Sunteți pe pagina 1din 6

PROGRAM DE CONSILIERE PARENTALA

„DEZVOLTAREA PRACTICILOR PARENTALE”

Prof. Claudia ILIESCU

Argument

Modificările profunde şi rapide din mediul social, migratia fortei de munca, copii afectati de
migratia parintilor in strainatat, au efecte semnificative atat în spaţiul familial cat si la nivelul
dezvoltarii emotionale a copiilor. În acest context, părinţii şi sau cei care îngrijesc copiii/ tutorii sunt
puşi, deseori, în situaţia marcată de nevoia de ajutor extern. Sunt părinţi care îşi exprimă singuri
această nevoie, simţindu-se depăşiţi în anumite situaţii, dar sunt, din păcate, mult mai mulţi care nu
fac acest lucru, efectele fiind vizibile, fără prea multe eforturi, în jurul nostru.

Un bun părinte presupune deţinerea unor competenţe parentale în


scopul de a creea autonomie copiilor. A avea copii pregătiţi să se adapteze
într-o lume aflată în permanentă şi rapidă schimbare necesită o implicare
corespunzătoare din partea celor care oferă educaţie. În acest sens, fiind
primii profesori ai copilului, părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea
copiilor, fiind datori să să le asigure nu numai existenţa materială, ci şi un
climat familial afectiv şi moral. Pentru a putea realiza toate acestea părinţii
au nevoie ei înşişi de a se educa permanent, de a-şi dezvolta abilităţile, astfel încât să poată oferi la
rândul lor educaţia de care au nevoie copiii. Ca să poată să înţeleagă dezvoltarea copilului şi să
înveţe cum să reducă stresul care poate afecta funcţionalitatea, părinţii au nevoie de competenţele
respective, au nevoie de educaţie în acest sens. Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un
proces al cărui scop esenţial este de a înlesni o anumită modificare de comportament.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor am avut in vedere realizarea unui program de Consiliere
si Educaţie parentală „programele, serviciile şi resursele destinate părinţilor şi celor care îngrijesc
copiii, cu scopul de a-i sprijini şi de a le îmbunătăţi capacitatea de a-şi creşte copiii” (Carter,
1996). Activităţile cu părinţii trebuie să aibă ca scop facilitarea dezvoltării optime a copilului, într-
un mediu sigur şi să vizeze următoarele dimensiuni: dimensiunea de îngrijire, dimensiunea de
control şi dimensiunea de dezvoltare. Realizarea acestui scop presupune ca părinţii să aibă o serie
de resurse, polarizate în jurul cunoştinţelor, motivaţiei, resurselor materiale şi nemateriale şi
oportunităţilor. Elaborarea unui program de educaţie parentală va trebui să aibă în vedere
optimizarea tuturor acestor dimensiuni:

- dezvoltarea nivelului de cunoaştere al părinţilor despre copil şi nevoile copilului, despre


modul practic de răspuns la aceste nevoi şi asigurarea unui mediu favorizant dezvoltării
armonioase a copilului;
- stimularea motivaţiei părinţilor pentru a-şi dezvolta abilităţile în vederea sprijinirii
dezvoltării copilului;
- asigurarea resurselor, în special cele informaţionale, şi învăţarea modului în care acestea pot
fi folosite pentru optimizarea competenţelor parentale;
- dezvoltarea abilităţilor părinţilor de a identifica oportunităţi pentru învăţare, adaptare şi
schimbare comportamentală.
Acest program vine în sprijinul părinţilor, în vederea formării şi dezvoltării de abilităţi care
să consolideze legăturile afective dintre membrii familiei, contribuind astfel la dezvoltarea şi
creşterea sănătoasă a copillor, atât din punct de fizic, cât şi mental.
Scopul programului: Dezvoltarea unor practici parentale în vederea educării pozitive a copiilor.
Obiectivul general: Formarea parentală în abilităţi educative privind adaptarea elevului la mediul
şi cerinţele şcolare.
Obiective specifice:
- Sprijinirea părintilor/tutorilor in aplicarea unor strategii și modele de relationare și
acompaniere adecvată pentru încurajarea, stimularea efortului școlar și dezvoltarea unor
valori sănătoase și abilități specifice (organizare, perseverență, motivație, curiozitate, învață
să înveți, etc)
- Utilizarea cât mai frecventă de către părinţi a metodelor de comunicare si educare pozitivă.
- Diminuarea frecvenţei şi intensităţii conflictelor intrafamiliale si dezvoltarea abilităţilor de
rezolvare eficientă a conflictelor apărute între părinţi şi copii.
- Monitorizarea si evaluarea impactului activitatilor asupra copiilor - colaborarea cu părinții și
tutorii in vederea optimizării și a continuarii interventiei și in viața de zi cu zi.
Metode, tehnici şi instrumente: prezentarea, dezbaterea pe baza studiului de caz, brainstorming-
ul, discuţii în grupuri mici, discuţia dirijată, modelarea comportamentului, lecturi scurte.
Grupul ţintă: Părinţi ai elevilor din cadrul proiectului EduFit - Servicii integrate pentru copiii cu
părinți plecați la muncă în străinătate din Regiunea Sud-Muntenia, Cod SMIS: 139729
Beneficiarii programului: Părinţii/tutorii elevilor
Perioadă de desfăşurare: permanent pe toata durata proiectului
Descrierea programului:

Programul presupune

 Sesiuni de informare pentru părinți, pe teme de interes din domeniul educațional;


 Investigarea nevoilor de educație și a intereselor parentale;
 Dezvoltarea comportamentului educațional pozitiv și eficient al părinților;
 Documentare, informare, consultanţă şi consiliere pe probleme de educaţie a copiilor;
 Oferirea de repere, sugestii şi modalităţi eficiente de educaţie a copiilor
 Eliminarea elementelor ce pot duce la crearea unor disfuncţionalităţi, imprecizii şi erori în
educaţia elevilor.

2
Temele propuse în cadrul programului:
 Eu şi copilul meu.
 Cum comunicam? Sa fim empatici empatici faţă de nevoile copilului nostru
 Care sunt dificultăţile cu care ne confruntăm in relatiile cu copiii ?
 Sunt un părinte potrivit pentru copilul meu?
 Comunicarea eficientă punte de legatura cu copilul.
 Gestionarea pozitiva a conflictelor familiale. Invatam sa ascultam si sa respectam si
punctul de vedre al copiilor.
 Strategii eficiente de stabilire a regulilor şi a consecintelor incalcarii lor.
 Paşaportul pentru viitor. Cum sa dezvoltam si sa sustinem increderea copilului in fortele
sale.
 Prevenția și gestionarea comportamentelor negative pentru diminuarea și eliminarea lor.

OBIECTIVE ȘI TEMATICI ALE ACTIVITĂȚII INDIVIDUALE ÎN EDUCAȚIA


PARENTALĂ
Cunoştinţele și abilitățile părinţilor ce vor fi îmbunătățite in urma acestor activitatilor de
studiu și informare individuală se vor referi la:

✔ sănătate şi dezvoltare umană, cu accent pe dezvoltarea copilului şi pe ceea se aşteaptă de la


fiecare vârstă;
✔ nevoile copiilor, stilurile parentale adecvate, strategii și metode de educație și disciplină cu
fermitate și blandețe;
✔ integrarea și adaptarea la sistemul educational, stimularea copilului pentru progres și reducerea
riscului de abandon școlar;
✔ să formuleze aşteptări și cerințe realiste la care copiii să adere;
✔ să rezerve timp pe care să-l petreacă împreună periodic chiar și atunci cand sunt departe și să
ramană în contact permanent;
✔ să promoveze un mediu stabil, sigur, cu reguli clare, care trebuie respectate;
✔ să comunice întotdeauna cu sinceritate cu copiii, să-i asculte, să facă împreună aprecieri;
✔ să manifeste încredere în munca şi abilităţile copiilor;
✔ să vadă lucrurile şi din punctul de vedere al copilului;
✔ să nu permită pedepse dure şi să permită întărirea pozitivă a comportamentelor bune.
În fiecare intalnire vor fi abordate cu titlu de exemplu sau practică de nedorit
comportamente neadecvate ale părinților ce afectează dezvoltarea personalităţii copilului și
impactează și abandonul școlar. Acestea întăresc prin comparație comportamentele ce în prezent
trebuie diminuate substanțial sau eliminate din stilul parental cu cele necesare de dezvoltat, de
exersat mai des, de întărit. Cateva exemple apar și în randurile de mai jos:
- lipsa unor reguli clare între relaţiile dintre părinţi şi copii;
- cerinţe vagi/confuze faţă de copii; o disciplina rigidă;

3
- ignorarea comportamentelor adecvate şi pedepsirea celor inadecvate;
- lipsa unei comunicări constante și coerente între părinţi şi copii;
- conflictele între părinţi-bunici-tutori;
- lipsa unui sistem de sprijin sau a unui suport profesional pentru părinţi;
- aşteptări prea mari în raport cu particularităţile copilului;
- incapacitatea unor părinţi de a fi empatici faţă de nevoile copilului;
- încrederea puternică în valoarea pedepsei; o rolul inversat - unii părinţi caută în copii
împlinirea propriilor nevoi.
Metodologia de aplicare a programului:
Promovarea programului – Prin evenimente de lansare şi de încheiere a programului, la care pot să
participe factori importanţi din comunitate;
Colaborarea permanentă cu managerul de proiect şi conducerea şcolii – O colaborare strânsă între
reprezentanţii unităţii de învăţământ va contribui la eficientizarea programului, prin gestionarea
motivaţiei, menţinerea în program a participanţilor şi evitarea abandonului. De asemenea, prin
colaborare se va facilita asigurarea tuturor nevoilor de implementare.
Stabilirea graficului de desfăşurare a activităţilor – Graficul va fi realizat împreună cu părinţii la
începutul programului.
Realizarea climatului de lucru adecvat – Se va avea în vedere asigurarea unui climat formal,
destins, care să faciliteze exprimarea sinceră a problemelor de comportament ale copiilor şi a
dificultăţilor personale în educarea acestora, precum şi participarea activă la exerciţii, la discuţii şi
la jocurile de rol.
Organizarea în detaliu a fiecărei activităţi – În acest sens, proiectarea şi derularea unor activităţi
eficiente implică adoptarea unei atitudini ferme, directive, sigure în realizarea activităţilor,
transmiterea unei viziuni optimiste participanţilor, transmiterea eficientă a informaţiilor, gestionarea
eficientă a timpului alocat şi implicarea tuturor participanţilor în activităţi.
Evaluarea programului: Evaluarea programului se va face prin oferirea de feed-back din partea
participanţilor, pe baza fişelor de evaluare şi chestionarelor de satisfacţie completate de către
aceştia. Astfel, vor fi oferite informaţii despre atmosfera din timpul activităţilor propuse, utilitatea
temelor discutate, problemele cu care se confruntă părinţii, impresiile cu privire la participarea în
program. Eficacitatea colaborării între parteneri, impactul în comunitate.
Bibliografie:
 Cojocaru, Ş., Cojocaru, D., Educaţia parentală în România, Editura ALPHA MDN,
Bucureşti, 2011.
 Cojocaru, Ş., Cojocaru, D., Optimizarea strategiilor de recrutare a părinţilor şi de
consolidare a practicilor parentale dezvoltate în timpul cursurilor de educaţie parentală,
Editura ALPHA MDN, Bucureşti, 2011.
 Lucrarea „Consilierea...start pentru viaţă”, modul pentru consilieri, în cadrul
Proiectului pentru Reforma Educaţiei Timpurii (PRET), Bucureşti, 2008.

4
 Adina Botiş şi Anca Tărău, „Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să
răneşti”, Cluj-Napoca, 2004.

Chestionar de satisfacție privind participarea la program

5
Următoarele fraze se referă la posibilele impresii cu privire la participarea în program.
Marcați cu ”X” răspunsul care se potrivește cel mai bine în cazul dumneavoastră, dintre cele patru
variante disponibile.

1. După participarea la acest program, îmi dau seama mai bine de responsabilitatea pe care o
am ca părinte în educația copilului/copiilor.

Total de acord De acord Dezacord Dezacord total

2. După participarea la acest program, mă simt mai capabil/capabilă, decât eram înainte, să
mă descurc în anumite situații.

Total de acord De acord Dezacord Dezacord total

3. În activitățile din cadrul acestui program am învățat cum să îmbunătățesc comportamentul


copilului meu.

Total de acord De acord Dezacord Dezacord total

4. Mă simt satisfăcut/satisfăcută de faptul că am participat la acest program.

Total de acord De acord Dezacord Dezacord total

5. Dacă acest program s-ar repeta și un părinte cu copii de vârsta copilului meu mi-ar cere
părerea, le-aș recomanda să participe.

Total de acord De acord Dezacord Dezacord total

S-ar putea să vă placă și