care reglementează guvernanța companiei (de ex. actul
constitutiv, termenii de referință ai Consiliului și ai comitetelor
Consiliului);
 Rapoartele curente către BVB care informează participanții din piață cu
privire la schimbările la nivelul conformității cu Codul de la publicarea
ultimei declarații de guvernanță corporativă și cu privire la informațiile
31
de guvernanță corporativă relevante pentru piață (de ex. schimbarea
președintelui Consiliului).
Informațiile privind guvernanța sunt raportate în mod periodic prin intermediul
declarației de guvernanță corporativă din cadrul raportului anual și actualizate
în permanență prin intermediul rapoartelor curente și paginii de internet.
4.3. Modele de guvernanță corporativă in România
In Romania, modelele de guvernanta au fost introduse de Legea societatilor

comerciale -31/1990:
1. modelul unitar;
2. modelul dualist
1. sistemul unitar (administrarea societăţii este realizată de consiliul de

administraţie). Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
- separaţie între funcţia neexecutivă, de control (administrator neexecutiv)
şi cea executivă (directori) – separaţie obligatorie, în cazul societăţilor pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale
de audit;
- consiliul de administraţie are o serie de competenţe de bază care, pe de o
parte, nu îi pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării
generale a acţionarilor şi pe care, pe de altă parte, consiliul nu le poate
delega directorilor societăţii;
- în cazul delegării funcţiei executive către directori, administratorii
neexecutivi constituie majoritatea în Consiliul de administraţie;
- noţiunea de director reprezintă administratorul sau persoana din afara
Consiliului de administraţie căreia i-au fost delegate din partea Consiliului
de administraţie atribuţii de conducere a societăţii;
- număr minim de administratori (în cazul societăţilor pe acţiuni ale căror
situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale de auditare);
- prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor se
poate prevedea că unul sau mai mulţi membri ai consiliului de administraţie
trebuie să fie independenţi;
- crearea de comitete consultative în cadrul consiliului de administraţie (ex.
comitet de audit, comitet de remuneraţie) – comitetul de audit este
obligatoriu pentru societăţile supuse auditării; comitetul de audit include un
administrator independent, aşadar societăţile supuse obligaţiei de auditare,
aşadar consiliul de administraţie al societăţilor pe acţiuni obligate la
auditare trebuie să aibă şi un administrator independent;
32
- raporturile dintre societate şi administratori (directori sau administratori
neexecutivi) sunt guvernate de regulile mandatului, neputându-se încheia
pentru îndeplinirea acestui mandat un contract de muncă.
2. Sistemul dualist (administrarea societăţii este realizată de Directorat şi

Consiliul de Supraveghere). Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
a. Directoratul
- membrii directoratului sunt numiţi de consiliul de supraveghere; ei nu pot
fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere;
- membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul de
supraveghere, sau dacă se prevede astfel în actul constitutiv, de către
adunarea generală a acţionarilor;
- asigură, în exclusivitate, conducerea societăţii pe acţiuni;
- exercită funcţia de reprezentare legală;
b. Consiliul de supraveghere:
- membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către adunarea
generală a acţionarilor;
- numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin actul
constitutiv, ne putând fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11;
- membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de adunarea
generală a acţionarilor ;
- membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai
directoratului; în cadrul consiliului de supraveghere pot fi create comitete
consultative (ex.: audit, remunerare, nominalizare); în cazul societăţilor pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii legale
de auditare financiară, crearea unui comitet de audit în cadrul consiliului de
supraveghere este obligatoriu.
1. Cum poate fi definite guvernanta corporativa?

2. Definiţia OECD cu privire la guvernanţa corporativă
3. Principiile codului de guvernata al BVB
4. Caracteristicile modelului de administrare unitara
5. Caracteristicile modelului de administrare dualista
6. Diferentele dintre cele doua modele de administrare
33
Unitatea de învățare 5: CONTROLUL INTERN
5.1. Concept și definire a controlului intern

5.2. Elementele componente ale sistemului de control intern
5.3. Modele de control intern
5.4. Managementul riscurilor în cadrul sistemului de control
intern
5.1. Concept și definire a controlului intern
Controlul intern este indisolubil legat de afaceri și de știința contabilității.

De-a lungul istoriei, schimburile comerciale interne și internaționale au
cunoscut o dezvoltare exponențială, fapt ce a condus la creșterea complexității
controlului intern, la apariția unor noi metode și tehnici de verificare a
afacerilor.
Literatura de specialitate a prezentat primele modele de control intern din
perioada sumeriană (3600 –3200 Î.C), precum și apariția și dezvoltarea
controlului intern în Egipt, Persia, Imperiul Roman și cel Grecesc, în evul mediu
până în epoca modernă.
Latinii utilizau expresia „contra rolus”, prin care înţelegeau „verificarea unui act
duplicat după original”. Din punct de vedere semantic, controlul reprezintă o
„analiză permanentă sau periodică a unei activităţi, a unei situaţii pentru a
urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire”.
Paul Grady definește controlul contabil intern care cuprinde planul de
organizare și procedurile coordonate utilizate în cadrul activității pentru
- (1) protejarea activelor de la pierderi prin fraudă sau erori neintenționate,
-(2) verificarea corectitudinii și fiabilitatății datelor contabile pe care
managementul le folosește în luarea deciziilor, și
- (3) promovarea eficienței operaționale și încurajarea aderenței la politicile
adoptate în sectoarele în care departamenele contabile și financiare au
responsabilități directe sau indirecte.
Kenneth Most analizează documentele din epoca sumeriană, concluzionând că
documentele recapitulative erau întocmite de scribi și conțineau semne (bife,
puncte, remarci, cercuri) care dovedeau efectuarea verificărilor. Richard Brown
34
și Williard E. Stone au prezentat în lucrările lor evoluția controlului intern în
diferite epoci istorice.
Analiza conceptului de control, așa cum este prezentat în lucrările de
specialitate, ne conduce la ideea că acesta este un atribut al managementului
organizației, utilizat pentru stabilirea realității operațiunilor, corectarea erorilor
și evitarea fraudei.
Definiția controlului intern enunțată de COSO (Comitetul de Sponsorizare al
Organizaţiilor) în anul 1992 a reprezentat prima încercare importantă de a
defini controlul intern.
Conform documentului " Controlul intern –un cadru integrat ", elaborat de
COSO, controlul intern reprezintă "un proces efectuat de Consiliul de
administraţie, conducere şi întregul personal al entităţii, menit să furnizeze o
asigurare rezonabilă cu privire la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei, având în
vedere:
- eficacitatea şi eficienţa operaţiilor;
- realitatea rapoartelor financiare;
- conformarea cu legile şi cu regulamentele aplicabile."
Această definiție a reprezentat o schimbare majoră în controlul intern al
companiilor din statele Unite ale Americii, care a fost continuată de
amendamentul Sarbanes – Oxley. Acest amendament a fost adoptat în 2002 pe
fondul scandalurilor financiare din perioada 1990 – 2000, conducând la crearea
unui organism de reglementare în domeniul contabilitații și auditului.
Standardele elaborate au condus la schimbări majore în relația auditorilor
externi cu firmele auditate, cu efecte asupra mediului de control intern al
auditatului.
În România, după 1989, o primă definiție a controlului intern este dată de
Ordonanța Guvernului 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar
preventiv , care definește la art.2 lit.i controlul intern ca " ansamblul măsurilor
întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu privire la structurile
organizatorice, metodele, procedurile şi sistemele de control şi de evaluare,
instituite în scopul:
- realizării atribuţiilor la un nivel calitativ corespunzător şi îndeplinirii cu
regularitate, în mod economic, eficace şi eficient, a politicilor adoptate;
- respectării legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
- protejării activelor şi resurselor;
- efectuării şi menţinerii de înregistrări contabile corecte şi complete;
- furnizării la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea
deciziilor conducerii".
35
Totodată ordonanța stipulează la art. 3 obiectivele generale ale controlului
intern, iar la art. 4 cerințele generale și specifice ale acestuia. Trebuie
menționat faptul că prin Legea 234/2010 se înlocuieşte, în tot cuprinsul
ordonanţei 119/1999, sintagma "control intern" cu sintagma "control
intern/managerial".
Controlul intern, sub aspectul misiunii sale, reprezintă o componentă
intrinsecă a managementului, fiind o activitate specific umană, deosebit de
utilă ce serveşte atât conducerii, partenerilor de afaceri, instituţiilor publice cât
şi populaţiei.
Activităţile de control intern sunt componente ale procesului de gestiune care
permite entităţii să îşi urmărească realizarea obiectivelor propuse. După 2007,
pe fondul crizei economice şi financiare, controlul a evoluat şi evoluează
continuu atât prin perfecţionarea sistemelor de organizare şi management, cât
şi ca răspuns la permanenta dezvoltare a mediului în care funcţionează.
5.2. Elementele componente ale sistemului de control intern
Literatura de specialitate prezintă un sistem de control intern ca fiind compus

din două elemente : mediul de control şi sistemul de proceduri şi politici.
Prin elaborarea acestora auditorul trebuie să se asigure că entitatea auditată
respectă reglementările legale aplicabile și că obiectivele stabilite sunt
fundamentate corect pe baza informațiilor pertinente și realizate eficient,
eficace și sistematic.
Din punct de vedere contabil, procedurile și politicile adoptate trebuie să
confirme integritatea, exactitatea şi realitatea înregistrărilor contabile, ceea
ce va conduce la întocmirea corectă şi la timp a situaţiilor financiare.
De asemenea, pri mediul de control și politicile implementate la nivelul
organizației se urmărește protejarea activelor, protejarea informațiilor,
prevenirea şi detectarea fraudelor şi a erorilor.
Procedurile de control reprezintă acele politici şi proceduri ce completează
mediul de control, pentru realizarea obiectivelor specifice.
Printre cele mai importante proceduri de control enumerăm:
• verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor;
• controlul şi aprobarea documentelor;
• verificarea conturilor sintetice şi a balanţelor de verificare;
• limitarea accesului direct la înregistrări;
• compararea datelor interne cu informaţii din surse externe;
36
• analiza rezultatelor obținute prin compararea cu prevederile din bugetul de
venituri și cheltuieli.
În cadrul unei organizații, managementul este cel care stabilește formele de
control intern aplicabile organizației.
Acestea pornesc de la autocontrolul activității de către fiecare angajat, de la
controlul mutual ajungând la controlul ierarhic efectuat pe fiecare nivel al
organizației.
În afara acestor forme, managementul poate stabili și alte forme de control,
unele fiind reglementate prin lege (controlul financiar preventiv, controlul
managerial), altele presupunând costuri suplimentare( controlul de calitate,
controlul administrativ).
Un sistem de control intern este operațional dacă prezintă următoarele
caracteristici:
➢ structură organizatorică bine definită
➢ verificări interne corespunzătoare
➢ confirmarea activităților
➢ desfășurarea activităților numai pe baza documentelor oficiale
➢ autorizarea
➢ verificarea sistemului de control intern de către auditul intern
➢ competența salariaților.
Organizația trebuie să utilizeze numai documente oficiale în activitatea sa.

Autorizarea presupune activități cum ar fi:
- accesul la active numai pentru salariații autorizați;
- efectuarea cheltuielilor numai după autorizare;
- contabilizarea veniturilor și cheltuielilor de persoane autorizate.
Auditul intern are ca principală misiune evaluarea sistemului de control intern
al organizației, analiza modificărilor acestuia.
Organizația nu-și poate atinge obiectivele strategice dacă nu dispune de
personal competent, calificat, care își cunoaște atribuțiile și responsabilitățile.
Organizația trebuie să dispună de resursele necesare pentru a asigura o
salarizare corespunzătoare și un plan de pregătire profesională care să
conducă la motivarea salariaților.
37
5.3. Modele de control intern
Controlul intern reprezintă "un proces efectuat de Consiliul de administraţie,
conducere şi întregul personal al entităţii, menit să furnizeze o asigurare
rezonabilă cu privire la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei, având în vedere:
- eficacitatea şi eficienţa operaţiilor;
- realitatea rapoartelor financiare;
- conformarea cu legile şi cu regulamentele aplicabile."
Modelul care a revoluționat controlul intern și auditul intern la nivel global este
modelul COSO. Modelul COSO cuprinde 5 elemente esențiale:
1. mediul de control,
2. evaluarea riscurilor,
3. activități de control,
4. informare și comunicare,
5. monitorizare, reprezentate grafic în figura de mai jos:
Acestor cinci componente fundamentale ale controlului intern li se adaugă, în

accepţiunea lui Jacques Renard, în lucrarea sa intitulată „Teoria precum şi
practica auditului intern”, auditul intern.
Argumentul pentru includerea acestuia îl constituie faptul că acesta îşi aduce
contribuţia la îmbunătaţirea şi eficientizarea sistemelor de control intern,
managementul entităţii nefiind exonerat însă de responsabilităţile şi obligaţiile
38
acestuia în ceea ce priveşte atât descoperirea, cât şi prevenirea şi evitarea
apariţiei fraudelor şi a erorilor din sistem.
Acest model reliefează faptul că sfera de control, contextul de referinţă în care
există şi se manifestă controlul, reprezintă fundamentul (baza) oricărei
activităţi de monitorizare.
Aceasta trebuie să utilizeze în mod sistematic sistemele şi mecanismele de
comunicare ce contribuie la continuitatea afacerii, la completitudinea şi
oportunitatea fluxurilor informaţionale în cadrul entităţii.
În Statele Unite ale Americii, Raportul Treadway (1982) s-a axat pe aspectele
legate de prevenirea raportărilor financiare frauduloase şi stimularea
dezbaterilor la nivel mondial cu privire la cerinţele de guvernanţă corporativă.
Raportul COSO (1992) a fost focusat în special pe rolul controlului intern în
asigurarea unei guvernanţe corporative eficiente.
Acesta cuprindea o analiză a caracteristicilor controlului intern şi un cadru
pentru înfiinţarea şi evoluţia sa uletrioară.
În ceea ce priveşte modelul COCO, acesta a fost elaborat pentru prima dată în
1995 de către Institutul Contabililor Autorizaţi Canadieni (CICA) având aceleaşi
elemente componente asemenea modelului COSO, însă cu o altă grupare.
În baza modelului COCO, definirea „controlul intern” este făcută ca
reprezentând ansamblul cuprinzând procedee, sisteme, resurse, cultura
organizaţiei, structuri şi alte componente care contribuie împreună la
realizarea obiectivelor organizaţiei.
În baza principiilor acestui model, atribuţiile îndeplinite de către personal
constau în:
• întelegerea de către aceştia a scopului acestor atribuţii sau sarcini, respectiv
a obiectivului care trebuie să fie îndeplinit;
• capacitatea sa, precum şi competenţele ce îi revin;
• implicarea şi angajamentul în a realiza corect şi în termen atribuţiile alocate;
• supravegherea mediului de afaceri şi monitorizarea performanţelor astfel
încât să fie în măsură să se adapteze schimbărilor intervenite.
Astfel, cele patru componente din cadrul modelului COCO sunt următoarele:
- scopul (să ştii ce anume trebuie să faci);
- implicarea, angajamentul (să ai voinţa de a face);
- capacitatea (să poţi face);
- monitorizarea şi îndeplinirea obiectivelor (să te adaptezi
schimbărilor).
În cadrul modelului COCO, criteriile de control sunt grupate în funcţie de cele
patru elemente componente, după cum urmează:
39
• criteriile ce privesc scopul contribuie la adaptarea şi orientarea organizaţiei şi
au în vedere obiectivele acesteia, oportunităţile şi riscurile, politicile,
planificarea, indicatorii de performanţă urmăriţi;
• criteriile ce privesc angajamentul susţin afirmarea valorilor entităţii şi au în
vedere valorile etice, politicile privind resursele umane, integritatea,
responsabilităţile şi obligaţia de raportare;
• criteriile ce privesc capacitatea contribuie la afirmarea şi consolidarea
imaginii organizaţiei şi au în vedere competenţele, cunoştinţele, procesele de
comunicare, informare, coordonare, activităţile de control;
• criteriile ce privesc monitorizarea şi învăţarea contribuie la evoluţia şi
dezvoltarea entităţii şi au în vedere activităţile de supraveghere a mediului
intern precum şi a celui extern, monitorizarea şi evaluarea performanţei,
reevaluarea şi revizuirea nevoilor de informaţii, evaluarea eficacităţii
controlului.
În figura de mai jos (figura 4) este prezentată o comparaţie succintă a
caracteristicilor celor modele: COSO şi respectiv COCO
Concluzia pe care o putem trage este că, indiferent de modelul de

control intern ales, consiliul de administraţie, salariaţii care ocupă poziţii
strategice şi de management sunt orientaţi spre furnizarea unei garanţii
rezonabile în îndeplinirea următoarelor obiective:
urmărirea şi realizarea acelor obiective strategice planificate,
40
eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor, a
sigurarea credibilităţii situaţiilor financiare.
Astfel, existenţa unui sistem de control intern valid oferă suport
managementului în urmărirea şi îndeplinirea obiectivelor strategice planificate
contribuind totodată şi la protejarea intereselor acţionarilor în general.
5.4. Managementul riscurilor în cadrul sistemului de control

intern.
În literatura de specialitate, noţiunea de risc are diferite definiţii, cum ar fi:

posibilitatea de a se produce un pericol, un dezastru sau o avarie; riscul este
practic ameninţarea unui eveniment care să afecteze capacitatea de a unei
companii să funcţioneze şi sa îşi realizeze obiectivele strategice ale sale.
Riscul intervine, în general, de la probabilitatea că ceva rău se va întâmpla.
Totodată, incertitudinea guvernează viaţa economică, şi orice alte evenimente
ulterioare sunt, prin definiţie, susceptibile de a nu se produce în parametrii
prevăzuţi (Mihuţ et al., 2003).
Riscul există permanent şi el poate sau nu să intervină, în contextul condiţiilor
create la un moment dat.
Riscul este în mod inevitabil prezent în contextul tuturor evenimentelor şi al
acţiunilor omenirii. În domeniul finanţelor, riscul este foarte aproape de
conceptul de incertitudine.
Riscul unei garanţii financiare poate avea mai multe origini bune. Se disting în
special riscurile economice (politice, naturale, inflaţia ...), care ameninţă
fluxurile de valori mobiliare şi ridică riscurile economice şi financiare
(lichiditate, valută, rata dobânzii ...), care nu suportă în mod direct aceste
fluxuri şi sunt specifice sferei financiare. Selim şi McNamee (1999b) definesc
riscul ca „un concept utilizat pentru a exprima incertitudinea cu privire la
evenimentele şi/sau rezultatele acestora care ar putea avea un efect
semnificativ asupra scopurilor şi obiectivelor organizaţiei”.
Activitatea-cheie cu privire la risc este de gestionare, management. Selim şi
McNamee (1999a) subliniază faptul că aceasta începe cu o evaluare a riscurilor
în cazul în care organizaţia (managementul) încearcă să estimeze consecinţele
probabilelor ameninţări şi oportunităţi (identificarea riscurilor, măsurarea şi
prioritizarea acestora), urmată de o gestionare eficientă a riscurilor.
În domeniul finanţelor, conceptul de risc este foarte apropiat de conceptul de
incertitudine. De mai bine de un deceniu, managementul riscului în general, şi
41
controlul intern mai precis, au fost considerate drept elemente fundamentale
ale guvernanţei organizaţionale.
Ar trebui să fie evident faptul că, controalele interne sunt doar unul dintre
mijloacele de gestionare a riscurilor organizaţionale-cheie. Alte mijloace
utilizare pentru gestionarea riscurilor includ transferul riscurilor către terţi,
managementul riscurilor în comun, precum şi retragerea din activităţile cu un
grad de risc inacceptabil.
Controlul intern a fost definit în multe studii internaţionale şi aceste definiţii,
deşi nu sunt identice, prezintă asemănări mari. În ideile următoare, voi
sumariza cele mai importante aspecte bazate pe Cadrul COSO (1992) şi
Raportul Turnbull (1999).
Sistemul de control intern cuprinde acele elemente ale unei organizaţii
(inclusiv de resursele, sistemele, procesele, cultura şi structura
organizatorică), care sprijină membrii organizaţiei în realizarea obiectivelor
respectivei entităţi.
Acestea facilitează funcţionarea efectivă şi eficientă a societăţilor, permiţându-
le să reacţioneze în mod adecvat la afaceri semnificative, vizând aspect
operaţionale, financiare, conformitatea cu legile şi reglementările şi alte riscuri.
În plus, controalele interne contribuie la asigurarea calităţii raportării interne şi
externe, incluzând de asemenea, procedurile de raportare de îndată către
nivelurile adecvate de management a oricăror deficienţe semnificative de
control sau punctele slabe care sunt identificate, precum şi detaliile privind
acţiunile corective.
În cele din urmă, controalele interne contribuie la asigurarea conformităţii cu
legile, reglementările şi politicile interne.
1. Cum poate fi definit controlul intern?

2. Elementele componentE ale controlului intern.
3. Enumerati cele mai importante proceduri de control intern.
4. Care sunt caracteristicile unui sistem de control intern operațional.
5. Caracteristicile modelului COSO
6. Caracteristicile modelului COCO
7. Conceptul de management al riscurilor concept si definire
42
Unitatea de învățare 6: FUNCȚIA DE AUDIT INTERN
6.1. Organizarea funcției de audit intern în cadrul une organizații

6.2. Carta auditului intern, planul de audit, manualul de proceduri
interne
6.3. Responsabilitățile șefului departamentului de audit intern
6.1. Organizarea funcției de audit intern în cadrul une organizații
Atunci cand, intr o organizatie exista o functie de audit intern, principiul

independentei acestuia impune organizarea lui sub forma unei structuri
distincte de controlul intern si managementul riscurilor.
Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în
consideraţie a următoarelor caracteristici:
- universalitatea;
- independenţa;
- periodicitatea.
a) Universalitatea funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport de aria de
aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate în realizarea
acestei funcţii.
Auditul intern există şi funcţionează în toate organizaţiile, oricare ar fi
domeniul de activitate al acestora. El s-a născut din practica întreprinderilor
internaţionale, apoi a fost transferat celor naţionale, după care a fost asimilat
în administraţie. Auditul financiar are ca obiect activităţile din domeniul
financiar şi contabil, pe când auditul intern are o arie mai extinsă, cuprinde
toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, de aici universalitatea funcţiei.
Putem afirma că acolo unde există control intern există şi audit intern,
deoarece „materia primă” a auditului intern este controlul intern.
43
Datorită faptului că auditul intern are scopul de a ameliora controlul intern, iar
controlul intern este universal, atunci putem afirma că şi auditul intern este
universal.
Funcţia de audit intern a devenit o funcţie de asistenţă managerială prin care
auditorii interni ajută managerii, de la orice nivel, să stăpânească bine celelalte
funcţii şi toate activităţile. Având în vedere că managerii există peste tot şi
asistenţa s-a extins în toate domeniile şi se referă la toate activităţile. De
aceea, standardele de audit intern precizează că într-un serviciu de audit intern
trebuie să găsim toate posibilităţile pentru a audita toate activităţile, motiv
pentru care trebuie să avem specialişti din toate culturile, nu din toate
specializările.
Normele internaţionale precizează că auditorul intern nu trebuie să cunoască
toate meseriile din lume. El nu poate să fie la fel de bun ca cel care face zilnic
aceeaşi lucrare. Specialitatea auditorului intern este sistemul de control intern.
Însă pentru a-şi putea exercita specialitatea sa el trebuie să aibă o bună
cunoaştere a mediului pe care-l auditează, să înţeleagă şi să-şi însuşească
cultura organizaţiei.
b) Independenţa auditorului intern trebuie să aibă o gândire neîncorsetată,
fără idei preconcepute, ca de exemplu: „totul merge foarte bine sau totul
merge foarte prost”.
Auditorul intern nu poate fi controlor, pentru că atunci când va audita va face
control financiar de gestiune, şi nici inspector pentru că în acest caz se va
comporta ca un inspector fiscal.
Auditorul intern nu poate fi nici altceva, respectiv: nu poate fi manager sau o
persoană care realizează procesul de achiziţii. Ce va face atunci când va audita
achiziţiile? Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a
îndeplinirii obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a adăuga
valoare şi de a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.
Astfel, funcţia de audit intern, cu ocazia evaluării controlului intern, stabileşte:
- dacă controlul intern a depistat toate riscurile;
- dacă pentru toate riscurile identificate a găsit procedurile cele mai adecvate;
- dacă lipsesc controalele în anumite activităţi;
- dacă există controale redondante;
- apoi, transformă în recomandări toate aceste constatări şi concluzii asupra
controlului intern prin raportul de audit pe care îl va înainta managerului.
Auditul intern ajută o organizaţie să îşi îndeplinească obiectivele sale, prin
aducerea unei abordări sistematice, disciplinate în evaluarea şi îmbunătăţirea
eficacităţii managementului riscului, controlului intern şi procesului de
conducere. D
44
e asemenea, auditul intern oferă departamentelor din organizaţie, Consiliului
director, Consiliului de administraţie o opinie independentă şi obiectivă asupra
managementului riscului, controlului şi guvernării, măsurând şi evaluând
eficacitatea acestora în atingerea obiectivelor stabilite ale organizaţiei.
Auditul intern are trei principale preocupări:
• raportează managementului la cel mai înalt nivel pentru ca acesta este cel
care poate lua decizii, respectiv sefului executivului sau Consiliului de
administraţie;
• evaluează şi supervizează sistemul de control intern;
• oferă consiliere pentru îmbunătăţirea managementului, pe baza analizei
riscurilor asociate activităţilor auditabile.
c) Periodicitatea auditului intern este o funcţie permanentă în cadrul entităţii,

dar este şi o funcţie periodică pentru cei auditaţi.
Frecvenţa auditurilor va fi determinată de activitatea de evaluare a riscurilor.
Astfel, auditorii interni pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi să revină
după o perioadă de 2-3 ani, în funcţie de riscurile care apar.
În acest sens, trebuie să dispunem de un sistem de măsurare a riscurilor.
Acesta este planul de audit, care se realizează pe perioade strategice, de regulă
5 ani, structurat anual şi cuprinde toate activităţile.
Diferenţa este că unele activităţi vor fi auditate odată, iar altele de mai multe
ori, funcţie de evaluarea riscurilor. Pe baza planului de audit se stabileşte şi
numărul de auditori şi în funcţie de aceştia se aleg riscurile care vor fi tratate şi
cele la care se va renunţa pentru moment.
Periodicitatea auditului intern, nu înseamnă jumătate de normă, ci trebuie
avut în vedere faptul că auditorul intern poate reveni oricând acolo, dacă,
consideră că este nevoie.
Auditul intern este o funcţie periodică deoarece se realizează conform unui
plan şi pe baza unor programe de activitate, comunicate şi aprobate anticipat.
45
6.2. Carta auditului intern, planul de audit, manualul de proceduri
interne
Carta auditului intern, „ actul constitutiv” al functiei de audit intern, este un

document care trebuie sa contina prevederi referitoare la:
 Natura activitatilor;
 Misiunea, competentele si responsabilitatile auditului intern;
 Accesul liber la documente, active si persoane necesar pentru buna
desfasurare a activitatilor auditului inter;
 Pozitionarea departamentului in structura organizatorica a companiei,
incluzand relatiile de subordonare si comunicare;
 Aria de intindere a activitatilor de audit intern.
Carta trebuie avizata de comitetul de audit si aprobata de catre consiliul de
administratie si diseminata in intreaga organizatie.
Planul de audit cuprinde o expunere suficient de detaliata, cronologica, a
obiectivelor departamentului de audit intern pe parcursul unei perioade
determinate:
 Tipul misiunilor;
 Natura acestora;
 Momentul inceperii;
 Termenul de finalizare;
 Proceduri aplicabile;
 Bugete alocate etc.
Planul de audit este un reper permanent in ceea ce priveste activitatile de
audit intern. Totodata, la finalul perioadei, planul de audit serveste drept
criteriu de raportare pentru aprecierea performantelor departamentului de
audit intern.
Totodata, departamentul de audit intern va avea propriile proceduri
profesionale ( manual de proceduri) adaptate la specificul organizatiei, ce vor fi
utilizate drept repere pentru auditori in cadrul misiunilor acestora.Ghidurile
interne pot include reguli privitoare la completarea documentatiei, circuitul
documentelor in cadrul departamentelor, autorizarea semnaturilor pe
documente, reguli de comunicare, raportare si comportament.
46
6.3. Responsabilitățile șefului departamentului de audit intern
Responsabilitatile sefului departamentului de audit intern includ toate

atributiile care ii revin oricarui director care conduce o structura functionala
din cadrul unei organizatii: organizare, supervizare, coordonare, control si
monitorizare a activitatii angajatilor departamentului, asigurarea unui echilibru
in structura de personal angajat, etc.
Gestionarea resurselor este una din responsabilitatile esentiale ale sefului
departamentului ( resurse umane, materiale, financiare, know-how).
Coordonatorul departamentului de audit intern răspunde de:
1) dezvoltarea și menținerea unui program de asigurare a calității și
îmbunătățirea activității de audit intern;
2) monitorizarea și evaluarea eficienței programului de asigurare a calității
auditului intern;
3) asigurarea competenței profesionale a auditorilor interni, pregătirea
profesională a acestora, asigurarea resurselor adecvate desfășurării activității;
4) stabilirea politicilor și procedurilor aferente activității de audit intern;
5) coordonarea activităților desfășurate de auditorii interni din cadrul băncii cu
cele ale furnizorilor de servicii de audit intern din afara băncii;
6) elaborarea planului de audit intern;
7) informarea consiliului de administrație și a comitetului de audit cu privire la
activitatea desfășurată.

1. Caracteristicile functiei de audit intern
2. Ce este carta auditului si ce informatii trebuie sa cuprinda?
3. Planul de audit
4. Manualul de proceduri interne
5. Responsabilitatile sefului departamentului de audit intern
47
Unitatea de învățare 7: MISIUNEA DE AUDIT INTERN
8.1. Introducere
8.2. Etapele misiunii de audit intern
7.1. Introducere
In ceea ce priveste delimitarea in timp a lucrarilor de audit aferente unei

misiuni, practicile si literatura de specialitate ofera mai multe metode de
etapizare. Dintre aceste, pentru a simplifica intelegerea, prezentam
structurarea unei misiuni de audit in trei etape majore, astfel:
- planificarea misiunii;
- auditul interimar;
- raportarea.
Caracteristicile calitative pe care trebuie sa le indeplineasca informatiile
colectate de cate auditorii interni sunt:
 Suficiente;
 Pertinente;
 Utile;
 Concludente
7.2. Etapele misiunii de audit intern
Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră in care să se asigure

cămisiunea va fi îndeplinită în condiţii de economicitate, eficienţă, eficacitate şi
la termenul convenit.
Planificarea auditului constă în construirea unei strategii generale şi abordări
detaliate cu privire la natura, durata şi gradul de cuprindere preconizat al
auditului. Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele
caracteristici:
 Raţionalitatea- Procesul de planificare şi rezultatele acestuia permit
auditoruluievaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum şi stabilirea
de obiective clare;
48
 Anticiparea - Procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor în
timp,astfel încât priorităţile să fie clar scoase în evidenţă;
 Coordonarea - Planificarea permite coordonarea atât a politicilor de
audit, decătre instituţiile de audit, cu auditurile realizate efectiv, cât şi a
activităţii desfăşurate dealţi auditori sau experţi.
Principalele obiective ale planificării auditului sunt:
a) stabilirea modalităţilor prin care obligaţiile legale ce revin auditorului şi
alte priorităţide audit sunt respectate;
b)identificarea întinderii atribuţiilor şi rezultatelor previzibile ale auditorilor;
c) definirea modului în care vor fi obţinute şi analizate probele de audit
necesare atingeriiobiectivelor auditului;
d) identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor efectivă şi
stabilirea bugetuluide timp şi a costurilor;
e) controlarea şi supravegherea de către conducerea entităţii auditate a aud
iturilor individuale, iar de către instituţiile supreme de audit realizarea unui
control şi a uneisupravegheri totale (generale).
Misiunea de audit reprezinta o actiune separate si care poate fi identificata ,

care se concluzioneaza prin emiterea de care auditor a unei declaratii,
incadrata intr-un raport, asupra indeplinirii unor obiective clare si bine
determinate aferente entitatii audiate.
Etapa de planificare a misiunii are drept scop determinarea ariei de intindere
acesteia prin evidentierea urmatoarelor aspecte:
- moticatia misiunii de audit: de ce are loc misiunea?
- obiectivele misiunii;
- programul de lucru;
- limitele ariei de intindere a misiunii;
- echipa de auditori care va realiza misiunea;
- perioada de timp alocata;
- destinatarii planului de misiune, a rapoartelor interimare, respective a
raportului final al misiunii.
Dar, pentru a elabora planul de misiune si programul de lucru, auditoria

intreprind o serie de activitati preliminare pentru a “ cunoaste” clientul ce
urmeaza sa fie auditat.
Astfel in audit este necesara “ documentarea” fiecarei etape. Auditorii recurg
astfel la o serie de tehnici si procedure de audit: observatia, interviurilem
chestionarele, colectarea si studiul regulamentelor interne si a legislatiei
relevante, organigrame, grafice, analize si comparatii statistice etc.
49
Obtinerea informatiilor preliminare va permite elaborarea programului de
lucru al misiunii ce va cuprinde detalii privind:
Obiectivele misiunii de audit intern;
Colectarea si prelucrarea informatiilor referitoare la procesele auditate;
Riscurile;
Organizarea cronologica si secventiala a procedurilor de audit analizate;
Responsabilitati punctuale privind aplicarea procedurilor de audit,
colectarea probelor, comunicarea si raportarea pe parcursul misiunii;
Aspect legate de documentatia intocmita pe parcursul misiunii;
Responsabilitati privind monitorizarea si supervizarea misiunii;
Reguli specific de raportare, comunicare etc.
Dupa aceasta etapa de planificare, urmeaza practice etapa de realizare a

misiunii iar debutul acesteia este marcat de reuniunea/sedinta de deschidere
a misiunii.
Pe parcursul acestei etape, auditorii sunt preocupati de doua problem majore:
a) Sa examineze daca pentru sectiunea auditata:
1. Exista un process prin care riscurile sunt identificate si evaluate?
2. Opereaza un sistem de control?
b) Sa evalueze controalele interne utilizate pentru ameliorarea riscurilor
identificate:
1. Controale interne;
2. Controalele de monitorizare.
Existenta controalelor interne trebuie testate, in special a celor care au
efectnsemnificativ asupra riscului inerent. Astfel, determinarea scorului de
control este utila pentru a aprecia efectele controalelor interne testate asupra
riscurilor considerate. Scorul de control (SC) poate fi determinat dupa
urmatoarea relatie:
SC = RI - RR
RI = valoarea atribuita riscului inerent
RR = valoarea atribuita riscului residual
Procedurile utilizate pentru testarea controalelor interne include teste de

conformitate, reconcilieri, teste computerizate, teste de urmarire, teste
inductive etc.
Probele obtinute in baza testelor de control aplicate ii vor permite auditorului
evaluarea riscurilor reziduale, aspect cheie ce va conditiona opiniile continute
in raportul de audit.
50
Raportul de audit este un document official adresat conducerii organizatiei,
care cuprinde urmatoarele elemente:
1. Pagina de titlu si cuprinsul
2. Introducere
3. Precizarea obiectivelor
4. Precizarea elementelor metodologice
5. Constatările şi recomandările auditorilor
Ex: PROIECT RAPORT DE AUDIT INTERN
Pagina de titlu si cuprinsul
Cuprinde denumirea misiunii de audit intern.
Introducere
 Se precizează denumirea misiunii, tipul de audit şi baza legală a
misiunii (planul anual de audit, solicitări speciale).
 Se prezintă datele de identificare a misiunii de audit intern (echipa de
auditori, structura/activitatea auditată, durata misiunii de audit,
perioada auditată, persoanele contactate în timpul misiunii de audit).
 Se precizează activitatea / activităţile auditată(e) şi sunt prezentate
informaţiile sintetice referitoare la aceasta (acestea).
 Se prezintă modul de desfăşurare a misiunii de audit intern
(caracterul misiunii de audit şi tehnicile de audit utilizate: sondaj /
verificări exhaustive, documentare; proceduri şi metode utilizate;
documente utilizate în cursul misiunii; materiale întocmite în cursul
misiunii de audit intern).
 Sunt sintetizate recomandările misiunilor de audit anterioare, şi sunt
subliniate acele recomandări care, până în momentul derulării
prezentei misiuni de audit, nu au fost implementate.
Precizarea obiectivelor
 Obiectivele de audit prezentate în raportul de audit intern coincid cu
cele înscrise în programul de audit.
Precizarea elementelor metodologice
 Sunt precizate: metodologia, tehnicile şi instrumentele de audit
intern folosite în cadrul misiunii de audit intern.
Constatările şi recomandările auditorilor
 Auditorul trebuie să se pronunţe asupra obiectivelor de audit intern
în ordinea în care sunt înscrise în programul de audit.
 Constatările efectuate trebuie prezentate sintetic, clar, cu trimiteri la
anexele raportului de audit intern unde se află probele de audit
reţinute.
51
 Se prezintă distinct constatările cu caracter pozitiv (în vederea
generalizării) de constatările precizând iregularităţile semnalate,
pentru care se precizează căile de eliminare a deficienţelor
semnalate.
 Concluziile auditorilor sunt formulate în baza constatărilor făcute şi a
probelor de audit reţinute.
 Concluziile trebuie să fie pertinente, obiective şi nu trebuie să fie
disproporţionate în raport cu constatările pe care se bazează.
 Constatările care implică răspundere juridică vor fi redactate cu
precizarea explicită a actelor normative încălcate şi sunt consemnate
în acte constatative bilaterale anexate raportului de audit intern.
 Aceste cazuri vor fi comunicate imediat atât conducerii cat si celor ce
se ocupa cu Guvernanta.

1. Care sunt caracteristicile calitative ale informatiilor utilizate drept
probe in cadrul misiunii de audit intern?
2. Care sunt principalele obiective ale planificării auditului intern?
3. Care sunt tehnicile si procedurile de audit utilizate de catre auditoria
interni?
4. Cum se determina scorul de control (SC)?
5. Care sunt elementele raportului de audit intern
52
Bibliografie
 Norme internationale de audit intern ,www.cafr.ro
 L. Dobroteanu, C.L. Dobroteanu, Audit intern, Infomega, Bucuresti, 2007
Internationl Institut of Internal Auditors, Conceptual Framework-IPPF,
www.theiia.org, Statele Unite ale Americii
 Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (inclusiv
Standardele Internaționale privind Independența) al International Federation
of Accountants (IFAC), Ediția 2018, traducere CECCAR, disponibil la:
https://www.codetic-standardeinternationale.ro /codul-etic-international/
 Ordinul M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor
contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare
anuale consolidate, cu actualizarile ulterioare
 Legea Contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial nr.
265/27.12.1991, modificată şi completată.
53

Curs AI ID Management

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs AI ID Management

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURS AUDIT INTERN ID

Unitatea de învățare 1: NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Ce este Auditul Intern?......................................................................3

Unitatea de învățare 2: NORMALIZAREA ȘI CADRUL CONCEPTUAL AL

2.1 Normalizarea Auditului Intern în plan internațional și european...8

Unitatea de învățare 3: ETICA PROFESIONALĂ A AUDITORILOR INTERNI

4.1 Concept și definire a guvernanței corporative...............................26

Unitatea de învățare 5: CONTROLUL INTERN

5.1. Concept și definire a controlului intern...........................................34

Unitatea de învățare 6: FUNCȚIA DE AUDIT INTERN

6.1. Organizarea funcției de audit intern în cadrul unei

Unitatea de învățare 7: MISIUNEA DE AUDIT INTERN

Unitatea de învățare 1: NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Ce este Auditul Intern?

1.1. Ce este Auditul Intern?

ISA: Auditul intern furnizeaza managementului unei organizatii o opinie

1.2. Tipuri de Audit Intern

Audit Financiar: scopul misiunilor de audit financiar este de a examina

Auditul De Conformitate: aceasta misiune presupune evaluarea calitatii si

Auditul Operational: presupune evaluarea critica a calitatii si a gradului de

Auditul De Management: permite evaluarea actului managerial, a structurii

Auditul De Eficacitate: adesea denumit si “value-for-money auditing

1.3 Probleme de discuție/Teste de evaluare/autoevaluare

1. Analizaţi afirmaţiile de mai jos şi explicaţi cu argumente de ce sunt

2. Ce este auditul intern?

2.1. Normalizarea Auditului Intern în plan internațional și european

2.1. Normalizarea auditului intern in plan international

• Codul etic - principiile şi aşteptările ce trebuie să guverneze comportamentul

Standardele de audit intern sunt structurate in 2 categorii principale:

2.2. Normalizarea auditului intern in plan national

2.4. Teste de evaluare/autoevaluare

1. Cine reglementeaza auditul intern pe plan international?

Conform directivelor europene privind serviciile, un cod de eticã trebuie sã

Stabilirea de principii și reguli etice și monitorizarea însușirii și respectãrii

3.2. Etica in afaceri

3.3. Codul etic national

3.4. Principiile fundamentale ale eticii

1.De ce este necesara existenta unui Cod etic la nivel national?

4.1. Concept și definire a guvernanței corporative

4.1. Concept și definire a guvernanței corporative

Guvernanța corporativă este un complex de procese, practici, politici, cadru

Guvernanța corporativă are un rol important în protejarea intereselor

Guvernanta corporativa: arta oamenilor de a conduce si organiza o afacere.

Hofstetter (2002) defineşte guvernanţa corporativă ca fiind totalitatea

OECD definește guvernanţa corporativă ca fiind sistemul prin care

4.2. Codul de guvernanta al BVB

In perspectiva OCDE guvernanta corporativa reprezinta sistemul prin care

In esenta, conceptul de guvernanta corporativa ea se refera la modul de

Începând cu anul 2016, companiile listate aplică noul Cod de Guvernanță

Obligații ale companiilor către acționari

Raportarea adecvată a practicilor de guvernanță corporativă oferă

Componența Consiliului Include numele și experiența membrilor

Responsabilitățile și activitățile Rapoarte descriptive din partea Președintelui

Raportul privind remunerarea Prezintă implementarea politicii privind

Risc și control intern Descrierea caracteristicilor principale ale

Acționari Organizarea și atribuțiile principale ale adunării

 Secțiunile privind relația cu investitorii de pe pagina de internet. Acestea

4.3. Modele de guvernanță corporativă in România

In Romania, modelele de guvernanta au fost introduse de Legea societatilor

1. sistemul unitar (administrarea societăţii este realizată de consiliul de

2. Sistemul dualist (administrarea societăţii este realizată de Directorat şi

4.4. Teste de evaluare/autoevaluare

1. Cum poate fi definite guvernanta corporativa?