3.4.2.

Metoda Target-Costing
Folosirea acestei metode de analiză a costurilor a fost impusă de modificările esenţiale ce s-au
produs în mediul intern şi extern al întreprinderii:
- necesitatea de a produce în serie mică, pentru a răspunde cerinţelor în continuă schimbare ale
consumatorilor.
- introducerea unor noi metode de organizare a producţiei (cum este JIT: Just-In-Time).
- extinderea automatizării proceselor de producţie (de ex. sistemele CIMS: Computer Integrated
Manufacturing Systems).
Principiile de bază ale metodei sunt:
- calculul şi analiza costurilor se face pe produs, deoarece:
• produsul face legătura între întreprindere şi piaţă;
• produsul este purtătorul profitului.
- calculul şi analiza costurilor se realizează pe toată durata de viaţă a produsului. Această
metodă, se bazează pe constatarea statistică potrivit căreia ≈ 80-90% din costurile unui produs sunt
angajate încă din faza sa de concepţie. De aceea posibilitatea de a exercita o influenţă asupra costurilor
se diminuează pe măsură ce se avansează în fazele de realizare a unui produs.
- viabilitatea unui produs se măsoară prin raportarea sa la piaţă sub dublu aspect: preţ şi
satisfacerea clientelei (unei nevoi).
Principiul metodei este: piaţa dictează preţul de vânzare şi nu costul obţinut de întreprindere,
prin urmare un produs lansat pe piaţă trebuie să răspundă imperativelor acesteia încă din momentul
concepţiei. În aceste condiţii, este necesară obţinerea unor informaţii privind preţul de vânzare acceptat
de clientelă, încă din faza de concepţie a produsului. Costul la care pot fi realizate produsele trebuie
corelat cu preţul pieţei, acest cost se numeşte cost ţintă, care este un cost estimat în funcţie de un preţ
de vânzare concurenţial previzionat.

Costul ţintă = Preţ de vânzare previzionat concurenţial– Marja aşteptată

Este o logică total opusă aceleia de a face un produs având anumite caracteristici (tehnice,
economice, funcţionale etc.), de a vedea cât costă şi de a adăuga o marjă:

Costul obţinut + Marja dorită = Preţul de vânzare

Preţul de vânzare concurenţial este estimat în funcţie de un ansamblu de factori externi şi

interni: nevoile clientelei potenţiale, puterea de cumpărare a acesteia, preţurile concurenţilor, gradul de
rivalitate în sectorul respectiv, capacităţile de producţie existente, introducerea de noi tehnologii etc.,
iar marja în funcţie de o rată medie a marjei sectorului şi de obiectivele firmei în domeniul
rentabilităţii.
Costul estimat al unui produs este definit ţinând cont de:
- funcţiile pe care produsul trebuie să le satisfacă cu scopul de a răspunde nevoilor
clienţilor;
- de competenţele tehnice, tehnologice, umane ale întreprinderii.
Dacă costul estimat este superior costului ţintă, funcţiile, componentele, procesul de producţie
al produsului sunt reanalizate cu scopul de a apropia costul estimat de costul ţintă. Dacă costul estimat
rămâne superior costului obiectiv, proiectul de dezvoltare al produsului este abandonat.
Costul obiectiv sau costul ţintă are ca scop furnizarea unei metode riguroase de reducerea a
costului unui produs nou, de asigurare a unei marje suficiente păstrând în acelaşi timp echilibrul cu
calitatea acestuia. Reducerea costurilor vizează întreprinderea în ansamblul său, putându-se obţine în
mod concret prin:

1
 - analiza costurilor încă din faza de concepţie a produselor;
- controlul diferitelor faze de viaţă ale produsului;
- reducerea termenelor de concepţie şi de lansare a noilor produse;
- o mai bună organizare a relaţiilor cu clienţii şi furnizorii;
- mobilizarea şi motivarea tuturor compartimentelor întreprinderii şi asigurarea unei
compatibilităţi sporite.
Metoda costului obiectiv nu presupune o tehnică unică specifică, ci un ansamblu de instrumente
şi metode (analiza valorii, analiza funcţională, grile de evaluare, lanţul de valori, metoda ABC etc.),
prin urmare este costisitoare şi impune implicarea tuturor compartimentelor întreprinderii; dar aplicarea
ei reprezintă o modalitate de ameliorare a performanţelor întreprinderii.

3.4.3. Metoda analizei valorii

În actualul context concurenţial se impune un control permanent al produselor sub dublu aspect:
al funcţiilor pe care le îndeplinesc (respectiv al concordanţei cu cererea) şi al costurilor.
Funcţia reprezintă acţiunea unui produs (sau a unei componente a produsului) exprimată în
termeni de finalitate. Un produs poate avea mai multe funcţii.
Analiza valorii este o tehnică utilă în acest sens.
Valoarea este o mărime ce creşte odată cu creşterea satisfacţiei clientului sau cu diminuarea
costului produsului:

Metoda analizei valorii este o metodă de investigare a produselor care urmăreşte creşterea
utilităţii produsului (printr-o mai bună satisfacere a clienţilor, identificând funcţiile produsului care
răspund nevoilor lor), concomitent cu diminuarea costului (eliminând funcţiile inutile şi/sau reducând
costul funcţiilor reţinute fără a afecta calitatea produsului).
Demersul analizei valorii presupune:
- identificarea funcţiilor produsului şi anume:
▪ funcţiile de bază (sau principale) care contribuie direct şi explicit la valoarea de utilizare a
produsului şi sunt direct percepute de către utilizator;
▪ funcţiile auxiliare (sau secundare) care nu contribuie direct la valoarea de utilizare şi nu sunt
percepute direct, dar sunt necesare pentru funcţionarea produsului, fiind impuse de concepţia
constructivă a acestuia.
- măsurarea costului fiecărei funcţii;
- analiza utilităţii funcţiilor, altfel spus determinarea funcţiilor ce trebuie păstrate, ameliorate,
suprimate, create;
- identificarea costului minim la care funcţiile pot fi asigurate în bune condiţii;
- stabilirea măsurilor de conservare a calităţii şi securităţii produsului.
Etapele aplicării metodei analizei valorii sunt:
1. delimitarea obiectului analizei;
2. cercetare documentară;
3. analiza situaţiei existente (a funcţiilor actuale ale produsului şi a costului lor);
4. căutarea de noi soluţii de ameliorare a produselor şi clasarea lor pe funcţii ale acestora;
5. analiza critică a ideilor, adică verificarea concretă a posibilităţilor de realizare a noilor idei,
respectiv a costului acestor soluţii alternative;
6. alegerea soluţiei (soluţiilor) posibile dintre ideile prezentate;
7. realizarea noului produs, a funcţiilor şi a costului acestuia.
Analiza valorii îndeplineşte în practica economică următoarele funcţii:
- funcţia de ameliorare a produselor;
- funcţia de realizare a unor economi, prin reducerea costului pe funcţii, respectiv a costului
total de producţie;
2
 - funcţia de inovaţie, prin perfecţionările aduse produsului, analiza valorii poate conduce la
inovaţii care n-au fost prevăzute în momentul demarării ei.
Analiza valorii ca tehnică de investigare este costisitoare şi dificil de realizat. Dar aplicarea ei
reprezintă o modalitate de ameliorare a produselor şi performanţelor întreprinderii, de obţinere a unui
avantaj concurenţial.
Aplicaţie:
O societate comercială fabrică flacoane pentru parfum. Produsul se compune din două
elemente:
- flaconul (sticla) însuşi fabricat de societate;
- dopul (buşonul) realizat de un terţ (subcontractant).
Producţia de flacoane şi dopuri este realizată după un caiet de sarcini întocmit de client (forma)
şi de societate însăşi (caracteristicile tehnice).
Confruntată cu o aspră concurenţă din partea celorlalţi „flaconieri”, societatea face o analiză a
valorii, care i-au permis identificarea şi clasarea funcţiilor asociate acestui model de flacon (tabelul 1)
şi analizarea structurii costului fiecărei componente (flacon şi dop) pe funcţii (tabelul 2).
1. Determinaţi costul fiecărei funcţii a flaconului, a dopului şi pe total produs;
2. Reprezentaţi grafic costul funcţiilor după clasarea lor;
3. Comentaţi.
Gradul de importanţă al funcţiilor
Tabelul 1
Locul Funcţia
1 De a conţine parfumul pentru a individualiza cantităţile (de lichid)
şi pentru a le transporta (flaconul)
2 De a conserva parfumul protejându-l de lumină (flaconul) şi de aer
(dopul)
3 De a fi estetic cu scopul de a relansa imaginea parfumului şi de a
seduce clientela (flaconul + dopul)
4 De a asigura securitatea parfumului evitând ca acesta să nu se
verse: stabilitate (flaconul), etanşeitate (dopul).

Structura costului fiecărei componente pe funcţii

Tabelul 2
Funcţii F1 F2 F3 F4 Total
Componente
Flacon: 300.000 lei 5 35 50 10 100 %
Dop: 200.000 lei 0 5 90 5 100 %

1. Costul fiecărei funcţii pe componente şi pe total:

Tabelul 3
Funcţii F1 F2 F3 F4 Total
Componente
Flacon: 15.000 105.000 150.000 30.000 300.000
Dop: 0 10.000 180.000 10.000 200.000
Cost total 15.000 115.000 330.000 40.000 500.000

2. Reprezentarea grafică a costului funcţiilor după clasarea lor folosind histograma:

3
3. Histograma arată o puternică discrepanţă între ierarhia funcţiilor şi cea a costurilor, astfel:
- funcţia principală (F1) nu este costisitoare, dimpotrivă are un cost foarte redus;
- în schimb F3 (funcţie secundară) are un cost foarte mare atât la nivelul flaconului, cât
şi la nivelul dopului.

Propuneri:
- se recomandă clientului simplificarea formei flaconului şi a dopului cu scopul de a
reduce costul de producţie;
- căutarea unei compoziţii a flaconului mai puţin costisitoare;
- renegocierea preţului dopului cu subcontractantul.