Povestea lui Harap-Alb 

este un basm cult scris de Ion Creangă. A apărut în revista Convorbiri

literare, la 1 august 1877, apoi a fost publicat în același an în ziarul Timpul de către Mihai Eminescu.
Pornind de la modelul folcloric, autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin
filtrul propriei viziuni; asistăm astfel la un text narativ complex, amplu și pluriepisodic, cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice.
Tema basmului este reprezentată de lupta binelui împotriva răului, încheiată cu victoria binelui.
Personajul principal parcurge astfel o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării morale și
etice presărat de diferite probe și obstacole. Lumea în care se petrece acțiunea este una
miraculoasă, dominată de stereotip și hiperbolizare; o oglindire exagerată, carnavalescă și fabuloasă
a realității, ce nu provoacă o reacție particulară cititorului sau personajelor, acestea acceptând
îmbrățișarea unor convenții diferite decât cele ale lumii reale, raționale.

Rezumat[modificare | modificare sursă]
 Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-o țară foarte
îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se rupe odată cu sosirea unei
scrisori provenite de la Împăratul Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor
de linie masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. Odată
cu prezentarea acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se
concretizează prin probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o
piele de urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel ne
apare motivul superiorității mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat
de Sfânta Duminică care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele,
armele și calul din tinerețe a tatălui său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la
început apare ca fiind un biet animal slab și bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri
supranaturale și va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului.

Harap-Alb, timbru din 1989

Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului pielea de urs
și primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum,
rătăcindu-se în pădure, fiul de crai se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl
determine pe fecior să încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având
nevoie de ajutor pentru a ieși din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel
recomandarea tatălui.
Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o fântână
pentru a se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în fântână unde este
închis de Spân și obligat să îi mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele
călătoriei sale. Naivitatea feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului de a
deveni împărat. Spânul, furându-i identitatea îl transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb,
spunându-i că pentru a-și redobândi originile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se
dovedește a fi un rău necesar, un inițiator care îl va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind
la dezvoltarea unor capacități morale necesare atunci când va deveni „mare și tare”.
Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei. Harap-Alb va
trebui să aducă salate din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului
solomonit și pe fata Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care
Împăratul Roș încearcă să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, trierea macului de
nisip) dar și o serie de probe care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în
pasăre, proba ghicitului și proba impusă de fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu
ajutorul unor personaje cu puteri supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă,
Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.
Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se întoarce la curtea
Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata lui identitate demaschează
răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează tentativa Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb,
tăindu-i capul, dar acesta va fi înviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de
cal la sfârșitul ultimei probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu
dinții” zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf și
pulbere”[2]
Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata Împăratului Roș și
împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin moartea și învierea sa cu
conotații inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta, devenind împărat.
Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria binelui asup