Tratamentul Bolii Dupuytren

Din punct de vedere teoretic, tratamentul bolii DUPUYTREN poate fi clasificat în

tratament conservator și tratament chirurgical.

Tratamentul conservator nu prezintă din punct de vedere teoretic nicio raţiune şi nu şi-a
dovedit eficienţa din punct de vedere practic. S-au folosit vitamine E, blocanți de calciu, injecții
cu steroizi, cu colagenază, gamma interferon sau factori fizici cum ar fi procedeele fizioterapice,
radioterapia şi ultrasunetele.

Pentru determinarea prezenţei puseului activ, vom interoga bolnavul privind evoluția
manifestărilor palmare ale bolii în ultimele luni, prezenţa simptomelor care caracterizează boala,
şi simptome care pot însoți boala.

Vom solicita unele investigaţii paraclinice în acest sens: radiografii pulmonare, VSH,
factor rheumatoid, transaminazele hepatice și probe de disproteinemie etc.

Intervenţia chirurgicală se practică de obicei în stadiile II şi III ale bolii fie prin
temporizare voită, fie prin prezentare în acest stadiu.

Tratamentul chirurgical urmăreşte refacerea funcției de prehensiune, flexia normală a

degetelor, extensie normală a degetelor.

Tehnica operatorie include aponevrotomia sau aponevrectomia, care poate fi parțială sau
totală.
 Excizia aponevrozei parțială sau totală nu poate
opri evoluția unei astfel de boli sistemice, doar cel
mult să o încetinească. De aceea, o diateză Dupuytren,
chiar corect operată, este frecvent asociată cu recidive.

Diversitatea tehnicilor şi variantelor descrise

sunt consecinţa stadiului în care este surprinsă boala,
stadiului degradărilor osteo-articulare şi musculo-
tendinoase consecutive neglijării bolii, vârstei
bolnavului, tarelor sale, stării tegumentelor palmare,
posibilității efectuării unei anestezii de durată medie
sau lungă.

Tratamentul chirurgical este contraindicat în

cazurile în care există tulburări trofice şi vasomotorii importante cu mână rece, cianozată,
edemaţiată, umedă. În acest caz, se va tenta un tratament medicamentos care să amelioreze inițial
starea trofică a tegumentelor.

Vârsta avansată, epilepsia, alcoolismul cronic constituie elemente defavorabil ,dar nu vor
fi considerate contraindicații absolute; în aceste situaţii se vor putea practica intervenţii
chirurgicale limitate, dar care vor putea îmbunătăţi starea funcţională a mâinii.

APONEVROTOMIA are drept scop secţionarea bridelor aponevrotice prin incizii

cutanate sau subcutanate. Inciziile pot fi transversale sau longitudinale. Incidentele pot apărea
prin secționarea unor pachete vasculonervoase digitale palmare proprii. Se poate utiliza la
vârstnici şi la cei cu tulburări de sensibilitate palmară.

APONEVRECTOMIA PARŢIALĂ constă în nodulectomie şi aponevrectomie limitată.

Se extirpă aponevroza sclerozată cu toate prelungire ei. Susținătorii acestor tehnici consideră că
este mai bună decât aponevrotomia, dar există risc de recidivă.

APONEVRECTOMIA TOTALĂ are ca scop indiferent de calea de abord extirparea în

totalitate a aponevrozei palmare şi prelungirilor ei digitale (pentru razele digitale afectate). Ea
restabileşte flexia şi extensia normală a degetelor. Tehnica implică un grad mare de decolare
tegumentară cu risc de necroză secundară. Metoda previne recidiva şi extinderea procesului
sclero-retractil.

Inciziile pot fi variate în funcție de particularitățile cazului, cum ar fi incizia Marc

ISELIN, Incizia Stilling BUNNELL, incizia Mc INDOE sau incizia MILLESI.

Calea de abord cea mai frecvent utilizară (Incizia Mac Iselin) constă printr-o incizie pe
brida retractilă principală, de la vârful aponevrozei palmare, până la pliul de flexie distal al
 palmei; figură plastică cu lambouri triunghiulare care
se încrucişează cu unghiurile de 60/60 grade
mediopalmară; figură plastică cu lambouri
triunghiulare care se încrucişează cu unghiurile de
60/60 grade, între pliul de flexie distal al palmei şi
pliu digito-palmar; figură similară pe faţa anterioară
(palmară) a degetelor interesate pe falanga proximală

Aponevrectomia extinsă se realizează în cazul

în care boala se întinde pe ultimele trei spații palmare,
la aponevroza hipotenariană, la toate razele digitale,
condiția obligatorie este ca bolnavul să aibă o stare
generală bună. Se poate efectua și
dermatofasciectomie, închizând defectul rezultat cu
grefa PLD. După o evoluție de lungă durată sau când există o contractură articulară foarte
strânsă, articulația nu mai poate fi extinsă complet, chiar după o aponevrectomie extensivă.

Dacă articulația este corectată la mai puțin de 30 de grade în flexie, se consideră o

reducere acceptabilă, iar imobilizarea și fizio-kinetoterapia postoperatorie vor menține această
stare, deci o artroplastie sau artrodeză nu sunt indicate.

Contractura AMF se rezolvă aproape totdeauna doar prin fasciectomie. AIFD este
implicat relativ rar. Cea mai dificilă problemă o reprezintă AIFP. După Mc Farlane, contractura
primară în flexie este legată direct de implicarea fascială, iar contractura secundară în flexie este
datorată adeziunilor periarticulare sau a efectelor secundare pe structurile înconjurătoare.

În cazurile foarte severe, cu retracții strânse, deformări ireductibile, modificări reofice

accentuat, se vor avea în vedere, cântărind avantajele și dezavantajele, soluții definitive,
artrodeza AIFP, amputația de deget sau de rază. Aceste intervenții mutilante se aplică doar
recidivelor.

Închiderea cutanată se găsește sub aspectul riscului de necroză, iar pentru a evita această
complicație avem la dispoziție mai multe procedee plastice: închiderea în Z plastie, lambouri de
rotație ridicate de pe fața latero-dorsală a degetului, închiderea cu grefă de piele în cazul unui
defect de acoperire sau închidere prin închidere spontană, fără sutură.

Postoperator este indicată o atelă gipsată pe fața dorsală a mâinii și antebrațului,

imobilizând pumnul în extensie, cu AMF în ușoară flexie și AIF în extensie. Bolnavul va
menține poziția elevată a mâinii timp de cel puțin 48 de ore și de obicei a treia zi poate părăsi
spitalul.
 Recuperarea postoperatorie este o componentă importantă în obținerea rezultatelor finale
în tratarea maladiei. Recuperarea începe după faza inflamatorie precoce (3-5 zile), când plăgile
tolerează mișcările active fără reacție inflamatorie. Se folosesc exerciții de mișcări limitate,
imobilizare pe atelă progresiv, se inițiază tratamentul precoce a distrofiei simpatice reflexe.

După operație, evaluarea globală va stabili și pune în evidență beneficiul realizat pentru
fiecare deget. Diferența între rezumatul cifrat postoperator exprimă câștigul absolut realizat prin
operație. Raportul între rezumatul cifrat preoperator și câștigul absolut exprimă proporția
leziunilor suprimate prin intervenție. Acest sistem de evaluare ne permite urmărirea cu precizie a
evoluției bolii.