1. Textul Ce bine că ești, scris de Nichita Stănescu, este o operă literară aparținând genului liric.

Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în versuri în care eul liric joacă un rol foarte
important. Acesta își transmite gândurile, trăirile și sentimentele în mod direct, prin intermediul
figurilor de stil și al imaginilor artistice. Tema predominantă a acestei opere literare este iubirea,
însoțită de fericirea, recunoștința pentru existența ființei iubite și contemplarea acesteia. În ceea
ce privește valorificarea unui text nonliterar, ne putem imagina o știre de la televizor sau un
articol dintr-un ziar în care se relatează povestea de iubire a doi adolescenți, care se regăsesc
după o viață de căutări, bătrâni deja, membri ai aceluiași club de lectură. Puterea iubirii,
încrederea în destin, dar și mirarea și recunoștința că s-au regăsit, fie și după ani lungi de
absență, pot reprezenta temele unui text nonliterar din jurnalul de dimineață.
2. Opera literară citată este o operă lirică, având următoarele trăsături specifice acestui gen : este
scrisă în versuri, rima este încrucișată, măsura versurilor este de 8-19 silabe, iar eul liric își
exprimă direct sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
Tema principală a acestui text este iubirea, însă regăsim și teme secundare precum
contemplarea ființei iubite, bucuria reîntâlnirii și dorința împărtășirii sentimentelor eului liric.
Motivul principal al textului este recunoștința față de existența persoanei iubite : ”Ce bine că
eşti, ce mirare că sunt!”, ”a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.”
Limbajul poetic este caracterizat prin expresivitate (poetul adoptă un limbaj artistic prin care
trezește receptorului sentimente, trăiri, emoții similare cu cele ale eului liric), ambiguitate
(interpretare multiplă), dar și reflexivitate (folosirea pronumelor și a verbelor la persoana I și a
III-a pune în evidență starea eului liric).
Existența iubitei capătă ea însăși o valoare semnificativă, devenind un simbol al poeziei. Limbajul
poetic creează, la rândul lui, semne poetice prin : figuri de stil, imagini artistice, mărci ale
subiectivității, elemente de prozodie etc.
Categoriile estetice regăsite în text sunt frumosul și sublimul.
3. Figuri de stil :
a. Antiteza : ‘’mereu dureroasă, minunată mereu’’ ; ‘’fluviul rece în delta fierbinte’’ ; ‘’dălți ce
despart/ziua de noapte’’ ; ‘’una foarte de jos, întoarsă spre pământ/una foarte de sus,
aproape ruptă’’ – redau sentimentele contradictorii ale eului liric, care duc de la agonie până
la extaz, în raport cu iubirea și admirația pe care le poartă ființei iubite.
b. Comparația : ‘’fericirea dinlăuntrul meu/e mai puternică decât mine, decât oasele mele’’ ;
‘’să spunem cuvinte/lungi, sticloase, ca niște dălți’’  - folosite cu scopul sublinierii unor
termeni ce redau sentimentele eului liric ;
c. Enumerația : ‘’să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte’’ – are rolul de a atrage
atenția asupra unor situații similare reprezentative pentru trăirile eului liric, cu atât mai mult
cu cât cele trei acțiuni enumerate sunt, de fapt, sinonime ;
d. Epitetul : ‘’cuvinte lungi, sticloase’’ ; ‘’lumea mea prelungă’’;  ‘’în înfrigurata/neasemuita
luptă’’ – pun elementul descris într-un context diferit, subliniază importanța acestor
elemente pentru întărirea sentimentelor eului liric ;
e. Inversiunea : ‘’minunată mereu’’ – folosită pentru a întări sensul antitezei ;
f. Personificarea : ‘’două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se’’ ; ‘’două culori ce nu s-
au văzut niciodată’’ ; ‘’una foarte de sus, aproape ruptă’’
Imagini artistice :
a. Imagini vizuale : ‘’Ce bine că ești, ce mirare că sunt !’’
b. Imagini auditive (predominante) : ‘’Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte’’ ;
‘’Două cântece diferite lovindu-se amestecându-se’’ ; ‘’
c. Imagini motrive : ‘’Du-mă, fericire, în sus și izbește-mi/tâmpla de stele’’

Moduri de expunere : monologul (eul liric își exteriorizează propriile trăiri, gânduri,
sentimente’’
Elemente de prozodie :
a. Măsura – variabilă : ‘’ Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi / tâmpla de stele, până
când ‘’
b. Rima – încrucișată 
c. Ritmul – trohaic
Elementul sintactico-morfologic dedus din acest text este gravitarea în jurul verbului ”a fi”.