Sunteți pe pagina 1din 22

1.

În sarcina lui X s-a reţinut că, după ce a luat cunoştinţă de la mica publicitate despre faptul că
numitul Y avea de vânzare un radio casetofon şi după ce s-a informat asupra familiei acestuia, în
scopul de a sustrage acel casetofon a mers la şcoala unde învaţa copilul minor al numitului Z
unde, dându-se drept rudă a acestuia a cerut să i se dea voie copilului să meargă cu el acasă.
Învăţătoarea dându-şi seama că inculpatul nu-l cunoaşte pe copil, a refuzat să-l învoiască.

Să se arate cum poate fi calificată din punct de vedere juridico-penal fapta lui X.

Răspuns:

Faptele lui X sunt acte pregătitoare comise în vederea săvârşirii infracţiunii de furt. În legea
penală română actele pregătitoare la furt nu sunt incriminate, astfel încât X nu va răspunde penal
pentru fapta sa.

2. Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat


prevăzutăde art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 şi art. 209 alin. 1 lit. a) şi g) din C. pen., prin
schimbareaîncadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat consumat.Instanţa a reţinut
că în seara de 24.05.1997 cei trei inculpaţi au sustras ţiţei şi au fost surprinşila locul faptei după
ce au umplut două bidoane de motorină, conţinând 70 de litri de motorină,urmând să mai umple
alte trei asemenea bidoane.Împotriva hotărârii instanţei s-a declarat recurs în anulare pe motivul
că s-a greşit prinschimbarea încadrării juridice din infracţiunea consumată de furt în tentativă.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

Răspuns:

Recursul în anulare este fondat, deoarece fapta, aşa cum este prezentată se consumase şi nu
maiera în forma tentativei, deoarece ei sustrăsese-ră deja o parte din combustibil. Putem spune
căneaflăm în prezenţa unei infracţiuni flagrate.

3. S-a reţinut în sarcina inculpatului X faptul că, în scopul însuşirii fără drept a roţii
unuiautovehicul, a montat un cric şi a ridicat maşina, fiind surprins în acel moment şi împiedicat
săcontinue demontarea roţii. Fiind trimis în judecată pentru tentativă de furt, inculpatul a susţinut
că înlipsa unor scule potrivite pentru demontarea roţii şi în raport cu momentul când a fost
surprins,activitatea desfăşurată de el constituie un simplu act de pregătire.

Arătaţi dacă activitatea lui X constituie un act de pregătire la infracţiunea de furt sau
otentativă.Motivaţi răspunsul.

Răspuns:

Activitatea lui X, aşa cum este descrisă, întruneşte elementele constituţive ale unei tentative şi nu
ale unui act de pregătire, deoarece făptuitorul a trecut la punerea în executate a elementlui
material.Putem observa că ne aflăm în prezenţa unei tentative întrerupte. Chiar dacă sculele de
care acesta s-a folosit erau improprii demontării roţii, astfel că rezultatul nu se putea produce,
fiind o tentativă relativ improprie, legea penală română nu a instituit un regim sancţionator diferit
pentru diferitele forme de tentativă.
4. În speţă, inculpaţii au pătruns într-o noapte în locuinţa părţii vătămate, au imobilizat-o, i-
auadresat ameninţări şi au lovit-o, cerându-i să le spună unde sunt banii şi mahmudelele; la
răspunsul victimei că nu are asemenea valori, inculpaţii au căutat prin casă, dar, negăsind decât o
sumă redusăde bani au părăsit locuinţa neluând nimicInstanţa de judecată a condamnat pe
inculpaţi pentru tentativă relativ improprie lainfracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 20 alin. 2
raportat la art. 211 alin. 1 C.pen.Inculpaţii au atacat hotărârea instanţei susţinând ca fapta lor
constituie o tentataivă absolutimproprie şi potrivit art. 20 alin. 3 C.pen. nu cade sub incidenţa legii
penale.

Fapta săvârşită în condiţiile de mai sus constituie sau nu o tentativă pedepsibilă?

Răspuns:

Fapta prezentată este o tentativă relativ improprie, conform art. 20 alin. 2 din C.pen.,
datoritălipsei obiectului de la locul la care făptuitorul credea că se află. Nu este o tentativă absolut
impropriedeoarece modul în care a fost comisă fapta a fost apt să producă urmările cerute de
lege.

5. S-a reţinut că inculpatul X împreună cu alte două persoane, toţi sub influenţa alcoolului
mergeaudin oraşul Herculane spre comuna Podeni. În urma unei certe inculpatul X a aplicat o
lovitură pe laspate lui Y, unul dintre însoţitori. Acesta a căzut şi s-a rostogolit rămânând în
nesimţire. Martorul Za vrut să-l ridice, dar inculpatul l-a împiedicat spunând că dacă se ridică iar
se ceartă cu el. Nedându-i-se nici un ajutor, victima a rămas în nesimţire, expus frigului din luna
decembrieşi atacului animalelor sălbatice până dimineaţa când a fost găsită de alte persoane.
Internată în spitalviaţa i-a fost salvată datorită îngrijirilor care i s-au dat.

Să se arate ce încadrare juridică va putea căpăta fapta inculpatului X.

Răspuns:

Fapta lui X reprezintă o tentativă perfectă la infracţiunea de omor, conform art. 20 alin. 1
raportatla art. 174.

6. Prima instanţă a reţinut în fapt următoarele: în ziua de 19.01.1978, inculpaţii X şi Y, aflându-se


întrenul Piteşti-Bucureşti, împreună cu alţi tineri într-un compartiment, după punerea în mişcare
atrenului au văzut pe Z, pe care l-au identificat ca făcând parte dintr-un grup cu care anterior
avuseseră unele conflicte. Ca urmare au plecat în urmărirea lui pe culoar, prinzându-l între uşile
deurcare şi coborâre de la capătul vagonului unde i-au aplicat mai multe lovituri, iar apoi au
deschisuşa şi l-au aruncat din vagon. În cădere victima şi-a fracturat gamba piciorului stâng.

Să se arate dacă fapta constituie vătămare corporală sau tentativă la infracţiunea


deomor.Motivaţi răspunsul..

Răspuns:

Fapta inculpaţilor constituie o tentativă perfectă la infracţiunea de omor. Din modul în care
auacţionat şi datorită locului unde fapta s-a comis se poate observa că făptuitorii au prevăzut şi
urmărit producerea rezultatului sau l-au acceptat rezultat ce consta în moartea victimei. Faptul că
rezultatulnu s-a produs nu este relevant având în vedere modul de comitere al faptei.
7. S-a reţinut în fapt că inculpatul X a introdus mâna în buzunarul Y, de unde a sustras mai
multehârtii fără valoare, fiind convins că sunt bani.

Să se arate dacă fapta săvârşită în aceste condiţii cade sub incidenţa dispoziţiilor de incriminare a
furtului calificat

Răspuns:

Activitatea lui X, aşa cum este descrisă, întruneşte elementele constituţive ale unei tentative
relativ improprii, conform art. 20 alin. 2 din C. pen., datorită lipsei obiectului de la locul la care
făptuitorul credea că se află, buzunarul fiind un loc unde mulţi oameni îşi ţin banii sau actele de
identitate.

8. S-a reţinut în fapt că, în cursul lunii februarie 1983, inculpata X a încercat să
provoaceîntreruperea cursului sarcinii numitei Y la cererea acesteia, dar s-a constatat că numita
nu era de faptînsărcinată.Prin sentinţa pen. nr. 49/1983 a Tribunalului Judeţean Buzău, inculpata X
a fost condamnatăla 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de avort (art. 20 raportat la
art. 185 alin. 1 şi 5 dinC. pen. atunci în vigoare).

Să se arate dacă soluţia instanţei este sau nu corectă.Motivaţi răspunsul.

Răspuns:

Soluţia nu este corectă, deoarece inexistenţa sarcinii conduce la inexistenţa unei tentative
lainfracţiunea de avort. Fapta poate reprezenta o infracţiune putativă, datorită inexistenţei
valoriisociale împotriva căreia făptuitoarea s-a îndreptat.

9. Inculpatul X a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. Instanţa a


reţinutcă X intenţionând să ucidă victima, faţă de care executase acte de corupţie sexuală, a
aruncat-o într-un râu, însă aceasta, deşi în vârstă de numai 6 ani, a reuşit să se salveze.Inculpatul
a repetat aceeaşi acţiune de 5-6 ori, dar tot nu a obţinut rezultatul urmărit; în celedin urmă,
datorită ţipetelor minorei, el a dus victima într-o gară, unde a abandonat-o.În instanţăinculpatul a
cerut să-i fie aplicabile dispoziţiile art. 22 C. pen. privitoare la desistarea şi împiedicarea
producerii rezultatului.

Să se arate dacă pot fi incidente dispoziţiile art. 22 C. pen. şi pe cale de consecinţă inculpatul să
fie apărat de pedeapsă.

Răspuns:

Inculpatul nu poate beneficia de prevederile art 22 din C. pen., deoarece rezultatul periculos nu s-
amai produs nu datorită voinţei libere a acestuia de a nu mai continua executatea faptei,
ciîntreruperea activităţii infracţionale s-a datorat ţipetelor victimei şi fricii acestuia ca în aceste
condiţiisă nu fie prins. Deci, în speţă este vorba despre o tentativă întreruptă la omor.
10. S-a reţinut în fapt că X a pătruns într-o încăpere prin spargerea geamurilor şi deteriorarea
uşilor,a scos dintr-un dulap mai multe lucruri cu intenţia de a şi le însuşi, dar apoi, din proprie
iniţiativă, părăseşte încăperea fără să-şi însuşească ceva.

Fapta lui X săvârşită în împrejurările de mai sus constituie tentativă la infracţiunea de furt
calificat pedepsibilă? Motivaţi răspunsul.

Răspuns:

În speţă este vorba despre un act de desistare din partea făptuitorului pentru infracţiunea de
furt,lucru pentru care nu va fi sancţionat. El va răspunde totuşi pentru infracţiunea consumată
dedistrugere datorită deteriorării geamurilor.

11. În sarcina lui X s-a reţinut că, având de decontat o sumă de bani primită ca avans
pentrudeplasare, a prezentat o chitanţă falsificată privind cheltuielile de cazare pentru o mare
parte dinsuma primită ca avans. Falsul fiind descoperit, infracţiunea de înşelăciune nu a fost
consumată.În faţa instanţei, inculpatul s-a aparat susţinând că, după depunerea documentelor
dedecontare false, el a anunţat telefonic organele financiare ale unităţii despre fapta comisă,
astfel, căurmează să fie apărat de pedeapsă în temeiul dispoziţiilor art. 22 C.pen. Din
documentele aflate ladosar rezultă că anunţul telefonic al făptuitorului a sosit după ce falsul
fusese descoperit de organelefinanciare ale unităţii.

Să se arate ce urma să decidă instanţa.

Răspuns:

11. Făptuitorul nu va fi apărat de pedeapsă ca urmare a împiedicării producerii rezultatului,


deoareceîncercarea de împiedicare a producerii rezultatului a avut loc după descoperirea lui şi nu
înainte, aşacum cere art. 22 din C. pen.

1. S-a reţinut în fapt că inculpaţii X şi Y au atacat împreună victima Z. În timpul atacului X a lovit-o
pe victimă cu cuţitul, pe când Y a imobilizat-o şi a încercat să o dezarmeze atunci când aceasta se
pregătea să se apere. În urma acestor acţiuni simultane şi conjugate, a rezultat moartea victimei.

Cum trebuie să fie calificate contribuţiile celor doi făptuitori în săvârşirea infracţiunii deomor?
Motivaţi răspunsul.

Răspuns:

Faptele celor doi inculpaţi sunt acte de coautorat.

2. În fapt, s-a stabilit că numiţii X, Y şi Z au pătruns în incinta portului Constanţa de


undeintenţionau să fure zahăr. La faţa locului, au luat legătura şi cu numitul W, manevrant de
vagoane,care i-a convins să sustragă mărfuri dintr-un transcontainer, căruia i-a şi rupt sigiliul în
acest scop. Încontinuare, inculpatul W a asigurat paza celorlalţi inculpaţi, stând ascuns într-un
vagon şi dândalarma atunci când s-a apropiat o patrulă a poliţiei.Prin sentinţa pen. nr. 966/1990 a
Judecătoriei Constanţa, inculpatul W a fost condamnatalături de ceilalţi inculpaţi, în calitate de
coautor al infracţiunii de furt calificat. Împotriva sentinţei adeclarat recurs inculpatul, susţinând că
nu a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Recursul era sau nu întemeiat?

Răspuns:

Instanţa trebuia să reţină în sarcina lui W calitatea de complice anterior şi apoi concomitemt lac
ominetea faptei de furt, instanţa făcând o confuzie între complicitatea concomitentă şi coautorat.

3. Inculpaţii X şi Y, mecanici, primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri fixate pe


platforma unui turn de răcire din întreprindere, fără să ia măsurile de securitate şi protecţia
muncii prescrise de regulament, au aruncat de la înălţime unul din panouri care, în cădere, a lovit
unmuncitor cauzându-i moartea.

Cum se califică fapta inculpaţilor în raport cu contribuţia la săvârşirea infracţiunii de ucidere din
culpă?

Răspuns:

Aceştia sunt coautori la ucidere din culpă, cu toate că doctrina penală aduce multe critici
existenţei coatoratului la infracţiunile din culpă.

4. S-a stabilit că unul dintre inculpaţi, după ce se înţelesese în prealabil cu celălalt inculpat, a
împinsvictima pentru a-i distrage atenţia şi a dat astfel posibilitatea celui din urmă inculpat să-i
sustragă dingeantă o sumă de bani.

Cum trebuie calificate contribuţiile coinculpaţilor?

Răspuns:

Făptuitorii trebuie să răspundă în calitate de coautori, deoarece contribuţiile lor se completează


reciproc, rezultatul neputându-se produce fără ambele contribuţii.

5. S-a reţinut că inculpaţii X şi Y înţelegându-se să sustragă portmoneul cu bani al părţii civile Z


pecare acesta îl purta în buzunarul de la spate al pantalonilor, sub pretextul că o ajută, pe stradă,
să-şiaşeze mai bine sacul pe care îl purta în spinare, în timp ce Y o ajuta să-l ridice mai sus, X i-a
sustras portmoneul.

Să se arate cum trebuie să fie calificate contribuţiile inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de furt.
Răspuns:

Şi în această situaţie, făptuitorii trebuie să răspundă în calitate de coautori, deoarece


contribuţilelor se completează reciproc, rezultatul neputându-se produce fără ambele contribuţii.

6. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că a cerut lui Y, electrician la o întreprindere, să-i „procure”
ocantitate de sârmă de cupru în schimbul unei sume de bani. Y a sustras din întreprindere bunul
cerut, iar X l-a cumpărat aşa cum se înţeleseseră.

Cum trebuie calificată fapta lui X în raport cu fapta de furt comisă de Y?

Răspuns:

Fapta lui X reprezintă instigare la infracţiunea de furt, conform art. 25 raportat la 208 C. pen.

7. În sarcina lui X s-a reţinut că a determinat pe Y să intervină pe lângă Z spre a-l determina
larândul său să săvârşească o faptă prevăzuta de legea penală. S-a stabilit totodată că Y nu a dat
curshotărârii de a-l contacta şi determina pe Z să săvârşească fapta.

X şiY sunt instigatoriîn acest caz?

Răspuns:

Nu se poate reţine instigare în sarcina celor doi, deoarece îndemnul nu a ajuns la cel
vizat,instigarea neputând exista fără autorat.

8. În sarcina inculpaţilor X, Y şi Z s-a reţinut că au hotărât împreună să săvârşească infracţiunea


detâlhărie stabilind că X şi Y vor intra în locuinţa victimelor A şi B pe care le vor imobiliza legându-
le,după care vor lua banii, în timp ce Z va sta afară, în faţa locuinţei, supraveghind să nu fie
surprinşi.Pe baza înţelegerii stabilite, inculpaţii X şi Y au pătruns în locuinţă, unde contrar
înţelegeriiiniţiale au ucis cu intenţie pe victima B care încercase să ţipe, săvârşind astfel nu
infracţiunea detâlhărie, plănuită conform art. 211 C.pen., ci infracţiunea de omor deosebit de grav
– art. 176. lit. c)C. pen.

Să se arate dacă Z poate răspunde pentru complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav
săvârşită de inculpaţii X şiY.

Răspuns:

Z va răspunde pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, deoarece el nu a prevăzut


ucidereavictimei de către cei doi autori. Z ar fi răspuns pentru complicitate la omor numai în
măsura în care prevederea un asemenea rezultat. Cum din spreţă nu reiese că el ar fi putut să
prevadă un astfel derezultat, el va răspunde pentru complicitate la tâlhărie.
9. În sarcina inculpatului X s-a reţinut faptul că, fiind delegat să ridice de la o unitate economică
unnumăr de anvelope auto, după ce a încărcat în camion numărul corespunzător de cauciucuri, a
cerutunui încărcător, Y să mai pună o anvelopă în autovehiculul care urma să le transporte, iar Y
de bună-credinţă s-a conformat; la controlul efectuat la poarta unităţii, s-a descoperit anvelopa
încărcată în plus.

Cum trebuie apreciată contribuţia lui Y la săvârşirea furtului şi care este încadrarea juridică a
faptei lui X?

Răspuns:

În acest caz ne aflăm în prezenţa unei participaţii improprii, în care instigatorul X, comite fapta
cuintenţie, iar autorul Y, fără vinovăţie. Fapta lui X este încadrată în art. 31 alin. 2 raportat la art.
208C. pen.

10. S-a reţinut în sarcina inculpaţilor X şi Y că după o înţelegere prealabilă între aceştia şi minorul
Zîn vârstă de 13 ani, care a fost determinat de inculpatul X a hotărât să săvârşească noaptea,
prinefracţie şi escaladare, furturi de bani din localul bufetului din comuna Rătăcău.Ca urmare a
acestei înţelegeri şi după indicaţiile inculpatului X, inculpatul Y a stat de pândă,iar X a scos un
geam de la una din ferestrele bufetului şi a ajutat pe minorul Z să pătrundă în localul bufetului
printre gratiile ferestrei, de unde dintr-un sertar, a luat o sumă de bani.Faptele de acest gen s-au
repetat de câteva ori în următoarele luni până când minorul a fost prins în bufet de organele de
poliţie care sesizate de aceste furturi au organizat o pândă.

Ce fel de participaţie penală s-a realizat în speţă?

Răspuns:

Ne aflăm în prezenţa unei participaţii improprii la infracţiunea de furt prevăzută în art. 31 alin.
2raportat la art. 209 C. pen. Minorul, în calitate de autor, comite fapta fără vinovăţie căci are sub
14ani şi cei doi răspund pentru instigare şi complicitate cu intenţie la furt.

11. În seara zilei de 1 martie 2000, X a găsit în staţia C.F.R. Constanţa un portmoneu cu
acteaparţinând părţii civile Y în care se afla între altele şi o adeverinţă de predare a bagajelor la
magaziastaţiei C.F.R.Inculpatul a rugat o altă persoană pe nume Z să ridice bagajele de la
magazie, spunându-i căsunt ale sale, însă acesta a fost surprins de organele poliţiei în momentul
prezentării adeverinţei.

Cum trebuie calificate faptele celor doi în raport cu infracţiunea de înşelăciune?

Răspuns:

Fapta lui X reprezintă participaţie improprie la înşelăciune, constând în determinrea cu intenţie


lacomiterea, fără vinăvăţie, a furtului din eroare de Z.

12. Lui X i s-a reţinut faptul că, după ce a ridicat din pădure, o cantitate de lemne cu un bon
decumpărare de la Ocolul Silvic, a dat acest bon lui Y convingându-l că este nefolosit şi că, pe
bazaacestuia poate ridica lemne din pădure.Încrezându-se în aceste afirmaţii, Y a ridicat din
pădure cantitatea de lemne indicată în bonulfolosit de X., săvârşind astfel fapta incriminată la
acea dată în art. 42 din Codul Silvic.

Să se arate ce fel de participaţie penală există în cazul dat.

Răspuns:

12. Şi în acest caz există o participaţie penală improprie. X îl determină cu intenţie pe Y la


comitreafaptei prevăzută în art. 42 din Codul silvic, care acţionează fără vinovăţie, fiind în eroare
de fapt.

1. X, după ce a pătruns prin efracţie în locuinţa lui Y, a aprins lumina şi a căutat bunurile pe
caredorea să le sustragă, dar, din cauza volumului mare al acestora, le-a ridicat în două rânduri,
fără pauze transportându-le în locuinţa bunicii sale.

Ce formă a unităţii de infracţiune este săvârşită fapta de furt calificat?

Răspuns:

În speţă este vorba despre o infracţiune de furt în formă simplă. Exte exclusă forma
continuată,deoarece actele de furt au fost comise în mod neîntrerupt şi nu la intervale diferite de
timp.

2. Instanţa a stabilit că X a luat hotărârea de a-şi ucide soţia acuzată de infidelitate şi care îl
ameninţacu divorţul. Astfel, într-o seară la ora 22.00 a aşteptat-o pentru a-şi pune în aplicare
planul, la poartafabricii unde aceasta lucra în schimbul doi.În jurul orei 22.30, inculpatul a
observat pe trotuarul opus o femeie care semăna atât la fiziccât şi la îmbrăcăminte. Crezând că
este soţia a alergat spre aceasta care s-a speriat şi a început săfugă. Inculpatul a ajuns-o din urmă
şi i-a aplicat o puternică lovitură de cuţit în abdomendeterminând decesul acesteia. Instanţa l-a
condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de omor calificat prevăzut în art. 175 lit. a) cu
premeditare şi lit. c) asupra soţului sau rude apropiate.Inculpatul a atacat cu recurs hotărârea
instanţei motivând că s-a reţinut greşit împrejurarea deagravare a omorului prevăzută în art. 175
lit. c) C.pen.

Recursul inculpatului este fondat?

Răspuns:

Recursul inculpatului este fondat. Faţă de modul în care s-a comis infracţiunea, instanţa nu
maitrebuia să reţină şi agravanta de la art. 175 lit. c), fiind vorba despre o infracţiune deviată.

3. Prin sent. pen. nr. 46/12.08.1994 Trib. Sibiu a condamnat pe inculpatul X pentru
săvârşireainfracţiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 181 din C. pen., cu aplicarea art. 73
lit. b) dinacelaşi cod.Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 28.08.1993, inculpatul se afla la stâna
sa de oi unde, încondiţiile provocării, a lovit cu un lemn partea vătămată, cauzându-i fractura
cubitusului stâng,leziune ce a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 45-50 de
zile.Curtea de Apel Alba Iulia, prin dec. pen. nr. 203/20.11.1994 a respins apelurile declarate de
procuror şi de inculpat.Împotriva acestor hotărâri procurorul a declarat recurs cu motivarea că s-a
dat o greşităîncadrare juridică infracţiunii săvârşite având în vedere că urmările iniţiale ale faptei
s-au amplificatfiind necesar un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale ceea ce ar realiza
conţinutulinfracţiunii de vătămare corporală gravă.

Recursul este fondat? Ce formă a unităţii de infracţiune există în speţă?

Răspuns:

Dacă printr-un alt raport de expertiză s-a demonstrat că urmările erau mai grave şi s-au prelungit
pe o durată mai mare de timp, fără ca inculpatul să mai inatervină, atunci este vorba despre
oinfracţiune progresivă, caz în care recursul procurorului este fondat.

4. Trib. Judeţean Sălaj, prin sent. pen. 7/1.03.1991, a condamnat pe X pentru săvârşirea
infracţiuniide vătămări cauzatoare de moarte conform art. 183 C. pen.În ziua de 24.09.1990, X şi Y
aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, s-au luat la trântă pecâmp, în prezenţa unor martori.
Inculpatul a reuşit să trântească victima la sol, după care aimobilizat-o cu faţa spre pământ, el
aflându-se deasupra ei şi cu forţă a tras cu mâinile spre spatecapul victimei, provocându-i
hiperextensia coloanei cervicale. Victima transportată la spital, adecedat după mai multe zile. Din
raportul medico legal rezultă că moartea victimei s-a datoratedemului bulbar consecutiv contuziei
şi dilacerării modulare, cu fractura coloanei cervicale.

Fapta săvârşită de inculpatul X este o formă a unităţii naturale sau legale de infracţiune şicare
este forma de vinovăţie?

Răspuns:

X a acţionat cu praeterintenţie, deoarece el a trântit victima la pamânt cu intenţie, dar nu a


urmăritsau acceptat moartea acestuia, fiind prietenii, făcând acest lucru din joacă. Totuşi, el
trebuia şi puteasă prevadă că prietenul său poate suferii unele leziuni. Instanţa a reţinut corect
fapta ca fiindinfracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte, ea fiind o infracţiune, de regulă,
progresivă.

5. Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpatul X la mai multe pedepse pentru săvârşirea a


douăfurturi calificate şi a tentativei la infracţiunea de furt calificat, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 34
lit. a)din C. pen.Instanţa a reţinut că, în noaptea de 6.08.1992, inculpatul a sustras, prin efracţie
bunuri învaloare de 31.000 lei din două autoturisme şi a încercat să sustragă bunuri din alte trei,
toate parcateîn acelaşi loc.Împotriva hotărârii, rămasă definitivă, s-a declarat recurs în anulare, cu
motivarea căîncadrarea juridică dată faptei este greşită.

Recursul în anulare este fondat?

Răspuns:

Instanţa a reţinut greşit un concurs de infracţiuni. În speţă este vorba despre o


infracţiunecontinuată de furt. Astfel, vor fi aplicabile prevederile art. 209 C. pen. raportat la art. 41
alin. 2,aplicându-se o singură pedeapsă.
6. Instanţa a reţinut că unele dintre acţiunile componente ale infracţiunii continuate de furt au
fostsăvârşite pe când inculpatul era minor, având însă responsabilitate, iar celelalte după
împlinireavârstei de 18 ani şi a luat faţă de acesta măsura educativă a mustrării.

Arătaţi dacă soluţia instanţei este legală.

Răspuns:

Instanţa trebuia să reţină şi actele comise de inculpat pe timpul cât era minor, deoarece
acestarăspundea penal. În acest caz se impune o recalculare a pedepsei pentru infracţiunea
continuatăconform art. 43 C. pen.

7. Prin sentinţa pen. nr. 273/8.06.1999, Trib. Constanţa a condamnat pe X pentru infracţiunea
detâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. şi pe inculpaţii A,B,C pentru săvârşirea infracţiunii de
furtcalificat prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 C.Pen.Instanţa a reţinut că, la data de
3.11.1998, după o înţelegere prealabilă, inculpaţii A,B,C au sustras 360 de l de motorină din
rezervoarele unei ferme, în timp ce paznicul era ameninţat cu o barămetalică de inculpatul X fiind
astfel împiedicat să intervină.Curtea de Apel Constanţa, prin dec. pen. 302/8.12.1999, a admis
apelul procurorului şi aschimbat încadrarea juridică din infracţiunea de furt calificat în aceea de
tâlhărie prevăzută de art.211 C. pen. pentru inculpaţii A,B,C.

Care dintre cele două hotărâri este corectă?

Răspuns:

Infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă, astfel că A,B şi C trebuiau să răspundă


încalitate de coautori, deoarece faptele coautorilor nu trebuie să fie identice ci să se
completezereciproc în vederea producerii rezultataului urmărit.

8. Inculpata X, în vârstă de 15 ani, neavând preocupări şcolare şi nefiind supravegheată de


părinţi, aînceput să frecventeze barurile şi restaurantele în compania lui Y (majoră), întreţinând
într-o perioadă de câteva luni, relaţii sexuale cu diferiţi marinari străini care se aflau în portul
Constanţa, dela care îşi procurau mijloacele de existenţă. Fiind descoperite de organele de poliţie
acestea au fostcondamnate pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C.p.

Care sunt particularităţile infracţiunii de prostituţie?

Răspuns:

Infracţiunea de prostituţie este un exemplu tipic de infracţiune de obicei. În cadrul acestor


categorii de infracţiuni, elementul material se realizează prin comiterea repetată, la diferite
intervalede timp a aceloraşi fapte, în baza aceeaşi rezoluţii infracţiuonale, de către aceeaşi
persoană.Infracţiunea de obocei se consumă în momentul stabilirii îndeletnicirii şi/sau
obişnuinţeifăptuitorului, lucru din care să reiasă că prin comiterea acestor fapte autorul şi-a făcut
un mod deviaţă. Datorită pluralităţii de acte ce formează elementul material, infracţiunea de
obicei este o formăa unităţii legale de infracţiune. Ea are particularitatea de a se prelungi în timp
până la momentulepuizării, moment în raport cu care se vor stabili toate consecinţele juridice
(aplicarea sancţiunii,incidenţa unor acte de clemenţă, începerea curgerii termemnului de
prescripţie).

1. X a fost condamnat la 6 luni închisoare în baza art. 208 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g) şi i),
cuaplicarea art. 74 şi art. 76 C.pen., şi la 3 luni închisoare în baza art. 192, cu aplicarea art. 74 şi
76 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea. În fapt, s-a reţinut că într-o seară
inculpatul aintrat pe poarta neasigurată în curtea locuinţei persoanei vătămate, după care a
sustras, prin efracţiedin autoturismul acestuia, aflat în curte, mai multe piese.Prin recursul
declarat, inculpatul susţine că în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa infracţiuneade violare de
domiciliu, deoarece aceasta s-a absorbit în infracţiunea de furt calificat, săvârşită prinefracţie,
prevăzută în art. 209 lit. i) C.pen.

Ce trebuie să decidă instanţa de recurs?

Răspuns:

Instanţa urma să reţină un concurs real eterogen de infracţiuni. În aceste cazuri furtul nu
absoarbeviolarea de domiciliu, inculpatul urmând să răspundă conform art. 33 şi 34 C.pen.

2. Prin sent. pen. nr. 90/20.05.1998 a Judecătoriei Moldova Nouă, rămasă definitivă prin
neapelare,X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.
178 alin. 2 C. pen. şi de nerespectare a măsurilor de protecţie a muncii prevăzută de art. 34 din L.
90/1996, cuaplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen.Instanţa a reţinut că la 27.061997,
X, angajat la SC Comico S.A. Moldova Nouă, a fostînsărcinat să coordoneze o echipă de muncitori
la montarea unui buncăr pâlnie metalică de 1,5 t, îngolul de fixare cu ajutorul unei macarale.Deşi
era interzisă rămânerea, fie şi temporară, a unui asemenea dispozitiv în echilibru instabil,
inculpatul a încălcat normele de protecţie a muncii, cu consecinţa uciderii din culpă avictimei, ca
urmare a răsturnării buncărului.Împotriva sent. pen. rămasă definitivă s-a declarat recurs în
anulare, cu motivarea căinfracţiunile au fost săvârşite în concurs ideal şi nu real de infracţiuni.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

Răspuns:

În speţă este vorba despre un concurs ideal eterogen de infracţiuni, deoarece printr-un singur act
alfăptuitorului s-au comis două infracţiuni.

3. Instanţa a reţinut că X a aplicat cu cuţitul o lovitură puternică în abdomen unei persoane, Y


dupăcare imediat, a lovit pe o lată persoană, Z în partea din spate a coastei stângi. Prima dintre
victime adecedat în drum spre spital, viaţa celeilalte fiind salvată în urma îngrijirilor medicale ce i
s-auacordat.Trib. Mun. Buc. a condamnat pe inculpatul X la 20 de ani închisoare şi 10 ani
interzicereadrepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de
omor deosebit degrav prevăzută de art. 176 lit. b) C. pen. - omorul săvârşit asupra a două sau mai
multor persoane.

Arătaţi dacă soluţia instanţei de a reţine o singură infracţiune complexă prevăzută în art.176 lit
.b) C. pen. este corectă.
Răspuns:

Instanţa trebuia să reţină un concurs real omogen de infracţiuni dintre o infracţiune consumată
de omor şi o tentativă la aceeaşi infracţiune, neputându-se reţine în acest caz situaţia prevăzută
în art.176 lit.b).

4. În sarcina lui X s-a reţinut că a falsificat datele înscrise în carnetul său de muncă şi că a
prezentatdocumentul astfel falsificat cu ocazia încadrării în muncă la o altă unitate economică. În
bazacarnetului de muncă falsificat, inculpatul a obţinut o încadrare şi o retribuţie superioară celor
la careavea dreptul şi a încasat apoi în mod repetat retribuţia superioară la care nu avea
dreptul.Având în vedere că faptele de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals, au
fostcomise de inculpatul X în vederea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, art. 215 alin. 2 C. pen.
să se arate dacă faptele inculpatului constituie o infracţiune unică complexă sau un concurs
deinfracţiuni.

Răspuns:

Inculpatul a comis un concurs real eterogen format din trei infracţiuni: fals material în
înscrisurioficiale – art. 288 C. pen., uz de fals – art. 291 C.pen. şi infracţiunea de înşelăciune – art.
215 C. pen.Întrucât primele două au fost comise în scopul săvârşirii înşelăciunii există un concurs
real cuconexitate teleologică.

5.S-a reţinut că X, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a urmărit pe stradă patru elevi până la
salade aşteptare a staţiei C.F.R. unde, sub ameninţarea cu bătaia, le-a cerut să-i dea banii pe care
îi aveauasupra lor. De teamă, elevii au strâns o sumă de banii pe care i-au dat-o inculpatului, iar
unul dintreei, în urma ameninţărilor inculpatului, i-a dat şi bluza cu care era îmbrăcat.Judecătoria
Călăraşi a condamnat pe inculpatul X pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută în art.
211 C. Pen.

Soluţia instanţei de judecată pronunţată în cauză este corectă?

Răspuns:

Instanţa trebuia să reţină un concurs ideal omogen de infraţiuni, deoarece acţiunile inculpatului s-
au îndreptat împotriva a patru subiecţi pasivi, ceea ce face ca acesta să răspundă pentru fiecare
în parte şi nu numai pentru o singură infracţiune. Pluralitatea de subiecţi pasivi dă naştere unei
singureinfracţiuni agravate în cazul infracţiunilor de omor – a se vedea art. 178 alin. ultim sau art.
176 lit.b).

6. În speţă, un grup de inculpaţi au atacat şi violentat un alt grup de persoane pe care le-au jefuit
de bunurile pe care le posedau. Prima instanţă a condamnat pe fiecare dintre coinculpaţi
pentrucomiterea atâtor infracţiuni de tâlhărie câte părţi vătămate au fost, făcând aplicarea
dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni.Instanţa de recurs a admis recursul
inculpaţilor şi a reţinut în sarcina acestora o singurăinfracţiune de tâlhărie, cu motivarea că,
infracţiunea de tâlhărie este îndreptată împotriva patrimoniului şi nu contra persoanei. Numai
dacă violenţele ar fi fost săvârşite nu în scopul comiteriifurtului ar putea fi reţinute atâtea
infracţiuni câte persoane au fost vătămate.
Arătaţi care dintre soluţii este corectă.

Răspuns:

Prima instanţă a dat soluţia corectă, deoarece tâlhăria se îndreaptă nu numai împotriva
patrimoniului ci şi împotriva persoanei, fiind o infracţiune complexă. Astfel, în cazul infracţiunilor
contra persoanei, cu excepţia infracţiunilor contra vieţii, pluralitatea de subiecţi pasivi dă naştere
latot atâtea infracţiuni câţi subiecţi pasivi există. Astfel, în speţă există un concurs real omogen
deinfracţiuni cu conexitate cronologică şi topografică.

1. În sarcina lui X s-a reţinut că, fiind condamnat la 3 ani de închisoare pentru o
infracţiuneintenţionată, după începerea executării pedepsei, beneficiind de o întrerupere a
executării acesteia, asăvârşit din nou o infracţiune de furt potrivit art. 208 C. pen.

Arătaţi dacă inculpatul se află în stare de recidivă.Motivaţi răspunsul.

Răspuns:

X se află în stare de recidivă postcondamnatorie, conform art. 37 alin. 1 lit.a) C.pen.

2. Prin sent. pen. nr. 10/10.01.1996 a Trib. Vâlcea, X a fost condamnat pentru săvârşirea
infracţiuniide loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1
lit. b) C. pen.S-a reţinut, că, în data de 10.06.1995, X l-a lovit puternic cu pumnul în faţă pe Y, care
s-adezechilibrat, a căzut şi s-a lovit, suferind un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a
decedat.Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile procurorului şi inculpatului, a desfiinţat în
partesentinţa şi a înlăturat aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din C. pen., cu motivarea că în cauză nu
existăstarea de recidivă în raport cu prevederile art. 38 lin. 1 lit. a) din acelaşi cod.

Recursul în anulare este temeinic motivat şi poate fi admis?

Răspuns:

Recursul în anulare nu trebuia admis. În speţa de faţă suntem în prezenţa unei recidive, chiar
dacăcel de-al doilea termen al acesteia îl constituie o infracţiune praeterintenţionată. Art. 38 din
C.pen. sereferă numai la infracţiunile din culpă nu şi la cele comise cu praeterintenţie.

3. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că, în timp ce executa la locul de muncă o pedeapsă de 6
luniînchisoare, aplicată pentru o infracţiune de furt, a săvârşit din nou o infracţiune de conducere
fără permis a unui autovehicul (art. 36 alin. 1 Decretul nr. 328/1966), pentru care legea prevedea
pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Să se arate cum trebuie stabilită şi aplicată pedeapsa în această situaţie.

Răspuns:

În speţă nu există stare de recidivă, ci o pluralitate intermediară, deoarece nu este îndeplinit


primultermen (o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare). Astfel, instanţa va revoca executarea
pedepsei lalocul de muncă şi va contopi pedeapsa anterioară de 6 luni cu pedeapsa stabilită
pentru nouainfracţiune; instanţa mai poate aplica şi un spor conform art. 34 C.pen. Ceea ce s-a
executat din pedeapsa anterioară nu se va mai lua în calcul, conform principiului non bis in idem .

4. În sarcina lui X s-a reţinut faptul că, aflându-se în executarea pedepsei de 2 ani
închisoare,aplicată de Judecătoria Craiova, pentru o infracţiune de furt, a evadat din punctul de
lucru al penitenciarului, s-a deplasat în sat, a pătruns prin spargerea geamului în magazinul de
textile şiîncălţăminte, de unde a sustras mai multe obiecte de încălţăminte şi o sumă de bani.
Evadarea esteincriminată în art. 269 C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.

Să se arate dacă în această situaţie există stare de recidivă.

Răspuns:

În această speţă există o stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit art. 37 lit. a) C.pen.
astfel,sunt îndepliniţi ambii termeni ai recidivei. Instanţa va aplica prevederile art. 39 alin. 3
C.pen.

5. X a fost condamnat la un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală


dinculpă, prevăzută în art. 184 C. pen. şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere fără
permis a unui autovehicul, urmând ca, potrivit art. 33 lit a) şi 34 lit a) C. pen. să se execute un an
deînchisoare.În acelaşi timp, s-a dispus revocarea executării pedepsei la locul de muncă cu privire
la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru o altă infracţiune din culpă. Prin
aplicareaart. 40 coroborat cu art. 33 şi 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de un an închisoare cu
restul de 4 lunişi 10 zile rămas neexecut din pedeapda de 8 luni închisoare.

Ce formă a pluralităţii de infracţiune există în speţă? Instanţa a aplicat corect pedeapsa.Motivaţi


răspunsul.

Răspuns:

5. În speţă există o pluralitate intermediară de infracţiuni, deoarece sunt prezente infracţiuni


comisedin culpă. Aplicând pedeapsa pentru noua situaţie, instanţa nu a mai ţinut seama şi de
pedeapsa de 6luni pentru infracţiunea de conducere fără permis a unui autovehicul. Astfel,
instanţa trebuia săcontopească pedeapsa executată la locul de muncă (8 luni închisoare) cu cele
două sancţiuni de un anşi de 6 luni închisoare.

1. Instanţa a reţinut în fapt că, după ce a făcut scandal la o petrecere şi era condus spre ieşirea
dinimobil, inculpatul X a scos un cuţit din buzunar şi a aplicat cu el o lovitură în abdomen lui
Ydoborându-l. Întrucât inculpatul a continuat să ameninţe cu cuţitul pe cei din jur, într-un moment
încare intenţiona să aplice o lovitură de cuţit unei persoane, vărul acesteia, inculpatul Y a reuşit
să-ldezarmeze, lovindu-l cu o bâtă peste mâna în care ţinea cuţitul, provocându-i astfel o fractură
aantebraţului.Inculpatul X a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor
prevăzutăîn art. 20 raportată la art. 174 C.pen., iar inculpatul Y a fost achitat de învinuirea de
săvârşire ainfracţiunii de vătămare corporală, constatându-se că el s-a aflat în legitimă apărare.
Împotrivaacestei sentinţe a declarat recurs procurorul, cu motivarea că achitarea inculpatului Y
este greşită,fapta săvârşită de el nefiind o legitimă apărare ci o depăşire a limitelor legitimei
apărări (art. 73 lit.a)C. pen.)

Recursul procurorului era întemeiat sau nu?

Răspuns:

Recursul procurorului nu era întemeiat.

2. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C.pen.
S-areţinut că, în ziua de 01.01.2000, convenind cu victima să fie angajat cioban la acesta,
inculpatul i-adat actele de identitate. Neînţelegându-se asupra salariului, inculpatul a cerut să i se
restituie actelede identitate.La refuzul victimei de a-i restitui actele, inculpatul a atacat-o. Pentru a
se apăra, victima ascos un briceag, moment în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri în cap
cu o piatră. Victima aîncetat din viaţă, decesul datorându-se traumatismului cranio cerebral cu
fractură de boltă şi bază acraniului, dilacerare şi contuzie cerebrală.Apelul declarat de inculpat a
fost respins. Inculpatul a declarat recurs pe motivul că a acţionatîn legitimă apărare şi în
consecinţă a solicitat să fie achitat.

Fapta a fost ori nu săvârşită în legitimă apărare?

Răspuns:

În speţă nu există legitimă apărare.

3. X surprinzându-şi soţia împreună cu Y într-o pădurice din apropierea locuinţei, a aplicat


acestuiamai multe lovituri cu baltagul pe care-l avea asupra sa, provocându-i moartea. S-a mai
reţinut că înmomentul surprinderii, victima, care se afla culcată pe iarbă împreună cu soţia
inculpatului, s-aridicat şi a pus mâna pe un arc pe care îl pregătise la îndemână, dar nu a mai avut
posibilitatea să-lfolosească, întrucât inculpatul s-a repezit şi a început să lovească cu baltagul. În
apărarea sa, X ainvocat prevederile art. 44 alin. 3 C. pen.

Ce urma să decidă instanţa de judecată?

Răspuns:

Instanţa va trebui să respingă reţinerea legitimei apărări.

4. X, fiind condamnat la 3 luni închisoare pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. 1,
cuaplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 şi art. 76 C. pen., săvârşită prin aceea că a sustras de la o
societatecomercială la care era angajat în calitate de conducător auto 5 saci cu furaje
concentrate, inculpatulinvocă, în recurs starea de necesitate susţinând că a comis fapta din cauza
lipsurilor materiale şi astării de sănătate precară a sa şi membrilor familiei sale.

Ce urma să decidă instanţa de recurs?

Răspuns:
Nu se poate reţine existenţa stării de necesitate.

5. X a condus pe drumurile publice, fără permis, un autovehicul, spre a transporta la gară un


prietendin altă localitate, venit la el în vizită şi a cărui locuinţă şi bunurile personale erau supuse
pericolului de inundaţie. Fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără
permis,inculpatul s-a apărat afirmând că a acţionat în stare de necesitate.

Apărarea inculpatului poate fi luată în seamă de instanţa de judecată?

Răspuns:

Nu se poate reţine existenţa stării de necesitate.

6. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice
avândîn sânge o îmbibaţie de alcool ce depăşeşte limita legală. În instanţă inculpatul a susţinut că
înmomentul săvârşirii faptei s-a aflat în stare de necesitate întrucât a efectuat deplasarea pentru
a procura medicamente pentru socrul său, bolnav de cancer.

Fapta inculpatului a fost sau nu săvârşită în stare de necesitate?

Răspuns:

Fapta nu a fost comisă în stare de necesitate.

7. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din
culpă prevăzută de art. 184 C.pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului
accidentului prevăzută în art. 38 alin. 1 din Decretul nr. 328/1996. S-a reţinut că, circulând cu
viteză, a accidentatgrav pe o persoană care se angajase în traversarea drumului aproape de zona
marcată şi a părăsitlocul accidentului. În timpul urmăriri penale şi în faza de judecată, inculpatul a
susţinut că a părăsitlocul accidentului pe care îl provocase pentru a se salva pe sine şi persoanele
aflate în autoturism, dela pericolul creat de un grup de ţigani care, adunaţi în faţa locului,
începuseră să arunce cu pietreasupra maşinii sale.

Pot fi incidente în cauză dispoziţiile art. 45 C.pen.?

Răspuns:

Nu se poate reţine existenţa stării de necesitate.

8. Inculpatul X, care se afla la conducerea Direcţiei cercetări penale din fostul Departament
alSecurităţii Statului, a ordonat unor ofiţeri din subordinea sa să înceapă ancheta penală şi să
fieintroduse în arest, patru persoane care au răspândit manifeste în perioada 23.11.–
20.12.1989.Inculpatul, a primit, la rândul său, ordinul de a nu pune în liberate pe cei reţinuţi, de la
fostuladjunct ala ministrului de interne.Prima instanţă l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea
de arestare nelegală soluţieconfirmată în apel, pe considerentul că acesta, datorită condiţiilor
impuse de regimul totalitar, aacţionat sub imperiul unei puternice temeri pentru sine şi pentru
familia sa, orice insubordonare presupunând reacţii grave pentru ei din partea organelor
superioare. Împotriva acestor hotărâri procurorul a declarat recurs.

Hotărârea primei instanţe şi a celei de apel sunt legale şi temeinice?

Răspuns:

Hotărârea primei instanţe şi a celei de apel sunt greşite.

9. S-a reţinut în sarcina inculpatului că a comis acte de complicitate la infracţiunea de delapidare.


Înfaţa instanţei, el a susţinut că a săvârşit fapta sub imperiul constrângerii morale şi anume
datoritătemerii pe care i-a inspirat-o ameninţarea gestionarului, autor al delapidării, că îl va
îndepărta dinserviciu dacă nu-i va da concurs, deoarece el este recidivist.

Apărarea inculpatului este întemeiată sau nu?

Răspuns:

Apărarea inculpatului nu este întemeiată.

10. X a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 189
alin.2 C.pen. S-a reţinut că în seara zilei de 7.08.1995, circulând cu autoturismul pe şoseaua ce
străbatesatul Şerbăuţi, inculpatul a trecut peste victimă care, din cauza stării de ebrietate,
adormise pecarosabil, provocându-i moartea.Condamnarea fost reţinută în apelul inculpatului. În
recursul declarat, X a invocat aplicareadispoziţiilor art. 47 C.pen. referitoare la cazul fortuit.

Recursul inculpatului este întemeiat?

Răspuns:

Recursul inculpatului nu este întemeiat.

1. În speţă rezultă că X a săvârşit infracţiunea de furt calificat, introducându-se, prin efracţie într-
unmagazin de unde a sustras 7 ceasuri. Prin expertiza psihică efectuată de o comisie de
specialişti, s-aconstatat că făptuitorul suferă de schizofrenie, boala abolindu-i discernământul.

Fapta lui X este sau sau nu infracţiune?

Răspuns:

Fapta lui X nu este infracţiune.

2. X în vârstă de 17 ani, singur ori împreună cu inculpatul minor Y, condamnat şi acesta în speţă,
asustras din locuinţele unor persoane şi din incinta unor unităţi comerciale, bani şi alte bunuri.
Dindatele raportului medico-legal rezltă că minorul X prezintă o dezvoltare psihică de tipul
debilităţiimintale, discernământul fiind sub limita corespunzătoare vârstei sale, prezentând
oligofrenie degradul I.Din celelalte probe administrate rezultă că din cauza debilitaţii sale mintale,
minorul nu şi-adat seama de acţiunile sale.

Faptele acestuia constituie sau nu infracţiuni?

Răspuns:

Faptele acestuia nu constituie infracţiuni.

3. În speţă inculpatul, deşi ştia că, fiind bolnav, îi era interzisă consumarea băuturilor alcoolice, a
consumat totuşi astfel de băuturi, iar starea în care a ajuns în mod voluntar a contribuit direct la
creşterea potenţialului său agresiv, săvârşind o tentativă de omor.

Arătaţi dacă inculpatul poate beneficia de circumstanţa atenuantă a beţiei voluntarecomplete


(art. 49 alin. 2C.pen.)

Răspuns:

Acesta nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a beţiei voluntare complete.

4. Instanţa a reţinut că inculpatul a comis o infracţiune în stare de beţie voluntară completă


produsă prin alcool (art. 49 alin. 2 C.pen.), fără însă a arăta ce relevanţă atribuie acestei stări,
dacă acestaconstituie o circumstanţă agravantă ori o circumstanţă atenuantă.

Să se arate dacă hotărârea este temeinică şi legală.

Răspuns:

Hotărâreanu este temeinică şi legală.

5. În sarcina minorului s-a reţinut faptul că, anterior împlinirii vârstei de 14 ani, a aplicat
victimei,minoră şi ea, o lovitură care, datorită complicaţiilor survenite, a condus la moartea
acesteia, fapt produs după ce minorul împlinise vârsta de 14 ani.

Să se arate dacă fapta minorului antrenează sau nu răspunderea lui penală.

Răspuns:

Fapta minorului nu antrenează răspunderea lui penală.

6. X, după ce a forţat uşa unui autoturism, proprietatea unui unuităţi, l-a chemat pe inculpatul
Y,inducându-l în eroare afirmând că acel autoturism este al unităţii la care el lucrează şi că
doreşte să-langajeze ca şofer, l-a determinat să pornescă autovehicolul şi să-l conducă spre a
verifica aptitudinilesale de şofer. Parchetul, i-a trimis pe aceştia în judectă pentru infracţiunea de
furt calificat.

Arătaţi ce trebuia să decidă instanţa.


Răspuns:

Instanţa trebuia să reţină eroarea de fapt principală în sarcina lui X şi să-l condamne numai pe X.

7. X. împreună cu soţul ei, locuiau la mătuşa acesteia în vârstă de 80 de ani, urmând a o


îngriji,având unele promisiuni că după moartea ei, aceasta le va lăsa casa. Animată de a intra cât
mai repedeîn posesia casei, X a luat hotărârea de a o ucide, procurând o cantitate de paration, din
care a picurat pe o napolitană pe care mătuşa o avea în casă.Ulterior, mătuşa a fost vizitată de o
vecină, căreia la plecare i-a dat napolitana, iar aceasta i-adat-o unui copil, care după ce a mâncat-
o a murit.Ce va trebui să reţină instanţa?

Răspuns:

În primul rând faptele comise de mătuşă şi vecină nu sunt infracţiuni, reţinându-se eroarea de fapt
principală. În schimb, pentru X se va reţine infracţiunea de omor calificat cu premeditare, chiar
dacăs-a consumat asupra altei persoane.

1. X a comis infracţiunea de furt, prevăzută în art. 208 C.pen., prin care s-a produs o pagubă de
15lei. Până la pronunţarea horârării, X a reparat integral paguba. Din piesele dosarului rezultă că
suntîndeplinite condiţiile prevăzute la art. 90 lit b), c), d), e) C.pen.

Se poate dispune înlocuirea răspunderii penale în speţă?

Răspuns:

Nu se poate înlocui răspunderea penală, deoarece nu se îndeplineşte condiţia privind cuantumul


pagubei.

2. În cursul urmăririi penale, procurorul constată că fapta comisă de X nu prezintă pericol


socialconcret şi că este lipsită în mod vădit de importanţă. Se mai reţine că X nu are antecedente
penale şi că nu este o persoană violentă.

Ce dispoziţii din C.pen. sunt aplicabile în speţă?

Răspuns:

În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 90 C.pen., privind înlocuirea răspunderii penale,
cidispoziţiile art. 18¹, deoarece faptei îi lipseşte trăsărura pericolului social concret. În acest caz,
procurorul poate aplica o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută în art. 91 C. pen.

3. X a comis infracţiunea de abuz de încredere, prin care a produs o pagubă de 9 lei. S-a reţinut
căacesta îndeplinea toate condiţiile de la art. 90 C.pen., dar mai fusese anterior condamnat, iar
pentruacea condamnare fusese reabilitat.

Să se arate dacă în speţă se poate dispune de către instanţă înlocuirea răspunderii penale.
Răspuns:

Da, se poate dispune înlocuirea, deoarece condamnările reabilitate nu mai constituie antecedent
penal, iar reabilitarea are ca efect înlăturarea interdicţiilor, incapacităţilor şi decăderilor ce
decurgdin condamnare.

1 . I nc ul p a t ul X a f os t c ond amna t p e nt r u c omit er ea ma i mul t or i nf r ac ţ i uni , c u


r e ţ i ne re a s t ă r i i d e recidivă post-condamnatorie potrivit art. 39 alin. 1 şi art. 34 C.pen., la o
pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. După aplicarea pedepsei, a intervenit Decretul
115/1977 care, prin dispoziţia din a r t . 1 , p r e v ed ea c ă s unt a mni st ia te i nf r a c ţ i uni l e
p e nt r u c a r e l e g ea p r e ve de p e d ea ps a î nc hi s or i i d emaximum 3 ani.
Avâ nd î n ve d er e c ă p e nt r u u na d i n i nf r a c ţ i uni l e c omis e d e i nc ul pa t , l e g e a
p r e ved ea o p e de ap s ă c u î nc hi s oar ea ma i mi c ă d e 3 a ni , s ă s e a ra te d a c ă e l
b e ne f i c ia z ă d e a mnis ti e p e ntr u această infracţiune.

Răspuns:

nculpatul beneficiază de amnistie pentru această infracţiune.

2 . P r i n s e nt i nta p e na l ă nr . 179/19 9 3, Jud e c ă t or ia C ons ta n ţ a a c ond amna t p e


i nc ul pa t ul X l a 6 l uni î nc hi s oa re p e nt r u c omi te re a i nf r a c ţ i uni i d e t ă i n ui r e ,
f ă c â nd u-s e şi a p l i ca re a a r t . 37 l i t . b ) C . p e n. Împ otr iv a a ce st ei s e nt i n ţ e a
d e c l ar at r e c urs i nc ul p at ul c ar e a a r ă t at c ă î n mod g r e şi t i s -a r e ţ i nut î ns ar ci n ă ,
s t ar ea d e r e ci d i v ă , d e oar ec e i nf r ac ţ i une a a nt e r ioar ă , p e nt r u c ar e a f os t
c ond a mnat , a f os tdezincriminată.Recursul inculpatului a fost admis, cu motivarea că, deşi
acesta a fost condamnat atât pentrui nf r a c ţ i une a d e t r ec er e f r a ud ul oas ă a f r ont i er e i c ât
ş i p e ntr u i n f ra c ţ i une a d e a s oc i er e î n v e d er ea comiterii de infracţiuni, întrucât prin
Decretul-Lege nr. 9/1989 a fost abrogată dispoziţia din art. 245C.pen., privitoare la infracţiunea de
trecere frauduloasă a frontierei, înseamnă că a fost amnistiată şiinfracţiunea de asociere în
vederea săvârşirii de infracţiuni.
Instanţa de recurs a aplicat corect dispoziţiile privitoare la amnistie?

Răspuns:

Instanţa nu a aplicat corect dispoziţiile privitoare la amnistie. Prin Decretul-Lege 9/1999 a


fostabrogată dispoziţia din art. 245 C.pen. nu şi cea din art. 323 C.pen.

3. Instanţa a fost învestită cu judecarea plângerii prealabile a reclamantei X împotriva inculpatelor


Y
şi Z, pentru faptul că, în ziua de 20.10.1968, i-au violat domiciliul, au ameninţat-o şi au lovit-
o,cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale.În şedinţa publică din
4.11.1969, reclamanta s-a împăcat cu inculpatele, iar instanţa luând actde împăcarea părţilor a
hotărât încetarea procesului penal. Deşi faptele comise de cele două inculpateau fost amnistiate
prin Decretul 591/21.08.1969, instanţa de judecată a soluţionat cauza făcândabstracţie de
prevederile acestui decret, luând act de împăcarea părţilor şi dispunând încetarea procesului
penal.

Întrucât la data judecării faptele erau amnistiate prin decretul menţionat, să se arate dacă
soluţia instanţei era corectă.

Răspuns:
Soluţia instanţei era discutabilă, deoarece a acordat prioritate împăcării în raport cu amnistia, care
avea prioritate.

4. Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 543/31.03.1997, a condamnat pe inculpatul minor
S.P. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. S-a reţinut că, la data de 29.01.1992,
inculpatul,împreună cu un alt inculpat, a sustras, din locuinţa părţii vătămate suma de 5000
lei.Împotriva acestei hotărâri, rămasă definitivă prin neapelare, s-a declarat recurs în
anulare,susţinându-se că inculpatul nu putea fi condamnat deoarece răspunderea penală era
prescrisă. Demenţionat că la data săvârşirii furtului calificat, acesta era pedepsit cu închisoarea
cuprinsă între 1 şi5 ani.

Ţinand seama de dispoziţiile art. 121 şi 122 coroborate cu art. 129 din C.pen., să se aratedacă
recursul în anulare declarat în cauză era întemeiat.

Răspuns:

Recursul declarat în cauză era întemeiat. Termenele pentru minori se reduc la jumătate.

5. Prin sentinţa penală 638/12.11.1998 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin neapelare,
aufost condamnate inculpatele minore X şi Z pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat,
prevăzutăde art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a) şi c), cu aplicarea art. 13 din
C.pen.Instanţa a reţinut că, într-o noapte din luna noiembrie 1994, împreună cu alţii, inculpatele
ausustras de la o societate comercială diferite bunuri. Împotriva acestei sentinţe s-a declarat
recurs înanulare pe motivul că la data pronunţării ei era împlinit termenul prescripţiei răspunderii
penale şi seimpunea soluţia încetării procesului penal.

Recursul în anulare este fondat şi trebuie admis?

Răspuns:

Recursul în anulare este fondat şi trebuie admis, cfm. art.121 alin. 1 şi art. 122 alin. 1 lit.d)
C.pen.coroborate cu art. 129 C.pen.

6. Prin sentinţa penală 754/22.11.1999, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul X,


pentrusăvârşirea infracţiunilor de insultă şi de calomnie prevăzute în art. 205 şi 206, prin
schimbareaîncadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de ultraj, prevăzute în art. 239 alin. 1
şi 3 C.pen.Apelul inculpatului a fost respins prin decizia penală 292/13.06.2000 a Curţii de Apel
Craiova.Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, cu motivarea că instanţele au
greşit cănu au chemat persoana vătămată şi întrebată dacă înţelege să facă plângere pentru
infracţiunilerespective aşa cum prevede art. 286 C.p.p.

Recursul inculpatului este întemeiat?

Răspuns:

Recursul inculpatului este întemeiat, cfm. art. 286 C.p.p.


7. Prin sentinţa 322/1.09.1992, Judecătoria Oraviţa a condamnat pe inculpatul X pentru
săvârşireainfracţiunii prevăzută în art. 180 alin. 2 C.pen. şi a dispus încetarea procesului penal
faţă de inculpataY, ca urmare a retragerii plângerii prealabile faţă de această inculpată. Instanţa a
reţinut că la23.11.1992, inculpaţii au lovit partea vătămată Z. Tribunalul Caraş-Severin, prin
decizia penală9/13.01.1994, a respins apelul inculpatului condamnat. În cauză s-a declarat recurs
în anulare pemotivul că instanţele au pronunţat hotărâri greşite prin nesocotirea dispoziţiilor art.
131 alin. 4 C. pen.

Recursul în anulare este fondat?

Răspuns:

R e c ur s ul î n a nul a r e e st e f o nda t , d e oar ec e r e t ra ge re a p l â ng er i i p r e al ab il e


p r od uce e f e c te i n r em,înlăturând răspunderea penală a tuturor participanţilor

S-ar putea să vă placă și