(c) Prof. univ. dr.

Alois GHERGUȚ
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
alois@uaic.ro
Premize:
1. Instituţiile de învățământ, indiferent de tipul și nivelul
lor trebuie să participe şi să sprijine înţelegerea şi
acceptarea drepturilor tuturor persoanelor, indiferent
de condiția lor medicală, psihosocială, culturală,
economică sau alți factori discriminativi, contribuind
la eliminarea prejudecăților, temerilor, concepţiilor
greşite despre calitatea umană a acestor persoane.

2. Sistemul de învăţământ trebuie să deţină un rol cheie

pentru asigurarea dezvoltării individuale şi a
incluziunii sociale! (cel mai bun mediu pentru
exersarea incluziunii este mediul educațional!)
 1. CERINȚELE EDUCAȚIONALE SPECIALE (CES) –
ABORDARE GENERALĂ

Cerințe educaționale speciale (CES) - se referă la anumite

caracteristici, particularități întâlnite în procesul instructiv-educativ
la anumite categorii de persoane, care sunt consecutive unor
disfuncţii, afecțiuni de natură cognitivă, senzorială, psihomotrică,
fiziologică etc. sau determinate de dificultăți de învățare, tulburări
comportamentale sau apărute ca urmare a unor condiţii
psihoafective, socioeconomice sau de altă natură care influențează
dezvoltarea psihointelectuală a persoanei.
Altfel spus, CES „desemnează necesităţile
educaţionale complementare obiectivelor generale
ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o
şcolarizare adaptată particularităţilor individuale
şi/sau caracteristice unei deficienţe/tulburări de
învăţare, precum şi o intervenţie specifică”
(Vrăsmaș T., 2001, Învăţământul integrat şi/sau incluziv. Editura Aramis)
Definiţia CES după OECD (Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică, 2000, 2009):

Cerinţele educaționale speciale implică

alocarea de resurse suplimentare publice
şi/sau private pentru a veni în sprijinul
educaţiei, atunci când elevii si/sau studentii
au “anumite dificultăţi de acces la
curriculum-ul obişnuit“.
 2. CERINȚELE EDUCAȚIONALE SPECIALE
DIN PERSPECTIVA DIVERSITĂȚII

 Diversitatea în educație și aplicarea unei pedagogii a diversității

în instituțiile de învățământ permit identificarea unor finalități
comune ale educației incluzive și educației interculturale.
 Respectarea și valorizarea diversităţii umane, acceptată ca o
realitate socială devine parte a existenței noastre.
 Instituția de învățământ care promovează diversitatea promovează
în egală măsură incluziunea și interculturalitatea – fiecare
persoană are posibilitatea de a învăţa în funcţie de ritmul,
capacităţile, cerințele şi trăsăturile proprii de personalitate şi de a
se exprima conform pattern-urilor culturale cu care se identifică.
Conform (OECD) - principalele categorii de persoane cu CES sunt (2000,
2006):
 A - persoane cu diferite tipuri de dizabilitati - la aceste categorii de
persoane cerințele educaționale speciale sunt considerate, de regulă, ca
fiind consecutive sau derivate din diverse deficiențe/afectări/tulburări ale
structurilor sau funcțiilor organismului.
 B - persoane care prezintă tulburări specifice de învățare (ex. forme de
dislexie), tulburări de neurodezvoltare sau ale funcțiilor cognitive (unele
tulburări de spectru autism, hiperactivitate), de comunicare,
comportamentale, emoționale și relaționare şi care nu sunt direct legate de
factori care pot justifica includerea lor în categoriile A sau C (anumite
persoane pot frecventa și programe din învățământul superior).
 C – persoane care provin din medii socio-economice, culturale şi/sau
lingvistice defavorizate, persoane care din diverse motive existențiale
pot întâmpina dificultăți majore de adaptare și integrare în mediul școlar.
În multe lucrări de referință și documente internaționale mai recente
se face distincția între dizabilitate și cerințe educaționale speciale.
Dacă la începutul anilor '90 accentul era pus pe integrarea în medii
școlare normale a persoanelor cu dizabilități care aveau cerințe
speciale în educație, ulterior, prin promovarea conceptului de
incluziune în educație s-a dovedit că cerințele educaționale speciale
sunt determinate și de numeroase alte situații decât dizabilitatea. Prin
urmare:
 dizabilitatea nu trebuie asimilată/confundată cu conceptul de cerințe
educaționale speciale – nu orice copil cu dizabilitate are implicit și cerințe
educaționale speciale (care sunt puse în relație directă cu mediul educațional);
 dizabilitatea poate determina sau nu prezența unor cerințe educaționale
speciale permanente sau limitate în timp – relația dintre dizabilitate și cerințe
educaționale speciale este influențată foarte mult de spațiul cultural și sistemul
social de referință – spre exemplu, în anumite țări gradul de accesibilitate
asigurat persoanelor cu dizabilități precum și sistemele sau echipamentele
asistive dezvoltate pot elimina sau reduce amploarea cerințelor speciale din
mediul educațional formal sau informal.
Pedagogia diversității
 3. CERINȚELE EDUCAȚIONALE SPECIALE ȘI
INCLUZIUNEA
În context educațional incluziunea presupune:
dezvoltarea de relaţii interpersonale deschise, pozitive între
elevi/studenți;
flexibilizarea programelor şcolare;
diversificarea strategiilor educaţionale şi asigurarea serviciilor de
intervenție și suport pentru elevii/studenții cu cerințe speciale;
promovarea egalităţii în drepturi şi responsabilităţi pentru toți
elevii/studenții;
asigurarea accesului în mod egal la oportunităţi de învățare;
parteneriat funcțional între instituția școlară și familie;
implicarea activă a comunităţii în programele și activitățile
dezvoltate de instituțiile şcolare.
Echitate și incluziune în educație
Echitatea presupune asigurarea dreptului la
educaţie pentru toţi, cu ajutorul unor unor
mecanisme sociale și instituționale funcționale la
nivelul sistemului de învățământ, astfel încât fiecare
să beneficieze de condițiile optime pentru
valorificarea potenţialului de care dispune și accesul
liber și egal la resursele de învățare.
Altfel spus...
Echitatea în educație este un concept care
subliniază dreptul oricărei persoane la un
sistem educațional incluziv și corect, care să
asigure accesul la o educație de înaltă calitate
și să ofere oportunități de învățare
personalizată, dezvoltare personală și
socială.
 Școală incluzivă

Pedagogie a
diversității

Școală pentru
diversitate

Școală pentru toți

Educație pentru
toți
e-Incluziunea și noile tehnologii:
e-Incluziune - toate acţiunile care trebuie întreprinse
pentru crearea unei societăţi informaţionale incluzive,
adică o societate informaţională pentru toţi, inclusiv în
mediul educațional.
Dezvoltarea tehnologiilor informatice, a nanotehnologiilor și a bioingineriilor permit
medierea și suportul în schimbarea și adaptarea mediului școlar pentru asigurarea
șanselor de acces la educație, inclusiv prin participarea și invățarea de la distanță.
Combinarea elementelor electronice cu
microingineriile asistate de programe/softuri
specializate, biotehnologia, nanotehnologia și
microchirurgia au favorizat crearea unor
dispozitive funcționale și estetice numite
proteze bionice.
La nivelul țării noastre un studiu realizat în anul 2016 a evidențiat o
serie de aspecte privind accesul persoanelor cu dizabilități și/sau
cerințe educaționale speciale (CES) la studiile superioare și
principalele categorii de probleme pe care le întâmpină:
 absența unor proceduri la nivelul unităților de învățământ superior prin care să se
asigure accesul și egalitatea de șanse pentru studenții cu dizabilități și/sau CES;
 în multe situații lipsa procedurilor pune studentul cu dizabilități și/sau CES în
situația de a negocia cu profesorul accesul la informații și suportul de curs,
condițiile de participare la activitățile didactice și modalitatea de examinare în
vederea evaluării și notării finale (majoritatea ar putea percepe aceasta situație ca
fiind discriminatorie);
 accesul în spațiile universităților deseori este dificil din cauza barierelor
arhitecturale, a scărilor, absenței lifturilor, absenței toaletelor adaptate etc.;
 acceptarea la studii a studenților cu dizabilități și/sau CES se face adesea pe baza
simțului comun, cu unele rezerve din partea instituțiilor de învățământ și nu pe
baza unor principii asumate, pe o cunoaștere reală a statutului de persoană cu
dizabilitate sau aflată în dificultate și a dreptului ei la educație;
 atitudinile cadrelor didactice par să fie unele de acceptare, chiar dacă inițial (sub
influența stereotipurilor, prejudecăților sau a ignoranței în ce privește
dizabilitatea) sunt marcate de lipsa de încredere că un student cu dizabilitate și sau
CES ar putea să facă față solicitărilor procesului de învățare.
 atitudinile studenților par să fie, de asemenea, de acceptare (cu anumite excepții),
în cele mai multe cazuri sprijinul pe care aceștia îl acordă colegilor lor cu
dizabilități fiind extrem de important; de menționat că, uneori, în relațiile dintre
studenți, au loc anumite înțelegeri/tranzacții, în sensul că unii studenți cu
dizabilități, în schimbul ajutorului primit, ajung să furnizeze cursurile primite doar
de ei de la profesori (variante print sau înregistrate).
 cele mai multe universități din străinătate au dezvoltat o cultură de acceptare a
studenților cu dizabilități și/sau CES, au creat facilități și au pus la punct proceduri prin
intermediul cărora le este ușurat accesul și le sunt asigurate condițiile pentru
participarea la diferitele activități didactice și de timp liber;
 de amintit aici și reușitele înregistrate de unele persoane cu dizabilități și/sau CES care
studiază în învățământul superior (la nivel de licență, master sau chiar doctorat), însă
aceste reușite nu pot fi puse pe seama sistemului de educație și a serviciilor de sprijin,
ci mai degrabă reprezintă rezultatul eforturilor personale ale tinerilor cu dizabilități și
ale familiilor din care fac parte (N.B. de chestionat pe această temă și studenții invitați!).
(Manea L., 2016, Accesul la educație a tinerilor cu dizabilități în România, cu focalizare pe învățământul,
secundar superior, vocațional și universitar. Asociația RENINCO București).
 Printre beneficiile incluziunii se pot enumera:
crearea unei societăţi tolerante care să respecte diversitatea;
aprecierea/prețuirea propriei culturi şi pe cea a semenilor diferiţi
din jur;
evitarea consecinţelor morale ale risipei şi devalorizării de capital
uman;
reducerea consecinţelor negative ale dezavantajului educaţional
asupra sănătăţii, sărăciei şi delictelor;
reducerea impactului negativ pe care lipsa de forţă de muncă
calificată, flexibilă şi sigură de sine îl are asupra societăţii;
oferirea unei experienţe educaţionale flexibile care este
fundamentală pentru un învăţământ de calitate.
Incluziunea înseamnă să faci lucrurile în mod
diferit pentru a răspunde nevoilor individului
şi oricine, indiferent de dizabilitatea sa, de
dificultăţile pe care le întâmpină în învăţare
sau de statutul său social, să fie tratat ca oricare
membru al comunităţii din care face parte, iar
diversele servicii speciale de care are nevoie
să fie furnizate în cadrul serviciilor sociale,
educaţionale, medicale sau a altor servicii
puse la dispoziţia tuturor membrilor societăţii.
 4. MODELE DE BUNE PRACTICI ALE
INCLUZIUNII ÎN MEDIUL UNIVERSITAR
 Accesibilizarea informațiilor, cărților și suporturilor de curs pentru
nevăzători (digitalizarea cărților și a textelor scrise, audiobook-uri),
printarea în relief a unor planșe, hărți, scheme de interes major și a
unor cursuri în format Braille, furnizarea gratuită a softurior de sinteză
vocală, optimizarea accesului la informații în bibliotecile virtuale,
computere cu magnificatoare de ecran în bibliotecile obișnuite,
asigurarea la cerere a serviciilor de interpretare în limbajul semnelor
pentru studenții cu probleme de auz, dotarea cu echipament tehnic,
tehnologii asistive și de acces adecvate pentru categoriile de
studenți cu dizabilitate senzorială, locomotorie etc.;
 Organizarea unui departament/serviciu la nivelul instituției de
învățământ superior destinat studenților cu dizabilități și/sau CES
care să consilieze, să gestioneze satisfacerea cerințelor și rezolvarea
problemelor care vin din partea lor (facilitarea accesului la informații
privind admiterea, accesibilitățile din campusul universitar, cerințe
care țin de organizarea procesului didactic și intermedierea cu
actorii implicați, probleme administrative care tin de cazare, burse,
proces didactic, programele de sprijin și interacțiunile cu ceilalți
studenți în cadrul acestora etc.);
 Asigurarea accesului la toate activitățile didactice și la toate
oportunitățile de informare (biblioteci, baze de date, activități
nonformale etc.), să existe în fiecare facultate un cadru didactic
pregătit să gestioneze relațiile cu studenții care au dizabilități și/sau
CES
 Încurajarea și susținerea inițiativelor și propunerilor venite din
partea studenților pentru satisfacerea cerințelor lor, asigurarea unui
mediu suportiv și cooperant cu colegii și cadrele didactice la
activitățile comune, valorizarea potențialului individual și a
creativității studenților cu dizabilități și/sau CES, facilitarea implicării
lor în orice tip de activitate specific mediului universitar.
 Evitarea judecăților de valoare, a stereotipurilor și prejudecăților la
adresa studenților cu dizabilități și/sau CES privind potențialul lor de
învățare și reușită academică, motivarea lor prin recunoașterea
calităților și abilităților specifice în rezolvarea sarcinilor;
 Organizațiile studențești ar putea iniția programe de voluntariat în
care studenții cu dizabilități și/sau CES care întâmpină dificultăți de
integrare și adaptare la mediul și spațiul academic să fie sprijiniți de
alți studenți în cadrul unor grupuri de suport sau parteneriate
intercolegiale;
Educaţie incluzivă pentru toţi solicită schimbări
trasformaţionale în sistemele publice de educaţie, în
aşa fel încât incluziunea să devină o trăsătură a
politicilor, culturii şi practicilor din instituțiile de
învățământ, din educaţia ministerelor/decidenților, iar
miezul ei să fie o sinteză a aşteptărilor comunităţii în
care funcţionează instituțiile de învățământ.
(Porter, G., Towell, D., 2017, Advancing inclusive education. Key to transformational change
in public education systems,UK )
 VĂ MULȚUMESC!
Și nu uitați:
Nu-l poți înțelege și respecta pe cel de lângă tine
până când nu accepți să lupți
cu propriile limite și prejudecăți
Gherguț, A. (2016). Educația incluzivă și pedagogia diversității, Polirom, Iași.
Mara, D. (2009). Strategii didactice în educația incluzivă, Ed. Didactică și Pedagogică,
București.
Vrăsmaș, T. (2015). Cerințe specialeși dizabilitate în educație. O persepctivă
internațională, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
UNESCO (2005). Guidelines for Inclusion Ensuring Access to Education for All.,Paris
UNESCO (2017). Guide for Ensuring Inclusion and Equity in Education, Paris.
https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000373662
https://education.ec.europa.eu/education-levels/higher-education/inclusive-and-
connected-higher-education