Sunteți pe pagina 1din 4

1.

INTRODUCERE

Am ales să studiez și să aprofundez fenomenul de „Work and Travel” datorită faptului că


de-a lungul timpului toți mai mulți tineri aleg să participe la acest program pe parcursul verii. În
aproximativ ultimii 10 ani, peste 30 000 de studenți români aleg să își petreacă lunile de vacanță
pe teritoriul Statelor Unite ale Americii unde aceștia au posibilitatea de a vedea cum se
desfășoară sistemul de muncă, dar și cum este traiul de viață acolo, astfel România situându-se în
primele zece țări în ceea ce privește numărul de participanți.

Sunt de părere că creșterea de la an la an al participanțiilor se datorează, în primul rând,


datorită experienței pe care aceștia o au în USA și creșterii valorilor sociologice și individuale,
aceștia având oportunitatea de a se dezvolta pe plan personal, cât și social.

Chiar dacă locurile de muncă pe care aceștia și le aleg nu sunt neapărat în domeniul
studiat, aceștia câștigă experiență de muncă și, ulterior, aceștia pot implementa lucrurile pe care
le-au învățat în această experiență și în viața de zi cu zi. Un alt avantaj este acela de dezvoltare a
limbii engleză, studenții fiind nevoiți să o vorbească constant deoarece la locul de muncă aceștia
o folosesc, dar și în ceea ce privește comunicarea pe care o au cu colegii de apartament/cameră
(cazarea o să o împartă cu studenți din toată lumea).

Având prieteni și cunoștiințe care participă ani la rând la acest program și vor să repete
experiența cât mai mult posibil, am ales să analizez schimbările pe care aceștia le-au avut și să ce
îi face pe studenți să se reîntoarcă în fiecare an sau ce îi determină să nu se mai întoarcă.

2. CADRUL TEORETIC
2.1 Apariția programului Work&Travel

Statele Unite ale Americii au adoptat începând cu anul 1948 legea numită ”Smith-Mundt
Act” care avea să stabilească modul în care urmau să se desfășoare programele de schimb
cultural. Principalul modiv al implementării unei astfel de legi a fost acela de a dezvolta nivelul
de tolerantă prin schimbul de informații, educație și cultură în rândul americanilor, dar și pentru
a-le oferi indivizilor din alte țări de a descoperi oportunitățiile pe care USA le oferă. Astfel de
programe sunt importante din punctul de vedere al politicii externe, la momentul de față studenți
din aproximativ 140 de țări au posibilitatea de a studia, munci, dar și călători pe teritoriul Statelor
Unite ale Americii prin intermediul programelor de schimb cultural.

Majoritatea programelor de schimb cultural au luat naștere începând cu anul 1960, în


momentul în care Departamentul de Stat American și-a dat seama de faptul că majoritatea
tinerilor își doresc să experimenteze acel „american dream”. Acest tip de programe le oferă
tinerilor oportunitatea de a descoperi stilul de viață american, aceștia locuind pe o perioadă
determinată de timp în USA. O dată cu realizarea faptului că un număr de mare de tineri își
doresc să aibă parte de o astfel de experiență, dar și de faptul că aceștia ar avea și oportunitatea
de a se întreține singuri și de a câștiga experiență de muncă, aceste programe au fost
implementate. Pe baza informațiilor de mai sus, a luat naștere și programul de Work&Travel,
program ce nu a avut de a face cu modificari majore din momentul din care a fost implementat și
până în ziua de astăzi datorită a doi factori importanți: cererea pe care o au angajatorii americani
pe perioada verii pentru forța de muncă, dar și dezvoltarea constantă a țărilor din Estul si Sud-
Estul Europei pe partea social-economică ceea ce a dus la realizarea unor noi posibilități
culturale, dar și oportunităților de muncă în rândul tinerilor.

Programul de Work&Travel oferă oportunitatea studenților din întreaga lume de a


experimenta și de a vedea cum este traiul în America pe perioada vacanței de vară. Acest tip de
program le oferă tinerilor posibilitatea de a îl accesa prin obținerea vizei de J-1 (acest tip de viză
le perimite acestora să muncească, dar și să viziteze pe o perioadă de maxim 4 luni). În acest
mod, studenții au oportunitatea de a descoperi cultura americană, iar cetățenii americani
descoperă cultura și obiceiurile din țările din care aceștia provin. În ceea ce privește participanții,
programul are numeroase avantaje cum ar fi: integrarea într-un cadru cultural nou, cunoașterea
unor oameni noi din diferite colțuri ale lumii (aceștia fiind și ei participanți la program), vizitarea
Americii, creearea unei independențe financiare, dar și obținerea experienței pe câmpul muncii
(majoritatea studențiilor care aplică la acest program neavând experiență de muncă). În același
timp, programul are beneficii și asupra angajatorilor americani aducându-le acestora personal pe
durata verii.

2.1.1 Work&Travel în România


În ceea ce privește țara noastră, programul de Work&Travel a luat naștere în anul 2000 la
Cluj. În momentul implementării acestui program îm România, condițiile pe care trebuiau să le
îndeplinească studenții pentru a putea participa la program erau unele aspre: media generală a
acestora trebuia să fie peste 9, nu trebuiau să aibe restanțe, să fie înscriși la cursuri la zi și unul
dintre cele mai importante aspecte era acela ca aceștia să fie studenți într-un an intermediar
(studenții din primul an și din an terminal nu puteau participa indiferent dacă erau studenți la
licență, master sau doctorat). Cerințele au fost schimbate ulterior, de la un an la altul, de către
Ambasada Statelor Unite pentru ca acest program să fie mai accesibil, acest lucru influențând și
crescând numărul participanților la program.

S-ar putea să vă placă și